Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 873/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 873/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-01-2012 în dosarul nr. 873/2012
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 873/2012
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător S. P.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
*************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. D., împotriva sentinței civile nr. 320 din 29.11.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
P. sentința civilă nr.233 din 18 mai 2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite pentru repararea prejudiciului moral, în condițiile în care legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral numai persoanelor care au suferit condamnări, nu și celor față de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul reclamantei.
Împotriva susmenționatei sentințe a declarat apel reclamantul.
P. decizia civilă nr. 314 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel C. – Secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul M. .
S-au reținut în esență următoarele:
Din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr.221/2009 rezultă că reglementarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege vizează toate persoanele atât cele condamnate politic cât și cele față de care s-au luat măsuri administrative în perioada de referință și aceste persoane beneficiază de despăgubiri morale sau materiale .
Această concluzie este justificată și de modul de redactare a prevederilor art.1 alin.2 lit. a – j și art.5 lit. a – f din lege, care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice ce au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art.4 alin.1 și 2, care fac trimitere în egală măsură la prevederile art.2 din OUG nr.214/1999, ca sistem de referință pentru instanță în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă de la acordarea daunelor morale categoria persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, nu ar fi făcut referire la aceasta în dispozițiile art.5 alin.1, și în spiritul principiului consecvenței legislative, redactarea textelor de la lit. a și b s-ar fi făcut cu distincția respectivă între beneficiari, pentru cele două categorii de prejudicii (moral și material).
În condițiile în care legea nu distinge în recunoașterea vocației la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, între persoanele condamnate politic și cele cărora li s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic, nici judecătorul nu poate distinge.
În speță, instanța a pronunțat soluția ca urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor art.5 din Legea nr.221/2009, astfel încât s-a apreciat întemeiat apelul motiv pentru care s-a admis, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe de fond pentru a se pronunța asupra fondului litigiului.
Decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. a fost criticată de pârâtă astfel că prin Decizia civilă nr.5958 din 13 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul l-a respins ca nefondat .
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la Tribunalul M. la data de 9.11.2011.
P. sentința civilă nr. 320 din 29.11.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. D., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
P. acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ,pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la acordarea sumei de 200.000 lei daune morale, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant împreună cu părinții săi ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat în B. în perioada 1951-1956 întemeindu-și cererea pe disp.art.5 al.1 lit. a din Legea 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Decizia constituțională mai sus arătată a fost publicată în Monitorul Oficial ,iar termenul de 45 de zile de la data publicării a expirat.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
P. decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora ,cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că mai multe instanțe de judecată au apreciat că deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 nu sunt aplicabile cererilor formulate înainte de data publicării acestora, indiferent de stagiul soluționării cauzelor, întrucât acestea ar avea ca efecte juridice stingerea dreptului subiectiv patrimonial de a primi despăgubiri bănești.
Se mai învederează faptul că aplicarea deciziilor Curții Constituționale ar fi de natură să instituie un tratament juridic diferit față de persoanele care dețin deja o hotărâre judecătorească definitivă, iar diferențele de tratament se bazează pe un criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, ceea ce este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 al.1 din Constituție, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO și chiar a Curții Constituționale, care prin decizia nr.1354/20.10.2010 a arătat că prin limitarea despăgubirilor conform OUG 62/2010 se creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.
De altfel, arată recurentul, Curtea Europeană a atras atenția asupra pericolelor inerente în folosirea legislației cu efect retroactiv care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu în care S. este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislații este acela de transforma litigiul într-unul imposibil de câștigat.
Învederează recurentul că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun ingerinței puterii legiuitore în administrarea justiției, acest principiu aplicându-se și legilor interpretative, adică celor promulgate pentru a clarifica dispoziții legale anterioare.
Se mai arată faptul că în măsura în care pe parcursul procesului intervine o abrogare a temeiului juridic ce a stat la baza declanșării unor litigii în care pârât este S., la inițiativa acestuia, garanția egalității armelor este afectată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
P. cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri constând în prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării întregii familii în localitatea Măzăreni, Jud. B., în perioada 1951-1956 în conformitate cu prev. art.5 alin.1 din Lg. 221/1990.
Potrivit acestui text, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art.5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținut: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în astfel de situații sunt aplicabile dispoz. art.31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.330 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Această obligativitate a respectării deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate duce la concluzia existenței unei discriminări între persoanele care au obținut deja hotărâri judecătorești și cele ce urmează a le obține cu luarea în considerare a statuărilor instanței supreme, cum recurentul pretinde, nefiind vorba nici de folosirea legislației cu efect retroactiv și nici de aplicarea unei legii interpretative, de vreme ce deciziile Curții Constituționale și ale ÎCCJ sunt aplicabile tuturor persoanelor, au efect pentru viitor și nu pot fi caracterizate ca având natura unor legi interpretative.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art.312 C.pr.civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. D., împotriva sentinței civile nr. 320 din 29.11.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2012.
Președinte, I. B. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.R.M.
2ex/tehn.I.C./31.01.2012
J.F.C.P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1365/2012. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 1016/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
