Legea 10/2001. Decizia nr. 18/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 15971/63/2008*

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 18

Ședința publică din data de 29 Martie 2013

Completul de judecată C6A compus din:

Președinte: Judecător C. T.

Judecător L. E.

Grefier I. B.

*******

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2013, privind soluționarea apelurilor declarate de contestatorii moștenitori D. S. I. și D. S. N. și intimații P. POIANA M. și P. C. POIANA M., împotriva sentinței civile nr. 425/16.12.2009, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect Legea nr.10/2001, ca urmare a casării deciziei civile nr.283/30.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia nr.6180/11.10.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr._ .

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.03.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 alin.1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea în cauză, inițial la data de 27.03.2013 și ulterior la data de 29.03.2013.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față:

Prin dispoziția nr. 8 din 07.09.2004 P. comunei Poiana M., jud.D. a respins notificarea ce i-a fost trimisă în temeiul Legii nr.10/2001 cu nr. 346/N din 14.02.2002, prin care D.-S. V. E. A. a solicitat restituirea în natură a unui imobil compus dintr-o construcție formată din 14 camere și anexe gospodărești și dintr-un teren aferent, imobil ce a aparținut autoarei sale E. G. și care a fost preluat de Stat, în baza Legii nr.187/1945 și a Decretului nr.83/1949.

Totodată prin dispoziția nr. 9 din 07.09.2004, P. comunei Poiana M. a respins notificarea cu nr.68/N/2001 ce i-a fost trimisă tot de D.-S. V. E. A., prin care solicita restituirea în natură a unui imobil ce a fost proprietatea bunicii sale Măgereanu M., compus dintr-o construcție cu 12 camere, pivniță, anexe gospodărești și terenul aferent construcției, imobil ce a fost preluat de stat în baza acelorași acte normative.

S-a reținut, în ambele dispoziții, că D.-S. V. E. A. nu a prezentat acte pentru cele două imobile revendicate.

Reclamanta D.-S. V. E. A. a chemat în judecată pârâții P. comunei Poiana M. și P. comunei Poiana M. – comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- anularea dispozițiilor nr. 8 și 9 din 07.09.2004 emise de P. comunei Poiana M.;

- restituirea în natură a celor două imobile.

Reclamanta D.-S. V. E. A. a precizat că terenul ce a fost proprietatea bunicii sale M. M. este de aproximativ 5 ha. și că cel de-al doilea teren ce a aparținut E. G. este de aproximativ 2 ha. Totodată a mai arătat că din construcția proprietatea bunicii sale au mai rămas 4 camere, restul fiind demolate împreună cu gardul împrejmuitor, și celelalte clădiri și anexe gospodărești, și că pe teren au fost edificate alte construcții, astfel că a rămas neocupată o suprafață de cca.3,5 ha. În consecință a solicitat restituirea în natură a construcției formată din 4 camere, din fost locuință și a terenului în suprafață de 3,5 ha. și acordarea de despăgubiri bănești pentru restul construcțiilor demolate și pentru terenul în suprafață de 1,5 ha.

Tribunalul D. – Secția civilă prin sentința civilă nr. 994 din 04.07.2005 a respins contestația formulată de reclamanta D.-S. V. E. A..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală, cea în cauză a formulat anterior, respectiv la 11.01.1999 o acțiune având ca obiect revendicarea imobilului ce a fost proprietatea E. G., acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr.264 din 20.08.1999 a Tribunalului D.–Secția civilă, rămasă definitivă prin decizia nr.77 din 07.04.2000 a Curții de Apel C. – Secția civilă și irevocabilă prin decizia nr.1201 din_ a Curții Supreme de Justiție – Secția civilă, pe motiv că singura care s-ar fi putut prevala de calitatea de moștenitoare era mama reclamantei, S. V. născută M., decedată la 17.06.1996 (colateral privilegiat), dar care nu a acceptat moștenirea. În fundamentarea acestei soluții s-a mai avut în vedere faptul că mama reclamantei, printr-o sesizare din 18.03.1991, adresată Primarului comunei Poiana M., a arătat că înțelege să renunțe la toate drepturile sale succesorale, exprimându-și dorința ca imobilele care au fost proprietatea familiei sale, situate în . în ., preluate de stat anterior anului 1990, să rămână în proprietatea acestor comune. Cu privire la imobilul din . de reclamantă, a precizat chiar că dorește să devină sediul unui Muzeu al Independenței Naționale. Scrisoarea în cauză a fost înregistrată la fostul Consiliu Popular al comunei Poiana M. sub nr.1481 din 21.03.1991, având astfel dată certă și poate fi interpretată ca o renunțare a semnatarei la drepturile sale asupra imobilelor la care se referă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. S. V. E. A..

Apelanta-reclamantă a decedat la 23.09.2005, în cauză fiind introduși moștenitorii acesteia și anume D. S. I. și D. S. N. (certificat de moștenitor nr.87 din 26.10.2005 eliberat de BNP I. M.).

Curtea de Apel C. – Secția civilă, prin decizia nr.274 din 14.03.2007 a admis apelul declarat de reclamanta D. S. V. E. A. și continuat de moștenitorii acesteia, D. S. I. și D. S. N., a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Instanța de control judiciar a reținut că hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată în litigiul anterior, nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamanta era singura persoană cu vocație la succesiunea bunicii sale M. M. și că reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitor a celor două surori G. E. și Măgereanu M., astfel că are calitate de persoană îndreptățită potrivit art.3 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 și 3 din actul normativ menționat. Totodată a mai reținut că tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului privind dispoziția nr.8 din 07.09.2004, analiza instanței rezumându-se doar la lipsa calității procesuale active a reclamantei în raport de autoarea sa G. E., fără a se raporta și la cererea de restituirea bunurilor nemișcătoare care au aparținut bunicii sale Măgereanu M..

Împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză, pârâții P. comunei Poiana M. – Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 și P. comunei Poiana M., au declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 963 din 14 februarie 2008, pronunțată în dosar nr.17._ a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții P. Poiana M. – Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 și P. comunei Poiana M. împotriva deciziei civile nr.274 din 14.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel C. – secția civilă.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a motivat următoarele:

Imobilele în litigiu, a căror restituire în natură a fost respinsă de recurentul-pârât P. comunei Poiana M., jud.D., prin cele două dispoziții administrative contestate, au fost proprietatea distinctă a două surori, E. G. și M. Măgereanu, ultima fiind bunica reclamantei D. S. V. E. A..

Cele două surori au dobândit imobilele în litigiu în baza unui act de partaj voluntar autentificat sub nr.2220 din 17.04.1924 de către Tribunalul D. – Secția a III-a și transcris la grefa aceleiași instanțe sub nr.3710 din aceeași zi.

În urma partajului voluntar, M. Măgereanu a primit, printre alte bunuri, „parcul cu casa de locuit cu toată împrejmuirea de jur împrejur de zid și gard de fier cu toate clădirile, sădirile și plantația castelului, sera… cum și locuința grădinarului, situate în . sora sa E. G. a dobândit „jumătate din curtea proprietății așa cum este astăzi împrejmuită cu zid, din . toate clădirile, sădirile și plantațiile care se găsesc în această împrejmuire ca: conac, magazie, grajduri, pătule, „cu toate mobilele aflate în case și dependințe…”.

Cele două imobile au fost preluate în mod abuziv de stat în baza Legii nr.187/1945 și a Decretului nr.83/1949.

Numita E. G. a decedat la 25.04.1960, iar M. Măgereanu, la data de 2 martie_, reclamanta D. S. V. E. A. pretinzând, prin notificări și prin cererea de chemare în judecată, că este moștenitoarea ambelor surori.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 127/S din 30.05.1963 eliberat de fostul notariat de Stat al Raionului C., Regiunea Oltenia, la decesul autoarei M. M. a rămas o cotă de 1/2 dintr-un imobil situat în C., .. 19 (fostă . fost moștenită de fiica defunctei S. V., cealaltă cotă de 1/2, fiind proprietatea acesteia din urmă, dobândită prin moștenire de la tatăl său M. N., decedat în anul 1942.

Numita S. V. a decedat la data de 17.06.1996, moștenitoarea sa fiind reclamanta D. S. V. E. A., în calitate de fiică, potrivit certificatului de moștenitor nr. 20 din 11.10.2002 eliberat de BNP T. C.-D..

Este adevărat că la 18.03.1991, V. S. s-a adresat fostului Consiliu Popular al comunei Poiana M., printr-o cerere înregistrată sub nr. 2481 din 21.03.1991, prin care a solicitat sprijinul în vederea înființării unui Muzeu al Independenței în imobilul-construcție din parcul comunei, în care, în perioada aprilie-august 1877 a fost sediul Marelui Cartier General al armatei române, scop în care a menționat următoarele :„Doresc să donez acestei noi instituții tot dreptul meu de moștenire ce mi se cuvine atât în . și în . din Legea fondului funciar".Aceasta era nemulțumită de faptul că, deși imobilul a fost declarat monument istoric în anul 1936, nu a fost folosit conform destinației sale și nici nu a fost întreținut corespunzător, aflându-se într-o stare de degradare avansată, motiv pentru care a cerut evacuarea din clădire a dispensarului medical „pentru amenajarea imobilului în vederea numai a scopului arătat".

Nu au fost administrate însă dovezi din care să rezulte că oferta autoarei V. S. ar fi fost acceptată de instituțiile competente, în forma prevăzută de lege și că s-ar fi înființat un muzeu, sediul dispensarului medical comunal fiind tot în clădirea în litigiu și, în aceste condiții, această cerere neputând fi interpretată ca o renunțare a semnatarei la drepturile sale asupra respectivelor imobile la care se referă.

Având în vedere că autoarei V. S. și fiicei sale D. S. V. E. A. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra mai multor terenuri agricole care au fost proprietatea Margaretei M., este de necontestat că autoarea D. S. V. E. A. este moștenitoarea bunicii sale M. M., situație în care reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii pentru imobilul trecut în mod abuziv în proprietatea statului, imobil dobândit de autoarea lor prin actul de partaj voluntar autentic datând din 17.04.1924, aceștia având calitatea de persoane îndreptățite conform art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001 Republicată.

În ceea ce o privește pe defuncta E. G., fosta proprietară a celui de-al doilea imobil, reclamanta D. S. V. E. A. a făcut dovada calității sale de moștenitoare a acestei persoane cu certificatul de calitate de moștenitor nr.21 din 22.10.2002 eliberat de BNP T. C.-D. și cu sentința civilă nr. 6441 din 16.09.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin această hotărâre judecătorească, Banca Națională a României a fost obligată să plătească reclamantei D. S. V. E. A. despăgubiri civile pentru bunurile din metal prețios confiscate în anul 1949 din casa Margaretei M. și cea a E. G..

Este adevărat că prin sentința civilă nr. 6209 din 12.07.2006 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 21 din 22.10.2002, ca urmare a admiterii acțiunii reclamantei C. C., însă, din considerentele acestei hotărâri judecătorești, rezultă că instanța a pronunțat această soluție nu pentru faptul că D. S. V. E. A. nu ar fi moștenitoarea E. G., ci unica ei moștenitoare, astfel cum se menționa în certificatul respectiv. Instanța a reținut că la decesul E. G. au rămas ca moștenitori M. M. și S. J. și că aceasta din urmă a decedat al 23.05.1968, având ca succesori pe S. G., soț supraviețuitor (decedat la rândul lui la 16.XII.1987) și pe reclamanta C. C., în calitate de descendentă.

De altfel și prin sentința civilă nr. 8447 din 7.06.2007 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2375/2007 a Tribunalului D. - Secția civilă, depusă ca act nou în recurs, s-a stabilit că atât D. S. V. E. A. cât și C. C. sunt moștenitoarele defunctei E. G..

Prin decizia atacată s-a reținut în mod corect că sentința civilă nr. 264 din 20.08.1999 a Tribunalului D. - Secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1201 din 26.03.2003 a Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, nu are autoritate de lucru judecat, întrucât a fost pronunțată într-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil, pe când acțiunea de față este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001 Republicată, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi.

De asemenea, conform art. 4 alin. 2 și 3 din același act normativ, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite; succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

În raport de succesiunea E. G., autoarea reclamaților, D. S. V. E. A. face parte din clasa a doua de moștenitori legali.

Dovedindu-se că bunica autoarei reclamanților, respectiv M. M., a fost în viață la data deschiderii moștenirii E. G., proprietara celui de-al doilea imobil preluat în mod abuziv de stat, a moștenit ea, și, apoi, cota moștenită, intrată în patrimoniul acesteia, s-a transmis propriilor moștenitori, respectiv fiicei sale S. V. și mai apoi nepoatei sale D. S. V. E. A. (moștenire prin retransmitere).

Nefiind îndeplinite condițiile reprezentării succesorale, autoarea intimaților reclamanți a putut moșteni prin retransmitere, prin intermediul moștenirilor lăsate de bunica și mama sa, care au moștenit-o pe E. G. și, la rândul lor, au retransmis propriilor moștenitori (moșteniri succesive).

Ca atare, autoarea reclamanților, fiind în viață la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cele două notificări transmise de aceasta Primăriei comunei Poiana M. au valoare de acceptare a succesiunii E. G. pentru imobilul în litigiu a cărui restituire în natură se solicită.

S-a motivat, în consecință, că instanța de apel a reținut în mod corect că intimații reclamanți beneficiază de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat ce a fost proprietatea E. G., natura și întinderea acestor măsuri reparatorii urmând să fie stabilită de Tribunalul D., care va soluționa fondul pricinii.

În rejudecare, prin sentința nr. 425 din 16 decembrie 2009, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul D. a admis contestația formulată contestatorii D.-S. I. și D. - S. N., împotriva dispozițiilor nr. 8/07.09.2004 și nr. 9/07.09.2004 emise de P. comunei Poiana M., în contradictoriu cu intimații P. POIANA M. și P. C. POIANA M. .

A dispus anularea dispozițiilor nr. 8/07.09.2004 și nr. 9/07.09.2004 emise de P. comunei Poiana M., jud. D..

A dispus restituirea în natură către reclamanții a următoarelor imobile, situate în .. D., respectiv:

- conacul " E. G. " - teren în suprafață de 1,6210 ha, individualizat conform schiței - Anexă nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expert - inginer C. V., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și construcțiile C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, și C 9, individualizate de asemenea în Anexa nr.1 a, aceluiași raport de expertiză .

- conacul " M. M. " - teren în suprafață de 3,6631 ha și construcția C1, individualizată în schița - Anexă nr . 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmită de expert ing. C. V. .

A stabilit dreptul reclamanților la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru următoarele imobile - construcții care nu mai există în prezent, respectiv:

- conacul "E. G."- împrejmuirea din zidărie - 4.661 lei și magazia din cărămidă - 44.006 lei .

- conacul "M. Magerescu " - magazie de zid -4.252 lei, pătul porumb - 1.956 lei, clădire mică cu 2 camere - 7.109 lei și împrejmuire cu zidărie și fier forjat - 29.804 lei.

A obligat intimații la plata sumei de 2.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanții .

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul, în baza probelor administrate în cauză, între care și expertiză, a motivat următoarele:

Conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expert ing. C. V., precum și a raportului de expertiză tehnică judiciară construcții civile, întocmit de expert Păpălă I., imobilele teren și construcții, ce au fost identificate fizic și care pot constitui obiectul restituirii în natură, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1, art.7 alin.1 și art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001 Republicată, sunt următoarele:- conacul " E. G. " - teren în suprafață de 1,6210 ha, individualizat conform schiței - Anexă nr.1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expert - inginer C. V., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și construcțiile C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, și C 9, individualizate de asemenea în Anexa nr.1 a aceluiași raport de expertiză ;- conacul " M. M. " - teren în suprafață de 3,6631 ha și construcția C1, individualizată în schița - Anexă nr . 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmită de expert ing. C. V. .

De asemenea, instanța, în temeiul dispozițiilor art.1 alin.1, art. 10 alin.1 și art. 26 alin.1 din Legea nr.10/200 Republicată, a stabilit dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele - construcții care nu mai există în prezent, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, întocmit de expert ing. Păpălă I..

În temeiul dispozițiilor art.274 C.pr.civ., a obligat intimații la plata sumei de 2.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Prin sentința nr. 210 din 26 mai 2010, pronunțată în același dosar, Tribunalul D. a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 425 din 16 decembrie 2009, formulată de petenții D.-S. I. și D.-S. N., în contradictoriu cu intimații P. Poiana M. și P. comunei Poiana M., motivând, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispoz.art. 281² alin.1 c.pr.civ.

Împotriva sentinței civile nr. 425 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul D., au declarat apel contestatorii D.-S. N. și D.-S. I., precum și intimații P. Poiana M. și P. comunei Poiana M..

Apelanții contestatori au criticat sentința sub aspectul modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate, neacordării de despăgubiri pentru un teren de aproximativ 0,347 ha., precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată, în sensul că nu s-au avut în vedere 2 chitanțe depuse la dosar, în acest sens.

Apelanții intimați au motivat, în esență, că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât nu se poate dispune restituirea în natură a imobilelor, pentru că ambele construcții, existente la data preluării, au în prezent o destinație publică, iar terenurile sunt traversate de conducte de utilități publice, parte din ele au destinația de parc iar restul sunt ocupate de construcții noi.

Astfel, s-a dispus restituirea în natură a terenului cu destinație parc, contrar dispozițiilor art.10 din Lg.10/2001, care prevede că nu se pot restitui în natură terenurile care nu sunt libere în sensul legii, adică sunt ocupate de obiective de investiții ori sunt afectate de utilități publice, precum și HG 498/2005 și 250/2007, potrivit cărora, nu se restituie terenurile care sunt traversate sau subtraversate de conducte de utilități publice ori terenurile cu destinația de parcuri, grădini publice; s-a dispus restituirea în natură a 2 parcele de teren de 1,6210 ha. și respectiv 3,6631 ha., deși s-a făcut dovada că ambele terenuri sunt subtraversate de conducte de utilități publice și pe ele se află amplasate construcții ce reprezintă obiective de investiții, edificate ulterior preluării; pe suprafața de 3,6631 ha., pe care sunt amplasate nouă construcții, expertul a identificat parcul orașului și construcții noi ce ocupă aproape întreaga suprafață de teren, iar terenul neocupat de construcții este amenajat ca grădină publică (parc); pe suprafața de 1,6210 ha. teren, expertul a identificat, de asemenea, construcții noi, prin expertiza topo fiind identificate rețele subterane de alimentare cu apă; s-a dispus restituirea în natură a unor construcții care, deși existente pe teren la data preluării, în prezent sunt folosite pentru uzul public, cum ar fi clădirea Dispensar uman, situată pe suprafața de 3,6631 ha. și clădirea administrativă, la care s-au făcut îmbunătățiri, constând în montarea centralei termice, executarea instalației de încălzire, cu destinație publică, situată pe . ha.

S-a solicitat, în principal, respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor, iar, în subsidiar, pentru construcțiile existente la data preluării, în măsura în care se apreciază că se impune restituirea în natură, să se facă aplicarea art.16 din Lg.10/2001, respectiv menținerea afectațiunii acestor imobile, pe timp de 5 ani.

În dovedirea motivelor de apel, Curtea a încuviințat și administrat proba cu acte, interogatoriu și expertiză.

S-au depus la dosar planșe fotografice și înscrisuri: adresa nr.7325 din 05.10.2010, emisă de Guvernul României, adresa nr.671 din 24.08.2010, emisă de Curtea de Conturi, adresa nr._ din 08.12.2010, emisă de P. comunei Poiana M., situații de lucrări bazin înot, situații de plată, situații de lucrări pavaj pavele „UNILOC” – Parc comunal, situație de lucrări – jandarmeria Poiana M. – reparații și igienizări, Hotărâri ale Consiliului Local Poiana M., procese verbale, borderou de corespondență, ordine de plată, facturi, fișe de calcul, de evaluare construcție, program privind obiectivele de investiții în perioada 1997 – 2000, situații de lucrări, situație de plată instalații electrice iluminat Parc Comunal Poiana M., deviz lucrări – bazin înot, situație de plată bazin înot, situații de plată ștrand, articole din presa locală.

S-a luat interogatoriu Primarului comunei Poiana M., la cererea apelanților contestatori, răspunsurile fiind consemnate și depuse la dosar (fila 196 dosar apel).

Conform raportului de expertiză tehnică – completare (fila 134-140 dosar apel) întocmit de expert C. V., ca urmare a dispozițiilor instanței, prin încheierea din 09 decembrie 2010 - prin care s-au stabilit și obiectivele expertizei: toată suprafața de 3,0621 ha. teren, are destinația și este amenajată efectiv ca parc, o parte din această suprafață fiind amenajată cu alei și bănci, dar întreaga suprafață este amenajată ca spațiu verde, pe care sunt plantați arbori foarte vechi, conform schiței Anexa 1; suprafața necesară unei bune exploatări a blocului de locuințe este de 813 mp. materializați pe schița Anexa 2 și Anexa 2 A; suprafața aferentă și necesară pentru construcția Cămin Cultural măsoară 2810 mp. și este materializată pe schița Anexa 1 și 1 A; s-a precizat, de asemenea, că în raportul de expertiză depus la dosarul de fond, expertul a arătat că suprafața de 2400 mp., materializată pe schița Anexa 1, a fost reconstituită în baza Legilor fondului funciar, numitului S. P., această suprafață de teren face parte în prezent din curtea fostului CAP „Viața Nouă” și nu a aparținut niciodată autorilor reclamanților, ci numitului M. S., acest aspect rezultând din harta întocmită în anul 1948, anexată raportului de expertiză.

Prin raportul de expertiză întocmit de exp.tehnic C. G. (fila 213-220 dosar apel) s-au identificat și evaluat, - cu referire la construcțiile preluate abuziv - construcțiile existente pe teren sau care au fost demolate și nu mai pot fi restituite, concluzionându-se în sensul că există pe teren construcții la care s-au executat lucrări de întreținere, acestea fiind menținute într-o stare ce corespunde cu vârsta clădirii, unele construcții neîntreținute corespunzător, care sunt într-o stare de degradare avansată și care pot fi retrocedate, precum și construcțiile demolate, care nu mai pot fi retrocedate, acestea din urmă având o valoare estimată de 44.200 lei.

Prin cel de-al doilea raport de expertiză tehnică – completare – întocmit de expert tehnic C. V. (fila 267-273 dosar apel), s-au evaluat suprafețele de teren în litigiu și, de asemenea, s-a constatat o diferență negativă de 3412 mp. la imobilul nr.2 (Anexa 2)- respectiv, în fapt există 3,6631 ha., față de 4,0043 ha., suprafață preluată de stat-, precum și o suprafață în plus de 108 mp. la imobilul nr.1 (Anexa 1)- respectiv, în fapt există o suprafață de 1,3810 ha., față de 1,3702 ha., cât s-a preluat de stat. Terenul a fost evaluat la 30,79 lei/mp.

Apelanții contestatori au depus note scrise, calificate de instanță ca obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că nu s-au stabilit sumele necesare reparării clădirilor degradate după 14 februarie 2001 sau cele de reconstrucție pentru imobilele demolate, iar în ședința din 15 iunie 2011, s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și de către apelanții intimați, în sensul că expertul nu a precizat dacă pe terenul în litigiu au fost identificate construcții noi, în raport de art.19 din Lg.10/2001.

Prin Încheierea din 15 iunie 2011, instanța a respins obiecțiunile formulate de părți, apreciind că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanță și a încuviințat completarea probatoriilor cu înscrisuri, respectiv, s-a pus în vedere apelanților intimați, prin avocat, să precizeze și să depună înscrisuri cu privire la data la care investiția „Parcul” din localitatea Poiana M. a fost aprobată printr-o HCL, în cauză fiind acordat un ultim termen de judecată, la 27 iunie 2011.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, apelantul contestator D. S. N. a arătat, în esență, că, în ceea ce privește evaluările expertului, nu înțelege să le conteste, dat fiind faptul că oricum dosarul va fi înaintat la A.P.R.P., în urma unei noi expertizări; referitor la imobilul „G.”, care, conform hărții din 1948, este de 1,3702 ha., față de 1,3810 ha.,cât s-a identificat în teren, poate fi exclusă de la restituirea în natură suprafața aferentă și necesară blocului de locuințe; referitor la imobilul „Măgereanu”, lipsește suprafața de 3412 mp. și poate fi exclusă de la restituirea în natură, suprafața aferentă și necesară căminului cultural. Apelantul a solicitat respingerea celorlalte apărări și solicitări ale apelanților intimați, precum și „readucerea la starea inițiala a imobilelor, având în vedere starea de degradare voită la care au ajuns aceste clădiri”, cu cheltuieli de judecată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, apelantul contestator D.-S. I., a susținut că s-au adus distrugeri imobilelor, cu trimitere specială la imobilul căruia i s-a schimbat destinația în sediul „Jandarmeriei”, solicitând readucerea imobilului în starea inițială; s-a solicitat, de asemenea, obligarea Primăriei la reconstrucția unei magazii demolate, la restituirea bazinului de înot în starea actuală (cu păstrarea destinației, de către contestatori) sau readucerea terenului în starea inițială, precum, și la despăgubiri de 200.000 lei, pentru întârzierea în discutarea notificărilor și lipsirea de folosință a proprietății.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, apelanții P. și P. comunei Poiana M., reluând susținerile din motivarea apelului, au solicitat schimbarea sentinței, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru construcții, cât și pentru teren, iar, în ipoteza în care se dispune restituirea în natură a unor construcții preluate, ce nu au fost aduse la stadiul de construcții noi, instanța să facă aplicarea dispozițiilor art.16 din Legea 10/2001.

Cu privire la terenul de 3,6 ha., s-a arătat că a fost amenajat ca parc înainte de . Legii 10/2001, astfel cum atestă înscrisurile depuse, conform solicitării instanței.

Prin decizia nr. 283/30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise apelurile împotriva sentinței civile nr. 425 din 16.12.2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

A fost schimbată în parte sentința menționată, în sensul că:

- s-a respins cererea de restituire, privind terenul în suprafață de 2400 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză – completare, C. V., și schiță Anexa 2, și construcțiile existente pe acest teren, situat între punctele 1, 2, 3, 4, 5, 18, 19, 20, 1.

- a fost exclus de la restituirea în natură terenul aferent și necesar blocului de locuințe, în suprafață de 974,39 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză – completare, C. V., și schița Anexa 2 și 2A, situat între punctele 15, 16, 17, 21, 22, 23, 24. 15.

- a fost exclus de la restituirea în natură, terenul aferent și necesar căminului cultural, în suprafață de 3.801 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză – completare, C. V., și schița Anexa 1 și 1A, situat între punctele 5, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 7, 6, 5.

- a fost exclus de la restituirea în natură, în parte, terenul cu destinația "Parc", respectiv, din suprafața totală de 30.054 mp (30.621mp – s.c.566mp), -individualizat, în apel, în raportul de expertiză – completare, C. V., și schița Anexa 1, situat între punctele 1, 2, 3, 6, 7, 15, 16, 1,- se restituie în natură, contestatorilor, suprafața de 1054 mp, necesară construcției C1 (în continuarea suprafeței construite, de 566 mp), situată între partea amenajată și cea de N-E a Parcului, rămânând exclusă de la restituirea în natură, suprafața de 29.000 mp.

- a fost stabilit dreptul contestatorilor la despăgubiri, în condițiile legii speciale nr.147/2005, pentru terenul în suprafață de 37.079,39 mp., la valoarea estimată de 1.141.674,418 lei.

- a fost stabilit dreptul contestatorilor la despăgubiri, pentru construcțiile demolate, conform raportului de expertiză din apel, C. Gh., respectiv, pătul porumb, magazie, gard cărămidă, gard scândură, magazie zid, la valoarea estimată de 44.200 lei.

- a fost menținută afectațiunea imobilelor cu destinație de clădire administrativă (situată pe proprietatea E.G.) și dispensar medical (situat pe proprietatea M.M.), pe o perioadă de 3 ani, pentru clădirea administrativă cu destinația actuală de jandarmerie și 5 ani, pentru clădirea cu destinația de dispensar uman – cabinete medicale, în condițiile prevăzute de art.16 din Legea 10/2001.

- au fost obligați intimații la 3542,3 lei cheltuieli de judecată,către contestatori.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea a pronunțat această hotărâre pentru următoarele considerente:

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de apelanți și în raport de prevederile art. 294 și 295 alin.1 c.pr.civ., a constatat, în ceea ce privește cererile apelanților contestatori, din concluziile scrise, că acestea nu au făcut obiectul examinării prin sentința atacată, nu s-au formulat motive de apel și nu există motive de ordine publică sub acest aspect, așa încât, nu pot face obiectul examinării direct în apel, iar, în ceea ce privește apelurile părților, criticile sunt fondate, în parte, pentru următoarele considerente:

În primul rând, față de constatările și concluziile rapoartelor de expertiză, bazate chiar pe harta întocmită în 1948, cu trimitere la întinderea suprafețelor de teren a celor două proprietăți, în acte și în fapt – necontestate de apelanții contestatori - suprafața de teren de 2400 mp., inclusă în proprietatea conacul „E. G.” și restituită contestatorilor prin sentința apelată, nu a aparținut niciodată autorilor de la care s-au preluat imobilele, ci L.d.c. M. S., motiv pentru care s-a și reconstituit dreptul de proprietate, pentru acest teren, numitului S. P., în baza Legilor fondului funciar.

Prin urmare, această suprafață de teren, astfel cum a fost individualizată prin expertiză, în apel – raport de expertiză și Schița Anexa 2 (f.139 dosar apel), precum și construcțiile existente pe acest teren, nu pot face obiectul restituirii către contestatori, neîncadrându-se în prev.art.1 din Legea 10/2001.

Ca atare, sub acest aspect, sentința se impune a fi schimbată, în sensul respingerii cererii de restituire privind acest teren și construcțiile aferente.

În al doilea rând, deși prima instanță, constatând existența pe terenul – conacul „E. G.”, a unei construcții noi, ce nu a aparținut autorilor contestatorilor, respectiv blocul de locuințe, și în mod legal nu a dispus restituirea acestuia, totuși, în mod nejustificat, nu a lăsat teren necesar pentru normala folosință a acestui . care locuiesc în imobil și accesul mijloacelor utilitare.

Terenul din jurul clădirilor, necesar pentru normala folosință a acestora, nu constituie teren „liber” în sensul prevăzut de art. 10 și 11 din Legea nr.10/2001, pentru restituirea în natură, așa încât, și sub acest aspect, sentința apelată se impune a fi schimbată, prin excluderea de la restituirea în natură a terenului aferent și necesar blocului de locuințe, în suprafață de 974,39 mp. (161,39mp.,suprafață construită, la care se adaugă 813mp, suprafață necesară) individualizat prin expertiză, în apel – raport de expertiză și schița Anexa 2 și 2 A (f.139-140 dosar apel).

De asemenea, în ceea ce privește căminul cultural, deși în mod corect prin sentința apelată, acest obiectiv nu a făcut obiectul restituirii, în mod nelegal, instanța nu a lăsat terenul necesar pentru o normală folosință a imobilului, așa încât, și sub acest aspect, se impune schimbarea sentinței, prin excluderea de la restituirea în natură a terenului aferent și necesar căminului cultural, situat pe proprietatea conacul „M.Măgereanu”, teren în suprafață de 3.801 mp.(991 mp.suprafață construită + 2810 mp.suprafață necesară), individualizat prin expertiză, în apel – raport de expertiză și schița Anexa 1 și 1 A (f.137-138 dosar apel).

În ceea ce privește terenul cu destinația de „parc” în suprafață de 30.621 mp., situat pe proprietatea conacul „M.Măgereanu”, Curtea constată, din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, că, din această suprafață, 566 mp. constituie suprafața construită, respectiv clădirea cu destinație de dispensar, situată în partea de N-E a parcului.

Conform actelor dosarului, terenul de 30.621 mp,.a fost preluat ca „Parc” de la autori, chiar dacă ulterior au fost necesare și s-au efectuat anumite lucrări de întreținere și amenajări.

Prin urmare, destinația de Parc, a terenului, nu este dată de amenajări de utilitate publică, efectuate după preluarea imobilului, însă, conform raportului de expertiză – răspuns la obiecțiuni, întocmit de expert C. V. la instanța de fond (f.187-188 dosar fond) și necontestat de reclamanți (v. încheierea de ședință din 30 sept.2009), pe terenul în suprafață de 3,6631 ha., s-au identificat conducte de alimentare cu apă, canalizare și agent termic, toate subterane, care traversează terenul de la N la S, pe . și care traversează . Primăriei Poiana M.; de rețelele de alimentare cu apă și canalizare beneficiază și localul Primăriei, precum și blocurile din zona centrală a comunei; aceste lucrări, conform susținerilor delegaților primăriei, necontrazise de contestatori, au fost efectuate înainte de anul 1989 de către I.G.O. Calafat.

Prin urmare, date fiind aceste amenajări subterane de utilitate publică, ce împiedică de la restituirea în natură terenul afectat, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001 și Normelor de aplicare – HG 250/2007, ca și HG nr.498/2005, precum și destinația de Parc a terenului, ce deservește nevoile comunității, soluția de restituire în natură a terenului cu destinația de Parc, este nelegală și netemeinică.

Ca atare, și sub acest aspect, s-a impus schimbarea sentinței, prin excluderea de la restituirea în natură, a terenului cu destinația de parc, însă, pentru folosința construcției cu destinația de dispensar, de către contestatori, care este situată în Parc, se va restitui acestora, în natură, ca suprafață necesară 1054 mp.teren, în continuarea suprafeței construite, de 566 mp., situată între partea amenajată, cu alei, din vecinătatea ștrandului, spre S, și partea de N-E a parcului, identificat prin schița Anexa 1 la raportul de expertiză (f.137 dosar apel); va rămâne astfel exclusă de la restituirea în natură, suprafața de 29.000 mp.teren, cu destinația de Parc.

Fiind excluse de la restituirea în natură, suprafețele de teren aferente și necesare blocului de locuințe (974,39 mp.) căminului cultural (3801 mp.) și parcului (29.000 mp.), pentru aceste terenuri, în raport de prevederile Legii, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, urmând a se stabili dreptul de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr.247/2005, la valoarea estimată de expert, de 30,79 lei/mp.

De asemenea, la aceste suprafețe de teren, față de actele de preluare și harta din 1948, se adaugă suprafața de 3304 mp.(3412 mp.în minus pe proprietatea conacul „M.Măgereanu” – 108 mp., în plus pe proprietatea conacul „E.G.”), care nu poate fi restituită în natură, neregăsindu-se în teren, posibil, după opinia expertului, să fie ocupată ca urmare a modernizării drumurilor sau de către vecini, din acest punct de vedere, apelul contestatorilor fiind întemeiat.

Prin urmare, contestatorii sunt îndreptățiți la despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru teren în suprafață de 37.079,39mp., la valoarea estimată de 1.141.674,418 lei, astfel încât, sentința apelată urmează să fie schimbată și sub acest aspect.

Referitor la cererea contestatorilor, privind restituirea construcțiilor ce intră în componența celor două proprietăți, din probele dosarului și, în principal, expertize, Curtea a constatat că pot face obiectul restituirii în natură, toate construcțiile existente pe terenurile supuse restituirii în natură, indiferent dacă, față de construcțiile preluate, au fost efectuate și alte lucrări, construcții și amenajări, acestea având rolul asigurării accesului și folosinței clădirilor vechi, preluate de la autori.

Pentru construcțiile demolate – prevăzute și evaluate de expert C. G. (f.216 dosar apel), respectiv, pătul, 2 magazii, 2 garduri, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, așa încât, și sub acest aspect, sentința urmează să fie schimbată, în sensul stabilirii dreptului la despăgubiri pentru construcțiile demolate, la valoarea estimată de 44.100 lei.

Față de afectațiunea actuală a imobilelor principale supuse restituirii, ce au rezultat din probele dosarului, respectiv clădirea cu destinația de dispensar, unde sunt cabinete medicale, situată pe terenul cu destinația de parc, și clădirea administrativă, situată pe terenul de 1,3810 ha., cu destinația actuală de sediu Jandarmerie, Curtea a apreciat incidente dispozițiile art.16 din Legea 10/2001, care prevăd menținerea afectațiunii unor astfel de imobile, pe o perioadă de 5 ani – pentru unitățile sanitare și de 3 ani – pentru autorități ale administrației, între care și Jandarmerie, conform Anexei nr.2, lit.a, pct.2 și 3.

Prin urmare, sentința se impune a fi schimbată și sub acest aspect, în sensul menținerii afectațiunii celor două imobile, pe o perioadă de 5 și, respectiv, 3 ani.

Referitor la critica apelanților contestatori, ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de instanța de fond, față de actele doveditoare depuse la dosar în acest sens, critica este întemeiată, cuantumul corect fiind de 3542,3 lei, în loc de 2950 lei, cât a acordat tribunalul, astfel încât, și sub acest aspect, sentința urmează să fie schimbată.

Curtea a menținut restul dispozițiilor sentinței, având în vedere că celelalte critici aduse sentinței le-a apreciat ca neîntemeiate.

Astfel, susținerea apelanților intimați, în sensul că ambele terenuri sunt subtraversate de conducte de utilități publice, ceea ce face imposibilă restituirea în natură, nu a fost primită, întrucât, după cum s-a arătat, prin expertiză s-a dovedit că numai terenul cu destinația de Parc este afectat de astfel de lucrări cu destinația de utilități publice. În ceea ce privește terenul de 1,3819 ha., expertul C. V. a arătat, în cuprinsul raportului de expertiză (f.187-190 dosar fond) că există într-adevăr o rețea de alimentare cu apă, care leagă puțul cu robinetul aflat lângă construcția C3, însă aceasta nu alimentează direct clădiri de utilitate publică, din afara perimetrului respectiv, existând o altă conductă care leagă puțul de apă cu blocul de locuințe și care se prelungește spre E, realizând alimentarea cu apă și a liceului. Expertul a precizat însă că blocul de locuințe și liceul sunt legate și la rețeaua de canalizare, care traversează drumul comunal spre S și se prelungește spre terenul în suprafață de 3,6631 ha., existând deci și o altă variantă de a se asigura alimentarea cu apă.

În ceea ce privește construcțiile existente pe teren și care au aparținut autorilor, nu există nici un impediment de la restituirea în natură, art.1 din Lg.10/2001 prevăzând expres, în principal, restituirea în natură, iar în echivalent numai în subsidiar, când restituirea în natură nu mai este posibilă.

Referitor la eventualele îmbunătățiri aduse imobilelor, acestea nu împiedică restituirea în natură, din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, rezultând că nu este vorba de lucrări de natură a transforma clădirile respective în construcții noi, așa încât, sub acest aspect, sentința este legală și temetnică.

În ceea ce privește suprafața de teren cu destinația de ștrand, critica este nefondată, întrucât, conform autorizației de construire (f.222 dosar fond) coroborată cu celelalte probe ale dosarului, lucrările pentru ștrand s-au făcut după anul 2002, deci, după . Legii 10/2001 și notificarea intimaților în vederea restituirii terenului, așa încât, terenul fiind liber la data apariției Legii, este supus restituirii în natură, sentința atacată fiind legală și temeinică și sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii D. S. I. și D. S. N..

Prin motivele de recurs, au formulat următoarele critici:

1. Referitor la imobilul E. G..

1. Instanța a exclus de la restituirea în natură suprafața de 974,39 mp, arătând că suprafața de 161,39 mp reprezintă suprafața blocului iar 813 mp reprezintă suprafața necesară folosirii imobilului, deși din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că suprafața de 813 mp include și suprafața clădirii.

2. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că sediul Jandarmeriei a fost stabilit ca fiind în clădirea în litigiu în anul 2004, ulterior formulării notificării. În prezent, această clădire este o ruină, nu constituie sediul Jandarmeriei, iar instanța era obligată, în baza rolului activ, să facă cercetări în acest sens.

3. Având în vedere obligația instituită prin Legea 10/2001 în sarcina Primăriei de a menține starea de funcționare a imobilelor și de a preveni degradarea acestora, apare ca nelegală respingerea cererii de a fi acordate despăgubiri sau de instituire a obligației intimatei de a readuce imobilele în stare de funcționare.

4. Este adevărat că puțul de apă se află pe o suprafață de 2400 mp ce au fost restituiți altei persoane, dar această împrejurare a fost determinată de faptul că în curtea casei G. s-a construit o alee ce ducea spre magaziile folosite de CAP.

B. Referitor la imobilul M. M..

1. Raportul de expertiză a identificat o suprafață totală de 3,6631 ha. Totuși, suprafața preluată a fost de 4,0043 ha, lipsind astfel o suprafață de 3412 mp, aspect confirmat de instanța de apel.

2. Expertul a stabilit o suprafață de 2810 mp necesară căminului cultural, dar instanța a ignorat faptul că cei 2810 mp includ și clădirea căminului cultural și a adăugat încă o dată 991 mp reprezentând suprafața clădirii, ajungând astfel la o suprafață totală de 3810 mp.

3. Este nefondată susținerea că, abia în anul 1997, parcul a fost luminat, după cum este neadevărat că acest parc a fost realizat în anul 1997, ceea ce s-a realizat atunci fiind o modernizare a parcului deja existent.

4. Ambele imobile dețineau surse de apă, acestea nefiind edificate de primărie.

Din interogatoriul luat primarului, câr și din hotărârile consiliului local rezultă că termoficarea este inexistentă, centrala fiind abandonată.

Canalizarea a fost realizată cu ocazia edificării ștrandului, . anterior canalizare.

5. Dată fiind menținerea la primărie a terenului în suprafață de_ mp, teren ce cuprinde și . acces la suprafețele restituite, de 566 mp și de 2639 mp. În plus, în cazul acestor suprafețe, instanța nu a mai dispus, ca în cazul blocului și al căminului cultural, și restituire unei suprafețe aferente, necesare bunei utilizări a bunurilor restituite. Restituirea în natură a unei suprafețe de 1054 mp pentru folosința construcției cu destinația de dispensar, nu este motivată de instanță.

6. Se mai arată că în imobilul dispensar funcționează cabinete individuale de medici de familie. Pentru a păstra afectațiunea clădirii, ar fi fost necesar ca instanța să cerceteze când s-au încheiat contractele de comodat între primăria și aceste cabinete individuale.

Prin decizia nr. 6180/11.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de contestatorii D. S. I. și D. S. N. împotriva deciziei civile nr. 283/30.06.2011 a Curții de Apel C. – Secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că:

Motivele de recurs nu cuprind o încadrare în drept a criticilor pe care le conțin. Dezvoltarea acestora permite însă încadrarea unora dintre criticilc formulate în cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 7 C.., astfel încât, față de dispozițiile art. 306 alin. 3 C., Înalta Curte a exercitat controlul judiciar de legalitate în acest temei, în limita acelor critici care pot fi circumscrise acestor motive de recurs.

A.1. Este fondată critica vizând nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul întinderii suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură întrucât, în mod greșit, instanța de apel a însumat suprafața ce cuprinde amprenta blocului de locuințe edificat și suprafața necesară unei bune exploatări a imobilului.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 10.3 din HG. 250/2007 rezultă că restituirea în natură dispusă în temeiul art. 10 din Legea 10/2001 trebuie să se limiteze numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor existente.

Or, prin raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului de către expert C. V., s-a determinat suprafața necesară pentru buna exploatare a blocului de locuințe ca fiind de 813 mp.

Din individualizarea conturului acestei suprafețe în cuprinsul raportului de expertiză, ca și din schița cuprinsă în anexa 2 A la raport, rezultă în mod evident faptul că suprafața menționată, de 813 mp., include terenul ce reprezintă amprenta blocului, în suprafață de 161,39 mp.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art.10 alin.2 din Legea10/2001 și art. 10.3 din HG. 250/2007, trebuie exclus de la restituirea în natură terenul în suprafață de 813 mp., care cuprinde atât suprafața blocului (de 161,39 mp.), cât și suprafața necesară bunei exploatări a

acestui imobil, astfel cum a fost determinată și individualizată de expert.

Excluzând de la restituire o suprafață de 974,39 mp., instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce încalcă dispozițiile legale menționate anterior.

2. Prin susținerile formulate la acest punct al motivelor de recurs, contestatorii susțin că, probele administrate dovedesc faptul că sediul Jandarmeriei a fost stabilit în imobilul în litigiu în anul 2004, că în prezent această clădire este o ruină și că instanța de apel era obligată, în baza rolului activ, să facă cercetări în acest sens.

Criticile formulate vizează temeinicia hotărârii recura respectiv stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, pe baza probelor administrate.

Or, în condițiile art. 304 C.pr.civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supusă controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct.11 C.pr.civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct.112 din OUG 138/2000.

Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

In ceea ce privește rolul activ al instanței prevăzut de art. 12 C., Înalta Curte a reținut că acesta nu poate însemna substituirea instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

In cauză, reclamanții au avut posibilitatea de a propune probatorii în ceea ce privește situația de fapt a imobilului menționat ca fiind în prezent sediul Jandarmeriei. În măsura în care apreciau că probatoriu existent nu este suficient, reclamanții aveau posibilitatea de a solicita argumentat, completarea acestuia, indicând probele care ar putea duce la dezlegarea pricinii, neadministrate de instanță.

Aplicarea principiului prevăzut de art. 129 C. nu poate duce la încălcarea principiului disponibilității care trebuie, deopotrivă, respectat în desfășurarea procesului civil, și nici la lipsa oricăror consecințe procedurale în cazul nerespectării de către părți a dispozițiilor referitoare la propunerea probelor.

3. Este nefondată critica vizând nelegala respingere a cererii reclamanților de a le fi acordate despăgubiri sau de instituire a obligației intimatei de a readuce imobilele în stare de funcționare.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 294 C. potrivit cărora, în faza de judecată a apelului nu se pot formula cereri noi. Or, cererile menționate au fost formulate de apelanții contestatori odată cu concluziile scrise depuse în fața Curții de Apel, astfel încât, în mod legal, instanța de apel a apreciat că ele nu pot fi examinate.

4. Susținerile formulate la acest punct al motivelor de recurs nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor, întrucât ele se constituie în simple afirmații, tară precizări de natură juridică și fără o minimă argumentare în drept a unor critici de nelegalitate.

Or, cerințele art. 302/1 C.. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

Neputând fi circumscrise nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.., aceste susțineri nu pot fi examinate în calea de atac a recursului.

B.l. Nici aceste susțineri nu pot fi calificate ca motive de recurs.

Recurenții afirmă că, raportul de expertiză a identificat o suprafață totală de 3,6631 ha., deși suprafața preluată a fost de 4,0043 ha., lipsind astfel o suprafață de 3412 m.p, aspect confirmat de instanța de apel.

Într-adevăr, instanța de apel a constatat că la proprietatea conacul „M. M." a fost identificată o suprafață de 3412 mp în minus, iar la proprietatea conacul „E. G." o suprafață de 108 mp în plus față de actele de preluare și harta din 1948, și, întrucât suprafața de 3304 mp rezultată din scăderea celor două suprafețe menționate nu poate fi restituită în natură întrucât nu se regăsește în teren, a stabilit dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru această suprafață.

Recurenții nu formulează însă critici în legătură cu dezlegarea dată sub acest aspect de instanța de apel care să vizeze greșita aplicare ori interpretare a unor norme legale, astfel încât susținerile formulate la acest punct al motivelor de recurs nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

2. Pentru argumentele expuse în analiza motivului de recurs numerotat A.1., aceste critici sunt fondate.

Ca și în cazul imobilului-. imobilul-cămin cultural, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001 și a pct. 10.3 din HG 250/2007 atunci când a exclus de la restituire suprafața de 3801 mp.

Așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză întocmit de expert C. V., și din anexa 1 A la acest raport, suprafața de 2810 mp. include atât suprafața construcției - cămin cultural, cât șisuprafața necesară pentru normala folosință a acesteia.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art 10 alin. 2 din Legea 10/2001 și art. 10.3 din HG. 250/2007, trebuie exclus de la restituirea în natură terenul în suprafață de 2810 mp., astfel cum a fost determinat și individualizat de expert.

3;4. În ceea ce privește criticile grupate la aceste puncte ale motivelor de recurs și care vizează terenul cu destinația de parc aflat pe proprietatea conacul „M. M.", Înalta Curte a reținut următoarele:

Prevederile art. 9 din Legea 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, și care se regăsește și în cuprinsul ari. 1 și art. 7 din lege, constând în prevalenta restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.

Insă, de la acest principiu al prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în care- prin excepție, restituirea bunului nu poate iî dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Una dintre aceste situații de excepție este cea prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate abuziv s-au edificat construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectata servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".

Punctul 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 250/07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.). dotări tehnico-edilitare subterane amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, precum și amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, urmânti a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Împrejurarea că pe terenul în litigiu se află un parc reprezintă o situație de fapt stabilită de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate în cauză. Această situație de fapt nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, față de prevederile art.304 C.. care permit exercitarea acestei căi de atac numai pentru motive de nelegalitate.

De aceea, susținerile cuprinse în motivele de recurs vizând efectuarea în anul 1977 a unor lucrări de modernizare, iar nu de amenajare a parcului, ori introducerea unor surse de lumină la aceeași dată nu mai pot fi analizate de instanța de recurs.

Interesează din punct de vedere al căii de atac analizate faptul că instanța de apel, analizând probele administrate în cauză, a stabilit că spațiul în litigiu are destinația de parc.

Terenul în litigiu, fiind ocupat de parc, este afectat de o amenajare de utilitate publică în sensul art. 10 alin. 2 din Lege, dată fiind folosința cu caracter general pe care o astfel de amenajare o asigură colectivității, ceea ce împiedică restituirea sa în natură, potrivit acelorași prevederi legale.

Totodată, din perspectiva normelor legale menționate, prezența (reținută de instanța de apel pe baza probelor administrate în cauză și care, față de prevederile art. 304 C. nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, așa cum se solicită prin punctul 4 al motivelor de recurs) unor conducte de alimentare cu apă, canalizare și agent termic face imposibilă restituirea în natură a suprafeței solicitate, constituindu-. care, în condițiile art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001, înlătură posibilitatea restituirii în natură a terenului.

5. Faptul că . în suprafața de teren care, având destinația de parc, nu a fost restituită în natură contestatorilor, nu constituie un impediment vizând accesul la suprafețele ce le-au fost restituite. Dacă această alee permite accesul la suprafețele restituite, ea va putea fi folosită de contestatori, dată fiind utilitatea publică a parcului în care este inclusă.

Este însă fondată critica vizând suprafața de 1054 mp. pe care instanța de apel a restituit-o în natură și despre care a menționat că este necesară folosinței construcției cu destinația de dispensar, afiându-se în continuarea» acesteia.

Cu încălcarea prevederilor art. 261 C., hotărârea recurată nu cuprinde considerentele pentru care instanța de apel a avut în vedere această întindere a suprafeței menționate. Dacă în cazul imobilului-. a celui cu destinația de cămin cultural, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea întinderii suprafeței necesare unei bune folosințe a acestor imobile, în cazul construcției cu destinația de dispensar nu a mai administrat o asemenea probă și nici nu a arătat care sunt considerentele pentru care a apreciat că o suprafață de 1054 mp. ar putea fi suficientă în acest scop.

În ceea ce privește suprafața de teren cu destinația de ștrand, instanța de apel a reținut că lucrările pentru ștrand s-au efectuat în anul 2002, după . Legii 10/2001 și după formularea notificării în vederea restituirii terenului, așa încât, terenul fiind liber la data apariției Legii, este supus restituirii în natură.

Imobilul nefăcând parte din cele menționate la art.16 din Legea l0/2001 și nenăscând în obligația contestatorilor obligația de a-I păstra afectațiunea pe o perioadă determinată de timp,fiind restituit în natură în condițiile art.9 din Legea10/2001, adică în starea la care se afla la data cererii de restituire și liber de orice sarcini, nu se poate susține nelegalitatea deciziei recurate pentru omisiunea instanței de apel de a restitui în natură contestatorilor și o suprafață de teren aferentă, pentru normala folosință a acestui bun.

6. Legea 10/2001 consacră, într-adevăr, prin dispozițiile art.7, regula restituirii în natură a imobilelor ce intră în domeniul său de aplicare.

Această regulă cunoaște o nuanțare în cazul anumitor imobile. Art. 16 din Lege prevede că în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) a Legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, deși li se restituie imobile în proprietate, le incumbă obligația de a le menține afectațiunca pe o perioadă de 3-5 ani de la data emiterii deciziei, funcție de destinația specifică a imobilului.

Rațiunea edictării unei asemenea norme constă în scopul pentru care respectivele categorii de imobile sunt folosite. Așa cum prevede art. 16 din Lege, aceste bunuri „sunt necesare și afectate exclusiv și în mod nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, de sănătate ori social-culturale." Imobilele menționate în anexa 2 lit a) 1sunt imobile destinate desfășurării unor astfel de activități, în domenii de interes public.

Unitățile sanitare din sistemul public fac parte din cele care se circumscriu prevederilor art. 16 din Legea 10/2001, fiind menționate în anexa 2 lit. a), punctul 2.

Așa cum rezultă din înscrisurile administrate în temeiul art. 305 C., în faza de judecată a recursului, pentru imobilul respectiv au fost încheiate contracte de comodat, între Spitalul Municipal Calafat și mai multe cabinete medicale, în perioada 1999-2001.

Însă, din cuprinsul adresei nr. 966/2002 emisă de Spitalul Municipal Calafat reiese că, în baza HG 1096/2002 și HG 884/2004 contracteje-de comodat încheiate cu Spitalul Municipal Calafat au încetat, fiind încheiate contracte de concesiune între cabinetele medicale și P. C. Poiana M..

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că situația de fapt în legătură cu imobilul a cărui destinație este reținută de Curtea de Apel ca fiind aceea de dispensar, nu a fost pe deplin lămurită prin probele administrate.

Dovezile existente la dosar nu sunt suficiente pentru a determina dacă acest imobil constituie o unitate sanitară din sistemul public, în sensul punctului 2 al anexei 2 lit. a) a Legii 10/2001 și dacă destinația de unitate sanitară din sistemul public există în prezent, durata contractelor menționate în înscrisurile depuse nefiind specificată.

Lămurirea acestor aspecte este esențială pentru stabilirea obligației recurenților de a menține afectațiunea imobilului în litigiu, o astfel de obligație incumbându-le numai în ipoteza în care, în prezent, clădirea este folosită ca o unitate sanitară de interes public.

În consecință, în temeiul art. 312 alin 1 și 3, înalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării pricinii, instanța de apel va reaprecia întinderea dreptului reclamanților la acordarea de despăgubiri față de delegările cuprinse în prezenta decizie vizând întinderea suprafețelor ce nu pot fi restituită în natură, menționate în legătură cu imobilul — . - cămin cultural.

Tot astfel, se vor administra probe în măsură să stabilească dacă clădirea menționată ca fiind dispensar are, în prezent, destinația de unitate sanitară din sistemul public. Dacă, o astfel de destinație va fi dovedită, se va completa probatoriul pentru determinarea suprafeței necesare unei folosințe normale a acestei unități a cărei afectațiune, în această ipoteză, reclamanții ar fi obligați să o păstreze, în condițiile art. 16 din Legea 10/2001. Desigur, în măsura în care se va constata destinația de unitate sanitară din sistemul public a clădirii și se va dispune restituirea în natură a unei suprafețe necesare pentru folosința normală a acestei unități, această suprafață va determina o recalculare a despăgubirilor cuvenite reclamanților.

În vederea rejudecării s-a format dosarul nr._/63/2008*.

În rejudecarea apelurilor, trebuie avute în vedere, mai întâi, dispozițiile art. 315 Cod. pr. civ., potrivit cărora: „ (1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului... (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.”.

Prin urmare, nu mai pot fi repuse în discuție, fiind intrate deja în puterea lucrului judecat, criticile apelanților ce fac referire la aspectele deja dezlegate de instanța de recurs: sediul Jandarmeriei, suprafața de 2100 mp restituită altei persoane, pe care se află puțul de apă, întinderea reală a suprafeței de teren preluată abuziv, terenul pe care în prezent se află parcul.

În condecință, singurele aspecte de lămurit, cu luarea în considerare a motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată sunt:

1. întinderea suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură impunându-se, așa cum menționează expres instanța de recurs, excluderea de la restituirea în natură numai a suprafeței de 813 mp (compusă din 161, 39 mp. – suprafața blocului, la care se adaugă suprafața necesară bunei exploatări a acestui imobil);

2. întinderea suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură și care reprezintă suprafaț construcției cămin cultural și suprafața necesară pentru normala folosință a acestuia, fiind greșit stabilită întinderea acesteaia, ca fiind 3801 mp;

3. lămurirea, naturii juridice a imobilului dispensar, respectiv, dacă aceasta constituie o unitate sanitară din sistemul public, în sensul art. 2 al Anexei 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 și dacă această destinație există și în prezent, durata contactelor de concesiune între cabinetele medicale și P. . specificată.

În ipoteza în care, în prezent, clădirea este folosită ca o unitate sanitară de interes public, stabilirea obligației recurenților de a menține afectațiunea acestui imobil și a întinderii suprafeței de teren necesară folosinței construcției cu destinația dispensar, impunându-se efectuarea unei expertize pentru determinarea acestei suprafețe.

4. reaprecierea întinderii dreptului reclamanților la acordarea de despăgubiri, față de delegările cuprinse în decizia de casare, vizând întinderea suprafețelor ce nu pot fi restituite în natură (. cultural);

5. reaprecierea întinderii dreptului reclamanților la acordarea de despăgubiri dacă se va dispune restituirea în natură a unei suprafețe necesare pentru folosința normală a dispensarului.

Urmare dispozițiilor decizie de casare, a fost dispusă efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C. V., care să stabilească întinderea suprafeței de teren ocupată de construcția dispensar și a suprafeței de teren necesară unei normale funcționări a acestei unități.

De asemenea s-a solicitat Primăriei . din care să rezulte regimul juridic actual al construcției dispensar, cum este folosit, cu ce titlu și cum este cuprins în ultimul inventar al primăriei.

În ceea ce privește aspectul menționat anterior la pct. 1, Curtea constată că expertul C. V., întocmind Raportul de expertiză depus la dosar la data de 8 februarie 2011 și Completarea la Raportul de expertiză depusă la dosar la data de 31 mai 2011, a menționat expres că suprafața aferentă blocului de locuințe C este de 813 mp.

În Anexele nr. 2 și nr. 2 A (depuse la filele nr. 139 și 140 dosar apel) la raportul de expertiză este individualizată această suprafață indicându-se, ca și delimitare, punctele 23-24-15-16-17-21-22-23, în acest perimetru incluzându-se atât amprenta la sol a construcției (161,39 mp) cât și terenul aferent construcției, necesar bunei exploatări a imobilului.

Aceeași situație se regăsește și referitor la întinderea suprafeței construcției cămin cultural și terenul necesar pentru normala folosință a acestuia, menționat anterior la pct. 2.

Astfel, în Anexa nr. 1 A la raportul de expertiză (fila nr. 138 dosar apel), este materializat terenul ocupat de construcție (991 mp) plus suprafața aferentă acesteia, între punctele 6-5-8-9-10-11-12-13-14-7-6.

În mod evident, suprafața totală de 2810 mp indicată de expert include atât suprafața ocupată de construcție cât și terenul aferent, astfel că această suprafață se va exclude de la restituirea în natură.

În ceea ce privește natura juridică a imobilului dispensar, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, „(1) În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a).

De asemenea, potrivit Anexei Nr. 2 litera a): „Lista imobilelor ce intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată:”... 2. Imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii)”.

În speță, imobilul folosit cu destinația „dispensar”, aparține în prezent, comunei Poiana M., fiind inclus în Inventarul domeniului public publicat în Monitorul Oficial nr. 687 bis din 18 sept. 2002, Anexa nr. 75, nr. curent 13, poziția nr. 162.

În prezent, aceste spații sunt ocupate de cabinete medicale, fiind încheiate, potrivit Ordonanței nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale contracte de consiune.

Fiind evident că această construcție este ocupată în prezent de cabinete medicale furnizoare de servicii publice, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 16 și art. 2 al Anexei 2 lit. a din Legea nr. 10/2001, astfel că va fi menținută afectațiunea acesteia pe o perioadă de 5 ani.

Față de considerentele expuse anterior și, totodată, având în vedere Decizia nr. 6180/2012 pronunțată de ICCJ precum și Decizia nr. 52/4 iunie 2007 pronunțată în interesul legii, dreptul apelanților contestaori la despăgubiri va fi stabilit prin luarea în considerare a valorii unitare a terenului, stabilită de expertul C. V. la data de 01.06.2011 (30,79 lei/mp) precum și a întinderii suprafețelor de teren nerestituite, așa cum au fost stabilită de același expert.

Prin urmare, date fiind dispozițiile art. 296 cod. pr. civ., vor admise apelurile declarate în cauză și va fi schimbată în parte sentința, în sensul că va fi respinsă cererea de restituire, privind terenul în suprafață de 2400 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schiță Anexa 2, și construcțiile existente pe acest teren, situat între punctele 1, 2, 3, 4, 5, 18, 19, 20, 1; se va exclude de la restituirea în natură terenul necesar și aferent blocului de locuințe, în suprafață de 813 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 2 și 2A, situat între punctele 15, 16, 17, 21, 22, 23, 24, 15.; se va exclude de la restituirea în natură, terenul aferent și necesar căminului cultural, în suprafață de 2810 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 1 și 1A, situat între punctele 5, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 7, 6, 5; se va exclude de la restituirea în natură, în parte, terenul cu destinația "Parc", respectiv, din suprafața totală de_ mp (_ mp – s.c. 566 mp), - individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 1, situat între punctele 1, 2, 3, 6, 7, 15, 16, 1.

Va fi restituită în natură, contestatorilor, suprafața de 1054 mp, necesară construcției C1 (în continuarea suprafeței construite, de 566 mp), situată între partea amenajată și cea de N-E a Parcului, rămânând exclusă de la restituirea în natură, suprafața de_ mp.

Se va stabili dreptul contestatorilor la despăgubiri, în condițiile legii speciale nr.147/2005, pentru terenul în suprafață de 37.079,39 mp, la valoarea estimată de 1.141.674,418 lei, stabilită de expertul C. V. la data de 01.06.2011 iar pentru construcțiile demolate, conform raportului de expertiză din apel, C. G., respectiv, pătul porumb, magazie, gard cărămidă, gard scândură, magazie zid, la valoarea estimată de_ lei, stabilită de expertul C. G. la data de 31.05.2011.

Se va menține afectațiunea imobilelor destinație de clădire administrativă (situată pe proprietatea E. G.) și dispensar medical (situat pe proprietatea M. M.), pe o perioadă de 3 ani, pentru clădirea administrativă cu destinația actuală de jandarmerie și 5 ani, pentru clădirea cu destinația de dispensar uman - cabinete medicale, în condițiile prevăzute de art.16 din Legea 10/2001.

Vor fi obligați obligă intimații la 3542,3 lei cheltuieli de judecată, către contestatori.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de contestatorii moștenitori D. S. I. și D. S. N., ambii domiciliați în București, ., vila, sector 2 și intimații P. POIANA M. și P. C. POIANA M., ambele cu sediul în .. D., împotriva sentinței civile nr. 425/16.12.2009, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „Legea nr.10/2001”, ca urmare a casării deciziei civile nr.283/30.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia nr.6180/11.10.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr._ .

Schimbă în parte sentința menționată, în sensul că:

- respinge cererea de restituire, privind terenul în suprafață de 2400 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schiță Anexa 2, și construcțiile existente pe acest teren, situat între punctele 1, 2, 3, 4, 5, 18, 19, 20, 1.

- exclude de la restituirea în natură terenul necesar și aferent blocului de locuințe, în suprafață de 813 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 2 și 2A, situat între punctele 15, 16, 17, 21, 22, 23, 24, 15.

- exclude de la restituirea în natură, terenul aferent și necesar căminului cultural, în suprafață de 2810 mp, individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 1 și 1A, situat între punctele 5, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 7, 6, 5.

- exclude de la restituirea în natură, în parte, terenul cu destinația "Parc", respectiv, din suprafața totală de_ mp (_ mp – s.c. 566 mp), - individualizat, în apel, în raportul de expertiză - completare, C. V., și schița Anexa 1, situat între punctele 1, 2, 3, 6, 7, 15, 16, 1.

- se restituie în natură, contestatorilor, suprafața de 1054 mp, necesară construcției C1 (în continuarea suprafeței construite, de 566 mp), situată între partea amenajată și cea de N-E a Parcului, rămânând exclusă de la restituirea în natură, suprafața de_ mp.

- stabilește dreptul contestatorilor la despăgubiri, în condițiile legii speciale nr.147/2005, pentru terenul în suprafață de 37.079,39 mp, la valoarea estimată de 1.141.674,418 lei, stabilită de expertul C. V. la data de 01.06.2011.

- stabilește dreptul contestatorilor la despăgubiri, pentru construcțiile demolate, conform raportului de expertiză din apel, C. G., respectiv, pătul porumb, magazie, gard cărămidă, gard scândură, magazie zid, la valoarea estimată de_ lei, stabilită de expertul C. G. la data de 31.05.2011.

- menține afectațiunea imobilelor destinație de clădire administrativă (situată pe proprietatea E. G.) și dispensar medical (situat pe proprietatea M. M.), pe o perioadă de 3 ani, pentru clădirea administrativă cu destinația actuală de jandarmerie și 5 ani, pentru clădirea cu destinația de dispensar uman - cabinete medicale, în condițiile prevăzute de art.16 din Legea 10/2001.

Obligă intimații la 3542,3 lei cheltuieli de judecată, către contestatori.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 29.03.2013.

Președinte,Judecător, C. T. L. E.

Grefier,

I. B.

red. jud. LE / 26 aprilie 2013

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8503/2013. Curtea de...		Grăniţuire. Decizia nr. 6769/2013. Curtea de Apel CRAIOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8503/2013. Curtea de Apel CRAIOVA Grăniţuire. Decizia nr. 6769/2013. Curtea de Apel CRAIOVA Strămutare. Sentința nr. 61/2013. Curtea de Apel CRAIOVA Grăniţuire. Decizia nr. 6056/2013. Curtea de Apel CRAIOVA Grăniţuire. Decizia nr. 7295/2013. Curtea de Apel CRAIOVA