Obligaţie de a face. Decizia nr. 1439/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1439/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 24293/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1439
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: I. M.
Judecător: S. P.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul C. I. împotriva deciziei civile nr. 210/18.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Ț. B., având ca obiect revizuirea Sentinței Judecătoriei C. nr. 6935/13.04.2011.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul Ț. B., lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimatul a formulat și depus la dosar întâmpinare (2 exemplare).
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul Ț. B. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea drept temeinică și legală a hotărârii recurate potrivit întâmpinării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 12.04.2013 sub nr._ revizuentul Ț. B., în contradictoriu cu C. I., a solicitat revizuirea deciziei nr. 1148 a Curții de Apel C. pronunțată la data de 13.02.2013 în dosarul nr._/215/2009, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea revizuirii, modificarea deciziei nr. 1148/13.02.2013 în sensul respingerii recursului formulat de recurentul C. I. și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 260/28.05.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2009.
În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că, în fapt, la data de 15.03.2013 a intrat în posesia unor înscrisuri, care, dacă ar fi fost prezentate instanței de recurs, ar fi avut drept consecință respingerea recursului formulat de C. I..
Ulterior, la data de 28 mai 2013, petentul-revizuent a precizat că obiectul cererii de revizuire îl formează sentința civilă nr. 6935/13.04.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, prin care s-a soluționat fondul cauzei.
A susținut că principalul înscris nou pe care și-a întemeiat prezenta acțiune este un răspuns din partea Direcției de Urbanism, Serviciul A.C.O.A.T din cadrul Primăriei C., emis la data de 15.03.2013, din care rezultă că garajul ce și-a schimbat destinația în WC și magazie scule se află poziționat în planul de amplasament (plan de situație) la o distanță de 1 m față de hotarul cu proprietatea sa. În realitate, așa cum rezultă din planșele foto atașate prezentei cereri WC-ul și magazia de scule sunt construite pe hotarul dintre cele două proprietăți, acest aspect fiind subliniat și de răspunsul Primăriei C. nr._/28.02.2006, înscris trecut cu vederea de instanța de recurs.
În al doilea rând, conform răspunsului nr._/25.04.2012, emis de Primăria C., garajul construit cu A.C. 1120/2003 și-a schimbat destinația în anexă (WC și magazie), în planul inițial vizat spre neschimbare în anul 2003 și apoi în anul 2007 rezultă că această construcție se afla pe hotarul cu numitul D. M., la o distanță de 3 ml de hotarul cu proprietatea sa, nicidecum pe hotarul cu proprietatea sa. În realitate, garajul construit în anul 2003 se află la intrarea din . numitului C. I. unde se află și astăzi.
De asemenea, revizuentul a arătat că prezentarea acestor înscrisuri a fost dincolo de posibilitatea sa datorită unui ordin al Primarului Municipiului C. ce interzice eliberarea oricăror acte ce ar putea servi unor persoane aflate în litigiu, respectiv dispoziția nr. 4309/22.02.2011 a Primarului Municipiului C., punctul 21 – "Lista cuprinzând documentele emise și/sau gestionate prin aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului C. care se exceptează de la liberul acces la informațiile de interes public. Documentele a căror comunicare publică poate afecta, influența dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești".
În drept, au fost invocate prevederile art. 322, pct. 5 C.p.civ.
Prin decizia nr. 5693/28.05.2013 Curtea de Apel C. – Secția I Civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.07.2013 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/17.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul Ț. B., în contradictoriu cu intimatul C. I..
A fost oblgiat revizuentul la plata către intimat a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin cererea formulată și ulterior precizată la data de 28.05.2013 revizuientul Ț. B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul C. I. sa dispună, în temeiul art. 322 pct. 5 C.pr.civ., revizuirea sentinței civile nr. 6935 din 13.04.2011 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2009, definitiva si irevocabila.
Revizuentul invocă drept înscris nou, de natură să conducă în opinia acestuia, la anularea hotărârii și reluarea judecății, adresa nr._ I.P. din 15.03.2013 emisă de Primăria Municipiului C. – Direcția Urbanism – Serviciul A.C.O.A.T. care nu a fost avuta in vedere de către instanță la soluționarea cauzei în care a fost pronunțata sentința atacata.
Prin sentința civila nr. 6935 din 13.04.2011 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2009, a fost respinsa acțiunea formulata de reclamantul Ț. B. împotriva paratului C. I., prin care reclamantul solicita obligarea pârâtului sa-si mute wc-ul și hasnaua pe care le-a construit pe hotarul ce desparte proprietatea sa de proprietatea reclamantului. Sentința civila a rămas definitiva si irevocabila prin dec. nr. 1148/13.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. prin care s-a respins apelul declarat de reclamantul Ț. B..
Potrivit art. 322 pct. 5 teza I C.p.c. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă este admisibilă dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Din cuprinsul dispozițiilor legale citate rezultă că, pentru ca înscrisul să fie un act doveditor care să conducă implicit la admisibilitatea cererii de revizuire, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ, mai multe condiții, respectiv: să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să determine pronunțarea unei alte soluții.
Prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv: înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere nu este îndeplinită in cauză in condițiile in care sentința civila nr. 6935 a carei revizuire se solicită a fost pronunțata de Judecătoria C. la data de 13.04.2011, iar adresa nr._ I.P. a fost emisă de Primăria Municipiului C. – Direcția Urbanism – Serviciul A.C.O.A.T. la data de 15.03.2013, in urma cererii formulate de revizuent la data de 28.02.2013.
In ceea ce privește celelalte doua condiții de admisibilitate, instanța a reținut ca nici acestea nu sunt îndeplinite in situația in care, pe de o parte revizuentul a formulat cerere de eliberare a acestui inscris abia in anul 2013, iar pe de altă parte acest act - adresa nr._ I.P. emisă de Primăria Municipiului C. – Direcția Urbanism – Serviciul A.C.O.A.T. la data de 15.03.2013 nu este determinant, in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțata. Astfel, prin aceasta adresa se confirma de către Direcția Urbanism ca a fost emisa autorizația de construire nr. 1498/2007 paratului C. I. pentru schimbarea de destinație din garaj in anexa (magazie de scule si wc), că garajul pentru care s-a solicitat schimbarea de destinație se afla amplasat la o distanta de 1 m fata de limita de proprietate dintre părți si că din planul de acoperiș existent in documentație reiese că panta de scurgere a apelor pluviale are o inclinație de 9%, apele fiind dirijate prin jgheaburi si burlane, ori instanța își întemeiază hotărârea pronunțata tocmai pe existenta acestei autorizații de construire pentru anexa in discuție, reținând că paratul a respectat dispozițiile normative speciale prevăzute de Lg.50/1991.
In acest context instanța a apreciat ca in ceea ce privește înscrisul: adresa nr._ I.P. emisă de Primăria Municipiului C. – Direcția Urbanism – Serviciul A.C.O.A.T. la data de 15.03.2013 acesta nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
In ceea ce privește celelalte înscrisuri invocate de revizuent, respectiv: răspunsul Primăriei C. nr._/28.02.2006 si răspunsul nr._/25.04.2012, emis de Primăria C., instanța a constatat ca nici acestea nu sunt înscrisuri noi in sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ care sa fi determinat pronunțarea unei alte soluții in cauza, aceste înscrisuri fiind avute în vedere de instanța de control judiciar – Curtea de Apel C. la menținerea sentinței civile a cărei revizuire se solicită.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse anterior instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată cererea prin care se solicită revizuirea sentinței civile nr. 6935 din 13.04.2011 pronunțată de Judecătoriei C. în dosarul nr._/215/2009 .
Văzând si dispozițiile art. 274 C.p.c. a obligat revizuentul Ț. B. la plata către intimatul C. I. a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, conform chitanței nr.A66/16.09.2013 depusa in dosar la F.10.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul C. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin cererea formulată la data de 04.11.2013, petentul-intimat C. I. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr._/17.09.2013, în sensul de a se obliga revizentul la plata către intimat și a sumei de 1.860 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr._/17.09.2013 instanța de judecată a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Ț. B. și, în raport de dispozițiile art. 274 C.p.civ., a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.500 lei.
Însă, la termenul de judecată din data de 17.09.2013, intimatul a fost reprezentat de doi mandatari convenționali, care fiecare au cerut obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, la termenul de judecată din data de 17.09.2013, avocat M. M., răspunzând în substituire pentru Cabinet Individual Av. V. G. a depus la dosarul cauzei factura fiscală nr. 91/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. V. G. și chitanța nr. 57/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. V. G. (înscrisuri care se regăsesc la filele nr. 7-8 din dosarul nr._ al Judecătoriei C.), în dovedirea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 1.860 lei.
Ori, în dispozitivul sentinței civile nr._/17.09.2013 instanța de judecată a obligat revizuentul numai la plata sumei de 1500 lei, fără a include și cheltuielile de judecat constând în onorariu avocat în cuantum de 1860 lei, probate cu factura fiscală nr. 91/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. V. G. și chitanța nr. 57/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. V. G..
Petentul-intimat a mai arătat că, față de faptul că în considerentele hotărârii nu se arată în mod expres că s-ar face aplicarea art. 274, alin. 3 C.p.civ., apreciază că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată formulată de avocat M. M., pentru intimatul C. I., context în care devin aplicabile dispozițiile art. 2812 C.p.civ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2812 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr._/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, cerere formulată de petentul intimat C. I., în contradictoriu cu revizuentul Ț. B., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Potrivit art. 281 ind. 2 C.pr.civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Din dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultă faptul că procedura completării dispozitivului este incidentă în ipotezele în care instanța nu se pronunță pe cereri principale sau accesorii cu care partea a investit instanța sau pe cererile incidentale (cereri de intervenție, de chemare în garanție, etc.).
In cauza de fata, în ceea ce privește dispozitivul sentinței civile nr._/17.09.2013 este de reținut ca prin acesta instanța s-a pronunțat asupra cererii formulate de intimatul C. I. de obligare a revizuentului Ț. B. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, astfel încât nu s-a reținut ca instanța a omis sa se pronunțe pe cererea de obligare a revizuentului la plata onorariului de avocat atunci când a apreciat ca se impune, ținând cont de principiul rezonabilității, obligarea părții care a pierdut procesul la plata numai a unui onorariu de avocat .
F. de aceste considerente, s-a apreciat de instanța că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2812, alin. 1 C.p.civ și a respinsă cererea de completare dispozitiv, formulata de petentul intimat C. I..
Împotriva sentinței civile nr._/17.09.2012 a declarat apel intimatul C. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelantul arată că la termenul de judecată din data de 17.09.2013, intimatul a fost reprezentat de doi mandatari convenționali, care au cerut obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
Mai arată că în dispozitivul sentinței instanța a obligat revizuentul la plata sumei de 1500 lei, fără a avea în vedere și cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.860 lei, probate cu factura fiscală nr.91/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Dr. V. G. și chitanța nr.57/16.09._ emisă de C.I.Av. Dr. V. G..
Hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 274 C.pr.civ., atunci când nu au fost acordate în tot cheltuielile de judecată avansate de apelant.
Față de faptul că în considerentele hotărârii nu se arată în mod expres că s-ar face aplicarea art. 274 alin.3 din C. și nici motivele de fapt pentru care instanța de fond a admis doar în parte cererea de obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, consideră că nu pot fi aplicate dispozițiile legale menționate.
Apelantul arată că suma de 3.360 lei este justificată în raport cu cele două criterii prevăzute de art. 274 alin.3 din C.P.Civ., având în vedere complexitatea pricinii, precum și munca îndeplinită de avocații aleși, pentru asigurarea unei asistențe juridice performante.
Onorariul a fost stabilit inter partes, ținându-se seama de natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză.
Apelantul apreciază că prin neacordarea onorariului plătit avocatului, de către instanța de judecată, sunt în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Mai arată că apelantul a dovedit achitarea integrală a onorariului de avocat.
În drept, invocă dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul de a obliga revizuentul la plata sumei de 3.360 lei cheltuieli de judecată.
Intimatul Ț. B. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului.
Intimatul arată că în mod corect a reținut prima instanță incidența dispozițiilor art. 274 alin.3 C.pr.civ. și că apelantul este un om de rea-credință și dorește să îl împovăreze nejustificat. Împotriva sentinței nr._/2013 a declarat apel intimatul C. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelantul arată că prima instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 2812 C.pr.civ. și a respins cererea, deși au fost acordate cheltuieli de judecată doar în parte, instanța omițând să se pronunțe asupra celorlalte cheltuieli de judecată solicitate, aspect ce atrage în cauză incidența disp. art. 2812 C.proc.civ. în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii în integralitatea sa. Din considerentele s.c. nr._/03.12.2013 rezultă că instanța de fond ar fi admis doar în parte cererea de obligare a părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, deoarece ar fi făcut aplicarea principiului rezonabilității, argumentație ce nu se regăsește însă în considerentele sentinței nr._/2013.
În drept, invocă art. 282 și urm. C.pr.civ.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de completare în sensul de a fi obligat revizuentul la plata către intimat a sumei de 3360 lei..
La data de 11.04.2013, intimatul revizuent T. B. a formulat întâmpinare împotriva ambelor apeluri, solicitând respingerea acestora, arătând că cheltuielile solicitate sunt disproporționat de mari în raport de complexitatea cauzei și de faptul că s-a judecat într-o singură înfățișare, la data pronunțării primei sentințe apelate instanța de fond având în vedere disp. art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
În ședința publică din 18.04.2014, tribunalul a dispus conexarea apelului formulat împotriva sentinței nr._/2013 la apelul formulat împotriva sentinței nr._/2013, respectiv a cauzei nr._ * la cauza cu nr._ .
Examinând apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/17.09.2013 a Judecătoriei C., prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin sentința civila nr._/2013 a Judecătoriei C. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul Ț. B. în contradictoriu cu intimatul C. I..
Prin concluziile formulate oral în ședința publică din 17.09.2013 în fața instanței de fond de cei doi apărători aleși ai apelantului intimat C. I., au fost solicitate cheltuieli de judecată constând în cele două onorarii de avocat în cuantum de 1860 lei (dovedit cu factura nr. 91/16.09.2013 și chitanța nr. 57/16.09.2013) și 1500 lei (dovedit cu chitanța nr. A66/16.09.2013).
Prin sentința apelată revizuentul a fost obligat doar la plata unuia dintre onorarii, respectiv cel în cuantum de 1500 lei, fără a se arăta dacă instanța de fond a înțeles să admită în parte cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, prin cenzurarea acestora în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., criticile apelantului fiind întemeiate sub acest aspect.
În mod greșit instanța de fond, constatând culpa procesuală a acestuia, a obligat pe revizuent doar la o parte din cheltuielile de judecată efectuate și dovedite de intimat, respectiv doar la unul din cele două onorarii de avocat achitate celor doi apărători, fără a se arăta motivele pentru care nu este acordat și cel de-al doilea onorariu.
In ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată constând în cele două onorarii cumulate, instanta a apreciat ca suma de 3360 lei solicitata de intimat reprezentând contravaloarea celor două onorarii avocațiale este nejustificat de mare in raport cu munca depusa de cei doi avocațial avocat (care s-au prezentat la un singur termen de judecată, nu a depus întâmpinare, nu administrat nicio probă si de complexitatea cauzei), impunându-se reducerea lor la jumătate.
Această abilitare a instanței de reducere a onorariului avocațial este dată de dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, care au fost declarate constituționale prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că nicio dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească, creanța dobândind astfel caracter cert, lichid și exigibil.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României). Particularizând, instanța europeană de contencios a drepturilor omului a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului.
Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a art. 969 Cod civil, care consacră principiul obligativității respectării contractului de către părți, clientul având obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
În consecință, în temeiul art. 296 C.proc.civ, tribunalul a admis apelul împotriva s.c. nr._/2013, a schimbat în parte această sentință în sensul că a obligat pe revizuent la plata sumei de 1680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurentul C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 274, alin. 3 din C., atunci când nu au fost acordate în tot cheltuielile de judecată avansate de intimatul C. I., probate cu facturi fiscale și chitanțe (art. 304, pct. 9 din C.).
Completând considerentele Sentinței civile nr._/17.09.2013 a Judecătoriei C., instanța de apel a apreciat ca fiind nejustificat cuantumul cheltuielilor de judecată
Art. 274, alin. 3 din C., este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului, instanța putând să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari sau de mici fată de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Apreciază că onorariul de avocat achitat, respectiv 3.360 lei este justificat în raport cu cele două criterii prevăzute de art. 274, alin. 3 din C., având în vedere complexitatea pricinii, precum și munca îndeplinită de avocații aleși, pentru asigurarea unei asistențe juridice performante.
In acest caz, în mod greșit instanța de apel nu a avut în vedere întâmpinarea formulată de intimatul C. I. la cererea de revizuire depusă în Dosarul nr._ al Curții de Apel C. înainte de declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C., precum și faptul că intimatul C. I. a fost asistat și în fața Curții de Apel C. în Dosarul nr._ la termenul de judecată din data de 28.05.2013.
Dispozițiile art. 274, alin. 3 din C. au avut menirea să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului, ceea ce nu este cazul în speță. Chiar dacă procesul s-a finalizat cel de-al doilea termen de judecată, la care avocații intimatului au fost prezenți, susținând în mod profesionist interesele acestuia, instanța trebuie să aibă în vedere toate demersurile întreprinse de aceștia. Pe de alta parte, nu poate fi omis nici faptul ca în calea de atac a apelului intimatul nu a solicitat acordarea altor cheltuieli cu acest titlu.
Pe de altă parte, onorariul a fost stabilit inter partes, ținându-se seama de natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, această împrejurare putând fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența reputația și specializarea avocatului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Ori, apreciază că, prin neacordarea onorariului plătit avocatului, de către instanța de judecată, recurentul este în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Mai mult decât atât, a dovedit achitarea integrală a onorariului de avocat în cuantum de 3.360 lei, cu Factura fiscală nr. 91/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. Dr. V. G. și chitanța nr. 57/16.09.2013 emisă de Cabinet Individual Av. Dr. V. G. și cu chitanța A66/16.09.2013, pe care a depus-o în original în Dosarul nr._ al Judecătoriei C..
In drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 9 din C..
Intimatul Ț. B. a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Prin motivele de recurs se aduc în esență o singură critică, referindu-se la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, respectiv a diminuării acestora, și mai precis a onorariului de avocat, invocându-se în drept, dispozițiile art.274 alin.(3) C.pr.civ.
Textul de lege menționat permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat. Textul face referire și la „tabloul onorariilor minimale”, care nu mai există în prezent, trimiterea fiind astfel superfluă.
Procedând la reducerea onorariului de avocat achitat de pârâtă, instanța de apel a ținut seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C.pr.civ., respectiv de valoarea pricinii și de munca depusă de avocat, ca și de soluția pronunțată în cauză. De asemenea, s-a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Curtea nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului de avocat și nici a complexității cauzei deduse judecății în fața primei instanțe, deoarece recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie.
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În speță, așa cum just s-a susținut de către instanța de apel, onorariul avocatului a fost stabilit într-un cuantum exagerat, ceea ce a determinat ca partea căzută în pretenții să suporte numai o parte din cheltuielile de judecată.
În același sens s-a citat în mod corect și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României). Concluzionând, instanța europeană de contencios a drepturilor omului a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Având în vedere că în cauza de față instanța de apel a redus onorariul de avocat cu respectarea criteriilor prevăzute de art.274 alin.(3) C.pr.civ. și de finalitatea acestui text de lege, Curtea a respins recursul în baza art.312 C.pr.civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul C. I. împotriva deciziei civile nr. 210/18.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Ț. B., având ca obiect revizuirea Sentinței Judecătoriei C. nr. 6935/13.04.2011.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 Octombrie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător I. M. | Judecător, S. P. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G. 23 Octombrie 2014
Jud. fond: S. M. B.
Jud. apel: L. A. și G. C. F.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1754/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
