Strămutare. Sentința nr. 24/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 828/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 24/2013

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Grefier G. D. L.

Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de către petentul A. D G., reclamant în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, a răspuns petentul A. D G., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită, cu citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul registratură, petentul M. I., reclamant în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești a formulat, pe motiv de bănuială legitimă, cerere de strămutare a dosarului de la Judecătoria Tg Cărbunești la o altă instanță egală în grad, iar prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimatul A. C. C., și precizări de către petentul A. D G..

Curtea, înmânează un exemplar de pe întâmpinare petentului A. D G..

Instanța pune în discuție competența de soluționare a cererii de strămutare, dar și a măsurii suspendării deoarece prezenta cerere privește o cauză înregistrată anterior datei de15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, apreciind că în această cauză, competența de soluționare a prezentei cereri aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție,fiind incidente disp.art.37 al.2 și art.39 al.2din codul de procedură anterior.

Cu privire la competență, petentul A. D G., declară că nu se opune declinării competenței în favoarea instanței supreme.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

La data de 31.05.2013 a fost înregistrată cererea formulată de către petentul A. D G., reclamant în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești, prin care solicită, pe motiv de bănuială legitimă, strămutarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar de la Judecătoria Tg Cărbunești la o altă instanță egală în grad.

Arată că prin cererea formulată în dosarul cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a încheierii finale din 02.05.1997, dată în dosarul nr.268/1997 al biroului Notarial C. C. și a contractului de vânzare cumpărare încheiat între A. D. și A. C., care în ședința publică din data de 12.04.2013 a solicitat instanței să se solicite de la notariatul Public originalul contractului de vânzare cumpărare, originalul încheierii finale din 02.05.1997 din dosarul de succesiune și originalul înscrisurilor prin care a fost înmânat părților certificatul de moștenitor.

Arată că prin încheierea din data de 12.04.2013 i-a fost respinsă această cerere, în baza art.176, Cod proc.civ., susținând că nu se referă la înscrisurile solicitate ci la alte categorii de înscrisuri, ulterior arată că a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător C. Farcașanu, cerere ce a fost repartizată doamnei judecător V. C., aceasta din urmă fiind incompatibilă să soluționeze cererea de recuzare deoarece judecase dosarul nr.1118/2005 și dosarul 4420/2007 care vizau anularea acelorași acte.

Analizând cererea de strămutare de față, instanța constată următoarele:

La data de 31.05.2013 petentul A. D G., a formulat cerere de strămutare a cauzei invocând motive de bănuială legitimă, dar și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 37 alin.2 C.pr.civ, și art.40 alin.2 Cod proc.civ.

Instanța constată că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată înregistrată sub nr.828/2013, respectiv de data înregistrării dosarului în care s-a formulat prezenta cerere 31.05.2013, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 potrivit art. 81 din L. nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013) întrucât acesta se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după data de 15 februarie 2013.

În aceste condiții, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 2 respectiv art. 39 alin.2 din codul de procedură civilă anterior potrivit cărora,competența soluționării cererilor de strămutare întemeiate pe motive de bănuială legitimă revine Înaltei Curți De Casație Și Justiție.

Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art. 159 alin.2 CP.Civ și 159 ind 1 alin.2 C.P.Civ va declina competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către petentul A. D G., reclamant în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești, în favoarea Înaltei Curți De Casație Și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de petentul A. D. G. parte în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg.Cărbunești, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Iunie 2013

Președinte,

I. M.

Grefier,

G. D. L.

21 Iunie 2013

Red.jud.I.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 24/2013. Curtea de Apel CRAIOVA