Grăniţuire. Decizia nr. 6056/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6056/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1937/317/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6056
Ședința publică de la 05 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - E. S.
Judecător - C. Ț.
Grefier - V. R.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții B. I. și B. A. împotriva deciziei civile nr. 109 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. C., D. E., P. O., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat intimata reclamantă I. C., asistată de avocat I. P., lipsind recurenții pârâți B. I. și B. A. și intimatele reclamante D. E., P. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal iar prin conținutul motivelor de recurs, recurentul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Avocat I.P., pentru intimata reclamantă I. C., a depus la dosar împuternicirea avocațială însoțită de chitanța privind achitarea onorariului de avocat. A apreciat ca fiind legală și temeinică sentința recurată și a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurenților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Cărbunești, sub nr._, reclamantele I. C., D. E. și P. O. au chemat în judecată pe pârâții B. I. și B. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța: să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea reclamanților situată în comuna P., ., teren intravilan în suprafață de 2229 mp din care 1013 curți - construcții T8, P.334, 437 mp arabil, T.-8, P.- 33, 410 m arabil, T.-8, P.-332 și 369 mp arabil, T.-, P.- 331, de proprietatea pârâților ; să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie o fâșie de teren lată de aproximativ 2 m pe latura de sud a terenului, acolo unde se învecinează cu B. I., iar pe cale de consecință să le lase în deplină proprietate cele 3 sălcii pe care pârâții le-au inclus în proprietatea lor, să fie obligați pârâții să-și ridice de pe terenul proprietatea reclamanților de 36,9 mp, gardul de plasă de sârmă situat în T.- 8 și P.- 331, iar în caz de refuz să fie autorizați aceștia pe cheltuiala pârâților,să fie obligați pârâții să respecte servitutea de scurgerea apelor naturale având în vedere că au obturat scurgerea pârâului ce traversează proprietățile acestora deviind cursul apelor spre proprietatea reclamanților. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamații au arătat că sunt proprietarii terenului de 2229 mp în intravilanul comunei P., ., din care 1013 curți - construcții T8, P.334, 437 mp arabil, T.-8, P.- 33, 410 m arabil, T.-8, P.-332 și 369 mp arabil, T.-, P.- 331, cu următori vecini V.- șoseaua satului, S.- B. I., E.- D. G., V.- ulița satului, terenul fiind dobândit prin moștenire de la părinții fiind trecut la registrul agricol.
Terenul este în partea de sud este traversat de un pârâu care pe anumite porțiuni desparte proprietățile părților.
Au mai arătat reclamantele că terenul până anul trecut a fost despărțit de un gard edificat de părinții lor, însă în acest an numitul B. I., a desființat acel gard, edificând altul din plasă de sârmă, dar nu a mai respect vechiul amplasament, ocupând din terenul reclamanților și închizând în terenul său sălciile plantate de către părinții acestora.
La fața locului a fost chemată și o comisie din cadrul primăriei P., dar pârâții nu au vrut să se rezolve litigiul creat pe cale amiabilă, aceștia refuzând să retragă gardul la limita dintre cele 2 proprietăți.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 560 cod civil, art. 604 Cod civil, și art. 563 Cod civil, art. 274 cod procedură civilă.
Reclamantele au depus note de ședință prin care precizează că terenul revendicat se regăsește în certificatul de moștenitor nr. 250/1998 în punctul „vatra casei”, în care se arată că are 2400 mp, fiind categoria arabil, cu vecinii N.- șoseaua satului, S.- B. I., E.- D. G., V.- ulița satului, că evaluează terenul revendicat sub aspectul timbrării la suma de 500 lei și că ocupațiunea pârâților datează de aproximativ 3 ani și depun la dosar o schiță a terenului în litigiu.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă interogat în ședința publică din 27.06.2012, pârâtul B. I. a arătat că este vecin cu reclamantele pe latura de sud a sa și de nord a reclamantelor, că a refăcut gardul despărțitor dintre cele 2 proprietăți, deține terenul de la părinții săi, acesta nefiind în patrimoniul CAP, nu ocupă din terenul reclamantelor, reclamantele fiind cele care au săpat un șanț de scurgere pe lângă gardul acestuia.
Pentru identificarea si individualizarea terenurilor instanța a dispus în cauză efectuarea unei expertize de specialitate, ce a fost efectuată de expert D. G., obiectivele pentru expertiza fiind stabilite in contradictoriu cu părțile prin încheierea de ședința din data de 3.10.2012.
Prin sentința civilă 3899/5.12.2012, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în parte formulată de reclamantele I. C., D. E. și P. O., în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. A..
S-a stabilit linia de hotar ce desparte proprietatea reclamantelor de proprietatea pârâților, pe traiectul determinat de linia ce unește pct. 23 și 24, pct. 23 fiind situat pe latura de vest a proprietății pârâtului, la o distanță de 12,28 m. spre sud față de pct. 10 situat pe amplasamentul gardului existent între proprietăți, iar pct. 24 situat la o distanță de 15,99 m., pe latura de est a proprietății pârâtului, spre sud față de pct. 7 pe amplasamentul gardului existent între proprietăți.
Au fost obligați pârâții să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 235 mp., delimitată de pct. 7, 8, 9, 10, 23, 24, 7 amplasată în T 8 P 331 fânețe cu vecini la nord pe dimensiunea (pct. 10, 9, 8, 7) de 18,39 m., cu reclamantele, la sud pe dimensiunea pct. 23, 24 de 16,97 m., cu pârât B. I., la est pe dimensiunea pct. 7,24 de 15,99 m., cu Leoncu M., la vest pe dimensiunea pct. 10,23 de 12,28 m., cu DS 335.
Au fost obligați pârâții să ridice gardul din plasă de sârmă reprezentat prin pct. 6, 7, 8, 9, 10, ce se află pe terenul reclamantelor.
S-a respins ultimul petit.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamante a sumei de 1198 lei, cheltuieli de judecată, onorariu avocat, onorariu expert, taxă timbru, transport martori și reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele.
Reclamantele sunt moștenitoare ale autoarei defuncte I. D., decedata la data de 20.11.1995, drepturile si calitatea de moștenitor fiind stabilite în urma dezbaterii succesiunii prin certificatul de moștenitor cu nr. 250/1998, fila 6.
În această calitate au dobândit prin moștenire de la autoarea acestora mai multe suprafețe de teren situate pa raza localității P., județul Gorj, terenurile fiind descrise în certificatul de moștenitor, în acesta regăsindu-se și terenul în suprafață totala de 2400 m.p. arabil situat în punctul „Vatra Casei”, teren învecinat la răsărit cu D. G., la apus cu ulița, la sud B. I., la N cu șoseaua Satului.
Calitatea de proprietari a reclamantelor asupra terenului mai sus descris nu este contestata de pârâți sau de către Primăria P., care la interpelarea instanței a menționat ca terenurile se află situate în zona ce nu a fost cuprinsa in patrimoniul CAP, terenurile fiind stăpânite de părți in configurația actuala si pe perioada comunista.
De altfel în certificatul de moștenitor eliberat în urma dezbaterii succesiunii autoarei I. D. se menționează ca terenurile au fost dobândite de defunctă prin înzestrare de la părinții săi anterior căsătoriei in anul 1948, fila 6.
La rândul lor și pârâții sunt proprietarii terenului situat în punctul „Vatra Casei”, în suprafața de 0,08 ha această stare de fapt fiind confirmată de Primărie prin adeverința cu nr. 4659/13.07.2012 fila 29, teren pentru care pârâții sunt înregistrați la rol și plătesc taxele si impozitele. Că terenul deținut de pârâți este vecin cu terenul deținut de reclamante, este un aspect necontestat de niciuna din părți, pârâtul fiind de altfel menționat ca vecin cu terenul reclamantelor în partea de sud.
Reclamantele au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță să se dispună grănițuirea proprietăților pe latura vecină și au reclamat că pârâții îi ocupă un teren de 2 m lățime pe latura de sud, teren închis cu gard din plasa de sârmă, acaparând în acest fel un număr de 3 sălcii plantate de părinții acestora.
Au reclamat această stare de fapt la Primărie, în acest sens la fața locului deplasându-se o comisie formata din viceprimar si membrii ai comisie locale. Rezultatul constatărilor a fost consemnat în procesul verbal încheiat la data de 22.03.2012, proces verbal în care se arată că pârâtul a construit un gard din plasă de sârmă și a cuprins sălciile aparținând reclamantelor în proprietatea sa, deviind cursul pârâului către proprietatea reclamantelor, fila 5.
Interogat în ședința publică pârâtul nu a recunoscut ocupațiunea, arătând că gardul a fost construit pe terenul său și cele care nu respectă moștenirea părinților sunt reclamantele.
Martorii audiați în cursul cercetării judecătorești, vecini cu terenurile părților, cunosc că proprietatea pârâtului este situată la sud de cea a reclamantelor, că între cele două proprietăți era un gard din mărăcini, ce a fost înlocuit de pârât cu un gard din plasă de sârmă, în urma construirii acestuia cele trei sălcii fiind incluse în proprietatea pârâtului, că vechiul gard era situat după aprecierea acestora mai la vale, spre proprietatea pârâtului. Mai cunosc martorii că sălciile au fost plantate de părinții reclamantelor în mejdina cu proprietatea pârâtului, gardul de mărăcini fiind amplasat la vale de sălcii.
In concluziile sale expertul, după ce a procedat la identificare proprietăților reclamantelor și a pârâților potrivit actelor de proprietate prezentate mai sus, a stabilit că pârâtul ocupă din terenul reclamantelor un teren în suprafață de 235 m.p. amplasat în T 8 P 331. La individualizarea terenului expertul a avut in vedere planul cadastral al zonei, pe acesta fiind evidențiate terenurile deținute de ambele părți
Linia de hotar a fost stabilită ca linia ce unește punctele 23 si 24, punctul 23 situat pe latura de vest a proprietarii pârâtului aflându-se la o distanță de 12,28 m spre sud față de punctul 10 situat pe amplasamentul gardului existent între proprietăți, iar punctul 24 este situat pe latura de sud a proprietății pârâtului la o distanta de 15,99 m spre sud față de punctul 7 situat pe amplasamentul gardului existent între proprietăți.
Potrivit art.560 NCC proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzătoare, suportând în mod egal cheltuielile ocazionate de aceasta.
Prin operația de grănițuire se urmărește delimitarea proprietăților învecinate, prin semne exterioare și vizibile, delimitarea pe cale judecătorească putându-se realiza nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, ci și în situația în care exista, dar sunt controversate .
În atare situație, apreciind întemeiată cererea reclamantelor, hotarul despărțitor dintre proprietățile părților se impune a se stabili în varianta în care se respectă drepturile de proprietate ale părților stabilite prin titlurile de proprietate invocate.
În cauză propunerea expertului este în concordanță cu întinderea dreptului de proprietate al fiecărei părți, cât și cu amplasamentul acestor proprietăți, varianta adoptată fiind conformă cu elementele de determinare ale proprietăților .
Astfel, solicitarea de a se dispune grănițuirea se apreciază că este întemeiată, premisele cerute de art.560 cod civil pentru stabilirea prin hotărâre judecătorească a unei granițe regăsindu-se în speță, acțiunea în grănițuire fiind astfel întemeiata .
În ceea ce privește obligația pârâtului de a ridica gardul montat din plasă de sârmă așa cum mai sus a reținut instanța, acesta a înlocuit gardul vechi cu cel existent, acaparând astfel din proprietatea reclamantelor teren și cele trei sălcii ce s-a dovedit a fi plantate de părinții reclamantelor pe terenul acestora.
Reținând reaua credință a pârâtului în ridicarea acestui gard, instanța l-a obligat să ridice gardul din plasă de sârmă reprezentat prin punctele 6,7,8,9,10 ce se află pe terenul reclamantelor.
Cu privire la ultimul petit, acela de a obliga pârâtul să respecte servitutea de scurgere a apelor naturale, instanța l-a respins. Opinia instanței a avut în vedere concluziile expertului potrivit cărora scurgerea apelor este obturată de gardul edificat de pârât.
Întrucât instanța a dispus obligarea pârâtului să ridice gardul, nu mai subzistă în sarcina acestuia obligația de a respecta servitutea, cursul pârâului fiind obturat de gard. Așadar gardul fiind înlăturat, este cert că pârâul își va relua cursul natural.
In temeiul art.274 c.pr.civ culpa procesuala fiind a pârâților, instanța l-a obligat în solidar la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1198 lei, onorariu avocat taxa de timbru, transport martori si reclamanta la instanța.
Împotriva sentinței au declarat apel apelanții pârâți B. I. și B. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâții au solicitat schimbarea sentinței în sensul stabilirii liniei de hotar dintre proprietățile părților ca fiind aliniamentul gardului actual sau, dacă se va dovedi că acesta nu este identic cu aliniamentul vechiului gard din mărăcini ce delimita proprietățile, să se stabilească linia de hotar pe aliniamentul fostului gard din mărăcini, să se constate nule cererile de grănițuire promovate de reclamantele D. E. și P. O., acestea nesemnând acțiunea nici până la cuvântul pe fond.
În subsidiar au solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea completării probatoriilor și stabilirii în mod corect a amplasamentului liniei despărțitoare dintre proprietăți, în funcție de modul în care părțile au posedat terenurile dintotdeauna. Au solicitat cheltuieli de judecată.
Au susținut în motivele de apel că prima instanță a soluționat procesul fără să intre în cercetarea fondului, deoarece linia de hotar stabilită prin sentința apelată este greșită, nu a fost stabilită potrivit probelor administrate și modului de folosire a terenurilor arătat chiar prin susținerea reclamanților.
Că reclamanții în acțiune au susținut că sunt proprietarii unui teren de 2229 mp, că terenurile sunt despărțite de pârâu și pârâții au ocupat din proprietatea lor o fâșie lată de 2 m de-a lungul laturii de sud prin amplasarea unui nou gard care nu a respectat aliniamentul gardului vechi.
Susținerile reclamanților au fost confirmate de martorii audiați, care au arătat că cele 3 sălcii plantate de părinții reclamanților reprezentau mejdina și prin edificarea noului gard aceste sălcii au fost incluse în grădina pârâților.
Că raportul de expertiză nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și linia stabilită ca fiind hotar vine în contradicție evidentă cu starea de fapt, susținerile reclamanților și declarațiile martorilor.
Că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, reclamanții sesizând ocuparea unei porțiuni de teren lată de 2 m pe toată vecinătatea de sud și deci susțin implicit că mejdina trebuie să fie stabilită la o distanță de 2 m față de gardul actual, nesusținând niciodată că pârâții le ocupă o fâșie lată de 12-15 m.
Că, linia de hotar trebuia stabilită în funcție de amplasamentul pârâului și al sălciilor și în raport de aceasta să se stabilească ocupațiunea, greșit s-a reținut că reclamanții au în proprietate 2400 mp față de 2229 mp cum au arătat în acțiune și nu și-au majorat suprafața revendicată, fișa de rol agricol și certificatul de moștenitor sunt acte declarative și nu reprezintă titlu de proprietate, astfel că mejdina trebuie stabilită supă semnele naturale și modul de folosință al terenurilor, nu după planul cadastral.
Că părțile folosesc terenul în acest mod de peste 50 de ani, nu au existat neînțelegeri pe mejdină, decât după decesul autorilor reclamanților și neînțelegerile sunt în legătură cu o fâșie de teren îngustă, nicidecum cu o fâșie lată de 12-15 m.
Că subsecvent stabilirii greșite a liniei de hotar și a suprafeței pentru care s-a admis revendicarea, greșit au fost obligați pârâții să ridice gardul, greșit fiind stabilite și cheltuielile de judecată la suma de 1198 lei.
Instanța de apel, în ședința publică din 04.03.2013 a ținut un interogatoriu reclamantei I. Clementina, aceasta arătând că gardul de mărăcini ce despărțea proprietatea părților era situat pe malul pârâului spre proprietatea sa, pârâul fiind în afara grădinii sale, doar pe vecinătatea cu Leoncu, pârâul fiind în grădina sa. Că sălciile care delimitau terenul său au fost cuprinse prin edificarea gardului de sârmă de către B., care a postat sârma chiar pe sălcii și aceste sălcii erau situate în gardul de mărăcini când exista acel gard, precum și că terenul lui B. și cel al lui Leoncu aveau aceeași lungime, respectiv până în pârâu.
Prin decizia civilă nr.109 din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ , a fost admis apelul declarat de apelanții pârâți B. I. și B. A., împotriva sentinței civile 3899/5.12.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr._ .
S-a schimbat în parte sentința pentru capetele de cerere privind grănițuirea și revendicarea.
S-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul sălciilor existente pe terenul reclamantelor și au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul ocupat la nord de linia stabilită mai sus.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul, coroborând cererea de chemare în judecată, declarațiile martorilor, planurile cadastrale și interogatoriile părților, a constatat că în parte criticile apelanților sunt întemeiate, sentința instanței de fond fiind dată cu greșita reținere a stării fapt.
Însăși instanța de fond a arătat în considerentele acțiunii că prin operațiunea de grănițuire se urmărește delimitarea proprietăților învecinate, prin semene exterioare și vizibile și că delimitarea pe cale judecătorească se poate realiza când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar și în situația în care au existat sunt controversate, în sensul că nu sunt respectate.
Chiar dacă reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, menționează suprafața de 2229 mp teren, din motivarea cererii rezultă că terenul este mărginit în partea de sud de un pârâu, care desparte proprietatea reclamanților de proprietatea pârâților, că proprietățile părților erau despărțite de un gard edificat de părinții reclamanților în urmă cu mai mulți ani, însă pârâtul B. I. a refăcut gardul despărțitor dintre proprietățile părților, edificând un gard din plasă de sârmă care nu mai păstrează aliniamentul vechiului gard, astfel că odată cu edificarea noului gard pârâtul a ocupat din terenul reclamanților, incluzând în terenul său sălciile plantate de către părinții reclamanților pe albia pârâului.
Că reclamanții au încercat o rezolvare amiabilă și l-au rugat pe pârât să retragă gardul la limita celor două proprietăți, dar acesta a refuzat, că la 22.03.2012 o comisie din cadrul primăriei a constatat edificarea gardului și cuprinderea în terenul pârâtului a sălciilor plantate de părinții reclamanților.
Au mai arătat reclamanții că pârâtul le-a ocupat astfel o fâșie de teren de aproximativ de 2 m lățime pe latura de sud a terenului, pe care solicită să i-o lase în deplină proprietate și pe care sunt situate cele 3 sălcii.
Martorii D. M. și Leoncu I., propuși de reclamanți au arătat și ei în declarațiile date că proprietățile părților erau delimitate prin gardul de mărăcini ce era amplasat după sălcii și nu înaintea lor, că sălciile erau ale reclamanților, gardul de sârmă edificat de pârât a fost mutat ca amplasament dincolo de cele trei sălcii, astfel încât acestea se află în prezent în grădina pârâtului, că sălciile erau plantate exact în mejdina dintre proprietățile părților, pârâtul a dărâmat gardul de mărăcini și a construit un alt gard pe același aliniament, însă a cuprins în proprietatea sa sălciile plantate de părinții reclamantelor.
Martorul Leoncu I. a mai arătat că este vecin cu pârâții și proprietatea sa și a pârâților este despărțită de proprietatea reclamantelor prin pârâu.
Din planurile cadastrale existente la filele 46-47 rezultă că terenul proprietatea pârâților și cel al martorului Leoncu au aproximativ aceeași lungime, respectiv din drumul comunal până în proprietatea reclamantelor.
Și în declarația dată la instanța de apel reclamanta I. C. a arătat că proprietățile se delimitau prin gardul de mărăcini situat pe malul pârâului, pârâtul a edificat gardul de sârmă la aproximativ 2 m din pârâu spre proprietatea reclamantelor, că sălciile care delimitau terenul său erau în gardul de mărăcini, însă au fost cuprinse prin edificarea gardului de sârmă de către B. în proprietatea sa, precum și că terenul lui B. și cel al lui Leoncu aveau aceeași lungime, respectiv se întindeau până în pârâu.
Raportat la aceste împrejurări, tribunalul a constatat că între proprietățile reclamantelor și pârâților au existat și există și în prezent semne exterioare, însă litigiul s-a ivit ca urmare a nerespectării de către pârâți a semnelor care le delimitau proprietățile.
Din acțiune și susținerea în instanța de apel rezultă că reclamantele doresc delimitarea proprietăților prin vechile semne de hotar, respectiv amplasamentul celor trei sălcii ce se află în fostul gard de mărăcini situat pe malul pârâului, gard care delimita proprietățile părților încă din perioada în care erau în viață părinții reclamantelor și al cărui amplasament a fost schimbat prin edificarea gardului de sârmă de către pârât, gard care a fost amplasat dincolo de aliniamentul sălciilor.
Este greșită soluția instanței de fond întemeiată pe raportul de expertiză, întrucât prin acest raport proprietatea reclamantelor a fost identificată fără respectarea limitei recunoscută de însăși reclamante prin acțiune (gardul de mărăcini de pe marginea pârâului) și s-a reținut că proprietatea pârâților nu este la fel de lungă ca proprietatea vecinului Leoncu M. (pe schița anexă la raportul de expertiză fiind evidențiată o diferență de 15,96 m lungime), deși reclamantele și martorul Leoncu au arătat că proprietățile martorului și pârâților sunt delimitate de cea a reclamantelor de cursul aceluiași pârâu.
În raport de probele administrate, tribunalul a constatat că linia de hotar dintre proprietățile părților o constituie aliniamentul sălciilor existente pe terenul reclamantelor, semene exterioare de hotar existente și în prezent, însă nerespectate de pârâți, care au amplasat gardul la Nord de aceste sălcii, pentru respectarea întinderii proprietății reclamanților gardul urmând a fi amplasat la sud de aceste sălcii, respectiv sălciile să rămână în afara gardului edificat de pârât, pe terenul proprietatea reclamantelor.
Subsecvent soluționării capătului de cerere privind grănițuirea și stabilirea liniei de hotar pe amplasamentul susmenționat, pârâții trebuie să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul ocupat la Nord de linia de hotar astfel stabilită, deținut din proprietatea reclamantelor.
Referitor la capetele de cerere privind grănițuirea și revendicarea, soluția adoptată de instanța de fond încalcă și obligația privind respectarea limitelor cererii de chemare în judecată și acordarea a mai mult decât s-a cerut, reclamantele solicitând păstrarea aliniamentului vechiului gard și lăsarea în proprietate a terenului ocupat de pârâți dincolo de acest aliniament prin includerea sălciilor plantate de părinții lor pe albia pârâului.
A fost menținută dispoziția sentinței privind obligarea pârâților de a ridica gardul din plasă de sârmă edificat conform punctelor 6, 7, 8, 9, 10, întrucât acesta se află pe terenul reclamantelor, iar potrivit art.560-561 C.civ. pârâții pot să edifice gardul fie pe proprietatea lor, fie la limita dintre proprietăți, dar nu pe proprietatea reclamantelor.
Critica apelanților privind stabilirea cheltuielilor de judecată la instanța de fond este neîntemeiată, întrucât la instanța de fond reclamanții au suportat cheltuieli de judecată în cuantum total de 1302 lei, instanța de fond prin stabilirea cuantumului de 1198 lei a ținut seama că acțiunea a fost admisă în parte. În plus tribunalul a apreciat că și pentru acțiunea în grănițuire culpa procesuală aparține pârâților, întrucât aceștia au încălcat semnele de hotar respectate anterior între părți, ceea ce a generat litigiul și nici nu au recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantelor în sensul stabilirii liniei de hotar pe vechiul aliniament, eliberarea terenului deținut de pârâți peste acest aliniament și ridicarea gardului.
Deși a fost admis apelul, instanța a apreciat că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de pârâți în apel, neexistând o culpă procesuală a reclamantelor, prin soluția adoptată în apel, nefiind respinsă acțiunea acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B. I. și B. A., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente.
Solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul schimbării sentinței apelate și în cea ce privește dispozițiile prin care au fost obligați să lase în proprietate teren reclamanților ( pe care l-au ocupat la nord de aliniamentul sălciilor, deoarece nu ocupă teren la nord de aceste sălcii, gardul de plasă fiind prins de tulpinile sălciilor pe parte dinspre nord a acestora) și la cheltuieli de judecată față de reclamanți în primă instanță, urmând ca acestea să fie reduse la jumătate și de asemenea, intimații-reclamanți să fie obligați să le plătească cheltuielile de judecată făcute de în apel (500 lei onorariu apărător + 100 lei taxă de timbru).
Au solicitat de asemenea, obligarea intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
În motivarea recursului recurenții au arătat că au fost chemați în judecată de către reclamante pentru grănițuire, revendicare, obligație de a face și servitute de scurgere a apelor naturale.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt proprietarii unui teren ce se întinde din drumul satului la nord până în proprietatea lor la sud, că terenurile lor, pe latura unde se învecinează erau delimitate de un gard din mărăcini; că au desființat gardul din mărăcini și edificând un nou gard din plasă de sârmă, nu au mai respectat mejdina și prin amplasarea acestui gard au ocupat din terenul reclamanților o fâșie lată de 2 m pe latura de sud, incluzând în grădina lor și cele 3 sălcii ce se găseau amplasate pe terenul lor.
S-a solicitat, ca urmare a grănițuirii terenurilor, să fie obligați să le lase în deplină proprietate fâșia de teren lată de 2 m, să ridice gardul din plasă de sârmă în caz de refuz să fie autorizați ei să-1 ridice pe cheltuiala lor, să fie obligați să respecte servitutea de scurgere a apelor naturale având în vedere că ar fi obturat scurgerea pârâului care traversează proprietățile lor, deviind cursul acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința pronunțată în cauză de către Jud. Tg.Cărbunești, s-a admis în parte acțiunea, s-a stabilit linia de hotar la o distanță de 12,28 m pe latura de vest spre sud față de amplasamentul gardului din plasă de sârmă și la o distanță de 15,99 m pe latura de est spre sud față de amplasamentul aceluiași gard.
Au fost obligați să lase în deplină proprietate reclamanților suprafața de 235 mp. ( o fâșie de teren cu o lățime între 12,28 m și 15,99 m pe latura de sud a terenului reclamantelor), să ridice gardul din plasă de sârmă, a fost respins capătul de cerere privind servitutea de scurgere a apelor și au fost obligați să plătească reclamantelor toate cheltuielile de judecată pe care acestea le-au făcut, în cuantum de 1198 lei, reprezentând onorariu expert, avocat, taxă timbru, transport martori și reclamantă.
Au declarat apel împotriva sentinței de mai sus, arătând că prima instanță a stabilit linia de hotar fără să țină seama de susținerile părților, declarațiile martorilor și modului de folosință a terenurilor, doar în funcție de raportul de expertiză, raport ce nu se coroborează cu celelalte probe, că a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantele au revendicat doar o fâșie lată de 2 m. pe latura de sud a proprietății lor, că greșit au fost obligați să plătească reclamantelor, în întregime cheltuielile de judecată făcute, în cuantum de 1198 lei, având în vedere că cheltuielile de grănițuire se suportă deopotrivă de proprietarii terenurilor ce se grănițuiesc, că acțiunea s-a admis doar în parte, fiind respins ultimul capăt de cerere.
Au solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul sălciilor, să se respingă capătul de cerere privind revendicarea și reducerea la jumătate a cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligați de prima instanță și au solicitat cheltuielile de judecată făcute de recurenți în apel (500 lei onorariu avocat +100 lei taxă de timbru).
Prin decizia recurată, instanța de apel a admis în parte apelul și a schimbat sentința recurată pentru capetele de cerere privind grănițuirea și revendicarea, stabilind astfel linia de hotar pe aliniamentul sălciilor existente, au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate terenul ocupat de recurenți, la nord de linia de hotar stabilită, dar a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Nu s-au schimbat dispozițiile referitoare la obligarea lor să suporte toate cheltuielile de judecată făcute de reclamante în fața primei instanțe și nu le-au fost acordate cheltuielile de judecată.
În consecință, critică decizia recurată în parte pentru următoarele motive de nelegalitate :
Decizia recurată că este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a aplicării dispozițiilor art.274 C pr civ și dispozițiilor art. 560 C civ., iar motivarea ce se regăsește în considerentele deciziei recurate vin în contradicție cu legea, cu probele administrate și chiar cu susținerile reclamantei.
S-a respins susținerea lor din apel privind stabilirea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantele ar fi făcut în fața primei instanțe cheltuieli în cuantum total de 1302 lei, dar li s-a acordat doar 1198 lei, deoarece instanța de fond prin stabilirea cuantumului de 1198 lei ar fi ținut seama că acțiunea a fost admisă doar în parte.
A mai reținut tribunalul, în plus, că pentru acțiunea în grănițuire culpa procesuală le-ar
aparține lor, pârâților, deoarece au încălcat semnele de hotar respectate anterior de părți, situație ce a generat litigiul și nici nu au recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantelor.
Cheltuielile de judecată din apel nu le-au fost acordate, reținându-se că deși apelul a fost admis, reclamantele nu au culpă procesuală deoarece prin soluția adoptată în apel acțiunea nu le-a fost respinsă.
Cuantumul cheltuielilor de judecată făcute de reclamante în fața primei instanțe a fost stabilit de această instanță ca fiind de 1198 lei, potrivit dovezilor făcute de reclamanți în acest sens, în considerentele sentinței instanța a reținut că se acordă în întregime cheltuielile făcute de aceștia, nu se motivează în sensul că ele se acordă doar în parte, iar reclamantele nu au declarat apel sub acest aspect.
Greșit instanța de apel a reținut că ele ar fi fost într-un cuantum mai mare de 1302 lei și prima instanță ar fi acordat doar 1198 lei pe considerentul că acțiunea a fost admisă doar în parte.
Această motivare vine în contradicție cu motivarea primei instanțe. Instanța de apel deși este instanță de fond, iar apelul o cale devolutivă, prin soluția adoptată nu poate modifica și nici completa considerentele sentinței apelate, ci doar rejudecând fondul să schimbe în tot sau în parte sentința apelată.
La fel de greșit și nelegal a reținut că pentru acțiunea în grănițuire, culpa procesuală le-ar aparține lor, deoarece au încălcat semnele de hotar respectate anterior de părți și nu au recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamanților în sensul stabilirii liniei de hotar pe vechiul aliniament.
Potrivit dispozițiilor art. 560 C civ. proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând în mod egal cheltuielile ocazionate de aceasta.
Instanța de apel greșit și nelegal a reținut că din culpa lor s-a născut litigiul privind grănițuirea, în condițiile în care s-a stabilit că amplasamentul liniei de hotar îl reprezintă aliniamentul sălciilor existente.
Au mai arătat că au încălcat acest aliniament cu 5 cm spre nord, deoarece au prins gardul din plasă de sârmă pe tulpinile sălciilor pe partea dinspre nord, (incluzându-le în grădina lor) și nu au amplasat gardul în așa fel încât tulpinile acestor sălcii să rămână în gard, iar acest lucru s-a întâmplat deoarece au avut convingerea că sălciile sunt ale lor, deoarece ei le-au plantat în gardul de mărăcini, dar și în ipoteza în care ele au fost plantate de autorii reclamanților, tulpinile acestora reprezintă mejdina, ele reprezintă semnele naturale de hotar, astfel că aliniamentul liniei de hotar trebuie să treacă prin mijlocul tulpinilor sălciilor și nu ocolind aceste tulpini înspre sud.
Susțin recurenții că reclamanta a confirmat acest fapt în apel, astfel că greșit au fost obligați să lase în proprietate reclamanților terenul ocupat prin amplasarea gardului din plasă de sârmă, la nord de aceste sălcii, deoarece nu ocupă teren la nord de tulpinile sălciilor.
Nu puteau să recunoască la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantelor privind stabilirea liniei de hotar, deoarece acestea au susținut în acțiune că au amplasat gardul la 2 m spre nord față de aliniamentul real al mejdinei și au pretins o fâșie lată de 2m din proprietatea lor.
Culpă procesuală au reclamantele, deoarece ele au susținut în acțiune că linia de hotar ar trebui să fie la 2 m spre sud față de aliniamentul gardului din plasă de sârmă făcut de pârâți, iar când expertul topograf a stabilit că limita proprietăților s-ar găsi la o distanță de 12,28, respectiv la 15,99m spre sud față de acest gard, au achiesat la aceste concluzii, nu au formulat obiecțiuni.
Arată că nu au fost prezenți la fiecare termen de judecată, nu au avut apărător deoarece nu au venituri și nici pregătire juridică, dar soluția adoptată de prima instanță a fost evident greșită.
Dispozițiile art.560 Cod civil nu fac nici o referire la culpa proprietarilor vecini a căror terenuri se grănițuiesc, ci arată clar că cheltuielile se suportă egal.
Chiar dacă în apel acțiunea reclamanților nu a fost respinsă, soluția dată de prima instanță s-a schimbat în legătură cu capetele principale, grănițuire și revendicare, astfel că cheltuielile de judecată din apel trebuiau să le fie acordate deoarece au făcut dovada acestora, cu chitanțele depuse la dosar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299-316 și 274 Cod procedură civilă.
Intimata I. Clevetina a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză,sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, tribunalul va reține că recursul este întemeiat, față de următoarele considerente.
Criticile referitoare la greșita obligare a recurenților pârâți să lase în proprietatea reclamanților terenul ocupat la nord de aliniamentul sălciilor nu sunt întemeiate.
Astfel, în dezvoltarea acestora, recurenții fac referire la o altă situație de fapt, pretins reală, în sensul că ei nu ar ocupa teren la nord de aceste sălcii, gardul de plasă fiind prins de tulpinile sălciilor pe partea dinspre nord a acestora.
Acest motiv de recurs vizează în mod exclusiv situația de fapt reținută de instanța de apel, prin interpretarea probelor administrate în cauză; ori, în condițiile art. 304 C.pr.civ., hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate înscrise la punctele 1-9, exceptând situația prevăzută de art. 304 ind. 1 C.pr.civ.– care nu este incidentă în cauză.
Va reține în acest sens Curtea că recursul nu este o cale devolutivă de atac; prin urmare, sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea deciziei instanței de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauza.
În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățita a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de apel a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probanta a unor asemenea mijloace administrate.
În consecință, nu prezintă relevanță susținerile recurenților legate de greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel, în sensul că ei nu ar ocupa nici o suprafață de teren la nord de sălcii.
Criticile privind greșita soluționare a cererilor accesorii privind acordarea de cheltuieli de judecată, în fond și în apel, vor fi încadrate, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 3 C.pr.civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.,și vor fi apreciate ca întemeiate doar în ceea ce privește respingerea cererii recurenților de acordare a acestor cheltuieli în fața instanței de apel.
Astfel, referitor la cheltuielile din primă instanță, este adevărat că, prin sentința judecătoriei, recurenții pârâți au fost obligați la plata către reclamantă a sumei de 1198 lei reprezentând cheltuieli de judecată, anume onorariu avocat, onorariu expert, taxă timbru, transport martori și reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 560 din Noul Cod civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de acestea.
Chiar dacă s-ar interpreta aceste dispoziții legale în sensul că au în vedere și cheltuielile de judecată efectuate cu prilejul soluționării unei acțiuni în grănițuire (interpretare confirmată de jurisprudența anterioară referitoare la art. 584 din vechiul Cod civil, care avea o reglementare similară), această ipoteză are în vedere situația în care în sarcina părților nu se constată vreo activitate culpabilă, legată de schimbarea liniei hotarului
În acest sens, va reține Curtea că nu se poate face abstracție, în aplicarea acestei reguli, de culpa procesuală a părților în declanșarea litigiului, în condițiile în care, în principiu, obligarea părții care a pierdut procesul la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte, conform art. 274 C.pr.civ, are ca fundament ideea de culpă.
Ori, în prezenta cauză, s-a reținut că recurenții au schimbat în mod unilateral hotarul, pe un alt amplasament, incorporând și sălciile amplasate pe terenul intimatelor reclamante, determinând astfel introducerea acțiunii, astfel încât în mod legal au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Referitor la criticile privind cuantumul acestor cheltuieli, va reține Curtea că într-adevăr, în fața primei instanțe s-a stabilit că recurenții pârâți datorează cheltuieli de judecată în cuantum de 1198 lei, în timp ce instanța de apel a apreciat că cuantumul total al acestora este de 1302 lei.
În consecință, în condițiile în care, pentru considerentele anterior menționate, nu se impune suportarea în mod egal a cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, va aprecia Curtea că orice schimbare a sentinței cu privire la acest aspect s-ar fi făcut în sensul măririi cuantumului acestora, cu consecința agravării situației apelanților în propria cale de atac, ceea ce nu este posibil, față de dispozițiile art. 296 C.pr.civ.
În schimb, criticile referitoare la respingerea cererii apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de apel sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar prin admiterea apelului declarat de pârâți este evident că intimații au căzut în pretenții în această fază procesuală, astfel încât le revenea obligația de a suporta cheltuielile de judecată aferente.
Faptul că prin soluția dată în apel nu a fost respinsă acțiunea intimatelor reclamante nu putea fi reținut de instanța de apel ca unic argument al neacordării cheltuielilor de judecată, în condițiile în care sentința a fost schimbată în sensul stabilirii unei alte linii de hotar și diminuării suprafeței de teren pe care pârâții au fost obligați să o elibereze.
De asemenea, motivele pentru care a fost admis apelul și schimbată sentința nu prezintă relevanță sub aspectul culpei procesuale a intimatelor, în condițiile în care, dacă apreciau că apelul era într-adevăr întemeiat, acestea aveau posibilitatea de a recunoaște acest lucru prin întâmpinarea depusă și de a solicita instanței să facă aplicarea art. 275 C.pr.civ.
Ori, intimatele reclamante au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului, arătând că în mod corect a fost stabilită linia de hotar, față de probele administrate în cauză.
În consecință, respingerea cererii pârâților de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.
Față de aceste considerente, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 ind. 9 C.pr.civ. și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va obliga intimatele reclamante să achite apelanților suma de 509,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, anume 500 lei onorariu apărător ales (conform chitanței nr. 360/26.02.2013 – fila 15 din dosarului instanței de apel), 9,5 lei taxă judiciară de timbru (calculată conform art. 11 raportat la art. 3 lit. i din Legea nr. 146/1997) și 0,15 lei timbre judiciare.
Celelalte dispoziții ale deciziei urmează să fie menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții B. I. și B. A. împotriva deciziei civile nr.109 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. C., D. E., P. O..
Modifică în parte decizia.
Obligă intimatele reclamante să achite apelanților suma de 509,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, C. Ț. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.C.Ț.
Tehn.MC/2 ex.
Data red. 12.06.2013
j.a. C.A.M.
N.Ș.
j.f. C.P.
| ← Strămutare. Sentința nr. 61/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Grăniţuire. Decizia nr. 7295/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
