Acţiune în constatare. Decizia nr. 219/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 5136/215/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 219
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul R. I. împotriva deciziei civile nr. 864/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte L. L., I. F., M. M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant R. I., personal și asistat de avocat M. C., lipsind intimatele pârâte L. L., I. F., M. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- timbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 3240 lei, prin chitanța nr._-79-0072/20.03.2015 și timbru judiciar de 5 lei;
- recursul este declarat și motivat în termenul legal;
- intimatele pârâte L. L., I. F., M. M. au depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare, la data de 13.03.2015, după care;
Instanța a comunicat apărătorului recurentului reclamant un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatele pârâte.
Avocat M. C., pentru recurentul reclamant R. I., a arătat că nu solicită acordarea unui termen pentru observarea întâmpinării.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M. C., pentru recurentul reclamant R. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, apreciind că instanța de apel a încălcat principiul devoluțiunii, în sensul că nu a analizat cauza sub toate aspectele, limitându-se a admite apelul doar pe considerentul neprezentării înscrisului în original. A arătat că recurentul nu se află în posesia originalului chitanței datată 12 martie 1974. Mai mult decât atât, acestui înscris i s-a atribuit forță probantă prin sentința civilă nr. 3155/2010, pronunțată în acțiunea în simulație, acea sentință aflându-se în puterea lucrului judecat; cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
După strigarea dosarului, înainte de terminarea ședinței de judecată, s-au depus la dosar concluzii scrise, prin Serviciul Registratură, de către recurentul reclamant R. I., înregistrate sub nr._/24.03.2015.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 5 martie 2012 reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâtele L. L., I. F. și M. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate valabilitatea convenției sub semnătură privată încheiată la data de 12 martie 1974, să constate că a operat transferul dreptului de proprietate, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul în suprafață de 300 m.p. situat în C., .. 58, actual ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numita L. A. a decedat la data de 30 iunie 1996, iar potrivit certificatului de moștenitor nr.108/11 octombrie 2004, moștenitori ai acesteia sunt: L. (zis L.) V.-soț supraviețuitor și L. G.-fiică, aceasta din urmă fiind mama reclamantului din prezenta cauză.
De asemenea s-a mai arătat că Lipcanu V. a decedat la data de 21 iunie 2006, moment în care mama reclamantului, numita L. G. a devenit unica moștenitoare a numitului Lipcanu V..
Cu privire la pârâtele din prezenta cauză reclamantul a arătat că sunt moștenitoare ale numitei Reff F. (în prezent decedată), iar aceasta este fiica numitului B. I.-cel care a vândut numiților L. V. și L. A. imobilul în litigiu.
Reclamantul apreciază că motivul pentru care au fost întocmite două înscrisuri este acela că, la data încheierii convenției-anul 1974, era interzis de lege să fie deținute mai multe proprietăți.
S-a menționat de către reclamant că prin sentința civilă nr.3155/19.02.2010 - rămasă definitivă și irevocabilă și pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a constatat ca simulat actul ce a constituit convenția încheiată între părți, convenție nedatată.
Reclamantul a învederat instanței că în dosarul nr._ s-a efectuat o expertiză grafologică cu privire la cele două convenții, concluziile expertizei fiind acelea că numiții B. I. și Reff F. au semnat, în calitate de vânzători, la rubrica „am primit suma”.
La data de 4 aprilie 2012, pârâta L. L. a înaintat la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7338 din 14 mai 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtele L. L., I. F. și M. M. pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. I., iar Tribunalul D., prin Decizia nr. 2401/12 decembrie 2012, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
La Judecătoria C. cauza a fost înregistrată sub nr._
La data de 04.03.2013 pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii susținând că acțiunea este inadmisibilă în principal și în subsidiar este neîntemeiată.
Au arătat pârâtele că acțiunea este inadmisibilă întrucât are caracterul unei acțiuni în prestație tabulară ce are un termen de prescripție de 3 ani, care curge fie de la data încheierii pretinsului act provizoriu, fie de la data încetării posesiei dacă aceasta a avut loc, acest termen de prescripție neoperând pe durata posesiei. În cauză nici reclamantul nici antecesorii săi nu au avut posesia acestui teren astfel că nu există termen decât cel de la data încheierii pretinsului contract provizoriu care se susține că a fost încheiat la 12.03.1974 iar acțiunea s-a pornit în anul 2012.
În consecință, au solicitat pârâtele respingerea acțiunii ca prescrisă.
Au susținut pârâtele că în cauză se încearcă dobândirea proprietății celor 300 mp pe un act intitulat convenție care are lacune grave ce nu pot conferi drept de proprietate prin constatarea valabilității unei copii cu lacune ce nu pot fi suplinite prin nici un mijloc de probă.
În apărare pârâtele au solicitat să se pună în vedere reclamantului să prezinte actul original urmând ca apoi să se efectueze o expertiză grafologică și interogatoriul reclamantului.
S-au depus la dosar în copie sentința civilă nr.7446/16 mai 1996, decizia civilă nr. 3060/16.10.1996, adresa nr. 252/1997.
La termenul din data de 11.03.2013 instanța a unit cu fondul excepțiile prescripției și autorității de lucru judecat invocate de pârâte.
Reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, testimonială cu un martor și expertiză specialitatea topometrie cu obiective individualizare și evaluare imobil.
La data de 29.03.2013 pârâtele au depus la dosar note scrise prin care au solicitat obligarea reclamantului de a prezenta actul original și efectuarea unei noi expertize grafologice și interogatoriul reclamantului.
Pârâtele au susținut că cele statuate irevocabil prin sentința civilă nr.7446/16.05.1996 a Judecătoriei C. definitivă prin Decizia civilă nr. 3060/1996 a Tribunalului D. și irevocabilă prin Decizia civilă 2799/1996 a Curții de Apel C. se impun și în prezenta cauză ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat.
Au solicitat ca în temeiul art. 179 alin. 2 c.pr.civ. instanța să pună în vedere reclamantului să depună originalul convenției de vânzare-cumpărare din 12.03.1974 pentru a se putea înscrie în fals.
Au mai arătat că a mai fost soluționat dosarul nr._/215/2010* având ca obiect revizuire cu soluția respingerii cererii de revizuire care are același obiect ca prezenta cauză.
Au depus la dosar în copie note de ședință,sentința civilă nr. 3564/23.02.2011,sentința civilă nr._/05.12.2011.
Martorul V. I. a fost audiat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
La termenul din data de 08.04.2013 s-a pus în vedere pârâtelor să depună la dosar chitanța încheiată la 12 martie 1974 în original și titlul de proprietate al numitului B. în original. De asemenea instanța a încuviințat pârâtelor administrarea probei cu interogatoriul reclamantului.
În cadrul probei cu expertiză a fost desemnat expertul F. N. pentru a efectua expertiza în cauză,expertiză ce a fost depusă la dosar la data de 13.06.2013.
Pârâtele au depus în copie chitanța, sentința civilă nr.5603/22 .09.1960, adresa nr._/1961, certificat.
La data de 09.09.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 329 mp și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
La raportul de expertiză efectuat în cauză nu s-au formulat obiecțiuni.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât prin sentința civilă nr 3155/19.02.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ definitivă și irevocabilă s-a constatat ca fiind simulat actul ce a constituit convenția nedatată dintre părți, iar obiectul prezentei cauze îl constituie convenția încheiată la data de 12.03.1974.
Întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 c.civ instanța a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța a reținut că din probatoriul administrat rezultă că terenul în litigiu s-a aflat în posesia autorului reclamantului și ulterior s-a aflat în posesia reclamantului, astfel că excepția prescripției este neîntemeiată și s-a respins ca atare.
Prin sentința civilă nr._/07.10.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.
A fost respinsă excepția prescripției.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtele L. L., I. F., M. M..
A fost constatată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 12 martie 1974 încheiată între autorul pârâtelor-B. I. și Reff F. în calitate de vânzători și autorul reclamantului-L. V., în calitate de cumpărător pentru suprafața de 329 m.p. teren situat în C., . (fostă 7 Noiembrie 58 A).
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 12 martie 1974 între autorul pârâtelor –B. I. și Reff F. în calitate de vânzători și autorul reclamantului –L. V. în calitate de cumpărător s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 329 mp teren situat în C. . (fostă .. 58 A)
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că această suprafață de teren a fost în posesia autorului reclamantului și ulterior în posesia reclamantului iar prețul pentru teren a fost achitat.
Față de cele menționate, instanța a constatat că acțiunea formulată este întemeiată și a admis-o ca atare.
Prin cererea formulată la termenul din data de 2 decembrie 2013 reclamantul R. I. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr._/7 octombrie 2013 în sensul de a se menționa că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și că a operat transferul dreptului de proprietate.
În motivare a arătat că, atât în practicaua hotărârii, cât și în cuprinsul acesteia, instanța face referire la cele două capete de cerere, dar a omis a consemna în dispozitiv, acest lucru făcând imposibilă intabularea dreptului de proprietate asupra terenului.
Prin sentința civilă nr.21/17 martie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ *, a fost respinsă excepția tardivității.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtele L. L.,I. F. și M. M..
A fost completat dispozitivul sentinței civile nr._/7 octombrie 2013 în sensul că se va menționa că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A fost respinsă cererea de a se completa dispozitivul sentinței civile nr._/7 octombrie 2013 cu mențiunea că a operat transferul dreptului de proprietate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția tardivității formulării cererii de completare dispozitiv, instanța a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, astfel că a respins excepția tardivității formulată.
Analizând cererea formulată, instanța a constatat că este întemeiată în parte întrucât instanța a omis să menționeze în dispozitiv că hotărârea pronunțată va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În consecință, instanța a admis în parte cererea formulată și a dispus completarea dispozitivul sentinței civile nr._/7 octombrie 2013 în sensul că se va menționa că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește capătul de cerere de a se menționa că a operat transferul dreptului de proprietate, instanța a constatat că nu este precizată în lege această solicitare astfel că va respinge cererea de a se completa dispozitivul sentinței civile nr._/7 octombrie 2013 cu mențiunea că a operat transferul dreptului de proprietate.
Împotriva acestor sentințe au declarat apel pârâtele L. L., I. F. și M. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au solicitat admiterea apelului, casarea trimiterii spre rejudecare pentru cercetarea fondului cauzei în principal, iar în subsidiar solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtele au considerat că nu s-a cercetat fondul cauzei, prin neadministrarea probelor ce au fost solicitate le fond prin întâmpinare și notele de ședință.
Pârâtele au arătat că au solicitat obligarea reclamantului de a depune originalul actului de care a înțeles să se servească din 12 martie 1974, iar după această prezentare să se efectueze expertiza grafologică. Acest lucru este absolut obligatoriu, întrucât însăși la solicitarea apelantelor din dosarul de simulație, expertiza făcându-se tot pe o copie și Laboratorul de Expertize criminalistice București cu adresa 221/16.04.2008, prima instanța nu a răspuns acestei solicitări nici atunci, fără să motiveze acest lucru.
Pârâtele au menționat că expertiza din dosarul de simulație nu putea fi folosită în acest dosar.
Au solicitat originalul pentru a se putea înscrie în fals, întrucât copia prezentată are o . corecturi.
Pârâtele au precizat că nu a fost luat interogatoriu reclamantului nu a fost luat în virtutea rolului activ.
Din cuprinsul sentinței nu rezultă care au fost considerentele pentru care aceste probe nu au fost administrate.
Pârâtele au arătat că reclamantul nu a avut niciodată posesia terenului și nici antecesorii lui, așa că nu există alt termen decât cel de la data încheierii pretinsului contract provizoriu care se susține că a fost încheiat la data de 12.03.2014, act inexistent în aprecierea apelantelor și nedovedit de reclamant că ar fi existat, din moment ce nu a putut fi prezentat, ori acțiunea se pornește în anul 2012.
Au mai arătat că acțiunea este prescrisă.
La data de 20 august 2014, intimatul R. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Intimatul a arătat că toate actele ce formează obiectul acestui dosar, dar și cele care au format obiectul dosarului nr. 8950/215/209 se află în posesia pârâtelor.
În ceea ce privește proba cu interogatoriu, intimatul a arătat că această probă a fost încuviințată pârâtelor, care nu au înțeles să o administreze.
S-a mai invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune de apelante.
La solicitarea instanței, intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei copii după s.c._/1993 a Judecătoriei C. și decizia 2138/1994 a Tribunalului D..
Prin decizia civilă nr.874 din 24 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-au admis apelurile declarate de pârâte.
S-a schimbat în parte s.c. nr._/2013 în sensul că s-a respins acțiunea.
Păstrează dispozițiile privind respingerea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și autorității de lucru judecat.
S-a schimbat în parte s. c. nr. 21/ 17 martie 2014 în sensul că s-a respins cererea de completare a dispozitivului s.c. nr._/07.10.2013.
S-au păstrat restul dispozițiilor acestei sentințe.
A fost obligat intimatul reclamant la plata către apelantele pârâte a sumei de 3250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Tribunalul a analizat cu prioritate motivul de apel ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune. Criticile apelantelor cu privire la această excepție sunt neîntemeiate, instanța de fond constatând în mod corect că autorul reclamantului a avut posesia imobilului în litigiu, motiv pentru care termenul de prescripție al dreptului de a cere constatarea valabilității convenției a fost întrerupt până la manifestarea refuzului moștenitoarelor vânzătorului de a încheia contractul în formă autentică.
Primul motiv de apel privește necercetarea fondului cauzei, apelantul susținând că probele solicitate în rejudecarea după casarea cu reținere, respectiv obligarea reclamantului să depună originalul actului din 12.03.1974 și o nouă expertiză grafologică, nu au fost administrate.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.03.2013, în rejudecarea fondului după casarea cu trimitere, pârâtele au solicitat în probațiune obligarea reclamantului să depună originalul înscrisului de care înțelege să se folosească în această cauză, iar pe baza acestuia să se efectueze o nouă expertiză grafologică și interogatoriu reclamantului, cerere ce a fost reiterată și prin notele de ședință depuse la data de 29.03.2013. În ședința publică din 08.04.2013, instanța de fond a pus în discuție probele solicitate de pârâte prin întâmpinare și la interpelarea instanței, apărătorul reclamantului a arătat că acesta nu este în posesia originalului înscrisului, deoarece l-a depus în dosarul Judecătoriei C. pentru efectuarea expertizei grafologice, ulterior pârâții ridicând de la dosar un set de acte, printre care și acest înscris. Instanța a încuviințat proba cu interogatoriul reclamantului și a dispus obligarea pârâtelor să depună originalul înscrisului din 12.03.1974. Prin notele de ședință din 16.05.2013, pârâtele au învederat că dețin o copie a chitanței pe care o dețin, aceasta nefiind actul datat 12.03.1974.
Verificând susținerile reclamantului, tribunalul a constatat că acestea nu corespund realității, deoarece din înscrisurile depuse în primul ciclu procesual (filele 21, 22) reiese că în dos. nr._ al Judecătoriei C. reclamanta L. G., autoarea reclamantului a depus la data de 12.02.2007 chitanța (convenție) încheiată la data de 12.03.1974 în copie xerox, aceasta aflându-se spre păstrare la grefa instanței, până la data de 13.05.2008 când acest act, depus în copie a fost predat către B. V., procurator al pârâtei L. L.. Împrejurarea că în dosarul nr._ al Judecătoriei C. nu a fost depus originalul chitanței din 12.03.1974 rezultă și din raportul de expertiză criminalistică întocmit în acea cauză, în care se arată că înscrisul intitulat chitanță din data de 12.03.1974 a fost depus în copie xerox.
Dacă reclamantul înțelege să se folosească în dovedirea pretențiilor sale de proba cu înscrisuri trebuie să depună copii certificate de pe înscrisurile care le posedă (art. 112 C.proc.civ.), având totodată obligația de a prezenta instanței acel înscris în original, sub sancțiunea neluării sale în seamă, potrivit art. 139 alin. 1. Dacă partea căreia i se opune înscrisul sub semnătură privată îl contestă, se impune verificarea acelui înscris pentru a se vedea dacă mijlocul de probă respectiv va fi sau nu reținut în acel proces, urmându-se în acest sens procedura verificării de scripte (art. 177-179 C.proc.civ.). Pentru realizarea verificării de scripte se impune prezentarea originalului înscrisului, conform art. 180 C.proc.civ. Potrivit celor arătate mai sus, această obligație revine reclamantului.
Reclamantul din speța de față a invocat în dovedirea acțiunii sale înscrisul sub semnătură privată intitulat Chitanță și datat 12.03.1974, pe care l-a depus în copie (fila 8 dosar fond din primul ciclu procesual). Pârâtele nu au recunoscut acest înscris, contestând că ar emana de la autorul lor, solicitând depunerea de către reclamant a înscrisului în original (întâmpinarea din 04.04.2012, respectiv din 04.03.2013). Acesta nu a depus originalul afirmând că acesta se află în posesia pârâtelor, afirmație care, astfel cum s-a arătat mai sus nu a fost dovedită. În aceste condiții, nu se poate realiza procedura verificării de scripte și nici o expertiză grafică, probă solicitată de pârâte prin întâmpinare. O nouă expertiză grafică nu se mai impunea întrucât copia înscrisului contestat a făcut obiectul expertizării în cadrul dos. nr._, iar originalul acestui înscris nu a fost depus.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 139 C.proc.civ. pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de aceste dispoziții legale, respectiv neluarea în seamă a acelui înscris.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, constatarea valabilității convenției din 12.03.1974 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pentru soluționarea acestei acțiuni instanța trebuie să verifice dacă convenția a cărei valabilitate se solicită a se constata întrunește condițiile generale de validitate ale unui act juridic, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat si cauza licita prevăzute de art. 948 -968 din Codul civil, fiind obligatoriu între părțile contractante în baza art. 969 din Codul civil.
Deși existența unui act juridic între părți a fost stabilită prin s.c. nr. 3155/2010 a Judecătoriei C., subzistă obligația reclamantului de a depune înscrisul constatator al acestui act juridic, în original, pentru ca instanța să verifice îndeplinirea condițiilor de valabilitate ale acestui act.
Tribunalul a constatat că, în condițiile în care pârâtele contestă înscrisul depus de reclamant, prin celelalte probe administrate, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de valabilitate mai sus expuse, motiv pentru care acțiunea nu este întemeiată.
În ceea ce privește apelul declarat împotriva s.c. nr. 21/2014, de completare a s.c. nr._/2013, față de soluția pronunțată de schimbare în parte a acestei ultime sentințe în sensul respingerii acțiunii, pe cale de consecință și soluția dată cererii de completare nu poate fi decât de respingere a acestei cereri ca neîntemeiată, motiv pentru care apelul declarat la data de 24.04.2014 este admisibil.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis cele două apeluri, a schimbat în parte s.c. nr._/2013 în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a păstrat dispozițiile de respingere a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și autorității de lucru judecat. De asemenea, a schimba în parte și s.c. nr. 21/2014 în sensul că a respins cererea de completare a dispozitivului primei sentințe, păstrând celelalte dispoziții.
În temeiul art. 274 C. proc civ., reținând existența culpei procesuale în sarcina intimatului reclamant, tribunalul îl va obliga pe acesta la plata către apelante a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar achitat pentru fiecare din cele două căi de atac promovate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății si, drept urmare, a pronunțat o decizie ilegală.
În acest sens, recurentul a susținut că, în modgreșit, a fost respinsă acțiunea în constatare din prezenta acțiune pe motivarea neprezentării originalului unui înscris, în condițiile în care acesta care a fost pe de o parte expertizat și necontestat, iar pe de altă parte constatat printr-o sentința civila ca producând efecte juridice depline, în caz contrar însemnând practic a lipsi de efecte acea sentință civilă care a intrat în puterea lucrului judecat.
A menționat recurentul că, în cadrul acțiunii în simulație, încă din primul ciclu procesual, reclamantul a menționat că nu este în posesia originalului chitanței datată 12 martie 1974, negăsind între actele autorului L. V. decât o copie, că această copie a fost analizată în cadrul unei expertize grafoscopice, concluziile acelei expertize fiind de netăgăduit în ceea ce privește conținutul actului și semnăturile realizate de către părți, iar pârâtele nu au avut obiecțiuni cu privire la înscris și nu au solicitat înscrierea în fals în cadrul respectivului litigiu.
A mai arătat că acestui înscris i s-a atribuit forța probantă prin sentința civilă nr. 3155/2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ având ca obiect actiunea în simulație, astfel încât consideră că, în această cauză, nu mai este necesară prezentarea înscrisului în original.
De asemenea, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale, întrucât nu s-a făcut dovada conform art.174 Cod Procedura Civila că a refuzat să răspundă la interogatoriu, a ascuns sau distrus înscrisul sau că nu l-a prezentat instanței cu rea credința pentru a se face aplicarea dispozițiilor art.139 alini C..
Sub acest aspect, recurentul a menționat că intimatele au solicitat interogatoriu dar nu l-au administrat, și nu au dovedit cu niciun mijloc de probă celelalte condiții cumulative impuse de art.174 C.pr.civ., iar susținerea acestora că ar dori să se înscrie în fals în ceea ce privește înscrisul contestat nu are suport, de vreme ce cum bine se cunoaște ar fi trebuit ca pârâtele să indice autorul falsului.
Totodată, a arătat că s-a reținut greșit faptul că ar fi precizat ca înscrisul se află în posesia pârâtelor, în condițiile în care ceea ce a susținut în fața instanței de fond a fost aceea că toate actele depuse de el în vederea realizării expertizei grafice realizată în dosarul_ - se află acum în posesia pârâtelor fiind ridicate de procuratorul acestora, împrejurare din care consideră că reiese și reaua credință a acestora care nu au înapoiat niciodată originalul actului de vânzare cumpărare al terenului, originalul celeilalte chitanțe si celelalte documente.
Consideră recurentul că, dacă convenția încheiată intre autorul său Lipcanu V. și preotul B. I., autorul pârâtelor nu ar fi fost una de vânzare cumpărare, atunci cel din urmă nu ar fi remis niciodată în mâinile „chiriașului său" originalul actului de proprietate al terenului, iar Lipcanu V. nu ar fi acceptat plata prețului în întregime (9000 lei) ca preț al chiriei, împrejurări care, în opinia recurentului, constituie dovezi ce nu au fost avute în vedere de instanța de apel care s-a limitat la o analiză greșită și sumară a întregului probatoriu.
De asemenea, recurentul a criticat reținerea instanței de apel în sensul că, prin întâmpinarea depusă, pârâtele au contestat înscrisul ca provenit de la autorul lor, având în vedere că, din conținutul întâmpinărilor nu rezultă acest fapt, pârâtele solicitând originalul doar pentru efectuarea unei expertize grafice, probă care, din punctul de vedere al recurentului, nu mai era utila, de vreme ce expertizarea înscrisurilor s-a făcut, iar pârâtele nu au contestat raportul de expertiză efectuat atunci.
D. urmare, a concluzionat că instanța de apel a considerat greșit că, pentru soluționarea acțiunii, este necesar înscrisul în original pentru a verifica condițiile generale de validitate ale actului juridic, deoarece acest original nu mai este necesar, de vreme ce înscrisului i s-au dat efecte juridice depline prin sentința civila 3155/2010, pronunțată în dosarul_, dosar în care au fost expertizate toate înscrisurile, inclusiv cel care face obiectul prezentei acțiuni.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, menținerii ca temeinica si legala a sentinței civile_/2013 a Judecătoriei C. si a sentinței civile nr.21/2014 a aceleiași instanțe. In subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, având in vedere faptul ca instanța de apel a încălcat principiul devolutiunii, în sensul că nu a analizat cauza sub toate aspectele, limitându-se a admite apelul doar pe considerentul neprezentării înscrisului în original.
Pârâtele L. L., I. F. și M. M. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Reclamantul R. I. a depus concluzii scrise.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Admitând apelul pârâtelor si respingând actiunea formulată, în urma aplicării art.139 C.pr.civ., pe considerentul că, în lipsa de la dosar a originalului înscrisului sub semnătură privată din data de 12.03.1974, nu se poate verifica existenta conditiilor de validitate ale actului juridic, instanta de apel a ignorat dezlegările de drept date, cu putere de lucru judecat, prin sentinta civilă nr.3155/2010 pronuntată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în ceea ce priveste efectele juridice pe care înscrisul mentionat le produce între părti ca o conventie de vânzare-cumpărare.
În acest sens, se constată prin sentința susmenționată, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1342/08.07.2010 a Tribunalului D., s-a admis actiunea în simulatie formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtele L. L., I. F. și M. M. și si s-a constatat caracterul simulat al înscrisului sub semnătură privată intitulat „ Chitanță ( Convenție)”, nedatat încheiat între defunctul B. I., în calitate de locator și Lipcanu V. și Lipcanu A., în calitate de locatari, având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 300 m.p. situat în C., ..58, jud. D..
În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că, pe lângă înscrisul menționat și constatat a avea un caracter simulat, s-a încheiat și o convenție de vânzare-cumpărare la data de 12.03.1974, materializată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță-Convenție”, prin care autorul pârâtelor, în numele fiicei sale Reff F., a înstrăinat autorului reclamantului și soției acestuia, Lipcanu A., același teren intravilan, în suprafață de 300 m.p., la aceeași dată, defunctul Lipcanu V. achitând prețul în sumă de 9.000 de lei, iar defunctul B. I. predând defunctului Lipcanu V. și soției acestuia terenul în discuție.
Pe baza probelor administrate în acest dosar, instanța a apreciat că „ cele două înscrisuri sub semnătură privată au fost încheiate concomitent, înscrisul sub semnătură privată, nedatat, intitulat „ Chitanță ( Convenție)” constituind actul public, aparent, iar înscrisul sub semnătură privată intitulată „ Chitanță – Convenție”, datat 12.03.1974 constituind actul secret care a reprezentat voința reală a părților”.
D. urmare, a concluzionat că „ în raporturile dintre părțile contractante și succesorii universali ai acestora, prioritatea aparține voinței reale a părților potrivit art.1175 C.civ., astfel încât între acestea își produce efectele numai contractul secret – în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă”, argumente în raport de care acțiunea în constatarea simulației a fost admisă ca întemeiată.
Se mai reține că instanța a adoptat această soluție pe baza declarațiilor martorilor și a concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 22/23.01.2008, prin care s-a verificat autenticitatea celor două înscrisuri sub semnătură privată si a semnăturilor executate pe acestea.. În urma examinării coroborate a acestor probatorii s-a stabilit, așadar, că înscrisul sub semnătură privată intitulată „ Chitanță – Convenție”, datat 12.03.1974 este cel care produce efecte juridice în raporturile dintre părti ca o conventie de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 300 m.p. situat în C., ..58, jud. D..
Efectele juridice ale celor reținute prin această sentință asupra acțiunii cu care instanța de judecată a fost învestită în cauza de față trebuie analizate în raport de natura și finalitatea actiunii în simulatie, astfel cum au fost determinate acestea de literatura și practica judiciară în raport de disp. art.1175 C.civil 1864.
Astfel, actiunea în simulație a fost definită ca actiunea prin care se urmărește a se demonstra caracterul simulat al operatiei, spre a face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinței reale a părților, contractul secret .
De asemenea, în practica judiciară s-a decis că, în conformitate cu disp. art.1175 și art.1197 C.civ., simulația nu poate fi dovedită între părțile contractante, de regulă, decât printr-un contra-înscris care să modifice actul aparent ce se pretinde a fi simulat, dar că de la această regulă există si excepții, una dintre acestea fiind situația în care există un început de dovadă scrisă, situație în care devin admisibile proba cu martori și prezumții.
Sub acest aspect, trebuie mentionat că pentru a se stabili, în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei C., că actul secret care reflectă vointa reală a părtilor si îsi produce efecte între acestea este o operatiune juridică de vânzare-cumpărare a terenului în suprafată de 300 m.p. situat în C., ..58, jud. D., instanta de judecată nu s-a bazat exclusiv pe cuprinsul înscrisului sub semnătură privată intitulatChitanță – Convenție”, datat 12.03.1974, ci si pe declaratiile martorilor audiati.
Totodată, trebuie avut în vedere că în practica judiciară s-a apreciat, în mod constant, că actul secret îsi poate produce efecte juridice în raporturile dintre părti numai dacă îndeplineste conditiile de validitate. În caz contrar nu s-ar justifica admiterea actiunii în simulatie, instanta de judecată neputând stabili în litigiul anterior că actul care reflectă vointa reală a părtilor este conventia de vânzare-cumpărare, cât timp nu constata în prealabil că părtile au exprimat un consimtământ valabil la încheierea acesteia si că acest act secret îndeplineste si celelalte conditii de valabilitate, fiind apt a produce efecte juridice în raporturile dintre părti. Nu puteau fi înlăturate efectele actului public în raporturile dintre părti, dacă actul secret, neîndeplinind conditiile de valabilitate, nu putea produce efecte juridice în locul acestuia, conform vointei reale a părtilor contractante, acestea fiind scopul si finalitatea actiunii în simulație.
Nu în ultimul rând, se retine că, după pronuntarea sentintei nr. 3155/2010 prin care s-a stabilit caracterul simulat al înscrisului sub semnătură privată intitulat „ Chitanță (Convenție)” nedatat si s-a retinut că vointa reală a părtilor contractante a fost aceea a încheierii unei conventii de vânzare-cumpărare a terenului, succesorii autorului B. I. nu au solicitat niciodată în instantă constatarea nulitătii sau anularea acesteia conventii, pe motivul că nu ar îndeplini vreuna dintre conditiile de validitate, neformulând de altfel o cerere în acest sens nici chiar în litigiul de fată, fie pe cale reconventională, fie si numai pe cale de apărare, în privința nulității absolute.
În atare situatie, a retine, în prezenta cauză, că între părti nu s-a încheiat o conventie valabilă de vânzare-cumpărare cu privire la teren, conventie care să stea la baza pronuntării unei hotărâri care să tină loc de act autentic, motivat de faptul că nu a fost prezentat originalul înscrisului sub semnătură privată denumit„ Chitanță – Convenție” si datat 12.03.1974, pentru a putea fi confirmată autenticitatea semnăturii si existenta consimtământului înseamnă a contrazice dezlegările de drept date sub acest aspect de către instanta de judecată care a solutionat actiunea în simulatie si a înfrânge puterea de lucru judecat a hotărârii pronuntate în cauza respectivă.
Or, potrivit 1200 pct.3 C.civ.1864, „ Sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum (…) puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat”, prezumtie ce operează în litigul de fată.
Din această perspectivă, nu prezenta utilitate parcurgerea de către instanta de apel a procedurii prevăzute de art.139 C.pr.civ., întrucât aceasta vizează numai forta unui anumit act în sensul de instrumentum probationae, iar nu efectele juridice ale acestuia sub aspectul operatiunii juridice pe care o constatată si care, în spetă, au fost irevocabil recunoscute ca fiind cele ale unei conventii de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 300 m.p. situat în C., ..58, jud. D..
Potrivit art.139 C.pr.civ. 1865:
„(1)Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.
(2)Dacă partea potrivnică nu poate să-și dea seama de exactitatea copiei față cu originalul înfățișat în ședință, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.”
În litigiul de fată, pozitia procesuală a pârâtelor cu privire la forta probantă a înscrisului sub semnătură privată intitulat „ Chitanță – Convenție” si datat 12.03.1974 nu prezenta relevantă juridică, din moment ce acestea au deja obligatia, în temeiul art.969 C.civ., să respecte si să-si îndeplinească obligatiile decurgând din actul secret reprezentat de conventia de vânzare cumpărare, după cum si instanta de judecată, făcând aplicarea art.139 C.pr.civ., îl putea înlătura numai ca instrument probatoriu, dar nu putea ignora efectele juridice pe care s-a stabilit că acesta le produce ca act secret reflectând vointa reală a părtilor contractante prin sentinta nr. 3155/2010 pronuntată de Judecătoria C..
Prin urmare, este corectă solutia primei instantei de admitere a actiunii, întrucât o dată recunoscute efectele juridice ale unei conventii valabile de vânzare-cumpărare în actiunea în simulatie și din probele administrate a rezultat că prețul terenului a fost achitat și că terenul a intrat în posesia autorului reclamantului, aspect reținut de instanță și în considerentele sentinței nr. 3155/2010, nu exista niciun impediment pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel încât îl va admite ca atare si, în temeiul art.312 alin.1-3 C.pr.civ., va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul formulat de pârâti.
În baza art.274 C.pr.civ., intimatii pârâti vor fi obligati la plata către recurentul reclamant a sumei de 3240 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa de timbru conform chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R. I. împotriva deciziei civile nr. 864/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte L. L., I. F., M. M..
Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtele L. L., I. F., M. M. împotriva sentinței civile nr._ din 07.10.2013 și sentinței nr.21/17.03.2014, pronunțate de Judecătoria C. în dosar nr._
Obligă intimații la plata către recurentul reclamant a sumei de 3240 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2015.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.Fl.C.C.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.21.04.2015
j.f. G.C. F.
L.A.
J.f. M.M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 155/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
