Obligaţie de a face. Decizia nr. 1867/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1867/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 3923/332/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1867
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Complet constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. D. împotriva deciziei civile nr. 187/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-reclamant avocat ales M. A., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul declarat și motivat în termenul legal este netimbrat.
Apărătorul recurentului-reclamant depune chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Interpelat fiind, precizează că din actele dosarului rezultă că ședința a avut loc în data de 27.01.2009, fiind înmânată clientului său în 12.02.2009, după cum reiese din înscrisul depus la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. A. pentru recurentul-reclamant cere admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și casarea deciziei atacate în sensul menținerii drept temeinice și legale a sentinței.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia recurată, Tribunalul M. a admis apelul civil formulat de apelanta pârâtă . sentinței civile nr.1237/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., în contradictoriu cu intimatul reclamant C. D..
A schimbat sentința.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins, în consecință, cererea de chemare în judecată.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată pentru fond și 5 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M., la data de 28.11.2011, reclamantul C. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C M. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat să-și ridice reziduurile rezultate de la reabilitarea drumului DN 56A.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că în perioada 2007-2010 pe raza comunei Obîrșia de Cîmp, societatea pârâtului a executat lucrări de reabilitare la DN 56A. Fără a avea vreun contract de depozitare a resturilor rezultate și fără a avea acordul său, reprezentanții acestuia au depozitat pe suprafața de 5000 m.p. în punctul numit „Moara lui T.” toate aceste materiale. Întrucât suprafața respectivă reclamantul o avea concesionată de la Primăria Obîrșia de Cîmp în vederea înființării unui depozit de carburant, și acesta nefiind realizat, avea obligația de a restitui terenul în starea în care i-a fost atribuit.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 112 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: copie contract de concesiune nr.726/02.06.2008, adresa nr.106/28.09.2011, două adrese din 17.08.2011, copie Hotărârea nr.32 din 02.11.2008 a Consiliului Local Obîrșia de Cîmp, cererea nr.1109/18.03.2011, hotărârea nr.9/29.02.2008, împuternicire avocațială, chitanță privind dovada achitării taxei de timbru și a solicitat audierea martorilor B. Ghe. I. și A. Ghe. D..
La termenul din 11.04.2012, apărătorul pârâtului a solicitat atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Vînju M., întrucât actele și sentința pronunțată în această cauză au strânsă legătură cu cauza de față, dosar ce a fost atașat la termenul din 25.04.2012.
Din depoziția martorului B. I., se reține faptul că în anul 2008 la solicitarea reclamantului C. D., Primăria Obîrșia de Cîmp, a încheiat un contract de concesiune cu acesta pentru un teren cu suprafața de 5000 m.p. în punctul Moarea lui T.. Concesiunea i-a fost acordată prin licitație publică, având ca obiectiv investirea și înființarea unui depozit de material lemnos și construcții. Arată că nu s-a mai încheiat procesul verbal de punere în posesie. Ulterior firma pârâtului a depozitat pe acest teren deșeuri asfaltice rezultate din reabilitarea DN 56A, însă nu cunoaște dacă a avut acordul primăriei, terenul fiind și în prezent ocupat de aceste deșeuri. Noua conducere a primăriei a reziliat acest contract printr-o hotărâre emisă de Consiliul Local în 2008. Consideră că pârâtul nu a avut acceptul reclamantului pentru ocuparea acestui teren cu deșeuri, întrucât acesta nu fusese pus în posesie cu acest teren. Mai arată că firma pârâtului a mai depus deșeuri și pe alte terenuri ce aparțin primăriei.
Judecătoria Vînju M. prin sentința supusă apelului a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca nefondată, a admis acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul să decoperteze pe cheltuială proprie și să ridice reziduurile depozitate (nisip, pietriș, resturi asfaltice etc.) de pe terenul reclamantului concesionar în suprafață de 5.000 m.p., situat în punctul „Moara lui T.”, pe raza ., jud. M., cu vecinii: N.- Izlazul comunal, E.- D.N. 56A, S.- Târgul și izlazul comunal, V.- râul Drincea, în sensul de a-l aduce în circuitul agricol.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, conform art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârât, instanța a apreciată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2523 C.civ., „prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască, nașterea lui”.
În conformitate cu prevederile art. 2517 C.civ., termenul de prescripție este de 3 ani, iar, sub acest aspect, al duratei acestuia, nu sunt deosebiri față de vechea legislație abrogată prin Noul Cod Civil.
Raportându-ne la aceste prevederi, similare celor vechi, abrogate, din probele dosarului nr._, atașat la cel de față, reclamantul a concesionat terenul de la Primăria Obârșia de Cîmp în luna iunie 2008, iar pârâta, din prezenta cauză, care s-a ocupat de asfaltarea DN 56 A Dr. Tr. S. – Calafat, a desfășurat această activitate și ulterior, până în anul 2010, perioadă în care, până la terminarea lucrărilor în 2010, a depozitat pe acest imobil resturile asfaltice.
Contractul de concesiune nr.726/02.06.2008, încheiat de reclamant cu Primăria Obârșia de Cîmp, a fost reziliat unilateral de concedent, în temeiul Hotărârii nr. 32 din 27.11.2008, a Consiliului Local al ., reclamantul cunoscând ulterior acest act, moment din care i-a revenit obligația de a restitui terenul concesionat în starea primară, în care l-a primit.
Ori, în raport de data cunoașterii (comunicării) acestei hotărâri a C. L. al ., nu se poate susține că acțiunea de față este tardivă, introdusă în afara termenului de 3 ani pentru exercitarea dreptului material la acțiune. Dimpotrivă, la data de 28 noiembrie 2011, când reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată a pârâtei, acest termen nu era împlinit.
Deși invocă această excepție, pârâta nu face dovada că reclamantul a cunoscut hotărârea de reziliere a contractului în chiar ziua adoptării ei de către consiliu și nici nu dovedește că activitatea ilicită de depozitare a resturilor asfaltice s-a încheiat înainte de data rezilierii contractului, iar reclamantul cunoscând acest fapt a rămas în pasivitate.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că excepția ridicată de pârâtă este nefondată, respingând-o.
Pe fond: Prin prezenta acțiune reclamantul C. D. solicită ca pârâtul S.C M. SA să fie obligat să-și ridice reziduurile rezultate de la reabilitarea drumului DN 56A.
Se constată că reclamantul C. D. prin contractul de concesiune nr.726/02.06.2008 a concesionat de la Primăria comunei Obîrșia de Cîmp suprafața de teren extravilan de 5000 m.p., ce avea ca obiect atribuirea de către concedent a acestei suprafețe concesionarului C. D., pentru ca acesta din urmă să înființeze un depozit de carburant lichid și solid, materiale de construcții.
Întrucât depozitul nu a mai fost înființat, reclamantul avea obligația de a restitui terenul în starea în care i-a fost atribuit.
Instanța reține însă faptul că în perioada 2007-2010 pe raza comunei Obîrșia de Cîmp, societatea pârâtului a executat lucrări de reabilitare la DN 56A. Fără a avea vreun contract de depozitare a resturilor rezultate și fără a avea acordul reclamantului, reprezentanții acestuia au depozitat pe suprafața de 5000 m.p., în punctul numit „Moara lui T.” toate aceste materiale.
Din depoziția martorului audiat se mai reține faptul că pârâtul nu a avut acceptul reclamantului pentru ocuparea acestui teren cu deșeuri, întrucât reclamantul nu fusese pus în posesie cu acest teren.
De asemenea din adresa nr.106/28.09.2011 pârâtul a comunicat reclamantului, la cererea acestuia din urmă, faptul că unitatea pârâtului nu a încheiat contract cu reclamantul pentru depozitarea resturilor rezultate de la reabilitarea drumului DN 56A.
Având în vedere că între reclamant și pârât nu a fost încheiat nici un contract cu privire la depozitarea reziduurilor pe suprafața din litigiu, și cum din probele administrate rezultă faptul că pârâtul a depozitat pe acest teren deșeuri asfaltice rezultate din reabilitarea DN 56A, instanța constată și reține că acțiunea reclamantului întemeiată pe obligația de a face, este fondată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.494 alin 2 C.civ. și în consecință urmează a o admite ca atare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtă . sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din 05.11.2012 instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel .
In motivele de apel se susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la data când reclamantul a luat cunoștință de Hotărârea nr.32/27.11.2008 a Consiliului Local Obârșia de Cîmp, prin care a fost reziliat contractul de concesiune a terenului, încheiat între reclamant și Primăria Obîrșia de Cîmp. Termenul începe să curgă de când reclamantul a cunoscut împrejurarea că pe terenul concesionat au fost depozitate reziduri.
S-a mai reținut că pârâtul C. Dunmitru a permis firmei . depoziteze materiale reziduale pe terenul concesionat. De asemenea s-a reținut că Primăria Obîrșia de Cîmp l-a notificat să ridice resturile asfaltice de pe teren, dar nu s-a conformat.
Starea de fapt reținută în această hotărâre judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat, iar reclamantul din prezenta cauză nu poate invoca altă stare de fapt.
Instanța de fond nu a explicat natura raportului obligațional între părți, rezumându-se să invoce disp. art. 494 al.2 c.civ. Or, reclamantul nu este proprietarul terenului, proprietarul fiind terț față de prezenta cauză, iar pârâta nu se află în situația constructorului, care a edificat sau a înființat o plantație pe terenul altuia.
Intimatul nu a formulat apărări.
Analizând apelul conform motivelor invocate și în raport de probele administrate tribunalul a constatat că este fondat .
Acțiunea reclamantului în lipsa unei convenții cu pârâta, este în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie .
Conform art. 1537, alin. 1 NCC „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” .
Termenul în care reclamantul poate cere repararea prejudiciului – reparare care pentru el constă în ridicarea materialelor depozitate pe teren – este de trei ani de la data când a cunoscut existența faptei și a făptuitorului .
Din probele administrate reiese că reclamantul a avut cunoștință de faptul că pârâta a depozitat materiale pe terenul a cărui concesiune o avea încă din vara anului 2008, respectiv cel puțin de la data de 02.11.2008 când a luat cunoștință de Hotărârea nr. 32 a Consiliului Local prin care, după numeroase adrese (adresele nr.922/17.07.2008, nr.1053/15.08. 2008, nr.1154/04.09.2008, invitație Garda de Mediu) în care i s-a solicitat să ridice materialele de pe terenul concesionat, s-a luat decizia rezilierii contractului de concesiune .
Copia Hotărârii nr. 32 depusă în această instanță are modificată data adoptării, dar din sentința civilă nr. 1435/15.09.2010 reies cu certitudine demersurile întreprinse de Primăria Obîrșia de Cîmp împotriva reclamantului .
Astfel, față de data luării la cunoștință a faptei prejudiciabile și a persoanei făptuitorului, 02.11.2008, și data introducerii acțiunii în repararea prejudiciului 28.11.2011, se constată că au trecut mai mult de trei ani, astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este întemeiată.
De menționat că reclamantul a fost acționat în instanță pentru aceeași cauză și obligat să ridice el deșeurile de pe teren, prin sentința amintită anterior, dar nu a înțeles să cheme alături de el pe pârâta din prezenta cauză, dacă a apreciat că, culpa aparține acesteia .
Față de aceste considerente tribunalul în conformitate cu prevederile art. 296 cod procedură civilă, a admis apelul pârâtei . schimbat sentința apelată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii în consecință a acțiunii promovate de reclamantul C. D. .
Față de prevederile art. 274 cod procedură civilă acesta a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2505 lei fond și apel .
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs reclamantul C. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență că în mod eronat a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât a luat la cunoștință de hotărârea consiliului local în data de 12.02.2009, iar acțiunea a fost promovată în data de 28.11.2011.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate în recurs pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 cpc și vizează în esență soluționarea eronată în apel a excepției prescripției dreptului la acțiune.
În primul rând, instanța de apel s-a raportat în mod greșit la dispozițiile din Noul cod civil cu privire la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție, cu toate că la acel moment – 02 11 2008 – nu era încă în vigoare Noul cod civil, ci Decretul nr. 167/1958.
Astfel, potrivit disp. art. 6 alin. (4) din Noul cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Ori, în temeiul disp. art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța de apel decide că trebuie să se raporteze la data de 02.11.2008, când reclamantul ar fi luat la cunoștință de Hotărârea nr. 32 a Consiliului Local, după care face vorbire de o . adrese, a căror dovadă de comunicare către reclamant nu se regăsește la dosar.
Ori, Hotărârea nr. 32 a Consiliului Local a fost înmânată personal reclamantului la data de 12 02 2009, care a semnat de primire pe exemplarul comunicat – fila nr. 4 din dosarul de recurs -, prin urmare, de la această dată se poate concluziona că reclamantul a luat la cunoștință de efectele rezilierii contractului de concesiune, respectiv de posibilitatea de a răspunde de daunele provocate proprietarului terenului, prin nerespectarea clauzelor contractului de concesiune.
Pe de altă parte, prin sentința nr. 1435/15 09 2010, pronunțată de către Judecătoria Vânju M. s-a constatat că reclamantul are obligația de a răspunde către Primăria Obîrșia de Cîmp, pentru nerespectarea clauzelor contractului de concesiune, iar practic de la momentul pronunțării acestei hotărâri, reclamantul ar fi fost în măsură să formuleze o acțiune în regres împotriva persoanei pe care o considera în mod direct culpabilă de faptele care au condus la rezilierea contractului.
De asemenea, tot prin sentința nr. 1435/15 09 2010 s-a reținut în mod irevocabil că reclamantului din această speță îi revine obligația de a readuce terenul în circuitul agricol, de la momentul la care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune, iar față de reclamant, această obligație nu poate fi opozabilă decât cel mai devreme de la momentul comunicării Hotărârii nr. 32 a Consiliului Local, respectiv de la data de 12 02 2009, astfel cum a decis în mod corect prima instanță, când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În raport de data de 12 02 2009, cererea introductivă formulată de către reclamant poate fi considerată că a fost formulată în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.
Prin urmare, instanța de apel a soluționat în mod eronat excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul admiterii, drept pentru care potrivit disp. art. 312 cpc, recursul va fi admis.
Pe cale de consecință, va fi casată decizia și va fi trimisă cauza spre rejudecare, respectiv pentru a fi analizate motivele de apel care privesc fondul litigiului, la Tribunalul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C. D., împotriva deciziei civile nr. 187/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . ca obiect obligația de a face.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 Martie 2013.
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G. 05 Martie 2013
Jud. fond: D. P.
Jud. apel: A. M. și S. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 47/2013. Curtea de Apel... | Grăniţuire. Decizia nr. 6025/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
