Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4598/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4598/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2012 în dosarul nr. 4598/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4598
Ședința publică de la 03 Aprilie 2012
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 287 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. M. și intimatul intervenient T. N., având ca obiect despăgubiri-Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea recurentei reclamante de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea recurentei reclamante de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
P. cererea formulată la data de 05.05.2010, reclamanta P. A. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., pentru a fi obligat la plata sumei de_ lei despăgubiri morale pentru suferințele fizice și psihice suportate de ea ca urmare a deportării politice, precum și la plata de despăgubiri morale în sumă de_ pentru prejudiciul încercat de părinții săi, T. I. și T. M., ca urmare a aceleiași deportări.
În motivare a susținut că, în noaptea de 17-18 iunie 1951, au fost luați cu forța de organele de miliție din imobilul lor și duși în localitatea Măzăreni, B., măsură politică ce le-a adus mari prejudicii de ordin moral, fiindu-le afectată demnitatea umană pentru faptul că au îndurat condiții mizere de trai, nu au beneficiat de asistență medicală, educație, libertate de mișcare.
La data de 15.10.2010, a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul T. N., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru suferințele suportate de părinții săi, cerere ce a fost încuviințată în principiu de instanță în ședința publică din 15.10.2010.
La termenul de judecată din 12.11.2010, s-a dispus suspendarea cauzei, la cererea părților, în temeiul art. 242 pct.1 Cod pr. civ. fiind repusă pe rol, la cererea reclamantei, la data de 11.10.2011.
P. sentința civilă nr.287 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. A. și cererea de intervenție formulată de T. N., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat obligarea Statului R. la acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat de ea și autorii săi, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, potrivit cu care, persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Totodată, cererea intervenientului T. N., fratele reclamantei, are același obiect și același temei de drept.
S-a constată că, prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Decizia constituțională mai sus arătată a fost publicată în Monitorul Oficial, iar termenul de 45 de zile de la acel moment s-a scurs, astfel că, în condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
În același context s-a reține că, prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial, prin urmare, nu poate fi primită apărarea reclamantei în sensul că efectele deciziei Curții Constituționale nu se răsfrâng asupra propriei acțiuni pentru faptul că, la momentul introducerii sale, norma instituită de art.5 alin 1 lit. a era aplicabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art.5 lit. a din Legea nr.221/2009 nu fuseseră declarate neconstituționale, astfel încât era îndreptățită la acordarea daunelor morale și în mod eronat instanța a aplicat dispozițiile deciziilor de neconstituționalitate, fapt ce contravine și dispozițiilor art.6 și art.14 CEDO.
Recursul nu este fondat.
Chiar dacă, la data investirii instanței, pretențiile reclamantei aveau temei legal în dispozițiile art.5 alin. (1) lit.a din Legea nr.221/2009, această normă legală nu mai putea fi invocată la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Sentința civilă nr.287/2011, a fost pronunțată la data de 11 noiembrie 2011, or anterior, prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 15.11.2010, s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificări ulterioare, sunt neconstituționale.
Nu se poate pune în discuție încălcarea principiului neretroactivității, atâta timp cât însăși Constituția prevede, în art.147 alin.(1), că dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Hotărârea atacată în cauză a fost pronunțată după trecerea termenului în care Parlamentul putea adopta un act normativ conform Constituției, și cum la data soluționării litigiului temeiul legal în baza căruia a fost inițiat nu mai exista, având în vedere și norma din art.147 alin.1, pretențiile reclamantei nu puteau fi admise.
De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia menționată, „scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”.
P. decizia nr.12/19.09.2011 dată în interesul legii de I.C.C.J., s-a statuat că dat fiind că la momentul la care instanța a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică, respectiv art.5 alin.(1) lit.a din Lg.221/2009 nu mai exista, nu se poate considera că ultraactivează, în absența unor dispoziții legale exprese.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și respectarea drepturilor ocrotite de art.6 și 14 din Convenție, reținând că potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a arătat că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1, între alte condiții este și aceea ca textul să se aplice unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care are fundament legal în legislația statului contractant în cauză, or această cerință nu este îndeplinită, dacă la data pronunțării instanței, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantului nu mai există.
Cât privește discriminarea între cei ale căror cereri au fost soluționate anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale și cei ale căror acțiuni s-au soluționat ulterior, situația de dezavantaj în care s-ar afla aceștia din urmă are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit – acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsită de previzibilitate.
În consecință, pentru considerentele arătate, recursul este nefondat și va fi respins, conform art.312 alin.(1) Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 287 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. M. și intimatul intervenient T. N., având ca obiect despăgubiri - Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2012.
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. N. D.
Tehn. E.O.
2 ex./26.04.2012
J.f. A. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 548/2015. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4944/2012. Curtea de... → |
|---|
