Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1500/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1500/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 1500/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1500/2012
Ședința publică de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
Ministerulu Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții G. C., C. I., C. V., împotriva sentinței civile nr.385/26.09.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care,
Curtea luând act de cererea privind judecarea în lipsă a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra recursului de față.
Reprezentantul ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de tribunalul D..
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului D., reclamanții G. Crsitian, C. P., C. I. și C. V. au chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.000.000 euro, reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut, în esență, că tatăl lor, G. H. a fost supus unei măsuri administrative, fără a fi judecat sau condamnat, în urma căreia a fost ridicat în luna iunie a anului 1959 și încarcerat în Penitenciarul Periprav din jud.Tulcea.
Tribunalul D., prin sentința nr. 385 din 26 septembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanții G. C., C. P., Croitorul I. și C. V., în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/ 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, o normă de drept care a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
În consecință, întrucât cele 45 de zile au expirat, iar Parlamentul nu a pus în acord dispozițiile declarate neconstituționale cu prevederile Constituției, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr.47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 186/18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.151/12 aprilie 2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie.
Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial partea I la data de 15.11.2010, astfel că, începând cu această dată dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost suspendate de drept, iar după expirarea acestui termen de 45 zile în care Parlamentul nu a modificat aceste prevederi legale în sensul arătat, acestea și-au încetat efectele juridice.
P. urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009.
Urmează ca, față de obligativitatea deciziei nr. 1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională, să se constate că S. nu datorează despăgubiri cu titlul de daune morale, astfel încât, în lipsa unui temei de drept, să fie admisă excepția inadmisibilității acțiunii de față, și, pe cale de consecință, va fi respinsă ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G. C., C. I. și C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, au arătat că, instanța de fond a aplicat greșit legea, fiind îndeplinite condițiile art.304 pct. C.pr.civ. întrucât prin Legea nr.221/2009 s-a prevăzut că persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care s-au luat măsuri cu caracter administrativ asimilate acestora au dreptul la daune morale.
Legiuitorul nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate, acesta fiind atributul exclusiv al judecătorului, iar prin O.U.G. nr.62/2010 s-a dispus modificarea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, în sensul că s-a stabilit cuantumul sumelor care vor fi acordate solicitanților și prin decizia nr.1354/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art.I și art. II din O.U.G. nr.62/2010.
Instanța a reținut fără temei că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin această decizie, dispozițiile fiind suspendate de drept și după expirarea termenului de 45 de zile nu au fost modificate aceste prevederi legale, în sensul încetării efectelor, pentru că în realitate Curtea Constituțională s-a referit la O.U.G. nr.62/2010.
Instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate, în sensul admiterii în totalitate sau în parte a acțiunii sau să o respingă ca nefondată, nu ca inadmisibilă.
Au solicitat potrivit art.312 C.pr.civ. admiterea recursului și pe fond obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.
În drept, a întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de art. 304 C. pr. civilă, Curtea constată că nu subzistă motive de casare sau modificare, din cele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că recursul este nefondat.
În cauză instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale relevante în soluționarea dreptului dedus judecății, respectiv a prevederilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
De asemenea, prin decizia nr.12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, statuând că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art.5 lit.a, teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Potrivit art.330/7 C.pr.civ.: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României,Partea I.”
Sub acest aspect se poate observa că recurenții reclamanți, critică soluția pronunțată numai în privința greșitei respingeri a cererii de acordare a despăgubirilor morale de 6 000 000 euro.
Nu sunt întemeiate, criticile acestora în sensul că prin decizia nr.1354/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale numai dispozițiile art.I și art. II din O.U.G. nr.62/2010, în condițiile în care Curtea a reținut că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 18 octombrie 2010, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstituționale în raport cu criticile formulate.
Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Ca atare, instanța de fond a arătat “ motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților “ și a concluzionat judicios că acțiunea nu putea fi admisă, astfel încât nu se poate reține că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză.
Neexistând nici motive care să se poată încadra în cazurile avute în vedere de legiuitor prin art.306 alin.2 C.pr.civ., în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul se privește ca nefondat și se va respinge, iar sentința va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G. C., C. I., C. V., împotriva sentinței civile nr.385/26.09.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2012.
Președinte, M. L. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
Red. jud. M.L.
2 ex/teh.M.L./28.02.2012
J. fond: A.D.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1076/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
