Partaj judiciar. Decizia nr. 532/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 532/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 878/274/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 532/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. B.

Judecător C. T.

Judecător L. E.

Grefier N. A.

*****

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul G. G., împotriva deciziei civile nr. 182 din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A. și intimații intervenienți G. P. și G. V., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns, pentru intimata reclamantă M. A., avocat B. V. care a depus împuternicire avocațială și dovadă de achitare onorariu avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, netimbrat deși recurentul a fost citat cu această mențiune, prin serviciul registratură, intimata reclamantă M. A., prin avocat B. V., a depus întâmpinare, după care;

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Avocat B. V. a pus concluzii de admitere a excepției invocate, a solicitat respingerea recursului ca nemotivat în drept, întrucât nici unul din motivele precizate prin cererea de recurs nu se încadrează în vreunul din prevederile art. 304 Cod procedură civilă, iar pe fond respingerea recursului ca netemeinic și nelegal. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr._ la data de 04.08.2011, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâții G. G. și H. M. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună ieșirea din indiviziune și partajarea bunurilor rămase la decesul defunctului G. I. pentru a se stabili masa bunurilor de împărțit, cotele ce le revin părților, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin.

Prin sentința civilă nr.118/20.02.2013 Judecătoria Orșova a admis în parte și în fond acțiunea, a dispus sistarea stării de indiviziune a părților, după cum urmează:

Lotul nr.1 se atribuie reclamantei M. A. și se compune din sultă în cuantum de_ lei, ce urmează a fi plătite de pârâtul G. G.. Lotul nr.2 se atribuie pârâtului G. G. și se compune din imobilul format din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 379 mp, situat în Orșova, ., județul M., urmând a plăti sultă reclamantei suma de_ lei.

A compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 630 lei.

A obligat pârâtul la plata sumei de 160 lei către Stat, reprezentând taxa de timbru în limita admiterii pretențiilor, pentru care reclamanta a beneficiat de reducere.

Diferența taxei de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de scutire rămâne în sarcina statului.

Prin încheierea pronunțată la data de 27.06.2012 a fost admisă în principiu acțiunea precizată formulată de reclamanta M. A., domiciliată în Orșova, ., județul M. în contradictoriu cu pârâtul G. G., domiciliat în Orșova ..

S-a constatat că părțile au calitatea de coproprietari cu privire la imobilul format din casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 379 mp, situat în Orșova, ., județul M., intabulat în CF nr._ a loc. Orșova (nr. CF vechi: nr. 53 vol.2, reclamanta cu o cotă de 2/5 iar pârâtul cu o cotă de 3/5.

Pentru identificarea, evaluarea imobilului și formarea a cel puțin două variante de lotizare s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții civile.

Împotriva acestei sentinței și IAP, în termen legal a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 182 din 15 noiembrie 2013, Tribunalul M. a admis apelul civil formulat de către apelantul - pârât G. G. domiciliat în Orșova, ., jud. M. împotriva sentinței civile nr.118/20.02.2013 pronunțată de către Judecătoria Orșova în contradictoriu cu intimata - reclamantă M. A. domiciliată în Orșova, ., jud. M. și intimații intervenienți G. P. și G. V., ambii domiciliați în com. M., .. 6, jud A. având ca obiect partaj judiciar.

A schimbat parțial sentința.

A omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. C. în apel.

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului cu titlu de sultă_ lei în loc de_ lei cât a stabilit prima instanță.

A compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta să-i plătească pârâtului 995 lei cheltuieli de judecată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:

Astfel, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâții G. G. și H. M. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună ieșirea din indiviziune și partajarea bunurilor rămase la decesul defunctului G. I., pentru a se stabili masa bunurilor de împărțit, cotele ce le revin părților, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin.

Urmare administrării probatoriului, corespunzător instanța de fond a reținut în masa partajabilă imobilul casă de locuit și teren aferent în suprafață de 379 mp, situat în Orșova, ., județul M., intabulat în CF nr._ a loc. Orșova (nr. CF vechi: nr. 53 vol.2, reclamanta cu o cotă de 2/5 iar pârâtul cu o cotă de 3/5.

În ceea ce privește însă stabilirea valorii imobilului supus împărțelii s-a constatat că acesta a fost supraevaluat .

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I. C. s-a stabilit o valoare a casei și terenului de 168 194 lei, valoare în care se includ și îmbunătățirile aduse imobilului de către intimata reclamantă

În schimb expertul desemnat în dosarul de fond a evaluat imobilul la 169 869 lei plus îmbunătățiri în valoare de 4358 lei efectuate de M. A..

Tribunalul a apreciat că valorile indicate de expert I. C. sunt cele reale date fiind criteriile la care s-a raportat acest expert respectiv: zona în care este situat imobilul, gradul de uzură al acestuia, faptul că îmbunătățirile reprezintă în fapt reparații aduse casei de locuit.

De asemenea aceste valori sunt apropiate de valoarea de circulație a metrului pătrat de teren în zona unde este situat imobilul, fiind apropiate de ofertele de vânzare cumpărare pentru imobile asemănătoare( filele90-91 dos. apel).

Mai mult, este de notorietate faptul că în prezent valoarea imobilelor a scăzut, iar criteriul valorii de circulație ( pe care expertiza de la fond nu l-a avut în vedere ) este unul de bază, de care trebuie să se țină cont la stabilirea valorii bunurilor de împărțit.

Pentru considerentele expuse tribunalul,în temeiul art.296 Cpciv., a admis apelul, a schimbat parțial sentința, a omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. C. și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului cu titlu de sultă_ lei în loc de_ lei.

Totodată a compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta să-i plătească pârâtului 995 lei cheltuieli de judecată.

Restul dispozițiilor sentinței fiind temeinice și legale au fost menținute.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurspârâtulG. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.

Analizând cu prioritate excepția invocată, se constată următoarele:

Art.1 din Legea 146/1997 instituie principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, iar potrivit art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 și art. 35 alin.5 din Ordinul nr. 760/C/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Din actele dosarului rezultă că recurentul nu a timbrat anticipat recursul și nici nu s-a conformat obligației de a timbra cu sumele stabilite de instanță până la termenul de judecată din 12.03.2014, când a fost legal citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 1295,6 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei pentru recurs, precum și taxă judiciară de timbru în cuantum de 206,30 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei ca diferență de plată neachitată în apel, după cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 9 și 18 a dosarului de recurs.

În consecință, Curtea, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 1 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentul pârât G. G..

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Totodată, în baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, instanța a citat pe recurent cu mențiunea de a a achita o diferență de 207, 80 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru - diferența neachitată în apel.

Norma legală menționată prevedea că „în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare”.

Recurentul pârât nu a făcut dovada achitării sumei menționate, caz în care va fi dat în debit, conform legii, la organul fiscal teritorial.

În temeiul art. 274 Cod. procedură civilă, va fi obligat recurentul către intimata reclamantă M. A. la 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul G. G., împotriva deciziei civile nr. 182 din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A. și intimații intervenienți G. P. și G. V..

Obligă recurentul către intimata reclamantă M. A. la 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Dă în debit recurentul cu suma de 207, 80 lei taxă judiciară de timbru - diferența neachitată în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.

Președinte,

P. B.

Judecător,

C. T.

Judecător,

L. E.

Grefier,

N. A.

Red. N.A./2 ex./20.03.2014

Jud. trib.M.P.,M.F.

Jud, fond C.E.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 532/2014. Curtea de Apel CRAIOVA