Obligaţie de a face. Decizia nr. 293/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 450/313/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 293
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul V. Ș. M. împotriva deciziei numărul 200/A din data de 02 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanții P. D., P. V., cu pârâtul V. D. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât V. Ș. M. personal și avocat I. C. reprezentând intimații reclamanți P. D., P. V. prin substituirea apărătorului ales, avocat G. C., lipsind intimatul pârât V. D. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- recursul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă;
- motivele de recurs apar comunicare;
- recursul este netimbrat, recurentul pârât fiind citat cu mențiunea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- depunerea la dosarul cauzei a întâmpinării formulată de intimații reclamanți P. D., P. V., înregistrată sub nr. 4920/04.02.2014
Avocat I. C. a depus la dosarul cauzei delegație de substituire datată 12.02.2014, împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat G. C. datată 03.02.2014 și chitanța nr. 4/03.02.2014 reprezentând onorariu avocat.
Recurentul pârât a depus la dosarul cauzei chitanța . nr._/16.12.2003 privind consemnarea sumei de 20,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
S-a procedat la comunicarea întâmpinării formulată de intimații reclamanți, recurentului pârât.
Recurentul pârât a solicitat acordarea unui termen pentru observarea întâmpinării.
Avocat I. C. a învederat că se opune susținând că întâmpinarea a fost depusă 5 zile înainte de termen și recurentul pârât avea posibilitatea să o observe.
Instanța a respins cererea de amânare pentru observarea întâmpinării formulată de recurentul pârât, având în vedere că aceasta a fost depusă în termenul procedural prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul pârât V. Ș. M. a susținut oral motivele scrise de recurs în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului casarea celor două hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare. A susținut că se încalcă principiul contradictorialității în procesul civil. În ceea ce-l privește pe Vătău D. a susținut că a fost conceptat în cauză, și invocând art. 156 din Legea nr.76/2012 a arătat că în ceea ce-l privește pe acesta citația trebuia să fie înaintată administratorului blocului. A mai susținut că a cerut mereu, atât la instanța de fond cât și la instanța de apel să se contate că a achiesat încă de la început la reparațiile respective și ar fi de acord dacă i s-ar plăti cheltuielile pentru folosirea terenului, cere cheltuieli astfel cum sunt prevăzute de Codul civil, arătând că a formulat capăt de cerere în acest sens la instanța de fond și în apel a cerut același lucru.
A susținut că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și pe cale de consecință a solicitat admiterea recursului.
A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Avocat I. C. reprezentând intimații reclamanți P. D., P. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că, din punctul său de vedere s-a respectat principiul contradictorialității, celălalt pârât a fost citat în toate fazele procesuale.Cu privire la celelalte susțineri nu a formulat o cerere reconvențională la fond, nu a timbrat.
În ceea ce privește recursul, a susținut că, deși nu este motiv individualizat, apreciază că incident este art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Apreciază că decizia Tribunalului M. se referă în concret la toate criticile formulate de apelant și conține toate motivele care au format convingerea instanței.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Judecătoria Strehaia, prin sentința supusă apelului a admis acțiunea având ca obiect obligația de a face.
Au fost obligați pârâții să permită accesul reclamanților pe terenul lor pentru efectuarea lucrărilor de reparații descrise în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de exp. D. E. la imobilul cu destinația bucătărie, baie.
Au fost obligați pârâții să desființeze salcia si 6 corcoduși plantați la distanta de 0,5 m-1 m de linia de hotar.
Au fost obligați pârâții în solidar la 1738,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 543/1/27.07.1979, P. D. a cumpărat de la V. N., V. Constanta și V. D. o casă de locuit, situată pe un teren de 100 m.p. cu vecini: E-V. I., V-N-rest prop. vânzători, S-.. 30 din legea 58/1974, terenul aferent a trecut în proprietatea statului. Din documentația cadastrală și încheierea nr. 1054 /2005 a OCPI M. rezultă că, în temeiul legii 18/1991, prin Ordinul prefectului nr. 199/F/31.07.1995 s-a constituit dreptul de proprietate reclamanților pentru suprafața de 210 m.p. aferentă construcțiilor, cu vecini: N-V. Ș., E-V. Ș. și D. L., S-. Ș..
S-a constatat că pe trei laturi proprietatea reclamanților se învecinează cu proprietatea familiei V., mai exact, având în vedere sentința civilă nr. 1269/1982 a Judecătoriei Strehaia, cu proprietatea indiviză a pârâților V. Ș. M. și V. D..
Instanța a reținut, din susținerile părților coroborate cu declarațiile martorilor H. F., T. C., raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. E., că imobilele părților, provenind de la același autor, au fost edificate spate la spate pe linia de hotar, având o vechime mai mare de 70 de ani. Șarpantele celor două imobile au fost edificate prin folosirea unor elemente comune de descărcare a greutății, astfel o parte din popii de susținere de la șopronul pârâților au fost sprijiniți pe grinda longitudinală a bucătăriei reclamanților. Calcanul bucătăriei este din scândură, fiind afectat de infiltrațiile din precipitații, care ajung și afectează finisajele interioare ale bucătăriei. Datorită înălțimii reduse a calcanului, executarea reparațiilor necesare nu este posibilă prin podul bucătăriei reclamanților, fiind necesar accesul pe proprietatea pârâților. Expertul a precizat că bucătăria nu este o construcție nouă, ci a fost reabilitată. Lucrările de reparații necesare la imobilul reclamanților sunt înlocuirea peretelui calcan în zona bucătăriei și a băii, și montarea unor fâșii din tablă la zona de contact cu imobilul pârâților, pentru care se va folosi o schelă ușoară sau o scară.
În drept, conform art. 622 Cod civil, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum și accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor și culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul. Obligația subzistă numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
În speță, expertul a stabilit că imobilul reclamanților are nevoie de reparații, iar efectuarea acestora de pe proprietatea lor este imposibilă.
Dispozițiile art. 2.5.6 din anexa I a legii 50/1991, invocate de pârât nu sunt incidente în cauză. Acestea se referă la obținerea acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, ca și înscris necesar al proiectului pentru autorizarea executării de construcții noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.
În speță, nu este vorba de o construcție nouă, ci de o reparație la acoperișul imobilului existent, care nici nu necesită obținerea autorizației de construire dacă nu se schimbă forma și materialele din care este executat.
Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâții să permită accesul reclamanților pe terenul lor pentru efectuarea lucrărilor de reparații descrise în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de exp. D. E. la imobilul cu destinația bucătărie, baie.
În ce privește cererea de scoatere din rădăcini a arborilor, proprietățile părților sunt delimitate cu gard. Din declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Nodiț M. a rezultat că pe proprietatea pârâților, la distanță de 0,5-1 m de hotar sunt amplasați șapte corcoduși și o salcie. Corcodușii nu au fost plantați, ci au răsărit din sâmburi, nefiind întreținuți, având vârsta sub 10 ani. Salcia are vârsta de aproximativ 20 de ani, iar coroana afectează deja acoperișul imobilului reclamanților. Expertul a contrazis susținerea pârâtului, potrivit căreia salcia ar face parte din speciile protejate.
Potrivit art. 613 cod civil (care reia prevederile art. 607 din Codul civil de la 1864), în lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii. În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
Pârâtul a invocat dobândirea servituții de a planta la distanță mai mică de hotar. Susținerea a fost considerată neîntemeiată. O astfel de servitute are caracter continuu și aparent. Potrivit art. 623 Cod civil de la 1864, în vigoare la data nașterii pretinsei servituți, servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani.
În speță, pârâtul nu a prezintat titlu, iar de la data înființării arborilor nu au trecut 30 de ani.
Dispozițiile art. legii 289/2002 nu sunt incidente în cauză. Acestea s-a referit la perdelele forestiere de protecție, definite de pct. 23 din anexa la Legea nr. 46/2008 ca formațiunile cu vegetație forestieră amplasate la o anumită distanță unele față de altele sau față de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători și/sau pentru ameliorarea climatică, economică și estetico-sanitară a terenurilor. Tipurile de perdele de protecție sunt strict enumerate în art. 2 din legea 289/2002: pentru protecția terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători și pentru ameliorarea condițiilor climaterice din perimetrul apărat; antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune; pentru protecția căilor de comunicație și de transport, în special împotriva înzăpezirilor; pentru protecția digurilor și a malurilor contra curenților, viiturilor, gheții și altele; pentru protecția localităților și a diverselor obiective economice și sociale. Conform cap. II, identificarea zonelor în care sunt necesare perdele forestiere de protecție, amplasarea și înființarea acestora se face pe bază de documentații tehnice, întocmite de persoane juridice atestate potrivit legii.
S-a constatat că arborii din curtea pârâților nu fac parte din perdele de protecție, pentru ca scoaterea lor din rădăcini să fie condiționată.
De asemenea, ordinul nr. 264/1999 al Ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului s-a referit strict la vegetația forestieră de pe pășunile împădurite; perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole, inclusiv arborii izolați sau pâlcurile de arbori de pe pajiști; plantațiile forestiere de pe terenurile degradate; plantațiile forestiere și arborii din zonele de protecție a lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare, precum și cei situați de-a lungul cursurilor de apă și al canalelor de irigație; perdelele forestiere de protecție și arborii situați de-a lungul căilor de comunicație din extravilan; zonele verzi din jurul orașelor și comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier național, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum și jnepenișurile din zona alpină; parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier național. Ca atare nu este aplicabil în cauză.
Art. 62 din OUG 195/2005 privind protecția mediului se referă tot la perdele de protecție, iar art. 72 la elaborarea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului, fără legătură cu prezenta cauză.
Nici convențiile invocate generic de pârât nu cuprind dispoziții care să împiedice desființarea arborilor plantați cu nerespectarea dispozițiilor legale privind dreptul vecinilor.
Față de cele expuse mai sus, instanța a obligat pârâții să desființeze salcia si 6 corcoduși( în limita obiectului cererii de chemare în judecată) plantați la distanta de 0,5 m-1 m de linia de hotar.
În baza art. 274 C.p.civ., au fost obligați pârâții în solidar la 1738,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând 38,3 lei taxă timbru, 700 lei onorariu expert construcții, 500 lei onorariu expert agricol, 500 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel pârâtul V. Ș. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel a susținut că, instanța de fond a reținut în mod greșit că sarpantele celor două imobile, adică popii ce constituie structura de rezistență ai anexei gospodărești proprietatea V., pe care o numește șopron, au fost sprijiniți pe grinda longitudinală a bucătăriei reclamanților, când în realitate, zidul care desparte anexa gospodărească proprietatea V. de proprietatea P. este un zid comun, iar grinda pe care se sprijină atât popii din structura de rezistență ai anexei gospodărești, cât și grinzile bucătăriei lui P., face parte din acest zid comun, fiindu-i aplicabilă prezumția de comunitate dedusă din art. 590-591 cod civil.
A menționat că P. D. a mai executat lucrări de reparație la aceeași sarpantă, în baza unei sentințe civile nr. 1057 din 06 iunie 1995, tot de pe fondul proprietății V., de pe acoperișul din țiglă al anexei gospodărești proprietatea V., ocazie cu care s-au spart mai multe țigle ale acoperișului anexei gospodărești.
A arătat că, în întâmpinare a achiesat la solicitarea petenților de a executa lucrări de reparații la proprietatea acestora, dar cu precizarea clară a operațiunilor de reparații ce trebuie efectuate, mai precis a modului cum se vor transporta materialele pentru reparații, a schelelor și a duratei operațiunilor.
Expertul nu a precizat operațiile ce trebuiesc efectuate, adică să se descrie detaliat modul de efectuare a acestora, fapt pentru care instanța de fond a dispus un supliment la raportul de expertiză.
A considerat că, instanța de fond ar fi trebuit să le ceară petenților să menționeze condițiile în care se vor executa lucrările, adică perioada de timp pe care se efectuează lucrările, data și ora la care se încep lucrările, pentru ca, în gospodăria sa sunt și păsări de curte care trebuiesc ținute închise în coteț, chestiuni pe care instanța de fond nu le-a clarificat nici până la pronunțarea pe fond a sentinței.
A arătat că a învederat instanței de fond că în cazul în care petenții P. vor modifica forma și poziția peretelui calacan pe un alt amplasament, adică să-l mute de pe partea actuală a grinzii peretelui comun, pe partea dinspre anexa gospodărească a acestei grinzi și dacă așa cum propune expertul D. E., s-ar înlocui scândurile vechi cu un alt material ca Tego, P., OSB, s-ar modifica forma și materialele din care este executat, fapt pentru care sunt incidente prevederile anexei 1, art. 2.5.6 din legea nr. 50/1991 și ar necesita acordul în forma notarială al vecinului și s-ar mai considera construcție nouă amplasată adiacent unei construcții existente, ceea ce ar necesita autorizație de construire, conform legii nr. 50/1991.
Referitor la șapte pomi fructiferi din specia Prunus cerasifera, cunoscuți sub denumirea populară de corcoduș sau mirobalan, aceștia au datat dinainte de anul 2000, în anul 2006 când petenții P. își extindeau casa executând construcții din bolțari, așa cum rezultă din planșa fotografică executată de Poliția orașului Strehaia și înregistrată sub nr.123/04.04.2006 și față de care expertul D. E. nu menționează nimic, acești corcoduși erau pe rod și datau încă dinainte de apariția Legii Pomiculturii nr. 384/2003, care nici ea nu prevedea introducerea vreunei distanțe minime față de proprietatea vecinilor în cazul plantării de pomi fructiferi răzleți, în grădini și curți, precum și în terenurile din extravilan.
Numai odată cu . legii nr. 60/2007 la data de 31 martir 2007, s-au introdus, o . modificări și completări la Legea pomiculturii 348/2003, printre care și introducerea unor distanțe minime de plantare a pomilor fructiferi față de proprietatea vecinilor.
Referitor la arborele din specia salix triandra, a menționat că este un arbore ornamental, iar ordonanța de urgență nr. 195/2005, la capitolul XII – Protecția așezărilor umane, la art. 70 lit.i, instituie printre altele adoptarea măsurilor obligatorii pentru persoanele fizice și juridice cu privire la întreținerea și înfrumusețarea după caz a clădirilor, curților și împrejurărilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi.
Intimații reclamanți P. D. și P. V., au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt în sensul că cele două imobile învecinate, care provin de la același autor, au fost edificate spate la spate, astfel încât sarpantele construcțiilor au elemente comune de descărcare a greutății. S-a mai reținut, de asemenea, în urma administrării probatoriilor că calcanul bucătăriei lor este din scândură, fiind afectat de infiltrațiile din precipitații care ajung și afectează finisajele interioare ale bucătăriei și că nu au posibilitatea de a efectua lucrări de reparații prin podul bucătăriei lor, fiind necesar accesul pe proprietatea pârâților.
S-a mai arătat că apelantul pârât V. Ș. M. nu critică sentința apelată sub aspectul unei greșite rețineri a stării de fapt, ci doar face un istoric al lucrărilor de reparații pe care le-au executat la imobilul proprietatea lor.
Tribunalul a apreciat necesar a se întocmi adresă la expert D. E. pentru a-i solicita să precizeze, pe de o parte, care este durata maximă de timp necesară pentru efectuarea, de către reclamanți, a reparațiilor pretinse, pe de altă parte dacă singura posibilitate de acces a reclamanților pe proprietatea pârâților este prin imobilul casă aparținând acestora din urmă.
Expertul a depus precizări la raportul de expertiză întocmit în cauză, la care a anexat plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (filele 35-37 dosar apel).
Prin decizia numărul 200/A din data de 02 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a admis apelul declarat de apelantul pârât V. Ș. M., cu domiciliul în loc. Strehaia, ., jud. M. împotriva sentinței civile nr. 899 din 04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia, în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. D. și P. V., ambii cu domiciliul în loc. Strehaia, ., jud. M. și intimatul pârât V. D. D., cu domiciliul în mun. Timișoara, ., nr. 1, ., ., jud. T..
S-a dispus schimbarea sentinței în sensul că, au fost obligați pârâții să permită accesul reclamanților pe terenul lor, o perioadă de maxim trei zile, în vederea efectuării lucrărilor de reparații descrise în suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert D. E., acces ce se va realiza prin zona evidențiată prin punctele 14-15 din planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate al reclamanților.
S-a dispus menținerea restului dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Prin cererea de chemare în judecată cu care au investit instanța, reclamanții au solicitat, pe de o parte, obligarea pârâților să le permită a folosi fondul lor în scopul efectuării unor lucrări de reparații la imobilul lor, pe de altă parte ca, aceștia să fie obligați să taie o salcă și 6 corcoduși, susținerile fiind în esență că, peretele exterior al propriei bucătării - situat pe hotarul comun - s-a degradat din cauza apelor pluviale, de asemenea, salca își întinde ramurile peste acoperișul casei lor, iar corcodușii sunt amplasați la o distanță mai mică de 0,50 m față de gardul despărțitor, deformându-l.
Probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor H. și T., ca și concluziile expertizelor tehnice efectuate, a atestat că, imobilul cu destinația bucătărie ce este proprietatea reclamanților necesită lucrări de reparații la peretele ce se situează pe hotarul comun, iar singura posibilitate pe care aceștia o au pentru a ajunge la acest perete, în scopul arătat, este pe terenul proprietatea pârâților, astfel fiind, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 617 din codul civil de la 1864 (art.622 din noul cod civil) sub aspectul încuviințării accesului reclamanților pe terenul proprietatea pârâților în vederea realizării lucrărilor de refacere constate de către expertul D. E..
Contrar apărărilor făcute în cauză de către apelantul pârât care, prin invocarea unor litigii anterioare existente, s-a opus permanent ca reclamanților să li se încuviințate dreptul de acces pe terenul său în vederea realizării sus enunțatelor lucrări de reparații, este de evidențiat că, dreptul de proprietate privată, garantat atât de legea fundamentală prin art.44, cât de art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a drepturilor Omului, nu este un drept absolut, ci poate fi exercitat doar în limitele determinate de lege și cu respectarea inclusiv a sarcinilor privitoare la asigurarea bunei vecinătăți.
Cu toate acestea, în acord cu practica CEDO (cauza V., cauza Koozacioglu ș.a) orice limitare a exercitării dreptului de proprietate, pentru a fi în concordanță cu principiul legalității, trebuie să respecte cerința de proporționalitate între măsura impusă și scopul vizat de aplicarea sa.
Ori, sub acest aspect, se constată că dreptul de trecere stabilit de instanța de fond în favoarea reclamanților este unul arbitrar câtă vreme, este nelimitat în timp, iar exercitarea sa efectivă este lăsată la atitudinea discreționară a reclamanților.
Astfel fiind, această critică s-a apreciat a fi întemeiată și luând în considerare concluziile expuse de către expert în fața Tribunalului, sentința s-a dispus a fi schimbată în sensul stabilirii duratei de timp în care reclamanții au posibilitatea exercitării dreptului de trecere și a locului pe unde se va face ..
Răspunzând la un alt motiv de apel cu care a fost sesizată instanța, s-a apreciat că, eventualele inconveniențe ce ar decurge din exercitarea de către reclamanți a dreptului de trecere, precum închiderea în cotețe a păsărilor aflate pe terenul aservit, sunt inerente asigurării exercitării acestui drept, de asemenea, producerea unor eventuale pagube pârâților, nu sunt iremediabile, aceștia având posibilitatea obținerii, la cerere, a unor despăgubiri care să le acopere orice prejudiciu.
S-a reținut totodată că, dreptul de trecere stabilit în favoarea reclamanților, nu-i exonerează pe aceștia de obținerea unei autorizații de construcții în conformitate cu dispozițiile legii nr.50/1991 în situația în care, lucrările executate ar necesita un astfel de act administrativ, iar expunerea unei astfel de temeri din partea apelantului este irelevantă tocmai pentru că, sentința atacată nu cuprinde nicio dispoziție contrară.
Nici argumentele expuse de către apelant în susținerea netemeiniciei și nelegalității sentinței sub aspectul soluției date celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, nu au fost primite.
În primul rând, s-a constatat că, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.607 cod civil de la 1864, acceptând pretenția reclamanților de a fi obligați pârâții la tăierea arborilor (salca și cei 6 pomi fructiferi) ce se găsesc la o distanță mai mică de 2 m față de hotarul despărțitor, în cauză pârâții nedovedind existența unor obiceiuri care să prevadă o altfel de distanță de sădire, respectiv a scurgerii unui termen de posesiune mai mare de 30 care să le fi permis dobândirea dreptului de servitute de a planta la o distanță mai mică decât cea legală, a respectivilor pomi.
Dispozițiile legii pomiculturii invocate de către apelant (legea nr.348/2003), se găsesc irelevante în speță câtă vreme, acest act normativ reglementează înființarea și exploatarea plantațiilor pomicole, respectiv producerea și valorificarea fructelor, pe baza fundamentării științifice și extensiei progresului tehnic, în condițiile organizării comune de piață în sectorul fructelor.
Neîndoielnic, pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, persoanele fizice au inclusiv obligația de a întreținere și înfrumuseța a arborii și arbuștii decorativi ( art.70 lit. i din OUG 195/2005), o astfel de obligație însă presupune ca, în respectarea legii, astfel de arbori să respecte distanța de sădire față de hotarul vecinului,.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V. Ș. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie, solicitând admiterea recursului, întrucât instanța de apel nu a făcut vorbire de faptul că, încă înainte de primul termen pe fond al procesului recurentul pârât a achiesat la pretențiile reclamanților de a le permite să efectueze operațiunile de reparații la imobilul proprietatea acestora de pe fondul proprietății V., dar cu menționarea operațiunilor de construcții pe care aceștia intenționau să le execute.
Au arătat că reclamanții au mai efectuat operațiuni de reparații nenominalizate pe proprietatea pârâtului și așa cum reiese din probatoriul administrat și anume declarațiile de martori au provocat prejudicii.
Apreciază, că prin probele administrate: înscrisuri, fișa corpului de proprietate a cadastrului, reiese clar că deși proprietatea numiților P. D-tru și P. V. au stabilit o suprafață de 200 m.p., în realitate ei dețin o suprafață de 220 m.p., care provine din extinderea construcției cu 2,61 m spre salcie, considerând că salcia și aliniamentul de pomi fructiferi pe care numiții P. cer a fi scoși din rădăcini, îndeplineau condițiile legale de respectare a distanței față de proprietatea vecinului.
Se arată că P. D-tru a cumpărat o casă pe o suprafață aferentă a 100 m.p. defalcați din proprietatea pârâtului, restul proprietății fiind moștenită legal de V. Ș. M. și V. D-tru – în urma unei tranzacții P. D., P. V. primesc drept de folosință asupra unui teren de 110 m.p. care împreună cu cei 100 m.p. constituie cei 210 m.p., extinzându-l cu încă 10 m.p. ajungând la 220 m.p.- motiv pentru care salcia și aliniamentul de pomi fructiferi au ajuns aproape de hotarul dintre proprietăți.
De asemenea, instanța a interpretat greșit Lg. 348/2003, aceasta reglementând nu valorificarea fructelor pe piață, ci cadrul de orientare a dezvoltării pomiculturii, înființarea și exploatarea plantațiilor pomicole, lege care nu a instituit nicio distanță de plantare a pomilor fructiferi, astfel că:
Nu se poate sancționa prin desființarea pomilor nici sub motivul că nu s-a respectat distanța instituită de codul civil – pentru arbori, nu pentru pomi fructiferi, apreciind că cele două instanțe nu au aplicat corect legea.
Prin întâmpinare reclamanții P. D., P. V. au solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Dispozițiile cadru incidente în speță sunt cele prevăzute de Codul civil de la 1864 prin art. 617 ( art. 622 NCCivil) și art. 607 Cod civil ( 613 NCCivil), iar instanțele au făcut o corectă aplicare a acestora.
Chiar prin apel și prin recursul promovat ,recurentul pârât recunoaște faptul că a achiesat la solicitarea reclamanților de a executa lucrări de reparații la proprietățile acestora, cu condiția ca aceștia să-și precizeze clar operațiunile de reparații.
Potrivit probelor administrate: înscrisuri, declarații martori, expertiză se reține:
Calcanul bucătăriei este din scândură, fiind afectat de infiltrațiile din precipitații, care ajung și afectează finisajele interioare ale bucătăriei. Datorită înălțimii reduse a calcanului, executarea reparațiilor necesare nu este posibilă prin podul bucătăriei reclamanților, fiind necesar accesul pe proprietatea pârâților. Expertul a precizat că bucătăria nu este o construcție nouă, ci a fost reabilitată. Lucrările de reparații necesare la imobilul reclamanților sunt înlocuirea peretelui calcan în zona bucătăriei și a băii, și montarea unor fâșii din tablă la zona de contact cu imobilul pârâților, pentru care se va folosi o schelă ușoară sau o scară.
În speță, expertul a stabilit că imobilul reclamanților are nevoie de reparații, iar efectuarea acestora de pe proprietatea lor este imposibilă.
Aceste lucrări de reparații care se impun cu necesitate au fost evidențiate în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert. tehnic ing. D. E. ( fila 115, dosar fond).
Oricum, instanța de apel în mod corect a stabilit o durată de timp în care reclamanții au posibilitatea exercitării dreptului de trecere și a locului pe unde se va face ., aceasta pentru a evita arbitrariul exercitării acestui drept datorat unei lipse de limită de timp.
Prin urmare, față de probele administrate, susținerile părților coroborate cu declarațiile martorilor, înscrisuri și expertize din care reiese că imobilele părților, provenind de la același autor, au fost edificate spate la spate pe linia de hotar, având o vechime mai mare de 70 de ani, sarpantele celor două imobile fiind edificate prin folosirea unor elemente comune de descărcare a greutății, astfel o parte din popii de susținere de la șopronul pârâților au fost sprijiniți pe grinda longitudinală a bucătăriei reclamanților, nu pot fi primite susținerile pârâtului recurent că reclamanții s-au extins cu terenul în mod nejustificat și din acest punct de vedere distanța pomilor față de linia de hotar s-a micșorat.
Oricum, obiectul cauzei îl reprezintă servitutea de trecere și desființare plantații, nu acțiunea în revendicare și stabilirea liniei de hotar.
Corect s-a reținut în acord cu practica CEDO (cauza V., cauza Koozacioglu ș.a) orice limitare a exercitării dreptului de proprietate, pentru a fi în concordanță cu principiul legalității, trebuie să respecte cerința de proporționalitate între măsura impusă și scopul vizat de aplicarea sa.
De asemenea, producerea unor pagube pârâților ce ar decurge din exercitarea de către reclamanți a dreptului de trecere inerente asigurării exercitării acestui drept de trecere nu sunt iremediabile, aceștia având posibilitatea obținerii, la cerere, a unor despăgubiri care să le acopere orice prejudiciu.
Cu privire la desființarea unei sălcii și a unui număr de 6 corcoduși se reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, aceștia fiind plantați la o distanță de mai mică de 2 m față de hotar și anume 0.5-1 m, așa cum reiese din declarațiile martorilor și a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic ing. Nodiț M. .
Legea prevede în caz de nerespectare a distantei pomilor, ca proprietarul vecin are o acțiune în justiție pentru scoaterea lor, și după caz tăierea, la înălțimea cuvenită a arborilor, plantațiilor sau a gardurilor vii.
Corcodușii nu au fost plantați, ci au răsărit din sâmburi, nefiind întreținuți, având vârsta sub 10 ani. Salcia are vârsta de aproximativ 20 de ani, iar coroana afectează deja acoperișul imobilului reclamanților.
Este adevărat că legea folosește termenul de arbore care prin definiție desemnează numele generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană.
Prin urmare, nu se poate reține că în lege noțiunea de arbore nu se referă și la pomii fructiferi și că în privința acestora ar exista o altă reglementare privind distanța plantațiilor.
Oricum, în cauză pârâtul nu a dovedit existența unor obiceiuri care să prevadă o altfel de distanță de sădire, respectiv a scurgerii unui termen de posesiune mai mare de 30 care să le fi permis dobândirea dreptului de servitute de a planta la o distanță mai mică decât cea legală, a respectivilor pomi.
Legea cadru generală se referă la arbori în general cuprinzând și noțiunea de pomi fructiferi.
În speță nu sunt incidente dipoz. Lg. 348/2003, modificată și completată prin Lg. 60/2007 care reglementează înființarea și exploatarea plantațiilor pomicole, respectiv producerea și valorificarea fructelor, pe baza fundamentării științifice și extensiei progresului tehnic, în condițiile organizării comune de piață în sectorul fructelor, iar în art. 2 se prevede că organul de specialitate al administrației publice centrale în domeniul care elaborează strategia de dezvoltare a pomiculturii este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Această lege se referă la patrimoniul pomicol de interes larg, având în vedere areale pomicole și neavând în vedere pomii răzleți, care sunt luați în considerare numai din punct de vedere statistic.
Ori, corcodușul și salcia de pe terenul pârâtului nu se află în sfera arealului pomicol prevăzut de legea 348/2003 ale cărei dispoziții, după cum s-a arătat nu sunt incidente în speță.
Este indubitabil că, în respectarea legii, arborii trebuie să respecte distanța de sădire față de hotarul vecinului.
Prin urmare, această lege 348/2003 nefiind incidentă în speță ,nici distanțele minime de plantare reglementate prin aceasta nu sunt relevante în speță.
Mai mult, această apărare și temeiuri nu au fost formulate la instanța de fond, ci în apel și reluate în recurs.
Văzând și dispoz. art.312 alin.1 teza 2 C.pr.civilă, Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul V. Ș. M..
Fiind în culpă procesuală, conform art. 274 C.pr.civilă va fi obligat recurentul către intimații P. D. și P. V. la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul V. Ș. M. împotriva deciziei numărul 200/A din data de 02 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanții P. D., P. V., cu pârâtul V. D. D..
Obligă recurentul către intimații P. D. și P. V. la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2014.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.M.L.N. A.
Tehn.I.C./ex.2/12.03.2014
Jud.Apel/A. M. și
M.C.Ilaru
J.Fond/ A. F.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 931/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 912/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
