Legea 10/2001. Decizia nr. 725/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 725/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 6508/54/2005*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 725/2014
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014, privind apelurile declarate de reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., cu domiciliul ales în Timișoara, ., județ T.-la mandatar L. G., pârâții C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, .,nr.1,județ T., S. (fostă J.) O. M., J. M., ambii cu domiciliul ales în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., C. N. și C. R., moștenitori ai defunctei C. A., cu domiciliul în Timișoara, ., . B. H.-C.( moștenitor al defunctului B. Iohann), cu domiciliul în Timișoara, ..7, ., P. F., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., S. I. și S. I., ambii domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., R. O. V., R. M.,cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., D.G.F.P T., cu sediul în Timișoara, ., județ T., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR,cu sediul în București, sector 5, ., B. V. L., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., M. S. P.( moștenitor al defuncților M. I. D. și M. M. P. ), cu domiciliul in Timișoara P-ța Ț. V. nr.1, . și intervenienții B. N. T. E., cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, județ T., B. N. S.- NOTINGHER(fost B. N. S.- D.-N.-Notingher), cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, județ T., N. L. A. V., N. C., ambii cu domiciliul în Timișoara, . județ T., împotriva sentinței civile nr. 683/03.06.2004, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr. 5503/C/2002, în contradictoriu cu intimații pârâți ., cu sediul în Timișoara, Calea A., ., ., județ T., DIRECȚIA DE P. DIN C. PRIMĂRIEI TIMIȘOARA (CARE A PRELUAT ACTIVITĂȚILE DE ADMINISTRARE A FONDULUI LOCATIV DE LA .), cu sediul în Timișoara, .,nr.1,județ T., C. I. I., cu domiciliul în Timișoara, M., nr.17, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, N. P., N. Ș., ambii cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., P. M., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., D. P., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., G. S. (fostă D., fostă S.), cu domiciliul Timișoara, ., .,județ T., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T. M. O. Ș., cu domiciliul în Timișoara, .,., județ T., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., M. M., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, . T., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., T. E., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, . T., L. L. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei M. D., cu domiciliul în Boldești-Scăeni, ., județ Prahova, M. M. în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei M. D., cu domiciliul în Timișoara, ., ., M. L. în calitate de moștenitor al defunctei M. D., cu domiciliul în Timișoara, I. P., nr.11,., județ T., L. D., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., AMIERI(fostă L.) G., L. C. și L. D. P. (fostă L.) -moștenitori ai defuncților Z. L. și P. L. - cu domiciliul ales la cab.av. N. M., B. C., cu sediul în C., .,..1, ., și intimații intervenienți în nume propriu D. S. D. și T. P., ambii cu domiciliul în Timișoara,.,nr.1,., și M. D. G., cu domiciliul în Timișoara, S. B., nr.1, ., având ca obiect nulitate contract de vânzare- cumpărare – REJUDECARE.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care a învederat că, prin serviciul registratură, au depus concluzii scrise: apelanții reclamanți V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., apelantul pârât C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, apelantul intervenient B. N. S.- NOTINGHER, prin avocat C. E., apelanta intervenienă N. L. A. V., în nume propriu și pentru apelanții pârâți S. (fostă J.) O. M., J. M., apelanții pârâții C. N., C. R., B. H.-C., S. I., S. I., R. O. V., R. M., B. V. L., P. F. și M. S. P., apelanții intervenienți N. L. A. V., N. C. și intimații pârâți AMIERI (fosta L.) G., L. C. și L. D. P. prin avocat N. M.;
Dezbaterile și concluziile părților, în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.03.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 C.pr.civ., a amânat pronunțarea la data de 11.03.2014 și, ulterior, la data de 12.03.2014.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Reclamanta C. M. Iracema a chemat în judecată pârâții C. L. și Primăria Municipiului Timișoara, .. Timișoara, ., Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P Timișoara, F. R., F. Milena, B. V. L., S. I., C. A., J. O. M., J. M., Căldăreanu I. I., N. P., N. Ș., M. M. P., M. I. D., P. M., D. P., D. S., M. O. Ș., M. M., T. E., Beetendorf Iohann, P. F., R. O. V., R. M., L. Zorică, L. L., M. M., M. L., M. D., L. D. și a solicitat, (cererea fiind precizată și completată ulterior) instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Timișoara, Piața Ț. V.( Doicești) nr. 1, cu excepția apartamentului nr. 8- să se constate preluarea fără titlu a imobilului de către stat, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare privind apartamentele din imobil și, in mod subsecvent, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 42/2000 emis la decesul cumpărătoarei U. Malvina - având ca moștenitor pe L. D. - din care la masa succesorală s-a trecut apartamentul cumpărat, caducitatea testamentului întocmit acestuia pentru un bun care nu a intrat valabil în patrimoniul defunctei, să se constate că suprafața din imobil corespunde cu suprafața locativă inițială, să se desființeze încheierile judecătorului delegat de Carte Funciară prin care s-a aprobat intabularea, în cartea funciară nr. 970, a drepturilor de proprietate dobândit de pârâții persoane fizice asupra apartamentelor cumpărate, să sisteze cărțile funciare individuale si să readucă în cartea funciară nr. 971 apartamentele dezmembrate din imobil, rectificarea cărții funciare, prin restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, radierea dreptului înscris în favoarea Statului R., deschiderea succesiunii defuncților Rasko A., Rasko H., Bauer I., proprietari ai imobilului și a defuncților Bauer G., Barner Dolores și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit de reclamantă prin moștenire.
Reclamanta a arătat că imobilul a aparținut în coproprietate, autorilor Rasko A. în cotă de 1/4, Rasko H. - soția acestuia în cotă de 1/4 și Bauer I.- soră cu Rasko H.- în cotă de 2/4- conform contractului nr. 3819/1 noiembrie 1948 și a fost preluat de stat fără titlu valabil deoarece în anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează doar Bauer I., nu și ceilalți coproprietari, și pentru că aceștia erau exceptați de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind pensionari la data naționalizării.
A susținut că vânzarea apartamentelor din imobil de către RA Urbis SA, .. SA și ..V.L. T. SA, către pârâții persoane fizice, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 112/1992, pentru că imobilul a fost preluat fără just titlu, cu încălcarea art. 10 din aceeași lege, în privința pârâților J., învederând și lipsa calității de chiriași, la data intrării în vigoare a Legii și, deci, încheierea actului cu încălcarea art. 12 litera b din H.G. 20/1996- precum și înstrăinarea unei locuințe proprietate personală în Timișoara, după 1 ianuarie 1991- deci încălcarea art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Ca o consecință a constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare s-a cerut rectificarea cărților funciare.
În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Consiliului L. al Municipiului Timișoara, B. N. S.-D.-N.- Notingen Timișoara, B. N. T. E., precizând că au calitatea de chiriași, închiriind apartamentele din imobilul revendicat, prin contracte încheiate cu C. L. și susțin apărările formulate în cauză de pârât.
Au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Statului R., Consiliului L. al Municipiului Timișoara și al pârâtelor J. O. M., J. M., intervenienții N. L. A. V. și N. C., precizând că au cabinet de avocatură în apartamentul din imobilul cumpărat de pârâții J. și susțin apărările formulate de pârâți în interesul cărora au intervenit, invocând și un drept propriu - dreptul de preemțiune la cumpărarea apartamentului din imobil.
Pârâții J. O. M., J. M. și, separat, pârâții F. R., F. Milena, L. A., M. M. P., M. I. D., Beetendorf Iohann, P. F., R. O. V., R. M., B. V. L., S. I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, precum și cereri reconvenționale prin care au cerut să se constate nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor nr. 81 și nr. 82/2001 depuse de reclamantă, pentru necompetența notarului ce le-a emis - întrucât defuncții Bauer G. și Bauer Dolores au avut domiciliu în Brazilia și nu au avut în patrimoniu imobile în România și pentru că reclamanta nu este moștenitoare legală a foștilor proprietari, actele fiind emise cu încălcarea dispozițiilor art. 68 alin 2 din Legea nr. 36/1995.
Cereri reconvenționale au formulat și intervenientul B. N. S.-Notingher, B. N. T. E., prin care au solicitat să se constate nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor nr. 81 și nr. 82/2001, eliberate reclamantei, pentru necompetența notarului ce le-a emis și pentru lipsa calității reclamantei de moștenitoare legală a foștilor proprietari, nefăcând dovada acceptării succesiunii acestora de către autoarea sa.
Intervenienții D. S. D. și T. P. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii in revendicarea imobilului, întrucât sunt proprietarii apartamentului nr. 8 din imobilul cumpărat în anul 1948 ( care a rămas în stăpânirea lor, nefiind preluat de stat).
Cerere de intervenție în interes propriu a formulat și intervenientul M. D. G. prin care a solicitat să se constate că bunul său a deținut în proprietate apartamentul nr. 2 din imobil, în care a funcționat o tipografie, ce a fost preluată fără titlu valabil, să se dispună radierea Statului din cartea funciară și să fie obligat să-i lase în deplină proprietate apartamentul.
Pârâtul C. L. al Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor depuse de reclamanta, pentru că nu este rudă în linie directă sau colaterală cu pârâții proprietari și nu a probat acceptarea succesivă a fiecărei succesiuni a defuncților, iar la succesiunea sorei sale Bauer Dolores vine ca legatară universală, calitate ce o înlătură, pe cea de moștenitoare legală a sorei sale, iar, în privința defunctului Bauer G.- nu a depus certificat de moștenitor al defunctei Rasko H.- act necesar pentru dovedirea calității de moștenitor, nefiind moștenitor sezinar.
A invocat, deci, lipsa calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilitatea revendicării, necompetența Tribunalului de a soluționa cauza.
Întâmpinări au formulat și pârâții J. O. M. și J. M., prin care au invocat neregularități ale mandatului judiciar în baza căruia a fost reprezentată în cauză reclamanta, excepția lipsei calității procesuale active, reclamanta nefiind rudă în linie directă sau colaterală până la gradul IV cu foștii proprietari, nefiind incidente dispozițiile art. 661 Cod civil, și nici dispozițiile art. 4 alin. 3 din Lg. 10/2001 privitoare la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii - pentru că acestea privesc doar pe succesibilii aflați în viață la data intrării în vigoare a legii, iar nu pe cei decedați.
Au invocat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după . Lg.10/2001 și, în condițiile în care s-a optat pentru procedura specială prin formularea unei notificări pentru obținerea măsurilor reparatorii, prescrierea dreptului la acțiune în rectificarea cărții funciare.
Prin întâmpinările formulate de pârâții M. M., F. R., F. Milena, C. A., M. M. P., B. H.- C., P. F.,, R. O. V., R. M., B. V. L., S. I. s-au invocat aceleași excepții, iar prin întâmpinarea formulată de pârâta ..V.L T. SRL Timișoara și prescripția dreptului la acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, excepția necompetenței Tribunalului de a soluționa cauza.
Prin încheierea de la 19 noiembrie 2002 Tribunalul T. a respins excepția necompetenței materiale, motivând că acțiunea,în raport de obiectul ei, este evaluabilă în bani și obiectul are o valoare de peste 2 milioane lei, ce atrage competența de primă instanță a tribunalului conform art. 2, pct.1 lit. b din Codul de procedură civilă, iar celelalte capete ale acțiunii au un caracter accesoriu în raport de cererea de revendicare imobiliară, intervenind prorogarea de competență în baza art. 17 Cod. procedură civilă.
Excepția lipsei calității de mandatar a reprezentantului reclamantei și excepția prescripției dreptului la acțiune au fost soluționate prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2003, fiind respinse.
Instanța a reținut că prerogativele pe care reclamanta le conferă mandatarului ei prin împuternicirea nr. 160/2001 îi dă dreptul de a o reprezenta în instanță la procedurile și acțiunile prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu privire la restituirea imobilului în litigiu și la alte cereri ce vizează dreptul reclamantei în legătură cu imobilul.
Excepția prescripției dreptului la acțiune s-a respins, instanța motivând că reclamanta a formulat notificarea în termenul prevăzut de art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin modificările aduse legii, iar excepțiile lipsei calității procesuale active și a prescripției dreptului la acțiunea în rectificare carte funciară, s-au unit cu fondul cauzei.
Pe parcursul judecății, a intervenit decesul reclamantei( la data de 17 decembrie 2002) calitatea procesuală activă fiind transferată către descendenții acesteia V. M. de C., Oswalde Cruz, E. M. de C., R. M. M. de C., care au fost introduși în cauză în calitate de reclamanți și reprezentați de L. G. I., pe bază de mandat judiciar.
Prin sentința civilă nr. 683 din 3.06.2004 pronunțată în dosar nr. 5503/C/2002, Tribunalul T., a admis în parte acțiunea precizată și completată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare a apartamentelor din imobil, încheiate de RA Urbis Timișoara cu pârâții persoane fizice, a dispus restabilirea situației anterioare în cartea funciară colectivă nr. 970 Timișoara, prin radierea dreptului de proprietate al pârâților cumpărători și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului R..
A dispus radierea dreptului de proprietate al titularilor pârâți înscriși în cărțile funciare individuale nr. 1337 Timișoara, pentru apartamentul nr. 2, CF nr._, pentru apartamentul 3, CF nr._, pentru apartamentul 4, CF nr._, pentru apartamentul 5, CF nr._, pentru apartamentul 9, CF nr._, pentru apartamentul 16 și înscrierea dreptului de proprietate al Statului R. precum și sistarea cestor cărți funciare în sensul readucerii acestora în cartea funciară nr. 970 colectivă și nr. 971 individual Timișoara.
S-au respins capetele de cerere prin care reclamanții au solicitat: revendicarea imobilului situat în Timișoara, Piața Ț. -V. ( fostă Doicești) nr. 1, constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului, a se constata că suprafața din imobilul care este deținută și ocupată în prezent de către pârâți, este aceeași cu cea revendicată, desființarea încheierilor judecătorului delegat de carte funciară efectuate în CF 970 colectiv și 971 individual Timișoara, rectificarea cărții funciare a întregului imobil prin radierea dreptului de proprietate al Statului R. și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantei, de a se constata deschise succesiunile defuncților Rasko A., Rasko H., Bauer I. și că în urma succesiunii succesive, reclamanta este unica moștenitoare a defuncților, iar în masa succesorală a acestora se afla imobilul și să se dispună intabularea dreptului dobândit prin moștenire, în cartea funciară.
S-au respins cererile reconvenționale formulate de pârâții C. A., M. M. P., M. I. D., B. Iohann, P. F., R. O. V., R. M., B. V. L., S. I., de B. N. S. -D. -N.- Notingen Timișoara, B. N. T. Elen și de pârâții J. O. M. și J. M., ca inadmisibile.
S-au respins cererile de intervenție accesorii introduse de B. N. S. -D. -N. - Notingen Timișoara, B. N. T. E. și de intervenienții N. L. Valeri și N. C., ca inadmisibile.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. D. G., ca inadmisibilă.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de D. S. D. și T. P..
Excepția lipsei calității procesuală active a fost respinsă, în considerentele sentinței reținându-se că reclamanta și-a dovedit legitimitatea dreptului la acțiune în conformitate cu art. 4 (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, a moștenitorilor neacceptanți pentru bunurile care fac obiectul legii.
Instanța a interpretat aceste dispoziții, în sensul că repunerea în termen privește pe toți succesibilii după foștii proprietari de la care s-au preluat bunuri ce formează obiectul legii nr. 10/2001.
Cu aplicare la speță, instanța a reținut că reclamanta, prin notificarea formulată în cadrul termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, și-a exercitat atât propriul drept de opțiune succesorală, cât și al autorilor săi.
A mai argumentat că reclamanta, în calitate de moștenitoare testamentară și legală a sorei sale Bauer Dolores, i-a succedat în toate drepturile pe care le-a avut față de soțul predecedat Bauer G., care, la rândul lui, le-a dobândit după mama sa defuncta Bauer I. și mătușa sa,defuncta Rasko H., de la care a preluat inclusiv drepturile de opțiune succesorală.
Un alt argument, în sprijinul respingerii excepției, l-a constituit instituția retransmiterii succesiunii.
S-a arătat, în acest sens, că moștenitorul legal în nume propriu sau prin reprezentare, supraviețuind defunctului un timp cât de scurt, dobândește succesiunea acestuia, chiar dacă nu a acceptat-o dar nu a repudiat-o, și confundată cu a sa proprie, o lasă moștenitorilor legali sau testamentari.
S-a reținut că retransmiterea operează chiar dacă moștenitorul decedat nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, în termenul prescripției de 6 luni, fiindcă din patrimoniul retransmis face parte și acest drept, care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii în perioada rămasă până la împlinirea termenului de prescripție, iar, dacă termenul a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească acceptarea moștenirii în termen sau că a decedat înainte de expirarea termenului de acceptare.
A concluzionat instanța că prin mecanismul retransmiterii se pot ivi situații în care o persoană moștenește alta, față de care nu are vocație succesorală generală – iar, în speță, se confirmă o astfel de situație.
S-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune privitoare la rectificarea cărții funciare, cu motivarea că în speță nu este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 37 din Decretul lege nr. 115/1938, deoarece textul are în vedere dobânditorii cu act juridic de bună credință, pe când pârâții sunt dobânditori de rea-credință, ipoteză în care acțiunea este imprescriptibilă.
Instanța a admis însă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare. S-au invocat dispozițiile art. 6 alin 1 din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație și dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001- care prevăd pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, dacă nu a fost respectat termenul de formulare a notificării.
Cu referire la speță, s-a reținut că reclamanta a depus notificare prin executorul judecătoresc cu nr. 319/23.08.2001, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă nu a fost soluționată de către comisie, dar conform principiului " lecta una via....", nu poate urma o altă cale în justiție.
Cererea în restituirea imobilului, ca și a capetelor de acțiune accesorii, prin care s-a cerut să se constate preluarea abuzivă a imobilului de către stat, caducitatea testamentului întocmit de U. Malvina, desființarea încheierilor judecătorului delegat de carte funciară și dezbaterea succesiunii foștilor proprietari ai imobilului, s-au respins ca inadmisibile.
Instanța s-a considerat competentă să judece cererea de constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, pe care le-a analizat prin prisma dispozițiilor art. 46 alin. 4 din Legea nr. 10/2001( care sancționează cu nulitatea absolută actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative în vigoare la data încheierii actului juridic) și a prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, care exceptează de la vânzare locuințele declarate monumente istorice din domeniul patrimoniului național.
În fapt, instanța a reținut că la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare imobilul aparținea patrimoniului național, fiind evidențiat la capitolul B - monumente și ansambluri de arhitectură poziția 36 B 1013 din Anexa monumentelor istorice 1992 aprobată de Comisia Națională a Monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii și cultelor, listă în vigoare și în prezent, astfel că, actele sunt încheiate cu încălcarea unei dispoziții prohibitive, sunt nule.
Abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 422/2001, s-a reținut a fi irelevantă, ca urmare a aplicării principiului neretroactivității legii.
În privința contractului încheiat de pârâții J. O. și J. M., s-a reținut că nulitatea absolută operează și în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 coroborat cu art. 6 și 12 din HG nr. 20/1996.
Ca urmare a constatării nulității contractelor, restabilirii situației anteriore și în baza art. 35 și 36 din Decretul Lege nr. 115/1938, instanța a motivat că se impune rectificarea cărții funciare colective nr. 970 Timișoara, respectiv radierea dreptului de proprietate înscris de pârâți și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului R., precum și radierea drepturilor de proprietate înscrise în cărțile funciare individuale asupra apartamentelor cumpărate, și reînscrierea dreptului Statului, urmând a se sista aceste cărți funciare. .
Instanța a argumentat că respingerea ca inadmisibilă a cererii în revendicare și a capetelor acțiunii accesorii revendicării, ar impune respingerea ca inadmisibile și a cererilor reconvenționale și a cererilor de intervenție accesorii formulate în cauză, urmând a fi rezolvate în cadrul procesual stabilit în condițiile Lg.10/2001.
S-a respins, ca inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. D.-G.- prin raportarea la cererea principală a reclamantei, cât și la obiectul intervenției întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D. S. și T. P., s-a respins ca lipsită de interes, câtă vreme acțiunea reclamantei nu lezează dreptul de proprietate al intervenților, nefiind revendicat și apartamentul nr. 8 din imobil.
Împotriva sentinței Tribunalului T., au declarat apel reclamanții, pârâtul C. L. Timișoara, intervenienții B. N. T. E., B. N. S.-D. N.-NOTINGHER, pârâții J. O. M. și J. M., intervenienți N. L. A. V., N. C., pârâți C. A., M. I. D. și M. M. P., B. Iohann- ulterior decedat - apelul fiind însușit și motivat de moștenitor B. H.-C., pârâții P. F., R. O. V. și R. M., și S. I. și S. I., intervenient M. D. G., pârâții D.G.F.P T., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, B. V. L., iar pârâta L. Z. a formulat cerere de aderare la apel.
În motivarea apelului (f.65-68 dosar nr.8498/C/2004 C.A.Timișoara), apelanții reclamanți au criticat sentința pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii de revendicare a imobilului și a cererii în constatarea preluării abuzive a imobilului, de către stat, nepronunțarea expresă a instanței asupra nulității contractelor pentru înstrăinarea unei părți comune indivize din imobil, făcându-se referire, sub acest aspect, numai în considerentele sentinței, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a intervenienților N., care au invocat doar un drept de preemțiune la cumpărare, acordat de pârâții J..
Au susținut că instanțele au competența să constate valabilitatea titlului statului asupra bunurilor preluate în domeniul public conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar refuzul instanței de a judeca pe fond aceste cereri reprezintă o denegare de dreptate conform art. 3 din Codul civil și art. 6 din Convenția Drepturilor Omului.
Au învederat și competența instanțelor de a pronunța hotărâri judecătorești de restituire a imobilelor - în temeiul Legii 10/2001, făcând referiri la art. 2 alin. 2 raportat la art. 47 alin.2 cu trimitere la art. 46 și art. 48 din Legea 10/2001.
Prin motivele de apel(f.16-18 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), Primăria Municipiului Timișoara a criticat soluția de admitere a capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară colectivă nr. 970 Timișoara, radierii drepturilor dobândite de pârâți asupra apartamentelor cumpărate, din cărțile funciare individuale și readucerea lor în cărțile funciare colective nr. 970 și nr. 971.
Apelanta a arătat că la momentul încheierii contractelor nu exista acțiune în revendicarea imobilului pe rolul instanțelor, nu era notată nici o interdicție de înstrăinare a apartamentelor în cartea funciară, imobilul nu făcea parte din categoria celor prohibite la vânzare astfel că actele încheiate întrunesc condițiile de valabilitate cerute de art. 948 Cod. proc. civ și sunt valabile cu atât mai mult că pârâții au fost cumpărători de bună credință.
Privitor la preluarea imobilului în proprietatea Statului a susținut că a fost legală, și cu titlu valabil, imobilul fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și înscris în cartea funciară cu proprietar S. R., înscriere ce conferă dreptului real o putere doveditoare absolută conform art. 32 și 33 din Decretul Lege 115/1938.
O altă critică se referă la rezolvarea data excepției prescripției dreptului la acțiunea în rectificarea cărții funciare, apelanta susținând că operase prescripția extinctivă conform art. 37 alin.2 din Decretul lege 115/1938.
În motivarea apelului (f.113-115 dosar nr.8498/C/2004C.A. Timișoara), intervenientul în interesul Primăriei Municipiului C. - B. N. S. - Notingher a criticat respingerea excepției lipsei calității procesuale active dar și a excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantei, cu următoarea argumentare:
Dreptul de opțiune succesorală nu se poate naște în mod valabil în favoarea unei persoane care, nemaifiind în viață, nu mai are capacitatea de folosință a drepturilor civile, astfel că, repunerea în termen nu poate opera pentru antecesorii decedați la data intrării în vigoare a Lg. 10/2001.
Nu s-a avut în vedere certificatul de moștenitor din 21 octombrie 1975 ce stabilește calitatea de unică moștenitoare a defunctei Bauer I. - sorei acesteia - Rasko H.- colateral privilegiat cu consecința nulității certificatului de calitate de moștenitor nr. 82/2002, emis reclamantei inițiale, prin care se atestă ca moștenitor al defunctei -Bauer G.- fiul acesteia, cu încălcarea art. 86 din Legea 36/1995.
Certificatele de calitate de moștenitor sunt emise cu încălcarea prevederilor legale. pentru că s-au eliberat fără cercetarea de către notar a actului de stare civilă din care să rezulte raporturile de rudenie și fără clarificarea inadvertențelor privitoare la numele reclamantei și al defunctului Bauer G..
Mandatul dat de reclamantă pentru reprezentare judiciară se referă la promovarea de cereri în temeiul Legii 10/2001 pe când în speță acțiunea are ca obiect o revendicare pe dreptul comun și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare - pentru care nu exista mandat special.
În apelul declarat de intervenientul în interesul Primăriei Municipiului Timișoara, B. Notarului Public T. E.(f.116-117 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), s-a criticat sentința pentru modul în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra inadvertențelor privitoare la numele reclamantei din actele de stare civilă depuse la dosar și nici asupra lipsei mandatului special necesar pentru formularea cererii adresate notarului public, pentru dezbaterea succesiunii și eliberarea certificatului de moștenitor, la dosar nefiind depuse dovezi de împuternicire în acest sens, date reprezentantului reclamantei L. G. I..
S-a criticat și soluția data cererii reconvenționale, susținând că se impune constatarea nulității certificatelor nr. 81 și 82 din 2001 eliberate reclamantei și respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale activă, din considerentele arătate dar și pentru că nu s-a făcut dovada acceptării exprese sau tacite, necesară a tuturor succesiunilor pentru a se reține retransmiterea succesorală, instituție ce se analizează prin raportare la art. 692, 689 și art. 700 Cod civil.
A mai criticat respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale și pentru că a justificat interesul și dreptul pe care îl are în cauză în soluționarea acțiunii principale.
În motivarea apelurilor (f.118-127 și 128-137 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), pârâții J. O. M. și J. M. și intervenienții în interesul acestora N. L. A. V. și N. C., au invocat următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței civile.
În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei deoarece prerogativele conferite mandatarului L. G. I.- prin împuternicirea dată se limitează la procedurile prevăzute de Lg.10/2001 pe când în speță s-a soluționat o revendicare pe dreptul comun și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare pentru care nu exista mandat special
Greșit prima instanță a respins lipsa calității procesuale active reținând vocația succesorală a reclamantei față de foștii proprietari, prin instituția repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, deșii toți moștenitorii succesiunii cu excepția reclamantei erau decedați la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 și nu s-a făcut dovada că aceștia au acceptat succesiunea autorilor în termenul prevăzut de art. 700 Cod. civil, dovada necesară întrucât nici unul nu a decedat în cadrul termenului de exercitare a dreptului de opțiune succesorală - drept stins prin efectul prescripției extinctive.
Prin certificatele de calitate de moștenitor nr. 81 și 82 din 2002 s-a reținut atât calitatea reclamantei de moștenitoare legală a defunctei Bauer Dolores cât și calitatea de moștenitoare legală, deși prevalează calitatea de moștenitoare testamentară iar dreptul de moștenire legală este înlăturat, colateralii nefiind moștenitori rezervatari.
În mod nejustificat s-a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională în nulitatea certificatelor de moștenitor, fără analizarea cauzelor de nulitate privitoare la încălcarea competenței materiale și teritoriale și a dispozițiilor art. 68 alin. 2 din Legea 36/1995, emiterea lor în lipsa cererii personale a moștenitoarei sau în baza unei procuri speciale dată în acest sens, emiterea certificatului cu încălcarea art. 86 din Legea 36/1995 în condițiile în care nu s-a anulat certificatul de moștenitor anterior, autentificarea lor fără stabilirea identității moștenitoarei și în lipsa actelor de stare civilă necesare și existenței unor inadvertenței în numele unor moștenitori, lipsa vocației succesorale a reclamantei după familia cumnatului ei nefiind rudă ci afin cu aceasta și cu atât mai mult nu îi poate moșteni pe cei care sunt rudele sau afinii cumnatului ei.
Calitatea procesuală activă nu au nici pretinșii moștenitori ai reclamantei, nefiind depuse acte de stare civilă care să facă dovada rudeniei cu reclamanta.
Soluția pronunțată cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere rectificarea cărții funciare este greșită întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art. 37 alin. 2 din Decretul Lege 115/1938- menținut prin dispozițiile art. 38 alin. 2 din Legea 7/1996, pârâții fiind cumpărători de bună credință iar termenul de prescripție de 3 ani ce curge de la data înregistrării cererii de intabulare s-a împlinit.
Pe fondul cauzei greșit s-a reținut nulitatea contractului încheiat de pârâții J. deoarece din înscrisurile depuse la dosar există dubii cu privire la calificarea imobilului ca monument istoric, nulitatea prevăzută de art. 14 alin. 2 din Legea 112/1995 este în prezent asanată datorită abrogării interdicției de înstrăinare a imobilelor considerate monumente istorice prin OUG 228/2000, raportul locativ asupra apartamentului nr. 5, exista anterior anului 1997 și era stabilit față de părinții pârâtei, ulteriori decedați iar locuința deținută anterior de reclamantă a fost în realitate o cameră într-un cămin de nefamiliști care nu asigura norma locativă pentru familia pârâților.
Intervenienții N. L. și N. C., pe lângă motivele comune invocate și în apelul pârâților J., au mai invocat și soluționarea cauzei cu lipsa de procedură în privința intervenientului N. C., care nu a mai fost citat în cauză începând cu data de 15.01.2004, și respingerea ca inadmisibilă a cererii lor de intervenție, în contradicție cu încheierea din data de 10.09.2002, de admitere în principiu a cererii.: Prin motivele de apel(f.138-144 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), pârâții C. A., M. I. D. și M. M. P., P. F., R. O. V. și R. M. B. V. L., S. I. și S. I. și pârâtul moștenitor B. H.-C.(f.216-222 dosar C.A. Timișoara), au susținut excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și implicit a succesorilor ei.
Au argumentat că art. 4 din Legea 10/2001 se referă la moștenitorii direcți și indirecți ai foștilor proprietari până la gradul IV, iar reclamanta nu se încadrează în această categorie.
Potrivit unui alt argument retransmiterea operează numai dacă există acceptare, în lipsa acceptării nefiind posibilă retransmiterea unui drept și nici a dreptului de a fi repus în termenul de acceptare, iar reclamanta nu a făcut dovada că a intervenit acceptarea succesiunii fiecărui defunct și nu este moștenitoarea proprietarilor tabulari nefiind rudă nici în linie directă și nici în linie colaterală până la gradul IV cu aceasta.
Au mai arătat că proba acceptării este extrem de importantă în cauză deoarece Rasko H. a decedat în Timișoara iar nepotul acesteia avea la acea dată domiciliul în Brazilia unde a și decedat nefiind posibilă o acceptare tacită iar un act de acceptare expresă nu s-a depus.
Din nedovedirea acceptării s-a apreciat că trebuie reținută succesiunea vacantă a defunctei cu consecința întreruperii șirului moștenitorilor după foștii proprietari, retransmiterea nemaifiind întrucât nici în patrimoniul defunctului Brauer G. și nici în cel al soției Brauer Dolores nu exista imobilul în litigiu la data decesului.
Au mai susținut apelanții pârâți și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare după . Legii 10/1001- dacă are ca obiect imobile prevăzute de lege invocând în acest sens dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001.
S-a criticat, ca esențial greșită respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale formulată de pârâții cu următoarele argumente:
Stabilirea legalității certificatelor de calitate de moștenitor este în legătură directă cu calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001 și nu numai cu calitatea acestora de a revendica în condițiile dreptului comun.
Nepronunțarea instanței asupra cererii reconvenționale lasă aparența validității unor acte juridice evident nelegale - pentru lipsa competenței unui notar public din România de a emite în speță un certificat de moștenitor, pentru lipsa oricărei dovezi privind acceptarea succesiunii de către reclamantă, pentru lipsa condițiilor de fond privind succesiunea, reclamanta nefiind rudă cu foștii proprietari tabulari, pentru emiterea lor cu încălcarea art. 86 alin. 1 din Legea 36/1995 după emiterea altui certificat . .
Cu privire la fondul cauzei au susținut că au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor valabile și cu bună-credință în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 46 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001, iar în privința interdicției de vânzare a imobilului prevăzut ca monument istoric au invocat asanarea nulității prin abrogarea ulterioară a interdicției.
În motivarea apelului (f.10-11 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), Direcția Generală a Finanțelor Publice, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, în cauză motivat de calitatea procesuală pasivă a Consiliului L. al Municipiului Timișoara, conform prevederilor art. 12 pct. 5 alin. 2 din Legea 213/1998, iar, pe de altă parte, S. nu a fost parte a raportului juridic, respectiv, în contractul de vânzare-cumpărare.
În motivarea apelului (f.152 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara), intervenientul în interes propriu M. D. G. a criticat sentința pentru rezolvarea dată cererii sale de intervenție, considerând că există o contradicție între încheierea de la 08 aprilie 2004, prin care s-a respins în principiu cererea sa, și sentință - prin care s-a respins aceeași cerere, ca inadmisibilă.
Pe fond a reiterat susținerile din cererea de intervenție privitoare la dreptul pe care l-a avut autorul asupra tipografiei ce a funcționat în apartamentul nr. 2 din imobil, precizând că a formulat notificări pentru măsuri reparatorii atât pentru utilajele tipografice cât și pentru spațiu, în baza Legii 10/2001.
Pârâta L. Z. a formulat cerere de aderare la apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, întrucât a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului cu bună credință, necunoscând că imobilul este înscris în lista monumentelor istorice și, ca atare, interzis la înstrăinare(f.210-211 dosar nr.8498/C/2004 C.A. Timișoara).
Prin Încheierea nr.2196/21 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea procesului ce formează obiectul dosarului nr.8498/C/2004 al C.A. Timișoara, de la această instanță, la C.A. C..
Prin decizia civila nr. 3009/28 noiembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 1954/2005, Curtea de Apel C. a respins apelul declarat de reclamanții V. M. de C., R. M. M. de C., E. M. de C., prin procurator L. G. I. domiciliat în Timișoara, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 683 din 03 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr. 5503/C/2002.
A respins apelul declarat de intervenientul în interes propriu M. D.-G. din Timișoara, .. 56, ., . împotriva aceleiași sentințe.
A admis apelurile declarate de pârâți pârâtul C. L. TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T., intervenienți B. N. T. E. și B. N. S.-D. N.-NOTINGHER, ambele cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, jud. T., pârâții J. O. M. și J. M., intervenienți N. L. A. V., N. C. toți domiciliați în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., pârâți C. A. din Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., M. I. D. și M. M. P. domiciliați în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, . B. H.-C. din Timișoara, ., ., jud. T., pârâți P. F. din Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ..T., R. O. V. și R. M. domiciliați în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., S. I. și S. I. domiciliați în Timișoara, Piața Doicești, nr. 1, ., pârâții D.G.F.P T., cu sediul în . A, jud. T., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR cu sediul în București, ., sect. 5 împotriva aceleiași sentințe civile în contradictoriu cu intimații pârâți . cu sediul în Timișoara, Cl. A., ., ., .. SA TIMIȘOARA cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T., C. I. I. din Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., N. P., N. Ș., domiciliați în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., P. M., aceeași adresă la ., D. P., D. S., domiciliați la aceeași adresă, .. T., M. O. Ș., M. M. domiciliați la aceeași adresă, .. T., T. E. aceeași adresă, .. T., Zorică L. din localitatea Sinești, nr. 263, jud. T., L. L. din localitatea Sinești, nr. 263, jud. T. ( cu reședința în Boldești Scăeni-, ., jud. Prahova, M. M. din Timișoara, ., ., M. L. din Timișoara, .. 11, ., M. D. din . și L. D. din Timișoara, Piața Doicești, nr. 1, ..
A admis cererea de aderare la apel formulată de pârâta L. Z. din localitatea Sinești, nr. 263, jud. T..
A schimbat sentința, în sensul că a respins în totalitate acțiunea, a admis cererea reconvențională formulate de pârâții J. M. O. și J. M., cererea reconvențională formulată de pârâții C. A., M. M. P., M. I. D., Bettendorff Iohann, P. F., R. O. V., R. M., B. V. M. și S. I. și cererile de intervenție accesorie formulate de B. N. S.-D., de B. N. T. E., de intervenienții N. L. A. și N. C..
A anulat certificatele de calitate de moștenitor nr. 81/2001 și nr. 82/2001 eliberate de B. Notarului Public C. R..
Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Excepțiile privesc necompetența materială a Tribunalului T. de a soluționa in primă instanță acțiunea și celelalte cereri formulate în cauză, lipsa calității de mandatar a reprezentantului reclamantei ceea ce ar atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de art.161 Cod pr. civ., lipsa calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive a unor părți în cauză, prescrierea dreptului la acțiune în rectificare carte funciară, inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
Se impune soluționarea prioritară a excepției necompetenței, apoi a excepției lipsei calității de mandatar și a excepției lipsei calității procesuale active.
Prima instanță a dat o corectă rezolvare excepției necompetenței materiale și a lipsei calității de mandatar al reprezentatului reclamantului.
În conformitate cu prevederile art.2 alin.1 lit .b din Codul de procedură civilă, în forma pe care acest text o avea la data pronunțării sentinței, competența materială de judecare a proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 2 milioane de lei revenea tribunalului.
Revendicarea formulată de reclamantă pe calea dreptului comun are un obiect material evaluabil în bani astfel că în stabilirea competenței materiale
intervine criteriul valorii obiectului.
Celelalte capetele ale acțiunii având caracter accesoriu în raport cu revendicarea imobiliară, devine operantă prorogarea de competență, conform art. 17 Cod procedură civilă.
S-a soluționat corect și excepția lipsei calității de mandatar a reprezentantului reclamantei în cauza – L. G. I..
Art.67 alin.3 C. pr. civ. prevede că dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat pentru toate actele procesuale.
Cum, în speță, mandatul judiciar a fost dat de o persoană cu domiciliul în străinătate și procura este generală mandatul este presupus a fi dat și pentru promovarea acțiunii în revendicare, pe calea dreptului comun.
Prima instanță a dat însă o incorectă rezolvare excepției lipsei calității procesuale active, excepție invocată de pârâți prin întâmpinările formulate.
Această excepție trebuie analizată și prin prisma cererilor reconvenționale formulate în cauză pentru constatarea nulității certificatelor de calitate de moștenitor, mai exact prin examinarea acelei cauze de nulitate ce privește lipsa calității reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari și emiterea lor cu încălcarea art.86 din Legea 36/1995.
Raționamentul prin care prima instanță a reținut calitatea procesuală activă a reclamantei este greșit.
Instanța a constatat legitimarea dreptului la acțiune pornind de la art.4 alin.3 din Legea 10/2001, respectiv repunerea în termenul de acceptare a succesiunii a moștenitorilor neacceptanți pentru bunurile care fac obiectul legii, deși acțiunea s-a formulat pe calea dreptului comun, situație în care calitatea procesuală activă, mai exact calitatea reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari trebuia justificată tot în baza dreptului comun, deci a dispozițiilor privitoare la succesiune cuprinse în Codul civil.
Pe de altă parte retransmiterea succesorală nu poate fi invocată decât în cadrul de aplicare al art.692 coroborat cu art.689, 700 Cod civil, ceea ce implică exercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii.
Moștenirea trebuie acceptată de către moștenitorul cu vocație concretă. Dreptul de opțiune succesorală nu se poate naște în mod valabil în favoarea unei persoane care nemaifiind în viață nu are capacitatea de folosință a drepturilor civile și în consecință nici nu poate fi transmis succesibililor altei persoane încât să poată accepta moștenirea ce i s-ar fi cuvenit defunctului.
În speță nu s-a făcut dovada că moștenitorii succesivi și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul stabilit de art.700 Cod civil. Această dovadă era necesară pentru că nici-unul dintre succesibili nu a decedat înăuntrul termenului de opțiune succesorală față de autorul său, astfel încât nu se poate considera că în masa succesorală a fiecărui autor este cuprins și dreptul de opțiune al acestuia.
Prin urmare, reclamanta trebuia să dovedească acceptarea succesiunii fiecărui moștenitor față de autorul său pentru a se putea reține că a dobândit imobilul revendicat pe calea retransmiterii succesorale. În cauză nu s-au făcut asemenea dovezi.
Astfel, reclamanta ar fi trebuit să dovedească acceptarea, de către sora sa Bauer Dolores, a succesiunii soțului său – Bauer G. – și acceptarea de către aceasta a succesiunii autorilor săi – proprietarii imobilului Rasko A., Rasko H. și Baruer I..
Rasko A. a decedat la 01 decembrie 1950, iar soția sa Rasko H. la 20 octombrie 1981, aceștia având ultimul domiciliu în Timișoara.
Rasko H., ca soție supraviețuitoare, în lipsa altor moștenitori cu care să vină în concurs, a fost singura cu vocație succesorală după soț, dar nu s-a făcut dovada că a acceptat succesiunea acestuia.
Cealaltă coproprietară a imobilului – Bauer I. a decedat la 30 august 1975, instituind-o legatară universală a averii sale pe Rasko H., sora sa, conform certificatului de moștenitor depus la dosar și neanulat – astfel că nu poate fi reținută acceptarea aceleiași succesiuni de către Bauer G. și nici nu se putea emite un alt certificat de moștenitor, care să ateste o altă situație, a acceptării succesiunii defunctei Bauer I..
Această interdicție este prevăzută expres prin art.86 din Legea 36/1995.
Nu s-a dovedit nici o acceptare expresă, de către Bauer G., a succesiunii mătușii sale Rasko H., deși aceste dovezi erau absolut necesare având în vedere că la data decesului autoarei, acesta avea stabilit domiciliul în Brazilia, fiind plauzibilă varianta unei succesiuni vacante ce trebuie culeasă de S. R..
Pe de altă parte art.653 cod civil prevede că numai moștenitorii sezinari au de drept posesiunea moștenirii . Pentru celelalte categorii de moștenitori, bunurile trebuie preluate efectiv cu îndeplinirea formalităților prevăzute de lege – respectiv prin obținerea certificatului de moștenitor.
Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori sezinari, astfel că pentru preluarea posesiei bunurilor succesorale, Bauer G. avea nevoie de certificat care să ateste calitatea sa de moștenitor al mătușii sale – act nedepus la dosar.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului 92/1950 și intabulat, ca atare indisponibilizarea bunului a avut loc anterior decesului proprietarilor, astfel că preluarea în posesie de către moștenitorii nesezinari nu era posibilă și se impunea dovada acceptării exprese a succesiunii prin declarație autentică dată în termenul prevăzut de art.700 Cod civil.
Concluzia ce se impune este aceea că Bauer G. nu a acceptat moștenirea foștilor proprietari.
Fiind astfel întrerupt șirul moștenitorilor, nu mai era posibilă retransmiterea moștenirii, în continuare, și pe cale de consecință – în patrimoniul autoarei reclamante – Bauer Dolores nu s-a putut transmite și nu a existat, la data decesului, dreptul de proprietate asupra imobilului.
Prin urmare, nu se poate reține dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă pe calea retransmiterii succesorale.
Nu se poate reține însă nici repunerea acesteia în termenul de acceptare a succesiunii în temeiul art.4 alin.3 din Legea 10/2001, admițând aplicarea dispozițiilor de drept material substanțial și asupra acțiunilor promovate pe dreptul comun și aflate pe rolul instanțelor.
Dispoziția menționată se referă la succesibilii foștilor proprietari, adică la persoanele care, având vocație succesorală, nu au exercitat dreptul de opțiune succesorală.
La data intrării în vigoare a Legii 10/2001, reclamanta nu avea o vocație proprie la succesiunea foștilor proprietari ai imobilului neavând descendență directă din aceștia și nefiind rudă colaterală până la gradul IV cu cei trei coproprietari.
Vocația succesorală legală este în principiu reciprocă, în sensul că dacă o persoană este chemată de lege la succesiunea altei persoane, atunci și aceasta din urmă are vocație succesorală la prima.
Reclamanta nu a avut vocație succesorală în raport de foștii proprietari ai imobilului revendicat întrucât nici aceștia, dacă s-ar fi aflat în viață nu ar fi putut să o moștenească pe reclamantă.
Toate aceste considerente conduc la concluzia lipsei calității reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari, în consecință, a calității de proprietară a imobilului revendicat astfel că în cauză se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale activă și a cererilor reconvenționale formulate în cauză de pârâți, cereri în strânsă legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantei și anularea certificatelor nr. 81 și 82 din 2002 de calitate de moștenitor emise de B.N.P. C. R. cu încălcarea art. 86 din Legea 36/1995.
Anularea certificatelor se impune și față de faptul că certificatul de moștenitor emis anterior la data de 20 octombrie 1975, în dosarul succesoral nr. 1734/1975 al notariatului de Stat al județului T., ce atestă ca moștenitoare a defunctei Bauer I. pe sora acesteia- Rasko H.- nu a fost anulat și nu era posibilă emiterea unui alt certificat care să ateste o altă calitate a moștenitorului.
Rezolvarea datată excepției și cererilor reconvenționale impune soluția de respingere a acțiunii în privința tuturor capetelor ca fiind formulată de persoana fără calitate procesuală civilă.
Admiterea excepției lipsei calității procesuale active, face inutilă examinarea motivelor invocate prin apelul declarat de reclamanți, a celorlalte motive invocate prin apelurile declarate de pârâți și prin apelurile declarate de intervenineți în interesul pârâților dar se impune analiza motivelor formulate prin apelul declarat de intervenientul în interes propriu M. D.- G..
Apelul declarat de intervenient este nefondat.
Formulând o cerere în interes propriu în cauza având ca obiect principal revendicarea imobiliară, intervenientul trebuia să justifice dreptul său asupra apartamentului din imobil iar acesta nu a administrat dovezi privitoare la pretinsul său drept de proprietate din chiar cererea formulată rezultând că doar utilajele topografice au aparținut autorului său. Mai rezultă că acesta a uzat deja de procedura specială a măsurilor reparatorii reglementate de Legea 10/2001- astfel că operează principiul " electa una via non datur recursus ad alteram" conform căruia odată aleasă o cale de judecată nu mai este posibil să se recurgă la o altă cale-fiind corect respinsă, sub acest aspect, ca inadmisibilă cererea sa de intervenție.
Respingerea în principiu a cererii de intervenție, inițial prin încheiere și ulterior prin sentință, ca inadmisibilă, nu atrage nulitatea prevăzută de art. 105, alin.2 Cod. procedură civilă pentru că intervenientul nu justifică vătămarea ce i s-a adus prin acest mod de rezolvare a cererii și după cum s-a arătat deja, corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., invocând mai multe motive de nelegalitate.
Prin încheierea din 26 februarie 2007, Înalta Curte de Casație si Justiție a dispus suspendarea judecării recursului în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, până la soluționarea litigiului penal pornit prin rechizitoriul emis de Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr.5/P/2005, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a 6 inculpați, între care și mandatarul recurenților reclamanți din prezenta cauză, pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu imobilul ce constituie obiectul litigiului de față.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație si Justiție a dispus repunerea cauzei pe rol în baza art.244 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere că sentința penală nr.18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M., pronunțată în cauza care a motivat suspendarea, a rămas definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția Penală.
La termenul de dezbateri din 10.06.2013, Înalta Curte de Casație si Justiție a pus în discuția părților și chestiunea autorității lucrului judecat în penal asupra civilului, raportat la dispozițiile art.22 alin.1 Cod procedură penală, respectiv în ce măsură și sub ce aspecte se opune în prezenta cauză, cu autoritate de lucru judecat, sentința penală nr.18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M., definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Î.C.C.J. - Secția Penală.
Prin decizia civila nr. 3334/13.06.2013, Înalta Curte de Casație si Justiție a respins, ca neîntemeiata, exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Timis, ca prima instanta, a Curtii de Apel C., ca instanta de apel, si a ICCJ, ca instanta de recurs, invocata de intimatul-pârât L. D..
A admis recursul declarat de reclamantii V. M. de C., R. M. M. de C. si E. M. de C. împotriva deciziei civile nr. 3009 din 28 noiembrie 2005 pronuntata de Curtea de Apel C., Sectia Civila, a casat în parte decizia recurata si a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți, pârâți si intervenientii accesorii, precum si a cererii de aderare la apel.
A menținut dispoziția din decizie referitoare la respingerea apelului intervenientului în interes propriu M. D.-G..
Pentru a pronunța aceasta decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
În concursul dintre excepțiile invocate prin întâmpinări (excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților . SA și Ministerul Finanțelor Publice; excepția necompetenței materiale a Tribunalul T., ca instanță de fond, a Curții de Apel C.,,ca instanță de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs; excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenienților BNP S. -Notingher și BNP T. E.) și excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, asupra căreia poartă criticile din recurs, raportat la criteriul impus de legiuitor prin art.137 alin.l Cod procedură civilă, privind pronunțarea mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi asupra celor de fond, precum și la criteriul propus de doctrină, privind caracterul și efectele pe care tind să le realizeze excepțiile invocate, ordinea de soluționare a excepțiilor este următoarea: excepția necompetenței materiale a instanțelor de fond, apel și recurs; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților . SA și Ministerul Finanțelor Publice; excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii.
Analizând astfel cu prioritate excepția necompetenței materiale, Înalta Curte a reținut următoarele:
Intimatul-pârât L. D. a invocat excepția necompetenței materiale raportat la criteriul valoric, susținând că în aplicarea acestuia trebuie avută în vedere valoarea fiecărei cereri în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare atacate, respectiv valoarea fiecărui apartament ce formează obiectul fiecărei cereri în constatarea nulității (care nu depășește 2 miliarde lei, spre a atrage competența de primă instanță a tribunalului, conform art.2 pct.l lit. b Cod procedură civilă), iar nu valoarea cumulată a cererilor în constatarea nulității (respectiv, a tuturor apartamentelor la care se referă cererile în nulitate).
Intimatul ignoră însă că acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect nu doar constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare, ci și revendicare și că cererea principală este cea în revendicare, care privește întregul imobil. în aceste condiții, întrucât potrivit art.17 Cod procedură civilă, cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, valoarea cererilor accesorii, indiferent de cuantum, nu influențează competența materială, sub acest aspect interesând valoarea cererii principale.
Art.2 pct.l pct. b Cod procedură civilă, în forma de la data sesizării instanței (29.04.2002), prevedea că tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect e are o valoare de peste 2 miliarde lei, astfel că față de valoarea cererii principale, care depășea pragul valoric prevăzut de textul menționat, competența de soluționare, în primă instanță, a pricinii pendinte revenea tribunalului.
În ce privește competența de soluționare a cauzei în apel și recurs, sunt incidente dispozițiile art.3 pct.2 Cod procedură civil, respectiv dispozițiile art.4 pct.l Cod procedură civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, iar Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
Cum, în speță, apelul a fost exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal în primă instanță, iar recursul împotriva unei hotărâri a curții de apel, raportat la dispozițiile legale sus-menționate, competența materială de judecare a apelului revenea curții de apel, iar competența materială de judecare a recursului Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Pe cale de consecință, excepția necompetenței materiale a Tribunalului T., ca primă instanță, a Curții de Apel C., ca instanță de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Trecând la analiza criticilor din recurs, în ordinea în care desfășurarea judecății o impune, Înalta Curte a reținut următoarele:
Recurenții au invocat nulitatea deciziei recurate în baza art.304 pct. 5 Cod procedură civilă, pe motiv că instanța a amânat pronunțarea mai mult de 7 zile, cât prevede art.260 alin.l Cod procedură civilă.
Potrivit art.304 pct.5 Cod procedură civilă, nulitatea actelor de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se constata în condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv numai atunci când prin acele acte s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Depășirea termenului impus de art.260 alin.l Cod procedură civilă nu a produs însă nicio vătămare reclamanților, cât timp hotărârea a fost pronunțată de instanța, astfel că partea interesată are posibilitatea de a discuta legalitatea,acesteia în calea de atac a recursului pe care reclamanții au și exercitat-o.
In consecința, nefiind îndeplinite condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, nu se poate constata nulitatea hotărârii recurate, pronunțată cu depășirea termenului prevăzut de art.260 alin.l Cod procedură civilă, criticile în acest sens nefiind întemeiate.
Recurenții au contestat și soluția dată de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale active, susținând că în mod nelegal analiza acestei excepții s-a făcut în raport de dispozițiile dreptului comun, iar nu de cele ale Legii nr. 10/2001 (art.4 alin.3), greșeala generată de calificarea eronată dată de instanță cererii în revendicare ca fiind o acțiune de drept comun și de ignorarea cererii în nulitatea actelor de înstrăinare, întemeiată pe art.46 din Legea nr. 10/2001, astfel că cel puțin în privința acestei cereri, analiza calității procesuale active trebuia făcută în cadrul impus de Legea nr. 10/2001.
Criticile vizând greșita calificare dată de instanța de apel cererii în revendicare deduse judecății sunt neîntemeiate.
Contrar susținerilor recurenților, în mod corect instanța de apel a reținut că cererea în revendicare din litigiul pendinte este o acțiune de drept comun. Această calificare juridică se impune față de scopul urmărit de reclamantă prin demersul judiciar inițiat, dedus din obiectul și motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată.
Astfel, prin acțiunea introductivă, formulată la data de 29.04.2002, ca și prin cererea completatoare și precizatoare formulată la data de 04.06.2002, reclamanta Iracema M. de C. (autoarea recurenților) a solicitat să se constate că revendică imobilul situat în Timișoara, Piața Ț. V. (fostă Doicești) nr.l, jud. T., proprietatea antecesorilor săi Rasko A., Rasko H. și Bauer I., dobândită cu titlu de cumpărare conform înscrierilor de CF, arătând că imobilul nu a ieșit niciodată în mod legal din patrimoniul acestora și nu există nicio persoană fizică sau juridică deținătoare a unui alt titlu de proprietate, mai puternic decât al antecesorilor săi și care să nu fie viciat.
Rezultă că, prin cererea în revendicare formulată, reclamanta a urmărit valorificarea dreptului de proprietate al pretinșilor săi autori, prin compararea titlului acestora cu titlurile opuse de pârâți, operațiune specifică acțiunii în revendicare de drept comun.
De altfel, însăși reclamanta a precizat, în mod expres, natura de drept comun a cererii în revendicare promovată, prin răspunsul la întâmpinarea pârâților J., depus la termenul din 10.09.2002. în cuprinsul acestui răspuns, reclamanta a menționat, cu referire la petitul în revendicare, că „suntem în cadrul procesual strict al unei acțiuni de drept comun și nu în exercitarea unei căi de atac referitoare la vreo dispoziție cu caracter administrativ emise în cadrul procedurii administrative (...)", respectiv că acțiunea promovată conferă instanței posibilitatea „comparării titlurilor pe care părțile implicate în prezentul litigiu ie invocă și le exhibă".
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță și prin cea completatoare și precizatoare, reclamanta a invocat ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001 (art.2, art.46, art.47, art.48) raportat la cele ale Legii nr.l12/1995 (art. 10, art.ll) și HG nr.20/1996 (art. 10), ceea ce nu infirmă însă natura de drept comun a cererii în revendicare din cauza de față, cum neîntemeiat pretind recurenții.
Astfel, prevederile art.2, art.46 din Legea nr.l0/2001, art. 10, art.ll din Legea nr.l 12/1995 și art. 10 din HG nr.20/1996 au legătură cu nulitatea actelor de înstrăinare operate de stat cu privire la imobile preluate abuziv în perioada comunistă, constituind așadar temei de drept al pretențiilor în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare" privind apartamentele din imobilul litigios.
In ce privește art.47 alin.2 și art.48 din Legea nr.10/2001, conform răspunsurilor reclamantei la întâmpinările părților potrivnice, textele menționate au fost invocate în justificarea admisibilității acțiunii în revendicare de drept comun promovată după . Legii nr.10/2001, reclamanta însăși precizând că cererea sa în revendicare este una de drept comun.
Prin urmare, contrar tezei susținute de recurenți, invocarea de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a prevederilor Legii nr.10/2001 nu relevă că cererea în revendicare dedusă judecății ar fi, în realitate, o cerere în restituire supusă prescripțiilor legii speciale.
Nici faptul că această cerere a fost formulată după . Legii nr.10/2001 nu îi infirmă natura de acțiune în revendicare de drept comun, cum, de asemenea, neîntemeiat pretind recurenții, sub acest aspect prezentând relevanță intenția urmărită de parte prin demersul judiciar promovat, care trebuie dedusă de instanță prin raportare la obiectul și motivele de fapt ale cererii. Or, prin cererea introductivă, astfel cum a fost completată și precizată, reclamanta a solicitat să se constate că „revendică" imobilul din Timișoara, Piața Ț. V. (fostă Doicești) nr.l, iar în justificarea acestei pretenții a invocat compararea titlutilor părților, nicidecum"lipsa răspunsului unității deținătoare la notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, spre a se putea aprecia că scopul urmărit prin demersul judiciar promovat a fost de a obține sancționarea unității deținătoare pentru nerezolvarea în termenul legal a notificării, prin soluționarea pe fond, de către instanță, a cererii de restituire formulată prin notificare, ceea ce ar fi permis calificarea cererii în restituire ca fiind o contestație la refuzul de soluționare a notificării, circumscrisă dispozițiilor legii speciale (art.26 alin.3 "din „Legea nr.10/2001).
De altfel, este de menționat că recurenții au litigiu separat întemeiat pe prevederile legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, în care urmăresc să obțină, în baza acestei legi, restituirea în natură a imobilului litigios, respectiv contestația împotriva dispoziției administrative de respingere a notificării, litigiu aflat în faza recursului (dosar nr._ pe rolul Curții de Apel Timișoara, suspendat până la judecarea litigiului de față).
In concluzie, pentru argumentele prezentate, care complinesc motivarea curții de apel, calificarea dată de această instanță cererii în revendicare deduse judecății, ca fiind o acțiune în revendicare de drept comun, este corectă.
Pe cale de consecință, calitatea procesuală activă într-o astfel de acțiune, respectiv calitatea reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului revendicat, trebuie justificată în baza dreptului comun, și anume a dispozițiilor Codului civil referitoare la succesiune, iar nu a dispozițiilor legii speciale de reparație, și anume art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, pe care le invocă recurenții.
Criticile vizând greșita analizare a excepției lipsei calității procesuale active prin raportare la prevederile dreptului comun, în ceea ce privește cererea în revendicare, sunt așadar neîntemeiate.
Certificatele de calitate de moștenitor nr. 81/2001 și 82/2001, pe care le invocă recurenții în justificarea calității autoarei lor, reclamanta Iracema M. de C., de moștenitoare a defuncților proprietari ai imobilului revendicat, Rasko A., Rasko H. și Bauer I., au fost emise, după cum chiar recurenții susțin, în aplicarea art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, care stabilește condițiile repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, a succesibilor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea.
Prin urmare, aceste certificate de calitate de moștenitor nu pot fi valorificate într-o acțiune în revendicare de drept comun, în justificarea calității procesuale active, ele prezentând relevanță numai în acțiunile supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (contestația prevăzută de art.26 alin.3, acțiunea în nulitatea actelor de înstrăinare prevăzută de art.45).
Potrivit dreptului comun, respectiv dispozițiilor art.692 coroborat cu art.689 și art.700 Cod civil, reclamanta ar fi trebuit să dovedească, în șirul moștenirilor succesive, de la foștii proprietari până la ea, acceptarea succesiunii de către fiecare succesibil față de autorul său, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (data morții lui de citjus). Cât timp asemenea dovezi nu au fost făcute în speță, conform situației de fapt stabilite de instanța de apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de ^ actuala structură a art.304 Cod procedură civilă, reclamanta nu se legitimează procesual activ pe cererea în revendicare de drept comun dedusă judecății.
Susținerile recurenților în sensul că, în condițiile calificării cererii în revendicare ca fiind o acțiune de drept comun, curtea de apel trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepției inadmisibilității acestei acțiuni formulate după . legii speciale de reparație, iar nu asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, sunt corecte, numai că în raport de efectul la care tinde oricare din cele două excepții, și anume respingerea acțiunii, nu mai are nicio relevanță, în speță, că instanța de apel a inversat ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale în discuție.
Față de realizarea efectului menționat, urmare a dezlegării corecte de către curtea de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea în revendicare de drept comun, susținerile recurenților privind inadmisibilitatea acestei cereri, respectiv necompetența generală a instanței sunt lipsite de relevanță, neimpunându-se astfel a fi analizate.
In ceea ce privește cererea în nulitatea actelor de înstrăinare a unor apartamente din imobilul litigios, întrucât această cerere este guvernată de dispozițiile legii speciale de reparație (art.45, fost art.46 din Legea nr.10/2001), problema calității procesuale active nu poate fi altfel rezolvată decât în cadrul impus de Legea nr.10/2001.
Prin urmare, în mod nelegal curtea de apel a extins aplicarea dreptului comun în analiza calității procesuale active pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, criticile recurenților în acest sens fiind întemeiate.
Astfel cum se susține prin motivele de recurs, în dezlegarea problemei calității procesuale active pe cererea în nulitate sunt incidente dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, conform cărora, „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi."
În aplicarea acestor dispoziții legale s-au emis, de către BNP C. R., certificatele de calitate de moștenitor nr.81/16.11.2001 și 82/16.11.2001. Prin mențiunile primului certificat, se atestă că de pe urma defunctului Rasko A., decedat la data de 01.12.1950, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare Rasko H., de pe urma lui Rasko H., decedată la data de 20.10.1981, a rămas ca moștenitor legal Bauer G., nepot de soră predecedată, de pe urma iui Bauer G., decedat la data de 06.07.1989, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare Bauer Dolores, iar de pe urma lui Bauer Dolores, decedată la data de 20.12.2000, a rămas ca moștenitoare legală, în calitate de soră, și testamentară, în calitate de legatar universal, Iracema M. de C. - reclamanta din prezenta cauză și autoarea recurenților. Prin mențiunile celui de-al doilea certificat, se atestă că de pe urma defunctei Bauer I., decedată la data de 30.08.1975, a rămas ca moștenitor legal fiul acesteia, Bauer G., de pe urma lui Bauer G., decedat la data de 06.07.1989, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare Bauer Dolores, iar de pe urma lui Bauer Dolores, decedată la data de 20.12.2000, a rămas ca moștenitoare legală, în calitate de soră, și testamentară, în calitate de legatar universal, Iracema M. de C. - reclamanta din prezenta cauză si autoarea recurenților.
Legalitatea emiterii acestor două certificate de calitate de moștenitor, din perspectiva dispozițiilor art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, a fost tranșată jurisdicțional în procesul penal în raport de care s-a dispus suspendarea prezentului recurs în baza art.244 alin.l pct.2 Cod procedură civilă.
Astfel, prin Rechizitoriul emis de Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 12.12.2006, în dosarul penal nr.5/P/2005, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată și a notarului public C. R., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. și ped. de art.289 Cod penal, în legătură cu emiterea cerificatelor de calitate de moștenitor nr.81/16.11.2001 si 82/16.11.2001.
Prin sentința penală nr. 18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M. - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus achitarea inculpatului C. R. pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, în baza art.ll pct.2 lit. a) raportat la art.10 lit. d) Cod procedură penală. Această sentință a rămas definitivă în urma respingerii recursurilor exercitate împotriva ei, prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția penală.
In considerentele sentinței penale nr. 18/2011, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, întrucât inculpatul C. N.-R., în calitate de notar public titular al Biroului N. C. R. din Timișoara, a eliberat cu respectarea competenței teritoriale și materiale, precum și în conformitate cu legea civilă (Legea nr. 10/2001, Legea nr.36/1995) certificatele de calitate de moștenitor nr.81/16.11.2001 si 82/16.11.2001, prin care a stabilit calitatea de moștenitor, prin retransmitere, a numitei Iracema M. de C..
In acest sens, s-a reținut că la dosarele succesorale, anterior emiterii certificatelor de calitate de moștenitor s-au depus înscrisuri doveditoare constând în acte de stare civilă din a căror examinare și coroborare au rezultat legăturile de rudenie dintre persoanele avute în vedere la stabilirea moștenirilor succesive de la foștii proprietari tabulari (Rasko A., Rasko H. și Bauer I.) ai imobilului din Timișoara, Piața Ț. V. nr.l, fostă Doicești, până la persoana notificantă Iracema M. de C.. Astfel, Iracema M. de C. a fost sora defunctei Bauer Dolores - soție supraviețuitoare a lui Bauer G., iar Bauer G. a fost unicul fiu al defunctei Bauer I. (sora defunctei Rasko H.) și totodată nepot de soră al defunctei Rasko H. (soție supraviețuitoare a lui Rasko A.).
Instanța penală a analizat în continuare dacă, din perspectiva dispozițiilor Legii nr.l0/2001, respectivele certificate de calitate de moștenitor atestă legal calitatea de moștenitoare, prin retransmitere, a notificatoarei, concluzia fiind afirmativă, sens în care s-au reținut următoarele: „Prin notificările depuse de Iracema M. de C., conform Legii nr. 10/2001 (care au valoare de acceptare a succesiunii conform dispozițiilor exprese ale art.4 alin.3 din această lege), Iracema M. de C. a exercitat propriul drept succesoral al ei în raport de Bauer. Dolores (sora sa), precum și drepturile de opțiune succesorală al acesteia față de Bauer.G. (soț predecedat), al lui Bauer G. ca succesibil față de Bauer I. (mama sa), Rasko H. (mătușa sa) și (prin retransmitere) față de Rasko A. (soțul predecedat al mătușii sale).
Astfel, este de esența moștenirii prin retransmitere faptul că din patrimoniul transmis pentru cauză de moarte face parte și dreptul de opțiune succesorală rămas neexercitat în timpul vieții de defunct.
Dreptul de opțiune succesorală rămas neexercitat de un defunct în timpul vieții, face deci, parte din patrimoniul transmis propriului moștenitor, astfel încât moștenitorul poate exercita atât dreptul lui de opțiune succesorală față de defunctul lui autor, cât și pe al defunctului autor în raport de autorul mai întâi decedat.
Or, în situația imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, toți succesibilii neacceptanți au fost repuși în. termenul de acceptare a succesiunii.
Pentru succesibilii neacceptanți care au decedat anterior apariției Legii nr.l0/2001, dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat de proprii lor moștenitori, prin formularea și depunerea notificării prevăzute de Legea nr.l0/2001.
In acest sens, Legea nr. 10/2001 se completează cu dispozițiile dreptului comun în materie de succesiuni, pentru perioada de 1 an (cuprinsă între 14.02.2001 și 14.02.2002) prevăzută ca termen de depunere a notificărilor, făcându-se aplicarea art.692 Cod civil, privind moștenirea prin retransmitere.
Practic, prin repunerea în termen operată conform art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost înlocuit termenul de 6 luni (pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală și acceptare a unei moșteniri) cu termenul de 1 an prevăzut de art.21 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, în termenul de 1 an prevăzut de Legea nr. 10/2001, moștenitorii succesibililor decedați anterior apariției Legii nr.10/2001, fară a fi exercitat dreptul de opțiune succesorală și fără a fi acceptat succesiunile după proprii lor autori, pot exercita ei înșiși propriul drept de opțiune succesorală față de autorii lor, cât și pe al autorilor lor față de proprietarii tabulari (mai înainte decedați), din aproape în aproape, întrucât din patrimoniul fiecărui defunct a făcut parte și s-a transmis moștenitorilor inclusiv dreptul de opțiune succesorală.
Ceea ce li se cere succesibililor în materie de Legea nr.10/2001, la fel ca în cazul dreptului comun, este condiția ca fiecare moștenitor să fi avut capacitate succesorală în raport de propriul autor.
Asta înseamnă însă că fiecare succesibil trebuie să fi existat (să fi fost conceput) în momentul deschiderii succesiunii după propriul autor.
Or, după cum se cunoaște, momentul deschiderii unei succesiuni este momentul (data) morții autorului succesibilului.
Capacitatea succesorală se apreciază așadar în funcție de acest moment al morții autorului, prin prisma condiției ca succesibilul să fi existat (să fi fost conceput) în acel moment al morții autorului și al deschiderii succesiunii.
In cazul în care succesibilul însuși nu a fost în viață la data apariției Legii nr.10/2001, acest fapt nu constituie un impediment și nu-i afectează cu nimic capacitatea succesorală (singura care interesează și nicidecum cea de folosință de la data apariției Legii 10/2001), urmând ca dreptul de opțiune succesorală neexercitat de succesibilul cu capacitate succesorală, pe care nu și 1-a putut exercita succesibilul însuși, să fie exercitat de propriul moștenitor al acestuia, prin retransmitere."
In analiza sa, instanța penală a avut în vedere și certificatul de moștenitor eliberat anterior Legii nr.10/2001, în anul 1975, de către Notariatul de Stat T. în dosarul 1634/1975, prin care s-a stabilit ca moștenior după defuncta Bauer I. (mama lui Bauer G.), sora sa Rasko H. (mătușa de soră a lui Bauer G.), statuând că acesta „nu are nicio relevanță și nu schimbă cu nimic problema moștenitorului prin retransmitere din perspectiva Legii nr.l0/2001, care este lege specială cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun.
Prin urmare, certificatul de moștenitor susmenționat din 1975 nu are nicio relevanță și nu schimbă cu nimic situația moștenirii conform Legii 10/2001 nici în ceea ce-1 privește pe Bauer G. și nici mai departe în ceea ce-i privește pe succesibilii acestuia (Bauer Dolores -soția sa supraviețuitoare, Iracema M. de C. - sora soției lui supraviețuitoare, care a moștenit-o efectiv pe Bauer Dolores).
In sensul celor ce preced, cu referire la certificatul de moștenitor susmenționat din 1975 întocmit în favoarea mătușii lui Bauer G., respectiv prin care Rasko H. a fost menționată în anul 1975 ca moștenitoare după defuncta Bauer I., a reținut că:
- conform Legii 10/2001 nu prezintă relevanță succesibilii sau moștenitorii succesibililor care au acceptat moștenirea în termen de 6 luni după defunctul fost proprietar tabular al imobilului;
- nu interesează nici faptul că unii succesibili de același grad sau clasă au acceptat succesiunea după defunct și li s-a eliberat anterior Legii 10/2001 certificat de moștenitor, conform dreptului comun, iar alții nu au acceptat-o în termenul de 6 luni și nu sunt menționați în certificatul de moștenitor eliberat anterior conform dreptului comun;
- în situația unor certificate de moștenitor emise anterior Legii 10/2001 interesează doar ca persoana care a depus notificarea în baza Legii 10/20.01 să nu fie menționată ca renunțător la moștenirea după autorul fost proprietar tabular deposedat abuziv;
- or, renunțarea presupune o manifestare expresă de voință, se poate face numai în mod expres, în scris și se exprimă printr-o declarație autentică în acest sens, ceea ce nu este cazul în ceea ce-1 privește pe Bauer G.;
- Bauer G. nu figurează în certificatul de moștenitor din 21.10.1975 ca renunțător la moștenirea după mama sa Bauer I.;
- în speță, însă din perspectiva Legii 10/2001 Bauer G. (prin moștenitorul lui prin- retransmitere) exercită prin notificare dreptul de opțiune succesorală direct după Bauer I., întrucât Bauer G. nu a fost renunțător la moștenirea după mama sa Bauer I. (...)."
Tot astfel, în considerentele deciziei pronunțate în recurs, decizia ar.2350/04.07.2012 a ICCJ - Secția penală, s-a reținut că „inculpatul C. N.-R. trimis în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual, acesta, la 16 noiembrie 2001, emițând certificatele de moștenitor nr.81 si 82, notar public fiind, legal a stabilit calitatea de moștenitor, prin retransmitere, a numitei Iracema M. de C. în baza Legii nr.10/2001, a atribuțiilor lui stabilite prin Legea nr.36/1995, Codului civil, Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, precum si a documentațiilor din dosarele succesorale instrumentate (...)."
Rezultă că instanțele penale au tranșat chestiunea legalității emiterii certificatelor de calitate de moștenitor nr.81 si 82 din 16.11.2001 din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001 și, implicit, a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei din prezenta cauză, Iracema Mereira de C., de pe urma defuncților proprietari ai imobilului litigios.
In consecință, chestiunile menționate nu mai pot fi rediscutate de instanța civilă, sub acest aspect sentința penală nr.l8/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M., definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a ICCJ - Secția penală, opunându-se în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, raportat la dispozițiile art.22 alin.l Cod procedură penală.
Potrivit art.22 alin.l Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
In ce privește temeiul acestei autorități a lucrului judecat în penal, care se opune sub aspectele menționate, judecății ulterioare în civil, interzicând reluarea dezbaterii asupra acestora, el nu poate fi găsit în dispozițiile art.1201 Cod civil.
Astfel, nu se poate pune problema identității de cauză (temeiul dreptului a cărui valorificare se pretinde este diferit în procesul civil față de cel penal, care presupune încălcarea unei norme de drept penal), de obiect (întrucât în cazul procesului penal, acesta constă în tragerea la răspundere penală a autorului faptei ilicite) sau chiar de părți (titular al acțiunii penale și deci, subiect al raportului juridic de drept procesual este în principal statul, cu excepția situațiilor în care acțiunea penală se pune în. mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), ci se poate vorbi despre o identitate asupra unor chestiuni litigioase (eadem qnaestio).
Fundamentul acestei autorități se explică prin faptul că ceea ce s-a verificat jurisdicțional nu mai poate fi reluat și astfel, efectul pozitiv se impune; de asemenea, se explică prin rațiuni de ordine publică, opunându-se unei repuneri în discuție, cu ocazia dezbaterii raporturilor juridice între persoane particulare, hotărârile date în cadrul unei preocupări de interes general.
Prin urmare, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului nu reprezintă decât aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia. Cu alte cuvinte, operează și în această situație imutabilitatea verificării și tranșării jurisdicționale asupra numitorului comun dintre cele două tipuri de litigii.
Problema autorității lucrului judecat în penal asupra civilului se poate pune nu doar în caz de condamnare a inculpatului, ci și în caz de achitate pentru unul din motivele arătate la art. 10 lit. a)-e) Cod procedură penală.
Astfel, hotărârea penală definitivă de achitare va produce autoritate de lucru judecat atunci când este vorba de anume elemente constitutive ale soluției de achitare, ceea ce este și cazul în speță, unde hotărârea penală definitivă de achitare a notarului ce a emis certificatele de calitate de moștenitor nr.81 și 82 din 16.11.2001, pronunțată pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în legătură cu emiterea acestor certificate, se opune cu putere de lucru judecat pe aspectul chestiunilor tranșate în fundamentarea acestei soluții, legat de existența faptei, cu consecința că instanța civilă nu mai poate rediscuta aceste chestiuni. Este vorba despre legalitatea emiterii certificatelor de calitate de moștenitor nr.81 și 82 din 16.11.2001 din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv legala stabilire prin aceste certificate, raportat la art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 și art.692 Cod civil, a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a notificatoarei Iracema Mereira de C., de pe urma defuncților proprietari ai imobilului litigios.
In concluzie, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță nu mai pot fi contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei jurisdicții diferite - se repercutează în procesul civil, impunând recunoașterea, în cauza pendinte, a faptului că certificatele de calitate de moștenitor nr.81/2001 si 82/2001 au fost emise cu respectarea dispozițiilor art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 și art.692 Cod civil si că astfel, ele fac dovada calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei Iracema Moreia C. față de defuncții proprietari ai imobilului litigios.
Efectul pozitiv al lucrului judecat din penal împiedică, așadar, a se constata, în cauza civilă de față, nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor nr.81/2001 și 82/2001.
Ca o consecință a valabilității acestor certificate, întrucât ele atestă, din perspectiva Legii nr.10/2001, calitatea de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei Iracema M. de C. de pe urma, foștilor proprietari ai imobilului litigios, concluzia ce se impune este că reclamanta are calitate procesuală activă pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, guvernată de dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin urmare, raportat la efectul pozitiv al lucrului judecat din penal, apare ca nelegală soluția curții de apel privind anularea certificatelor de calitate de moștenitor nr.81/2001 și 82/2001 și admiterea excepției lipsei calității procesuale active pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, fiind astfel întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul căruia recursul a fost admis, în limitele și pentru considerentele anterior expuse.
Întrucât față de această soluție, curtea de apel nu a mai examinat motivele invocate prin apelul reclamanților și celelalte motive invocate prin apelurile principale ale pârâților și intervenienților în interesul pârâților, respectiv prin apelul incident al pârâtei L. Z., Înalta Curte, în baza art.312 alin.5 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor acestor părți, în limita criticilor neanalizate și care exced problemelor de drept dezlegate de instanța de recurs; relativ la criticile din apelul reclamanților vizând soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere in revendicare și în constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului revendicat, Înalta Curte a apreciat ca se impune ca instanța de trimitere sa lămurească, cu prioritate, dacă aceste critici mai au obiect, față de confirmarea de către instanța de recurs a soluției din decizia recurată, privind admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea în revendicare de drept comun dedusă judecății.
S-au dat îndrumări ca, în rejudecare, curtea de apel să aibă în vedere și criticile din recurs care, în raport de soluția casării cu trimitere, nu vor mai fi examinate, respectiv criticile vizând lipsa capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii BNP S. -Notingher și BNP T. E., caracterul neavenit al apelurilor acestor intervenienți, lipsa calității procesuale active a intervenienților accesorii N., precum și restul excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse în această fază procesuală, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților . SA și Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii BNP S. - Notingher și BNP T. E. (parte din aceste critici și excepții suprapunându-se cu motivele de apel neanalizate în ciclul procesual anterior).
In ce privește dispoziția din decizia recurată, referitoare la respingerea apelului intervenientului în interes propriu M. D. G., întrucât aceasta nu a fost atacată pe calea recursului, a fost menținută.
De menționat, că pe parcursul derulării procesului, în căile de atac, dat fiind decesul unora din părți, au fost introduși în cauză moștenitorii acestora.
In rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ .
Părțile au depus în scris și au susținut oral mai multe, precizări, argumente, apărări și concluzii cu privire la motivele de apel, invocând, de asemenea, și excepții care nu au făcut obiectul apelurilor.
Astfel, apelanții reclamanți au invocat, cu referire la B. N. S.-NOTINGHER și B. N. T. E., excepțiile lipsei capacității procesuale active, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes in cauza, motivând, în esență, că cele două birouri notariale nu au personalitate juridica si, pe cale de consecința, nu pot sta singure in judecata, decât ca pârâte, după cum rezultă din prev. art.41 alin.2 c.pr.civ.; in prezenta cauza, sunt chiriașe, iar spatiile pe care le ocupa acestea, sunt spații neînstrăinate; datorita faptului ca în actualul cadru procesual, se judeca doar capete de cerere privind constatarea preluării abuzive fără titlu a imobilelor si nulitățile contractelor de vânzare –cumpărare, aceste interveniente nu au nici interes.
Apelanții pârâți C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, J. M. și S. (fostă J.) O. M., și intervenient B. N. S.-NOTINGHER, au invocat, cu referire la reclamanți, excepțiile privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes, motivând, în esență, că Legea 165/2013 are aplicabilitate in această cauză, prin prisma solicitării de anulare a contractelor de vânzare – cumpărare; cererea de anulare a contractelor de vânzare cumpărare nu se mai susține, prin prisma autorității de lucru judecat a sentinței penale pronunțată de Către Curtea de Apel Târgu M., prin care s-a statuat că actualii mandatari au cumpărat de la foștii proprietari, drepturile litigioase, deci, a avut loc o cesiune a drepturilor litigioase ale reclamanților în favoare mandatarului L. I., si, drept urmare, așa cum prevede legea 165/2013, actualul proprietar nu mai poate intra in posesia imobilului in natura, așa încât nu justifică interes și nu are calitate procesuală, pentru a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, pentru imobilul care, oricum, nu i se va restitui în natură; aceste excepții au fost susținute și de ceilalți apelanți pârâți și intevenienți, care au același interes în modul de soluționare a cauzei.
Pârâta . SA a invocat, în ceea ce o privește, excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin H.C.L. al Mun. Timișoara, nr.147/01.06.1999, s-a hotărât ca, începând cu 01.05.1999, să înceteze activitățile de administrare a fondului locativ și vânzările de locuințe, care au fost preluate de către Direcția P. din cadrul Primăriei Timișoara.
Având in vedere că prin încheierea din 26 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de contractul de donație depus la dosar, a dispus introducerea în cauză a numitului M. S. P., asupra căruia s-a transmis calitatea procesuală pasivă a pârâților M. M. P. și M. I. D., care vor ieși din proces, iar pentru termenul de judecată a recursului, din 10 iunie 2013, Î.C.C.J. a conceptat și citat în calitate de intimat pârât pe acesta, în locul donatorilor M. M. P. și M. I. D., Curtea, în ședința din 12 nov. 2013, a dispus conceptarea și citarea în cauză, în calitate de apelant pârât pe M. S. P., în locul apelanților pârâți M. M. P. și M. I. D.; constatând, de asemenea, că, prin încheierea pronunțata la data de 15 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin încheierea Tribunalului T. s-a dispus disjungerea acțiunii pe toate petitele cererii introductive în ceea ce îi privește pe pârâții F., situație în care, ÎCCJ a constatat ca nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pârâții F. R. Junior și F. I., moștenitorii Milevei F. si, având în vedere și susținerea apărătorului apelanților reclamanți formulată oral și în scris, în sensul că, urmare a disjungerii sus-menționate, apartamentul nr.1 din imobil, ai cărui proprietari actuali sunt F. I. și F. R. Junior, nu mai formează obiectul acestui dosar, ci obiectul dosarului disjuns, în prezent suspendat, Curtea, în aceeași ședință, a dispus scoaterea din cauză a intimaților pârâți F. I. și F. R. JUNIOR.
În ședința din 10 dec. 2013, Curtea, constatând, ca și părțile din proces, lipsa vol. I al dosarului de fond nr.5503/C/2002 al Tribunalului T., însă, având indicii în sensul că acest volum s-ar afla în continuare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a pus în discuția părților ca, anterior declanșării procedurii de refacere a înscrisurilor dispărute, prev. de art. 583 c.pr.civ., să se facă demersurile legale la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea identificării și înaintării dosarului, măsură apreciată de părți, ca fiind corectă. Curtea a dispus emiterea unei adrese, în acest sens, către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de precizările apelanților reclamanți, privind schimbarea proprietarilor apartamentelor 8B și 8A, precum și a apartamentului 5, de la pârâții J., la intervenienții N., și, respectiv, transmiterea calității procesuale, Curtea, constatând că nu este investită cu cerere de constatare a nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor nr. 8A și 8B, a apreciat că nu este util, pentru soluționarea cauzei, a se face modificări sub acest aspect; referitor la apartamentul nr. 5, Curtea, constatând că subdobânditorii acestui apartament, respectiv, N. L. A. V. și soțul său N. C., sunt deja părți în prezenta cauză, în calitate de apelanți intervenienți în interesul pârâților J. M. și S. (fostă J.) O. M. - titularii contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr.5 - poziția procesuală și apărările față de acțiunea reclamanților, fiind aceleași, cu ale pârâților, pentru care au intervenit în proces, încă de la fond - exercitând toate drepturile procedurale, între care, și căile de atac, în această calitate de intervenienți - a apreciat că, în raport și de prevederile art.294 alin.1 C.pr.civ., se justifică menținerea în cauză, în calitate de apelanți, atât a intervenienților, cât și a pârâților care au determinat intervenția în proces, respectiv J. M. și S. (fostă J.) O. M., mai ales că aceștia nu au solicitat să fie scoși din cauză, iar, pe de altă parte, dispunând astfel, nu se aduce nici o vătămare intereselor reclamanților.
Prin urmare, în aceeași ședință, Curtea a respins cererile privind scoaterea din cauză a apelanților pârâți J. M. și S. (fostă J.) O. M. și conceptarea, în calitate de apelanți pârâți, a apelanților intervenienți N. L. A. V. și N. C., precum și a intimaților intervenienți D. S. D. și T. P., și conceptarea, în această calitate, a numitelor L. M. S. și Süli A. Edina.
De asemenea, prin aceeași încheiere, în raport și de considerentele deciziei de casare, Curtea a respins și cererile de probatorii și de atașare a dosarului penal nr._/325/2006, al Curții de Apel Târgu M., formulate de apelanții pârâți și intervenienți.
Prin încheierile din 21 ian. 2014 și 18 febr. 2014, având în vedere lipsa volumului I al dosarului nr.5503/C/2002 al Tribunalului T. și adresa nr.2225/20.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în care se menționează că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a identificat dosarul nr.5503/C/2002 (volumul I) al Tribunalului T.- în conformitate cu dispozițiile art.583 Cod procedură civilă, Curtea a dispus refacerea volumului I al dosarului nr.5503/C/2002 al Tribunalului T. și toate măsurile legale ce se impun în acest sens, respectiv: a pus în vedere părților prezente să depună la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au folosit în această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv anul 2002 și până la data de 08.04.2004; a dispus citarea părților lipsă, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au folosit în această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv anul 2002 și până la data de 08.04.2004, în vederea refacerii volumului I al dosarului nr.5503/C/2002 al Tribunalului T.; a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul T., în sensul de a trimite, din registrele instanței, toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac, de la data introducerii acțiunii - anul 2002 și până la 08.04.2004.
Instanța a trecut la soluționarea cauzei după ce, la termenul de judecată din 4 martie 2014, a constatat că, prin cererile și înscrisurile depuse, este îndeplinită procedura prev. de art.583 Cod procedură civilă, fiind refăcute înscrisurile dispărute, respectiv, volumul I al dosarului nr.5503/C/2002 al Tribunalului T..
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma art. 137 și 295 alin.1 cod procedură civilă, dar și în limitele și în raport de considerentele deciziei de casare, conform art.315 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate de apelanții pârâți C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, J. M. și S. (fostă J.) O. M., și intervenient B. N. S.-NOTINGHER, privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamanților, motivate pe apariția Legii 165/2013, cu trimitere la sentința penală nr. 18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M., rămasă definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, acestea nu operează în prezenta cauză.
Aceasta, deoarece, Legea nr.165/16mai 2013 reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar art. 4 - care prevede că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor - se referă expres la cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, ceea ce nu este cazul în speță; în actualul cadru procesual, ce vizează numai nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în imobilul - ce face obiectul cererii de restituire, într-un alt dosar - dispozițiile Legii nr.165/16 mai 2013, nu sunt aplicabile.
Pe de altă parte, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, reprezintă aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia.
În cazul certificatelor de calitate de moștenitor, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut, prin decizia de casare, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, întrucât legalitatea emiterii celor două certificate a fost tranșată jurisdicțional în procesul penal, proces penal în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată tocmai în legătură cu emiterea celor două certificate de calitate de moștenitor nr.81/16.11.2001 si 82/16.11.2001, iar, prin sentința penală nr. 18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M. - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția penală, s-a reținut că certificatele de calitate de moștenitor nr.81/16.11.2001 si 82/16.11.2001, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor, prin retransmitere, a numitei Iracema M. de C., s-au eliberat cu respectarea competenței teritoriale și materiale, precum și în conformitate cu legea civilă (Legea nr. 10/2001, Legea nr.36/1995).
Prin urmare, în acest caz, a fost investit P. și, respectiv, instanța penală, cu o anume chestiune litigioasă, iar aceasta a fost tranșată în mod irevocabil, ceea ce a dus la aplicarea autorității lucrului judecat în penal asupra civilului.
Or, în ceea ce privește cesiunea drepturilor litigioase ale reclamanților în favoarea mandatarului L. I. – care ar avea drept consecință, așa cum prevede legea 165/2013, că actualul proprietar nu mai poate intra in posesia imobilului in natură – nu a existat o învestire și, respectiv, o tranșare definitivă și irevocabilă, prin hotărârea penală invocată, a acestei chestiuni.
Chiar dacă în considerentele hotărârii penale, se fac unele aprecieri sub acest aspect, acestea nu au caracterul unei rezolvări definitive și irevocabile a problemei cesiunii drepturilor litigioase, întrucât instanța penală nu a fost investită și nu s-a pronunțat expres și neechivoc sub acest aspect; dimpotrivă, în cuprinsul sentinței și deciziei penale se face trimitere și la analiza instanțelor civile investite cu cererea de restituire a imobilului, a aspectului menționat.
Ca atare, în ceea ce privește cesiunea drepturilor litigioase, în cauză nu operează autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, așa încât, față de această apreciere, Curtea nu va reține că a avut loc o cesiune a drepturilor litigioase, care, în raport de Legea 165/2013, nu ar mai justifica interesul și calitatea procesuală activă a reclamanților, în prezentul litigiu.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a . SA, aceasta este nefondată, întrucât, chiar dacă, prin H.C.L. nr.147/01.06.1999, s-a hotărât ca, începând cu 01.05.1999, să înceteze activitățile de administrare a fondului locativ și vânzările de locuințe, care au fost preluate de către Direcția P. din cadrul Primăriei Timișoara- introdusă în cauză, ca și continuatoare în acest domeniu a S.C. A.D.P. S.A – această preluare a avut loc ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, apartamentele fiind vândute de R.A. URBIS S.A., antecesoare a . SA.
Ca atare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea în contradictoriu și cu . SA Timișoara, în calitate de succesoare în drepturi a R.A. URBIS S.A.
De altfel, sentința pronunțată în acest mod de prima instanță, nici nu a fost atacată cu apel de către pârâta . SA Timișoara, aceasta formulând apărări numai pe calea excepției.
Referitor la excepțiile invocate de apelanții reclamanți, privind lipsa capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., acestea sunt, de asemenea, nefondate. Birourile notariale sunt societăți civile, în sensul art. 1493 și urm. c.civ., au patrimoniu propriu, fiind titulare atât de obligații, cât și de drepturi, ceea ce le conferă dreptul de a acționa în justiție pentru valorificarea acestor drepturi, având, deci, capacitate procesuală de exercițiu în sensul prevăzut de art.41 alin.1 c.pr.civ., putând să fie parte în judecată, în orice calitate, și nu numai ca pârâte, cum susțin apelanții reclamanți; trimiterea la alin. 2 al art.41, nu are justificare în cazul birourilor notariale, întrucât acest text are în vedere numai eliminarea posibilității tragerii la răspundere a asociațiilor sau societăților fără personalitate juridică, dacă acestea nu au organe proprii de conducere, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., au intervenit în proces încă de la fond, în interesul Consiliului L., neinvocând un drept propriu, cererea de intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca atare, calitatea procesuală a acestor intervenienți este justificată de calitatea procesuală a părții în favoarea căreia au intervenit în proces, și pe care o susțin, respectiv, Consiliului L., municipiul Timișoara.
Este, însă, întemeiată, în ceea ce privește pe intervenienții B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., excepția lipsei de interes, dat fiind actualul cadru procesual, în care nu mai intră în discuție revendicarea imobilului, ci numai nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, care nu vizează, însă, spațiile din imobil pe care le ocupă intervenienții, întrucât acestea nu au făcut obiectul înstrăinării de către stat.
Prin urmare, capătul de cerere în restituirea imobilului, nemaifăcând obiectul litigiului și neexistând contracte de vânzare cumpărare cu privire la spațiile pe care le ocupă, care să facă obiectul cererii de nulitate, intervenienții nu mai justifică interes în cererea de intervenție, așa încât, sub acest aspect, excepția invocată de apelanții reclamanți este întemeiată, ceea ce impune schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererilor de intervenție formulate de intervenienții B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., ca lipsite de interes, astfel că și apelul declarat de acești intevenienți, se apreciază de Curte, ca neavenit.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta D.G.F.P. T., în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice București, ca reprezentant al Statului R.,- conform împuternicirii M.F.P., f.12 dosar C.A. Timișoara - acesta este fondat, întrucât, pe de o parte, S. R. nu a fost parte a raportului juridic, respectiv, în contractele de vânzare cumpărare ce fac obiectul cererii în constatarea nulității, având, deci, calitatea de terț, ceea ce nu-i conferă calitate procesuală de pârât, potențial răspunzător în nume propriu pentru încheierea respectivelor contracte, neavând, deci, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pe de altă parte, chiar dacă ar intra în discuție calitatea procesuală pasivă a STATULUI – privind prezentul litigiu ca și litigiu referitor la dreptul de administrare - potrivit Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, art.12 alin. (5): În litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene, de C. General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean ori primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să îl reprezinte în fața instanței; ca atare, într-o astfel de ipoteză, în speță, are calitate procesuală C. L. Timișoara, și nu S. R..
Prin urmare, critica formulată de D.G.F.P. T. în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice București, ca reprezentant al Statului R., fiind întemeiată, și constatând că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. T., deși a fost invocată această excepție pe parcursul judecății în fond a cauzei,se impune a fi schimbată sentința și sub acest aspect, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a STATULUI R. și respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. T..
Referitor la apelul declarat de reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., acesta urmează să fie respins, pentru următoarele considerente:
Cu referire la lipsa calității procesuale a interveniențilorNovacescu L. și N. C., critica este nefondată, întrucât, ca și intervenientele B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., aceștia au intervenit în proces încă de la fond, dar în interesul pârâților J. M. și S. (fostă J.) O. M., cererea de intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca atare, calitatea procesuală a acestor intervenienți este justificată prin calitatea procesuală a părții în favoarea căreia au intervenit în proces, și pe care o susțin, respectiv, pârâții J.; mai mult, spre deosebire de B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., spațiul pe care îl ocupă interveniențiiNovacescu L. și N. C., respectiv, . la pârâții J. - face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata, sub acest aspect fiind justificat și interesul intervenienților în păstrarea calității de proprietari ai apartamentului în discuție, a pârâților J., care le-au recunoscut și un drept de preemțiune la cumpărarea apartamentului; în cazul pierderii dreptului de proprietate asupra apartamentului, de către pârâții J., raporturile dintre pârâți, în calitate de proprietari ai apartamentului, și intervenienții N., nu-și mai produc efectele, așa încât, se justifică interesul, ca și, calitatea procesuală a acestora, în prezenta cauză.
Critica referitoare la nepronunțarea expresă a instanței, cu privire la părțile comune indivize, deși nu a mai fost susținută, totuși, nu s-a renunțat expres la aceasta, așa încât, se supune examinării instanței. Această critică nu va fi primită, dat fiind capătul de cerere formulat de reclamanți, de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare, precum și limitele actualului cadru procesual, care vizează numai acest capăt de cerere; reclamanții, solicitând expres constatarea nulității contractelor, este evident că intră în discuție suprafețele înscrise în contracte, nu și cele care exced acestora; instanța se pronunță, implicit, cu privire la toate elementele contractelor, între care și suprafețele ce fac obiectul acestora, care, în măsura constatării nulității contractelor, se consideră că nu au fost înstrăinate. Alte suprafețe din imobil, care exced celor înscrise în contracte, în măsura în care se susține că au aparținut autorilor reclamanților, pot face obiectul altei judecăți, eventual, de restituire, ca și în cazul celor înscrise în contracte.
Criticile ce vizează nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului, ca și admisibilitatea cererii în revendicare, nu mai pot fi supuse examinării în acest cadru procesual, întrucât privesc însăși lămurirea titularului legal al dreptului de proprietate și, respectiv, al drepturilor acestuia cu privire la imobil, ce face obiectul altei judecăți, în materia Legii nr.10/2001, cum, de altfel, rezultă și din considerentele deciziei de casare, sub acest aspect apelul reclamanților fiind rămas fără obiect.
În ceea ce privește apelurile celorlalți pârâți și al intervenienților, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Iracema M. de C., și, respectiv, a moștenitorilor reclamanți, motivată pe lipsa calității de moștenitoare, de pe urma foștilor proprietari ai imobilului litigios, sub acest aspect sunt rămase fără obiect, dată fiind rezolvarea acestei excepții de către Înalta Curte, prin decizia de casare, în sensul că reclamanta este moștenitoare și are calitate procesuală activă pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, guvernată de dispozițiile Legii nr.10/2001. Cu privire la nedepunerea actelor de stare civilă sau depunerea cu întârziere a actelor de stare civilă de către moștenitorii reclamantei și eventualele vicii privind procedura de citare a acestora, criticile nu vor fi primite, prin prisma art. 105 alin.2 c.pr.civ., care prevede: ”Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. Cum, eventualele neregularități, care nu ar fi asigurat încunoștințarea sau prezența moștenitorilor reclamanți la judecată, nu au prejudiciat pe pârâți și intervenienți, criticile formulate sub acest aspect, de către aceștia, nu se justifică.
Referitor la apelurile pârâților și ale intervenienților, care au invocat excepția lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L. G. I., soluția pronunțată sub acest aspect de instanța de fond, respectiv, că această excepție este neîntemeiată, și confirmată de instanța de apel în primul ciclu procesual, nu a fost atacată cu recurs de către pârâți și intervenienți; prin decizia de casare, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la capătul de cerere în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, neexaminând în mod expres această excepție, însă, în același timp, nici nu a dat îndrumări instanței de rejudecare, ca în cazul celorlalte excepții, să se pronunțe și asupra excepției lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L. G. I..
Curtea, în rejudecare, apreciind că pârâții și intervenienții nu justificau interes să atace cu recurs decizia de respingere în totalitate a acțiunii - pronunțată în apel, în primul ciclu procesual - examinând critica adusă sentinței sub acest aspect, reține că aceasta nu este fondată, în raport de dispoz. art.67 alin.3 C. pr. civ., care prevede că, dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat pentru toate actele procesuale. Cum, în speță, mandatul judiciar a fost dat de o persoană cu domiciliul în străinătate și procura este generală, mandatul este presupus a fi dat și pentru promovarea acțiunii ce face obiectul litigiului.
Prin urmare, apelurile pârâților și intervenienților, sub aspectul criticii referitoare la excepția lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L. G. I., sunt nefondate.
În ceea ce privește critica referitoare la soluția dată cererilor reconvenționale, având ca obiect nulitatea certificatelor de moștenitor, apelurile pârâților și intervenienților sunt rămase fără obiect, dat fiind că această problemă a fost rezolvată de instanța de casare, care a reținut că efectul pozitiv al lucrului judecat din penal împiedică a se constata, în cauza civilă de față, nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor nr.81/2001 și 82/2001.
Referitor la criticile apelanților pârâți Primăria Municipiului Timișoara- C. L. al Municipiului Timișoara, J. M. și S. (fostă J.) O. M. și intervenienții Novacescu L. și N. C., ce vizează prescripția dreptului la acțiune în rectificarea Cărții Funciare, în termen de 3 ani, în raport de prev. art.37 alin. 2 din Decretul Lege nr.115/1938, acestea sunt nefondate.
Art.37 alin. 2 din Decretul Lege nr.115/1938 are în vedere acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 pct.1 și 2 – care se referă la rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit, nu au fost valabile(pct.1) sau dacă, prin înscriere, dreptul a fost greșit calificat (pct.2), în aceste cazuri, rectificarea având la bază o hotărâre judecătorească (art.5), - ceea ce nu este cazul în speța de față, unde se cere, în principal, constatarea nulității absolute a titlului(cerere cu caracter imprescriptibil) și, ca o consecință, și rectificarea ce se cuvine a fi făcută în C.F.; cu referire la buna sau reaua credință, este de menționat, deci, că cererea de rectificare nu are la bază reaua credință a cumpărătorilor, în întabularea dreptului de proprietate, ci nulitatea titlului( ce se solicită a se constata, în principal, pentru încălcarea unor dispoziții legale imperative și, eventual, și reaua credință a cumpărătorilor).
Ca atare, cererea de rectificare a C.F. este accesorie și dependentă de modul de soluționare al capătului de cerere ce vizează nulitatea titlului, așa încât, în speță nu sunt aplicabile prev. art.37 alin. 2 din Decretul Lege nr.115/1938, sub aspectul prescripției, cererea în rectificare având caracter imprescriptibil, ca și cererea în constatarea nulității, conform art. 36 din Decretul Lege nr.115/1938, apelurile fiind nefondate, sub acest aspect.
În ceea ce privește critica formulată de apelanții intevenienți N., referitoare la neregularități ale procedurii de citare cu intervenientul N. C., aceasta nu va fi primită de Curte, prin prisma art. 105 alin.2 c.pr.civ., care prevede: ”Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Astfel, în speță, toate cererile, excepțiile și apărările intervenientului N. C., au fost formulate în comun cu intervenientaNovacescu L., soția sa, care, având și profesia de avocat și aceleași interese, a asigurat o apărare calificată, inclusiv pentru soțul său – chiar dacă nu a avut delegație de reprezentare – așa încât, intervenientul N. C. nu a fost prejudiciat ca urmare a eventualelor vicii de procedură, în ceea ce îl privește, la instanța de fond, nefiind vorba de o vătămare care să atragă nulitatea sentinței.
De asemenea, nu va fi primită nici critica ce vizează contrarietatea între încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenție și dispoziția din sentință, de respingere ca inadmisibilă, a aceleiași cereri, dat fiind temeiul diferit al celor două soluții, care, astfel, nu sunt contradictorii; admiterea în principiu a avut la bază art.51-52 c.pr.civ., care reglementează încuviințarea în principiu, prin încheiere, a cererii de intervenție în interesul uneia din părți,- și care nu presupune automat și soluția de admitere, prin sentință, a pretențiilor ce fac obiectul cererii intervenientului, respectiv al părții în favoarea căreia a intervenit în proces- iar, respingerea cererii de intervenție, prin sentință, a avut la bază soluția pronunțată în cauză, asupra tuturor cererilor deduse judecății, și care, în opinia instanței, a dus la respingerea cererii de intervenție pe excepția inadmisibilității, deci, având la bază alte considerente decât admisibilitatea în principiu a cererii.
Pe fondul apelurilor, cu referire la soluția primei instanței, de admitere a cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare și de restabilire a situației anterioare- prin rectificarea cărții funciare colective nr. 970 Timișoara, respectiv radierea dreptului de proprietate înscris de pârâți și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului R., precum și radierea drepturilor de proprietate înscrise în cărțile funciare individuale asupra apartamentelor cumpărate, și reînscrierea dreptului Statului, cu sistarea acestor cărți funciare.-
criticile aduse sentinței de apelanții pârâți și apelanții intervenienți Novacescu L. și N. C., sunt neîntemeiate
Astfel, art. 46 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 sancționează cu nulitatea absolută actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative în vigoare la data încheierii actului juridic, iar art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, exceptează de la vânzare locuințele declarate monumente istorice și din domeniul patrimoniului național.
Cum, la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare, imobilul aparținea patrimoniului național, fiind evidențiat la capitolul B - Monumente și Ansambluri de Arhitectură poziția 36 B 1013 din Anexa monumentelor istorice 1992 aprobată de Comisia Națională a Monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, instanța de fond a reținut în mod corect că actele sunt încheiate cu încălcarea unei dispoziții prohibitive și, ca atare, sunt nule.
Cu privire la nedovedirea cu certitudine a încadrării imobilului în litigiu, în categoria celor exceptate de la vânzare, susținerile apelanților sunt nefondate, la dosarul cauzei fiind depuse mai multe dovezi în acest sens, edificatoare fiind actele depuse la filele 95, 97, 98, 99, 100,191 dosar fond, volumul II, din care rezultă că în perioada încheierii contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor din imobilul în litigiu, respectiv, 1996-1999, acesta era cuprins în Lista Monumentelor Istorice-1992, la cap. B Monumente și Ansambluri de Arhitectură poziția 36 B 013, Casă sec.XVIII, transformată în sec.XIX; rezultă, de asemenea, că imobilul era încadrat în harta Monumentelor Istorice, conform Legii 5/2000; în anul 2004, prin adresa S.J.2004-6007/07.04.2004, C. L. Timișoara confirmă că, la catalogarea imobilului în litigiu, ca monument istoric, s-a respectat procedura specială instituită de O.G. 68/1994 (art.4), ceea ce înseamnă că a avut loc o reevaluare a imobilului, în raport de noua procedură și s-a constatat că nu a intervenit nici o modificare, imobilul în litigiu fiind menținut, în continuare, în Lista Monumentelor Istorice; de altfel, în anul 2004, și Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T., prin adresa nr.621/28.04.2004, confirmă că, de la aprobarea Listei Monumentelor Istorice-1992, nu a intervenit nici o modificare, imobilul în litigiu fiind menținut cu continuitate în Lista Monumentelor Istorice-1992.
Susținerile apelanților, în sensul că la momentul încheierii contractelor nu exista, pe rolul instanțelor, acțiune în revendicarea imobilului, nu era notată, în cartea funciară, nici o interdicție de înstrăinare a apartamentelor, pârâții fiind cumpărători de bună credință, sunt irelevante, întrucât temeiul constatării nulității contractelor îl constituie interdicția de înstrăinare a unor astfel de imobile, interdicție prevăzută expres de lege, indiferent de buna sau reaua credință a cumpărătorilor, prima instanță nemotivând sentința pe reaua credință a cumpărătorilor, așa încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001, ce vizează buna credință la încheierea actelor juridice.
Referitor la raportul locativ asupra apartamentului nr.5, în privința căruia s-a reținut că nulitatea absolută operează și în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 coroborat cu art. 6 și 12 lit. b din HG nr. 20/1996, criticile apelanților sunt irelevante, întrucât situațiile invocate- în sensul că raportul locativ exista anterior anului 1997 și era stabilit față de părinții pârâtei, iar locuința deținută anterior a fost în realitate o cameră într-un cămin de nefamiliști, care nu asigura norma locativă pentru familia pârâților- nu exclud aplicarea textului de lege menționat. De altfel, constatarea nulității, și în cazul apartamentului nr. 5, a avut ca temei, în principal, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, așa încât, în condițiile în care, sub acest prim aspect, Curtea reține că soluția primei instanțe e legală și temeinică, impunându-se, deci, constatarea nulității contractului, apar ca irelevante, sub aspectul soluției, celelalte critici aduse sentinței, cu referire și la alte motive de nulitate reținute de instanța de fond.
De asemenea, nu vor fi primite susținerile apelanților, ce vizează asanarea nulității contractelor datorită abrogării interdicției de înstrăinare a imobilelor considerate monumente istorice, întrucât, existând numai considerații teoretice în acest sens, fără o bază legală, nu pot fi înlăturate dispoziții legale în vigoare la data încheierii actelor juridice, care impuneau anumite condiții de validitate, și care atrăgeau nulitatea, în cazul nerespectării acestor condiții; altfel, s-ar admite ideea că, în perspectiva abrogării unei anume legi, condițiile impuse de acea lege, pentru încheierea unui act juridic, ar putea să nu fie respectate, ceea ce ar fi contrar tocmai principiului respectării legii.
Prin urmare, după cum a reținut și instanța de fond, abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, este irelevantă, dat fiind principiul neretroactivității legii.
În consecință, Curtea, reținând că, sub aspectul modului de soluționare al capătului de cerere ce vizează nulitatea contractelor de vânzare cumpărare și consecințele ce decurg din aceasta, privind restabilirea situației anterioare în cărțile funciare, sentința apelată este legală și temeinică, apelurile declarate sub acest aspect, ca și cererea de aderare la apel formulată de pârâta L. Z., și continuată de moștenitorii acesteia, sunt nefondate.
Față de considerentele expuse, se vor respinge excepțiile invocate de pârâți și intervenienti, privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes, a reclamanților, excepții motivate pe apariția Legii 165/2013, cu trimitere la sentința penală nr. 18/13.10.2011 a Curții de Apel Târgu M., rămasă definitivă prin decizia nr.2350/04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție; se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A.D.P. S.A., invocată de această pârâtă; se vor respinge excepțiile invocate de reclamanți, privind lipsa capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E.; se va admite excepția invocată de reclamanți privind lipsa de interes a intervenienților B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., cu consecința schimbării sentinței sub acest aspect.
În baza art. 296 c.pr.civ., se va admite apelul declarat de pârâta D.G.F.P. T., în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice București, ca reprezentant al STATULUI R..
Se va schimba în parte sentința, în sensul că: se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI R. și se va respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. T.; se vor respinge cererile de intervenție formulate de intervenienții B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., ca lipsite de interes. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Se vor respinge celelalte apeluri declarate de reclamanți, pârâți și intervenienți, și cererea de aderare la apel formulată de L. Z. și continuată de moștenitori, cu mențiunea că, în ce privește apelul intervenientului în interes propriu M. D. G., decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, este irevocabilă, Curtea nemaifiind investită cu soluționarea acestui apel, în rejudecare.
În ceea ce privește cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că, în raport de soluția pronunțată, care menține, în esență, soluția pronunțată de instanța de fond, nu există o parte care să fi căzut în pretenții, în raport cu cealaltă parte, în calea de atac, așa încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 274 c.pr.civ., pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, se vor respinge cererile privind cheltuielile de judecată, formulate de apelanții reclamanți, prin apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de pârâții C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, J. M. și S. (fostă J.) O. M., și intervenient B. N. S.-NOTINGHER, privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamanților V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a . SA., invocată de această pârâtă.
Respinge excepțiile invocate de reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., privind lipsa capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E..
Admite excepția invocată de reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., privind lipsa de interes a intervenienților B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E..
Admite apelul declarat de pârâta D.G.F.P. T., cu sediul în Timișoara, ., județ T., în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice București, cu sediul în București, sector 5, ., ca reprezentant al STATULUI R., împotriva sentinței civile nr. 683/03.06.2004 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 5503/C/2002
Schimbă în parte sentința civilă nr. 683/03.06.2004 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 5503/C/2002, în sensul că: admite excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI R. și respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. T.; respinge cererile de intervenție formulate de intervenienții B.N.P. S.-NOTINGHER și B.N.P. T. E., ca lipsite de interes. Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge celelalte apeluri declarate de reclamanții V. M. DE C., R. M. M. DE C., E. M. DE C., cu domiciliul ales în Timișoara, ., județ T.-la mandatar L. G., pârâții C. L. TIMIȘOARA-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, .,nr.1,județ T., J. M. și S. (fostă J.) O. M., ambii cu domiciliul ales în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., C. N. și C. R., moștenitori ai defunctei C. A., cu domiciliul în Timișoara, ., . B. H.-C.( moștenitor al defunctului B. Iohann), cu domiciliul în Timișoara, ..7, ., ., P. F., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., S. I. și S. I., ambii domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., R. O. V., R. M.,cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., B. V. L., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., M. S. P.( moștenitor al defuncților M. I. D. și M. M. P. ), cu domiciliul in Timișoara P-ța Ț. V. nr.1, . și intervenienții B. N. T. E., cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, județ T., B. N. S.-NOTINGHER(fost B. N. S.- D.-N.-Notingher), cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, județ T., N. L. A. V. și N. C., ambii cu domiciliul în Timișoara, . județ T., împotriva aceleiași sentințe, precum și cererea de aderare la apel formulată de L. Z. și continuată de moștenitorii AMIERI (fosta L.) G., L. C. și L. D. P., în contradictoriu cu intimații pârâți ., cu sediul în Timișoara, Calea A., ., ., DIRECȚIA DE P. DIN C. PRIMĂRIEI TIMIȘOARA (CARE A PRELUAT ACTIVITĂȚILE DE ADMINISTRARE A FONDULUI LOCATIV DE LA .), cu sediul în Timișoara, .,nr.1,județ T., C. I. I., cu domiciliul în Timișoara, M., nr.17, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, N. P., N. Ș., ambii cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., P. M., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., D. P., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., G. S. (fostă D., fostă S.), cu domiciliul Timișoara, ., .,județ T., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T. M. O. Ș., cu domiciliul în Timișoara, .,., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., M. M., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, . T., și cu domiciliul ales la cab.av.B. V. cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, apartament.13, camera 5, județ T., T. E., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, . T., L. L. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei M. D., cu domiciliul în Boldești-Scăeni, ., județ Prahova, M. M. în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei M. D., cu domiciliul în Timișoara, ., ., M. L. în calitate de moștenitor al defunctei M. D., cu domiciliul în Timișoara, I. P., nr.11,., județ T., L. D., cu domiciliul în Timișoara, Piața Ț. V., nr.1, ., AMIERI(fostă L.) G., L. C. și L. D. P. (fostă L.) -moștenitori ai defuncților Z. L. și P. L. - cu domiciliul ales la cab.av. N. M., B. C., cu sediul în C., .,..1, ., și intimații intervenienți în nume propriu D. S. D. și T. P., ambii cu domiciliul în Timișoara,.,nr.1,., și intervenientul M. D. G., cu domiciliul în Timișoara, S. B., nr.1, ..
Respinge cererile apelanților reclamanți, privind cheltuielile de judecată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.jud.P.P.
Tehnored.M.M.
45 ex./27.03.2014
j.r.R.M.
E.P.
B.N.
| ← Strămutare. Sentința nr. 84/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 107/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
