Conflict de competenţă. Hotărâre din 19-03-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 444/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SETINȚA Nr. 19
Ședința din Camera de Consiliu de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Judecătoria Novaci, în soluționarea acțiunii formulată de petenta . în contradictoriu cu intimații I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR - I. TERITORIAL NR.6.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., la data de 23.04.2013, sub. nr._, petenta S.C. I. I. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.4013 întocmit de I. de S. pentru Control în Transportul Rutier și exonerarea de la plata amenzii aplicate în cuantum de 6.000 lei. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.4013 întocmit de I. de S. pentru Control în Transportul Rutier, a fost sancționat cu 6000 lei amendă contravențională, pe motiv că nu a transmis Autorității Rutiere Române formularul în format electronic disponibil pe pagina de internet pentru cursa de transport persoane cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
A menționat petenta că cele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu corespund realității, deoarece în dimineața zilei de 04.04.2013 a transmis Autorității Rutiere Române formularul în format electronic disponibil pe pagina de internet, însă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, rețeaua de internet nu a funcționat.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
A fost anexat plângerii procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/04.04.4013
La data de 05.06.2013, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă ca netemeinică și nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/04.04.2013 ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, intimatul a arătat că fapta contravențională a fost constatată și sancționată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție reprezentând o stare de fapt la momentul controlului
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 NCPC, H.G. nr. 69/2012, O.G. nr. 27/2011, OMT nr. 980/2011, OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire, au fost depuse la dosar extras din baza de date a ARR, dovada comunicării procesului-verbal de contravenție.
La data de 13.06.2013 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele susținute în plângerea contravențională formulată.
Prin sentința civilă nr. 5469 din data de 9 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Novaci.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 26 iulie 2013, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1228 din data de 08 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci și s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei C..
Plângerea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2013, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 17.01.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr.367 din 17 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de instanță din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta S.C. I. I. S.R.L., C. și pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR- I. TERITORIAL NR.6,Slatina, județul O., în favoarea Judecătoriei Novaci.
S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria C. și Judecătoria Novaci și s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C., în vederea soluționării acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 NCPC., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/04.04.4013, locul săvârșirii faptei contravenționale ce i se impută petentei prin procesul-verbal contestat este localitatea Polovragi, județul Gorj.
Or, potrivit art.32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din interpretarea “per a contrario" a dispozițiilor art. 126 alin.1 NCPC, care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, coroborate cu dispozițiile art. 129 alin.1 pct. 3 NCPC, potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, cum este și cazul plângerilor contravenționale, competența teritorială este exclusivă.
Prin urmare, având în vedere locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale, precum și caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.
În consecință, în temeiul art. 132 alin.1 și 3 NCPC., cu referire la art. 32 alin.2 din O.G. nr.2/2001 și văzând și prevederile Hotărârii nr. 337/09.07.1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit pretinsa contravenție.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 133 NCPC, instanța va constata intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria C. și Judecătoria Novaci și, în temeiul art. 134 NCPC, va dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel C., în vederea soluționării acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competență în a cărui judecată a fost legal sesizată în baza artr.135-136, Curtea constată următoarele :
Potrivit art.133 pct.2 Noul cod de procedură civilă, „există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță investită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente”.
Potrivit art.135 alin.1 Noul cod de procedură civilă, „Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict”.
În speța dedusă judecății, conflictul apare între judecătoriile aflate în circumscripția a două tribunale din raza de competență a Curții de Apel C., și anume Tribunalul D. și Tribunalul Gorj.
Obiectul litigiului îl constituie plângerea contravențională formulată de contestatoarea . cu sediul în C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 04.04.2013 de I. de S. pentru Control în Transporturi Rutiere – I. teritorial nr.6 Gorj, cu sediul în București, prin care s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.-8 alin.1 lit.a din HG 69/2012, pe raza localității Polovragi, jud.Gorj.
Potrivit art.32 alin.1 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului verbal de contravenție revine judecătoriei în a cărei rază de activitate a fost săvârșită contravenția, dispozițiile procedurale care reglementează competența teritorială având caracter absolut.
În speță, contravenția a fost săvârșită în localitatea Polovragi, jud.Gorj, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.135 alin.4 din Noul cod de procedură civilă, Curtea stabilește că instanța competentă să soluționeze conflictul este Judecătoria Novaci, căreia îi va înainta dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Judecătoria Novaci, în soluționarea acțiunii formulată de petenta . în contradictoriu cu intimații I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR - I. TERITORIAL NR.6, în favoarea Judecătoriei Novaci.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2014.
Președinte, M. M. | ||
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.25.03.2014
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 61/2014. Curtea de Apel... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1042/2014. Curtea de... → |
---|