Servitute. Decizia nr. 9357/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9357/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 36284/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9357
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: I. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurent a-pârâtă V. I. împotriva deciziei civile nr. 228/15.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Țînțărea I. și Țînțărea M., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea intimaților-reclamanți avocat ales G. F., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru angajare apărător.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G. F. pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea drept temeinice și legale a hotărârilor recurate, cu cheltuieli de judecată. Nemulțumirile recurentei sunt legate de modul de soluționare a fondului cauzei și nu au legătură cu motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod proc. civ. Recursul nu este motivat în drept și nici nu rezultă vre-un motiv de nelegalitate ce ar putea duce la schimbarea hotărârilor. Depune la dosar chitanța nr. 93/29.10.2013 și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții Țînțărea I. și Țînțărea M., au chemat-o în judecată pe pârâta V. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta să le permită accesul pe terenul proprietatea sa situat în ., P.956, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 540 mp situată în L., T.119, P.956, dobândită în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4699/2007. La momentul dobândirii dreptului de proprietate, accesul la calea publică se realiza pe o alee de aproximativ 48 mp, iar datorită faptului că lățimea acestei alei era de 2,97 m, au mai cumpărat suprafața de 108 mp de la proprietara terenului, suprafață aflată între terenul proprietate personală și . decesul acesteia, nu s-au mai înțeles cu moștenitoarea V. I., iar în urma unui proces civil, instanța a respins cererea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. După terminarea acestui proces, pârâta a revendicat și suprafața reprezentată de . instanța, în urma comparării titlurilor de proprietate, a dat preferință titlului pârâtei.
În drept au fost invocate prevederile art. 616 C.Civ.
În dovedire, reclamanții au depus în copie la dosar: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4699/2007 la BNP Cernobai C. E., incheiere de carte funciara nr._/2007,adeverință, schiță teren, proces verbal, chitanță, sentința civilă nr._/2008 a Judecătoriei C., sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei C., raport de expertiza tehnica, certificat de moștenitor nr. 203/2007, titlul de proprietate nr. 2022-1336/23.07.2002, titlul de proprietate nr. 3631/2007.
La data de 09.02.2011, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că este proprietara terenului de 456 mp, T.119. P.955 și că reclamanții au acces la drumul public și pe o altă cale, astfel că a solicitat respingerea acțiunii.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu expertiza specialitatea topografie și cadastru.
Prin sentința civilă nr.1323/27.01.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții Țînțărea I. și Țînțărea M. în contradictoriu cu pârâta V. I..
A fost stabilit în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere pe suprafața de 47 mp identificată potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, delimitată de punctele 1 - 2 - 51 - 52 - 50 - 15 - 1 asupra fondului aservit, proprietatea pârâtei.
A fost obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 519 lei, taxa de timbru și onorariu expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 540 mp situată în ., P.956 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4699/04.10.2007.
De asemenea, pârâta deține în proprietate suprafața de 456 mp, T.119, P.955 potrivit titlului de proprietate nr.3631/2007 și certificatului de moștenitor nr.203/11.09.2007.
Prin raportul de expertiza întocmit de către expertul I. M. G. (pag.54-62), s-a conchis in sensul ca reclamanții nu au posibilitatea de a avea cale de acces spre un drum public. De asemenea, expertul a conchis in sensul că cea mai scurtă și mai puțin dăunătoare cale pentru stabilirea unei servituți de trecere este pe terenului pârâtei, având suprafața de 47 mp, delimitată de punctele1-2-51-52-50-15-1.
Potrivit art.616 cod civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Astfel, pentru a stabili asupra dreptului pretins de câtre reclamanți de a li se constitui un drept de servitute asupra terenului vecin aflat in proprietatea paratei, este esențiala determinarea situației terenului lor, de a fi sau nu, loc înfundat.
Pentru tranșarea acestei chestiuni, instanța apreciază ca trebuie avut in vedere faptul ca reclamanții trebuie sa aibă posibilitatea unui exercițiu deplin al dreptului de proprietate asupra imobilului lor, respectiv exploatarea acestuia in orice scop care nu contravine ordinii publice, conform prevederilor art. 480 Cod civil.
In raport de concluziile raportului de expertiza întocmit în cauză si de exigentele art.480 Cod civil, instanța apreciază ca, în absenta unei cai de acces legal constituite către imobilul proprietatea reclamanților, aceștia nu pot exercita pe deplin dreptul lor de proprietate.
In raport de considerentele expuse, se retine ca imobilul proprietatea reclamanților constituie un loc înfundat, in sensul prevederilor art.616 Cod civil, câta vreme aceștia nu au o cale care sa asigure accesul permanent către imobil in vederea exercițiului deplin al dreptului real de proprietate ai cărui titulari sunt.
Ca atare, cererea acestora privind constituirea unui drept de servitute asupra terenului învecinat, aflat in proprietatea paratei apare ca fiind întemeiata, regăsindu-se întrunite condițiile prevăzute de art. 616 Cod civil.
In stabilirea amplasamentului drumului de servitute, instanța va avea in vedere ca acesta sa nu fie deosebit de împovărător pentru fondul aservit, respectiv sa pricinuiască cea mai redusa paguba proprietarului acestuia din urma.
Astfel, reținând ca expertiza efectuată in cauza identifica o singură variantă de drum de acces, având deschidere la drumul public, respectiv drumul comunal 910, afectând o suprafața de 47 mp de teren, instanța apreciază ca aceasta este cea mai puțin păgubitoare pentru terenul paratei. Mai mult, instanța reține că această suprafață de teren a fost utilizată anterior de către reclamanți pentru exploatarea terenului si care poate să asigure reclamanților condițiile unei exploatări adecvate a imobilului lor.
Pe cale de consecință, instanța a admis cererea de chemare în judecată.
În temeiul art.274 C., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 519 lei, taxa de timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (calificat drept apel de către instanță) pârâta Virtosu I., prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, lămurirea stării de fapt in ceea ce privește posibilitatea unei alte cai de acces care sa fie mai puțin împovărătoare.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel și probele administrate, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat.
Servitutea de trecere vine in sprijinul utilizarii unui fond fara iesire la calea publica si consta in indatorirea proprietarului fondului aservit de a suporta trecerea peste terenul sau a proprietarului unui loc infundat, titularul dreptului de servitute avand obligatia de a-l despagubi pe proprietarul fondului aservit, pentru eventualele pagube produse. Evident, servitutea trebuie sa fie cat mai putin impovaratoare pentru proprietarul fondului aservit.
In calea de atac promovata impotriva sentintei civile nr. 1323/27.01.2012, apelanta critica, in esenta, servitutea stabilita in favoarea reclamantilor intimati Tintarea I. si Tintarea M., sustinand ca acestia au acces la calea publica printr-o proprietate vecina, care apartine tatalui reclamantilor.
Pentru respectarea imperativului ca servitutea sa fie cat mai putin impovaratoare, apelanta a propus chiar ca propriul teren sa fie afectat numai pe suprafata strict necesara pentru a se realiza legatura terenului fond dominant cu proprietatea invecinata apartinand numitului Tintarea M., despre care sustine ca este tatal reclamantilor intimati.
Din motive evidente, o asemenea solutie nu este acceptabila. In primul rand, ar echivala cu netransarea litigiului, intrucat reclamantii intimati nu ar dobandi iesire la calea publica (ceea ce este de esenta actiunii avand ca obiect servitutea de trecere).
In al doilea rand, proprietarul vecin Tintarea M. nu este parte in cauza, ca sa se ia in analiza posibilitatea de a se constitui o servitute pe terenul care-i apartine.
Dar chiar daca ar fi fost chemat in judecata alaturi de apelanta parata, probele administrate demonstreaza ca instituirea trecerii pe terenul sau presupune costuri si inconveniente considerabil mai mari, intrucat ar necesita demolarea constructiilor anexa care sunt amplasate de-a lungul liniei de hotar. Ne referim aici la raportul de expertiza intocmit in cauza de catre expertul I. M., inclusiv la suplimentul la raport efectuat in apel.
O alta critica a apelantei, se refera la diminuarea suprafatei pe care o mai poate folosi dupa constituirea servitutii.
Este necesar a retine, tot pe baza probei cu expertiza tehnica, faptul ca terenul fond aservit are o intindere de 414 mp, iar servitutea stabilita prin sentinta apelata, are suprafata de 47 mp, desfasurandu-se pe latimea de 3,10 m, intre terenul fond dominant si drumul comunal 910.
Prin afectarea terenului de servitutea descrisa, nu se pierde functionalitatea acestuia, desi apelanta sustine ca suprafata, oricum diminuata in fapt fata de cea existenta in acte, nu ar mai corespunde nevoilor sale. De asemenea, isi afirma nemultumirea ca intimatii reclamanti ar beneficia cu un spor de teren, echivalent cu servitutea de trecere, in defavoarea sa.
Este adevarat ca servitutea creeaza inconveniente pentru proprietarul terenului care trebuie sa suporte impunerea respectiva, insa aceasta nu inseamna nici ca folosinta servitutii este exclusiva pentru proprietarul fondului dominant si nici ca acesta poate exploata terenul in alt scop decat acela de trecere catre calea publica.
Constatand ca servitutea stabilita prin sentinta civila apelata este cea mai putin impovaratoare pentru apelanta parata si totodata singura solutie pentru intimatii reclamanti, Tribunalul a respins ca nefondat apelul, cu consecinta fireasca, intemeiata pe dispozitiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a obligarii apelantei la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariul de avocat dovedit cu chitanta nr. 92/16.10.2012 aflata la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs pârâta V. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că instanțele anterioare au pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, bazându-și soluția doar pe un raport de expertiză în specialitate topometrie eronat și apreciind în mod greșit probele de la dosarul cauzei, fără a ține cont că pârâta nu a avut apărare calificată.
Arată că prima instanță nu a stabilit corect situația de fapt și nu a ținut cont de actele depuse de pârâtă prin care demonstra că reclamanții au posibilitatea ieșirii la drumul public prin curtea tatălui lor Țânțărea M., acesta fiind motivul principal în motivarea apelului.
Mai mult, susține că din considerentele deciziei atacate se poate observa și critica ce vizează încălcarea principiului la un proces echitabil, în sensul că judecătorii nu au pus în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt și de drept, chiar dacă o parte nu are reprezentare calificată și prin orice mijloc de probă să dovedească realitatea și să pronunțe o hotărâre legală. A criticat și raportul de expertiză, ca unică probă și de asemenea a adus la cunoștință starea de fapt reală, stare ce rezultă din ultimul raport de expertiză, la întocmirea căruia s-a înțeles cu tatăl reclamanților ca servitutea să se efectueze pe terenul acestuia.
Un alt motiv de recurs este și faptul că ambele instanțe de judecată nu au cercetat fondul cauzei, pronunțând o hotărâre contradictorie cu probele administrate.
Nu s-a luat în calcul nici acceptarea admiterii în parte a acțiunii.
Pentru aceste argumente a solicitat admiterea recursului, în principal casarea și trimiterea spre rejudecare, iar în teză subsidiară reținerea spre rejudecare și soluționarea fondului litigiului.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimații-reclamanți legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Recurenta nu a înțeles să motiveze în drept recursul, iar aspectele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile procedurale.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 1 - 9 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive expres și limitativ prevăzute de lege, pentru promovarea recursului.
Din aceste dispoziții legale rezultă că eventualele motive de netemeinicie a hotărârilor, care vizează stabilirea unei anumite situații de fapt, ca rezultat a modului de apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză, sau alte aprecieri ale instanței, lăsate la îndemâna judecătorului de către legiuitor, nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, și, ca atare, nu pot fi suspuse examinării de către instanța de recurs.
În consecință, instanța de recurs este competentă să verifice numai în ce măsură au fost corect aplicate dispozițiile de drept material, la situația de fapt stabilită prin hotărârea supusă recursului, și, de asemenea, respectarea dispozițiilor cu caracter procedural invocate de părți, precum și, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză, urmare aprecierii și interpretării probatoriului administrat în dosar, prima instanță a reținut o anumită situație de fapt, în sensul că terenul intimaților reclamanți reprezintă un loc înfundat, iar calea de acces la drumul public cea mai puțin împovărătoare este pe terenul recurentei, situație de fapt ce a fost apreciată ca fiind corect stabilită, de către instanța de apel.
Față de această situație de fapt, care, conform considerentelor expuse, nu mai poate face obiectul examinării în recurs, Curtea apreciază că dispozițiile de drept material - art. 616 C.civ. - au fost corect aplicate de către prima instanță și, respectiv, de către instanța de apel.
Prin urmare, criticile recurentei ce vizează greșita apreciere a probelor administrate, anume a raportului de expertiză specialitatea topometrie și a înscrisurilor depuse la dosar, aprecierile acesteia privind situația de fapt pretins reală, precum și criticile aduse concluziilor raportului de expertiză, nu vor putea fi primite.
Nici susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului de proprietate, garantate de CEDO și Constituția României, nu sunt întemeiate, în condițiile în care au fost justificate de recurentă tot prin referire la greșita apreciere a probelor administrate în cauză.
De altfel, în fața instanței de apel, la solicitarea recurentei, s-au depus o completare a raportului de expertiză tehnică și de asemenea aceasta, deși a solicitat și administrarea probei testimoniale, a renunțat la această probă la termenul din data de 15.05.2013.
Referitor la pretinsa omisiune a instanței de apel de a da dovadă de rol activ, în sensul de a dispune completarea probatoriului cu înscrisuri (autorizație de construcție sau alte acte referitoare la anexele existente pe terenul lui Tînțărea M.), Curtea va reține că recurenta nu a formulat o asemenea solicitare în fața instanței de apel, iar potrivit art.129 alin.5 ind. 1 C.pr.civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Contrar susținerilor recurentei, din actele dosarului din apel nu rezultă că părțile din prezenta cauză s-ar fi înțeles cu privire la folosirea căii de acces arătată de către recurentă - cea care ar presupune trecerea pe terenul numitului Tînțărea M. - astfel că nici criticile privind încălcarea voinței părților nu sunt întemeiate.
Mai mult decât atât, conform variantei propuse de recurentă, stabilirea dreptului de trecere ar trebui să se facă pe suprafața de 18 mp din terenul recurentei, individualizată în schița anexă la răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză din data de 15.04.2013 (fila 47 din dosarul instanței de apel), prin care nu se asigură accesul reclamanților la calea publică, ci doar la terenul numitului Tînțărea M.. Ori, acesta e nu este parte în cauză, iar hotărârea judecătorească nu poate stabili drepturi sau obligații în privința terților care nu au fost atrași în nici un mod în proces, astfel încât asigurarea accesului la calea publică nu este posibilă prin grevarea terenului său de un drept de trecere
Față de aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și nici alte motive de ordine publică Curtea, în baza dispozițiilor art.312 alin. 1 C..pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ.,va fi obligată recurenta să achite intimatului Țânțărea Iulin suma de 500 reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, anume onorariu apărător ales, conform chitanței nr.93 din 29.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurent a-pârâtă V. I. împotriva deciziei civile nr. 228/15.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Țînțărea I. și Țînțărea M., având ca obiect servitute.
Obligă recurenta către intimatul Țînțărea I. la 500 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 Noiembrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. G. |
Red. MM
Tehnored. A.G. 12 Noiembrie 2013
Jud. fond: E. S.
Jud. apel:L. C. C. și I G P.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 9003/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 9486/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
