Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1365/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1365/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 1365/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1365/2012
Ședința publică de la 07 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: M. C.
Judecător: I. V.
Grefier: M. M.
x.x.x
M. Public a fost reprezentat de procuror D. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții N. G., N. I., împotriva sentinței civile nr. 1885/22.11.2011, pronunțată de T. O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. - M. FINANȚELOR P. P. DGFP O., având ca obiect - despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți N. G., N. I., avocat C. C. D., lipsind intimatul pârât S. R. - M. FINANȚELOR P. P. DGFP O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Avocat C. C. D., pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit capătul de cerere referitor la despăgubirile pentru daunele morale, întrucât nu s-a raportat la precizarea depusă în cauză la data de 06.10.2011. A mai arătat că termenul de prescripție începe de la 18 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, iar precizarea a fost depusă la mai puțin de 18 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Consideră, de asemenea, că instanța de fond a soluționat greșit și capătul de cerere referitor la despăgubirile pentru daunele materiale.
Pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței în sensul admiterii cererilor privind despăgubirile morale și materiale.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de T. O. ca fiind legală și temeinică, arătând că în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă cererea privind acordarea despăgubirilor pentru daunele morale. Solicită respingerea, ca neîntemeiat, și a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
T. O. prin sentința civilă nr.1885 de la 22.11.2011 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților N. G. și N. I., invocată de pârâtul S. R. - M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. O..
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul S. R. - M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. O..
A respins cererea privind acordarea de daune morale și despăgubiri materiale formulată în baza Legii nr.221/2009 de reclamanții N. G. și N. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. O..
A respins cererea formulată de reclamanții N. G. și N. I. pentru daune morale, precizată, în baza art. 505 alin.1 cod procedură penală, în contradictoriu cu pârâtul S. R. - M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. O., ca prescrisă.
Pent4ru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art. 137 cod procedură civilă, analizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât din actele depuse la dosar, respectiv adresa nr.1540 din 6.06.2011 emisă de Primăria Osica de Jos și declarațiile de notorietate date de Ș. M. și C. F., rezultă că autorul M. M. era cunoscut și sub numele de N. M..
De asemenea, au relatat că N. M. a fost una și aceeași persoană cu M. M..
Apreciindu-se că s-a făcut dovada că autorul reclamanților a fost M. M. cunoscut și sub numele de N. M., fiind menționat la rubrica,,părinți’’ ca tată, aceștia au calitate procesuală activă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost respinsă având în vedere dispozițiile art. 21 din Constituție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime.
Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar părțile au dreptul la un proces echitabil.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că s-a solicitat de către reclamanți acordarea de despăgubiri în baza Legii 221/2009 în calitate de moștenitori ai autorului M. M. care a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 pct.2 lit.b cod penal.
Despăgubirile solicitate constau în suma de 20.000 euro, respectiv câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant ca daune morale și suma de 52.200 lei contravaloarea bunurilor confiscate, reactualizată cu indicele de inflație la data introducerii acțiunii.
Și-au motivat cererea în baza art. 5 al.1 lit.a din Legea 221/2009.
Dispozițiile art.5 din Legea 221/2009 au fost constatate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010, nr.1360/2010, decizii obligatorii.
În termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestor decizii, urmau să se emită noi dispoziții legale, iar în prezent nu există reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute a fi neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale, astfel că susținerile reclamanților nu pot fi analizate.
Cu privire la acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 52.200 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, s-a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât din analiza procesului verbal de sechestru încheiat la 21 februarie 1958, rezultă că bunurile asupra cărora s-a instituit sechestru au fost lăsate în custodie numitei M. A..
Bunurile mobile și imobile asupra cărora s-a pus sechestru nu au fost ridicate și au fost lăsate în custodie, punându-se în vedere consecințele penale în cazul înstrăinării, schimbării sau degradării.
Cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor morale, motivată în baza dispozițiilor art.5 al.1 cod procedură penală, s-a constatat că este prescrisă, având în vedere că Legea 281/2004 privind modificarea codului de procedură penală a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, iar potrivit art. 506 al.2 din codul de procedură penală, termenul pentru introducerea acțiunii pentru acordarea de despăgubiri morale este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor de judecată sau ale ordonanțelor procurorului prevăzute în art. 504 cod procedură penală.
Raportat la data emiterii sentinței de condamnare a autorului, această cerere este formulată mult peste termenul de 18 luni și pe cale de consecință a fost respinsă ca prescrisă.
Susținerea reclamanților că termenul de 18 luni curge de la data pronunțării deciziei 1360/2010 de Curtea Constituțională este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 506 alin.2 cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții N. G. și N. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a soluționat în mod greșit capătul de cerere referitor la despăgubirile pentru daunele morale neraportându-se la precizarea depusă în cauză.
Arată că a solicitat instanței de fond, prin cererea precizatoare, repunerea în termen cu privire la cererea de despăgubiri având ca temei juridic acțiunea pentru repararea de către stat pagubei suferite prin condamnarea nedreaptă a lui M. M..
Critică sentința și pentru faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că –raportat la data emiterii sentinței de condamnare a autorului, această cerere este formulată mult peste termenul de 18 luni.
Recurenții arată că instanța a soluționat în mod greșit capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor materiale apreciindu-l ca netemeinic.
Mai arată că au cerut acordarea daunelor materiale în cuantumul solicitat privitor la valoarea actualizată la data introducerii cererii de chemare în judecată, în baza art.5 alin.1 lit.) din Legea nr.221/2009, rămas în vigoare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente;
În ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a acțiunii ca fiind prescrisă, instanța reține că această critică nu este fondată.
Astfel, potrivit art.504 cod proc. P., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Potrivit art. 506 alin. 2 cod proc. P.. acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Reiese așa cum se poate observa că textul de lege respectiv stabilește un moment concret de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în reperarea pagubei, și anume de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
În speță, nu există o asemenea hotărâre astfel momentul de la care începe termenul de prescripție poate fi stabilit în raport de dispozițiile legii nr. 221/2009.
Aceasta deoarece potrivit art. 2 din această lege, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.
Această prevedere poate fi asimilată prin efectele sale cu o hotărâre de achitare.
Raportat însă la acest moment și data introducerii acțiunii, termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 cod proc. penală a fost depășit astfel încât în mod legal instanța de fond a respins cererea privind despăgubirile morale.
Susținerea recurenților în sensul că termenul de 18 luni ar începe să curgă de la data de 21 10 2010, data pronunțării Curții Constituționale, prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art. 5 alin.1 lit. a din legea nr. 221/2009, nu pot fi primite, neavând nici un temei legal.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea penală de condamnare.
Așa cum a reținut instanța de fond și cum reiese și din actele aflate la dosarul instanței, bunurile supuse confiscării au fost lăsate în custodia soției autorului recurenților.
Simplul fapt că prin hotărârea de condamnare s-a dispus confiscarea averii autorului recurenților, fără să existe o dovadă certă a bunurilor confiscate, în condițiile în care din procesul verbal de sechestru reiese printre altele că bunul imobil casă de locuit, era proprietatea comună a autorului și soției acestuia, iar în ceea ce privește terenul în suprafață de 2 ha.recurenții nu au făcut dovada că acest teren nu le-a fost restituit urmare a legii fondului funciar 10/2001 și 247/2005, așa cum prevede de altfel art. 5 din legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este temeinică și legală, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții N. G., N. I., împotriva sentinței civile nr. 1885/22.11.2011, pronunțată de T. O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. - M. FINANȚELOR P. P. DGFP O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2012.
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, I. V. |
Grefier, M. M. |
14.02.2012
Red.jud.M.P.
2 ex/AS
j.f.I.M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1372/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 873/2012. Curtea de... → |
|---|
