Revendicare imobiliară. Decizia nr. 954/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 954/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 1128/215/2005
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 954
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea recursului declarat de pârâții J. P., J. P. împotriva deciziei civile nr. 334 din 8 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Sectia Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanti F. I., F. G., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică de la 4 iunie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, potrivit dispozițiilor art. 260 C.P.C., a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2014 și ulterior pentru data de 16 iunie 2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții F. G. și F. I., împotriva pârâților J. P. și J. P..
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 17.00 mp teren, situat în mun. C., .. 14, jud. D., astfel cum a fost individualizată în raportul de expertiză precizat și schița anexă, realizate în cauză de expert inginer D. V., respectiv: poligonul 1; S =7.00 mp delimitat de punctele: 6,30,21,32,6; poligonul 2: S=7.00 mp ( 31,20,3,4,5,31); poligonul 3: construcții, magazie: S =3.00 mp (3,101,102,5,4,3).
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de 17.00 mp teren, respectiv 3 lei/mp/zi, pentru perioada iulie 2003 - noiembrie 2012 și în continuare, până la data predării efective a terenului către reclamanți.
Au fost obligați pârâții să ridice amenajările realizate pe suprafața de 17.00 mp teren, individualizată anterior.
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata sumei de 1278,80 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr. 2727/ 14.iulie.2003 de BNP C. G., reclamanții sunt proprietarii terenului intravilan curți construcții, în suprafață de 122 mp din acte și din măsurători, situat în mun. C., .. 14, jud. D., intabulat în CF nr._ a localității C. și având nr. cadastral provizoriu_/1/2 și următorii vecini: N- 8 ml, .-10,10 ml, Canțăr M. ; 20,90 teren proprietate Primărie, S – 5,90 ml teren proprietate Primărie și 2,10 ml proprietate Primărie, V – 32,09 ml, trupul 1, limită gard plasă existentă propr. F. și lim. conv. în continuarea acestui gard până la latura de sud a proprietății.
Pârâții sunt proprietarii imobilului situat în C., .. 14 A, județul D., compus din două camere, cu o suprafață utilă de 45,97 mp, și s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcției, terenul aferent în suprafață de 55,33 mp, conform hotărârii Consiliului Local Municipal C. nr. 820/21.03.1997.
Din declarațiile martorilor G. D. și D. G., instanța a reținut că pârâții au realizat o magazie pe terenul reclamanților și au îngrădit-o cu un gard, iar reclamanții nu au acces la teren.
Din declarația martorului S. I., a rezultat că există o magazie în spatele curții pârâților, dar nu știe cine a realizat-o ; din declarația martorului V. E. rezultă că pârâții au construit o cămăruță în spatele curții, însă nu știe când au realizat-o.
Potrivit raportului de expertiză realizat în cauză de expert inginer D. V., completat la data de 17.09.2012, suprafața totală ocupată de pârâți este de 17 mp, astfel: poligonul 1: S- 7.00 mp, delimitat de punctele: 6,30,21,32,6 ; poligonul 2: S-7.00 mp, delimitat de punctele: 31, 20, 3,4,5,31 ; poligonul 3: construcții, magazie: S- 3.00 mp, delimitat de punctele: 3,101,102,5,4,3.
Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește. În speță, din probele administrate rezultă că reclamanții proprietari trebuie să intre în posesia suprafeței de 17 mp teren, de la pârâții posesori neproprietari, conform raportului de expertiză completat și schiței anexă acestuia. Pe cale de consecință, pârâții vor fi obligați să ridice amenajările aflate pe acest teren și la contravaloarea lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren, reclamanții fiind prejudiciați prin situația de a nu putea folosi suprafața de 17 mp teren, proprietatea lor. Instanța apreciază întemeiată și în același timp rezonabilă solicitarea reclamanților privind acordarea contravalorii lipsei de folosință de 3lei/mp/zi, conform art. 26 din HCL 428/2010. Nu se poate reține în cauză recomandarea expertului privind raportarea la valoarea contractului de închiriere încheiat în anul 1999, între pârâți și RAADPFL, deoarece acesta nu este opozabil reclamanților, pentru ca aceștia să fie ținuți de aceste valori.
Din aceste considerente, potrivit art. 480 C.Civil, art. 1076 C. Civil, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată, cu aplicarea art. 274 C..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții susținând, în esență, că prima instanță a analizat și interpretat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, întrucât au dobândit prin contractul încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995 un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 135 m.p., așadar implicit și asupra celor 17 m.p. în litigiu pe care se află respectivele construcții și, de asemenea, calculul chiriei trebuia făcut pe lună și nu pe zi, în felul acesta ajungându-se la stabilirea unor despăgubiri exorbitante.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.334 din 08 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat neîntemeiate criticile apelanților-pârâți, neconstituind altceva decât simple aserțiuni generice cu privire la istoricul litigios, precum și expunerea unor statuări avute în vedere de instanța de fond, fără a constitui contraargumente care să combată considerentele ce au condus la pronunțarea soluției adoptate în cauză.
Astfel, în speță, este evident că părțile învecinate în litigiu au dobândit fiecare casele acestora de locuit în temeiul Legii nr. 112/1995, având doar un drept de folosință asupra terenului de sub respectivele imobile. Însă, ulterior, în temeiul Legii nr. 10/2001, ca urmare a retrocedării persoanei îndreptățite, M. F., a terenului liber aferent acestor construcții, reclamanții, prin cumpărare de la fosta proprietară, au devenit proprietarii exclusivi asupra acestui teren în suprafață de 122 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2727/14 iulie 2003 la BNP C. G..
În aceste condiții, nu există niciun dubiu asupra regimului juridic al respectivei suprafețe de teren aferentă ambelor imobile-case aparținând părților în litigiu, situație în care, independent de data la care ar fi fost edificate respectivele amenajări (magazie și gardul ce o împrejmuiește), înainte sau după dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanți, atât timp cât pârâții nu dețin absolut niciun titlu, nu justifică legitimitatea de a ocupa cei 17 m.p., situați sub și pe lângă acea anexă gospodărească împrejmuită, ce fac parte integrantă din terenul în suprafață totală de 122 m.p., proprietatea reclamanților.
De asemenea, nici cealaltă critică substanțială nu rezidă, contravaloarea lipsei de folosință fiind corect apreciată de prima instanță, prin raportare analogă la valorile stabilite prin HCL nr. 428/2010 pentru concesionarea unor terenuri similare cu cel în litigiu, ce constituie un reper valoric rezonabil, astfel că și acest motiv de apel invocat se înfățișează tot ca neîntemeiat.
Pentru aceste considerente legale Tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., a respins apelul dedus judecății, ca nefondat.
În baza art. 274 C.pr.civ., a obligat apelanții la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimați.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții J. P. și J. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că acțiunea formulată de reclamanți la instanța de fond, după parcurgerea mai multor etape procesuale, ce s-au soldat deseori cu suspendarea cauzei, la 03.05.2010 dosarul a fost repus pe rol, reclamanții au depus o precizare la acțiunea inițială, prin care au solicitat să se stabilească plata aferentă servituții de trecere stabilită prin sentința nr.2258/2008 a Judecătoriei C., solicitând o plată lunară în raport de tarifele de închiriere de pe piața imobiliară, pentru terenul ce a format obiectul servituții, fără a indica temeiul în drept al acestei cereri.
Recurenții pârâți au arătat că au formulat întâmpinări succesive prin care au răspuns pretențiilor reclamanților, solicitând instanței să ia act că servitutea de trecere a fost instituită prin hotărâre judecătorească pentru cei aproximativ 26 – 27 mp. și că în aplicarea dispozițiilor art.616 din codul civil, la care se referă reclamanții, beneficiarul servituții de trecere nu poate fi obligat să-i plătească proprietarului decât pagubele ce s-ar pricinui acestuia cu ocazia înființării servituții și că nu pot fi obligați la o plată lunară pentru lipsa de folosință a terenului ce forma obiectul servituții.
La instanța s-a fond s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a stabili contravaloarea lipsei de folosință a terenului ce a format obiectul servituții, din 2003 și până în prezent, care să țină cont de chiriile practicate în zonă, fără a i se indica temeiul juridic, actul normativ la care să se raporteze sau un contract de închiriere încheiat cu reclamanții.
În raportul de expertiză efectuat, expertul a avut în vedere art.26 din Hotărârea Consiliului Local nr.428/2010, care stabilea o chirie de 3 lei/mp/zi.
Prin sentința civilă nr._/14.11.2012, instanța de fond a admis acțiunea și a stabilit, în baza art.480 vechiul cod civil, că ocupă terenul ce a format obiectul servituții de trecere, fiind obligați să ridice construcțiile și amenajările efectuate pe terenul ocupat, fără a preciza temeiul juridic în baza căruia a fost admis și capătul de cerere cu privire la plata unei chirii lunare de 3 lei/mp/zi începând cu anul 2003 până la plata efectivă.
Apelul declarat de reclamanți a fost respins prin decizia pronunțată de Tribunalul D., recurenții motivând că a fost o motivarea succintă, care nu a avut în vedere criticile formulate de aceștia.
Prin motivele de recurs recurenții pârâți au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului F. G., care în anul 2003, nu era proprietar al imobilului casă de locuit, singurul proprietar fiind soția acestuia, reclamanta F. I., care a dobândit dreptul de proprietate asupra casei prin moștenire, în urma decesului autorului său M. G., ce cumpărase imobilul respectiv de la Consiliul local C., conform legii 112/1995.
Prin al doilea motiv de recurs s-a arătat că până la 08.05.2004, pârâții au deținut cu titlu de chiriași, în temeiul actului adițional nr.82/17.03.1997, o suprafață de 135 mp. aferentă locuinței cumpărate în baza Legii 112/1995.Au invocat că cel puțin până în luna mai 2004 aveau un drept de folosință și asupra terenului care ulterior a format obiectul servituții.
Recurenții au arătat că a fost aplicată retroactiv HCL 428/2010, care nu se putea aplica pentru perioada 2003 – 2010, și nu a fost indicat un alt temei juridic de către instanțe.
Prin ultimul motiv de recurs s-a arătat că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au raportat la înscrisurile prin care fac dovada dreptului lor de închiriere, înființarea servituții de trecere și procesul verbal de executare silită, prin care executorul judecătoresc a consemnat faptul că le-au plătit reclamanților toate daunele corespunzătoare servituții de trecere.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru clarificarea cadrului procesual.
În drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 vechiul cod de procedură civilă.
Recurenții pârâți au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr.2727/14 iunie 2003, contractul de vânzare cumpărare nr.51/1997, certificat de legatar nr.142/2003, contract de vânzare-cumpărare imobiliară nr.82/1997, act adițional la acest contract și contractul de închiriere pentru suprafețele aferente imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 nr.2/01.11.1999.
Recurenții pârâți au formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru, respinsă prin încheierea din 11 decembrie 2003 și mai multe cereri de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei de timbru, reducerii taxei de timbru și eșalonării plății acestei taxe de timbru, cereri respinse de către instanța de judecată.
Au fost formulate cereri de reexaminare cu privire la toate aceste soluții de respingere a cererilor de ajutor public judiciar sub diverse forme, cereri de reexaminare respinse, la rândul lor, de către instanță.
Intimații reclamanți F. I. și F. G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâți și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, precum și cheltuieli de judecată.
Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulata și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
În analiza motivelor de recurs formulate de pârâți, se impune precizarea preliminară că aceștia sunt în eroare cu privire la obiectul cauzei, susținând în mod constant că obiectul cauzei este reprezentat de plata servituții de trecere pe terenul proprietatea reclamanților, pentru terenul în suprafață de 26 – 27 mp.
Într-adevăr, prin acțiunea inițială, reclamanții au formulat mai multe capete de cerere, respectiv obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de cca.20 mp. ocupat din terenul situat în C., ..14, obligarea pârâților să ridice de pe acest teren construcțiile realizate fără acceptul reclamanților, în caz contrar urmând a fi împuterniciți să le ridice reclamanții pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a acestui teren ocupat, din iunie 2003 și până la data predării efective și stabilirea unei sume lunare ce urmează a fi plătită de pârâți ca plată a servituții de trecere pe terenul proprietatea reclamanților.
Capătul de cerere cu privire la suma lunară solicitată pârâților ca plată a servituții de trecere pe terenul proprietatea reclamanților a fost disjuns de către instanță prin încheierea din 02.06.2010( fila 92 dosar fond), iar prin sentința civilă nr._ din 14 oct.2012, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, au fost obligați pârâții pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 17.00 mp teren, situat în mun. C., .. 14, jud. D., astfel cum a fost individualizată în raportul de expertiză precizat și schița anexă, realizate în cauză de expert inginer D. V., respectiv: poligonul 1; S =7.00 mp delimitat de punctele: 6,30,21,32,6; poligonul 2: S=7.00 mp ( 31,20,3,4,5,31); poligonul 3: construcții, magazie: S =3.00 mp (3,101,102,5,4,3).
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de 17.00 mp teren, respectiv 3 lei/mp/zi, pentru perioada iulie 2003 - noiembrie 2012 și în continuare, până la data predării efective a terenului către reclamanți.
Au fost obligați pârâții să ridice amenajările realizate pe suprafața de 17.00 mp teren, individualizată anterior.
Suprafața de 17 mp. teren pe care pârâții au fost obligați să-l lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie este total diferită de terenul în suprafață de cca.27 mp.pe care a fost stabilită servitute de trecere în favoarea pârâților, conform sentinței civile nr.2528 din 18.02.2008,. pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ (nr.în format vechi_/c/2005).
Această sentință a rămas definitivă prin renunțarea la apel conform deciziei civile nr.567/11 nov.2008, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, și irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului conform deciziei civile nr.1042 din 13 oct.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .
Obiectul prezentei cauze l-a constituit suprafața de 17 mp. pe care pârâții au realizat o construcție magazie de 3 m., ocupând restul suprafeței de până la 17 mp. delimitat prin raportul de expertiză precizat și schița anexă, astfel cum au fost reținute prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C., diferită de suprafața de teren de cca.27 mp. pe care a fost instituită servitutea de trecere în favoarea pârâților prin sentința civilă nr.2258/2008 a Judecătoriei C..
Temeiul juridic al acțiunii în revendicare cu privire la suprafața de 17 m p. teren a fost reținut în mod corect ca fiind art.480 din vechiul cod civil, incident în cauză în raport cu data promovării acțiunii (13.09.2005), instanța pronunțându-se și cu privire la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren de 17 mp. și obligarea pârâților la ridicarea amenajărilor realizate pe această suprafață de 17 mp.
În cauză a fost declarat apel doar de către pârâți, care au criticat sentința numai cu motivarea că prima instanță a analizat și interpretat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, întrucât au dobândit prin contractul încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995 un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 135 m.p., așadar implicit și asupra celor 17 m.p. în litigiu pe care se află respectivele construcții și, de asemenea, calculul chiriei trebuia făcut pe lună și nu pe zi, în felul acesta ajungându-se la stabilirea unor despăgubiri exorbitante.
În recursul declarat pârâții au invocat ca prim motiv de recurs lipsa calității procesuale active a reclamantului F. G., care în anul 2003, nu era proprietar al imobilului casă de locuit, singurul proprietar fiind soția acestuia, reclamanta F. I., ce a dobândit dreptul de proprietate asupra casei prin moștenire, în urma decesului autorului său M. G., ce cumpărase imobilul respectiv de la Consiliul local C., conform legii 112/1995.
Curtea reține că acest motiv de recurs este inadmisibil, întrucât nu a fost formulat ca motiv de apel, astfel încât, fiind formulat pentru prima dată în recurs, instanța nu-l poate analiza, fiind incident principiul omisso medio, care impune parcurgerea tuturor căilor de atac cu privire la un capăt de cerere .
Principalul motiv de recurs al pârâților, care a format și obiectul analizei instanței de apel îl reprezintă cuantumul contravalorii lipsei de folosință pentru suprafața de 17 mp., pe care aceștia o confundă cu suprafața distinctă de cca.27 mp. ce a format obiectul servituții de trecere conform. sentinței civile nr.2528 din 18.02.2008,. pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ (nr. în format vechi_/c/2005) și perioada pentru care trebuie să plătească această contravaloare a lipsei de folosință.
Cu privire la această contravaloare a lipsei de folosință, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect suma respectivă, prin raportare analogă la valorile stabilite prin HCL nr.428/2010, pentru concesionarea unor terenuri similare cu cel în litigiu, ce constituie un reper valoric rezonabil.
Curtea reține însă că Hotărârea Consiliului Local reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel a fost adoptată în anul 2010, având nr.428/2010 .
Ori, această hotărâre de consiliu, respectiv valorile stabilite în cadrul acesteia nu pot fi aplicate retroactiv, pentru perioada 2003-2010, întrucât s-ar încălca dispozițiile art.1 din codul civil aplicabil privind neretroactivitatea legii, în conformitate cu care legea dispune numai pentru viitor;ea n-are putere retoactivă.
Mai mult, acest act normativ nu poate fi reținut nici pentru perioada ulterioară anului 2010, întrucât art.26 din această hotărâre de consiliu local se referă la taxa pentru ocuparea temporară a terenurilor, aparținând domeniului public și privat în scopul depozitării de diverse materiale, situație care nu este incidentă în speța dedusă judecății.
Instanța de recurs va înlătura astfel aplicarea dispozițiilor HCL 428/2010, reținând că pentru perioada anterioară adoptării acesteia nu poate fi aplicată în nici un fel, întrucât s-ar încălca principiul netretroactivității legii civile, iar pentru perioada ulterioară adoptării, acest act normativ nu poate fi reținut, întrucât suprafața de 17 mp. nu se încadrează în cele menționate în art.26 din HCL 428/2010.
Pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosință, Curtea va reține sumele menționate în contractul de închiriere nr.2/01.11.1999 pentru suprafețele aferente imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995, încheiat între pârâți și RAADPFL C., valabil până în anul 2004, din care rezultă o chirie lunară de 350 lei vechi pentru 1 mp.teren, acesta constituind într-adevăr un reper valoric rezonabil, mai degrabă decât HCL 428/2010, care a fost aplicată retroactiv pentru perioada anterioară adoptării ei, iar pentru perioada ulterioară este exclus de la aplicare întrucât suprafața de 17 mp. nu se încadrează în cele menționate în art.26 din HCL 428/2010.
Perioada pentru care instanța de recurs va reține lipsa de folosință pentru suprafața de 17 mp. într-un cuantum fix, este aceea de 8 mai 2014 – 16 iunie 2014 (data pronunțării prezentei decizii).
A fost reținută data de 8 mai 2004 ca dată de începere a perioadei pentru care pârâții vor fi obligați la plata c.valorii lipsei de folosință, Curtea având în vedere că pârâții au fost beneficiarii contractului de închiriere nr.2/1.11.1999, pentru suprafața de teren de 135 mp. care include și suprafața de 17 mp. pe care pârâții au ocupat-o de la reclamanți.
Acest contract de închiriere încheiat cu RAADPFL C., în calitate de locator, a avut valabilitate până la 08.05.2004, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr.2727 din 14 iulie 2003, reclamanta F. I. a dobândit suprafața de 122 mp.( în care sunt incluși cei 17 mp ocupati de pârâți) pe riscul său.
În aceste condiții, contractul de închiriere nr.2/01.11.1999 a continuat să-și producă efectele și cu privire la dobânditorul terenului, respectiv reclamanta F. I., până la expirarea acestuia, conform principiului scriptae in rem, prevăzut de art. 1441 din vechiul Cod civil, în conformitate cu care, dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte locațiunea făcută înainte de vânzare, cu excepția cazului când desființarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuși contractul de locațiune ( excepție care nu este incidentă în speță).
Cuantumul contravalorii lipsei de folosință pentru suprafața de 17 mp. teren ,pentru perioada 8 mai 2004 – 16 iunie 2014, este de 4609,040 lei, această sumă rezultând din aplicarea cuantumului prin similitudine a chiriei din contractul de închiriere aplicabil pentru perioada în litigiu, încheiat cu RAADPFL C.,.
Astfel pentru perioada 08 mai 2004 – decembrie 2006, a rezultat o valoare de 190.400 lei vechi (ROL), rezultând 19,040 RON. Pentru perioada ianuarie 2007– 16 iunie 2014, data pronunțării prezentei decizii, rezultă o sumă de 4590 RON (fiind avute în vedere și concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond), ce a avut în vedere și această variantă de calcul a contravalorii lipsei de folosință a terenului de 17 mp., în total pentru perioada 8 mai 2004 – 16 iunie 2014, rezultând o sumă de 4609,040 lei.
Instanța de recurs a înlocuit atât cuantumul sumei, stabilind o sumă finală de 4609,040 lei, cât și perioada pentru care pârâții vor fi obligați la plata contravalorii lipsei de folosință, respectiv 8 mai 2004 – 16 iunie 2014. A fost înlăturată mențiunea privind plata acestei contravalori a acestei lipse de folosință în continuare până la data predării efective a terenului către reclamanți, întrucât aceștia dispus de mijloace legale pentru punerea în executare a acestei decizii irevocabile și nu se impune mențiunea acordării în continuare a lipsei de folosință a terenului, reclamanții putând pune în executare imediat această decizie irevocabilă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 rap.la art.304 pct.9 cod procedură civilă, se va admite recursul, va fi modificată decizia, în sensul că va fi admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Va fi schimbată în parte sentința, în sensul că vor fi obligați pârâții către reclamanți la plata contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de 17 mp. teren, în cuantum de 4609,040 lei pentru perioada 8 mai 2004 - 16 iunie 2014 (în loc de 3 lei mp/zi, pentru perioada iulie 2003 - noiembrie 2012 și în continuare, până la data predării efective a terenului către reclamanți).
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Având în vedere de soluția de admitere a apelului și a recursului declarat de pârâți, în baza art.274 cod procedură civilă, vor fi obligați reclamanții să plătească pârâților 2023 lei cheltuieli de judecată în apel și 2023 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții J. P. și J. P. împotriva deciziei civile nr. 334 din 8 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Sectia Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. I., F. G..
Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâții J. P., J. P. împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pârâții către reclamanți la plata contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de 17 mp. teren, în cuantum de 4609,040 lei pentru perioada 8 mai 2004 - 16 iunie 2014 (în loc de 3 lei mp/zi, pentru perioada iulie 2003 - noiembrie 2012 și în continuare, până la data predării efective a terenului către reclamanți).
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă reclamanții să plătească pârâților 2023 lei cheltuieli de judecată în apel și 2023 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/3 ex,
Data red.-15.07.2014
j.a. L.A.
D.F.S.
j.f. A. G.
| ← Strămutare. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 51/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
