Pretenţii. Decizia nr. 702/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 702/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 1428/318/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 702
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: - O. C. G.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. P.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. S. împotriva deciziei civile numărul 629 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4427 din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în contradictoriu cu pârâtul P. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant B. S. personal și asistat de avocat D. C. și intimatul pârât P. S. personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat D. C. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr._/05.04.2014 și chitanța nr. 1080/05.04.2014 reprezentând onorariu avocat. A învederat că nu are alte cereri de formula.
Nefiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat D. C. pentru recurentul reclamant B. S. a susținut oral motivele scrise de recurs, în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei Tribunalului Gorj, admiterea apelului declarat împotriva sentinței pronunțată de judecătoriei, modificând-o în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și obligării intimatului pârât la plata sumei de 370.000 lei RON și la plata cheltuielilor de judecată în toate cele trei etape procesuale, susținând că decizia tribunalului conține elemente contradictorii în considerente, că atât decizia instanței de apel cât și a instanței de fond din punctul său de vedere sunt nelegale.
Concluzionând a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și taxe de timbru.
Intimatul pârât P. S. a susținut că, într-adevăr a scris cu mâna sa; a scris în loc de RON, ROL.
A solicitat respingerea recursului. A depus note scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr. 4427/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S. domiciliat în Tg-J., ., jud. Gorj în contradictoriu cu pârâtul P. S. domiciliat în comuna Turcinești, ..
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de_ lei ROL, actualizată la data plății efective.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2596 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța că în cursul anului 2010 pârâtul a împrumutat mai multe sume de bani de la reclamant încheindu-se 3 acte sub semnătură privată intitulate chitanță în care s-au consemnat sumele împrumutate menționându-se că acestea sunt acordate în RON, obiectul litigiului constând tocmai în sumele acordate cu titlul de împrumut.
A mai reținut instanța că actele depuse de reclamant și care tind să dovedească proveniența sumelor împrumutate nu au fost de natură să dovedească susținerile reclamantului cu privire la proveniența sumelor pe care le-a împrumutat pârâtului.
A apreciat astfel instanța că întrucât suma împrumutată a fost scrisă în cifre și nu în litere s-a creat o confuzie între banii vechi și cei noi, astfel că suma reală împrumutată este de_ ROL.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a interpretat probatoriul făcând totodată și o greșită aplicare a legii.
Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că în înscrisurile doveditoare ale împrumutului sumele au fost consemnate atât în cifre cât și în litere ca fiind acordate în RON, astfel încât eronat s-a reținut că ar fi fost vorba despre o neînțelegere.
2.Prin decizia nr. 629 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant B. S. domiciliat în Tg-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.4427/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât P. S. domiciliat în ..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În cursul anului 2010, reclamantul a acordat pârâtului 3 împrumuturi consemnate în înscrisuri sub semnătură privată, menționându-se sumele împrumutate ca fiind RON, respectiv că la data de 07.06.2010 suma de 1500.000 RON, iar la datele de 31.10.2010 și 26.08.2010 suma 100.000 RON, respectiv suma de 12.000 RON.
Din probele administrate în cauză a rezultat însă cu certitudine că reclamantul nu a avut niciodată în posesie aceste sume de bani, el neputând dovedi susținerea în sensul că banii împrumutați pârâtului proveneau de la fiica sa care i-a trimis în cursul anului 2008, nefăcând dovada posesiei acestor bani nici prin înscrisurile emise de diferite bănci, înscrisuri prin care se consemnează operațiuni bancare pentru sume mult mai mici și totodată anterioare anului 2008.
Este evident astfel că pârâtul s-a aflat în eroare atunci când a consemnat sumele de bani împrumutate ca fiind RON și că aceste sume au fost acordate în ROL, eroare rezultată și din faptul că sumele au fost consemnate în chitanțe numai în cifre nu și în litere.
Față de această situație, tribunalul a apreciat sentința instanței de fond ca temeinică și legală, dată pe baza unui probatoriu complet și corect interpretat cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, astfel încât urmează ca în baza art.296 C.pr.civ. a respins apelul ca nefondat.
3.Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esență următoarele: În mod greșit instanțele de apel de fond au interpretat actul dedus judecății cu greșita aplicare a legii, reținând fără temei susținerile intimatului pârât P. S. în sensul că suma împrumutată de la recurentul reclamant ar fi fost exprimată în vechea monedă, astfel încât ar fi de restituit acestuia 37.000 lei Ron sau_ lei ROL.
Se arată că în cauză, intimatul pârât a redactat și semnat personal convențiile de împrumut intitulate „Chitanță” al căror conținut nu l-a negat, schimbându-și poziția în fața instanței de judecată fără nicio probă contrară.
Înscrisurile constituie contracte de împrumut ce reprezintă legea părților, iar instanța nu are dreptul să le interpreteze în mod propriu, adăugând practic conținutului acestora, încălcându-se astfel principiul disponibilității - apreciindu-se ca fiind străină de natura cauzei dedusă judecății motivarea instanței de apel, în sensul nedovedirii deținerii legitime a sumelor împrumutate. Se mai susține că instanța nu a fost investită cu o cerere în acest sens de către intimatul pârât, acesta nu s-a înscris în fals, dar a formulat plângere penală pentru infracțiunea de cămătărie împotriva recurentului B. S., fiind pronunțată o soluție de neîncepere a urmăririi penale, considerându-se în mod just că raporturile derulate între părți sunt de natură contractuală, susținerile instanțelor de fond neavând suport în probele administrate, față de înscrisurile semnate și datate personal de către pârât.
Suma solicitată a fi restituită de recurentul reclamant a fost înscrisă atât în cifre cât și în litere ( RON) de către pârât în înscrisurile doveditoare lăsate de acesta reclamantului pentru a garanta restituirea, iar împotriva acestor mențiuni adoptarea unei alte poziții în instanță nu are nici un suport probatoriu.
Instanța de fond apreciind că din greșeală suma împrumutată ar fi fost multiplicată de 1o ori neavând nicio probă în acest sens, realizându-se astfel o apreciere străină de natura cauzei, netemeinică și nelegală.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurată, admiterea apelului declarat împotriva sentinței judecătoriei, modificând-o în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și obligării intimatului pârât la plata sumei de 370.000 lei RON și a cheltuielilor de judecată constând în taxele de timbru și onorariile de avocat.
În drept invocă dispoz. art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C.pr.civilă – vechi aplicabil.
Intimatul pârât P. S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nefondat. A arătat în esență că din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că reclamantul nu a avut niciodată în posesie sumele de bani arătate, acesta neputând dovedi susținerea în sensul că banii împrumutați pârâtului proveneau de la fiica sa care i-a trimis în cursul anului 2008, nefăcând dovada acestei posesii de bani nici prin înscrisurile emise de diferite bănci, înscrisuri prin care s-a consemnat operațiuni bancare pentru sume mult mai mici și totodată anterioare anului 2008.
La data de 10.04.2014 intimatul pârât P. S. a depus note scrise prin care a arătat în esență că declarația reclamantului privind proveniența banilor este neadevărată nefiind probată cu acte doveditoare, iar instanța de fond a apreciat că este imposibil a se acorda un împrumut de „ miliarde” fără a percepe dobândă.
Susține că sentința instanței de fond este temeinică și legală, dată pe baza unui probatoriu complet și corect interpretat, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, față de care solicită respingerea recursului.
Recursul este fondat și se va admite ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Contractul este convenția care dă naștere unei obligații.
Convenția este acordul de voință realizat cu scopul de a produce efecte juridice, adică de a da naștere unei obligații, de a modifica o obligațiune sau de a stinge o obligațiune, așa cum rezultă din disp. art. 942 cod civil (Codul civil de la 1864 – aplicabil), având în vedere disp. art. 102 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a NCC, potrivit cărora, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Interpretarea convențiilor este reglementată prin disp. art. 977-985 Cod civil, iar probațiunea obligațiilor și a plății, prin art. 1169-1222 Cod civil.
În aceeași ordine de idei, împrumutul este reglementat prin disp. art. 1576-1590 Cod civil.
În cauză, Curtea constată faptul că nici prima instanță, nici instanța de apel – instanță superioară de fond, nu a aplicat vreo dispoziție legală din cele mai sus enumerate, privind interpretarea convenției și probațiunea obligațiilor, cu excepția dispozițiilor legale prev. de art. 1584 Cod civil, privind obligația împrumutatului amintită formal doar de către prima instanță.
Or, în speță, prin forța lucrurilor, dincolo de exigența legală privind motivarea hotărârii judecătorești prev. de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, referitoare la motivele de fapt, dar și de drept care au format convingerea instanței, era imperios necesar ca instanța de fond să interpreteze actul juridic dedus judecății cu respectarea regulilor care guvernează această instituție și să se preocupe în mod aplicat de regulile care guvernează în această materie probațiunea obligațiilor născute în temeiul contractelor de împrumut invocate de către reclamant, contracte consemnate în înscrisuri sub semnătură privată, inclusiv să se preocupe de sarcina probei, respectiv proba și contraproba.
Dar, Curtea constată faptul că niciuna dintre instanțe nu a analizat cauza dedusă judecății în raport cu aceste exigențe, nu le-a enumerat nici măcar la nivel teoretic și, cu atât mai puțin, nu le-a aplicat în speță.
De exemplu, în privința probațiunii obligației, niciuna dintre instanțe nu a enunțat vreo dispoziție legală prin care se reglementează admisibilitatea unei probe sau a alteia și nu a motivat dacă este sau nu posibil ca instanța în stabilirea sumei împrumutate și care trebuie restituită de către pârât, poate înlătura proba cu înscrisul și poate apela la prezumții ale magistratului, deci care nu sunt stabilite prin lege potrivit art. 1203 Cod civil, deși aceste prezumții sunt permise numai dacă este permisă și dovada prin martori.
Or, disp. art. 1191 alin. 2 Cod civil prevăd că proba cu martori nu se poate primi în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, în afară de situația de excepție reglementată prin art. 1191 alin. 3 Cod civil, când părțile pot conveni în acest sens.
Dar, un înscris poate combate alt înscris.
În aceeași ordine de idei, în privința sarcinii probei, respectiv a probei și contraprobei, niciuna dintre instanțe nu a enunțat nici măcar la nivel teoretic și cu atât mai puțin, nu a aplicat la datele concrete ale speței, regulile în această materie.
Niciuna dintre instanțe nu a expus o minimă motivare în drept, având în vedere natura litigiului și obiectul acțiunii, referitoare la faptul că în privința sumelor împrumutate înscrisurile sub semnătură privată invocate de reclamant nu fac dovada prin ele însele, astfel că împrumutătorul ar trebui să fie pus în situația raportat la simpla susținere a împrumutatului, să facă dovada suplimentar că a deținut sumele consemnate, la momentul împrumuturilor.
Astfel, instanțele nu au înlăturat înscrisurile depuse de reclamant prin utilizarea altor înscrisuri pe care să le fi depus pârâtul în contraprobă, având în vedere că sarcina probei se muta la pârât față de susținerile sale, ci prin utilizarea unei/unor prezumții ale magistratului, respectiv a concluziei că de vreme ce împrumutatul nu a deținut sumele respective (fapt apreciat ca fiind cunoscut din împrejurarea că reclamantul nu a dovedit decât parțial suma de 10.000 lei), înseamnă că nici nu a împrumutat aceste sume (fapt socotit de instanță ca fiind necunoscut inițial, în ciuda înscrisurilor depuse).
În acest context, existența unei confuzii cu privire la consemnarea sumelor de bani împrumutate, concluzie finală a primei instanțe, apare evident ca fiind o presupunere a magistratului, fără nicio legătură de fapt cu deținerea/nedeținerea sumelor, dovedirea/nedovedirea deținerii acestora, deci nu reprezintă o concluzie trasă în baza vreunei probe administrată în acest sens în cauză și nu este explicată prin probe.
În orice caz, admiterea acțiunii în parte, este rezultatul evident al acestei ultime concluzii, cu privire la existența unei confuzii, iar nu rezultatul evaluării probei cu înscrisuri administrată în cauză.
Astfel, contractele de împrumut invocate de reclamant privesc sume mai mari de 250 lei, fiind consemnate în înscrisuri sub semnătură privată.
În dovedirea acestor împrumuturi, reclamantul a depus copii ale acestor înscrisuri sub semnătură privată, cerând și administrarea altor probe admisibile.
Dar, Curtea constată faptul că ambele instanțe au înlăturat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantul împrumutător în ceea ce privește stabilirea sumelor de restituit, fără nicio motivare în drept și convingătoare care să țină intrinsec de actul juridic dedus judecății și de elementele intrinseci ale înscrisurilor și a apelat explicit la prezumții neprevăzute de lege, pe care le-a transferat indirect și peste înscris, în operațiunea de probare a obligației, prezumții trase din împrejurarea că reclamantul nu ar fi putut face dovada că a deținut în mod real suma de 370.000 lei (RON), ce apare consemnată în contracte ca fiind împrumutate pârâtului, dar și din împrejurarea nedovedită de sine stătător, cu privire la existența unei confuzii.
Mai mult, instanța deși reține că înscrisurile sub semnătură privată au fost scrise chiar de pârât și apreciază că a existat o confuzie în scrierea sumelor, nu arată și nu motivează în raport cu probe ale dosarului ce trebuiau propuse de pârâtul care a susținut existența confuziei, cum a fost posibilă confuzia. Dar, din succesiunea argumentelor aduse de instanță, câtă vreme concluzia cu privire la confuzie este expusă imediat după aceea privind nedovedirea deținerii sumelor de către reclamant, s-ar putea trage de asemenea, concluzia că între aceste împrejurări ar putea exista o legătură, ceea ce în mod evident este imposibil.
Deci, nu se poate deduce din faptul socotit cunoscut de instanță, acela al nedeținerii sumelor, faptul că s-a creat o confuzie cu privire la scrierea acestora în act.
În aceste condiții, se demonstrează faptul că raționamentul final al instanței care a stat integral la baza soluției, respectiv acela privind confuzia, fie în ceea ce privește scrierea sumelor în cifre raportat la moneda înscrisă - potrivit primei instanțe, fie în ceea ce privește moneda – potrivit instanței de apel, este construit în lipsa unor probe admisibile administrate la propunerea pârâtului care a susținut această împrejurare și era ținut în aceste condiții să propună contraproba.
Deci, se demonstrează că înlăturarea probei propusă de reclamant, legat de care instanța oricum nu s-a preocupat în a stabili forța probantă a înscrisurilor în raport cu cerințele legale prev. de art. 1176 și urm. Cod civil, nu s-a realizat prin alte înscrisuri propuse de pârât, ci prin duble prezumții ale magistratului, deși proba cu martori peste înscris nu era admisibilă.
În aceeași ordine de idei, nu se explică în mod convingător, care ar fi fost cauza, împrejurările care ar fi generat această confuzie la scrierea sumelor chiar de către împrumutat, iar instanța nu s-a preocupat să constate dacă pârâtul a invocat vreo manoperă dolosivă din partea reclamantului, dacă a cerut anularea actelor și dacă a invocat motive care să fie susceptibile de a fi probate, privitoare la eroarea în care s-a aflat cu ocazia scrierii, în două dintre cele trei acte, sau în toate cele trei.
Pe de altă parte, observând chitanțele depuse de reclamant, Curtea constată că acestea cuprind clar și explicit în cifre următoarele sume: 100.000, 150.000 și 12.000, moneda fiind exprimată în RON (lei noi), total 262.000 RON, din care se solicită doar 257.000 lei, întrucât 5000 lei, parte din împrumutul total s-ar fi restituit.
Or, prima instanță pornind de la premisa că s-a făcut o confuzie în privința scrierii corecte a sumei în cifre, concluzie care pare trasă doar din împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada că a deținut suma pretinsă, așa cum s-a arătat în precedent, a concluzionat ea însăși în sensul că sumele au fost multiplicate astfel de 10 ori.
Dar, inconsecventă acestui punct de vedere, Curtea constată că prima instanță a stabilit ca restituirea numai a sumelor mai mari, acelea de 100.000, respectiv 150.000, să fie diminuate la 10.000, respectiv la 15.000 lei noi, iar suma de 12.000 din cel de-al treilea contract, să rămână neschimbată.
Astfel, instanța nu a explicat, fie și numai în baza unor prezumții ale magistratului, care ar fi fost cauza pentru care confuzia s-a produs numai în ceea ce privește două acte, iar nu și privitor la al treilea, în condițiile în care acestea par a fi întocmite la intervale scurte de timp..
Pe de altă parte, instanța nu a precizat, care sunt motivele în drept care justifică faptul că în cazul unei sume mai mari împrumutate ar fi necesar ca împrumutatul să facă dovada existenței și deținerii sumelor respective, iar în cazul unei sume de 10 ori mai mici, nu mai este necesară această dovadă, de vreme ce prima instanță a reținut că s-a făcut dovada preexistenței doar a unei sume de 10.000 lei și a admis acțiunea pentru o sumă de cca. 4 ori mai mare.
De asemenea, instanța nu a indicat probele în baza cărora a concluzionat că împrumutul fără dobândă a devenit împrumut cu dobândă, de vreme ce suma de 5000 lei arătată de către reclamant ca fiind restituită, a fost apreciată de către instanță ca fiind dobândă la împrumut, deși prin întâmpinarea formulată în termen pârâtul însuși arată că a restituit din împrumut, deci din capital, suma de 50.000.000 lei vechi.
Nu în ultimul rând, instanța nu a explicat, sau nu a socotit că este cazul să se preocupe de susținerile pârâtului din întâmpinarea formulată în cauză – filele 25-26 judecătorie, din care s-ar putea trage concluzia că se află din nou în confuzie asupra sumelor împrumutate, de vreme ce arată că a împrumutat sumele de_ lei (vechi),_ lei (vechi) și_ lei (vechi), care adunate din punctul de vedere al pârâtului conduc la suma de_ lei (vechi), iar nu la suma corectă din punct de vedere matematic de_ lei (vechi).
În același context, nu s-a observat nici faptul că din alte înscrisuri anterioare procesului depuse în copie la dosar, rezultă că pârâtul evită să precizeze ulterior sumele împrumutate, făcând generic trimitere la chitanțe, utilizând formula „conform chitanțelor” – filele 35-37 dosar judecătorie. Nu în ultimul rând, deși a susținut prin întâmpinare că a împrumutat suma de_ lei vechi, iar instanța l-a obligat la plata unei sume mai mari, acesta nu a declarat apel.
Se poate observa cu ușurință, atât din cererea de chemare în judecată, cât și din adunarea strict matematică a sumelor consemnate în cele trei înscrisuri, că totalul acestora exprimat în valoarea exprimată în cifre și în moneda utilizată, este de 262.000 lei (noi, respectiv RON).
Mai mult, tribunalul, peste concluzia primei instanțe referitoare la confuzia asupra modalității de scriere în cifre a sumelor împrumutate, iar nu asupra monedei (RON sau ROL), a arătat în considerente faptul că pârâtul a făcut o confuzie cu privire la monedă, confundând RON-ul cu ROL-ul fără să demonstreze ce influență ar avea asupra sumei exprimată în cifre.
Or, dacă în cazul primei instanțe, raționamentul acesteia a permis concluzia multiplicării cu 10, dar doar la două acte, deci în final a eliminat un ZERO, dar a păstrat moneda, în aplicarea raționamentului tribunalului, nu s-ar ajunge la același rezultat deși s-a păstrat soluția, ci s-ar înlocui doar RON-ul cu ROL-ul și ar rezulta că suma împrumutată, exprimată în final în RON ar fi următoarea: 15 RON, 10 RON și eventual 1,2 RON.
Este adevărat că sumele nu sunt înscrise și în litere, în condițiile art. 1180 Cod civil, dar nicio instanță nu a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, trăgând concluzii diferite practic, legate fie de scrierea incorectă a monedei, fie de scrierea incorectă în cifre a sumei împrumutate.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată faptul că modul de soluționare a apelului de către tribunal echivalează cu necercetarea completă a fondului cauzei în limitele cererii de apel formulată numai de către reclamant, în raport cu totalitatea dispozițiilor legale aplicabile de drept material și de procedură, nefiind lămurită pe deplin nici starea de fapt, de vreme ce nu s-a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, Curtea nu poate exercita în mod adecvat și complet controlul judiciar și câtă vreme în cauză starea de fapt nu s-a stabilit în mod complet și potrivit exigențelor legale expuse în prima parte a considerentelor de față, instanța de recurs nefiind în măsură să verifice aplicarea legii, respectiv a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt ce se stabilește de regulă definitiv de o instanța superioară de fond – tribunalul.
Curtea nu poate reevalua probele administrate în cauză și nu poate stabili pentru prima oară și irevocabil starea de fapt, la care să aplice dispozițiile legale incidente, întrucât ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție pe fond, astfel că se impune reluarea judecății.
Este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă, alin. 6 ind. 1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului ca fondat, se va casa o dată decizia tribunalului și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Având în vedere soluția pronunțată, aceea de reluare a judecății, apare de prisos analizarea altor critici ale reclamantului, dar și a apărărilor intimatului pârât, care vizează fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere în rejudecare, în vederea soluționării legale și temeinice a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B. S. împotriva deciziei civile numărul 629 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4427 din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în contradictoriu cu pârâtul P. S..
Casează decizia civilă nr. 629 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Gorj,
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2014.
Președinte, O. C. G. | Judecător, T. R. | Judecător, M. P. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T.R.
Tehn.I.C./Ex.3/
10.05.14
Jud.apel/N. Ș. și
D.Fl.T.
Jud.Fond/
P.C.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1773/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 383/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
