Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 9079/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9079/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 8309/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9079
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta B. Mița R. împotriva deciziei civile nr. 155/27.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. R.-I., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă B. Mița R., prin avocat P. G., lipsind intimatul pârât P. R.-I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat P. G., pentru recurenta reclamantă B. Mița R., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5,7,8 și 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în mod nelegal instanța de apel a reținut că instanța de fond nu ar fi respectat dreptul la apărare și la un proces echitabil în ceea ce-l privește pe intimat, întrucât a încuviințat acestuia cererea de probatorii, respectiv proba testimonială, însă acesta neîndeplinindu-și obligația de a indica numele și adresa martorului propus, a fost decăzut din această probă. De asemenea, apreciază că hotărârea recurată are o motivație contradictorie, a fost dată prin calificarea greșită a obiectului cererii, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 403, art. 400 alin. 1, art. 499 și art. 505 alin. 2 Cod civil.
A arătat că în prezent recurenta reclamantă nu este în țară, întrucât are un contract pe o perioadă determinată, lucrând ca muncitor sezonier pe perioada verii în Spania, dar urmează să se întoarcă în țară.
Notă: după terminarea ședinței de judecată, s-au depus la dosar de către intimatul pârât P. R.-I., prin Serviciul Registraturi, concluzii scrise, înregistrate sub nr._/22.10.2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 21.08.2012, sub nr._, reclamanta B. M. R. a chemat în judecată pe pârâtul P. R. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea măsurilor cu privire la încredințarea minorei P. A. Samira, născută la data de 05 oct. 2009, luate prin sentința civilă nr. 8877/06.06.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._/311/2010, în sensul stabilirii exercitării autorității părintești de către ambii părinți mama B. Mița R. și tata P. R.-I.; stabilirea domiciliului minorei P. A. Samira, născută ia data de 05 oct. 2009 la domiciliul mamei reclamante, B. M. R., în Slatina, .. 120, jud. O.; obligarea pârâtului la prestarea contribuției de întreținere în funcție de veniturile sale.
În fapt, reclamanta a arătat că a conviețuit cu pârâtul în domiciliul acestuia o perioadă de aproximativ 2 ani de zile, relație din care a rezultat minora P. A. Samira, născută la data de 05.10.2009-
Pârâtul consuma băuturi alcoolice și o obliga în mod frecvent, lovindu-o, să meargă să le cumpere de la diverse magazine apropiate domiciliului lor, deși singura sursă de venit permanentă era alocația sa, întrucât era minoră, iar părinții săi îi predau aceste sume de bani lunar.
În acest climat de frică și teroare nici părinții săi nu puteau să mai vină să o vadă, întrucât pârâtul se comporta în mod violent, adresându-le injurii și amenințări.
De mai multe ori, a fost lovită în fața părinților săi, care pentru a încerca să mențină o relație bună cu pârâtul, erau determinați să tacă, să nu spună nimic, sperând că se va îndrepta.
Părinții săi au încercat să le construiască și un imobil pentru a locui separat, dar a fost imposibil, întrucât pârâtul a refuzat acest lucru.
Pe fondul acestor împrejurări, în vara anului 2010, a reușit să plece din domiciliu și pentru că pârâtul o amenința în orice loc în care o găsea, refuzând să-i dea minora, a fost determinată să plece o perioadă de timp în afara țării.
Nici după întoarcere, pârâtul nu i-a permis să vadă minora, să se ocupe de creșterea și educarea acesteia, același comportament avându-l și față de părinții săi care au încercat în repetate rânduri să o ia la domiciliul acestora, întrucât așa cum au crescut 6 copii, erau capabili să aibă grijă și de fiica sa.
În prezent, locuiește cu părinții săi și pentru că vrea să se ocupe de creșterea și educarea minorei, a renunțat și la alte ocazii de a căuta un loc de muncă în străinătate.
Toată familia sa realizează venituri din prestarea unor munci sezoniere, așa încât împreună cu toți membrii familiei se poate ocupa de creșterea și educarea minorei.
În perioada în care era împreună cu pârâtul, acesta s-a manifestat violent în mai multe rânduri și față de minoră, martori fiind și părinții săi, când a aruncat-o jos pe podeaua de ciment, iar cu altă ocazie a amenințat că o taie cu cuțitul, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Față de această situație, ținând seama de vârsta minorei, de atitudinea pârâtului, considera că este în interesul major al copilului ei să crească alături de ea, evitând situațiile violente pe care le generează pârâtul.
Așa cum a precizat este în interesul minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, însă locuința minorei să fie stabilită în permanență la reclamanta, pârâtul având posibilitatea să o vadă atunci când consideră, dar să aibă un comportament corespunzător.
Prin sentința civilă nr.529 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul civil nr._, s-a admis în parte acțiunea reclamanta B. M. R., în contradictoriu cu pârâtul P. R.-I..
S-au modificat măsurile privind minora P. A. Samira, născută la data de 5.10.2009 stabilite prin sentința civila nr. 8877 din 6.06.2011, pronunțată în dosarul nr._/311/2010.
S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora P. A. Samira, născuta la data de 5.10.2009 din afara căsătoriei, să fie exercitată în comun de ambii părinți până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către aceasta.
S-a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei reclamante B. M. R..
Au fost obligați ambii părinți să ofere întreținere copilului minor după cum urmează: mama va presta întreținerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului precum și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, iar tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 175 lei, ce va fi plătită lunar la data de 15 a fiecărei luni, începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv 15.11.2012 și până la data finalizării studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
S-a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâtul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că reclamanta ar fi avut o conduită necorespunzătoare față de minoră sau că ar avea un profil moral de natură a influența negativ dezvoltarea minorei. Faptul că aceasta nu a contribuit la întreținerea minorei se datorează și faptului că pârâtul nu i-a permis acesteia să ia legătura cu fiica sa.
Instanța a reținut că în momentul încredințării minorei către tată a avut în vedere în primul rând acordul părților în acest sens, la acea dată reclamanta fiind minoră (16 ani), nefiind asistată de reprezentantul său legal și neavând posibilitatea de a-și crește singură copilul.
Instanța a avut în vedere și faptul că tatăl minorei nu îi oferă acesteia un model comportamental pozitiv, întrucât acesta este o persoană violentă, așa cum a rezultat din depoziția martorului audiat în cauză, inclusiv cu minora, deși aceasta avea o vârsta foarte fragedă.
În ceea ce privește situația locativă, instanța a reținut că din rapoartele de ancheta psiho socială a rezultat că atât la tată cât și la mamă condițiile de locuit sunt similare, beneficiind de condiții modeste de locuit și spațiu insuficient.
Pârâtul beneficiază de un imobil format din două camere, iar reclamanta locuiește într-un imobil format din 4 camere și o bucătărie improvizată în sală, proprietatea mamei reclamantei, având mai mult spațiu ținând cont și de numărul membrilor de familie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P. R.-I., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând că nu s-a făcut dovada că apelantul pârât nu i-ar mai putea asigura copilului condițiile necesare și nici că menținerea copilului prin încredințarea către tatăl său ar avea consecințe negative asupra creșterii și educării sale.
De asemenea, apelantului pârât i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, la instanța de fond, în sensul că deși i s-a admis proba cu doi martori care au fost prezenți instanța a dispus decăderea apelantului din această probă.
Totodată, apelantul pârât a arătat că instanța de fond a făcut o interpretare eronată cu privire la situația de fapt, respectiv schimbarea împrejurărilor avute în vedere la momentul încredințării copilului prin sentința civilă nr. 8877/06.06.2011.
De asemenea, printr-un alt motiv de apel s-a arătat că intimata reclamantă nu a achitat minorei pensia de întreținere stabilită prin sentința nr. 8877/2011, nu a contribuit într-un alt mod la cheltuielile privind creșterea fiicei sale, și a recunoscut că din data de 24.06.2010 și până la data de 18.10.2012 nu a venit să-și viziteze minora.
Prin decizia civilă nr. 155/27.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât P. R.-I., împotriva sentinței civile nr. 529 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. Mița R..
A fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea intimatei reclamante.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorei la mamă și s-a păstrat soluția privind capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești.
A fost obligat apelantul pârât să presteze întreținere în natură minorei și s-a menținut obligația intimatei reclamante privind plata unei pensii de întreținere pentru minoră, în sumă de 167, 5 lei lunar, stabilită prin sentința civilă nr. 8877/06.06.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._/311/2010.
A fost obligată intimata reclamantă la plata sumei de 3,15 lei, către apelantul pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, din cercetarea probatoriului în cauză, nu a rezultat că menținerea locuinței minorei la domiciliul apelantului pârât ar fi vătămătoare pentru dezvoltarea fizică, morală și intelectuală a copilului.
Instanța de fond a apreciat greșit că împlinirea de către intimata reclamantă a vârstei de 18 ani și faptul că apelantul pârât are o relație de uniune consensuală cu o altă femeie, cu care are un alt copil, constituie împrejurări care să impună schimbarea locuinței minorei, deoarece nu afectează interesul superior al copilului.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că minora a fost crescută încă de la naștere de tatăl apelant pârât și bunica paternă, copilul a locuit și locuiește cu aceștia fiindu-i asigurate condițiile materiale și morale pentru creșterea și dezvoltarea sa.
Potrivit art. 403 din Noul Cod Civil, modificarea măsurilor privind minorul este condiționată de schimbarea circumstanțelor de fapt ce au fost avute în vedere de către instanța de judecată la momentul încredințării minorului. Această modificare a măsurii luate de instanță se justifică și poate fi luată numai când se stabilește că interesele copilului minor o cer, adică numai când părintele în a cărui îngrijire se află copilul nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, iar menținerea copilului la acel părinte ar avea consecințe negative asupra creșterii educării sale.
Potrivit art. 400 alin. 1 din Noul Cod civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009 „În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”.
În cauza de față, tribunalul a constatat că minora P. A. Samira de la data nașterii - 05.10.2009 și până în prezent a locuit la domiciliul apelantului pârât, care împreună cu bunica paternă a minorei s-a ocupat de creșterea, educarea și îngrijirea copilului.
Instanța de fond a reținut că minora a locuit împreună cu tatăl său și cu bunica paternă, dar a dispus stabilirea locuinței copilului la domiciliul mamei, reținând în esență faptul că apelantul pârât nu-i permite intimatei reclamante să aibă legături personale cu minora.
Relevant pentru cauza de față este și raportul de anchetă psihosocială nr._/27.12.2012, întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O., potrivit căruia copilul care are vârsta cuprinsă între 2-6 ani, nu ar trebui să fie mutat între părinți, ci ar trebui să stea într-o singură casă, în timp ce părintele absent îl va vizita.
Este nefondată susținerea intimatei reclamante potrivit căreia singurul motiv care a stat la baza primei măsuri de stabilire a locuinței minorei la domiciliul tatălui, a fost acordul mamei dat în perioada minorității acesteia.
În cauză, au fost efectuate anchete psihosociale la domiciliul părinților și au fost audiați martori.
Jurisprudența CEDO a statuat în cauzele privind stabilirea locuinței minorului faptul că instanța competentă în cauzele familiare pronunță stabilirea domiciliului minorilor, analizând interesul acestora.
Garantând dreptul la respectarea vieții de familie, art. 8 CEDO presupune existența unei familii (a se vedea cauzele Marckx împotriva Belgiei, hotărârea din 13.06.1979 și Johnson împotriva Marii Britanii, hotărârea din 24.10.1997), condiție care nu pare a fi îndeplinită în speță, în absența coabitării sau a unei legături de facto suficient de strânse între intimata reclamantă și fiica sa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B. Mița R., criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct. 5 Cod pr. civ., deoarece hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, privind admiterea și administrarea probei cu martori, care s-a efectuat în fața instanței de fond cu respectarea principiului contradictorialității și echității, având în vedere că în mod legal s-a dispus decăderea pârâtului din proba solicitată atât timp cât nu a depus lista cu numele, prenumele și adresa martorilor în termen de 5 zile; au fost invocate dispoz. art.304 pct. 7, 8, 9 Cod pr. civ., având în vedere că decizia din apel are o motivare contradictorie, fiind calificat greșit obiectul cererii și interpretate și aplicate greșit art.403 Cod civil, art.400 alin.1 Cod civil, art.499 cod civil și art.505 alin.2 Cod civil, deoarece a fost asimilată situația părților din cauză cu situația părinților în caz de divorț; nu s-a reținut că s-a schimbat situația de fapt față de sentința civilă nr.8877/6.06.2011, a Judecătoriei Slatina, care s-a întemeiat numai pe acordul părților și nu s-a avut în vedere comportamentul abuziv al pârâtului care cu rea credință și încălcarea îndatoririlor părintești nu îi permite mamei să aibă legături cu minora, situație în care este lezat interesul superior al minorei; a fost menținută o contribuție pecuniară în sarcina reclamantei în mod nelegal, fără a avea în vedere participarea în natură a mamei la întreținerea minorei; deși s-a menținut în parte soluția primei instanțe nu a fost soluționată problema locuinței minorei, astfel încât în prezent minora nu are o locuință stabilită legal, cu toate că instanța de apel a făcut trimitere și la dispoz. art.8 din Convenție.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Verificând cererea de apel formulată de pârât, se constată că aceasta, conform art.287 alin.1, pct.4 Cod pr. civ., a precizat dovezile invocate în susținerea apelului, printre care se regăsește și proba cu martori.
Faptul că în fața instanței de fond s-a făcut aplicarea dispoz. art.186 alin.2 Cod pr. civ., fiind decăzut din proba cu martori pârâtul, pentru neprezentarea acestora, nu este de natură a obliga instanța de apel să nu administreze probatoriul solicitat prin cererea de apel, atât timp cât soluția trebuie să reflecte adevărul juridic stabilit pe baza probelor.
Chiar dacă pârâtul apelant, prin cererea de apel, a formulat critici cu privire la modul în care a decis instanța de fond cu privire la proba cu martori în ceea ce îl privește, nu acesta a fost motivul determinant pentru instanța de apel, pentru încuviințarea probatoriului solicitat în ședința din data de 25.04.2013. Instanța de apel a făcut aplicarea dispoz. art.295 alin.2 Cod pr. civ., considerând că este necesar pentru soluționarea cauzei raportat la interesul superior al minorului completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292 Cod pr. civ.
În considerarea celor expuse, se constată că nu a fost încălcată nicio normă procesuală, imperativă, de natură a atrage nulitatea hotărârii, prin admiterea și administrarea probei cu martori de către instanța de apel, care a procedat astfel în mod necesar pentru aflarea adevărului în scopul stabilirii unei stări de fapt concludente cu privire la interesul superior al copilului, respectând principiul echității.
Instanța a fost investită cu o acțiune întemeiată pe dispoz. art.403 rap. la art.398 și art.448 Cod civ. privind stabilirea exercitării autorității părintești, stabilirea locuinței minorei și obligația de întreținere a acesteia.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat în limitele investirii și s-au raportat exclusiv la obiectul cererii, chiar dacă au ajuns la soluții contrare în ceea ce privește stabilirea locuinței și obligația de întreținere.
Prin soluția adoptată, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond cu privire la exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minora P. A. Samira, născută la 5.10.2009, fiind făcută aplicarea dispoz. art.505 alin.2 Cod civil, potrivit căreia, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Aplicând dispoz. art.505 alin.2 Cod civil, instanțele, în pronunțarea hotărârilor, s-au raportat la dispoz. art.400 alin.1 Cod civil, cu privire la stabilirea locuinței copilului minor în caz de neînțelegere a părinților, art.403 Cod civil, privind posibilitatea modificării măsurilor luate cu privire la copii și art.499 Cod civil privind obligația de întreținere, norme specifice situației copilului în caz de divorț.
Prin urmare, datorită normei de drept civil de trimitere din art.505 alin.2 Cod civil, instanța soluționând cauza s-a raportat la dispozițiile aplicabile părinților și copilului în caz de divorț, situație în care nu se poate reține că a fost calificat greșit obiectul cererii și interpretate și aplicate greșit normele civile.
Stabilirea locuinței minorei la tatăl pârât s-a făcut prin sentința civilă nr.8877/6.06.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina. Această soluție a fost menținută de către instanța de apel prin respingerea ca neîntemeiat al capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorei la mamă, care urmărea de fapt modificarea măsurii luată prin sentința menționată.
Prin menținerea soluției pronunțată anterior, nu se poate susține că nu a fost soluționată cererea cu privire la stabilirea locuinței minorei, așa cum se invocă de reclamantă prin motivele de recurs, având în vedere că, potrivit art.403 Cod civil, modificarea măsurilor luate cu privire la copii se poate lua în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere anterior, or, în cauză, instanța de apel a constatat că împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței nr.8877/6.06.2011, de Judecătoria Slatina, nu s-au schimbat.
La momentul pronunțării sentinței nr.8877/2011, a Judecătoriei Slatina, nu a fost avut în vedere numai acordul mamei pârâte, ca minorei să i se stabilească domiciliul la tată, așa cum se susține de recurentă, ci potrivit motivării s-au luat în considerare toate probele administrate, declarații de martori, referatul de anchetă socială, alături de poziția părinților și s-a concluzionat că interesul superior al minorei este de a rămâne în domiciliul tatălui, care are posibilități mai mari de întreținere a acesteia, precum și condiții de locuit mai bune.
De altfel, locuința în care a rămas minora, prin hotărârea arătată, constituia locuința în care aceasta a locuit în mod statornic împreună cu părintele, iar, așa cum a rezultat din probele administrate, nu s-au schimbat împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării respectivei hotărâri, chiar dacă în prezent mama este majoră, iar la acel moment era minoră.
Așa cum rezultă din probele dosarului, minora nu își cunoaște mama deoarece între acestea nu au existat legături stabile, mama fiind plecată o perioadă din țară, potrivit propriei susțineri din acțiune. La revenirea în țară nu s-a făcut dovada că mama a reluat legătura cu minora, iar în situația în care tatăl nu a permis mamei să aibă legături cu copilul, aceasta avea posibilitatea legală de a acționa în acest sens, or, până la momentul introducerii acțiunii civile ce face obiectul cauzei de față nu a procedat astfel.
Schimbarea locuinței minorei, în vârstă de 4 ani, în mod brusc la mamă, în condițiile în care între acestea nu s-a creat o legătură de afecțiune stabilă și reciprocă, chiar dacă nu se poate nega afecțiunea mamei față de fiică, ar însemna ca minorei să i se provoace o puternică traumă psihică ce ar putea avea repercusiuni majore în dezvoltarea și educarea ei ulterioară.
Pentru asigurarea interesului superior al minorei, avut în primul rând în vedere de către instanță, trebuie să se țină seama de impactul pe care l-ar avea schimbarea locuinței asupra minorei în condițiile actuale, în care, așa cum rezultă din dosar, minora nu își cunoaște mama. În această situație, este necesar ca, anterior unei posibile schimbări a locuinței, minora să se obișnuiască cu mama și să o accepte pe aceasta ca atare în mediul său. Se impune această concluzie raportat la faptul că la separarea părinților în vara anului 2010, minora avea 2 ani și 10 luni și de la acest moment a crescut numai în prezența tatălui, iar pe mamă a văzut-o ocazional numai în ultima perioadă.
Este firesc, față de vârsta minorei, 4 ani în prezent, și de relațiile dezvoltate până la acest moment, ca minora să nu își recunoască mama, iar starea conflictuală dintre părinți să îi creeze anumite rețineri și temeri.
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știe un copil este faptul că este iubit tot timpul de părinți și va găsi întotdeauna suport din partea acestora. Este de asemenea necesar să știe că este în siguranță și este important să nu devină stresat, îngrijorat și să înceapă să se simtă copleșit de tot ceea ce se întâmplă în jurul său.
Or, schimbarea locuinței la mamă ar avea impactul unei ruperi a copilului de mediul și persoanele care reprezintă pentru el statornicie și siguranță, cu o consecință imprevizibilă asupra evoluției lui ulterioare.
Părinții au aceleași drepturi și îndatoriri față de copilul lor minor, iar pentru binele acestuia trebuie să se stabilească o cale de comunicare între ei, ignorând resentimentele pe care ar putea să le aibă unul față de celălalt.
Exercitarea autorității părintești în comun creează posibilitatea ambilor părinți de a contribui în mod conștient și în concordanță cu interesul superior al minorului la creșterea, îngrijirea, dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală în mod armonios a minorului.
Art.397 Cod civil și art.503 Cod civil stabilesc în materia exercitării autorității părintești regula exercitării acesteia de ambii părinți, consacrându-se astfel principiul egalității părinților. Stabilindu-se exercitarea autorități părintești în comun de către ambii părinți s-a creat capacitatea și pentru reclamantă să-și exercite în mod direct drepturile și îndatoririle cu privire la situația minorei, ceea ce creează în mod concret posibilitatea nașterii sentimentelor de afecțiune ale minorei față de mamă și a creării unei legături strânse între acestea.
Trebuie precizat că această măsură de menținere a locuinței la tată nu are caracter definitiv, având în vedere că instanța poate interveni în situația în care se schimbă împrejurările de fapt anterioare, întotdeauna având însă întâietate interesul superior al copilului, iar potrivit art.401 Cod civil, părintele separat de copil are dreptul de a avea legături personale cu acesta.
În ceea ce privește obligația de întreținere, stabilită în sarcina mamei-reclamante, prin sentința civilă nr.8877/6.06.2011, a Judecătoriei Slatina, aceasta nu s-a modificat, ci a fost menținută de instanța de apel, raportat la posibilitățile materiale ale reclamantei, care nu s-au majorat față de momentul stabilirii inițiale.
Potrivit art.499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i în acest mod cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării se stabilesc de instanță. Art.529 Cod civil stabilește cuantumul întreținerii care este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de părinte pentru un copil se stabilește până la ¼ din venitul său lunar net.
Instanța de apel nu a încălcat aceste dispoziții legale, menținând cuantumul obligației de întreținere stabilită anterior, raportându-se întocmai la criteriile precizate de norma civilă.
De fapt, mențiunea din art.530 Cod civil cu privire la modalitățile de executare în sensul că obligația de întreținere se execută în natură și numai în situația în care nu se execută de bună voie în natură, instanța poate dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani, nu constituie o noutate legislativă în raport cu art.93 Codul familiei, potrivit căruia, obligația de întreținere se executa în natură sau prin plata unei pensii în bani, instanța de judecată fiind cea care va stabili felul și modalitățile executării ținând seama de împrejurări.
Obligația de întreținere prevăzută de lege nu poate fi satisfăcută prin trimiterea unor articole de îmbrăcăminte sau alimente, chiar dacă ar fi o constanță în atitudinea părintelui separat de minor, deoarece acestea reprezintă cheltuieli mărunte și sporadice care nu pot înlocui o pensie de întreținere regulată și permanentă. Întreținerea în natură pe care o acordă părinții copilului rezultă din firescul relațiilor lor, în mod natural părinții întreținând copii în mod direct în natură atât timp cât locuiesc cu acesta. Prin urmare, obligația de întreținere în natură se circumscrie situației în care minorul conviețuiește cu ambii părinți, nu în situații litigioase, când a stabili efectiv în natură obligația de întreținere în sarcina părintelui care nu locuiește cu minorul ar însemna o imposibilitate de executare, dat fiind că nu se pot prevede în mod limitativ elementele întreținerii în natură, aceasta fiind o noțiune complexă de asigurare a locuinței, a alimentației, a medicației, a asigurării manualelor și rechizitelor școlare, a hainelor, etc.
Cuantificarea întreținerii în cota prevăzută de lege are ca scop tocmai asigurarea în natură pentru minor a tuturor celor necesare traiului zilnic, educației, sănătății, etc.
Față de aceste considerente, urmează ca, aplicând dispozițiile art.312 alin. 1 Cod pr. civ., să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta B. Mița R. împotriva deciziei civile nr. 155/27.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. R.-I., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. N. D.
Tehn. E.O.
2 ex./12.11.2013
J.f. I. B.
M. I. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1226/2013. Curtea... → |
|---|
