Pretenţii. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 12011/318/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 237
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. F. împotriva deciziei civile nr. 1362 din 04 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. A., F. D., C. L. DE FOND FUNCIAR DĂNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR GORJ, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant C. F. și avocat P. A., cu delegație de substituire pentru avocat A. C., reprezentându-i pe intimații pârâți F. A. și F. D., lipsind intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR GORJ și C. L. DE FOND FUNCIAR DĂNEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recursul a fost declarat împotriva unei decizii definitive, iar intimații pârâți F. A. și F. D. au depus concluzii scrise, ce au fost înregistrate sub nr._/26.03.2015.
Avocat A. P., pentru intimații pârâți F. A. și F. D., a reiterat excepția inadmisibilității căii de atac, excepție invocată prin întâmpinarea depusă în data de 09.02.2015, având în vedere că acțiunea a fost promovată după . noului Cod de procedură civilă.
Recurentul reclamant C. F. a solicitat respingerea excepției, considerând că împotriva deciziei pronunțate în apel putea fi promovată calea de atac a recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 30.07.2013 sub nr._, reclamantul C. F. a chemat în judecată pârâții F. A. și F. L. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 2750 mp situată pe raza localității Dănești ., în tarlaua 11/1, . N: Pr. Strâmba, E: moșt. lui C. G., S: DC 83 și V: moșt. C. A., teren pe care pârâții î1 ocupă în mod abuziv de câțiva ani, obligarea pârâților să-i plătească lipsa de folosința a terenului precizat mai sus pe perioada ultimilor 3 ani și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4721 din 29.08.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâții F. A. și F. L., C. L. de Fond Funciar Dănești și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții F. A. și F. L..
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. F., criticând-o ca fiind netemeinică, nelegală și părtinitoare.
În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond face referire la raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. D., fără a constata că acesta constituie un fals în înscrisuri sub semnătură privată, susținând că din schița anexată acestuia rezultă că terenul său se învecinează la vest cu un teren în formă de triunghi, teren care aparține pârâților conform actului acestora nr. 3096/09.12.1940 și tot din această schiță se observă că din terenul sub formă de triunghi din partea de vest spre nord pornește alt teren care aparține moștenitorilor lui C. A., ca și când C. A. ar fi avut două terenuri aflate unul în continuarea celuilalt, cu același amplasament, și nu diferite, situație care este în totală contradicție cu realitatea, terenul sub formă de triunghi ce face obiectul actului din 1940 neputându-se învecina cu ter4enul său în partea de vest deoarece avea alt amplasament și anume punctul „Clin” având ca vecinătăți la miazăzi delimitările, la miazănoapte moștenitorii lui F. B. și alții, la apus pe I. C. și la răsărit moșt. Gr.S., neavând nicio vecinătate identică cu vecinătatea terenului său din titlul de proprietate.
S-a mai arătat că în mod greșit a reținut instanța concluziile raportului de expertiză din care rezultă că apelantul ar fi indicat un alt amplasament al terenului revendicat, că terenurile părților nu se învecinează și că tot raportul de expertiză reprezintă un fals.
Apelantul nu a concretizat motivele sale de apel, însă din lecturarea acestora rezultă că acesta este nemulțumit despre modul în care a fost întocmit raportul de expertiză și care a condus la respingerea acțiunii sale în revendicare.
A mai arătat apelantul că instanța de fond încearcă să eludeze adevărul în scopul de a-i favoriza pe pârâți, întrucât, în contradicție totală cu întreg materialul probator existent la dosar, în mod nefondat instanța a arătat că reclamantul nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra terenului revendicat, neținând cont de actele sale primare de proprietate și nici de adeverința nr. 202/09.02.2001 eliberată de Primăria Dănești din care reiese că figurează în evidențele registrului fiscal al comunei, achitând integral taxele pentru proprietățile moștenite de la autorii săi C. P. I. și C. E..
Apelantul a precizat că în mod greșit instanța a reținut că nu ar fi proprietarul terenului în litigiu, că în motivare există constatări contradictorii și că în mod greșit s-a reținut că nu ar fi cazul să se procedeze la compararea titlurilor.
În continuarea motivării, apelantul a arătat că în cauză este vorba despre terenuri diferite atât ca suprafețe, vecinătăți, cât și amplasament.
Apelantul s-a mai referit în motivare și la cererea reconvențională formulată de pârâți, expunând în mod amplu istoricul terenului în litigiu începând cu data anterioară preluării acestuia de către stat, respectiv 1940 și continuând cu data formulării cererii de reconstituire de către autorii îndreptățiți.
S-a mai precizat că instanța de fond nu a ținut cont de depozițiile martorilor audiați, respectiv D. M., B. G. și Dobrițescu A. din care rezultă temeinicia susținerilor reclamantului.
Apelantul a criticat sentința instanței de fond și sub aspectul greșitei soluționări a capătului de cerere privind ocupațiunea terenului, arătând că în mod tendențios și aberant instanța de fond a reținut că pârâții nu ocupă nicio suprafață de teren de la reclamant.
Că, din declarațiile martorilor audiați, a rezultat fără dubii faptul că este proprietarul terenului în litigiu, dar și că pârâții îi ocupă fără drept terenul și că aceștia l-au cultivat cu orzoaică și diferite alte culturi agricole.
Sentința instanței de fond a mai fost criticată și sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, apelantul precizând că instanța trebuia să arate în mod concret care parte o compensează pe cealaltă și în ce cuantum.
Criticile au fost îndreptate și împotriva capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor, precizându-se că în mod greșit a fost desemnat expertul Didelea T. să efectueze expertiza agricolă anterior audierii martorilor, această probă a expertizei trebuind a fi făcută abia după ce instanța ar fi ajuns la concluzia că se impune o astfel de probă.
Intimata F. D. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, cu acordarea cheltuielilor de judecată. S-a arătat că apelantul a făcut doar o critică a raportului de expertiză în cadrul motivelor de apel, însă raportul de expertiză a expus o stare de fapt reală și nu o stare de fapt care i-ar conveni doar uneia dintre părți.
În susținerea apelului, a anexat, în copie, act de vânzare cumpărare din anul 1942, schiță teren și chitanța nr. 1218 din 13.03.2014.
Intimata a arătat că dată fiind ambiguitatea formulării apelului, îi este imposibil să răspundă la afirmațiile făcute de apelant, însă, în esență, critica formulată împotriva raportului de expertiză este nefondată, iar expertul în mod corect a transpus în teren situația suprafețelor în speță.
A mai precizat că în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta nu ocupă din terenul reclamantului și că în această situație, dată fiind și locația terenului, acțiunea este rămasă fără obiect într-o primă teză, iar într-o teză subsidiară apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții ale acțiunii în revendicare, respectiv ocupațiunea și existența unui just titlu.
În ședința publică din data de 04.12.2014, apelantul reclamant C. F. a depus la dosar, în copie, titlu de proprietate nr._ din 30.11.2006, procesul verbal nr. 2280 din 11.10.2006, adeverința nr. 248 din 08.11.1994, adeverința nr. 366 din 26.03.1994, adeverința nr. 202 din 09.02.2001, cererea formulată de C. P. I., chitanța nr. 1218 din 13.03.2014, extras din carnetul de muncă a lui C. L., chitanța de mână încheiată la data de 14.11.1940, certificatul din 1946, trei declarații din 13.02.1947, 28.10.2010 și 15.04.2011, C.I. . nr._ a lui F. L., recursul formulat de B. I., B. G., B. V., C. V. și B. D. în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., două schițe cu amplasamentul terenului în litigiu, lista cheltuielilor de judecată și certificatul din 1946.
Prin decizia nr.1362 din 4 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant C. F., domiciliat în Tg-J., ., împotriva sentinței civile nr. 4721 din 29.08.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. A., F. D., cu domiciliul în loc. Pitești, .. F1,., județul Argeș și reședința în loc. Dănești, ., C. L. de Fond Funciar Dănești, cu sediul în Dănești, județul Gorj, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Târgu Jiu, .-4, județul Gorj.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 1000 lei către intimata F. D. cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamantul C. F. a chemat în judecată pârâții F. A. și F. L. solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 2750 mp situată pe raza localității Dănești ., în tarlaua 11/1, . N- Pr. Strâmba, E- moșt. lui C. G., S- DC 83 și V- moșt. C. A., teren pe care pârâții î1 ocupă în mod abuziv de câțiva ani, obligarea pârâților să-i plătească lipsa de folosința a terenului precizat mai sus pe perioada ultimilor 3 ani, în motivarea acțiunii reclamantul arătând, că începând cu anul 2009 pârâții F. A. și F. L. i-au ocupat suprafață de 2750 mp situat în extravilanul localității Dănești în pct. „Delimități", prin înființarea culturilor agricole de cereale.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, fiind o acțiune reală care apără și se întemeiază pe însuși dreptul de proprietate.
Revendicarea, ca acțiune petitorie, tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului, redobândirea posesiei ca urmare a revendicării fiind numai un efect accesoriu al acestei acțiuni.
Deși tribunalul, în baza rolului activ a pus în discuție completarea raportului de expertiză de specialitate topografică având ca obiectiv stabilirea ocupațiunii terenului revendicat de către pârâți, deoarece un astfel de obiectiv nu a fost stabilit de instanța de fond, aceasta stabilind în mod generic doar următoarele obiective cu privire la capătul de cerere privind revendicarea: - să se identifice terenul descris în cererea de chemare în judecată și terenul descris în cererea reconvențională cu schiță, dimensiuni, vecinătăți și amplasament în funcție de actele de proprietate ale părților existente la dosar; – să se aibă în vedere obiectivele formulate de părți, se constată că niciuna dintre părți nu a fost de acord cu efectuarea acestei completări a lucrării de specialitate care ar fi putut conduce la soluționarea în mod corect a cauzei, prin identificarea terenului în litigiu, în funcție de actele de proprietate ale părților și verificarea situației de fapt invocată de reclamant prin cererea de chemare în judecată dar și prin prisma celorlalte probatorii administrate în cauze, respectiv înscrisuri și proba testimonială.
Corect a reținut instanța de fond că regula înscrisă în art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care cel care face o propunere, adică cel care pretinde ceva înaintea judecății, trebuie să o dovedească, este aplicabilă și în materia dovedirii ocupațiunii în cadrul unei acțiuni în revendicare, reclamantul fiind cel care trebuie să facă dovada pozitivă, atât în sensul că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat dar și că terenul său este ocupat fără drept, iar pârâtul posesor are o situație pur pasivă, de așteptare, în favoarea lui operând o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
Tribunalul a reținut că apelantul reclamant este proprietarul terenului în suprafață de 2,7351 ha situat pe raza comunei Dănești satul Ungureni în baza titlului de proprietate nr._ din 30.11.2006 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor, astfel că acesta are calitate procesuală activă și interes în promovarea acțiunii de față, motiv pentru care se vor înlătura susținerile intimatei în sensul lipsei calității procesuale active a apelantului reclamant.
Prin raportul de expertiză întocmit la dosarul cauzei la fond au fost identificate terenurile părților, iar concluziile acestei lucrări de specialitate au relevat împrejurarea că terenul reclamantului și terenul pârâților au amplasamente diferite, iar terenul reclamantului C. F. a fost identificat conform punerii în posesie, respectiv planului parcelar depus la dosar de C. L. de Fond Funciar a comunei Dănești.
S-a mai arătat în această lucrare că la fața locului, reclamantul C. F. a indicat un alt amplasament al terenului, respectiv cel evidențiat cu culoarea roșie în schița anexă la raportul de expertiză, expertul arătând că acest amplasament nu respectă actele de proprietate ale reclamantului.
S-a constatat că au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză de către reclamantul C. F. iar instanța de fond a apreciat ca întemeiate obiecțiunile nr. 3 și 4 dispunând ca domnul expert să precizeze conform căror argumente sau acte a plasat terenul sub formă de triunghi din anul 1940 menționat de familia F. lângă terenul acestuia din moment ce între terenul familiei F. și terenul reclamantului, pe o lățime de câțiva zeci de metri se află proprietarii I. I., B. Sevastița, Z. E. și moștenitorii lui C. G., precum și să motiveze în baza căror acte, calcule sau metode, în schița pe care a întocmit-o, vecinătățile din partea de est și vest nu merg în linie dreaptă dar cu scădere a lățimii de la sud spre nord așa cum s-a stabilit de către CLFF Dănești pentru toți proprietarii din zona „Delimități” în schițele ce au însoțit procesele verbale de punere în posesie.
Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la dosarul cauzei în data de 23.06.2014, expertul răspunzând că terenul reclamantului înscris în titlul de proprietate a fost identificat conform planului cadastral parcelar solicitat și pus la dispoziție de către CLFF Dănești, că terenul în formă de triunghi a fost identificat conform actului din 1940 și indicațiile familiei F., că cele două terenuri ale părților nu sunt lipite, vecinătățile terenului reclamantului fiind cele din titlul de proprietate dar și faptul că nu are cunoștință de ce CLFF Dănești a pus în posesie proprietari din această zonă în modul arătat de către reclamant în obiecțiunile la raport.
S-a constatat astfel de către tribunal că, criticile aduse de către apelant raportului de expertiză nu sunt întemeiate, deoarece instanța de fond a administrat în mod temeinic această probă, a încuviințat obiectivele propuse de părți precum și obiecțiunile formulate de aceștia cenzurându-le justificat dar și că apelantul reclamant avea posibilitatea să solicite efectuarea unei noi expertize alcătuită din trei experți în măsura în care acesta era nemulțumit de concluziile raportului de expertiză întocmit de către expert I. D..
Nici criticile referitoare la modalitatea în care instanța de fond a statuat cu privire la dreptul de proprietate al apelantului reclamant nu sunt întemeiate întrucât în mod corect s-a reținut că acesta este proprietarul terenului menționat în titlul de proprietate nr._/2006 însă având în vedere că terenurile părților nu se suprapun, că pârâții nu ocupă din terenul proprietatea reclamantului ci un alt teren sub forma unui triunghi, instanța în mod întemeiat a respins acțiunea în revendicare.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a administrat probatorii suficiente pentru soluționarea în mod just a cauzei și a analizat în mod amplu declarațiile martorilor audiați în cauză prin coroborare cu celelalte probe administrate la dosar.
Corect a reținut instanța de fond că declarațiile martorilor audiați nu sunt concludente în sensul că aceștia nu au oferit detalii complete referitoare la amplasamentul terenurilor părților și la vecinătățile acestora, însă a conchis prin coroborarea înscrisurilor existente la dosar respectiv planul parcelar, procesul verbal de punere în posesie și titlul de proprietate nr._/2006 că vecinătățile terenului care face obiectul acestui titlu de proprietate coincid acestea fiind la N – pârâtul Strîmba, la S – drumul comunal 83, la E – moștenitorii C. G. iar la V – moștenitorii C. A..
Totodată, s-a reținut că în mod just instanța de fond a apreciat că nu se impune a se proceda la compararea titlurilor de proprietate prezentate de părți pentru a se stabili care este cel mai bine caracterizat având în vedere că aceste titluri nu se suprapun.
Este adevărat că martorii Dobrițescu A. și D. M. au arătat că terenul în litigiu a fost ocupat și cultivat în urmă cu 3-4 și respectiv 4-5 ani de către pârâți însă au mai precizat că în prezent terenul în litigiu proprietatea reclamantului nu mai este ocupat de nimeni, mai mult acesta nefiind cultivat de aproximativ 2 ani.
Astfel, nici criticile aduse sentinței referitoare la ocupațiunea terenului de către pârâți nu sunt întemeiate, tribunalul a apreciat ă sentința instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, că au fost interpretate în mod corect și obiectiv probele administrate la dosarul cauzei, motiv pentru care apelul a fost respins ca nefondat.
De menționat că deși tribunalul a pus în discuție efectuarea unei completări la raportul de expertiză, cu obiectivul referitor la ocupațiunea fără drept a terenului proprietatea reclamantului de către intimații pârâți, având în vedere că, cu ocazia judecării pe fond, printre obiectivele stabilite de instanță nu s-a regăsit și un astfel de obiectiv, apelantul reclamant s-a opus.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelantului, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1.000 lei către intimata F. D., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul C. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de apel nu a respectat prevederile art.22 pct.2,6 și 7 Cod pr.civilă.
Nu au fost respectate procedurile legale referitoare la prevederile art.205,206,269 și 271 Cod pr.civilă.
Nu au fost respectate procedurile legale prev. de art.315 pct.3 Cod pr.civilă.
Instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Din precizările instanței de apel de la pag.8, rezultă că instanța de fond a dovedit superficialitate în soluționarea cauzei.
Sunt lovite de nulitate absolută susținerile instanței de apel de la pg.9 alin.1 și 2.
A considera că este inadmisibil ca instanța de apel cât și cea de fond să nu constate și să rețină că atât întâmpinarea la cererea în revendicare cât și cererea reconvențională formulate de intimații pârâți sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu respectă prevederile art.269 alin.1 Cod pr.civilă, întrucât reprezintă un fals în declarații.
De asemenea s-a apreciat ca inadmisibilă și lovită de nulitate absolută susținerea instanței de apel de la pag.7 alin. 10, deoarece nu a respectat prevederile art.7 și 8 Cod pr.civilă, precum și concluzia instanței de apel în motivarea deciziei (pag.8 penultimul alin.)
Instanța de apel nu a reținut (așa cum s-a arătat și în motivele de apel, pct.”d” pag.5), că sentința instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
Este inadmisibil modul în care instanța de apel (la pag.9 a deciziei alin.5 și 7), încearcă să eludeze adevărul, în ceea ce privește ocuparea terenului de către pârâți.
În mod nefondat și tendențios, instanța de apel (pag.9 alin.5 a deciziei) susține că „declarațiile martorilor nu sunt concludente”.
În mod eronat, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.
A apreciat că total nefondată și aberantă este decizia instanței de apel prin care a fost obligat la plata sumei de 1000 lei drept cheltuieli de judecată către intimată.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din 1.04.2015, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare.
Analizând cu precădere această excepție peremptorie, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a investit prima instanță, la data de 30.07.2013 cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect revendicare imobiliară și pretenții.
Acțiunea dedusă judecății este supusă, în ceea ce privește aplicarea în timp a legii, dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă, având în vedere data introducerii acțiunii.
Curtea constată că, în raport de disp.art.483 alin.2 NCPC, potrivit cărora, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art.94 punct 1 lit.a-i, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la_ lei inclusiv, și valoarea obiectului cererii precizată de reclamant în acțiunea cu care a investit prima instanță, decizia pronunțată de instanța de apel, nu este supusă recursului, fiind definitivă.
În raport de dispozițiile art. 457 Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimați, apare ca fiind fondată.
Sunt considerentele pentru care Curtea, în temeiul disp.art.496 alin.1 NCPC, respinge recursul ca inadmisibil.
În temeiul dispozițiilor art.453 alin.1 NCPC, vor fi acordate intimaților F. A., F. L., cheltuielile de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul C. F., împotriva deciziei nr.1362 din 4 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. A., F. L., C. L. de Fond Funciar Dănești, C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți F. A., F. L..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.M.P./08.04.2015
Tehn.M.D.6 ex
J.f.A.D.T.
J.a.R.B.T.
M.A.C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 219/2015. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 35/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
