Validare poprire. Decizia nr. 9003/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9003/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 22756/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9003/2013
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Judecător C. T.
Judecător L. E.
Judecător P. B.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea R. A. împotriva deciziei civile nr. 271/07.06.2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. C. Municipal Filantropia C. și intimatul terț poprit Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta creditoare R. A. prin avocat B. A., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, prin serviciul registratură, s-a depus de către recurentă dovada de achitare taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei și de intimatul terț poprit, întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat B. A. nu a solicitat termen pentru observarea întâmpinării, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat prin motivele de recurs. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. la data de 05.08.2011, creditoarea R. A. a chemat în judecată pe debitorul S. C. Municipal Filantropia C. și în contradictoriu cu terțul poprit Trezoreria Municipiului C., solicitând să se dispună validarea popririi și obligarea terțului poprit să plătească creditoarei suma de 6025 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.01._08, diferența dintre salariile cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite în perioada 01.01.2006 – 30.04.2008, în cuantum de 6338 lei precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei sume datorate de debitoarea S. C. Municipal Filantropia C., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Prin sentința civilă nr._/21.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de validare popire formulată de creditoarea R. A., în contradictoriu cu debitoarea S. C. Municipal Filantropia C. și terțul poprit Trezoreria Municipiului C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel de către instanță potrivit dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă R. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civila nr. 6/2012 instanța a admis apelul formulat de apelanta reclamantă R. A. împotriva sentinței civile nr._/21.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA și intimata terță poprită TREZORERIA MUNCIPIULUI C., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.04.2012 și înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/02.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă cererea având ca obiect validarea popririi înființată prin adresa nr. 9/E/_11, formulată de reclamanta creditoare R. A., în contradictoriu cu pârâtul debitor S. C. Municipal Filantropia și terțul poprit Trezoreria Municipiului C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa nr. 9/E/_11 de către B. I. M. în dosarul de executare nr. 9/E/2010 asupra veniturilor debitorului, în mâinile terțului poprit.
A fost obligat terțul poprit să achite creditoarei R. A., până la concurența sumei de_,85 lei, suma datorată debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.F.P.Mun.C. și S. C. Filantropia.
Prin decizia civilă nr. 271/07.06.2013, Tribunalul D. a respins, ca fiind neîntemeiate, excepția inadmisibilității cererii de apel formulate de A.F.P. C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, excepții invocate de către intimata creditoare prin apărător.
A respins apelul declarat de debitorul S. C. Municipal Filantropia C. ca fiind tardiv formulat.
A admis apelul declarat de terțul poprit A.F.P. C. cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D..
A schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că:
A respins cererea de validare a popririi, ca fiind neîntemeiată.
A desființat poprirea înființată prin adresa din data de 21.07.2011, emisă în dosarul de executare nr. 9/E/2010 al B.E.J. I. M..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Art.3 litera h din OPANAF 1348/2009 stabilește ca fiind una din atribuțiile principale ale administrațiilor publice municipale și organizarea și coordonarea activităților de trezorerie în ceea ce privește încasarea veniturilor și efectuarea plaților de la bugetul de stat și a celorlalte bugete, precum și reprezentarea intereselor statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară (art. 3 lit. m din OPANAF 1348/2009).
Mai mult, în cadrul capitolului din OPANAF 1348/2009 unde se stabilesc atribuțiile și competențele Trezoreriei C., se dispune explicit că activitatea de trezorerie și contabilitatea publică sunt conduse de un șef de administrație adjunct, care este direct subordonat Șefului Administrației Finanțelor Publice a Municipiului și, pe cale de consecință, toate actele și activitatea întreprinsă devine opozabilă terților prin Administrația Finanțelor Publice Municipală.
D. urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanța a considerat dovedită existența mandatului în baza căruia Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. reprezintă și întocmește acte juridice pentru Trezoreria C., care implicit presupune calitatea procesuală a acestei instituții, precum și posibilitatea de a exercita căile de atac în numele și pentru structura organizatorică din subordinea sa pe care o reprezintă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității formulării apelului de către AFP C., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei, ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția tardivității apelului declarat de debitorul S. C. Municipal Filantropia C., aceasta se dovedește a fi întemeiata, raportând data declarării căii de atac (18.09.2012) la data comunicării sentinței apelate (28.08.2012) către această parte, apelul fiind declarat așadar cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
2. Referitor la legalitatea sentinței, analizată prin prisma modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, respectiv, dispozițiile OUG 71/2009, Tribunalul a reținut că, în speță, deși creanța este una certă, lichidă și exigibilă, validarea popririi nu este necesară în situația în care debitorul își execută de bună-voie obligația de plată și în contextul în care nu există vreo probă în dosar care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților.
În contextul special al prezentei cauze, Tribunalul a considerat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamantei apelante nu poate fi considerată nerezonabilă.
S-a avut în vedere totodată și faptul că art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către apelanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea a constatat că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Au fost avute în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
S-a apreciat că în contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar OUG 71/2009, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, s-a impus a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
La pronunțarea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și considerentele expuse în decizia nr.1/2012 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmată de recenta decizie CEDO în cauza D. și alții împotriva României.
Prin decizia nr.1/2012 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, printre altele, următoarele:
"Cererile deduse judecății, în mod indubitabil implică incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, amânarea, eșalonarea plăților și suspendarea de drept a procedurii de executare silită, fiind incidente la executare, de natură a temporiza demersurile creditorilor (prin ipoteză, personal din sectorul bugetar) ce se află în posesia unui titlu executoriu având ca obiect acordarea de drepturi salariale.
Supremația legii este un principiu fundamental într-un stat de drept, iar aplicarea corectă de către instanța de judecată a normelor juridice ce constituie sediul materiei pentru pricina cu care este învestită reprezintă garanții ale procesului echitabil; aceste reguli fundamentale ale unei societăți democratice sunt inserate și în Constituția României, republicată, prin dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (2) și (3).
Dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului constituie parte a dreptului intern, astfel cum prevede art. 11 alin. (2) din Constituția României, republicată, iar preeminența acestora este reglementată prin prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, procedura de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă parte a procesului civil, astfel că și în privința acesteia sunt antrenate toate garanțiile prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, era necesar să evalueze și compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 (modificată și completată) cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituția a României, republicată, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
Or, analiza caracterului nerezonabil al duratei procedurii de executare face obiectul unei ample jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenție, analiză realizată uneori din perspectiva mai generală a "dreptului de acces la justiție" (Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 54), iar nu doar aceea a termenului nerezonabil, după cum, în alte situații, se analizează și respectarea art. 1 Protocolul 1, dacă se rețin alte aspecte decât cele ce au condus la constatarea unei încălcări pe temeiul art. 6 (de exemplu, cauzele R., G., A., D., Georgi, A. și I. R., C. P., S. împotriva României etc.)."
În ceea ce privește susținerea apelantei, potrivit căreia, respingând cererea de validare a popririi, instanța de fond a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterioare, prin care s-a constatat valabilitatea actului de înființare a popririi, Tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 460 C., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, o eliberează debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate să sesizeze instanța de executare, în vederea validării popririi".
Așadar, noțiunea de "înființare a popririi" și cea de "validare a popririi" sunt două noțiuni distincte, validarea popririi putând fi cerută doar în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi.
Față de aceste considerente, în raport de disp.art.6 alin 4 și art.6 alin 1 din OG nr.22/2002 modif., ale OUG nr.71/2009 modif., decizia CEDO în cauza D. și alții împotriva României, instanța a dispus admiterea apelului declarat de terțul poprit AFP C. și, în consecința, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a respins cererea de validare a popririi, ca fiind neîntemeiată și a desființat poprirea înființată prin adresa din data de 21.07.2011, emisă în dosarul de executare nr. 9/E/2010 al B.E.J. I. M..
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs creditoarea R. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-au menționat următoarele:
1. Decizia civilă pronunțata de Tribunalul D. este profund nelegală, lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii: HG nr. 495/2007, OPANAF 1348/2009, art. 41 Cod procedură civilă, art. 42 Cod procedură civilă.
În mod cu totul greșit instanța de apel a respins excepțiile invocate de recurentă respectiv excepția inadmisibilității apelului formulat de către AFP C. și excepția lipsei calității procesuale active a AFP C. în formularea apelului.
Astfel, terțul poprit a fost Trezoreria Mun. C. și nu AFP C., iar apelul a fost formulat de către AFP C. în nume propriu și fără mandat din partea Trezoreriei.
În mod cu totul greșit instanța de apel a respins excepțiile invocate.
Conform art. l din HG nr. 495/2007, „Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțată de la bugetul de stat", iar potrivit art.2 din același act normativ, „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică."
Administrațiile finanțelor publice, funcționează în subordinea Direcției generale ale finanțelor publice, și nu au autonomie proprie, prin urmare nu pot sta în proces ca reclamant, iar în cazul de față nu puteau formula apel. Mai mult, conform articolului 41 Cod procedură civilă coroborat cu art. 42 Cod procedură civilă „persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate, ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor".
Art. 3 din OPANAF 1348/2009 la care face trimitere instanța de apel nu stabilește altceva decât atribuțiile AFP C., acesta fiind de altfel Regulamentul de Organizare și funcționare a acestei instituții.
Instanța de apel confundă două instituții diferite: reprezentarea cu calitatea procesuală
pasivă.
Astfel, atât timp cât Trezoreria și AFP sunt două instituții cu conducere proprie este clar că pentru a formula acțiuni în instanță pentru Trezorerie, AFP C. îi trebuia mandat de reprezentare.
În plus, așa cum s-a mai precizat apelul a fost formulat de către AFP C. în nume propriu și nu în numele și pe seama Trezoreriei C..
În ce privește calitatea procesuală pasivă a AFP C., în mod cu totul greșit instanța a respins aceasta excepție.
Faptul că AFP C. are printre atribuții și reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată, nu îi conferă acesteia și calitate procesuală pasivă.
AFP C. nu are personalitate juridică, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 41, 42 C.P. Civ.
2. Decizia instanței de apel este profund nelegală, lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, art. 460 C P Civ.
S-a mai menționat că potrivit art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (...) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente".
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, și raportul juridic obligațional între terțul poprit și debitor, pe de altă parte.
Mai mult prin ordinul 2336 / 2011, obligatoriu pentru Administrațiile financiare, s-a reglementat modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002 cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit.
Dispozițiile art. 2. alin (1) din Ordin prevăd: „ Cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise si neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi", iar cele ale art. 4 alin (1) "În situația în care instituția publică sau autoritatea publică nu transmite situația prevăzută în anexa nr. 2 în termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu."
S-a arătat că prin art. 1 din O.U.G.nr.71/2009 s-a instituit o procedură de eșalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
Titlul de față, a devenit executoriu n anul 2008, data la care nu era in vigoare OUG 71/2009. aceasta intrând in vigoare din august 2009, la 45 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Faptul ca s-a ajuns la punerea în executare a hotărârii prin executor nu este decât culpa debitorului, care nu a vrut să execute acest titlu de bunăvoie și a preferat să plătească și cheltuieli de executare.
Toate acestea nu dovedesc decât reaua credința a terțului poprit, și prin urmare în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune, în conformitate cu dispozițiile CEDO, rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil chiar și în cazul executării silite. Ori, prin toate aceste refuzuri nejustificate nu s-a făcut altceva decât întârzierea executării unei sentințe definitive și irevocabile.
Validarea popririi este posibilă în cauză cu atât mai mult cu cât, atât în practica judiciară, cât și în literatura de specialitate, s-a statuat că veniturile viitoare ale debitorului pot constitui obiect al popririi. Soluția nu prejudiciază pe terțul poprit în condițiile în care raportul juridic direct între acesta și creditor se naște în momentul în care creanța debitorului poprit în raporturile sale cu terțul poprit devine exigibila.
Din aceste prevederi legale rezultă că terțul poprit, în speță Trezoreria C., avea obligația să consemneze suma de bani a cărei poprire a fost înființată pentru validarea unei popriri, la scadență acesteia și nu să returneze adresa de poprire executorului.
Mai mult, terțul poprit a primit sumele necesare pentru plata acestor titluri executorii de la ordonatorul de credite, așa cum prevăd dispozițiile art. OUG 71/2009.
De asemenea atât terțul poprit cât și debitorul nu au respectat nici măcar dispozițiile OUG 71/2009.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea în tot a Judecătoriei C..
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C. .
Intimatul terț poprit Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate de Tribunalul D., ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul dintre motivele de recurs, Curtea reține că împotriva sentinței civile nr._/2 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria C. a formulat apel, potrivit antetului cererii, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice D., Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..
Potrivit dispozițiilor Regulamentului de organizare si functionare al DGFP judetene emis prin OPANAF nr. 1348 /2009, Directia Generala a Finantelor Publice este unitate teritoriala cu personalitate juridica a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (denumita in continuare ANAF), prin care se realizeaza, in mod unitar, strategia si programul Guvernului in domeniul finantelor publice si se aplica politica fiscala a statului.
Coordonarea la nivel central este asigurata de presedintele ANAF.
Directia Generala a Finantelor Publice isi desfasoara activitatea in baza legilor, ordonantelor Guvernului, ordinelor si instructiunilor elaborate de ANAF si Ministerul finantelor publice (denumit in continuare MFP) - avand in componenta Activitatea de metodologie si administrarea veniturilor statului, Activitatea de trezorerie si contabilitate publica, Activitatea de inspectie fiscala, Serviciile independente si in subordine Administratiile finantelor publice municipale, Administratiile finantelor publice orasenesti si Administratiile finantelor publice comunale.
Directia Generala a Finantelor Publice are, printre atribuțiile sale principale și pe aceea de a organiza, in conformitate cu prevederile legale, activitatea de trezorerie si contabilitate publica la nivel teritorial asigurand incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor pe bugete precum si exercitarea controlului prevazut de normele legale.
Activitatea de trezorerie si contabilitate publica din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice se organizeaza in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, precum si cu normele metodologice elaborate de Directia generala de trezorerie si contabilitate publica din cadrul MFP si aplica mecanismele privind administrarea finantelor publice in profil teritorial, executia de casa a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului trezoreriei statului si bugetelor fondurilor speciale si veniturilor proprii, precum si efectuarea de operatiuni aferente titlurilor de stat catre persoane fizice.
Activitatea de trezorerie si contabilitate publica se subordoneaza Directiei generale de trezorerie si contabilitate publica din MFP din punct de vedere metodologic, al organizarii, repartizarii fondurilor din bugetul trezoreriei si al raportarilor.
Din coroborarea tuturor acestor mențiuni, rezultă cu evidență că AFP a Municipiului C. a promovat apelul în calitate de mandatar al Directiei Generale a Finantelor Publice D. – unitate teritorială în subordinea căreia se află - aceasta din urmă fiind subordonată, la rândul său, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.și are printre atribuțiile principale și activitatea de trezorerie, ceea ce justifică atât calitatea procesuală pasivă a apelantei AFP C. cât și admisibilitatea apelului formulat de aceasta.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
În anul 2008 s-a declanșat criza economică în SUA. Începând cu 2009 efectele acesteia s-au făcut simțite și în Europa, inclusiv în România. Principalul efect al crizei economice, care prezintă interes în cauză, este cel al diminuării veniturilor bugetare.
Guvernul a fost în situația de a adopta măsuri aspre pentru a menține echilibrul bugetar (cum ar fi acordarea a 10 zile de concediu fără plată salariaților din sistemul bugetar în lunile noiembrie-decembrie 2009, creșterea TVA, reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar începând cu 1 iulie 2010 etc). Necesitatea menținerii echilibrului bugetar a constituit un aspect de interes general ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție (dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor).
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul celor două drepturi protejate de convenție.
Contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, în condițiile în care este, de asemenea, de notorietate că împotriva statului existau pronunțate un număr relativ mare de hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, cum este cazul și titlului executoriu de față, (reținându-se aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi referitoare la salarizarea unor categorii de salariați din sistemul bugetar) impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea echilibrului bugetar).
Totodată, faptul că prin actul normativ menționat amânarea executării obligației a fost dispusă pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), îndreptățește Curtea să considere că prin adoptarea OUG nr. 71/2009 nu a fost afectată substanța dreptului reglementat prin art.6 alin.1 din Convenție pentru persoanele care intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență.
Cât privește proporționalitatea măsurii, analizată în raport de speța concretă dedusă judecății, Curtea apreciază că aceasta a fost respectată în cauză.
Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere mai multe aspecte:
- faptul că prin titlul executoriu nu s-a reținut lipsirea în totalitate a creditorului de salariu pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată (ci doar unele diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, diferențe rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale cu impact în ce privește drepturile salariale ale creditorului în calitatea sa de angajat în sistemul bugetar);
- obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată;
- față de amploarea crizei economice perioada pentru care a fost eșalonată plata este una rezonabilă;
- pentru a preîntâmpina prejudiciul ce ar putea fi produs creditorului prin amânarea și eșalonarea executării obligației de plată, s-a prevăzut actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
În concluzie, instanța constată că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele examinate, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față. Spre exemplu: în niciunul dintre cazurile menționate ingerința nu îmbrăca forma unui act normativ. Pe de altă parte, întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei precum și în Cauza D. D. D. si altii vs. Romania, în care s-a stabilit că plata esalonata a sumelor datorate reclamantilor nu poate fi considerata nerezonabila
Faptul prelungirii în anul 2010 (prin O.U.G. nr. 45/2010) a primei eșalonări cu caracter general (efectuată prin O.U.G. nr. 71/2009) a unor diferențe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, datorate de către angajatori din sistemul bugetar, nu poate conduce la o altă concluzie în cauză față de faptul că abia la acea dată (în 2010) efectele crizei au fost resimțite acut în România iar măsurile dure de reducere a cheltuielilor bugetare au fost gândite și aplicate începând cu anul menționat.
În temeiul art. 312 Cod pr. Civilă coroborate cu dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat și va menține decizia atacată cu recurs, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea R. A. împotriva deciziei civile nr. 271/07.06.2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. C. Municipal Filantropia C. și intimatul terț poprit Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2013.
Președinte, C. T. | Judecător, L. E. | Judecător, P. B. |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.E./ 7 noiembrie 2013
Tehnored. N.A./2 ex.
Jud. Trib.D.O.
M.R.H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 7923/2013. Curtea de... | Servitute. Decizia nr. 9357/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
