Servitute. Decizia nr. 1066/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1066/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 4171/263/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1066
Ședința publică de la 25 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Judecător - M. L.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 18 iunie 2014, privind judecarea recursului declarat de pârâtul P. I. împotriva deciziei civile nr. 253 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 2302 din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant BRÂNAȘ I., având ca obiect servitute.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică de la data de 18 iunie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 25 iunie 2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ reclamantul Brânaș I. a chemat în judecată pârâtul P. I. și a solicitat să fie obligat pârâtul să-i creeze drept de trecere pe terenul dobândit de pârât în urma sentinței civile 679 din 8.03.2012 a Judecătoriei Motru.
Că, terenul în cauză a avut regim juridic de drum de exploatare, iar anterior părțile s-au mai judecat, litigiul fiind tranșat irevocabil printr-o decizie a Curții de Apel C. stabilindu-se că pe terenul respectiv exista un drum de trecere.
Că, are interes în promovarea cererii întrucât pârâtul a închis drumul respectiv și nu mai există o altă cale de acces.
În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 617 Cod civil.
În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 3-13) și a solicitat administrarea probei cu martori, interogatoriul pârâtului și expertiză tehnică topografică, probe încuviințate de instanță.
Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
A arătat în apărare pârâtul că, cererea de chemare în judecată nu este calificată corect întrucât nu se poate stabili dacă este vorba despre o acțiune în constituire servitute de trecere sau conservare servitute de trecere și că, pârâtul nu poate face dovada proprietății asupra terenului pretins fond dominant.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes și sub aspect reconvențional pârâtul a solicitat obligarea reclamantului să-i permită trecerea liberă de la terenul proprietatea sa, în suprafață de 616 m.p., situat în pct. „În luncă – lângă Jilțul vechi”, arabil, întrucât acest teren este loc înfundat deoarece între terenul cumpărat de pârât și DJ 673A se află un teren proprietatea reclamantului.
Prin sentința civilă nr.2302 din 25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție invocată de pârât, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, excepție invocată de pârât, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârât, a fost admisă cererea în stabilire drept de trecere, cerere formulată de reclamantul Brânaș I. cu domiciliul în comuna Drăgotești, ., în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu domiciliul în comuna Drăgotești, . și s-a stabilit drept de trecere al reclamantului asupra căii de acces identificată în raportul de expertiză punctele 25,26,27,28,29,30,31, 32,25, în suprafață de 140 m.p. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. I., cu domiciliul în . și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că dezlegarea pricinii de față presupune mai întâi stabilirea actului normativ aplicabil având în vedere, pe de o parte multiplele cauze civile existente între părți anterior intrării în vigoare a Codului civil și momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat un drept de trecere și aplicabilitatea dispozițiilor art. 617 Cod civil, instanța apreciind că sunt aplicabile dispozițiile Codului civil în ceea ce privește dreptul de trecere.
Că, potrivit dispozițiilor art. 137 C.proc.civ. din 1865 instanța a analizat mai întâi excepțiile de procedură și cele de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii, excepții care, așa cum s-a arătat mai sus au fost unite cu fondul.
Că, în cauză au fost invocate trei excepții peremtorii de fond, instanța trebuie să determine mai întâi ordinea de soluționare a acestora stabilind efectele pe care le produce fiecare excepție invocată, urmând ca în acest fel să se aprecieze care dintre excepții trebuie rezolvate cu prioritate.
Că, interesul este o condiție generală, obligatorie pentru promovarea oricărei acțiuni, instanța apreciază că, urmează a se analiza mai întâi excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție invocată de pârât mai apoi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului după care excepției inadmisibilității cererii.
Cu privire la interesul reclamantului instanța a reținut mai întâi că, interesul este o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, interesul conferă calitatea de parte și în mod obișnuit interesul este material sau moral, iar acest interes trebuie să fie legitim, personal, direct, născut și actual.
Că, reclamantul a solicitat stabilirea unui drept de trecere, iar din probele administrate după unirea excepției cu fondul, rezultă că este proprietar asupra terenului arătat ca fiind dominant, s-a apreciat că acesta are interes în promovarea unei asemenea cereri întrucât tinde să protejeze dreptul său de proprietate, sub forma folosinței.
Instanța a apreciat că potrivit probelor administrate după ce excepțiile au fost unite cu fondul, terenurile reclamantului și pârâtului se învecinează așa încât pârâtul are calitate procesuală pasivă situație în care s-a respins această excepție.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii instanța a reținut mai întâi că această excepție vizează situația în care o persoană nu se poate adresa justiției pentru protejarea dreptului său, susținerile pârâtului fiind artificiale în încercarea de a invoca o instituție, a inadmisibilității, încercând să ocolească invocarea unor excepții consacrate de doctrina și practica.
Că a considera cererea reclamantului ca inadmisibilă înseamnă în fapt a încălca dreptul acestora la protecția justiției și a respins excepția.
Cu privire la fondul cauzei a reținut că prin sentința civilă 679 din 8.03.2012, stată în dosarul_ al judecătoriei Motru (fila 12) a fost admisă cererea formulată de pârâtul din prezenta cauză în contradictoriu cu Consiliul Local Drăgotești și . fost obligat consiliul local să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului o suprafață de teren de 245 m.p. cu o lățime de 2,85 m și urmare acestei sentințe civile pârâtul a procedat la închiderea acestei suprafețe de teren.
Că, reclamantul din prezenta cauză solicită stabilirea unui drept de trecere, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 617 C.civ. considerând că prin închiderea suprafeței de teren ce a făcut obiectul sentinței civile menționate mai sus nu poate să folosească potrivit destinației terenul proprietatea sa.
Că, dreptul de trecere este reglementat de dispozițiile art., 617 și următoarele cod civil și reprezintă o limitare legală a exercițiului dreptului de proprietate privată și potrivit art. 617 alin. 1 Cod civil proprietarul unui fond, adică al unui teren, care este lipsit de acces la calea publică, are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea propriului său fond.
Că, dreptul de trecere ca limită legală a exercițiului dreptului de proprietate privată, este deosebit de servitutea de trecere constituită în condițiile art. 755 și următoarele Cod civil, cea din urmă constituind un veritabil dezmembrământ al dreptului de proprietate, pentru a cărei constituire nu mai este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute de legea civilă pentru dobândirea dreptului de trecere pe fondul învecinat.
Că, art. 617 Cod civil dispune că, proprietarul unui fond fără acces la calea publică poate cere să i se permită trecerea pe fondul vecinului său înseamnă că, în primul rând, titular al dreptului de trecere este proprietarul fondului înfundat.
Instanța a apreciat că reclamantul este proprietarul terenului considerat de acesta că nu are ieșire la calea publică, teren identificat la obiectivul nr. 1 al raportului de expertiză, raport de expertiză care menționează că, acest teren este înscris în certificatul de moștenitor nr. 59/1990 la pct. 7 și 8. Certificatul de moștenitor, aflat la fila 59 din dosar, face astfel dovada faptului că reclamantul este proprietar al terenului ținând cont și de faptul că, în zonă, nu au fost emise titluri de proprietate potrivit legislației funciare întrucât nu a fost o zonă cooperativizată.
Că, în practica judecătorească s-a decis că, lipsa de acces la calea publică, loc înfundat, cuprinde nu numai situația în care un imobil se află în imposibilitate absolută în privința accesului la calea publică, ci și situația pentru care acest acces ar prezenta inconveniente majore, grave sau periculoase și noțiunea de cale publică la care se dobândește acces în condițiile art. 617 și următoarele Cod civil nu este definită în Codul civil dar, OG 43/1997 definește această cale ca fiind un drum deschis circulației publice, în cauză DJ 673A.
S-a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că, terenul deținut de reclamant este un teren lipsit de acces la calea publică întrucât, acest acces presupune inclusiv posibilitatea folosirii terenului conform destinației sale, adică inclusiv pentru trecerea cu mijloace agricole de dimensiuni mici și în acest sens instanța a reținut că, drumul indicat de expert ca posibilitate alternativă de acces poate fi folosit doar pentru trecerea cu piciorul și în condiții de nesiguranță.
Că, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că, a existat anterior un drum de acces folosit atât de reclamant și de alte persoane și că, pentru terenul reclamantului nu există o variantă ocolitoare (declarațiile martorilor de la filele 118-119).
Nu au fost reținute declarațiile martorilor de la filele 120 și 121 întrucât declarația consemnată la fila 120 nu se coroborează cu restul probatoriilor în privința unei căi de acces alternative, iar declarația consemnată la fila 121 menționează faptul că nu s-a observat existența unei ulițe între gospodăria lui G. și cea a pârâtului.
S-a stabilit că proprietarul fondului înfundat are dreptul să i se permită trecerea pe fondului vecinului său spre calea publică și Codul civil stabilește posibilitatea proprietarului fondului dominant de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești în lipsa unui acord al părților.
Instanța a reținut, de asemenea că, pârâtul este proprietar asupra terenului considerat fond aservit, fapt invocat de acesta și probat cu sentința civilă 679 din 8.03.2012, aflată la fila 12 din dosar.
Că stabilirea situației din cauza de față presupune însă, în aceiași măsură, analizarea situației existente anterior întrucât, așa cum s-a arătat deja, între părți s-au purtat mai multe litigii.
Instanța a reținut că,în decizia civilă 3090 din 6.10.2003, stată în dosarul 2954/civ/2003, s-a menționat expres faptul că terenul solicitat ca drum de acces de reclamantul din prezenta cauză a avut categoria de folosință drumuri, așa cum rezultă din registrul cadastral din anul 1998 (fila 24 din dosarul 2954/civ./2003 al Curții de Apel C.).
Că, în raportul de expertiză întocmit în dosarul 3509/2002 al Judecătoriei Motru a fost individualizată o uliță de acces între gospodăria lui G. T. și P. A. I., uliță care ajunge până la terenul deținut de reclamantul din prezenta cauză (fila 40 din dosarul 3509/2002) și ulterior, părțile s-au judecat într-o acțiune în grănițuire, pronunțându-se sentința civilă 2443 din 14.10.2008, stată în dosarul_, sentință prin care s-a stabilit o linie de demarcație potrivit raportului de expertiză aflat la filele 61-62 din acest dosar, atașat la prezenta cauză și sentința civilă menționată a intrat în puterea de lucru judecat prin decizia 673 din 12.05.2010 a Curții de Apel C., stată în dosarul_, decizie care menționează expres că menține sentința civilă 2443 din 14.10.2008 a Judecătoriei Motru.
Că, raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, potrivit obiectivelor stabilite, a avut în vedere sentințele civile pronunțate anterior în litigiile dintre părți și s-a stabilit că, terenul pe care reclamantul solicită stabilirea unei căi de acces a fost avut în vedere la pronunțarea sentinței civile 2443 din 14.10.2008 a Judecătoriei Motru (răspunsul la obiectivul nr. 8).
Instanța a apreciat că fără să existe o excepție de autoritate de lucru judecat în sensul său negativ, extinctiv, nu pot fi ignorate în dezlegarea prezentei pricini sentințele civile pronunțate anterior, sentințe civile ce fac referiri exprese la terenul pe care reclamantul îl consideră cale de acces.
Că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală ce corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil din 1864 (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți fără posibilitatea dea statua diferit și efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Că, această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești.
Că, potrivit art.1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 Cod civil din 1864, prezumția are caracter absolut înseamnă că atât părțile cât și instanța de judecată nu pot folosi cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză pentru a pretinde stabilirea contrariului față de sentința civilă anterioară.
S-a avut în vedere aplicabilitatea prezumției autorității de lucru judecat cât și mențiunile din sentința civilă nr. 2443 din 14.10.2008, stată în dosarul_, respectiv decizia civilă 3090 din 6.10.2003, stată în dosarul 2954/civ/2003 al Curții de Apel C. hotărâri prin care s-a statuat asupra existenței căii de acces, instanța a stabilit în prezentul ciclu procesual identificarea acestui teren cu ajutorul unui raport de expertiză și cu referire la hotărârile menționate anterior.
Că, această prezumție a autorității de lucru judecat acționează în mod egal atât față de reclamant cât și față de pârât, situație în care instanța nu a reținut susținerile pârâtului formulate prin apărător, susțineri potrivit cărora s-a modificat situația juridică a terenului.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârât, instanța a reținut că, această cerere în condițiile art.129 alin.5 și art. 4 C.proc.civ. din 1865, urmărește stabilirea unui drept de trecere, se impune în aceiași măsură analiza aplicabilității dispozițiile art.617 și următoarele Cod civil.
Că, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul indicat de pârât ca fond dominant are ieșire la calea publică printr-un drum de exploatare chiar dacă nu are ieșire directă la DJ 673A întrucât drumurile de exploatare au la rândul lor ieșire la DJ 673A și același raport de expertiză menționează că, cele două terenuri nu se învecinează întrucât sunt despărțite de calea ferată (răspunsul la obiectivul nr. 7).
Că, existența unei căi ferate cu un rambleu ce face imposibilă traversarea acesteia cu utilaje agricole datorită înălțimii acestui rambleu, a fost observată direct cu ocazia efectuării cercetării la fața locului.
S-a reținut că prin fond lipsit de acces la calea publică se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă altă posibilitate de ieșire la calea publică și din probele administrate în cauză rezultă că terenul proprietate pârâtului, arătat de acesta ca fond dominant, nu poate fi asimilat unui fond lipsit de acces la calea publică, nefiind așadar întrunite cerințele art. 617 Cod civil.
S-au reținut disp. art. 274 C.proc.civ. din 1865 și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sentința a fost criticată invocând-se faptul că instanța de fond nu a lămurit dispozițiile legale aplicabile în speță, respectiv nu a arătat dacă sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă, respectiv prevederile art. 617 Cod civil sau dispozițiile vechiului Cod civil și consideră că în speță nu erau aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă existând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă; că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de proprietar pentru fondul dominant și că acesta neagă calitatea de proprietar a apelantului pârât pentru suprafața de 247 mp, lată de 2,85 m, că trecerea la drumul public poate fi realizată de reclamant pe terenul familiei G. întrucât bunicul reclamantului, Brânaș A. I. a vândut acestei familii suprafața de 530 mp, apreciind că probele și dispozițiile legale au fost interpretate greșit, iar apărările și susținerile pârâtului nu au fost analizate.
În susținerea celei de-a doua critici expune largi considerente prin care arată că reclamantul are drum de trecere pe terenul familiei G., așa cum rezultă din cauzele anterioare și din probele cauzei care au fost înlăturate în mod greșit de instanță.
De asemenea susține că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de proprietar și că îi contestă calitatea sa de proprietar pentru terenul pentru care solicită dreptul de trecere, iar instanța a reținut greșit sentințele care s-au pronunțat în litigiile anterioare, fără a analiza situația dedusă judecății.
Cea de-a treia critică formulată privește soluționarea cererii reconvenționale a pârâtului și se susține că această cerere trebuia admisă, întrucât între terenul proprietatea sa și terenul pârâtului situat la sud de drumul județean, se interpune calea ferată și această stare de fapt nu este un impediment pentru a solicita drum de trecere pe terenul reclamantului.
A precizat că a solicitat drum de trecere pe proprietatea reclamantului situată în tarlaua 51 . avea acces direct la DJ 673 A și că terenul său este loc înfundat, fapt recunoscut și de reclamant, iar calea existentă este foarte ocolitoare.
Prin decizia civilă nr 253 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Critica referitoare la faptul că instanța nu a stabilit dispozițiile legale aplicabile în speță nu este fondată.
Din considerentele sentinței rezultă că instanța a avut în vedere disp. art. 617 NCC referitoare la dreptul de trecere.
În raport de situația dedusă judecății în speță erau aplicabile disp. art. 617 Noul Cod civil.
Obiectul cererii introductive îl reprezintă crearea unui drept de trecere în favoarea reclamantului, pe terenul pârâtului dobândit prin sentința civilă nr. 679/2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ .
Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 nu face referire expresă la aplicabilitatea disp. art. 617 NCC în raport cu situațiile create anterior intrării în vigoare a noului cod dar ale căror efecte se produc în viitor, însă reclamantul prin cererea introductivă nu a cerut o conservare a dreptului de trecere ci o creare a unui drept de trecere, rezultând din petitul cererii că în raport de data formulării acțiunii sunt aplicabile dispozițiile NCC.
Din motivele de fapt ale cererii rezultă că terenul pe care se solicită dreptul de trecere a avut regimul unei căi de acces, respectiv a unui drum de exploatare, astfel că, ar fi incidente disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 ce ar atrage și în această situație aplicabilitatea legii noi, întrucât situația juridică născută anterior își produce efectele sub legea nouă și acestea s-au născut ca urmare a invocării unor raporturi de proprietate și vecinătate ce derivă din regimul general al bunurilor.
A apreciat instanța de apel că prin sentința apelată temeiul juridic a fost reținut în mod corect și chiar în situația contrară motivul invocat nu ar fi fost de natură să conducă la schimbarea soluției întrucât condițiile instituirii dreptului de trecere nu au fost modificate prin legea nouă.
Nu sunt fondate criticile referitoare la faptul că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de proprietar și că acesta susține că terenul pe care solicită instituirea dreptului de trecere nu ar fi proprietatea pârâtului.
În susținerea cererii introductive reclamantul a anexat certificatul de moștenitor nr.59/17.01.1990 depus la fila 6 a cauzei de fond și acest act depus este de natură să facă dovada proprietății terenului, act care se coroborează și cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei.
Cu privire la suprafața de teren ce reprezintă drumul de trecere, instanța de fond a statuat în mod corect prin reținerea cu valoare de probă a prezumției lucrului judecat, a deciziei civile nr.673/12.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ din considerentele căreia rezultă că suprafața de 145 mp dintre proprietățile părților reprezintă cale de acces intrând în categoria de drumuri.
Din aceleași considerente rezultă că și în litigiul purtat între P. A. I. și G. T. finalizat prin decizia civilă nr. 44/2008 a Curții de Apel C., s-a reținut regimul juridic al terenului ca fiind cale de acces.
Prin decizia civilă nr.3090/06.10.2003 s-a statuat de asemenea că regimul juridic al acestui teren este acela de cale de acces, ori starea de fapt reținută prin aceste sentințe nu s-a schimbat și apelantul pârât nu a făcut o dovadă contrară prin probe de aceeași natură și putere juridică.
Din sentința civilă nr.679/2012 coroborată cu concluziile raportului de expertiză, dar și cu probele testimoniale administrate în cauză, rezultă că terenul reprezentând drum se află în posesia apelantului pârât care nu îi permite trecerea reclamantului.
Existența unei alte căi de acces sub forma unei poteci de picior, nu mai are relevanță a fi cercetată în cauză de îndată ce prin sentințele invocate s-a statuat că pe ternul din litigiu a existat un drum de trecere și că această trecere nu este permisă reclamantului de către pârât.
Nu este fondată nici critica referitoare la soluționarea cererii reconvenționale.
Prin raportul de expertiză s-a stabilit că terenul pârâtului are ieșire la calea publică printr-un drum de exploatare și faptul că nu are ieșire directă la DJ 673 A, nu impune crearea unui drept de trecere, atâta timp cât proprietatea pârâtului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 617 Cod civil și nici condițiile temeiului juridic invocat prin cererea reconvențională.
În consecință, s-a apreciat că nu sunt fondate criticile invocate, astfel că apelul declarat va fi respins ca nefondat.
A fost obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în apel, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs pârâtul P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, pârâtul critică ambele hotărâri sub următoarele aspecte:
- ambele instanțe nu au stabilit cadrul procesual, obiectul și cauza juridică a litigiului privitor la acțiunea reclamantului:
- nu s-a lămurit problema proprietății terenului fond dominant și nu s-a analizat apărarea pârâtului, în sensul că familia Brânaș prin vânzarea către familia G. în baza unei chitanțe datată 16.06.1975 a unei suprafețe de 530 mp., dinspre drumul județean (suprafața de 530 mp., făcând parte din totalul de 5000 mp. pentru care familia Brânaș se pretinde a fi proprietară), prin propriul fapt a condus la înfundarea terenului pe care îl folosea, situație în care servitutea nu mai poate fi cerută iar o astfel de acțiune trebuia respinsă;
- ambele instanțe nu au dat eficiență și nu au analizat efectul pozitiv al lucrului judecat privind chestiunile tranșate în dispozitivul sentinței civile nr.2695/2012, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, prin care, în contestația la executare formulată de reclamantul Brânaș I. i s-a respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive, situație în care s-a analizat și problema legată de drumul de trecere ;
- nu s-au analizat motivele de apel legate de cererea reconvențională, iar sub aspectul fondului, instanța de apel a preluat doar susținerile reclamantului din acțiune, precizări, întâmpinare sau susținerile orale ale apărătorilor acestuia, fără a le verifica.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul învederează faptul că acțiunea reclamantului este confuză, nu se înțelege dacă obiectul acțiunii îl constituie conservarea unei servituți, constituirea unei servituți sau obligația de a face.
Recurentul pârât face trimitere la interogatoriul reclamantului, la susținerile acestuia și invocă în raport de acestea lipsa calității sale procesuale pasive.
Greșit instanțele îl consideră pe reclamant proprietarul terenului fond dominant, în baza certificatului de moștenitor nr.59/17.01.1990, fiindcă acest certificat se referă la succesiunile bunicilor săi Brânaș I. și Brânaș A., culese de tatăl reclamantului Brânaș I. V., a cărui succesiune nu s-a dezbătut.
Pârâtul invocă doctrina și practica judiciară care statuează în mod constant că „Certificatul de moștenitor nu constituie titlul de proprietate care să fie opus terților, situație în care acțiunea reclamantului a r fi trebuit să fie respinsă pentru lipsă calitate procesuală activă.
Nu s-a verificat susținerea pârâtului că proprietatea reclamantului a devenit loc înfundat datorită neprevederii bunicului reclamantului, și a faptului acestuia ca efect al înstrăinării suprafeței de 530 mp. în 1975 familiei G., situație în care trecerea nu mai poate fi cerută.
Mai mult, pe latura de vest a gospodăriei familiei G., între această gospodărie și gospodăria familiei C. M. există un drum de trecere ce pleacă chiar din DJ 673 A și ajunge la restul terenului familiei Brânaș iar acest drum este evidențiat și în schița anexă nr.1 din expertiza G. R. efectuată în dosarul nr._, al Judecătoriei Motru, expertiză cu care reclamantul a fost de acord.
Instanțele nu au avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței civile nnr.2695/2012, pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._, prin care i s-a respins contestația la executare a reclamantului pentru lipsă calitate procesuală activă, hotărâre în care se tranșează proprietatea suprafeței de 245 mp. ca aparținând pârâtului din cauza de față, acest teren făcând parte din suprafața totală situată în punctul „La F.”, pe care pârâtul a cumpărat-o în 1989 de la soții V..
În considerentele aceleiași hotărâri se menționează faptul că reclamantul Brânaș V.I. nu a făcut nicio mențiune în contestația sa că prin executarea sentinței civile nr.679/2012 care atestă proprietatea pârâtului pe suprafața de 245 mp., terenul său ar fi devenit loc înfundat, fără posibilitatea de a avea acces la calea publică, fapt ce face credibilă susținerea intimatului P. A. I., potrivit căreia contestatorul Brânaș ar avea acces la prin linia de vecinătate cu G. T..
Instanțele nu au analizat susținerile sale din cererea reconvențională și au preluat apărările reclamantului, în felul acesta încălcându-i dreptul la un proces echitabil, reglementat de art.6 și 12 din CEDO.
În drept, recurentul pârât își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.6,7,8,9 cod procedur5tă civilă, art.312 alin.1,2,3,5, cod procedură civilă, art.108 alin.1 cod procedură civilă, 261 pct.3 și 5 cod procedură civilă, art.616, 618 cod civil, art.1 paragraf 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, art.6, 13, 17 din CEDO, art.16, 20,21, 24, 44, 46, 148 din Constituția României .
În cauză reclamantul intimat formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 cod procedură civilă, modificat prin OUG 138/2000, potrivit căruia se poate declara recurs împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță ori a hotărârilor pronunțate de instanța de apel, dacă „instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut”, nu este incident în speță.
Acest motiv cuprinde două ipoteze distincte, un caz de plus petita (când instanța a cărei hotărâre se atacă a acordat mai mult decât s-a cerut) și un caz de extra petita (când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut).
Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale: instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți asupra întregului obiect al litigiul dedus judecății, astfel cum acest obiect a fost stabilit prin acțiunea principală și prin cererile incidentale sau accesorii formulate în proces.
Ori, în virtutea acestui principiu, Curtea constată că ambele instanțe au constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.617 NCC, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, reclamând un drept de trecere pe terenul pârâtului.
Dreptul de trecere este o limitare legală a exercitării dreptului de proprietate privată, prin care proprietarul unui fond, adică al unui teren care este lipsit de acces la calea publică solicită să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea propriului fond.
Instanțele au analizat în raport de probele administrate și hotărârile judecătorești depuse în cauză, modalitatea în care urmează să se exercite acest drept de trecere, stabilirea traseului drumului de trecere, urmărind totodată respectarea intereselor proprietarului fondului asupra căruia dreptul este creat. S-a urmărit astfel ca trecerea să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică, astfel că este neîntemeiată critica privind omisiunea instanțelor de a stabili cadrul procesual, obiectul și cauza juridică a acțiunii.
Deși recurentul invocă dispozițiile art.304 pct.7 cod procedură civilă ce poate fi invocat când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”, și art.304 pct.8 cod procedură civilă, ce are drept conținut „interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, aceste motive nu sunt incidente în speță.
Prin modul cum sunt formulate criticile, acestea vizează motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ce poate fi invocat atunci când „hotărârea este lipsită e temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Prin felul cum este argumentat acest motiv de recurs, pârâtul critică aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material privind dreptul de trecere reglementat de art.617 Noul cod civil și a dispozițiilor de drept procesual civil privind efectul pozi6tiv al lucrului judecat al unor hotărâri judecătorești, critici ce urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
Instanțele au verificat dacă părțile litigante sunt proprietarele terenurilor învecinate, și au reținut calitatea de proprietar a reclamantului derivată din certificatul de moștenitor nr.59/1990, pct.7, 8, reținându-se că zona terenurilor din litigiu nu a fost cooperativizată, astfel că singurul act cu care reclamantul a putut face dovada proprietății este acest înscris, iar pârâtul a făcut dovada proprietății cu sentința civilă nr.679/08-03.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Motru, hotărâre pronunțată în contradictoriu cu Consiliul local Drăgotești și .> S-a verificat noțiunea de loc înfundat reglementată art.617 alin.1 Noul cod civil, potrivit căruia s-a decis că este loc înfundat atât imobilul care se află într-o situație de imposibilitate absolută în privința accesului la calea publică, cât și acela pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculos. Dimpotrivă, ori de câte ori locul are ieșire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispozițiile art.617 cod civil nu-și găsesc aplicarea.
Instanțele au valorificat corect probele administrate, respectiv înscrisurile, declarațiile de martori, expertiza ordonată în cauză, hotărârile judecătorești depuse la dosar, din care rezultă că între părți au existat mai multe litigii, soluția pronunțată de instanța de fond confirmată de instanța de apel, fiind legală și temeinică.
Astfel, prin sentința civilă nr.2302/2013, pronunțată de Judecătoria Motru, au fost respinse excepțiile invocate de recurentul pârât, a fost admisă cererea în stabilire drept de trecere formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul, s-a stabilit un drept de trecere al reclamantului asupra căii de acces identificată în raportul de expertiză punctele 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 25, în suprafață de 140 mp.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant și a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut din probatoriul administrat că terenul deținut de reclamant este un teren lipsit de acces la calea publică întrucât acest acces presupune inclusiv posibilitatea folosirii terenului conform destinației sale, adică inclusiv pentru trecerea cu mijloace agricole de dimensiuni mici, și în acest sens instanțele au reținut că drumul indicat de e4xpert ca posibilitate alternativă de acces poate fi folosit doar pentru trecerea cu piciorul și în condiții de nesiguranță.
Instanțele au înlăturat argumentat probele referitoare la posibilitatea unei căi de acces alternative, statuând că proprietarul fondului înfundat are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său spre calea publică.
La analiza situației din cauza de față, s-au avut în vedere și chestiunile tranșate anterior prin litigiile purtate între părți, respectiv decizia civilă nr.3090/06.10.2003, pronunțată în dosarul nr.2954/civ/2003 al Curții de Apel C. în care s-a menționat expres faptul că terenul solicitat ca drum d e acces de reclamantul din prezenta cauză, a avut categoria de folosință drumuri, așa cum rezultă din registrul cadastral din anul 1988 (fila 24 din dosarul 2954/civ/2003 al Curții de Apel C.).
S-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.3509/2002 al Judecătoriei Motru, prin care a fost individualizată o uliță de acces între gospodăria lui G. T. și P. A.I., uliță care ajunge până la terenul deținut de reclamantul din prezenta cauză, și ulterior părțile s-au judecat într-o acțiune în grănițuire, pronunțându-se sentința civilă nr.2443/14.10.2008, dată în dosarul_ al Judecătoriei Motru, sentință prin care s-a stabilit o linie de demarcație potrivit raportului de expertiză aflat la filele 61, 62 din acest dosar, atașat la prezenta cauză, sentința intrând în puterea de lucru judecat prin decizia 673/12.05.2010 a Curții de Apel C..
În raportul de expertiză întocmit în cauza dedusă judecății, expertul a răspuns obiectivelor stabilite și în raport de sentințele civile pronunțate anterior în litigiile dintre părți, statuând că terenul pe care reclamantul solicită stabilirea unei căi de acces a fost avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.2443/2008 a Judecătoriei Motru.
Tot în raport de dispozițiile art.617 Noul cod civil a fost analizată și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, și s-a reținut că terenul indicat de pârâtul recurent ca fond dominant are ieșire la calea publică printr-un drum de exploatare chiar dacă nu are ieșire directă la DJ 673 A, întrucât drumurile de exploatare au la rândul lor ieșire la DJ 673 A și același raport de expertiză menționează că, cele două terenuri nu se învecinează întrucât sunt despărțite de calea ferată, că existența unei căi ferate cu un rambleu face imposibilă traversarea acesteia cu utilaje agricole datorită înălțimii acestui rambleu.
În consecință, se apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de pârât privind aplicarea dispozițiilor art.617 Noul cod civil, privind dreptul de trecere atât în ceea ce privește acțiunea principală cât și cererea reconvențională.
Critica privind omisiunea instanțelor de a da eficiență și de a analiza efectul pozitiv al lucrului judecat privind chestiunile tranșate în dispozitivul considerentelor sentinței civile 2695/2012, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, prin care în contestația la executare formulată de reclamant i s-a respins cererea pentru excepția lipsei calității procesuale active, situație în care s-a analizat și s-a tranșat problema legată de drumul de trecere, nu poate fi primită, întrucât prin sentința dedusă judecății confirmată în apel, s-au analizat pe larg excepțiile invocate de pârât, iar aplicabilitatea dispozițiilor art.617 Noul cod civil s-a făcut și în raport de celelalte hotărâri judecătorești depuse la dosar, chiar dacă nu s-a avut în vedere sentința civilă nr.2695/2012, pronunțată de Judecătoria Motru, obiectul din acest dosar fiind contestație la executare, diferit de cel dedus judecății.
Nu poate fi primită critica pârâtului că nu s-a analizat de instanțe chitanța din 16.06.1975, prin care fam. Brânaș înstrăina fam. G. suprafața de 530 mp. din totalul de 5000 mp., fiindcă instanțele nu au fost investite cu analiza proprietăților părților în litigiu, în decursul timpului, ci cu o acțiune având ca obiect drept de trecere, raportată la proprietatea părților în momentul introducerii acțiunii și cererii reconvenționale.
Față de cele ce preced, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate, în speță nesubzistând motivele de recurs formulate, urmează ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să se respingă recursul ca nefondat.
În baza art.274 cod procedură civilă, obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P. I. împotriva deciziei civile nr. 253 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 2302 din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant BRÂNAȘ I..
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul Brânaș I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. L. |
Grefier, V. R. |
Red.jud. M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.07.07.2014
j.a. N.Ș.
C.A.M.
j.f. Ș.A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 530/2014. Curtea de... → |
|---|
