Grăniţuire. Decizia nr. 1676/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1676/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 21692/215/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1676
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. B.-Președinte Secție
-O. C. G.- Judecător
- M. C.- Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat recurenta pârâtă P. F., împotriva deciziei civile nr. 429/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. P. și intimata intervenientă D. F., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă P. F. asistată de avocat D. C., intimatul reclamant D. P. și intimata intervenientă D. F. asistați de avocat Mihăloiu B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Avocat D. C. pentru recurenta pârâtă P. F. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, într-o teză principală solicită casarea deciziei pronunțată în
apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea completării probatoriului, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul existent anterior desființării semnelor de hotar de către intimați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că, în rejudecare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 Cod pr.civ., în sensul că nu s-a ordonat efectuarea probei cu cercetare locală, proba fiind apreciată de Tribunal ca fiind inutilă, și că s-a omologat un raport de expertiză în care s-a dat eficiență doar documentației cadastrale a intimatului reclamant, ignorându-se documentația cadastrală a pârâtei, cu motivarea că nu a fost avizată și recepționată de OCPI. Or, motivul respingerii avizării a fost tocmai faptul că se recepționase anterior documentația cadastrală a lui D. P., și nu un alt impediment.
Acest aspect a fost criticat prin obiecțiunile față de raportul de expertiză întocmit de comisia de 3 experți, însă acestea au fost respinse.
O altă critică a vizat faptul că instanța de apel în mod greșit a dispus compensarea parțială a cheltuielilor de judecată, urmată de obligarea pârâtei la plata către intimați a sumei de 1656,18 lei, doar cheltuielile grănițuirii trebuind să fie suportate în mod egal de proprietari, și doar în ipoteza în care părțile nu au nicio culpă în desființarea semnelor de hotar preexistente. Pe de altă parte, acțiunea dedusă judecății a avut mai multe capete de cerere, iar regula suportării în mod egal a cheltuielilor este incidentă doar sub aspectul grănițuirii, cu privire la celelalte capete de cerere funcționând regula întemeiată pe culpa procesuală. Totodată, s-a invocat și faptul că au fost însumate toate costurile expertizelor efectuate, deși eficiență s-a dat doar ultimului raport de specialitate.
La interpelarea instanței cu privire la dispozițiile legale sub aspectul tăierii nucului, avocat D. C., pentru recurenta pârâtă P. F., arată că există la dosarul cauzei dovada ce atestă imposibilitatea tăierii nucului, solicită cheltuieli de judecată.
Avocat Mihăloiu B. pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază că în rejudecare instanța de apel a respectat întocmai dispozițiile obligatorii stabilite prin decizia instanței de casare, în care s-a menționat doar eventualitatea administrării probei cu cercetarea la fața locului, precizată în mod subsidiar, în principal instanța de casare apreciind necesitatea efectuării unei noi expertize, doar această probă având caracter obligatoriu, în condițiile art. 315 Cod pr. civ.
Cu privire la criticile referitoare la expertiza efectuată de comisia de experți, a arătat că singura documentație cadastrală care prezintă relevanță a fost cea produsă de intimatul reclamant, cea invocată de către recurentă nefiind o documentație cadastrală veritabilă ,care să fi fost avizată de O.C.P.I.
Arată că expertiza efectuată respectă întocmai obiectivele încuviințate de instanță în decizia de casare, cât și documentațiile cadastrale, care prezintă o dovadă corectă a întinderii dreptului de proprietate.
Cu privire la servitutea privind distanța plantațiilor, a arătat că în mod legal, cu respectarea art. 616 Cod civil, s-a dispus tăierea nucului existent pe proprietatea pârâtei, la o distanță mai mică decât cea legală, de 2 m față de linia de hotar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 276 Cod pr. civ.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 24.10.2008 reclamantul D. P. a chemat în judecată pe pârâtele P. V. și P. F. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună grănițuirea terenurilor limitrofe, proprietatea sa și a pârâtei P. V., pe latura de est, deoarece pârâta a denaturat linia de hotar și nu dorește de bună-voie să o reamplaseze pe vechiul aliniament, obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de aproximativ 5 m.p. pe care l-au ocupat fără drept pe aceeași latură de est a proprietății sale, precum și obligarea pârâtei P. V. să taie arborii amplasați lângă hotarul comun, iar în caz de refuz să fie autorizat să-i taie pe cheltuiala pârâtei.
La termenul din 23.01.2009, s-a depus precizare de acțiune de către reclamant prin care s- a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. Fluor,i pe calea acțiunii în revendicare, să fie obligată aceasta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 12m.p. constând într-o fâșie de 20 cm. lățime cu o lungime de 6 m, amplasată pe latura de vest a proprietății sale, terenul în litigiu având ca vecini – N- teren D. P., S – teren D. P., V – D. P., E - rest teren autoarea P. V., suprafața și vecinătățile fiind aproximative.
A mai solicitat să se stabilească linia corectă de hotar dintre proprietățile ambelor părți pe latura comună aflată pe linia de est a proprietății sale, datorită faptului că autoarea pârâtei a denaturat pe anumite porțiuni această linie de hotar, fără să o mai respecte pe cea veche .
A mai solicitat obligarea pârâtei P. F. -ca moștenitoare a autoarei P. V. - să fie obligată să taie arborii pe care autoarea i-a plantat la o distanță mai mică decât cea legală față de linia de hotar, în măsura în care sunt și copaci care îi pot afecta acoperișul construcțiilor când vor crește ( dud sau nuc ) .
La termenul din 20.02.2009, D. F. a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a arătat că își însușește acțiunea formulată de reclamant .
La data de 06.03.2009, a depus precizare la cererea de intervenție, solicitând introducerea sa în cauză în calitate de intervenientă și a se dispune alături de reclamant revendicarea celor 12 m.p. așa cum au fost identificați prin precizarea depusă la data de 23.01.2009, precum și obligarea pârâtei să taie pomii aflați la o distanță mai mică decât cea legală de hotar, pe calea servituții .
Prin sentința civilă nr._ din 16.09.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul D. P. împotriva pârâtelor P. F. și P. V. - decedată în timpul procesului, acțiunea fiind continuată împotriva moștenitoarei acesteia, pârâta P. F. și cererea de intervenție în interes propriu precizată formulată de intervenienta D. F..
A fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile reclamantului și intervenientei-situată în C., . A (fost nr.7)- și a pârâtei P. F.-situată în C., . –ca fiind pe aliniamentul punctelor 2-3-5-29-60 din anexa II la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert I. M. G..
A fost obligată pârâta P. F. să lase reclamantului și intervenientei în deplină proprietate și posesie următoarele suprafețe de teren:de 0,32 ha identificată pe planul anexă III la același raport de expertiză prin punctele 32-61-29-32 si respectiv de 0,32 ha identificată pe același plan între punctele 29-60-41-29.
A fost obligată pârâta P. F. să taie nucul cu diametrul de 13 cm amplasat la distanta de 1,13 m de linia de hotar, situat în punctul 72 de pe schița anexă la răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, depus la 10.06.2011, precum și arborele fără coronament din care a mai rămas tulpina de cca 1,70 m cu diametrul de 12 cm, amplasat la distanta de 0,24 m de linia de hotar, situat în punctul 73 de pe aceeași schiță.
S-a luat act că reclamantul și intervenienta nu au solicitat cheltuieli de judecată.
A fost obligat reclamantul și intervenienta în solidar la 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta P. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Deși în întâmpinare pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, la termenul din 03.04.2009, pârâta P. F. a arătat că nu mai menține această excepție, deoarece s-a depus între timp de către reclamant contractul de vânzare-cumpărare în copie completă, deci inclusiv cu încheierea de autentificare.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2353/05.10.2001 de BNP P. E., reclamantul și intervenienta, soț si soție, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 152 mp. situat în C., . (fost . număr cadastral provizoriu_ cu următoarele vecinătăți: N-.), E-P. V./I. P., V-P. V., conform schiței de plan și memoriului tehnic ce fac parte integrantă din contract, menționându-se în act și că terenul face parte dintr-o suprafață totală de 336 mp. și cu precizarea că din măsurători a rezultat suprafața de 278 mp. Schița de plan și memoriul tehnic la care a făcut referire contractul s-au depus la dosar de reclamant în copie –filele 151-154.
Conform certificatului de nomenclatură stradală nr.8928/25.03.2003, actuala adresă a imobilului din C., . este C., . A.
Conform sentinței civile nr.4485/22.03.1994 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin neapelare și irevocabilă, pârâta P. V. a dobândit, ca urmare a admiterii unei acțiuni în constatare, dreptul de proprietate asupra imobilului din C., ., jud.D., compus din casă și teren în suprafață de 264 mp.
Conform certificatului de nomenclatură stradală nr.864/10.03.2009, actuala adresă a imobilului din C., . este tot C., ..
Ambele părți au susținut în cauză că partea adversă este cea care a modificat linia de hotar, reclamantul și intervenienta că pârâtele au deplasat aliniamentul hotarului pe linia clădirii situată pe terenul acestora, deși hotarul se aflase anterior la o anumită distantă față de aceasta, iar pârâtele că reclamantul nu a respectat hotarul amplasând construcția chiar pe acesta, desființând vechiul gard pe o porțiune de 5-6 m și construind altul fără respectarea vechiului aliniament.
Din declarațiile martorelor audiate în cauză a rezultat că reclamantul a edificat în urmă cu câțiva ani o casă pe terenul său, martora M. F. susținând că aceasta se află la jumătate de metru de linia de hotar înspre imobilul pârâtelor și că pe hotar există un gard din scândură aflat pe același amplasament ca și înainte de ridicarea construcției, iar martora Văruți P. a arătat că nu poate să aprecieze dacă vreun zid al casei construite de reclamant se află pe linia de hotar sau dacă îl depășește, precum si că nu știe dacă pârâtele au mutat vreodată gardul total sau parțial. Ambele martore au declarat că nu cunosc dacă pârâtele au ocupat sau ocupă vreo parte din terenul reclamantului și al intervenientei.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a trasat linia de hotar dintre proprietățile părților ținându-se cont de actele de proprietate ale acestora, inclusiv de documentația cadastrală a reclamantului și intervenientei, de identificarea terenurilor așa cum sunt ocupate la data actuală si de elementele fixe existente pe teren menționându-se că linia de hotar pleacă de la țeava metalică din . pct-ul. 2 din anexa II) pe streașina garajului pârâtelor(punctele 3-5 de pe anexa II reprezentând proiecția streșinii garajului pârâtelor)-menționându-se în răspunsul la obiectivul 1 propus de pârâtă că acest traseu este conform cu documentația cadastrală a reclamantului-și continuă prin punctele 29 (reprezentând colțul casei reclamantului)si 60.
S-a concluzionat în raport –răspunsul la obiectivul 2 propus de pârâtă-că față de documentația cadastrală și de propunerea expertului privind limita dintre cele două proprietăți că reclamantul nu a depășit cu construcția linia de hotar.
S-a mai menționat că, în raport de linia de hotar propusă, pârâta ocupă din terenul reclamantei și intervenientei următoarele suprafețe de teren:de 0,32 ha identificată pe planul anexă III de punctele 32-61-29-32 și respectiv de 0,32 ha identificată pe același plan de punctele 29-60-41-29,precum și că reclamantul si intervenienta ocupă din terenul pârâtei suprafața de 0,97 mp (punctele 5-35-34-33-61-5).
In consecință, și având în vedere și art.584 Cod civ. și respectiv 480 cod civ., instanța a considerat întemeiate primele două capete de cerere din acțiunea precizată și cererea de intervenție precizată în grănițuire și revendicare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind desființarea plantațiilor, instanța a avut în vedere răspunsul la obiecțiuni depus la 10.06.2011, din care rezultă că pe terenul pârâtei sunt amplasați: un nuc cu diametrul de 13 cm la distanta de 1,13 m de linia de hotar, situat în punctul 72 de pe schița anexă la răspunsul la obiecțiuni, precum și arborele fără coronament din care a mai rămas tulpina de cca 1,70 m cu diametrul de 12 cm, amplasat la distanta de 0,24 m de linia de hotar, situat în punctul 73 de pe aceeași schiță, precum și prevederile art.607 C.civ., conform cărora distanța la care trebuie să fie situați arborii înalți față de linia de hotar este de 2 metri și art. 608 alin.1 C.civ., conform căruia proprietarul unui fond față de care arborii de pe terenul vecin sunt situați la o distantă mai mică decât cea legală poate cere să fie desființați, urmând a se admite în parte acest capăt de cerere din acțiunea precizată și din cererea de intervenție precizată și anume numai cu privire la cei doi arbori aflați la distanta mai mică decât cea legală față de linia de hotar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta P. F., susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod eronat materialul probator administrat în cauză, respingându-i neîntemeiat, atât obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză, cât și efectuarea unei contraexpertize, ce trebuiau admise, motivat de faptul că pentru rezolvarea justă a litigiului era necesar ca expertul să țină cont de planul de amplasament vizat spre neschimbare de Primăria C. și de OCPI D., pentru imobilul reclamantului, neprocedând astfel constatările expertului nu corespund realității, fiind stabilită o altă stare de fapt decât cea reală.
Apelanta a arătat că terenul reclamantului are o lățime foarte mică față de dimensiunile construcției, iar prin planul de amplasament s-a prevăzut ca acesta să respecte o distanță de 0,20 m față de hotar. Expertul nu a rezolvat acest obiectiv privind verificarea dacă reclamantul a respectat amplasamentul sau dimensiunile construcției, impunându-se ca prin răspunsul depus la dosar să justifice neconcordanța dintre concluziile din planul de situație și concluziile formulate prin raportul de expertiză. Pârâta a arătat că pentru rezolvarea corectă se impune ca expertul să transpună obligatoriu în teren planul de amplasament avizat spre neschimbare de către Primăria C. și O.C.P.I D. pentru locuința reclamantului D., invocând faptul că reclamantul nu a respectat amplasamentul construcției, a distrus gardul despărțitor dintre proprietăți și a amplasat construcția fără să respecte distanța de 0,20 m ce fusese prevăzută prin planul de amplasament.
În concluzie, a considerat că hotărârea astfel cum a fost pronunțată, se bazează pe o expertiză necorespunzătoare, care nu concordă cu realitatea, astfel că cercetarea nu a fost aprofundată pentru a se stabili o situație reală de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Prin decizia civilă nr.48 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a analizat și interpretat materialul probator administrat în cauză, corelativ cu aplicarea conformă a dispozițiilor legale incidente în materie, soluția adoptată fiind astfel legală și temeinică.
Instanța a constatat că cererea în grănițuire promovată de reclamantul D. P. și soția acestuia, D. F., ce a intervenit voluntar în timpul procesului printr-o cerere de intervenție în interes propriu, nu este una propriu-zisă, de marcare prin semne exterioare vizibile a liniei de hotar dintre proprietatea acestora și cea a pârâtelor P. V. (decedată în timpul procesului, la data de 04.01.2009) și P. F. (fiica și unica moștenitoare legală a acesteia), ci de grănițuire, subsecventă capătului de cerere în revendicare, demersul judiciar al reclamantului și intervenientei în interes propriu fiind astfel determinat de faptul ocupării abuzive a unei porțiuni din proprietatea acestora.
Astfel, o justă soluționare a cauzei reclamă o verificare a incidenței normelor de drept privitoare la revendicare și grănițuire, raportate la starea de fapt ce rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2353/05.10.2001 la BNP P. E. (filele 21-22 dos. fond), reclamantul și intervenienta în interes propriu, în calitate de soț si soție, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 152 m.p., situat în C., . (fost com. Bariera Vîlcii, .. D., cu număr cadastral provizoriu_ și având următoarele vecinătăți: N- . 1Cc(rest proprietate, E- P. V./I. P., V- P. V., conform schiței de plan și memoriului tehnic ce au făcut parte integrantă din contract, menționându-se totodată în contract că terenul înstrăinat face parte dintr-o suprafață totală de 336 m.p., însă cu precizarea că din măsurători a rezultat suprafața de 278 m.p., sorgintea în privința proprietății constituind-o certificatul de moștenitor nr. 62/19.05.1988 emis de BNP F. P. (fila 155 dos. fond) și Actul de vânzare transcris sub nr. 439/10.05.1951 la Grefa Tribunalului D. Secția a III a Civilă (filele 156-157 dos. fond).
Titlul de proprietate al pârâtei-defuncte P. V. este reprezentat de sentința civilă definitivă și irevocabilă nr.4485/22.03.1994 a Judecătoriei C., pronunțată în dos. nr.1341/1994 (filele 38-39 dos. fond), aceasta dobândind, ca urmare a admiterii unei acțiuni în constatare, dreptul de proprietate asupra imobilului din C., ., jud. D., compus din casă și teren în suprafață de 264 m.p. De menționat că, în cadrul respectivului proces nu au fost efectuate expertize tehnice judiciare în niciuna din specialitățile topografie sau construcții, considerentele sentinței indicând în privința provenienței terenului doar ca făcând parte dintr-o suprafață mai mare de 528 m.p. cuprinsă într-un Act de vânzare,încheiat la data de 18.06.1940, înscris depus de pârâta P. F. la dosarul de fond la fila 37.
Tribunalul a relevat că, de principiu, suprafața menționată într-un act de proprietate nu are, în sine, o forță probantă absolută în ceea ce privește întinderea obiectului material al acelui drept. Aceasta întrucât, nu puține au fost situațiile în care s-au comis erori de măsurare, chiar cu toate mijloacele tehnice de ultimă generație folosite la efectuarea măsurătorilor în vederea întocmirii documentației cadastrale și înscrierii în cartea funciară, realitățile sociale dovedind, nu de puține ori, că suprafețele din acte nu au cum să corespundă, la milimetru, cu realitatea fizică, conferind așadar un caracter aproximativ și relativ suprafețelor menționate în acte.
Dreptul de proprietate trebuie să fie, deci, raportat la obiectul său material, care are întotdeauna anumite limite fizice, pentru că el constituie „bunul” susceptibil de apropriațiune juridică, iar numai prin încălcarea acestor limite se aduce atingere acestui drept, și nu prin simplul fapt că unul dintre vecini posedă mai mult decât în acte, iar celălalt mai puțin, câtă vreme nu se dovedește modificarea abuzivă a liniei de hotar dintre terenurile limitrofe.
În speță, în concret, numai reclamantul și intervenienta în interes propriu au documentație cadastrală, înregistrată sub nr._/26.09.2001 la O.N.C.G.C. D., memoriul tehnic și schița planului de amplasament și delimitare a imobilului-teren dobândit la care s-a făcut referire în actul acestora de proprietate fiind depuse la dosarul de fond la filele 151-154, în timp ce pârâta-decedată P. V. și pârâta P. F., rămasă în proces, nu au deținut niciodată documentație cadastrală pentru terenul dobândit prin hotărârea judecătorească menționată.
Astfel, în raport de obiectul acțiunii dedusă judecății, instanța de apel apreciază că, se impune în mod absolut necesar analizarea și verificarea titlurilor de proprietate ale părților în litigiu, sub aspectul întinderii și amplasamentului concret al terenurilor limitrofe, având în vedere, bineînțeles, și reperele materiale, existente la data judecării cauzei.
În consecință, instanța de apel a dat eficiență constatărilor și concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie, întocmit în cauză de expert-ing. I. M. G., mijloc de probă a cărui forță probantă relevantă a fost determinată și apreciată în raport de măsurătorile riguroase efectuate, susținute de argumente adecvate și pertinente. Totodată, Tribunalul a constatat că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins obiecțiunile la raport, atât timp cât a apreciat ca fiind lămurită, expertul răspunzând întocmai obiectivelor fixate, iar în privința încuviințării unei contraexpertize, această contraprobă a fost solicitată tardiv, în condițiile art.212 alin. 2 C.pr.civ., astfel cum corect a statuat și prima instanță.
Astfel, în raport de actele de proprietate ale părților în litigiu și semnele materiale ale terenurilor limitrofe, pentru a stabili limita corectă dintre cele două proprietăți, în condițiile în care reclamantul și intervenienta în interes propriu au edificat o construcție-casă, în bazaautorizației de construire nr. 679/05.06.2002 (împrejurare în care au desființat gardul existent pe porțiunea pe care se întinde respectiva locuință), expertul a avut în vedere reperele din memoriul tehnic al documentației cadastrale, în care se specifica existența unui gard de lemn pe acea porțiune, precum și țeava metalică, amplasată la frontul stradal al străzii Viilor, la limita dintre proprietăți, în spatele garajului pârâtei, semn material necontestat, dimpotrivă pe deplin confirmat chiar de solicitarea pârâtei de a se trasa linia de hotar pornind de la acest reper material.
În aceste condiții, instanța de apel a constatat că în mod absolut normal și firesc expertul, astfel cum a susținut în cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză, nu a putut să se raporteze la o limită de hotar care nu mai există, mai exact pe porțiunea în care nu se mai află edificat gardul din lemn. Însă, față de reperul semnului material de hotar, reprezentat de zidul construcției-anexă, ce a existat la data întocmirii documentației cadastrale, continuând să existe și în prezent și care de altfel nici nu poate fi contestat, din analiza schiței-Anexă I la raport se poate observa că zidul respectivei construcții-casă se află amplasată la o distanță de 0,26 m față de zidul acelei construcții-anexe (așadar chiar cu 6 c.m. mai mult decât fusese prevăzut în documentația de autorizare construire), iar în continuare, dacă s-ar uni, în linie dreaptă, punctele 37-36, ce reprezintă zidul construcției-anexă, cu punctul 30, ce reprezintă bondocul din lemn existent, se poate constata că întregul zid al locuinței se află la aceeași distanță de 0,26 m, așadar la o distanță chiar mai mare de 0,20 m, impusă de autoritatea în construcții. În consecință, se poate trage concluzia că acel semn material-bondoc din lemn a fost păstrat ca reper-martor al amplasamentului fostului gard din lemn desființat cu prilejul edificării construcției-case.
În orice caz, chiar admițând că ar exista suspiciuni cu privire la amplasamentul acestui semn material, nu poate fi contestat însă celălalt reper material, și anume zidul construcției-anexă, față de care întregul zid al casei este paralel, așa cum se relevă din constatările expertului realizate cu prilejul identificării fizice ale imobilelor, materializate în toate cele III schițe - Anexe la raport. Altfel spus, nu are cum ca zidul casei, ce are în mod evident o configurație dreaptă și se află la o anumită distanță față de limita materială de hotar reprezentată de zidul construcției-anexe, să se continue altfel decât drept pe respectiva porțiune de hotar care, asta fiind situația, nu mai este materializată prin fostul gard din lemn. Însă, reconfigurând traseul liniei de hotar în funcție de documentația cadastrală ce a avut ca reper material acel gard din lemn, se poate conchide că, amplasamentul acestuia pornind din colțul zidului construcției-anexă, a fost, în mod cert, tot în linie dreaptă și nu în linie frântă. În aceste condiții, cu sau fără respectarea distanței de 0,20 m impusă de reglementările legale ale disciplinei în construcții (astfel cum a fost prevăzută în memoriul tehnic la autorizația de construire nr. 679/05.06.2002) și a cărei încălcare chiar să fi avut loc nu ar fi implicat altceva decât aplicarea unor sancțiuni de natura celor prevăzute de dispozițiile Legii nr.50/1991 Rep., este cert că nu poate fi vorba, în niciun caz, de o depășire a limitei de hotar a construcției-casă, astfel cum a constatat și expertul în cadrul răspunsului la obiectivul anume formulat în acest sens.
De asemenea, nici cealaltă critică substanțială a apelantei-pârâte, în sensul că linia de hotar stabilită de expert nu respectă frontul stradal de 8,10 m, cât este prevăzut în planul de amplasament din documentația cadastrală, nu poate fi apreciată ca întemeiată, dimpotrivă chiar speculativă. Aceasta în contextul în care frontul stradal de 8,14 m, rezultat din măsurătorile expertului, a fost stabilit în raport de reperul reprezentat de țeava din fier existentă la data întocmirii raportului de expertiză, iar din mijloacele de probă necontestate, reprezentate de planșele fotografice depuse chiar de pârâtă la dosarul cauzei (filele 204-205), putându-se observa cu ușurință că, atât vechiul bondoc din lemn ce nu mai există în prezent(foto 1), cât și țeava din fier ce a înlocuit acel semn material (foto 2 și 3), se aflau și se află la limita proiecției streșinii garajului pârâtei. Așadar, cu certitudine, cei 4 c.m. găsiți în plus de expert față de documentația cadastrală și care, de altfel, nu ar ridica probleme decât pe porțiunea zidului respectivului garaj (punctele 3-5 din Anexa I la raport), nu schimbă cu nimic datele problemei, atât timp cât, pe acea porțiune, hotarul proprietăților părților a fost dintotdeauna reprezentat de limita streșinii acelui garaj, ce este respectată întrutotul față de reperul actual al țevii din fier avut în vedere de expert la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților în litigiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta P. F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia pronunțata în apel, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, a fost menținută hotărârea primei instanțe care a soluționat pricina din perspectiva unei situații de fapt greșit interpretată raportat la probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în materie.
Solicită să se constatate că atât instanța de fond dar și instanța de control judiciar au dat o maximă eficiență concluziilor formulate sumar de către expertul desemnat în cauză, deși prin conținutul său concret lucrarea de expertiză nu a venit nici pe de parte in sprijinul justei soluționări a cauzei.
A arătat că expertul își fundamentează concluziile pe anumite premise deduse din împrejurarea că la momentul promovării acțiunii, numai reclamantul avea o documentație cadastrală, că actul său de proprietate îndeplinea cu prioritate condițiile translative de proprietate, că actul său de proprietate, prezintă anumite vicii în contextul în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească numai pe declarațiile părților, fără a dispune de o documentație de aceeași valoare ca reclamantul.
Așadar expertiza efectuată în cauză a favorizat evident pe reclamant, care prin promovarea cererii de chemare în judecată a dorit numai să-și consolideze un drept injust de proprietate asupra unui teren care excede proprietății sale dovedită cu acte, acest lucru fiind susținut de schiță și memoriul tehnic depuse la oficiul de cadastru și carte funciară în scopul înstrăinării proprietății.
A mai arătat că din această schiță rezultă foarte clar suprafețele ocupate de construcția reclamantului din terenul său, dar și amplasamentul terenului acestuia în raport de cadastrul inițial întocmit (fila 128 dosar) al aceluiași reclamant. Această lucrare a fost avizată în luna septembrie 2001 sub numărul de înregistrare_ la Oficiul de Cadastru, cu numărul_ și cartea funciară (fila 8 dosar). În memoriul tehnic al acestei lucrări sunt prevăzute drept limite de proprietate și amplasamentul acesteia lungimea de 8,10 m deschidere la stradă și nu 8,14 m cât a concluzionat expertul în raportul întocmit și un gard de lemn pe lungimea de est limitrofa cu proprietatea sa.
Pe de altă parte, reclamantul nu a respectat nici dispozițiile autorizației de construcție obținută de acesta în anul 2002, având în vedere că imobilul construit s-a abătut de la amplasamentul prevăzut la distanța de 0,20 m de limita convențională care despărțea proprietățile lor ( gard de sârmă cu o lungime de 7,32 ml).
Casarea sentinței pronunțată de instanța de apel este necesară din perspectiva unui incident pe care nu l-a înțeles nici aceasta instanța de control judiciar și anume că prin adoptarea unei soluții pe baza expertizei îndelung criticată de recurentă și care nu concordă cu realitatea s-a produs o necercetare a fondului cauzei. Bunăoară și instanța de apel ca și prima instanță a respins nejustificat solicitările de refacere a raportului de expertiză ținând cont de obiecțiunile formulate dintre care cel mai important ar fi fost de transpunere în teren a planului de amplasament a construcției reclamantului, dar și de efectuare a unei cercetări locale care să conducă la o convingere personală a instanței în legătură cu adevăratele raporturi de vecinătate sau chiar de efectuare a unei alte expertize pentru determinarea exactă a limitelor de proprietate ale părților având în vedere că prima expertiză a prezentat numai simple speculații și opinii personale ale expertului desemnat.
Pentru a conchide, expertul I. M. G. nu putea să stabilească în mod corect linia de hotar fără o transpunere exactă a planului de amplasament al lui D. P., plan care a fost întocmit la cererea acestuia din urmă și care a fost avizat spre neschimbare de către Primăria C..
Mai mult decât atât, deși a solicitat sistematic o amplasare în teren a imobilului casă edificată de reclamantul D. P., operațiune care ar fi evidențiat realitatea faptică a suprafeței ocupată de acesta, expertul nu a prezentat pe nici una din schițele sale dimensiunile construcției (locuinței), tot astfel permițându-și să stabilească o lățime a terenului înspre .,14 m în loc de 8,10 m, arbitrariul acestor concluzii fiind încă o dată evident.
Pe de altă parte, este greu de crezut că terenul dobândit de D. P., de la mama sa D. T. în suprafață de 152 mp. nu poate fi identificat din totalul de 280 m.p., între cele doua proprietăți rezultate neexistând o îngrădire. Dimpotrivă, dacă expertul ar fi transpus suprafața de 152 mp în interiorul celei de 280, fără ca limitele proprietăților lor să aibă de suferit, s-ar fi constatat ca această suprafață dobândită de reclamant exista în totalitatea ei, existând totodată si restul de teren care a rămas în patrimoniul vânzătoarei D. T. după dezmembrare.
Această operațiune de delimitare a terenului putea fi făcută având în vedere planul de amplasament și delimitare a bunului imobil (număr cadastral_) potrivit căruia proprietatea este delimitată de punctele 25,26,28,31,32,39,33,34,23,37,25, fiind date si distanțele pe puncte, rezultând ca lățimea terenului la . 8,10 m.l. (punctele 25-26, iar în partea de sud vecin cu T. D. lățimea este de 8,051 m.l. (punctele 33,34,23). Stabilirea coordonatelor terenului reclamantului pe baza acestor date cuprinse in planul de amplasament nu a fost agreata de expert întrucât ar fi rezultat că reclamantul stăpânea o suprafața de aproximativ 15 mp, deci mai mare decât cea evidențiată de actele sale de proprietate, la această situație contribuind si demersurile reclamantului care, în mod deliberat a desființat gardul existent de peste 30 de ani si care se afla amplasat între gospodăria acestuia pe un alt aliniament decât cel stabilit de expertiză.
Atât pentru instanța de fond dar și pentru instanța de control a fost mai ușor să accepte concluziile expertizei care prezintă nenumărate greșeli (exemplificate de ea prin intermediul căi de atac a apelului și concluzii scrise), în loc să aprofundeze cercetările în consens și cu solicitările sale în apărare, solicitări care ar fi condus negreșit la o justa soluționare a pricinii din perspectiva acțiunii de grănițuire și proprietate cu care a fost investită instanța.
Argumentele cererii sale pentru instanța de recurs în sensul casării cu trimitere la rejudecare sunt întărite de necesitatea efectuării unor probe a căror utilitate rezulta din economia spetei si anume de stabilire pe baza unor constatări tehnice a întinderii dreptului de proprietate al părților litigioase, amplasamentul real al suprafețelor de teren deținute de parti și de delimitare a liniei de hotar într-o maniera judiciara și nu arbitrara cum s-a întâmplat până în acest moment.
Instanța a reținut că se impune deci o dispoziție obligatorie în sarcina instanței de rejudecare, de ordonare a unor probe care să conchidă la stabilirea liniei de hotar în consens cu actele de proprietate deținute de părți și în raport de prevederile legale care reglementează raporturile de proprietate izvorâte din acest conflict, materializându-se în efectuarea unei alte expertize care să aplice în teren suprafața de 152 m.p. a reclamantului și de 264 m.p. a pârâtei, de aplicare în teren a planului de amplasament al locuinței lui vizat spre neschimbare de Primăria C., de efectuarea unei cercetări locale si alte probe considerate ca necesare în scopul justei a pricinii.
Pe fondul cauzei, soluția de menținere a hotărârii primei instanțe este dată cu aplicarea defectuoasă a legii, în contextul în care soluția recurată nu are un suport legal și nici faptic corespunzător situației judecății.
A solicitat să se constatate ca prin adoptarea unei hotărâri de obligare a sa la respectarea proprietății reclamantului și intervenientei pentru suprafața totală de 0,64 m.p., dreptul său este încălcat, în condițiile în care suprafața dobândită de antecesoarea sa era de 264 m.p., diminuată cu suprafața atribuită pe nedrept reclamantului.
Așadar, cum s-a arătat mai sus, în urma măsurătorilor efectuate și celor care ar urma să fie dispuse în rejudecare, suprafața reclamantului se întregește cu aproximativ 6 m.p. peste limita prevăzuta în actul său de dobândire în detrimentul său, a cărei proprietate se diminuează corespunzător cu aceeași suprafață. Este vorba de o mărire a proprietății reclamantului cu concursul instanței de judecata și de o diminuare a proprietății subsemnatei prin același mijloc judiciar.
Prin decizia civilă nr.7185/13.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de pârâta P. F. împotriva deciziei civile nr.48 din 1 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._ și a sentinței civile nr._ din 16 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. P. precum și intimata intervenientă D. F., având ca obiect grănițuire.
A fost casată decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond a ordonat efectuarea unei expertize topografice, lucrarea fiind efectuată de expert M. I., care a răspuns la obiectivele părților, necenzurate de instanța de fond, ca ulterior, să se dispună un supliment la raportul de expertiză cu obiectiv stabilit de instanță.
Instanța a constatat că soluția pronunțată de instanțe se fundamentează numai pe concluziile expertizei ordonată în cauză, instanțele ignorând apărările pârâtei și solicitările acesteia de completare a probatoriului, situație ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și are drept consecință admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul D..
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel a ordonat efectuarea unei expertize topo care va stabili întinderea proprietăților părților litigante raportate la actele de proprietate ale părților, avându-se în vedere documentațiile cadastrale și operațiunea de dezmembrare a terenului reclamantului din terenul provenit de la mama sa D. T..
Totodată s-a dispus transpunerea în teren a planului de amplasament al construcției reclamantului, aprobat spre neschimbare de Primăria C., și a se urmări dacă s-a respectat proiectul de construcție și dacă s-a încălcat proprietatea pârâtei, întrucât și aceasta a promovat o acțiune în revendicare împotriva reclamantului la 15.09.2011, depunând în acest sens copie acțiune, (dosar fond fila 312), se vor ordona și alte probe necesare stabilirii stării de fapt cu exactitate, eventual o cercetare locală.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.5 cod procedură civilă, a fost admis recursul, a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._/215/2008*.
Prin încheierea din 19.11.2012, având în vedere îndrumările deciziei de casare, precum și dispozițiile art. 167 Cod procedură civilă raportat la art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefiind utilă cauzei proba cu suplimentarea interogatoriului luat intimaților și a încuviințat proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie cu obiectivele stabilite de instanța de casare, precum și cu obiectivele propuse de apelanta-pârâtă P. F., fiind cenzurat obiectivul 4 propus de apelanta-pârâtă, a admis în parte obiectivul nr. 6, în sensul că expertul va stabili dacă apelanta-pârâtă ocupă din proprietatea intimaților și nu dacă ambele părți ocupă din proprietatea celeilalte și a reformulat obiectivul de la punctul 7 în sensul ca expertul să evidențieze posibilitatea compensării în partea de nord spre . ca părțile să ajungă la o tranzacție.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 06.12.2013 și față de modalitatea și conținutul său, considerând că obiecțiunile formulate de ambele părți sunt întemeiate, prin încheierea de ședință din 03.02.2014 s-a dispus efectuarea în cauză a unei contraexpertize de către o comisie formată de 3 experți în specialitatea topografie.
Raportul întocmit de către experții tehnici B. Ș., C. A. și C. M. G. a fost depus pentru termenul din 26.05.2014.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr.429 de la 23.06.2014 a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P. F., a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție.
A stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului D. P. și intervenientei D. F. și cea a pârâtei P. F. ca fiind pe aliniamentul 2-3-4-5-6-52 conform variantei a II-a (pct. 3 lit. b) din raportul de expertiză întocmit în apel (al II-lea ciclu procesual) de către experții B. Ș., C. A. și C. M.-G. și schița-anexă 2 la raport (culoarea verde).
A obligat pârâta P. F. să taie nucul situat la distanța de 1,34 m de linia de hotar, materializat în schița anexă nr. 1 prin pct. 22 din raportul de expertiză mai sus menționat.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea.
A compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocațiale precum și cheltuielile de judecată reprezentând taxe de timbru, timbru judiciar și onorarii de expert până la concurența sumei de 745,1 lei.
A obligat apelanta-pârâtă P. F. la plata către intimați, în solidar, a sumei de 1656,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit îndrumărilor deciziei de casare nr. 7185/13.06.2012, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului în vederea efectuării unei noi expertize topografice care să stabilească întinderea proprietăților părților litigante raportat la actele de proprietate ale părților și documentația cadastrală, dispunându-se transpunerea în teren a planului de amplasament al construcției reclamantului și a se stabili dacă s-a respectat proiectul de construcție.
În rejudecare, prin contraexpertiza efectuată de cei trei experți desemnați prin încheierea de ședință din 14.04.2014, respectiv, experții B. Ș., C. A. și C. M.-G., s-au verificat aspectele puse în atenție prin decizia de casare, constatându-se că în ceea ce privește reclamantul, distanța de la casa sa la limitele de vest, nord și est nu au fost respectate în acord cu proiectul; la efectuarea raportului s-a avut în vedere transpunerea în teren a planului de amplasament a construcției reclamantului aprobat de Primăria Mun. C..
Cu ocazia efectuării măsurătorilor, s-a constatat, de asemenea, că apelanta – pârâtă P. F. deține în fapt o suprafață de teren de 246 mp, mai puțin decât suprafața rezultată din actele de proprietate, respectiv, 264 mp iar intimatul – reclamant are o suprafață totală de 153 mp, mai mult cu 1 mp față de suprafața rezultată din acte și documentația cadastrală, plusul de suprafață deținută fiind justificat de construirea gardului în afara perimetrului din cadastru.
Potrivit art. 584 Cod Civil, "orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa". Prin operația de grănițuire se urmărește delimitarea proprietăților învecinate, prin semne exterioare și vizibile, delimitarea pe cale judecătorească putându-se realiza numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar și în situația în care există, dar sunt controversate.
În atare situație, apreciind întemeiată cererea reclamantului, hotarul despărțitor dintre proprietăți se impune a se stabili în varianta în care se respectă drepturile de proprietate ale părților, rezultat din actele de proprietate și documentațiile cadastrale.
Așadar, premisele cerute de art. 584 cod civil pentru stabilirea prin hotărâre judecătorească a unei granițe se regăsesc în speță, acțiunea în grănițuire fiind întemeiată.
În cauză, propunerea celor trei experți este în concordanță cu întinderea drepturilor de proprietate ale fiecărei părți, cât și amplasamentul acestor proprietăți, linia de hotar dintre cele două proprietăți fiind dată de aliniamentul format de punctele 2-3-4-5-6-52, aliniament ce corespunde documentației de cadastru pentru imobilul intimatului – reclamant, singura recepționată și avizată la OCPI D..
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la revendicare, contrar a ceea ce s-a reținut în expertiza efectuată la prima instanță, în faza procesuală a apelului s-a constatat că apelanta – pârâtă nu ocupă nicio suprafață de teren de la intimata – reclamantă și intervenientă.
Având în vedere că situația – premisă a acțiunii în revendicare presupune stăpânirea terenului de către posesorul – neproprietar, rezultă că în speță nu este îndeplinită această condiție, întrucât apelanta – pârâtă neavând posesia asupra terenului revendicat, nu pot fi incidente dispozițiile art. 480 Cod Civil conform cărora în situația revendicării imobiliare, proprietarul neposesor revendică bunul său imobil da la posesorul neproprietar, astfel încât apare ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea.
Tribunalul a avut în vedere că potrivit raportului de expertiză mai sus menționat, apelanta – pârâtă are plantat un nuc la o distanță mai mică de 2 m față de linia de hotar, aspect necontestat de aceasta, situat la distanța de 1,34 m, materializat în schița anexă nr. 1 prin pct. 22; pct. 5 reprezintă limita – cadastru iar distanța de la pct. 5 la pct. 22 este 1,34 m. Așadar, Tribunalul constată că apelanta – pârâtă este în culpă, încălcând servitutea de plantare a arborilor la o distanță minimă de 2 m de la pom la linia de hotar, conform art. 613 alin.1 Cod Civil, reclamantul fiind îndreptățit să ceară scoaterea acestui pom.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, în baza art. 296 Cod proc. civ., Tribunalul a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P. F. și a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție și a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului D. P. și intervenientei D. F. și cea a pârâtei P. F. ca fiind pe aliniamentul 2-3-4-5-6-52 conform variantei a II-a (pct. 3 lit. b) din raportul de expertiză întocmit în apel (al II-lea ciclu procesual) de către experții B. Ș., C. A. și C. M.-G. și schița-anexă 2 la raport (culoarea verde);o obligat-o pe pârâta P. F. să taie nucul situat la distanța de 1,34 m de linia de hotar, materializat în schița anexă nr. 1 prin pct. 22 din raportul de expertiză mai sus menționat; a respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea.
În ceea ce privește cererea părților de acordare a cheltuielilor de judecată, Tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 276 Cod proc. civ., atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța a apreciat în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
S-a avut în vedere la compensarea cheltuielilor de judecată împrejurarea că cea mai mare parte a cheltuielilor de judecată efectuate de intimați au privit efectuarea unor rapoarte de expertiză care au profitat tuturor părților pentru soluționarea capetelor principale ale acțiunii. Așadar, modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată nu este legată numai de numărul capetelor de cerere admise ori respinse ci se va avea în vedere scopul efectuării acestor cheltuieli constând în soluționarea capetelor de cerere, ceea ce impune deducerea în cadrul operațiunii de compensare a cheltuielilor de judecată, a sumelor achitate de intimați pentru întocmirea rapoartelor de expertiză, compensarea urmând a opera între suma de 4057 lei (achitată de intimați) și 745,1 lei (achitată de apelantă) până la concurența sumei de 745,1 lei. Pe cale de consecințe, rezultând o diferență de 3312,36 lei plătită în plus de intimați, se va reduce la jumătate, reprezentând cota de contribuție a apelantei – pârâte, corespunzătoare la cheltuielile de judecată efectuate pentru purtarea procesului, astfel încât aceasta va fi obligată la plata către intimați, în solidar, a sumei de 1656,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P. F., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta pârâtă a formulat următoarele critici:
Instanța de apel, în rejudecare, a nesocotit indicațiile obligatorii date de instanța de recurs, care a ordonat efectuarea unei expertize topografice, avându-se în vedere documentațiile cadastrale și operațiunea de dezmembrare a terenului reclamantului din terenul provenit de la mama sa D. T., precum și transpunerea în teren a planului de amplasament al construcției reclamantului.
Tribunalul s-a conformat doar parțial acestor îndrumări, însă a determinat o limită de hotar în mod arbitrar, omologând o situație de fapt care contravine realității în teren.
Deși pârâta a formulat obiecțiuni față de concluziile lucrării, instanța le-a respins neargumentat, cu toate că expertiza nu a identificat terenurile raportat la ambele documentații cadastrale, ci a pornit de la premisa că singura documentație recepționată și avizată la OCPI este cea a lui D. P..
Pe de altă parte, instanța de apel a respins proba cu o cercetare la fața locului, ca fiind inutilă în raport cu celelalte probe administrate, constând în expertizele efectuate, deși tocmai acesta a fost motivul pentru care instanța de recurs a casat decizia anterioară din recurs și a trimis cauza spre rejudecare. Soluția pronunțată de instanța de apel s-a întemeiat doar pe concluziile raportului de expertiză, ignorând apărările și solicitările pârâtei, aspect care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că stabilirea liniei de hotar s-a făcut în mod arbitrar, prin transpunerea în teren doar a documentației cadastrale a reclamanților, a cărei valoare este criticabilă, cu ignorarea documentației cadastrele a pârâtei.
O altă critică a vizat soluția adoptată cu privire la capătul de cerere având ca obiect tăierea nucului, arbore care este protejat prin lege, reglementările legale în vigoare interzicând în mod expres o astfel de operațiune.
O ultimă critică a vizat soluția adoptată sub aspectul cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, procedeul de compensare aplicat de instanță fiind eronat din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează instituția cheltuielilor de judecată, având în vedere specificul în materia acțiunii în grănițuire.
Astfel, instanța de apel a însumat toate sumele reprezentând onorarii de experți, în toate fazele procesuale, deși singura expertiză omologată a fost cea efectuată de comisia formată din trei experți, stabilirea liniei de hotar făcându-se numai în baza concluziilor acestui din urm raport.
Pe de altă parte, instanța a fost învestită cu mai multe cereri, iar dacă pentru acțiunea în grănițuire cheltuielile se suportă în mod egal de către proprietarii vecini, în ceea ce privește acțiunea petitorie și în obligație de a face se aplică regula potrivit căreia partea care pierde procesul trebuie să suporte toate cheltuielile efectuate de cealaltă parte.
Și în privința cheltuielilor aferente grănițuirii, recurentul a susținut că regula compensării cheltuielilor este aplicabilă doar în situația în care părțile nu prezintă nicio culpă în desființarea semnelor de hotar preexistente. Or, în speță, între proprietățile părților au existat semne de hotar, constând într-un gard desființat de intimați, așa încât, fiind în culpă, intimații ar fi trebuit să suporte toate cheltuielile avansate de recurentă.
A solicitat admiterea recursului, în teza principală, casarea hotărârii pronunțată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe pentru administrarea tuturor probelor necesare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul existent anterior desființării semnelor de hotar de către intimați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod pr. civ.
La data de 31.10.2014, intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțate în apel ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Recursul este nefondat.
Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 315 Cod pr. civ., potrivit cărora dezlegările date de instanța de recurs asupra necesității administrării unor probatorii sunt obligatorii pentru instanțele de fond, nu este întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 7185/13.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, instanța de recurs a ordonat efectuarea unei expertize topo care să stabilească întinderea proprietăților părților litigante, raportat la actele de proprietate și la documentațiile cadastrale, avându-se în vedere și operațiunea de dezmembrare a terenului reclamantului din terenul provenit de la mama sa D. T., precum și transpunerea în teren a planului de amplasament aprobat spre neschimbare de Primăria C..
Tribunalul a respectat întocmai aceste îndrumări, dispunând efectuarea unui raport de expertiză specialitatea topografie de o comisie formată din trei experți, C. M. G., C. A. și B. Ș., stabilind obiectivele pentru lucrare, în conformitate cu indicațiile trasate prin decizia de casare.
Proba cu cercetarea locală nu a fost dispusă cu caracter obligatoriu de instanța de casare, așa cum susține recurenta pârâtă. În considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs în ciclul procesual anterior s-a dispus ca instanța de apel, eventual, să ordone și alte probe necesare stabilirii situației de fapt. Prin urmare, nu s-a impus obligativitatea administrării acestei probe, ci doar s-a indicat să se aibă în vedere și oportunitatea acestei dovezi. Instanța de apel a prorogat inițial, prin încheierea de ședință din 17.06.2013, discutarea în contradictoriu a acestei probe, iar la termenul când a rămas în pronunțare cauza în apel - 23.06.2014, proba a fost repusă în discuție, apreciindu-se ca deși este pertinentă, nu îndeplinește cerința de a fi utilă, în contextul materialului probator deja administrat.
În consecință, prevederile art. 315 Cod pr. civ. au fost respectate, această critică de nelegalitate grefată pe motivul de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod pr. civ nefiind întemeiată.
Nu sunt fondate nici criticile privind modul de administrare a probei cu expertiză tehnică specialitatea topografie. Respectând îndrumările obligatorii ale instanței de recurs, Tribunalul a dispus efectuarea unui raport de expertiză cu obiectivele prestabilite de Curtea de Apel C., la termenul din 19 noiembrie 2012, când a fost desemnat expertul D. V. A. Lucrarea întocmită de acesta a fost depusă la dosar la data de17.06.2013, iar împotriva acesteia toate părțile litigante au formulat obiecțiuni, astfel că, la termenul din 23.06.2014, instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize, desemnând un nou expert, P. I.. Expertiza efectuată a fost depusă la dosar la data de 6.12.2013, iar în urma încuviințării obiecțiunilor formulate, Tribunalul a decis, în ședința publică din 3 februarie 2014, ca lucrarea să fie efectuată de o comisie formată din trei experți.
Comisia de experți a răspuns integral obiectivelor stabilite, iar modalitatea în care instanța de apel a apreciat proba administrată nu poate fi cenzurată pe calea recursului, care, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Noul Cod de pr. civ., era o cale extraordinară de atac, deschisă pentru valorificarea unor motive exclusiv de nelegalitate a hotărârii . Or, aprecierea și interpretarea probelor constituie o chestiune de netemeinicie, care nu poate face obiectului controlului judecătoresc prin exercitarea recursului.
Referitor la soluția adoptată sub aspectul servituții de avea plantații la o distanță mai mică decât cea legală față de linia de hotar, în condițiile art. 616 Cod civil în vigoare la data formulării acțiunii, recurenta nu a contestat concluziile raportului de expertiză care au evidențiat existența unui nuc pe terenul pârâtei, la o distanță mai mică de 2 metri față de hotarul despărțitor, însă a invocat, în mod generic, existența unor reglementări care protejează acest arbore și interzic tăierea sa .
În primul rând, este de precizat că nu au fost menționate în mod expres prevederile legale pretins a fi încălcate, ci doar s-a făcut referire la o interdicție cu acest obiect.
Dispozițiile Legii nr. 348/2004 republicată, a pomiculturii, prevăd în art. 17, că tăierea nucilor, indiferent de proprietar, se face pe baza autorizației prevăzute în anexa 3, ceea ce înseamnă că acești arbori nu sunt exceptați de plano de la tăiere, ci doar că această operațiune trebuie realizată subsecvent obținerii autorizației prevăzută de actul normativ menționat.
Nefondată este și critica privind aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod pr.c iv., referitor la compensarea cheltuielilor de judecată. Atât acțiunea, cât și cererea de intervenție au fost admise în parte. Sumele suportate de părți, cu titlu de taxe de timbru și onorarii de avocat, au fost compensate în totalitate, iar sumele plătite cu titlu de onorarii de expert, au fost compensate în parte, apelanta pârâtă fiind obligată către intimați la plata a ½ din 3312,36 lei.
Nu are relevanță, sub aspectul cheltuielilor de judecată, faptul că soluția instanței de apel s-a bazat exclusiv pe ultimul raport de expertiză întocmit de comisia de experți, câtă vreme părțile au avansat sume de bani și pentru administrarea probelor științifice din ciclurile procesuale anterioare, iar împrejurarea că experții au întocmit lucrări defectuoase nu este imputabilă părților.
Totodată, dispoziția din art. 584 partea finală din Codul civil de la 1864, care dispune că proprietarii învecinați suportă în mod egal cheltuielile grănițuirii, nu distinge după cum disputa a fost sau nu cauzată de modificarea culpabilă a semnelor preexistente de către unul dintre ei, astfel că nici interpretul textului de lege nu poate să facă o astfel de distincție.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că cheltuielile de judecată aferente cererii în grănițuire trebuie suportate în mod egal de proprietarii vecini.
În ceea ce privește capătul de cerere în obligație de a face, constând în desființarea nucului amplasat la o distanță mai mică de cea legală față de linia de hotar, acest capăt de cerere a fost admis în totalitate, iar cererea în revendicare, cu caracter accesoriu față de grănițuire, a fost respinsă. Cu toate acestea, sumele reprezentând onorariu de expert aferent soluționării distincte a acestui petit nu pot fi dislocate din suma totală avansată de părți cu acest titlu, câtă vreme obiectivele stabilite în vederea realizării operațiunii de grănițuire includ și obiectivele specifice soluționării cererii în revendicare.
Acestea sunt considerentele în baza cărora Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta pârâtă, urmând ca, potrivit art. 304 și 312 Cod pr.civ., recursul să se respingă ca nefondat.
Potrivit art. 274 Cod pr.civ., recurenta pârâtă, aflată în culpă procesuală, va fi obligată către intimații reclamant și intervenientă la 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă P. F., împotriva deciziei civile nr. 429/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. P. și intimata intervenientă D. F..
Obligă recurenta pârâtă la 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant D. P. și intervenienta D. F., reprezentând onorariu de avocat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | Judecător, M. C. |
Grefier, D. M. |
Red.jud.O.C.G.
2 ex/AS/15.12.2014
j.a.I.G.Ș.
L.C.C.
j.f.C.M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 532/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 84/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
