Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 9135/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 9135/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 11028/225/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9135
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă A. M. împotriva deciziei civile nr. 72 din 02.07.2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă A. M. și intimatul pârât A. I. reprezentat de avocat M. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin încheierea din 21 octombrie 2013 s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru acoperirea cheltuielilor privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru, formulată de recurenta reclamantă A. M. și s-a dispus scutirea recurentei reclamante de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1871 lei, după care;
Instanța având în vedere că s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta reclamantă A. M., a constatat că nu se mai impune timbrarea recursului și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Recurenta reclamantă A. M. a susținut că în mod greșit au fost introduse la masa partajabilă caprele, acestea aparținând mamei sale.
A susținut că cei doi soți au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune, instanța de apel în mod eronat constatând un procent mai mare pentru intimat.
A arătat că fiul pârâtului, din cei 10 ani de căsătorie cu pârâtul numai unul a stat cu ei, ceilalți petrecându-i în pușcărie, că cei doi copii ai pârâtului nu erau încadrați în muncă astfel că nu aveau cum să trimită bani. A mai precizat că pe perioada căsătoriei a obținut venituri lucrând la șantierul naval.
În raport de cele susținute, recurenta reclamantă A. M. a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței.
Avocat M. M., pentru intimatul pârât A. I., a solicitat să se constate nulitatea recursului, acesta nefiind motivat în fapt și în drept, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariu de avocat.
A susținut că sunt nefondate și neprobate susținerile recurentei privitoare la cota sa de contribuție de 50% la dobândirea bunurilor comune.
A precizat că din contractele de muncă depuse rezultă că pe toată perioada căsătoriei veniturile pârâtului au fost mai mari decât ale reclamantei și că aceasta a lucrat numai 2-3 ani pe perioada căsătoriei.
S-a mai arătat că în perioada când s-au făcut investițiile recurenta nu a avut serviciu iar la edificarea etajului reclamanta nu a avut nicio contribuție făcându-se dovada că au fost trimise sume de bani de către copiii intimatului, iar aportul personal al intimatului a constat în munca fizică pe care a prestat-o alături de muncitorii angajați.
Mai mult, intimatul a mai contribuit la cheltuielile de îmbunătățire și renovare a casei și cu suma provenită din vânzarea unui apartament proprietate personală pe care l-a deținut împreună cu soția decedată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dr. Tr. S. la 09.08.2011, reclamanta A. M., a chemat în judecată pe pârâtul A. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Pârâtul reclamant A. I., a formulat întâmpinare si cerere reconvențională. Prin întâmpinare a solicitat admiterea în parte a cererii și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 80% pentru el și 20% pentru reclamantă.
Reconvențional a solicitat introducerea la masa partajabilă a următoarelor bunuri, dobândite în timpul căsătoriei: o vacă, 116 capre, un grajd pentru animale.
La termenul de judecată din 8.11.2011, reclamanta pârâtă, a depus la dosar cerere de complinire prin care a solicitat a se include la masa partajabilă, 3 sobe de teracotă, o bucătărie din BCA cu dimensiunile de 3/3, 50 m plasă de gard, 2 covoare persane de 4/4/5 m și respectiv 3/3 m, 80 farfurii diferite tipuri, 20 castroane, 50 pahare, 20 linguri, 2o furculițe, 5 platouri, 10 plase sârmă tip B. folosite la turnarea plăcii la casă, 40 kg fier 10 mm, 11 ari teren intravilan, 1 mașină de spălat automată marca Zanussi.
Prin încheierea de admitere în principiu, s-a admis în parte și în principiu acțiunea principală formulată reclamanta pârâtă A. M., cererea de complinire formulată de către reclamanta pârâtă A. M. și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant A. I..
Prin sentința civilă nr. 1752/26.03.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte și în fond acțiunea principală și cererea de complinire formulate de reclamanta pârâtă A. M. împotriva pârâtului reclamant A. I.. A admis în parte și în fond cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant A. I..
A omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții P. P., I. M. și G. C. și atribuit loturile astfel:
Lotul nr. 1 se atribuie reclamantei pârâte și se compune din: grajd -val.4452 lei, o vacă - val.1200 lei, 16 capre - val. 3200 lei, 3,5 ha teren arabil extravilan pct. Valea N. . 101, P 1 - A 3356/2 în val. de_ lei, cu vecinii: N-H. Husnicioara - P., E- lotul atribuit pârâtului reclamant Pl/3 - A3356/3, S- drum De 3363, V- lotul atribuit pârâtului reclamant Pl/1 - A3356/1, delimitat pe schița anexă la raportul de expertiză care face parte integrantă din prezenta sentință, prin punctele 2-3-6-7.
Total lot valoric_ lei.
Lotul nr. 2 se atribuie pârâtului reclamant și se compune din: imobil casă etaj - val._ lei, împrejmuire gard - val. 591 lei, închidere sală cu geamuri de sticlă - val. 7146 lei, lucrări de construcție la casa pârâtului reclamant - val._ lei, un colțar de sufragerie - val.444 lei, colțar de bucătărie - val. 180 lei, masă bucătărie - val. 150 lei, mobilă de bucătărie . val. 300 lei, ladă frigorifică Zanussi - val. 700 lei, frigider - val. 840 lei, tv. color Daewoo - val. 220 lei, tv. Color Philips - val.480 lei, calculator Pentium 3 - val. 460 lei, aspirator - val. 102 lei, 2 canapele - val.220 lei, 6 pături - val. 136 lei, sapă - val.4 lei, coasă -val.15 lei, grapă după tractor - val. 132 lei, 20 linguri - val. 12 lei, 20 cuțite -val. 18 lei, 20 furculițe - val. 12 lei, 67 buc. farfurii diverse - val. 80 lei, 50 buc. pahare - val. 40 lei, 3,50 ha teren arabil extravilan în pct. Valea N. . Malovăț, în valoare de_ lei, compus din: 2,65 ha teren arabil în T 101 . A 3356/1 - val. 7770 lei cu vecinii: N- hotar Husnicioara - pădure, E- lotul atribuit reclamantei pârâte P 1- A 3356/2, S-drum, De 3363, V-D. N., delimitat pe schiță cu 1-2-7-8 și 0,85 ha teren pomi și tufăriș în T 101 P 1/3 -A3356/3 - val. 2492 lei cu vecinii: N- și E- hotar Husnicioara - pădure, S- drum, De 3363, V- lotul atribuit reclamantei pârâte Pl/2- A 3356/2, delimitat pe schiță de 3-4-5-6; autoturismul Hyundai Accent nr._, val._ lei.
Total lot valoric_ lei.
Pentru echilibrarea loturilor pârâtul reclamant A. I., va plăti reclamantei pârâte cu titlu de sultă, suma de_ lei(_ lei de la bunuri mobile și imobile +_ de la autoturism).
A compensat cheltuielile de judecată și obligă pe pârâtul reclamant să plătească statului 1768 lei, reprezentând ajutor public acordat reclamantei pârâte. Suma de 2882 lei reprezentând ajutor public acordat reclamantei pârâte rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu din data de 06.03.2012, în termen legal a declarat apel apelantul pârâtul A. I., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Tribunalul M., Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 72 din 02.07.2013 a admis apelul formulat de apelantul pârât A. I., împotriva încheierii de admiterea în principiu din data de 06.03.2012 și a sentinței civile nr. 1752/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M..
A schimbat parțial IAP în sensul că s-a constatat o contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune de 30% pentru intimata reclamantă A. M. și de 70% pentru apelantu pârât A. I..
A menținut restul dispozițiilor IAP.
A schimbat parțial sentința în sensul că pentru echilibrarea loturilor, apelantul pârât A. I. va plăti intimatei reclamante A. M. suma de 18.473 lei cu titlu de sultă, în loc de 43.531 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A obligat intimata la 800 lei cheltuieli de judecată către apelantul A. I..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor C. V., C. I., P. C., F. I., din care a rezultat că etajul casei a fost edificat de părți cu bani trimiși de fiul pârâtului din altă căsătorie, care lucra în Italia, chitanțele depuse la dosar privind trimiterile de bani către pârât din partea fiului său, A. C. P., chitanțele privind achitarea ratelor de leasing pentru autoturism de către fiul și fiica pârâtului, acesta a făcut dovada că cei doi copii ai săi au contribuit cu bani atât la edificarea etajului cât și la plata ratelor de leasing ale autoturismului, însă aceste contribuții nu le conferă un drept de proprietate asupra bunurilor, ci un drept de creanță, astfel că etajul casei, ușile și ferestrele termopan cumpărate de fiul pârâtului și încorporate la etaj, precum și ratele de leasing plătite de copii pârâtului nu pot fi excluse de la masa partajabilă, însă, această contribuție a copiilor pârâtului, alături de faptul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 361/2007 pârâtul a vândut un apartament proprietate personală, sumele de bani obținute din vânzare fiind folosite în gospodărie, constituie temeiuri suficiente pentru a reține în favoarea pârâtului o contribuție majoră la dobândirea bunurilor comune reținute de instanța de fond, respectiv 70% pentru pârât și 30% pentru reclamantă.
În ceea ce privește televizorul Philips și frigiderul, din copia chitanței aflată la fila 115 dosar fond rezultă aceste bunuri au fost achiziționate de pârât cu plata în rate la data de 19 aprilie 2001, cu câteva zile înainte de încheierea căsătoriei, ce a avut loc la 28.04.2001, astfel că, date fiind relații în care se aflau părțile la momentul cumpărării acestor bunuri precum și faptul că ratele au fost achitate în timpul căsătoriei, în mod corect au fost reținute la masa partajabilă, pentru aspirator apelantul nefăcând dovada că este bunul său propriu.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ. a fost admis apelul, a fost schimbată parțial IAP, în sensul că s-a constatat o contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune de 30% pentru intimata reclamantă A. M. și de 70% pentru apelantul pârât A. I., menținându-se restul dispozițiilor IAP.
De asemenea, ca urmare a cotei majorate de contribuție reținută în favoarea pârâtului, și apreciindu-se totodată că nu se impune modificarea componenței loturilor atribuite de instanța de fond, a fost modificată valoarea sultei pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamantei pentru echilibrarea valorică a loturilor, corespunzător cotei de contribuție a părților, astfel cum a fost stabilită în prezentul apel, astfel că a fost schimbată parțial și sentința în sensul că pentru echilibrarea loturilor, apelantul pârât A. I. va plăti intimatei reclamante A. M. suma de 18.473 lei cu titlu de sultă, în loc de 43.531 lei, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. a fost obligată intimata la 800 lei cheltuieli de judecată către apelantul A. I., reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În fapt, a chemat în judecată pe pârâtul A. I. pentru partajarea bunurilor comune.
Instanța de fond, pe baza probelor administrate: martori, expertize, înscrisuri, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Instanța de apel nu a ținut seama de materialul probator, acordând un procent ridicat apelantului, luând în seama unele documente depuse la dosar care nu aveau legătură cu cauza.
Sumele pretinse a fi fost trimise de fiul și fiica acestuia proveneau tot din banii recurentei și ai soțului, deoarece cei doi nu erau încadrați în muncă.
Mai mult, fiul acestuia A. C. P., pe timpul căsătoriei părților de aproape 10 ani, s-a aflat în închisoare 8 ani, deci nu putea realiza venituri.
Sumele folosite pentru plata autoturismului proveneau din împrumutul făcut de recurentă la BCR și BRD, contractele fiind la dosar.
În mod eronat instanța a apreciat o contribuție majoră a apelantului, acest procent de 70% nefiind bazat și probat pe documente care să ateste sumele pretinse a fiplătite .
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac prin care instanța exercită controlul judiciar asupra hotărârii atacate, pentru aspecte ce țin de nelegalitatea acestei hotărâri, prevăzute expres de art.304 pct. 1 – 9 cod pr.civilă.
Aspectele de nelegalitate ale hotărârii ce formează obiectul recursului trebuie invocate de recurent prin motivele de recurs, instanța neputând examina din oficiu decât motivele de nelegalitate de ordine publică.
În speță, nu se regăsesc astfel de motive ce ar putea fi invocate din oficiu de Curte, astfel încât cauza trebuie examinată prin prisma criticilor invocate.
Observând cererea de recurs formulată de recurenta A. M. se constată că în principal aceasta cuprinde motive de netemeinicie ale hotărârii atacate cu recurs, recurenta fiind nemulțumită de modalitatea de interpretare a probatoriilor, sub aspectul stabilirii cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește criticile referitoare la interpretarea eronată a probatoriilor existente la dosar, implicit stabilirea situației de fapt, Curtea constată că acestea nu pot forma obiect de cenzură în recurs, întrucât prin abrogarea prevederilor art.304 pct. 11 Cod pr.civilă, în prezent nu există temei legal pentru exercitarea controlului judiciar.
Prin urmare, în recurs instanța va analiza dacă în raport de situația de fapt stabilită în mod irevocabil de tribunal, au fost aplicate corect dispozițiile legale invocate de reclamantă prin acțiunea introductivă.
Aspectele legate de modalitatea de interpretare a depozițiilor de martori, dar și a înscrisurilor exhibate de părți, și implicit de stabilire a cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, se raportează strict la situația de fapt reținută de instanțele anterioare ca urmare a interpretării materialului probator administrat în cauză, și ca atare, constituie aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii recurate..
Această situație de fapt nu mai poate fi modificată în calea extraordinară de atac a recursului deoarece prin abrogarea prevederilor art.304 pct.11 C. proc. civ., instanța de recurs nu mai poate face o reapreciere a probatoriilor, verificările acestei instanțe rezumându-se în a constata dacă în raport de situația de fapt stabilită definitiv de tribunal, dispozițiile legale în materie au fost corect aplicate.
Or, pe baza materialului probator existent la dosar, constând în înscrisuri și declarațiile martorilor C. V., C. I., P. C., F. I., instanța de apel a concluzionat că există temeiuri suficiente pentru a reține în favoarea pârâtului o contribuție majoră la dobândirea bunurilor comune, respectiv 70% pentru pârât și 30% pentru reclamantă.
Probele la care face referire recurenta reclamantă prin motivele de recurs au fost analizate în mod coroborat de instanța anterioară, iar tribunalul ca instanță devolutivă, ca urmare a reaprecierii materialului probator, a stabilit irevocabil că pârâtul a avut o contribuție mai mare decât reclamanta, la dobândirea bunurilor comune, acesta fiind ajutat cu sume importante de bani de cei doi copii din prima căsătorie.
Aceste aspecte nu mai pot fi cenzurate în recurs întrucât art. 304 Cod procedură civilă în configurația actuală, nu permite ca instanța de recurs să procedeze la reaprecierea probelor în scopul modificării situației de fapt stabilită de tribunal
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la compunerea masei partajabile, în sensul că în mod greșit au fost introduse la partaj animalele ( caprele ), care aparțin mamei sale, Curtea constată că este inadmisibilă, întrucât această critică a fost formulată pentru prima dată în recurs, în condițiile în care reclamanta nu a uzat de calea de atac a apelului.
Mai mult, această critică a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 303 raportat la art. 301 Cod procedură civilă, situație în care nu poate fi cenzurată de Curte.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 punct.1-9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
În baza art.274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimat.
În raport de dispozițiile art. 502 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care prevăd expres că „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”, recurenta va fi obligată să restituie către stat suma de 1871 lei, reprezentând taxă de timbru de care partea a fost scutită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă A. M. împotriva deciziei civile nr. 72 din 02.07.2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. I..
Obligă recurenta A. M. către intimatul A. I. la 800 lei cheltuieli judecată.
Obligă recurenta A. M. să restituie către stat suma de 1871 lei reprezentând taxă de timbru de care partea a fost scutită.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, C. S. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud.apel A.B./V.N.
Jud.fond T.T.
Teh.red. A.G./2 ex
Data 05.11.2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1894/2013. Curtea de Apel... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 8438/2013. Curtea... → |
---|