Conflict de competenţă. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1061/54/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 46

Ședința publică de la 30 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. S.

Grefier A. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D., în soluționarea cauzei privind pe reclamantul B. S. și pârâții . SRL și B. T. Sucursala C..

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra conflictului negativ de competență.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.11.2013, sub nr._/215/2013, petentul B. S. a chemat în judecată pe intimatele . și B. T. Sucursala C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună radierea ipotecii înscrisă în favoarea Băncii T. Sucursala C. pentru garantarea creditului ipotecar contractat de către . SRL C. pentru imobilul teren în suprafață de 296 m.p., situat în C., tarlaua 64, parcela 8, . L( fost nr.101, fost .).

La termenul de judecată din data de 31.03.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., iar prin sentința civilă nr.4779/31 03 2014 a admis aceasta excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D.–Secția I Civilă.

Pentru a se pronunța astfel, Judecatoria C. a arătat, în esență, că cererea formulată în prezenta cauza are ca obiect rectificare carte funciară, obiect care nu se încadrează la cererile date în competența judecătoriei, nici la criteriul obiectului, limitativ enumerat la art. 94 pct. 1 lit. a – i C., nici la criteriul valorii obiectului deoarece acesta este neevaluabil, iar, potrivit dispozițiile art.95 pct. 1 N.C.p.c, tribunalul este instanță de fond de drept comun, și rezultă că, ori de câte ori prin lege nu se prevede competența de primă instanță a unei anumite instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională, cererea este de competența tribunalului.

La Tribunalul D., cererea petentului a fost înregistrată sub nr._ .

La primul termen de judecată, instanța, verificând din oficiu competența, în conformitate cu dispozițiile art.131 C., a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalul D..

Prin sentința civilă nr.185 din 13 iunie 2014, Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. invocată din oficiu, de către instanță.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. S., în contradictoriu cu intimatele . SRL, C., jud.D. și B. T., Sucursala C., județ D. în favoarea Judecătoriei C., secția civilă.

În temeiul art.133 alin 2 C. a constatat intervenit conflictul negativ de competență .

În temeiul art.134 C. s-a dispus suspendarea cauzei și s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Acțiunea cu care a fost investită instanța, este o acțiune în rectificarea cărții funciare întemeiată pe dispozițiile Legii 7/1996, așa cum a reținut chiar și Judecătoria C..

Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.

A..2 din același articol stabilește că prevederile art. 31 se vor aplica în mod corespunzător.

Potrivit art. 31 alin 3 din Legea 7/1996 republicată, împotriva încheierii registratorului șef se poate formula plângere in termen de 15 zile de la comunicare, plângere ce se înaintează pentru soluționare la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul.

Instanța a mai reținut că, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria C., nu s-a formulat plângere împotriva unei anumite încheieri de carte funciară, însă s-a solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară, în sensul radierii ipotecii pentru a se asigura corespondența situației juridice reale și starea tabulară a imobilului situat în orașul C..

Din interpretarea sistematică și analogică a dispozițiilor art.31 alin.3 și art.33 din Legea 7/1996 republicată, rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea având ca obiect rectificarea cărții funciare este judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, în speță Judecătoria C..

Art.94 alin.4 din Noul cod de procedură civilă prevede că judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor.

În cauza de față, Tribunalul a constatat că prin Legea 7/1996 republicată competența de soluționare a cererilor privind rectificarea înscrierii în cartea funciară revine judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 94 alin.4 din Noul cod de procedură civilă.

Mai mult, art. 95 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, dispoziții legale care nu sunt aplicabile în speța de față, avându-se în vedere dispozițiile art. 31,33 din Legea 7/1996.

În concluzie, Tribunalul a constatat că nu este competent material în cauză, competența revenindu-i Judecătoriei C. care însă și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului D., motiv pentru care constată existența conflictului negativ de competență, potrivit art. 133 alin 1 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă.

În consecință, potrivit art. 134 din Noul cod de procedură civilă, instanța a suspendat judecata prezentei cauze până la soluționarea conflictului de competență și, în conformitate cu disp art. 135 alin 1 Noul cod de procedură civilă, Tribunalul a înaintat dosarul la Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între judecătorie și tribunal, Curtea constată că în speță competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei C., având în vedere următoarele considerente:

Art.94 alin.4 din noul Cod de procedură civilă prevede că judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor, în timp ce art. 95 alin.1 din noul Nod de procedură civilă, prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe

Potrivit art. 33 alin.1 din Legea nr. 7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.

A.. 2 din același articol stabilește că prevederile art. 31 se vor aplica în mod corespunzător.

Potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, împotriva încheierii registratorului șef se poate formula plângere in termen de 15 zile de la comunicare, plângere ce se înaintează pentru soluționare la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul.

Din interpretarea în mod coroborat a dispozițiilor art. 31 alin.3 și art. 33 din Legea nr. 7/1996 republicată, rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea având ca obiect rectificarea cărții funciare este judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2013, petentul B. S. a chemat în judecată pe intimatele . și B. T. Sucursala C., solicitând rectificarea înscrierilor din cartea funciară în sensul radierii ipotecii înscrisă în favoarea Băncii T. Sucursala C. pentru garantarea creditului ipotecar contractat de către . SRL C. pentru imobilul teren în suprafață de 296 mp., situat în C., tarlaua 64, parcela 8, . L( fost nr.101, fost .).

În condițiile în care există dispoziții exprese în cadrul legii speciale în materie, în sensul că, cererile având ca obiect rectificarea cărții funciare sunt de competența judecătoriei, Curtea reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 94 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, situație în care competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei C..

Pentru considerentele expuse, în raport de prevederile art. 135 alin. 4 noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D., în soluționarea cauzei privind pe reclamantul B. S. și pârâții . SRL și B. T. Sucursala C., în favoarea Judecătoriei C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2014.

Președinte,

C. S.

Grefier,

A. C.

Red.jud.C.S.

Tehn.MC/3 ex.

Data red.07.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel CRAIOVA