Validare poprire. Decizia nr. 3318/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3318/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 11959/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3318/2013
Ședința publică de la 03 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. B.
Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier V. P.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. P. C., împotriva deciziei nr.479/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA C., precum și cu intimata terț poprit A. P. TREZORERIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că:
- recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege;
- prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, întâmpinare formulată de către intimatul debitor, precum și faptul că prin conținutul cererii de recurs, recurenta creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin s.c. nr._/13.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată și s-a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare silită nr. 1459/E/2008, până la concurența sumei de 1020,38 lei asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. în mâinile terțului poprit Trezoreria Municipiului C., obligând pe acesta din urmă să plătească creditoarei D. P. C. suma validată poprită.
Prin decizia civilă nr.479/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, s-au admis apelurile declarate de apelantul-debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR. 1 CRAIOV și apelantul-terț poprit TREZORERIA MUNICIPIULUI C., împotriva sentinței civile nr._/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare D. P. C..
A fost schimbată în totalitate sentința apelată în sensul că:
S-a respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea D. P. C. și s-a desființat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1459/E/2008.
Apelurile sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea constată că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Se au în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimata-creditoare a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit Trezoreria Mun. C. ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Pe cale de consecință, în baza art.296 C.proc.civ., Tribunalul a admis apelurile și a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că a respins cererea de validare poprire formulată de creditorul de creditoarea D. P. C. și a desființat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1459/E/2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea D. P. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 456-460 cod proc. civ. și ale Ordinului 2336/2011, a principiului separației puterilor în stat, precum și a principiului aplicării legii civile în timp.
Recurenta a arătat că terțul poprit avea obligația de a plăti sumele de bani, dispozițiile legale fiind în sensul că poprirea trebuia validată pentru sumele ajunse la scadență și pentru cele ce vor fi scadente în viitor. A arătat că a solicitat validarea popririi pentru 5% din debitul datorat de debitor iar instanța de apel a analizat greșit dispozițiile OG 22/2001 și ale OUG 71/2009 iar debitorul nu a făcut dovada respectării calendarului plăților așa cum a fost reglementat prin lege.
S-a făcut referire la Ordinul 2336/2011 și la obligațiile ce revin debitorului, s-a susținut că până la 4.12.2012 recurenta nu a primit tranșa de 5% din debit.
Recurenta a susținut că A. C. nu are calitate procesual activă de a formula apel în nume propriu, terțul poprit fiind Trezoreria C., că A. nu are autonomie proprie și nu poate sta în proces.
La data de 27.02.2013 debitorul S. C. Județean de Urgență C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând că a achitat tranșa de 5% din debit.
Recursul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Observându-se cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat validarea popririi se constată că recurenta a învestit instanța cu cerere de validare pentru întreg debitul datorat, nu doar pentru tranșa de 5% care era de plată la acel moment conform eșalonării făcută prin OUG 71/2009. Astfel fiind este cert că instanța de apel a observat bine și a respectat limitele cererii de învestire, fiind neîntemeiată susținerea conform căreia s-ar fi analizat ceva ce nu s-a cerut.
Referitor la respectarea sau nu de către debitor a calendarului de plăți stabilit prin OUG 71/2009, pentru verificarea susținerilor recurentului a fost administrată proba cu înscrisuri în recurs, depus de intimatul debitor. Din acest înscris, rezultă că debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. a virat în contul B. I. M. suma reprezentând procentul de 5% conform titlului executoriu. Recurenta nu a susținut și dovedit că în cuantumul astfel virat nu este inclusă și suma datorată către aceasta.
Dispozițiile art. 456 și următoarele din Codul de pr. civilă au fost corect interpretate și aplicate în cauză. Câtă vreme pentru debitor există făcută o recunoaștere a debitului și o eșalonare a plății acestuia prin OUG nr. 71/2009, eșalonare ce a fost respectată, în mod corect s-a respins cererea de validare poprire, neimpunându-se la această dată demararea procedurii de executare silită în forma popririi.
Analizarea în cauză a calității procesuale a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C. de a declara apel nu mai prezintă interes pentru recurentă câtă vreme soluția pronunțată în cauză de instanța de fond a fost în mod corect schimbată în calea de atac a apelului în urma apelului ce a fost declarat în cauză și de debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C.. În aceste condiții, dacă cel de-al doilea apel cu care a fost învestit tribunalul (și în soluționarea căruia s-a dat aceeași soluție) a fost sau nu corect exercitat nu mai prezintă interes câtă vreme soluția de respingere a cererii de validare poprire (pronunțată în urma admiterii și a apelului declarat de debitor) se impune a fi menținută.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea D. P. C., împotriva deciziei nr.479/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA C., precum și cu intimata terț poprit A. P. TREZORERIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 aprilie 2013.
Președinte, P. B. | Judecător, C. T. | Judecător, L. E. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.PB /11.04.2013
Tehnred.VP/2 ex.
Red.jud.apel.IGP
Red.j.f.MV
← Validare poprire. Decizia nr. 317/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Poprire asigurătorie. Decizia nr. 6604/2013. Curtea de Apel... → |
---|