Conflict de competenţă. Sentința nr. 37/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 37/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 37/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Secția I Civilă și Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului M., privind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. C., domiciliat în comuna Galicea M., ..4, jud. D., împotriva sentinței civile nr.3095/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, în contradictoriu cu intimații pârâți P. N. și P. N. V., domiciliați în Dr.Tr.S., . ..2, ., jud. M., având ca obiect revendicare mobiliară
La apelul nominal, au lipsit părțile..
Procedura legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 135 alin 4 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr_/225/2013, reclamantul C. C. a chemat în judecata pe pârâții P. N. și P. N. Virgina pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea autobuzului marca IKARUS 256 cu nr de identificare_, ._/079 cu nr. de înmatriculare_ sau contravaloarea de piață a acestuia, obligarea la plata sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând o parte din preț achitat pentru autobuzul marca IVECO 370 cu nr de înmatriculare_ ce aparține . SRL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 16.01.2012 a avut loc Adunarea Generală a Asociațiilor . SRL care au hotărât împărțirea capitalului social între asociați, arătând că pârâți au deținut un număr egal de câte 10 părți sociale, iar el doar o parte socială.
Ulterior, s-a hotărât revocarea din funcție a administratorilor P. N. și P. N. V., iar reclamantul a fost numit în funcția de administrator.
La data de 20.01.2012, pârâta P. N. V., care nu mai avea funcția de administrator, a încheiat cu reclamantul un înscris intitulat chitanță prin care i-a vândut autobuzul marca IVECO 370 cu număr de înmatriculare_ ce aparținea societății . SRL, pentru care a achitat suma de 5000 euro din prețul total de 8000 euro, urmând ca diferența să fie achitată ulterior .
A precizat că factura cu nr._/20.01.2012 prin care a fost înstrăinat autobuzul Iveco, nu a fost găsită în contabilitatea societății pârâții încasând prețul în scop personal.
De la prima întâlnire și până la încheierea înscrisului sub semnătura privată s-a întâlnit de mai multe ori cu pârâții, pentru a negocia prețul și a intra în posesia autobuzului Iveco .
În data de 23.01.2012, a mai avut loc o adunare generală a asociaților . SRL care au hotărât retragerea din societate a acestora iar părțile sociale deținute de ei i-au fost concesionate, devenind astfel unic asociat sens în care a preluat întreg activul și pasivul societății în starea la care s-a găsit în acel moment.
După ce a încheiat înscrisul sub semnătura privată a intrat în posesia autobuzului marca IVECO 370 cu număr de înmatriculare_ .
Ulterior, reclamantul a aflat că societatea avea datorii către Administrația Fiscală și împotriva societății erau efectuate forme de executare silită, iar la data de 17.09.2012 Administrația Fiscală Băilești a sechestrat și ulterior a vândut la licitație autobuzul marca Iveco 370 pentru care acesta a achitat suma de 5000 euro către pârâții și cu aceea ocazie a luat la cunoștință despre actele încheiate, întrucât până la aceea dată avea cunoștință doar de înscrisul sub semnătura privată intitulat chitanță.
Intenția reclamantului a fost de a cumpăra autobuzul de la pârâți și a prelua societatea cu activul și pasivul sens în care a încheiat actele de preluare la propunerea pârâților fără ca aceștia să-i spună că societatea are datorii foarte mari.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1349 și următoarele c. civil.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului în calitate de asociat unic al . SRL și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii.
Arată pârâți că, pentru a avea calitate procesuală trebuie să existe identitate între părți și subiectul juridic litigios dedus judecăți.
În speța de față, cu privire la capătul de cerere privind restituirea autobuzului marca Ikarus 256 acesta, din data de 09.02.2005 a fost transferat societății . SRL, aceasta fiind proprietara, reclamantul având calitatea de unic asociat, iar privitor la capătul de cerere vizând restituirea sumei de 5000 euro, din chitanță se observă ca P. N. Virgina vinde lui C. C., persoană fizica un autobuz marca IVECO .
Mai arată pârâți că în anul 1998 au înființat societatea comercială . SRL, cu sediul în Dr. Tr S., Splai M. V. nr. 11, . și obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cod CAEN 4711, iar ca obiect secundar transport de persoane.
În anul 2004 au hotărât să cumpere un autobuz și să ia licențele necesare în vederea desfășurării obiectului de activitate constând în transport de persoane.
Pentru a cumpăra autobuzul a făcut credite bancare de nevoi personale la BRD cu care a cumpărat ca persoană fizică second-hand autobuzul marca Ikarus 256 cu nr. de înmatriculare_, iar la 09.02.2005 transferă proprietatea acestui autobuz persoanei juridice . SRL.
La data de 03.03.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor invocate.
Prin sentința nr. 3095/21.10.2014 Judecătoria Drobeta T. S. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. și a respins excepția lipsei calități procesual active a reclamantului invocată de pârâți prin întâmpinare.
Împotriva acestei soluții, în termen legal a declarat apel reclamantul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea din camera de consiliu din 27.01.2015, cauza a fost trimisă de Secția I civilă, pentru competentă soluționare Secției a II a Civilă și de C. Administrativ din cadrul aceluiași tribunal cu motivarea că obiectul cauzei deduse judecății privește un bun ce face parte din patrimoniul societății administrată de reclamant situație în care, litigiul fiind unul cu profesioniști, competența soluționării apelului aparține secției la care s-a trimis.
Prin decizia nr.79/24.02.2015, Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului M., unde s-a înregistrat la data de 02.04.2015.
Prin încheierea din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/225/2013**, s-a constatat ivit conflict de competență negativ.
S-a trimis cauza privind judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant C. C., domiciliat în ..4, jud. D., împotriva sentinței civile nr.3095/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, intimați pârâți fiind P. N., și P. N. V., domiciliați în Dr.Tr.S., . ..2, ., jud. M., având ca obiect revendicare mobiliară, pentru soluționarea conflictului Curții de Apel C..
S-a reținut că potrivit art.133 c.pr.civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece același proces precum și atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda, din oficiu, judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul( art.134 c.pr.civ.).
Acesta dispoziții privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică, potrivit art. 136 alin.1 c.pr.civ., prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
Constatând că în cauza de față s-a ivit conflict negativ de competență între Secția I Civilă și Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal cu privire la soluționarea apelului și cum instanța în fața căreia s-a ivit conflictul nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 134 c.pr.civ., s-a pronunțat o încheiere prin care s-a trimis cauza Curții de Apel C., pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență se constată următoarele, cu respectarea dispoz.art.136 Cod pr.civilă:
Conflictul de competență s-a ivit între secțiile specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, iar în soluționarea acestuia important este a se stabili obiectul dedus judecății și respectiv competența materială care revine uneia sau alteia din secțiile specializate, în funcție de acesta.
Reclamantul C. C. a formulat acțiunea în pretenții în calitate de asociat unic al . SRL pentru restituirea autobuzului Ikarus 256, cu nr. de înmatriculare_ sau contravaloarea acestuia și restituirea sumei de 5000 euro, sau echivalentul în lei la data executării, încasați de pârâții P. N. și P. N.-V., achitați pentru autobuzul marca IVECO 370 cu nr.de înmatriculare_ .
Potrivit actelor dosarului autobuzul Ikarus 256 a fost dobândit de . SRL prin contractul de vânzare cumpărare din 9 februarie 2005, iar celălalt autovehicul s-a vândut de societatea . SRL, prin administrator P. N. V. către C. C., care în prezent este administratorul aceleiași societăți.
Așa cum rezultă din cele expuse atât reclamantul cât și pârâta P. N. V. au calitatea de profesioniști, iar operațiunile de vânzare - cumpărare a celor două autobuze au vizat . patrimoniul respectivei societăți a acestora, în patrimoniul societății intrând prin subrogație suma de bani rezultată din vânzarea autobuzului marca IVECO.
Prin urmare, cadrul procesual a fost stabilit de la început între profesioniști și obiectul acțiunii este constituit de pretențiile legate de restituirea autobuzului marca Ikarus 256 ( acțiune în revendicare mobiliară) și restituirea sumei de 5000 euro achitată pentru . SRL, în ambele contracte de vânzare cumpărare această societate fiind fie cumpărător fie vânzător.
Reclamantul C. C. nu a acționat în prezenta acțiune în calitate de persoană fizică ci ca administrator al persoanei juridice, respectiv societatea . SRL, astfel că respectând principiul disponibilității și raportat la obiectul dedus judecății competența funcțională a instanței urmează să fie atribuită secției căreia i s-au repartizat atribuții de soluționare a proceselor ivite între profesioniști.
Se va constata deci că aparține competența de soluționare a prezentei cauze Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de apelantul reclamant C. C. domiciliat în comuna Galicea M., ..4, jud. D., împotriva sentinței civile nr.3095/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, în contradictoriu cu intimații pârâți P. N. și P. N. V., domiciliați în Dr.Tr.S., . ..2, ., jud. M., în favoarea Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, N. D. | ||
Grefier, A. P. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.5 ex
14.05.2015
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 389/2015. Curtea de Apel... | Servitute. Decizia nr. 621/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|