Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1430/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1430/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-02-2012 în dosarul nr. 1430/2012

DOSAR Nr._ - despăgubiri lg. 221/2009 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1430

Ședința publică din data de 08 Februarie 2012

Completul compus din:

Președinte: Judecător C. T.

Judecător L. E.

Judecător P. B.

Grefier I. B.

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul H. F I. (moștenitor al defunctului H. F. V.), împotriva sentinței civile nr.355/13.12.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin M. Finanțelor P., având ca obiect, despăgubiri – Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

P. sentința nr. 4595/09.06.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul H. F. și continuată de moștenitorul acestuia H. I., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P..

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;

Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional.

P. decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. în mai multe dosare și s-a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza întâi din legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.

Decizia a fost publicată la data de 15.11.2010.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. 1 din Constituție, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Instanța a constatat că de la data publicării deciziei au trecut 45 de zile și dispozițiile declarate neconstituționale prin decizia menționată mai sus nu au fost puse în acord cu Constituția, prin urmare, acestea și-au încetat efectele.

În raport de aceste dispoziții decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor .

Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept.

De altfel prin decizia nr.12 pronunțată în dosarul nr. 14/2011, ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Conform art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești .

În privința pretinsei discriminări s-a apreciat că aceasta nu poate exista în condițiile în care măsura este prevăzută de lege, ori decizia dată de ICCJ are valoare de lege pentru soluționarea cauzelor .

Față de aceste considerente tribunalul a respinge ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul H. F I. (moștenitor al defunctului H. F. V.), criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:

1. S-a susținut că instanța în mod greșit a reținut că dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituționale, nu mai pot fi aplicate la soluționarea cauze.

Cu privire la aplicarea deciziilor de neconstituționalitate, s-a arătat că acestea nu sunt aplicabile prezentei cauze întrucât, potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 ele sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, nu și pentru trecut, fiind deci, aplicabile numai raporturilor juridice născute ulterior publicării lor în Monitorul Oficial.

2. A fost greșit invocată Decizia nr. 12/19 septembrie 2011 pronunațtă de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-au încălcat, de către prima instanță, dispozițiile art. 6 (dreptul la un proces echitabil) și art. 14 (dreptul de nediscriminare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a considerat că se impune, în speță, aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 în redactarea avută la momentul formulării acțiunii, având în vedere principiul egalității și nediscriminării și, totodată, pentru a nu se ajunge la situația existenței unui tratament juridic diferit, în funcție de obținerea sau nu, a unei hotărâri definitive până la data de 15 noiembrie 2010 (criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, neavând o justificare obiectivă și rezonabilă).

3. Aplicarea dispozițiilor deciziilor de neconstituționalitate la soluționarea acțiunii de față este asimilată cu intervenția legislativului în timpul procesului, fapt ce duce la premisele unei discriminări între persoane care, deși se regăsesc în situații obiective identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, în funcție de existența sau inexistența unei hotărâri judecătorești definitive.

4. Întrucât la data formulării cererii erau în ființă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, cererea de față este admisibilă, interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legii conducând la concluzia că toate persoanle beneficiază de dreptul la despăgubiri morale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.5 din acest act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.

Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art.5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținu: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în astfel de situații sunt aplicabile dispoz. art. 31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.

Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.

Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.330 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Această obligativitate a respectării deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate duce la concluzia existenței unei discriminări între persoanele care au obținut deja hotărâri judecătorești și cele ce urmează a le obține cu luarea în considerare a statuărilor instanței supreme, cum recurentul pretinde, nefiind vorba nici de folosirea legislației cu efect retroactiv și nici de aplicarea unei legii interpretative, de vreme ce deciziile Curții Constituționale și ale ÎCCJ sunt aplicabile tuturor persoanelor, au efect pentru viitor și nu pot fi caracterizate ca având natura unor legi interpretative.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art.312 C.pr.civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În baza considerentelor de mai sus,instanța va respinge ca nefondată și cererea de acordare a cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul H. F I. (moștenitor al defunctului H. F. V.), împotriva sentinței civile nr.355/13.12.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin M. Finanțelor P., ca nefondat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08.02.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. T. L. E. P. B.

Grefier,

I. B.

Red.Jud. L.E./ 2 ex./ 24 februarie 2011

Tehn.red. MA / 2 ex

Jud. fond C.Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1430/2012. Curtea de Apel CRAIOVA