Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 78/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 1762/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 78/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător S. O.

Grefier A. D.

Pe rol pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta reclamantă C. E.,domiciliată în București, .. 49, ., . prin procurist D. N., domiciliat în S. ., nr. 6, Județul O. împotriva sentinței civile nr. 9707 din 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimați pârâți M. S. prin Primar, C. L. al Municipiului S., cu sediul în S., .. 1,Județul O. și intimatul intervenient în numele altei persoane B. P.,domiciliat în S., .. 79, Județul O., având ca obiect obligație de a face .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 aprilie 2013 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Tribunalul a amânat pronunțarea la data de 18 aprilie 2013 pentru ca intimatul intervenient în numele altei persoane B. P. să depună la dosar concluzii scrise, dată la care deliberând în secret a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 9707/16.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către C. L. al Municipiului S. și în consecință a respins acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanta C. E., prin procurist D. N., în contradictoriu cu C. L. al Municipiului S. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-au respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii promovată de aceeași reclamantă și excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei pentru procuristul D. N., invocate de către pârât M. S. prin reprezentant legal.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face, cu precizarea din 10.04.2012, formulată de reclamanta C. E. prin procurist D. N., în contradictoriu cu pârâtul M. S. prin reprezentant legal.

S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B. P. în interesul pârâtului M. S..

S-a respins ca neîntemeiată cererea de amendare a reclamantei prin procurist în temeiul art.108 indice1 alin1 lit. a din CPCIV, formulată de pârâtul M. S..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta C. E. a chemat în judecată pe parații M. S., prin primar, și C. L. al Municipiului S., solicitând să se dispună obligarea acestora să-i restituie liber de sarcini, imobilul situat în S., ..79.

In fapt, reclamanta a arătat că prin Decizia nr.259/29.08.1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului O., în baza art.56 alin.2 din Legea nr.4/1973, începând cu data de 01.04.1975, au fost trecute în proprietatea statului și în administrarea Consiliului Popular al Județului O., un număr de 95 de imobile proprietatea unor cetățeni care aveau domiciliul în județul O..

Printre cei 95 de cetățeni ale căror imobile au fost trecute în proprietatea statului s-a numărat și autoarea sa, D. Aretia (Aretina) C., proprietara imobilului situat în S., . 79, județul O., motivat de faptul că aceasta nu a respectat dispozițiile art.56 din Legea nr.4/1973 care instituia obligația, în sarcina proprietarilor care dețin două locuințe, de a înstrăina una dintre cele două locuințe.

Așa cum reiese din adresele nr.742/23.05.1974 și nr._/10.12.1974 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Orașului S., autoarea sa a încercat să se conformeze dispozițiilor legale, respectiv de a înstrăina imobilul situat în S., . 79, jud. O., în termen de un an, însă, în mod abuziv, documentația i-a fost restituită neavizată cu motivarea că în zona respectivă va fi amplasat un complex comercial ale cărui lucrări, însă, nu au fost nici începute si nici realizate.

S-a arătat că după anul 1989, imobilul a trecut din posesia statului în posesia autorităților administrației publice locale, respectiv a Municipiului S. și în administrarea Consiliului L. al Municipiului S., autorități care îl posedă și în prezent.

S-a precizat faptul că în prezent imobilul este liber de sarcini, există în integralitate și nu este afectat nici unei utilități publice.

De asemenea, menționează faptul că, așa cum reiese din Certificatul de Atestare Fiscală pentru persoane fizice nr._ din data de 09.01.2012, emis de Primăria municipiului S. - Direcția Economică, deși pârâții recunosc calitatea sa de proprietară a imobilului, refuza predarea acestuia către reclamantă, în calitate de unică moștenitoare a autoarei sale, D. Aretia (Aretina) C..

Pentru acest motiv, în calitatea sa de unică moștenitoare a autoarei sale, D. Aretia (Aretina) C., conform următoarelor acte-certificat de moștenitor nr. 1454/1982 de pe urma defunctei D. Aretina, certificat de moștenitor nr.634/1979 de pe urma defunctului D. L.(A.), declarație pe propria răspundere privind calitatea de moștenitoare după D. tița și D. A., certificat de naștere P. Aretina, certificat de deces D. L., certificat de deces D. Aretina, certificat de naștere D. L., certificat deces D. Aretina, certificat deces D. L., certificat căsătorie D. A.-P. Aretina, certificat de căsătorie C. N. D.- D. E., certificat deces C. N. D., carte identitate C. E., certificat de naștere D. E. - a înțeles să formuleze prezenta acțiune în obligația a face prin care să solicite instanței obligarea autorităților administrației publice locale să-i returneze imobilul proprietatea sa, pe care îl posedă în mod abuziv, fără nici un titlu.

În drept, au fost invocate prevederile art.82-art.84, art.112-art.114 și art.274 C.P.C. precum și art.1485 Cod Civil.

In susținerea acțiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: declarație pe propria răspundere privind calitatea de moștenitoare după D. Aretița și D. A., declarație pe propria răspundere a numiților V. C. și O. M., declarație pe propria răspundere a numiților Soreață N. D. și R. F., certificat de naștere P. Aretina, certificat de deces D. L., certificat de deces D. Aretina, certificat de naștere D. L., certificat deces D. Aretina, certificat deces D. L., certificat căsătorie D. A. - P. Aretina, certificat căsătorie C. N. D.- D. E., certificat deces C. N. D., carte identitate C. E., certificat naștere D. E., certificat de moștenitor nr. 1454/1982 de pe urma defunctei D. Aretina, certificat de moștenitor nr.634/1979 de pe urma defunctului D. L.(A.), adresele nr.742/23.05.1974 și nr._/10.12.1974 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Orașului S., Decizia nr.259/29.08.1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului O., certificat de grefă.

La data de 22.03.2012 intervenientul accesoriu B. P. a depus la dosar o cerere de intervenient prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

In motivarea cererii, în esență, intervenientul a arătat că imobilul din S. ..79, jud. O., ce face obiectul litigiului, așa cum reiese din documentele depuse și din toate sentințele pronunțate irevocabile, putea face obiectul Legii 10/2001, posibilitatea însă de care reclamanta nu a uzitat.

La data de 23.03.2012 M. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului S..

Potrivit prevederilor Legii nr.215/2001 C. L. nu este persoană juridică, acesta are inițiativa si hotărăște, in condițiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege in competenta altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

Potrivit acestui act normativ bunurile care aparțin domeniului public sau privat alcătuiesc patrimoniul unității administrativ teritoriale, care este persoana de drept public, din Legea nr.215/2001.R.

Primarul unității administrativ - teritoriale reprezintă unitatea, potrivit art. 62 alin 1 din Legea nr. 215/2001, în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție.

În consecință, potrivit Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, . își exercită drepturile procedurale și își îndeplinesc obligațiile procesuale ca reclamant sau pârât, sau, în alți termeni, își valorifică capacitatea procesuală de exercițiu, prin primar sau președintele consiliului județean, după caz.

Față de motivele de mai sus pârâtul solicită admiterea excepției invocată și pe fond, față de C. L. al Municipiului S., să se respingă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Raportat la temeiul de drept al acestei acțiuni și la motivele de fapt invocate, pe cale de excepție pârâtul invocă inadmisibilitatea prezentei acțiuni.

Arată că prin prezenta acțiune reclamanta solicită obligarea la restituirea imobilului proprietatea sa, invocând prevederile art. 1485 cod civil potrivit cărora obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde și pe aceea de a-1 conserva până la predare.

Aceste prevederi legale se referă la obligația de a preda un bun, obligația care rezultă dintr-un act juridic. Așa cum se poate observa din actele depuse la dosarul cauzei imobilul solicitat a intrat în proprietatea statului încă din anul 1975, dată de la care reclamanta a pierdut atât proprietatea cât și posesia.

În prezent nu există un alt act juridic din care să rezulte obligativitatea actualului proprietar de a preda bunul fostului proprietar, pentru a fi incidente prevederile legale pe care se întemeiază prezenta acțiune.

Mai mult decât atât, învederează că acțiunea formulată are ca obiect obligarea la restituirea unui bun în condițiile în care temeiul de drept se referă la predarea unui bun.

Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că imobilul compus din teren și casă de locuit și anexe gospodărești, situat în S. .. 79, jud. O. a fost proprietatea numitei D. Aretina C., iar așa cum recunoaște chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată a fost preluat de către stat prin Decizia nr. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973.

Astfel că începând cu această data autoarea reclamantei a pierdut proprietatea și posesia atât asupra terenului solicitat cât și asupra casei și a anexelor gospodărești.

Autoarea reclamantei a pierdut atât posesia cât și dreptul de proprietate asupra terenului și asupra construcțiilor încă din anul 1975, când prin Decizia ne. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile Legii nr.4/1973 aceste bunuri au intrat în proprietatea statului. Decizia prin care imobilul a intrat în proprietatea statului este act translativ de proprietate și în consecință, nu poate susține faptul că nu există un titlu valabil de trecere a acestui imobil în proprietatea statului.

Imobilul compus din teren și casă și anexe gospodărești a intrat în proprietatea statului prin Decizia nr. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile legii nr. 4/1973 cu plata unei despăgubiri, iar restituirea acestor bunuri se putea face, numai în termenele și în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanta avea posibilitatea formulării unei notificări către Primăria municipiului S. în termen de un an de la data intrări în vigoare a acestuia act normativ, respectiv până la data de 14 februarie 2002 prin care să solicite restituirea în natură a acestor bunuri. Reclamanta nu a uzat de aceste prevederi legale, iar potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

În prezent, terenul și construcțiile ce au aparținut autoarei reclamantei se află în proprietatea privată a municipiului S. fiind intabulat dreptul de proprietate al acestuia în Cartea Funciară nr._, iar casa de locuit și anexele gospodărești împreună cu terenul cu destinația de curte în suprafață de 647 mp face obiectul contractului de închiriere încheiat de instituția pârâtă cu numitul B. P..

Pârâtul menționează faptul că reclamanta a solicitat chiar anularea deciziei nr. 259/1975, iar prin decizia irevocabilă nr. 483 din 03.02.2009 Curtea de Apel C. a admis recursurile declarate de Primăria Municipiului S. și C. Județean O. și pe fond a respins acțiunea reclamantei.

Mai mult decât atât, cererea de revendicare a acestui imobil a mai fost tranșată o dată definitiv și irevocabil de către instanțele de judecată, respectiv o altă cerere de revendicare a făcut obiectul dosarului nr._ prin care numita C. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. S. să-i fie lăsată în liniștită posesie și deplină proprietate acest imobil, iar prin sentința civilă nr. 5806 din 12.12.2006 Judecătoria S. a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate de către reclamantă.

Ulterior, în anul 2011 reclamanta formulează o nouă acțiune în revendicare acțiune ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului O. cu termen de judecată la data de 29.03.2012 și în cadrul căreia Judecătoria S. a respins cererea în revendicare.

Susținerea reclamantei potrivit căreia instituția pârâtă a recunoscut calitatea de proprietar al acesteia asupra imobilului, prin certificatul fiscal, așa cum rezultă din conținutul actului amintit acesta nu conferă calitatea de proprietar. Înscrierea în evidențele fiscale ca și proprietar se face în baza declarației pe propria răspundere a persoanei. Mai mult decât, învederează instanței faptul că instituția pârâtă a procedat la închiderea poziției de rol a reclamantei, astfel cum rezultă din adresa nr. 9831/03.02.2012.

La data de 12.04.2012 reclamanta C. E. a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

In motivare reclamanta a arătat că în accepțiunea numitului B. P., interesul public are următoarea definiție - posibilitatea pârâților de a vinde imobilul construcție situat în S.,..79 și o parte din terenul aferent, la un preț de nimic, acestuia din urmă.

Plecând de la definiția mai sus amintită, se va înțelege interesul real al numitului B. P. în formularea acestei cereri, deși de-a lungul timpului acesta nu a manifestat nici cea mai mică grijă referitoare la minima întreținere a acestui imobil care s-a dărăpănat, iar terenul a devenit expoziție de buruieni.

Ceea ce nu spune acesta este că, la această dată, din punct de vedere legal, el nu mai are nici măcar calitatea de chiriaș al imobilului situat în S., ..79.

Astfel, așa cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 1536/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin sentința civilă nr.1134/2001 a Judecătoriei S., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2457/2002 a Curții de Apel C. s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.633/2000, încheiat între Primăria municipiului S. și intervenientul B. P., astfel că, la această dată, acesta nu mai are calitatea de chiriaș.

Deși prin actul adițional nr. 1856/2006 s-a dispus modificarea contractului de închiriere nr.633/2000 în sensul că s-a modificat suprafața de teren închiriată și chiria lunară, acest act nu poate fi avut în vedere întrucât, așa cum a arătat, contractul de închiriere se reziliase irevocabil, anterior încheierii acestuia, în anul 2002, și astfel aceste modificări nu mai puteau opera după 4 ani, între părți neintervenind un alt contract de închiriere.

De asemenea, nici faptul că prin sentința civilă nr.5101/2004 a Judecătoriei S. a intervenit o tranzacție între Primăria municipiului S. și intervenient, în baza căreia contractul de închiriere nr.633/2000 și-a prelungit efectele, nu are relevanță întrucât renunțarea la executarea silită a unui titlu executoriu nu conduce la desființarea titlului.

Astfel, în dosarul nr.8467/2003 ce a avut ca obiect contestație la executare și în care s-a pronunțat sentința anterior pronunțată, s-a luat act de tranzacția intervenită între părți, dar nu cu privire la prelungirea efectelor contractului de închiriere, cum se susține, ci cu privire la executarea silită începută de Primăria municipiului S., intervenientul înțelegând să achite suma de 11.758.201 lei, reprezentând chiria restantă și cheltuieli de executare, iar primăria să renunțe la executarea sentinței civile nr. 1134/2001, rămasă definitivă și irevocabilă, în ceea ce privește rezilierea contractului de închiriere și evacuarea intervenientului din imobil.

Celelalte considerente ce vizează calea aleasă de reclamantă pentru dobândirea titlului de proprietate asupra imobilului nu fac obiectul prezentei cauze.

Invocarea, de către intervenient, în prezenta cerere, a prevederilor art.34 și art.35 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dovedește încă o dată, dacă mai era cazul, faptul că acesta nu a înțeles obiectul acțiunii,acesta făcând o fixație pe Legea nr. 10/2001.

Astfel, textele legale invocate vizează exercitarea abuzivă a dreptului de a depune notificări în vederea restituirii de imobile în temeiul legii nr.10/2001 art.34 sau notificarea persoanei juridice deținătoare a imobilului, știind că nu este îndreptățită potrivit acestei legi la măsuri reparatorii, în scopul de a împiedica încheierea actelor juridice de înstrăinare a acestuia sau a actelor juridice în cadrul procesului de privatizare, dacă s-a pricinuit o pagubă - art.35, și nu au aplicabilitate în speța de față care nu are ca obiect legea nr. 10/2001 ci obligația de a face.

De asemenea, conform prevederilor art.49, alin. 1, C.P.C., definiția cererii de intervenție este „Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane."

Din această definiție reiese faptul că un element absolut necesar formulării unei cereri de intervenție îl constituie justificarea unui interes de către cel ce intervine, ori, în prezenta speță, în condițiile în care numitul B. P. nu mai are calitatea de chiriaș în imobil, ci de tolerat, consideră reclamanta că acesta nu dovedește un interes în formularea prezentei cereri, aceasta având pur și simplu un caracter abuziv, șicanator.

La data de 11.04.2012 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâții M. S. și C. L. al Municipiului S..

A solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului S. întrucât, conform prevederilor art.36r alin. l, - "C. local are inițiativa si hotărăște, in condițiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege in competenta altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.", ale alin.2, lit. c - "C. local exercita următoarele categorii de atribuții: ... c) atribuții privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orașului sau municipiului;" si ale alin.5, lit. a si lit. b -"In exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: a) hotărăște darea in administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum si a serviciilor publice de interes local, in condițiile legii; b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orașului sau municipiului, după caz, in condițiile legii;" din Legea nr.215/2001R, cu modificările și completările ulterioare, municipiul S. reprezentat prin primar este titularul dreptului proprietate asupra bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat iar C. L. al municipiului S. este entitatea juridică care administrează aceste bunuri.

Aceeași concluzie reiese și din coroborarea prevederilor art.122 din Legea nr.215/2001R, potrivit cărora „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor.", cu prevederile art.123 din aceeași lege, conform cărora „(1) Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii".

De asemenea, calitatea procesuală pasivă a Consiliului L. al municipiului S. prin președintele de ședință, a fost stabilită cu putere de lucru judecat și prin sentința nr. 707/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .

Față de aceste prevederi legale, consideră că parte în prezenta cauză trebuie să fie și C. L. al municipiului S. prin președintele de ședință al acestuia, în calitatea sa de administrator al acestui bun.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, arată că tot pârâții i-au deschis poziție de rol fiscal în baza adresei nr.9237/04.04.2011 emisă de Primăria municipiului S., sentinței civile nr. 3386 din 13 noiembrie 1973 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr.3632/1973, certificatelor de sarcini nr.4443/2010 si nr.2468/2011 emise de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară O., Registrului Agricol 2010-2014 - poziția nr. 13, volumul 104, tipul II, acte care, la această dată, sunt legale.

În concluzie, așa cum reiese din Certificatul de Atestare Fiscală pentru persoane fizice nr._ din data de 09.01.2012, emis de Primăria municipiului S. - Direcția Economică, pârâții au recunoscut calitatea sa de proprietară a imobilului, ceea ce face ca, pe cale de consecință, să recunoască implicit și faptul că există temeiul de drept în baza căruia pârâții sunt obligați să-i predea acest imobil, precum și faptul că reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a autoarei mele, D. Aretia (Aretina) C., are dreptul de a cere predarea acestui imobil.

Pe fondul cauzei învederează următoarele:

Așa cum susțin, pârâții posedă bunul revendicat în temeiul Deciziei nr.259/29.08.1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului O. emisă în baza art.56, alin.2, din Legea nr.4/1973.

Referitor la valabilitatea acestui titlu, Legea nr.4/1973 era în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Socialiste România din anul 1965, cu dispozițiile art.480 și art.481 din Codul Civil și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte, astfel că acest titlu în baza căruia s-a preluat imobilul nu a fost valabil constituit. Chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și ar fi trebuit să plătească o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

De asemenea, însuși statul român a recunoscut faptul că preluarea, prin această lege - Legea nr.4/1973 a imobilelor de către stat, a fost abuzivă, această lege neconstituind un titlu valabil al statului asupra acestor imobile, prin legislația adoptată ulterior, respectiv Legea nr. 213/1998, Decretul - Lege nr.61/1990, Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, prin care a abrogat prevederile Legii nr.4/1973.

Mai mult decât atât, privarea reclamantei de proprietatea sa este o situație continuă, care își produce efectele și în prezent. Astfel, prin refuzul pârâților de a-i preda bunul, o împiedică să se bucure de dreptul său de proprietate, situație în care suferă o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. l din Protocolul nr. l la C.E.D.O.

Concluzionând, așa zisul titlu în baza căruia pârâții posedă imobilul nu este unul valabil constituit, acesta fiind la această dată anulat de drept prin efectul legii.

În ceea ce privește posibilitatea restituirii acestui imobil doar în conformitate cu prevederile Legii nr.l0/2001R, această apreciere a pârâților este neîntemeiată, dovedind o crasă necunoaștere a legii.

Astfel, conform dispozițiilor obligatorii ale Deciziei Î.C.CJ. nr.33/2008, în situația în care proprietarul neposesor se prevalează de existența unui „bun" în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenția Europeană, nu numai că cererea în revendicare formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă, dar și obligă instanța de judecată la analiza unui asemenea drept de proprietate în patrimoniul proprietarul neposesor și în caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse.

Aprecierea existenței unui „bun" în patrimoniul proprietarului neposesor implică recunoașterea în conținutul noțiunii explicitate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, atât a unui „bun actual", cât și a unei „speranțe legitime" de valorificare a dreptului de proprietate. Practic, în cadrul unei acțiuni în revendicare, ambele sintagme trebuie să se refere la însuși dreptul la restituirea bunului, dată fiind finalitatea unei asemenea acțiuni de recunoaștere a posesiei, ca stare de fapt.

Din întreaga apărare a pârâților se desprinde o concluzie esențială în soluționarea prezentei spețe și anume că pârâții posedă bunul solicitat de reclamantă, aceștia necontestând nici o secundă că imobilul este în posesia lor.

În ceea ce privește măsura luată de pârâți referitoare la închiderea poziției de rol a reclamantei, concretizată prin adresa nr.9831/2012, învederează faptul că a atacat această adresă, ea făcând obiectul dosarului nr._ având ca obiect anulare act administrativ, aflat spre soluționare pe rolul Tribunalului O..

La data de 10.04.2012 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care precizează că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligația de a face, respectiv obligarea pârâților să-i predea, liber de sarcini, imobilul situat în S. .. 79, Jud. O..

Așa cum a arătat, temeiul de drept al prezentei cereri îl constituie art.1485 Cod Civil - "Obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde și pe aceea de a-l conserva până la predare".

În acest sens relevă că obligația de a preda un bun nu este o obligație de a da, de a strămuta proprietatea, ci o obligație întemeiată pe o obligație de a da, adică o obligație de a face.

De asemenea, potrivit prevederilor art.1516, alin.2, Cod Civil, "Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: ... 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său".

La data de 27.04.2012 pârâtul M. S. a depus la dosar o cerere prin care solicită, în conformitate cu prevederile art. 108¹ și art. 723 Cod Procedură Civilă, amendarea atât a reclamantei cât și a procuristului D. N., cu amenda maximă prevăzută pentru introducerea cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice.

In motivarea cererii pârâtul a arătat că autoarea reclamantei a deținut în S., .. 79, jud. O. un imobil compus din teren și construcție.

Imobilul compus din teren și casă de locuit și anexe gospodărești, situat în S. .. 79, jud. O. a fost proprietatea numitei D. Aretina C., iar așa cum recunoaște chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată a fost preluat de către stat prin Decizia nr. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973 cu plata unei despăgubiri, iar restituirea acestor bunuri se putea face, numai în termenele și în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanta avea posibilitatea formulării unei notificări către Primăria municipiului S. în termen de un an de la data intrării în vigoare a acestuia act normativ, respectiv până la data de 14 februarie 2002, prin care să solicite restituirea în natură a acestor bunuri. Precizăm faptul că reclamanta nu a uzat de aceste prevederi legale, iar potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001 motiv pentru care reclamanta prin același procurist D. N. a formulat o . acțiuni vădit netemeinice astfel:dosarul nr._ soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 5806 din 2.12.2006 potrivit căreia Judecătoria S. a respins acțiunea formulată de către reclamantă ca inadmisibilă, reclamanta a solicitat chiar anularea deciziei nr. 259/1975, iar prin decizia irevocabilă nr. 483 din 03.02.2009 Curtea de Apel C. a admis recursurile declarate de Primăria Municipiului S. și C. Județean O. și pe fond a respins acțiunea reclamantei;dosarul nr. 6858/31 1/2010 soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.6225/3 1.05.2011 potrivit căreia Judecătoria S. a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată; dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului O., cu termen de judecată la data de 29.03.2012 și în cadrul căreia Judecătoria S. a respins cererea în revendicare; dosarul nr._ soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 85/30.01.2007 prin care Tribunalul O. a respins cererea formulată de reclamantă; dosarul nr. 4944/104/201 1 aflat pe rolul Tribunalului O., prin care se solicită, a doua oară, anularea Deciziei nr. 259/1975, cu termen de judecată la data de 27.03.2012; dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei S. având ca obiect evacuarea chiriașului instituției noastre din acest imobil, fără ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, cu termen de judecată la data de 28.03.2012.

Având în vedere numărul mare de acțiuni vădit netemeinice formulate de reclamantă prin intermediul procuristului, pârâtul solicită admiterea cererii și să se dispună în conformitate cu prevederi/e art. 108" și art. 723 Cod Procedură Civilă, amendarea atât a reclamantei cât și a procuristului D. N., cu amenda maximă prevăzută pentru introducerea cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice.

La data de 06.06.2012 reclamanta a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de numitul B. P. solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată reiterând aceleași motive ca și prin întâmpinarea depusă la data 12.04.2012.

Analizând actele si lucrările dosarului, in raport de excepția invocată de către C. L. al Municipiului S. și anume a lipsei calității procesuale pasive, excepție de procedura, absoluta si peremptorie, instanța de fond a retinut următoarele:

Potrivit art. 137 alin 1 c.p.c., instanța se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si a celor de fond care fac de prisos analizarea in tot sau in parte a pricinii.

Așa fiind în raport de considerentele mai sus arătate și de dispozițiile legale aplicabile în speță ,instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către C. L. al Municipiului S. și a respins acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În cea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

P. prezenta acțiune reclamanta a solicitat obligarea la restituirea imobilului proprietatea sa, invocând prevederile art. 1485 Cod civil potrivit cărora obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde și pe aceea de a-1 conserva până la predare.

Aceste prevederi legale, se referă la obligația de a preda un bun, obligația care rezultă dintr-un act juridic. Așa cum se poate observa din actele depuse la dosarul cauzei imobilul solicitat a intrat în proprietatea statului încă din anul 1975, dată de la care reclamanta a pierdut atât proprietatea cât și posesia.

În acest sens obligația de a preda un bun nu este o obligație de a da,ci de a strămuta proprietatea, fiind o obligație întemeiată pe o obligație de a da, adică o obligație de a face.

În consecință în raport de temeiul de drept al acțiunii promovate așa cum de altfel s-a și precizat la data de 10.04.2012,instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente

Potrivit art. 161 C. ,,când … reprezentantul pârtii nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri’’.

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant presupune situația in care, in cerere se menționează faptul ca se acționează in calitate de reprezentant iar la dosar nu exista dovada din care sa rezulte aceasta calitate.

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție de procedura, peremptorie si absoluta,astfel că în condițiile in care la dosar exista dovada din care sa rezulte calitatea de reprezentant a procuristului D. N., instanța de fond a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că imobilul situat în S., .. 79, compus din teren în suprafata de 5174 mp si construcții edificate pe acesta reprezentate de o casa de locuit, cămară si 2 magazii, revendicat de reclamanta a reprezentat proprietatea autoarei reclamantei D. Aretina, decedata la data de 15.10.1982, conform sentinței civile nr. 3385 din 13.11.1973 (filele 205-206) revenindu-i acesteia prin moștenire.

De pe urma autoarei D. Aretina a rămas ca moștenitor reclamanta C. E., dovada calității sale de moștenitor fiind făcută cu certificatul de naștere depus la f. 120.

Imobilul descris mai sus a fost preluat de stat de la autoarea reclamantei prin decizia nr.259 din 29 august 1975 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al jud. O., in baza dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, întrucât poseda doua locuințe si nu a înstrăinat in termenul prevăzut de lege una dintre acestea. Acesta este individualizat conform extrasului de pe anexa nr. 2 la aceasta decizie, atașata la f.137 verso.

Imobilul a fost închiriat prin contractul de închiriere nr. 633 din 20.04.2000, prelungit prin actele adiționale nr. 1856 din 7.12.2006 si nr. 2316 din 6.12.2007. De asemenea, prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului S. nr. 193 din 12.08.2010 a fost aprobata vânzarea acestuia catre intervenientul B. P., împotriva acestei decizii formulându-se contestație administrativa, aceasta nefiind soluționata in mod irevocabil.

În măsura în care reclamantul se prevalează de un „bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeana, nu numai ca cererea in revendicare formulata ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibila, insa obliga instanța de judecata la analiza existentei unui asemenea drept de proprietate in patrimoniul reclamantului si, in caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse.

In respectarea acestor dispoziții obligatorii ale Deciziei nr. 33/2008 instanța trebuie să analizeze dacă reclamanții dețin un „bun" in sensul Convenției, ceea ce i-ar îndreptați la admiterea cererii in restituire liber de sarcini a imobilului, si in ce măsura atare soluție de admitere nu ar priva, in același timp, alte persoane fizice care s-ar prevala, la randu-le, de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeana, instanțele realizând compararea titlurilor din perspectiva normei europene, ținând cont de principiul securității raporturilor juridice.

Instanța a apreciat că aceasta analiza nu poate fi făcuta decât pe fondul cauzei in conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 33/2008. In acest sens este si practica recenta a ICCJ.

Aprecierea existentei unui „bun" in patrimoniul reclamanților implica recunoașterea in conținutul noțiunii explicitate in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cea dezvoltata in cauzele împotriva României, atât a unui „bun actual", cat si a unei „speranțe legitime" de valorificare a dreptului de proprietate.

Se observa, in jurisprudenta actuala a Curtii, o schimbare in rationamentul construit pe tiparul cauzei P. contra Romaniei din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele Strain si Porteanu, pe care Curtea l-a aplicat constant, fara nicio abatere, in practica ulterioara, in ceea ce priveste continutul conceptual al notiunii de „bun".

Astfel, in practica anterior conturata, simpla pronuntare a unei hotarari judecatoresti, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv, prin care s-a constatat nelegalitatea preluarii de catre stat a unui imobil inainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificata de proprietate, din cauza imposibilitatii exercitarii dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunurilor lor vandute de stat unor terti care le ocupau in calitate de chiriasi, privare care, combinata cu lipsa unei despagubiri la valoarea de piata a bunului, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Strain, paragraf 39; cauza Porteanu, paragraf 35; cauza A. Muraret si altii - hotararea din 19 ianuarie 2010, paragraf 20, pentru a da un exemplu recent).

Daca s-ar fi mentinut aceasta practica a Curtii, ar fi trebuit sa se aprecieze in speta ca recunoasterea, in cauza de fata, a caracterului abuziv al preluarii imobilului de catre stat in baza Legii nr. 4/1973 este suficienta pentru existenta unui bun actual in patrimoniul reclamantilor, nefiind necesara pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna restituirea bunului.

In cauza A. si altii contra Romaniei (hotararea din 12 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arata, insa, ca un „bun actual" exista in patrimoniul proprietarilor deposedati abuziv de catre stat doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a si dispus expres in sensul restituirii bunului (paragrafe 140 si 143).

Astfel, pana in luna octombrie 2010, era posibila recunoașterea unui drept la restituire chiar in condițiile in care o instanța de judecata nu se pronunțase explicit in acest sens, anterior cererii in revendicare, deoarece privarea de proprietate operata prin vânzarea de catre stat unui terț a imobilului aparținând reclamantului, combinata cu lipsa totala a despăgubirii si ineficienta mecanismului de despăgubire conceput prin intermediul Fondului "Proprietatea", nu putea fi înlăturata decât prin dreptul de a redobândi însăși posesia imobilului, ce urma a fi comparat cu dreptul de proprietate infatisat de catre parat, in condițiile Deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curți.

Urmare a hotărârii Curții din cauza A., circumstanțele actuale de natura celor din speța nu permit recunoașterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanța valorificabil in procedura Legii nr. 10/2001, procedura pe care reclamanta nu a urmat-o.

Schimbarea de abordare in analiza cerinței bunului este justificata de aplicarea in cauza A. a procedurii hotărârii - pilot, prin instituirea in sarcina Statului R. a obligației de a adopta, . 18 luni, masurile necesare care sa garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din Convenție si art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor asemănătoare cauzei A., masuri cu caracter legislativ si administrativ.

Data fiind importanta deosebita a hotărârii - pilot din perspectiva procedurii declanșate in vederea schimbării esențiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, aceasta decizie nu poate fi ignorata de catre instanțele naționale, impunandu-se a fi aplicata si in cauzele pendinte, in interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Așadar, proprietarul care nu deține un „bun actual" nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea speciala, astfel încât se constata, in speța, ca reclamanta nu are un drept la restituire care sa-i îndreptățească la redobândirea posesiei, motiv pentru care este inutila compararea titlurilor pe baza criteriilor arătate in Decizia nr. 33/2008 a înaltei Curți.

In acest sens este motivarea Deciziei nr. 6008 din 11.11.2010 pronunțată de ICCJ, Secția civila si de proprietate intelectuală.

In cauza de față, instanța de fond a constatat că reclamanta nu deține un „bun actual” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dreptul său la restituire nefiind stabilit prin nici o hotărâre definitiva si executorie prin care să i se recunoască acest drept.

Mai mult decât atât instanța de fond a retinut că cererea reclamantei privind nulitatea deciziei a fost respinsă irevocabil de catre Curtea de Apel C., iar prin decizia nr. 1498 din 2011 a Tribunalului O., decizie irevocabila, s-a reținut cu putere de lucru judecat că retrocedarea imobilelor cu încălcarea normelor speciale ar afecta securitatea raporturilor juridice.

De asemenea, prin H.C.L. nr. 37/2001, imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a fost inventariat in domeniul privat al Municipiului S., astfel ca la aceasta data, parata are un si un titlu de proprietate actual asupra acestui imobil.

Totodată s-a mai reținut că prin sentința civilă cu nr._ din 21.12.2011 pronunțată de Judecătoria S., jud. O. a fost respinsă cererea de revendicare imobiliară formulată de aceeași reclamantă cu privire la același imobil sentință care a rămas definitivă prin decizia civilă cu nr. 9019 din 27.09.2012 pronunțată de Tribunalul O..

În consecință în raport de aceste considerente și de dispozițiile legale aplicabile în speță instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de intervenție in interesul pârâtei M. S. formulata de B. P. instanța retine că intervenientul accesoriu urmărește ca, prin apărările pe care le face el însuși, instanța să pronunțe o hotărâre favorabilă părții pe care o susține in proces (pentru care a intervenit).

Așadar, fata de faptul că cererea principala a fost respinsă, M. S. câștigând procesul, instanța de fond a admis cererea de intervenție accesorie, formulată în interesul pârâtului M. S..

În ceea ce privește cererea de amendare a reclamantei în temeiul art.108 indice1 alin1 lit. a din CPCIV, instanța de fond a reținut următoarele:

Observând întregul ciclu procesual s-a reținut că părțile au numeroase drepturi procedurale dintre care se menționează dreptul de a adresa cereri instanței ,dreptul de a exercita căile de atac dar totodată are și obligația de îndeplini actele de procedură în condițiile ordinea și termenele prevăzute de lege și de a exercita drepturile procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute.

Astfel s-a constatat că nu a fost deturnat dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de către reclamantă în speță, motiv pentru care nu poate fi apreciat ca și un abuz procedural de natură să fie sancționat.

Împotriva sentinței,în termen legal, a declarat apel apelanta reclamantă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Arată că eronat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului S., date fiind prevederile art. 36 alin. 1, 2 și alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 215/2001 R, conform cărora „C. local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”, și „exercită următoarele categorii de atribuții:…c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului.”

„ În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:

a) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;

b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii;”

De asemenea, potrivit art. 122 din Legea nr. 215/2001R, „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor.”, iar potrivit art. 123 alin.1 „Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii.”

Mai mult, bunul în litigiu a fost inclus de C. L. al mun. S. în domeniul privat al mun. S., prin HCL nr. 37/2001, astfel că și C. L., care este entitatea juridică care administrează bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, are calitate procesuală pasivă în speță.

În cel de-al doilea motiv de apel, apelanta susține că instanța de fond nu a înțeles speța, în condițiile în care se face referire la Decizia nr. 33/2008, deși nu este vorba în cauză de o acțiune în revendicare imobiliară, ci de o acțiune în obligația de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1485 C.civ.

În cel de-al treilea motiv se relevă că instanța de fond a reținut eronat că pârâta are un titlu actual asupra imobilului, reprezentat de HCL nr. 37/2001, așa-zisul act de proprietate neregăsindu-se în cuprinsul prevederilor art. 557 alin. 1 C.civ., referitoare la modurile de dobândire a proprietății.

Mai susține apelanta că instanța de fond nu a procedat la o analiză de fond a cauzei, întrucât nu a verificat valabilitatea deciziei nr. 259/29.08.1975, a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului O..

Arată că Legea nr.4/1973 era în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Socialiste România din anul 1965, cu dispozițiile art.480 și art.481 din Codul Civil și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte, astfel că acest titlu în baza căruia s-a preluat imobilul nu a fost valabil constituit, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și ar fi trebuit să plătească o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Reiterează susținerile de la fond privitoare la restituirea în mod abuziv a documentației pentru înstrăinare, precum și cele privitoare la neînceperea și nerealizarea complexului comercial, arătând că nu există dovada achitării prețului de către stat.

Intimatul M. S., prin întâmpinarea formulată la data de 24.01.2013, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Susține că, potrivit prevederilor Legii nr.215/2001, consiliul local nu este persoană juridică, acesta are inițiativa și hotărăște în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, astfel că în mod corect a apreciat instanța de fond că pârâtul C. L. al mun. S. nu are calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei, arată că imobilul compus din teren și casă de locuit și anexe gospodărești, situat în S. .. 79, jud. O. a fost proprietatea numitei D. Aretina C., iar așa cum recunoaște chiar apelanta reclamantă în cererea de chemare în judecată a fost preluat de către stat prin Decizia nr. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973.

Decizia prin care imobilul a intrat în proprietatea statului este act translativ de proprietate, astfel că nu se poate susține că nu există titlu valabil de trecere a imobilului în proprietate statului.

Mai arată că restituirea acestor bunuri se putea face, numai în termenele și în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Menționează că cererea în revendicare a imobilului a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 5806 din 2.12.2006 prin care Judecătoria S. a respins acțiunea formulată de către reclamantă ca inadmisibilă.

Mai arată că reclamanta nu a făcut pe parcursul cercetării judecătorești nicio probă din care să rezulte faptul că deține vreun înscris în baza căruia intimatul să fie obligat să restituie imobilul, pentru a fi aplicabile dispozițiile legale invocate de reclamantă.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, reluând în esență susținerile din petiția de apel.

În cauză, la cererea apelante, tribunalul a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar celor susținute de apelantă, instanța de fond a apreciat în mod corect că pârâtul C. L. al mun. S. nu are calitate procesuală pasivă în speță.

În acest sens, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 republicată, C. L. este o autoritate deliberativă (art. 1 alin. 2 lit. d), iar orașul este o unitate administrativ teritorială, în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale (art. 20 alin. 1).

Unitățile administrativ teritoriale pot fi titulare de drepturi și obligații ce decurg inclusiv din raporturile cu alte persoane, în condițiile legii, iar în justiție sunt reprezentate prin primar (art. 21 alin. 1 și 2).

Chiar dacă în litigiul ce a format obiectul dosarului nr._, soluționat prin sentința nr.707/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1536/06.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., C. L. al mun. S. a avut calitate procesuală pasivă, această chestiune nu poate avea nicio înrâurire asupra speței de față, pentru simplul motiv obiectele pricinilor sunt diferite, în dosarul nr._ solicitându-se anularea Hotărârii nr. 193/12.08.2010, emisă de C. L. al mun. S..

C. L., în exercitarea atribuțiilor sale de unitate deliberativă, nu are calitate procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni având ca obiect obligația de a face, cum este cazul speței pendinte.

Cât privește fondul litigiului, este necontestat în speță că imobilul compus din teren și casă de locuit și anexe gospodărești, situat în S. .. 79, jud. O. care a fost proprietatea numitei D. Aretina C., a fost preluat de către stat prin Decizia nr. 259/29.08.1975 emisă de C. Popular al Județului O. în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973.

De altfel, valabilitatea deciziei nr. 259/1975 a făcut obiectul cercetării judecătorești, prin sentința civilă nr. 658/19.10.2007, pronunțată în dosarul nr._, fiind respinsă acțiunea formulată de apelanta reclamantă din prezenta cauză, având ca obiect anularea actului în cauză.

Neîntemeiat susține apelanta și că instanța de fond nu a înțeles pricina, întrucât în considerente s-a referit la dreptul de proprietate, în condițiile în care întreaga motivare a acțiunii este fundamentată pe argumentul că reclamanta, în calitate de moștenitoare a autoarei D. Aretina C., este proprietara imobilului în litigiu, posedat în mod abuziv, fără titlu, de pârâți.

Cu referire la temeiul juridic invocat de apelanta reclamantă în susținerea demersului său judiciar, tribunalul reține că, potrivit art. 1485 C.civ., obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde și pe aceea de a-1 conserva până la predare.

Aceste prevederi legale se referă la obligația de a preda un bun, obligația care rezultă dintr-un act juridic.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei imobilul a intrat în proprietatea statului încă din anul 1975, dată de la care apelanta reclamanta a pierdut atât proprietatea cât și posesia.

Contrar celor susținute de apelantă, în prezent nu există un alt act juridic din care să rezulte obligativitatea actualului proprietar de a preda bunul fostului proprietar.

Nu se mai impune, astfel cum susține apelanta, verificarea valabilității titlului în temeiul căruia intimatul pârât posedă bunul revendicat, în condițiile în care această operațiune a fost realizată anterior de instanțele judecătorești, în litigiile dintre părți, cu precădere în dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr._/21.12.2011, definitivă prin decizia civilă nr. 191/04.10.2012.

S-a statuat cu acea ocazie că apelanta reclamantă nu are un drept la restituire, care să o îndreptățească la restituirea posesiei.

De la momentul emiterii Deciziei nr. 259/29.08.1975, autoarea apelantei a pierdut proprietatea și posesia atât asupra terenului solicitat cât și asupra casei și a anexelor gospodărești, aceste bunuri intrând în proprietatea statului.

Esențial este că restituirea acestor bunuri se putea face numai în termenele și în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001.

Ori, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanta avea posibilitatea formulării unei notificări către Primăria municipiului S. în termen de un an de la data intrări în vigoare a acestuia act normativ, respectiv până la data de 14 februarie 2002 prin care să solicite restituirea în natură a acestor bunuri.

În condițiile în care reclamanta nu a uzat de aceste prevederi legale, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, a pierdut dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Cert este că, în prezent, terenul și construcțiile ce au aparținut autoarei reclamantei se află în proprietatea privată a municipiului S. fiind intabulat dreptul de proprietate al acestuia în Cartea Funciară nr._, iar casa de locuit și anexele gospodărești împreună cu terenul cu destinația de curte în suprafață de 647 mp face obiectul contractului de închiriere încheiat de intimatul pârât cu intimatul intervenient accesoriu B. P..

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă C. E.,domiciliată în București, .. 49, ., . prin procurist D. N., domiciliat în S. ., nr. 6, Județul O. împotriva sentinței civile nr. 9707 din 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimați pârâți M. S. prin Primar, C. L. al Municipiului S., cu sediul în S., .. 1,Județul O. și intimatul intervenient în numele altei persoane B. P.,domiciliat în S., .. 79, Județul O..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013.

Pentru președinte

I. B., aflat în C.O., semnează Președinte Tribunal,

I. D.

Judecător,

S. O.

Grefier,

A. D.

Red./tehnored.S.O.

Ex.6/19.07.2013

Judecător fond N. B.

← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 9658/2013. Curtea de...		Anulare act. Decizia nr. 8399/2013. Curtea de Apel CRAIOVA →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel CRAIOVA