Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1834/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1834/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 4981/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1834
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 21 februarie 2013, privind judecarea recursurilor declarate de reclamanta P. A. și de pârâtul R. B. împotriva deciziei civile nr. 164/A din data de 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dodsarul nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat depunerea la dosarul cauzei de concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă P. A., înregistrate sub nr. 8883/22.02.2013 și de către pârâtul R. B. înregistrate sub nr. 9387/26.02.2013.
Dezbaterile din ședința publică de la 21 februarie 2013 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile, constată următoarele:
Prin încheierea nr._ din dosarul nr._/12.09.2011, OCPI M. a respins cererea cu motivarea că se constată o suprapunere reală cu NC 6135 și NC_.
A apreciat reclamanta, că înscrierea în cartea funciară nu corespunde realității în sensul că s-a întocmit un plan de amplasament pentru proprietatea pârâtului care nu respectă vecinătățile limitele proprietăților, fiind astfel în imposibilitatea de a intabula dreptul său de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă 4696/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut pornind de la cerințele prev. de art.50 al.1 din Legea nr.71/1996 că actul de proprietate al pârâtului îl reprezintă titlul de proprietate nr._ emis de Comisia Județeană de Fond Funciar M. prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtului în baza Legii 18/1991, iar reclamanta nu a formulat pretenții legate de nulitatea sau anularea acestui titlu.
Titlul pe care și-a sprijinit pârâtul cererea de intabulare nu a fost declarat nul până la această dată, producându-și prin urmare efecte translative de proprietate.
Instanța a reținut că nulitatea acestor mențiuni din încheierea de carte funciară prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului poate di dispusă doar în măsura în care registratorul nu a respectat și nu a verificat întrunirea condițiilor prev. de art. 48 al.1 din Legea 7/1996, condiții care au fost îndeplinite de înscrisul pe care s-a întemeiat cererea de intabulare a pârâtului la data la care această cerere a fost formulată.
În privința rectificării cărții funciare, art.36 din Legea 7/1996 prevede posibilitatea
oricărei persoane interesate de a formula asemenea pretenții, doar daca printr-o hotărâre judecătorească definitiva si irevocabila s-a constatat ca înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat toate efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea sau acesta înscriere din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situația reala actuala imobilului.
Din dispozițiile art. 34 al Legii 7/1996, rezulta ca rectificarea mențiunilor din cartea funciara poate fi ceruta doar daca anterior a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitiva si irevocabila prin care sa se fi constatat vreuna din cele 4 situații enumerate de textul de lege. .
În cauză nu s-a făcut dovada că o astfel de hotărâre judecătoreasca și-ar produce efectele.
Faptul că o acțiune în rectificare trebuie să urmeze celei la care face referire art.34 alin.1 din Legea 7/1996 este confirmat de prevederile art.35 alin.1 ale aceluiași act normativ in care este precizată imprescriptibilitatea acțiunii in rectificare sub rezerva prescripției dreptului material la acțiune in fond. Acțiunea in fond este una si aceeași cu cea la care face referire art.36 alin.1 legea 7/1996 prin sintagma ”hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila”.
Înscrierea din cartea funciara este rezultatul unor acte de proprietate care reglementează si in prezent situația reala juridica a imobilului. Câtă vreme reclamanta nu a formulat o cerere in revendicare si grănițuire, instanța nu a avut posibilitatea de a stabili o alta situație a bunului imobil in afara celei care rezulta din acte, reclamanta neformulând o cerere privind constatarea dreptului sau de proprietate asupra porțiunii de teren pe care aceasta prin cererea de chemare in judecata a susținut ca se suprapune cu terenul intabulat de pârât .
Referitor la cererea reconvențională formulată de către pârât, s-a reținut că pârâtul a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului invocat în cauză de către reclamantă, respectiv, sentința civilă nr.5943/17.12.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S., având ca obiect uzucapiune.
Instanța a constatat că această cerere este inadmisibilă, a respins-o, desființarea unei hotărâri judecătorești putându-se face doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva hotărârii mai susmenționate au declarat recurs părțile.
Recurenta P. A. a susținut că în mod greșit, instanța a respins cererea de efectuare a unei expertize topo, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, că o expertiză care să identifice imobilele aparținând părților prin măsurători și ridicare topografică, să întocmească o schiță a planului cadastral, să stabilească dacă terenurile se suprapun ar fi fost necesară, dat fiind că înscrierea în CF a pârâtului în baza unui plan de amplasament pentru proprietatea sa nu corespunde realității.
A susținut de asemenea că, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura acestuia prin interpretarea greșită a titlului de proprietate al reclamantei. A menționat că este proprietară în baza sentinței civile 5943/17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, hotărâre irevocabilă și cum nu și-a putut intabula dreptul de proprietate, singura posibilitate de a îndrepta înscrierile efectuate în mod greșit în CF era promovarea unei acțiuni în rectificare CF.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii.
Recurentul Răchitan B. a susținut în recursul declarat că procedura de citare este lovită de nulitate absolută, având în vedere că pentru termenul din 02.05.2012 făcut cerere, menționând că domiciliază în Reșița, . S..
A susținut de asemenea că prin cererea reconvențională a cerut să se constate că nu este singurul moștenitor în cauză și a solicitat introducerea celorlalți moștenitori, aspect neanalizat de prima instanță.
A motivat că în mod greșit calea de atac menționată de prima instanță a fost recursul, față de obiectul cauzei, aceasta fiind apelul, astfel încât a solicitat recalificarea căii de atac.
A susținut de asemenea că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea sa, că a invocat excepția că nu există identitate de obiect juridic, petit asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
Prin încheierea din ședința din data de 01.10.2012, a fost recalificată calea de atac din recurs în apel.
Prin sentința nr. 164/A din data de 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dodsarul nr._ s-au respins apelurile formulate de reclamanta P. A. și pârâtul Răchitan B., împotriva sentinței civile nr. 4696 din 19.06.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la motivele invocate de apelantul Răchitan B., instanța a reținut că potrivit principiului disponibilității, limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se desfășoară judecata cu privire la obiect și la părți sunt stabilite de reclamant.
Examinând dovezile îndeplinirii procedurii de citare, s-a constatat că pârâtul-apelant a fost citat la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, procedura fiind îndeplinită prin afișare. Pârâtul a luat cunoștință de cererea de cererea de chemare în judecată, a depus întâmpinare și cerere reconvențională, ceea ce demonstrează că nu a fost vătămat în nici un fel în legătură cu judecarea cauzei.
Pârâtul a solicitat reconvențional, să se constate nulitatea absolută a titlului invocat în cauză, sentința civilă 5943/2009 pronunțată în dosar_ de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, deoarece dreptul de proprietate invocat în cauză este lovit de nulitate absolută, având în vedere faptul că acesta este obținut într-o așa zisă uzucapiune cu Primăria Drobeta Turnu Severin, pârâta care nu a fost niciodată proprietara terenului în cauză, singura entitate juridică îndreptățită a deține proprietăți în raza teritorială a municipiului Drobeta Turnu Severin, fiind doar unitatea administrativă în cauză municipiul Dr.Tr.S.. Prin sentința 5943/2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar_, irevocabilă s-a constatat că reclamanta P. A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul Dr.Tr.S., cartier Gura Văii, T29, P18, reprezentând suprafața de 35,53 mp.
Prima instanță a apreciat în mod corect că această hotărâre putea fi desființată doar în căile de atac, astfel încât cererea reconvențională a fost considerată inadmisibilă, motivele invocate în apel neputând fi reținute. Nu s-a putut reține nici motivul potrivit căruia prima instanță nu a stabilit corect cadrul procesual, aceasta soluționând cauza în limitele investirii sale prin cererile formulate. Ultimul motiv de apel reprezintă mai mult un argument în susținerea celorlalte invocate, și nu poate fi reținut, instanța pronunțându-se asupra cererilor formulate fără a omite nici un petit al acțiunii.
Cât privește apelul declarat de apelanta P. A., instanța l-a apreciat ca neîntemeiat.
Instanța de fond a respins în mod justificat administrarea probei cu expertiză topografică, aceasta nefiind concludentă față de obiectul cauzei, și a analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii, din perspectiva Legii 7/1996. A reținut în mod corect că, actul de proprietate al pârâtului, titlul_ emis de CJFF M. în baza Legii 18/1991, pe care pârâtul și-a sprijinit cererea de intabulare produce efecte, nefiind declarat nul, că nulitatea mențiunilor din încheierea funciară prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate poate fi dispusă doar în situația neverificării întrunirii condițiilor prev. de art. 48 al.1 din Legea 7/1996, condiții îndeplinite de înscrisul pe care s-a întemeiat cererea de intabulare.
Nu s-a putut reține nici cel de-al doilea motiv de apel, instanța interpretând corect actul dedus judecății și pronunțându-se în limitele investirii sale. De altfel cu privire la acest motiv de apel, apelanta face un istoric al cauzei, susținând că acțiunea în rectificare era singura cale de care putea uza, și nu aduce critici concrete hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta P. A. și pârâtul R. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
Prin recursul promovat de pârâtul R. B. acesta a solicitat în conformitate cu dispoz. art. 304 pct. 9 și 10 C.pr.civilă admiterea recursului, modificarea deciziei cu consecința respingerii acțiunii și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale.
În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile și a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, aceasta urmând să se pronunțe asupra cererii reconvenționale.
A solicitat cheltuieli de judecată.
Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra problemei privind petitul formulat în sensul că a cerut anularea unui act.
Faptul și aspectul că este posibil, fără să existe vreo dovadă sau vreun extras de CF o altă dovadă de intrare în patrimoniul Primăriei, iar contra acestei situații să se constate un eventual drept de uzucapiune reprezintă o necunoaștere a legii, lovită de nulitate absolută a titlului de proprietate dobândit de la proprietar, iar constatarea nulității absolute duce la respingerea acțiunii principale și implicit a soluției de admitere a cererii reconvenționale.
Cel de-al doilea motiv se referă la nerespectarea procedurii de citare în ceea ce-l privește pe recurent - motivarea instanței de apel neputând fi primită- fapt ce implică o nulitate absolută, partea pârâtă fiind prezumată în acest context de imposibilitatea cunoașterii acțiunii la care este parte,, sens în care solicită admiterea recursului sau casarea deciziei și a sentinței pronunțate cu trimitere spre rejudecare cu obligativitatea primei instanțe de a-i comunica toate actele de procedură . context în care să-și prezume o apărare mai mult sau mai puțin calificată în funcție de interesul ce îl are în cauză.
A menționat că actele de procedură nu i-au fost comunicate, ceea ce presupune necunoașterea în totalitate a acțiunii introductive.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs arată că instanța nu a dispus introducerea în cauză a tuturor coproprietarilor conform certificatului de moștenitor, așa cum a solicitat prin cererea reconvențională, astfel încât acțiunea este inadmisibilă, terenul aflându-se în indiviziune, recurentul neavând calitate „ in integrum” asupra terenului în cauză.
Prin cel de-al patrulea motiv de recurs arată că orice acțiune în uzucapiune nu putea fi promovată decât în condițiile legii și expertiza trebuia efectuată de către un expert autorizat de către Ministerul Justiției, care, neîndeplinind aceste condiții atrage nulitatea hotărârii judecătorești promovate anterior de reclamantă și care nu îi este opozabilă recurentului.
Sub alt aspect, invocarea nulității absolute a titlului invocat privește o problemă de drept, deoarece Primăria Dr. Tr. S. nu a fost niciodată proprietara terenului în cauză.
Deci, recurentului nu-i poate fi opozabilă o hotărâre care este lovită de nulitate absolută, singurul care poate dobândi proprietăți este Municipiul, primăria sau primarul fiind posibili administratori ai bunurilor entității administrative deținătoare de proprietăți.
În acest context acțiunea prin care reclamanta a dobândit „ un eventual drept de proprietate față de Primărie” este în contradicție cu orice principiu legal.
Instanta nu a discutat si analizat proba privind atasarea dosarului nr.4348/2004 ,avand ca obiect actiune in evacuare a asa zisilor detinatori de teren, ce i-a fost restituit,in acest mod fiind eludat principiul de drept al autoritatii delucru judecat,care conducea la inadmisibilitatea actiunii formulata de reclamanta in prezenta cauza.
Constatarea nulității absolute a unui titlu dobândit în condițiile menționat mai sus este admisibilă având în vedere probatoriul existent la dosar și lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Dr. Tr. S. în calitate de proprietar.
Prin recursul promovat reclamanta P. A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea întocmirii unui raport de expertiză, conform art. 312 alin. 5 C.pr.civilă, în sensul că instanțele de judecată au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Apreciază ca fiind utilă efectuarea unei expertize topo, care să stabilească amplasamentul celor două proprietăți, în funcție de actele de proprietate.
Al doilea motiv de recurs este prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civilă, în sensul că soluția pronunțată este rezultatul aplicării greșite a legii.
Astfel, ambele instanțe au apreciat că devreme cer actul de proprietate al intimatului-pârât R. B. nu a fost declarat nul, neputându-se solita rectificarea cărții funciare.
Or, prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat în principal anularea planului de amplasament întocmit pentru proprietatea sa, și în subsidiar, și ca urmare a anulării planului de amplasament, întrucât acest plan nu respecta limitele de proprietate din titlul de proprietate.
Intimatul pârât nu ocupă nici o suprafață de teren, pentru a justifica vreun interes în a promova o acțiune în revendicare împotriva acestuia, ci suprapunerea proprietăților este una virtuală, făcându-se mențiuni la cartea funciară.
Astfel, potrivit sentinței civile 5943/17.12.2009, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., rămasă definitivă și irevocabilă s-a constatat dreptul de proprietate al recurentei reclamante asupra imobilului situat în DR. TR. S., cartier Gura Văii, T 94, P 18.
Instanța de judecată trebuia să administreze probatoriu pentru a stabili dacă planul de amplasament întocmit pentru Răchitan B. corespunde cu limitele înscrise în titlul său de proprietate, și dacă mențiunile din CF corespund realității.
A solicitat admiterea recursului ,in principal casarea cu trimitere in rejudecare in vederea intocmirii raportului de expertiza topo, iar in subsidiar, a modificarea hotararii recurata, in sensul admiterii actiunii, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea formulată paratul a solicitat respingerea recursului reclamantei, arătând că instanța a intrat în cercetarea fondului, nu a fost schimbat obiectul dedus judecății și nu a interpretat vreun titlu de proprietate sub nici o formă.
A invocat faptul că speța nu se putea soluționa decât numai cu participarea tuturor moștenitorilor și nu numai a sa, iar Primăria nu a avut în patrimoniul acest teren în litigiu fapt ce lovește de nulitate absolută titlul de proprietate ( hotărâre judecătorească) dobândit de la un neproprietar.
Recursurile sunt fondate.
Se constată faptul că pârâtul recurent a formulat mai multe cereri în dosarul de fond / filele 20, 42, 59, 71- reiterând în mare parte aceeași solicitare și depunând aceeași întâmpinare și cerere reconvențională, cât și în apel în care a menționat expres că nu a avut niciodată domiciliul în Dr. TR. S., unde a fost citat constant până la termenul din apel, ultimul de altfel la data de 22.10.2012 - până în acel moment procedura de citare fiind neregulat efectuată când s- a și soluționat cauza- termen pentru care a fost citat la adresa indicată expres de acesta.
A indicat ca domiciliu orașul Reșița, Aleea Bazna, ., . a solicitat să-i fie comunicate toate actele de procedură .
Cu toate acestea instanța de fond și cea de apel aceasta ,până la ultimul termen când cauza s-a și luat în pronunțare, nu au procedat în consecință și au citat pârâtul la cu totul altă adresă decât cea indicată pe tot parcursul derulării procesului la fond și în apel până la momentul luării în pronunțare ( 22.10.2012) .La termenul din data de 01.10.2012 în apel a fost citat în mod incorect la altă adresă decât cea indicată.
La instanța de fond si in apel pârâtul nu a fost prezent la nici un termen de judecată.
De reținut că adresa la care a fost citat la fond a fost indicată doar de reclamantă ca fiind în Dr.Tr. S., pârâtul a indicat o cu totul altă adresă în Reșița.
Prin motivele de recurs ( calificat ulterior apel) pârâtul a invocat printre alte critici ca și motiv nelegalitatea procedurii de citare în privința sa, solicitând casarea sentinței civile, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Cu toate acestea, deși mai există o cerere expresă în sensul de a fi citat la adresa indicată în apel și la fond în localitatea Reșița, instanța de apel a dispus citarea la adresa din Dr.Tr. S. indicată în acțiunea reclamantei, cu excepția termenului când s-a soluționat apelul și la care pârâtul nu a fost prezent fiind citat la acest ultim termen când s-a judecat apelul la adresa indicată de acesta în Reșița.
Prin urmare, la fond și în apel, pârâtul a fost citat o singură dată în mod legal și anume la termenul când s-a soluționat apelul.
Potrivit art. 85 C.pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 86, comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altei instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.
Potrivit art. 89, citația sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată În pricinile urgente, termenul poate fi mai scurt, după aprecierea instanței.
Potrivit art.90, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat, citația cuprinzând potrivit art. 88 alin.1 pct.4 în mod corect numele, domiciliul și calitatea celui citat pentru a fi evitată orice neregularitate de procedură .
Față de cele expuse se constată că judecata în primă instanță și în apel s-a făcut cu procedura de citare viciată și anume în lipsa unei părți care nu a fost legal citată la dezlegarea fondului cu încălcarea dispozițiilor art. 85 și 89 C.pr.civilă fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 5 C.pr.civilă.
Conform jurisprudenței Curții Europene noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.
Prin neîndeplinirea corectă a procedurii de citare pârâtul a fost lipsit de dreptul la apărare, de posibilitatea de a administra probe și de a-și gestiona cauza fiind încălcat și dreptul său de acces la o instanță în mod efectiv.
În acest context se reține că potrivit art. 6 CEDO ,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale ; să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;
Noțiunea de drept la un proces echitabil, în sensul art.6 din Convenție, este folosită cu două înțelesuri. Pe de o parte, ea desemnează ansamblul garanțiilor procedurale enunțate de această dispoziție și, pe de altă parte, dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei este o garanție cu conținut propriu ce se alătură celorlalte garanții pentru a forma primul sens al noțiunii.
Deși paragraful 3 vorbește despre drepturile minime ale persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, dispozițiile acestui paragraf se aplică și în materie civilă în temeiul dreptului la un proces echitabil.
În hotărârea Golderc. Marea Britanie, Curtea CEDO a arătat că :nu este de conceput ca articolul 6 paragraf 1 să descrie în detaliu garanțiile procedurale acordate părților între acțiune civilă în curs și să nu protejeze singurul lucru care în realitate permite să beneficiezi de aceste garanții: accesul la judecător . Echitate, publicitate și celeritate ale procesului nu prezintă nici un interes în absența procesului.
Articolul 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului are următorul conținut: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”
Dreptul de acces la o instanță și posibilitatea exercitării unor acțiuni trebuie să existe la un nivel suficient de certitudine, nu numai în teorie dar și în practică deoarece în caz contrar, ele sunt lipsite de efectivitate și accesibilitate.
Pentru ca o acțiune să fie considerată accesibilă trebuie ca reclamantul să o poată exercita el însuși, în mod direct. De asemenea acțiunea ce va fi utilizată trebuie să fie adecvată și eficace, adică de natură a conduce la înlăturarea încălcărilor invocate.
Eficacitatea unei acțiuni se apreciază în raport cu dispozițiile legale naționale în vigoare, cu jurisprudența în materia aplicării acestora și chiar în funcție de opinia generală a doctrinei cu privire la trăsăturile acelei acțiuni data când ea putea fi exercitată.
În ceea ce privește instanța națională – de care vorbește art. 13- trebuie subliniat că jurisprudența Curții, cere existența unui remediu intern care să permită autorităților naționale competente să decidă atât asupra fondului unei plângeri privind un drept din Convenție cât și să acorde reparații adecvate.
Convenția enumeră două feluri de garanții, unele de natură materială iar altele de natură procedurală, acestea din urmă având menirea să asigure substanța și eficiența celor din prima categorie. Existența unor garanții pentru respectarea drepturilor de natură substanțială sunt în egală măsură necesare pentru întărirea mecanismului de apărare a Convenției. Este de principiu, faptul că art. 6 din Convenție nu este singura garanție procedurală din Convenție. Alături de acesta se mai găsește și art. 13, așa cum s-a arătat.
Așadar, în mod evident recurentului i-a fost încălcat dreptul la apărare și de acces efectiv la o instanță, acesta fiind practic în imposibilitatea de a formula apărări, administra probe, fiind încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității în privința acestuia.
Prin urmare, recursul promovat de către pârât este fondat în temeiul art. 304 pct. 5 rap. la art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civilă fapt ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs, care însă vor fi avute în vedere de către instanță cu ocazia rejudecării cauzei.
În ceea ce privește recursul reclamantei P. A., acesta este fondat în ceea ce privește necercetarea fondului de către ambele instanțe.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat atât anularea planului de amplasament și delimitarea imobilului întocmit pentru proprietatea pârâtului, cât și rectificarea cărții funciare nr._, cu consecința înscrierii planului de amplasament al reclamantei.
Prin urmare, acțiunea nu este o plângere împotriva încheierii de carte funciară, ci o acțiune directă în rectificare carte funciară și anulare documentație cadastrală, respectiv plan de amplasament și delimitare a imobilului pârâtului, această ultimă cerere, având o existență de sine stătătoare, reclamanta putând, solicita în mod direct anularea documentației cadastrale.
O hotărâre obținută în anularea documentației cadastrale, dacă este cazul ,dacă ar fi întemeiată ( aceasta putând fi întemeiată sau nu ) tinzând la modificarea stării de fapt și putând sta la baza cererii de rectificare carte funciară, justifica interesul reclamantei în promovarea unui astfel de capăt de cerere.
Or, instanța de fond și de apel nu au analizat cauza prin prisma celor expuse și nu au motivat conform legii soluția dată în soluționarea capătului de cerere în anulare documentație cadastrală.
Hotărârea atacată cu prezentul recurs este deficitară sub aspectul motivării.
Se constată, din verificările motivării sentinței, că în realitate instanța de fond nu a făcut o motivare a hotărârii în fapt și în drept astfel încât pe calea controlului judiciar, Curtea să poată analiza justețea acesteia.
Motivarea hotărârii se face în fapt și în drept: 1) Motivarea în fapt cuprinde analiza și evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existența sau inexistența faptelor și împrejurărilor care au generat litigiul dintre părți, respectiv pentru ce au fost admise susținerile uneia din părți și înlăturate cele formulate de cealaltă parte.
2) Motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauza judecată a anumitor norme de drept și de ce li s-a dat acestora o anumită interpretare. Rațiunea și obligativitatea motivării oricărei hotărâri o dau următoarele considerații și interese: a) constituie o garanție pentru justițiabili, care, din expunerea sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și drept, pot cunoaște temeiurile ce au condus la soluția dată cauzei și pot ataca hotărârea combătând temeiurile pe care le găsesc nefondate.
Conform art.261 Cod pr.civilă pct.5 o hotărâre cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, trebuind să existe o concordanță între motivare și dispozitiv.
Motivarea unei hotărâri nu este problemă de volum, ci una de conținut.
Motivarea hotărârii înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.
Cercetarea fondului cauzei rezulta din insasi motivarea deciziei, a fondului intrinsec al cauzei ,intre acestea existand o legatura de necesitate sisuficienta,or, in situatia in care argumentele instantei nu se regasesc in considerente aceasta echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.
Instanța nu a dezbătut în nici mod pe fond aspectele legate de compararea documentației cadastrale și să verifice dacă suprafața de 35, 53 m.p.în litigiu este cuprinsă în ambele documentații cadastrale ; individualizarea concretă, exactă și precisă a terenului, stabilind în ce titlu se regăsește și dacă se regăsește în titlul de proprietate al pârâtului dacă este necesar să și depună titlul de proprietate la dosar.
Instanța era necesar să dispună efectuarea unei expertize topo cu aceste obiective pentru lămurirea pe deplin a cauzei.
Prin aceasta, nu se tinde la verificarea însăși a încheierii de carte funciară, ci se fac verificări în sensul dacă se constată suprapuneri de teren, de a se stabili de către instanță cine este proprietarul acestuia, în ce documentație cadastrală se regăsește și atunci în mod judicios se poate pronunța, funcție de această verificare și analiză, asupra capătului de cerere în anulare documentație cadastrală.
În consecință, față de cele arătate, Curtea constată că nepronunțarea asupra acestor motive echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii de către instanța anterioară, la situația de fapt reținută de aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO, presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.
Or, în cauza de față instanța nu s-a pronunțat și nu a argumentat tocmai probleme esențiale, motive care erau determinante pentru verificarea realizării soluției care s-a pronunțat și analizarea ulterioară a celorlalte capete de cerere a căror soluție depinde în mod inevitabil de soluționare acestora (cauza Albina împotriva României publicată în M.Oficial nr.1049/25.11.2005).
Astfel, instanța de fond trebuia să pună în discuție proba cu înscrisuri și expertiza topo în sensul celor arătate.
Raportat la cele expuse, recursul reclamantei este fondat în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civilă.
Se reține că acțiunea a fost promovată ulterior intrării în vigoare a Lg. 202/2010, însă in apel ambele părți au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, solicitare reiterată și prin criticile de recurs ale acestora.
Prin urmare, văzând dispoz. art. 304 pct. 5 rap. la art. 312 alin. 3 și conform art. 312 alin. 5 C.pr.civilă, Curtea va admite recursurile, va modifica decizia civilă în sensul că, va admite apelul conform art. 297 C.pr.civilă modificată prin Legea 202/2010, va anula sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Dr. Tr. S..
Soluția pronunțată face de prisos analizarea celorlalte susțineri din recurs, ce vor fi avute în vedere în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta P. A. și de pârâtul R. B. împotriva deciziei civile nr. 164/A din data de 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dodsarul nr._ .
Modifică decizia civilă în sensul că admite apelurile.
Anulează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Dr.Tr.S..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2013.
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.M.L:N. A.
Tehn.I.C./Ex.3
28.03.2013
Jud.Apel /M. F. și
L. B.
J.Fond/T.T.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 8998/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8520/2013. Curtea de... → |
|---|
