Partaj judiciar. Decizia nr. 8400/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8400/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4670/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8400
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții S. I. și S. J. împotriva 218 din 07 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D., D. C..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat V. M., reprezentându-i pe recurenții reclamanți S. I. și S. J., și avocat M. C., reprezentându-i pe intimații pârâți D. D., D. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2013 au fost admise cererile formulate de reclamanți și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii cu 50 % a taxei judiciare, recurenții având de achitat cu acest titlu suma de 343 lei.
Avocat M. V., pentru recurenții reclamanți, a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50%.
Avocat C. M., pentru intimații pârâți, a depus întâmpinare.
Avocat M. V., pentru recurenții reclamanți, a solicitat amânarea cauzei pentru a observa întâmpinare comunicată la acest termen de judecată, iar apărătorul intimaților nu s-a opus acestei cereri.
Curtea a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurenților, ca neîntemeiată, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, pentru respectarea ordinii din lista de ședință de la acest termen de judecată și pentru a da posibilitatea apărătorului recurenților să observe întâmpinarea.
La al doilea apel, făcut în ședința publică, au răspuns avocat V. M., reprezentându-i pe recurenții reclamanți S. I. și S. J., și avocat M. C., reprezentându-i pe intimații pârâți D. D., D. C..
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M. V., pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile și omologarea variantei nr. 1 individualizată de Judecătoria C., cu acordarea cheltuielilor de judecată în această ultimă variantă.
A arătat că a fost respinsă cererea de ieșire din indiviziune cu motivarea că pe teren se află amplasată o construcție anexă, însă această construcție nu este cea individualizată și solicitată de către intimați, nu este cea prevăzută în contract, în acest sens fiind necesară administrarea de probe. A mai arătat că respectiva construcție aparține recurenților, iar pentru aceasta nu s-a solicitat ieșirea din indiviziune de către părți.
Avocat C. M., pentru intimații pârâți, a solicitat admiterea în parte a recursului și omologarea variantei a 2-a a raportului de expertiză.
A arătat că pârâții au fost de acord cu acțiunea de ieșire din indiviziune, iar cu privire la suprafața de 250 m.p. părțile au ieșit din indiviziune conform expertizei întocmite de expertul M. P..
În ceea ce privește construcția C 3, aceasta nu a fost solicitată în acțiune întrucât aparține soților D., potrivit actelor de proprietate ale acestora.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
La data de 14 februarie 2011 reclamanții S. I. și S. J. în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 250 m.p. cu și fără construcții situată în ., T 8, P 18; de asemenea au solicitat instituirea unui drept de servitute pe terenul aparținând pârâților până la ieșirea la drumul principal de la imobilul compus din construcție și teren aparținând reclamanților, pe calea cea mai scurtă și cea mai puțin costisitoare.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, potrivit titlului de proprietate nr. 718-_/4 martie 1996, au dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 500 m.p. situat în ., T 8, P 18.
Au mai arătat că, prin sentința civilă nr._/18 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ - rămasă definitivă și irevocabilă - reclamanților le-a fost constituit dreptul de proprietate asupra construcției compuse din două camere și hol, amplasată în continuarea casei bătrânești, mai exact în Ișalnița ., acest aspect rezultând din titlul de proprietate nr. 718-_/4 martie 1996 și din raportul de expertiză întocmit de expert Râcă G..
Reclamanții au specificat că, ulterior prin sentința civilă nr._/11 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009- rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 718-_/4 martie 1996 respectiv s-a dispus a se radia din tarlaua 8, . 250 m.p. teren intravilan din categoria curți-construcții.
La data de 21 martie 2011 pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au învederat că sunt de acord cu primul capăt de cerere formulat de reclamanți în sensul ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de teren de 250 m.p. teren intravilan din categoria de folosință curți-construcții.
Pârâții au menționat în întâmpinare că sunt de acord cu instituirea unui drept de servitute pe terenul pârâților, dar să fie strict delimitată suprafața și de asemenea reclamanții să fie obligați la plata unei sume-cu titlu de despăgubiri – care să reprezinte contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe care se va institui servitutea de trecere, despăgubiri care să fie calculate în funcție de valoarea de circulația și raportat la prețul curent de vânzare a unui metru pătrat de teren similar cu cel în litigiu.
Pârâții au solicitat ca accesul reclamanților să fie permis pe fondul aservit numai cu piciorul, bicicleta și căruțul, pe o lățime de 1 m-1,5m și pe o lungime de 17,22 m, servitutea să se instituie pe traseul cel mai scurt și să fie obligați reclamanții să suporte eventualele cheltuieli ocazionate cu efectuarea lucrărilor necesare asigurării existenței și conservării servituții de trecere.
Cu privire la despăgubirile solicitate, pârâții au menționat că în cazul în care reclamanții nu vor putea îndeplini această obligație, sunt de acord să le fie dată în compensare, o suprafață de teren egală ca dimensiune cu cea pe care este grevată servitutea, pe aceeași perioadă de timp pentru care se va institui servitutea
La data de 6 iunie 2011 reclamanții au depus la dosar precizare acțiune prin care au învederat temeiul de drept al cererii privind dreptul de servitute ca fiind disp. art. 616 Cod Civil.
Reclamanții au depus la dosar precizare acțiune, prin care învederează că temeiul de drept al acțiunii îl constituie art. 616 Cod Civil
Prin sentința civilă nr. 1398/30.01.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. I. și S. J. în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. C..
A fost omologat raportul de expertiză topo întocmit de expert D. A. V. în varianta I.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și au fost atribuite loturile după cum urmează:
Lotul 1 s-a atribuit pârâților D. D. și C. și se compune din suprafața de 250 mp, delimitată prin punctele topografice 1, 2, 2 a, 3, 4, 5, 8, 35, 59, 11 b, 11 a, 60, 67, 66, 62, 63, 64, 64 b, 55, 48, 38, 65, 19, 36, 1.
Lotul 2 s-a atribuit reclamanților S. I. și J. și se compune din suprafața de 250 mp delimitată în punctele topografice 59, 11 b, 11 a, 60, 66, 62, 63, 64, 64 a, 56, 47, 59.
S-a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților pe terenul proprietatea pârâților între punctele topografice 1, 2, 2a, 58, 68, 67, 66, 57, 65, 19, 36, 1 cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - .,80 m, E - D., S., d=13,73,m S - D. d=2,60 m, V - C. L. d=15,26 m și compensează această servitute cu teren ce se va atribui pârâților în suprafață de 29 mp, delimitată prin punctele 63, 63 a, 64 a, 64,63.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispoz. art. 728 c.civ ,astfel că, s-au avut în vedere dispoz. art. 673 indice 9 c.pr.civ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind instituirea unei servituți de trecere, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 616 cod civil astfel că a instituit o servitute de trecere în favoarea reclamanților pe terenul proprietatea pârâților, urmând să compenseze această servitute cu teren ce s-a atribuit pârâților în suprafață de 29 mp.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, calificat apel de către instanță pârâții D. D. și D. C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond, în mod eronat a interpretat probele administrate, omologând raportul de expertiză în varianta I și a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.6739 C.proc.civ. Hotărârea apelată este efectiv nemotivată, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța rezumându-se doar la două simple fraze regăsite și în dispozitiv.
Apelanții au susținut omologarea variantei a II-a de lotizare întrucât în această variantă este inclusă în lotul lor construcția C3, construcție cu privire la care nu se află în stare de indiviziune cu familia S., fiind absolut normal ca această construcție C3 să intre în lotul lor atât timp cât din înscrisurile de la dosar reiese faptul că familia D. deține act de proprietate pentru anexa gospodărească identificată pe schița C 3 cu destinație bucătărie de vară, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, în suprafață de 11 m.p. și prin urmare sunt proprietari pe construcția C 3 și pentru aceste considerente aceasta trebuia să le fie atribuită prin omologarea variantei a I-a a raportului de expertiză.
De asemenea, instanța nu a ținut cont că reclamanții nu sunt proprietarii construcției și a atribuit construcția C 3 acestora și acest aspect nu a fost lămurit nici de către expertul D. A.-V..
Apelanții au arătat că simpla posesie și utilizare a construcției C 3 de către intimații reclamanți nu îi face proprietari de drept ai imobilului.
Totodată, a arătat că prima instanță nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate de pârâți, care aveau o strânsă legătură cu soluționarea cauzei.
De asemenea, a apreciat că în mod nelegal prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 225 C.pr.civ, în ceea ce privește neprezentarea reclamanților la interogatoriu.
Apelanții au susținut că trebuia omologată varianta a II-a lotizare și cu privire la servitutea de trecere.
Prin decizia nr.218 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de pârâții D. D. și D. C., împotriva sentinței civile nr.1398/30.01.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanții S. I. și S. J..
A fost anulată sentința apelată și pe fond a fost respinsă acțiunea.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivului de apel de ordine publică Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art.261 alin.1 pct 5 C.pr.civ, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.proc.civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Din examinarea conținutului considerentelor hotărârii atacate, s-a constatat că instanța nu a respectat cerințele textului legal mai sus menționat.
Motivarea instanței de fond nu răspunde exigențelor legale deoarece simpla trimitere la dispozițiile legale ( art 728 C civ, 673 indice 9 C proc civ și art 616 Cciv ) nu poate constitui o motivare.
Tribunalul a avut în vedere că motivarea este o parte importantă a hotărârii și că judecătorul are obligația de a expune starea de fapt dedusă din analiza și interpretarea probelor administrate. Motivarea hotărârii este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
În speță, motivarea lipsește cu desăvârșire, instanța nereținând o stare de fapt, nerealizând o analiză a probelor administrate și neargumentând de ce normele juridice indicate își găsesc aplicabilitatea la situația de fapt concretă.
Or, conform art. 105 alin. 2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule, dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În speță, vătămarea recurentului este evidentă, actul îndeplinit cu nerespectarea condițiilor art. 261 pct. 5 C.proc. civ. atrage incidența sancțiunii nulității, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. 1 teza I C. p. civ. se impune anularea sentinței în tot și reținerea cauzei spre judecarea fondului.
Având în vedere soluția impusă de admiterea acestui motiv de ordine publică, Tribunalul a apreciat de prisos analizarea celorlalte care vizează temeinicia soluției date asupra fondului ale cauzei, aspectele învederate urmând a fi analizate cu ocazia judecării.
Tribunalul a reținut că imobilul teren intravilan cu privire la care se solicită ieșirea din indiviziune a aparținut părinților autorului S. C.. Conform certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului S. C., nr.56/1990 ( fila 145 dosar fond), la decesul acestuia a rămas suprafața de 250 m.p. teren situat în . de 1/3 din casa de cărămidă cu trei camere, edificată împreună cu soția prin contribuție egală; moștenitori au rămas soția supraviețuitoare, S. E. și cei doi fii, S. C. și S. I.. Acesta din urmă le-a vândut reclamanților D. cota sa parte din imobilul teren și casă moștenite de la autorul S. C., în temeiul certificatului de moștenitor anterior menționat (contractul de vânzare-cumpărare nr.2392/2001, fila 146, dosar fond). La rândul său, soția supraviețuitoare, S. E., le-a înstrăinat și ea reclamanților cota indiviză ce-i aparținea din teren (1/4) și din construcție (cota de 5/8, rezultată din însumarea cotei de ¼, dobândită în calitate de soție supraviețuitoare, din bunurile soțului decedat - jumătate din construcție -, cu cota proprie de contribuție la realizarea bunurilor, aceea de ½), prin contractul de întreținere încheiat în anul 1991 ( fila 144 dosar fond).
Pârâții au susținut că, potrivit acestui contract de întreținere le-ar fi fost transmis dreptul de proprietate de către întreținuta S. E. asupra întregii anexe gospodărești din cărămidă acoperită cu tablă cu o încăpere, însă din terminologia folosită în conținutul contractului rezultă că înstrăinătoare S. E. le-a dat în proprietate soților D. cota indiviză de 5/8 din construcții ( compuse din casa de cărămidă acoperită cu tablă cu 3 camere și hol și dintr-o anexă gospodărească). Chiar dacă contractul nu respectă în prima sa parte ordinea firească a enumerării bunurilor în funcție de cota parte deținută din acestea, din modul de formulare a frazei și folosirea prepoziției "dintr-o" care precede sintagma ,, anexa gospodărească " rezultă în mod clar că obiectul transmisiunii nu l-a constituit întreg dreptul de proprietate asupra anexei (adică bunul în ansamblul său), ci doar cota de 5/8 din drept ("Eu, S. E. declar că dau în deplină proprietate soților … cota indiviză de 5/8 din construcții (…) și din casa de cărămidă acoperită cu tablă cu 3 camere și un hol, precum și dintr-o anexă gospodărească (…)
Făcându-se apoi referire în cuprinsul contractului la proveniența bunurilor ce se înstrăinează, s-a arătat că au fost dobândite de vânzătoarea S. E. prin moștenire de la soțul său, S. C., în baza certificatului de moștenitor nr.56/1990: or, prin acest act s-a stabilit regimul juridic de bunuri comune în privința construcțiilor.
De asemenea, tot în conținutul contractului de întreținere apare mențiunea că întreținătorii D. primesc în proprietate de la numita S. E. cota indiviză de 5/8 din construcțiile descrise și ¼ din teren.
În concluzie, este greșită susținerea pârâților conform căreia ar fi dobândit în baza actelor menționate dreptul de proprietate asupra întregii anexe gospodărești ( notate de expertul desemnat în cauză cu C 3, bun ce constituie obiect al disputei în apel); pârâții au dobândit doar o cotă de 5/8 din această construcție, ceea ce însemnă că părțile se află în indiviziune asupra acestui bun).
În anul 2006, pârâții D. au promovat o acțiune prin care au solicitat instanței de judecată ieșirea din indiviziune asupra casei cu 3 camere și teren aferent, situate în ., motivată de faptul că dețin cota de 13/16 din casă și cota de 5/8 din terenul aferent, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2392/2001 și contractului de întreținere nr.49/2001. Reținând că terenul din litigiu este în suprafață de 250 m.p., conform actelor depuse la dosar, Judecătoria C. s-a pronunțat în limita acestei suprafețe; astfel, prin sentința civilă nr.7719/2007 (fila 147 dosar fond) le-a atribuit soților D. D. și D. C. casa cu 3 camere, hol și pivniță, precum și suprafața de 250 m.p. curți – construcții și i-a obligat la plata unei sulte corespunzătoare către copartajantă C. C., moștenitoarea lui S. C. C. ( cel care dobândise, în calitate de fiu, de la autorul S. C., cota de 3/8 din averea acestuia, conform certificatului de moștenitor nr.56/1990).
D. fiind că această suprafața de 250 m.p curți-construcții atribuită în proprietate soților D. nu a fost individualizată prin dimensiuni și vecinătăți în cuprinsul hotărârii judecătorești de partaj, se consideră că practic nu s-a realizat o sistare a stării de indiviziune, pârâții din cauza de față nedobândit un drept de proprietate în exclusivitate asupra unui bun determinat în materialitatea sa, ci doar asupra unei suprafețe de 250 m.p. nedeterminată.
Reclamantului S. C.I., în calitate de beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr.18/1991, i s-a emis titlul de proprietate nr.718-_/1996, în care a fost inclusă și suprafața de 500 m.p. curți-construcții ( fila 9 dosar fond).
Soții D. au contestat acest act de reconstituire a proprietății. Prin sentința civilă nr._/2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009 ( fila 5 dosar fond), instanța de judecată a constatat nulitatea absolută parțială a titlului emis în favoarea lui S. I., dispunând radierea din acesta a suprafeței de 250 m.p. teren intravilan cu categoria de folosință curți-construcții, suprafață care le fusese atribuită soților D. D. și C. prin sentința civilă de partaj nr.7719/2007 a Judecătoriei C.. D. urmare, reclamantul din cauza de față are, la rândul său, un drept de proprietate asupra unei suprafețe nedeterminate de 250 m.p., aflându-se în stare de indiviziune asupra acesteia cu pârâții D..
În anul 2008, reclamanții S. I. și S. J. au obținut o hotărâre judecătorească - sentința civilă nr._/2008 fila 150 fond) în contradictoriu cu autoritatea administrativă locală, prin care li s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcției compusă din două camere și hol, amplasată în continuarea casei bătrânești ( cuprinsă în certificatul de moștenitor anterior menționat și atribuită soților D. prin hotărârea de partaj), edificată prin contribuția lor proprie; acest drept nu le-a fost contestat reclamanților în cauza de față.
Tribunalul a constatat greșită ideea acreditată de părți și însușită fără nici cea mai mică cenzură de instanța de judecată-potrivit căreia în cauză este necesară crearea unei servituți de trecere: instituirea acesteia s-ar impune numai în situația în care ar exista deja formate două fonduri cu proprietari diferiți: un fond dominant și unul aservit, iar proprietarul fondului dominant nu ar avea creată cale de acces către drumul public. Or, în speță, situația este diferită întrucât suntem în ipoteza unei stări de indiviziune asupra unei suprafețe de 500 mp (coproprietarii deținând câte 250 mp neindividualizați), astfel încât, cu ocazia sistării stării de indiviziune, trebuie să se urmărească în primul rând să se creeze loturi copartajanților, astfel încât fiecăruia să i se permită accesul la propria locuință (eventual cu păstrarea unei mici porțiuni de teren în indiviziune, dacă altfel nu se poate asigura trecerea separată către loturile părților); a proceda altfel, respectiv a forma loturi părților astfel încât să se creeze un fond dominant și unul aservit, iar apoi să se instituie servitute de trecere, cu toate consecințele ei (inclusiv despăgubiri, chiar invocate de către pârâți în cauză), ar însemna a se nesocoti drepturile coindivizarilor care nu dețin un drept exclusiv asupra unei anumite porțiuni de teren, ci un drept nedeterminat asupra fiecărei particule ce intră în compunerea dreptului de proprietate.
D. urmare, în speță ar fi necesară crearea unor alte loturi pentru copartajanți, cu eliminarea servituții de trecere, incompatibilă cu regimul juridic de bun indiviz al unei suprafețe de teren.
Pe suprafața de teren supusă ieșirii din indiviziune există însă o construcție, notată de expert cu C3, care are destinația de anexă gospodărească și care, potrivit actelor depuse la dosar, este coproprietatea reclamantului și pârâților, așa cum s-a arătat mai sus, iar părțile nu au solicitat ieșirea din indiviziune și cu privire la acest bun. Or, soarta juridică a construcției și terenului pe care este edificată locuința sunt strâns legate, dat fiind că realizarea loturilor privind suprafața de teren implică atribuirea locuinței într-un lot și repartizarea ei unei părți; în situația în care construcția este bun aflat în coproprietate, iar partajarea ei nu se solicită, atribuirea terenului pe care aceasta este edificată ar avea drept consecință repartizarea ei automată în lotul acelui copartajant, fără o desocotire între coproprietari în privința construcției și fără ca un partaj separat ulterior al construcției să mai fie posibil.
Prin urmare, dată fiind legătura indisolubilă dintre soarta juridică a terenului și construcției situate pe el, Tribunalul a constatat că nu se poate realiza partajul acestor bunuri pe cale separată. Cum în cauza de față s-a solicitat doar ieșirea din indiviziune asupra terenului, nu și asupra construcției, cererea de partaj a fost respinsă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții S. I. și S. J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Învederează că instanța de apel în mod greșit a dispus respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată (ieșire din indiviziune) motivând că instituirea unei servituți s-ar impune numai în situația în care ar exista deja formate doua loturi cu proprietari diferiți.
În prezenta cauză, atât reclamanții cât și pârâții soții D. au fost de acord cu admiterea cererii de ieșire din indiviziune, urmând ca instanța de judecată să omologheze una din variantele din raportul de expertiză și eventuala instituire a servituții în schimbul căreia să plătească o suma de bani lunară sau să dea teren în compensație.
Părțile din prezenta cauză se află într-o stare de indiviziune, în care întinderea dreptului de proprietate este cca - 250 mp reclamanții și 250 mp soții D., indiviziunea vizând numai poziționarea și amplasarea în fapt a acestor suprafețe de teren.
Suprafața și amplasamentul celor 250 mp ce aparțin soților D. este stabilită în mod definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr.7719/2007 urmare a omologării raportului de expertiză efectuat de expertul Muraretu P..
Instanța de apel a reținut în mod greșit că această suprafață de teren atribuită în natură în lot soților D. prin hotărârea anterior menționată, nu poate fi identificată în condițiile în care expertul M. P. a întocmit schițe topo de unde rezultă poziționarea suprafeței de 250 mp, individualizată prin lungime și lățime.
Cu toate că au făcut de fiecare dată obiecțiuni la completările de raport de expertiză efectuate în calea de atac a apelului prin care au solicitat instanței să îi pună în vedere expertului din dosar să întocmească o lucrare în care să suprapună coordonatele din expertiza lui Murarețu P. efectuată în dosarul în care soții D. au primit în lot suprafața lor de 250 mp și coordonatele folosite de expertul principal la fond astfel încât să poată stabili cărei variante de lotizare îi corespunde poziționarea, amplasarea celor 250 mp aparținând pârâților.
Inițial instanța de apel a admis obiecțiunile lor, dar ulterior văzând incapacitatea expertului desemnat în cauză de a conforma celor stabilite prin obiective și încuviințarea de obiecțiuni, a respins obiecțiunile lor, cu toate că erau în interesul corectei justificări a cauzei.
S-a apreciat că, numai ca urmare a ieșirii din indiviziune și omologării uneia dintre variante dintre cele doua efectuate la fond, instanța putea aprecia dacă se impune sau nu instituirea unei servituți.
Părțile din prezenta cauza nu dețin în indiviziune pe cote părți abstracte suprafețe de teren ci fiecare dintre ei aveau suprafețe fixe de teren din care poziționarea suprafeței de 250 mp aparținând soților D. este cunoscută atât ca amplasament cât și ca vecinătăți și măsurători.
Motivarea conform căreia prin efectuarea operațiunilor de ieșire din indiviziune nu se poate institui servitute de trecere decât prin menținerea în indiviziune a unei suprafețe de teren, vine în contradicție cu articolul 728 VCC nimeni nu poate fi obligat să rămână in indiviziune; daca s-ar rămâne în indiviziune pe o suprafața de teren pentru a se asigura trecerea reclamanților pe terenul soților D. către calea publică de acces contravine însuși scopului legal al ieșirii din indiviziune și anume sistarea aceste indiviziuni în natură, complet și absolut; instanța poate dispune ieșirea din indiviziune doar pe bunurile cu care a fost investită si nu poate respinge cererea întrucât nu s-a cerut ieșirea din indiviziune pe toate bunurile aflate în coproprietate; instanța nu a depus suficiente diligențe pentru a afla dacă într-adevăr anexa gospodărească - bucătărie de vara C3 este una și aceeași cu anexa gospodărească din Certificatul de moștenitor nr.56/1990 și contractul de vânzare-cumpărare nr.2392/2001.
Din adresa făcută de instanța către - Primăria Ișalnița, rezultă că în evidențele acesteia nu figurează nici o anexă gospodărească.
Reclamanții au solicitat administrarea probei cu martori pentru a dovedi că bucătăria de vară a fost edificată de reclamanți și că nu există identitate între aceasta și anexa gospodărească din actele anterior menționate, probă respinsă de instanța de apel.
Instanța de apel reține în mod greșit că " eventuala" indiviziune asupra anexei gospodărești din Certificatul de moștenitor nr.56/1990 și contractul de vânzare-cumpărare nr.2392/2001 reprezintă un impediment legal ce face imposibilă ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată și cererii reconvenționale.
Într-adevăr soarta juridică a terenului și a construcției, în principiu, este strâns legată cu amendamentul că situația juridică a terenului determină și situația juridică a construcției generând fie o superficie fie un drept de creanță, după cum creditorul înțelege să-și valorifice dreptul de proprietate.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se lamuri regimul juridic al construcției bucătărie de vara; corecta formare a loturilor ținând cont de înscrisurile administrate în cauză și dispunerea ieșirii din indiviziune a părților. Cu cheltuieli de judecată.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct. 9.
Intimații depun la dosar întâmpinare solicitând admiterea în parte a recursului și reținerea cauzei spre rejudecare urmând să fie admisă acțiunea pentru ieșire din indiviziune și omologat raportul de expertiză în varianta a II-a.
Curtea constată a fi fondat recursul și reține incidența în cauză a disp.art.312 alin.3 și 5 Cod pr.civilă pentru următoarele considerente;
Din interpretarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.civilă, rezultă că instanța de apel anulează hotărârea atacată și evocă fondul numai în cazul în care constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții ce nu a fost legal citată.
Curtea constată că instanța de apel reține eronat incidența în cauză a acestor dispoziții în condițiile în care cauza a fost examinată pe fond iar procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.
Este adevărat că în raport de aceleași dispoziții motivele de apel de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către instanța de apel, însă Curtea reține că nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a unei hotărâri nu constituie un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu de către instanță.
Deci nici din acest punct de vedere nu erau incidente în cauză disp.art.297 alin.1 Cod pr.civilă menționate mai sus, ci în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanța suplinește motivarea.
Ca urmare instanța de apel potrivit disp.art.295 alin.1 Cod pr.civilă, trebuia să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Aceasta cu atât mai mult cu cât toate părțile implicate în conflict au fost de acord cu ieșirea din indiviziune asupra terenului menționat în cererea de chemare în judecată iar potrivit disp.art.728 Cod civil nimeni nu poate rămâne în indiviziune, nici una dintre părți nu a investit instanța cu o cererea de ieșire din indiviziune cu privire la construcția C3 la care face referire instanța de apel și niciuna dintre părți nu invocă o eventuală stare de indiviziune asupra acestei construcții, ci atât recurenții cât și intimații invocă un drept de proprietate exclusiv.
Ca urmare instanța de apel reține în mod greșit că, legătura indisolubilă dintre soarta juridică a terenului și construcției situate pe el și regimul juridic al construcției C3( coproprietatea reclamantului și pârâților) reprezintă un impediment pentru ieșirea din indiviziune a părților.
Indiferent de regimul juridic al acestei construcții, în raport de varianta de atribuire a terenului, părțile se pot desocoti ulterior pe calea unei acțiuni separate.
Reținând incidența în cauză a disp.art.297 alin.1 Cod pr.civilă și respingând acțiunea practic instanța de apel a încălcat principiul dreptului de dispoziție al părților în procesul civil
în virtutea căruia părțile sunt acelea care stabilesc obiectul cererii de chemare în judecată, și deci limitele investirii și disp.art.129 alin.6 Cod pr.civilă potrivit cărora în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Pentru toate aceste argumente în temeiul dispozițiilor procedurale mai sus menționate, Curtea admite recursul casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a examina apelul declarat de intimați D. D. și D. C. în limitele investirii, în raport de criticile pe care aceștia le-au formulat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții S. I. și S. J. împotriva deciziei nr.218 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D. și D. C..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.M.P./21.10.2013
Tehn.M.D.2 ex
J.f.M.M.
J.a.M.N.
R.S.G.
| ← Strămutare. Sentința nr. 17/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 6814/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
