Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 1543/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1543/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 3355/225/2014/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1543
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta S. M. împotriva deciziei civile nr. 517 A din 29 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect reexaminare anulare cerere - contestație executare
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă S. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțată în calea de atac a recursului, după care.
Instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului și a rămas în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea din 29.05.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea S. M., iar prin încheierea din 25.07.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. a fost admisă exceptia netimbrării cererii de reexaminare invocată de instanță din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de petenta S. M.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Conform art. 9 lit. f din OUG 80/2013, cererea de reexaminare a încheierii de anulare se taxează cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Dispozițiile art. 33 alin.1 din OUG nr. 80/26.06.2013 privind taxele judiciare de timbru, prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar art.197 din codul de procedură civilă prevede că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii, în condițiile legii.
Constatând că petenta nu a timbrat cererea de reexaminare potrivit dispozițiilor legale susmenționate nici după ce i-a fost pus în vedere prin citație, instanța a apreciat întemeiată excepția netimbrării cererii, a admis-o și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată mpotriva încheierii de anulare pronunțată la data de 29.05.2014 în dosarul nr._ 14.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat apel petenta S. M. criticând încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 517 A din 29 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția I Civilă, în dosar nr._, s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Art. 200 c.pr.civ instituie o procedură prealabilă de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată. Astfel, alin.1 statuează „ completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197“, urmând ca, dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește cerințele prevăzute la art. 194-197, să i se comunice reclamantului, în scris lipsurile, potrivit alin. (2) al aceluiași articol din codul de procedură civilă “cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)“.
Sancțiunea nerespectării obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată, în concordanță cu dispozițiile instanței de judecată, este cea a anulării cererii de chemare în judecată, sancțiune aplicată prin încheiere, dată, potrivit alin. (3) din articolul citat, în camera de consiliu.
Împotriva acestei încheieri a instanței, reclamantul, în temeiul art. 200 alin. 4 c.pr.civ., poate face numai cerere de reexaminare într-un termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, solicitând instanței ca aceasta să revină asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată, cererea de reexaminare urmând a se soluționa printr-o încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet, desemnat prin repartizare aleatorie( art.200 alin.6).
Art.457 alin.1 c.pr.civ, consacrând principiul legalității căii de atac statuează că „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege…”,
Astfel fiind și văzând că, prin dispozițiile art.200 alin.6 c.pr.civ, legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului împotriva încheierii pronunțate de judecător în cererea de reexaminare ce are ca obiect soluția de anulare a cererii de chemare în judecată în procedura de regularizare a acesteia, textul fiind în sensul că, o astfel de încheiere este definitivă, s-a constatat că apelul declarat de către petentă este unul inadmisibil și a fost respins ca atare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs petenta S. M..
În motivarea recursului a arătat că decizia a fost pronunțată de un magistrat incompatibil, recuzat permanent, care nu avea dreptul să judece cauza, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea, analizând recursul declarat de contestatoare,apreciază că acesta este inadmisibil și îl va respinge pentru următoarele considerente :
În conformitate cu dispozițiile art. 457 alin.1 Noul Cod proc.civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta”.
Una din regulile comune pentru folosirea căilor de atac este aceea a legalității și unicității căii de atac, care presupune că dreptul de a uza de declararea unei căi de atac reglementată de lege este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui.
Acest principiu decurge și din prevederile art.129 din Constituția României care consacră dreptul părților de a uza de căile de atac, care se pot exercita, însă, doar în condițiile legii, art.126 alin.2 statuând că normele procesuale privind sesizarea instanței judecătorești și soluționarea cererilor în limita competențelor atribuite prin lege sunt de ordine publică.
În cauză, acțiunea introductivă poartă data înregistrării 12.03.2014, dată la care, aplicabil în ceea ce privește normele procesual-civile incidente în cauză – și prin urmare cele referitoare la declararea căilor de atac - este Noul Cod de Procedură civilă, intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Obiectul cauzei cu care reclamanta a investit instanța de fond îl reprezintă contestația la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr.7/E/2014 al executorului judecătoresc R. I..
Contestația la executare înregistrată la Judecătoria Dr.Tr.S. a fost anulată în temeiul art.200 alin.2 cod procedură civilă, prin încheierea din 29.05.2014, întrucât cererea de chemare în judecată nu a cuprins elementele prevăzute sub sancțiunea nulității conform art.194 cod procedură civilă.
Cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri a fost anulată ca netimbrată, în baza art.33 alin.1 din OUG 80/2013 și art.197 din codul de procedură civilă, rin încheierea din 25.07.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S..
Împotriva acestei decizii a fost formulat apel de către reclamantă, respins ca inadmisibil de către Tribunalul M., prin decizia nr.517/A/29 septembrie 2014, reținându-se că împotriva încheierii de anulare a unei cereri de chemare în judecată, poate fi formulată numai cerere de reexaminare, neexistând calea de atac a apelului.
Aceeași soluție a inadmisibilității căii de atac a recursului urmează a fi pronunțată și de către instanța de recurs, întrucât într-adevăr, împotriva încheierii de anulare a de chemare în judecată pentru că aceasta nu a cuprins elementele prevăzute sub sancțiunea nulității conform art.194 cod procedură civilă se poate face numai cerere de reexaminare, iar cererea de reexaminare se soluționează printr-o încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet, desemnat prin repartizare aleatorie( art.200 alin.6).
În aceste condiții, fiind respins ca inadmisibil apelul declarat împotriva încheierii din 25.07.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., cu atât mai mult va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoare împotriva unui apel inadmisibil, fiind declarat în afara căilor de atac prevăzute de lege, neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri definitive .
Cauza fiind soluționată conform excepției inadmisibilității recursului, instanța nu va mai analiza motivele de recurs care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.248 Cod pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S. M. împotriva deciziei civile nr. 517 A din 29 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect reexaminare anulare cerere - contestație executare .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.-19.11.2014
j.a A. M.
C.P.
j.f. R.C.
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1515/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel... → |
---|