Validare poprire. Decizia nr. 317/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 317/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 10574/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 317

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.-P.

Judecător E. S.

Judecător M. M.

Grefier V. R.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul B. I. împotriva deciziei civile nr. 3039 din 19 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. V., T. P. HOTEL B. PRIN ADMINISTRATOR B. D., având ca obiect validare poprire – contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prezentul recurs a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile precum și faptul că nu a fost timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrate a recursului civil de față:

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.3039 de la 19 octombrie 2012 a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.2228/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. V., T. P. Hotel B. prin administrator B. D..

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că procesul civil este, de regulă, un proces al intereselor private și, deși în sistemul nostru de drept este prevăzută gratuitatea justiției, desfășurarea procesului civil implică o . cheltuieli care se avansează de reclamant sau de partea care formulează cererea, cheltuieli care, în cele din urmă, se suportă de partea căzută în pretenții, potrivit art.274-277 Cod pr.civilă.

O componentă importantă a cheltuielilor de judecată o reprezintă taxele de timbru.

În conformitate cu dispozițiile Legii 123/1997 și Legii 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată se timbrează fiscal și judiciar anticipat, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.

Cum la dosarul cauzei nu există dovada achitării taxei de timbru, deși contestatorul a fost citat cu mențiunea expresă de a timbra cererea fiscal cu taxă timbru în cuantum de 10 lei și judiciar cu 0,3 lei pentru termenul din 19.10.2012, instanța, potrivit art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, a anulat contestația de față ca fiind netimbrată.

Instanța a apreciat că excepția netimbrării se examinează prioritar conform dispozițiilor art.137 Cod pr.civilă, având obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură înaintea oricărei alte cereri.

Numai în situația în care contestatorul ar fi îndeplinit cerința timbrării cererii de față, se puteau lua în examinare alte cereri

Văzând disp.art.312 raportat la art. 20 din Legea 146/1997.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul B. N.I..

Curtea, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. 1 și 2 din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată, ca netimbrată.

În speță, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 6).

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 23 ianuarie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art 35 alin. 1 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art, 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de contestatorul B. N.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de contestatorul B. I. împotriva deciziei civile nr. 3039 din 19 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. V., T. P. HOTEL B. PRIN ADMINISTRATOR B. D..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Președinte,

M. P.-P.

Judecător,

E. S.

Judecător,

M. M.

Grefier,

V. R.

01.02.2013

Red.jud.M.P.-P.

2 ex/AS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 317/2013. Curtea de Apel CRAIOVA