Validare poprire. Decizia nr. 1123/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1123/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-02-2012 în dosarul nr. 1123/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1123/2012
Ședința publică de la 02 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea B. F., împotriva deciziei civile nr.309/27.10.2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 C.pr.civ., după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7970din 12.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, s-a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea B. F., în contradictoriu cu debitorii popriți M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. O. și terțul poprit T. M. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 1172/10.03._ a Curții de Apel C., ce constituie titlul executoriu, s-a respins recursul declarat de pârâte în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 784/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
Astfel au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază aferente perioadei 10.10._08 și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de stingere a obligației.
În procedura de executare silită a deciziei civile nr. 1172/10.03.2009 a Curții de Apel C. s-a emis de către B. Ț. R. adresa de înființare poprire creanță nr. 110/_ către terțul poprit T. MUNICUIPIULUI S. asupra contului debitorului DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. pentru acoperirea sumei de 3.856.637,40 lei ce reprezintă 34% din debit și 34% din cheltuielile de executare din dosarul nr. 110/_ .
Având în vedere că adresa de înființare a popririi a fost emisă pentru 34% din creanță, Sindicatul Finanțelor P. a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, solicitând instanței obligarea executorului judecătoresc să emită somație pentru întreaga sumă rezultată din titlul executoriu.
Prin sentința civilă nr. 5629/05.11.2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea executorului judecătoresc să emită acte de executare silită a debitoarei pentru întreaga creanță provenită din titlul executoriu constând în decizia nr. 1172/2009 a Curții de Apel C..
Prin decizia civilă nr. 800/07.06.2011 Tribunalul O. a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5629 pronunțată la data de 05.11.2010 de Judecătoria S. în dosarul nr._ , a modificat sentința în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.
Prin adresa nr._/22.11.2010, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și întâmpinare, terțul poprit T. S. a răspuns, în sensul că nu a înființat poprire creanță pentru debitorul DGFP O., deoarece plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar intră sub incidența OUG nr. 45/2010, care a modificat art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Creditoarea a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, validarea popririi pentru suma de 8629 lei ce face parte din creanța totală de 3.856.637,40 lei, pentru care s-a emis adresa de poprire.
În aceste condiții, instanța a reținut din decizia civilă nr. 1172/10.03._ a Curții de Apel C., ce reprezintă titlu executoriu pentru achitarea drepturilor de natură salarială raportată la dispozițiile OUG nr. 71/2009 că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare eșalonată de lege, pe o perioadă de 3 ani, respectiv în perioada 2012-2014.
Art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede: ”(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare specială.
În cauză, obiectul cererii de validare a popririi îl reprezintă plata unei sume prevăzută în titlul executoriu care reprezintă drepturi salariale ale personalului bugetar din cadrul Ministerului Finanțelor P. și a căror procedură de executare silită este reglementată de OUG nr. 71/2009, astfel instanța apreciază că în speță nu este aplicabil dreptul comun în materia validării popririi- dispozițiile art. 460 C.p.c, ci reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009.
Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 constituie o reglementare specială în domeniul executării silite a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și se referă la toate hotărârile judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă acestea sunt anterioare apariției actului normativ mai sus amintit, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Această ordonanță de urgență s-a adoptat întrucât s-a apreciat necesară instituirea unei reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, apreciindu-se că nepromovarea unei astfel de reglementări ar fi avut drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României.
De asemenea, instanța a reținut din prevederile art. 1 alin. 2 ale aceluiași act normativ că orice procedură de executare silită privind recuperarea drepturilor de natură salarială este suspendată de drept până în anul 2012, când plata urmează să se facă în cuantumul prevăzut.
Față de aceste dispoziții, instanța a reținut că validarea popririi este neîntemeiată, neexistând rea credință din partea terțului debitor, întrucât executarea creanțelor derivând din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1172/10.03.2009 a Curții de Apel C., urmează să se facă în condițiile stabilite prin OUG nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2010.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de validare formulată de ca neîntemeiată, constatând suspendată de drept executarea silită în baza art.1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelanta creditoare B. F. considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-au depus actele solicitate, deși apelanta nu a fost încunoștințat în acest sens, iar apărările făcute de debitoarea Direcția G. a Finanțelor P. O. erau formulate atât în nume propriu cât și pentru terțul poprit, lucru inadmisibil din punct de vedere procedural.
S-a arătat, de asemenea, că OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 45/2010 nu sunt în concordanță cu Convenția Europeană, iar instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale, care are hotărâri contrare Curții Europene, invocându-se cauza D. P. contra României.
Se susține că actele și tratatele internaționale la care România este parte au prioritate în raport cu legislația internă, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului presupune încălcarea art. 1 din Protocolul I din Convenție.
Art. 6 din CEDO protejează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar întârzierea executării unei sentințe aduce atinge dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale.
Se invocă de asemenea cauza Ș. contra României, întrucât prin întârzierea plății debitelor s-ar încălca dreptul la executare a unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, eșalonarea plății pe o perioadă de 4 ani creând un dezechilibru între interesul general și cel particular.
Tribunalul O., prin sentința nr. 309 din 27 octombrie 2011, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta creditoare B. F., împotriva sentinței civile nr. 7970 din 12.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații creditori M. Finanțelor P. București, Direcția G. A Finanțelor P. O., și intimata terț poprit T. M. S..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a considerat că, în ceea ce privește motivul referitor la nedepunerea actelor solicitate de instanță este fondat, dar acesta nu poate conduce la schimbarea sentinței, întrucât există posibilitatea să se verifice decizia menționată de către creditor de pe portalul instanțelor.
Instanța de fond a reținut în mod corect că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu există rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar M. Finanțelor P. ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr. 71/2009.
Hotărârea judecătorească, respectiv sentința civilă 5629/2009 pronunțată de Judecătoria S., în baza căreia a fost emisă adresa de înființare a popririi a fost desființată prin decizia nr.800/2011 a Tribunalului O. pronunțată în dosarul nr._, întrucât plata titlurilor executorii intră sub incidența OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG 45/2010, astfel încât, actul de înființare a popririi fiind nul și validarea popririi este neîntemeiată.
Sunt nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp dar, potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
Constatând astfel că, instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor legale, raportat la conținutul cereri cu care a fost sesizată, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs creditoarea B. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se arată că, instanța încalcă, în mod flagrant dispozițiile exprese ale 148, alin. 2) și 4), raportate la cele ale art. 20, toate din Constituția României.
Potrivit art. 148 din Constituție; alin. 2: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și cele/a/te reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". alin. 4: „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Potrivit art. 20: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, AU PRIORITATE reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Precizează că, instanța de apel, ca și prima instanță, a ignorat, pur și simplu, aceste dispoziții exprese și imperative din legea supremă, procedând exact invers decât se stipulează prin textele de lege suscitate.
Cum dispozițiile din legea internă (OUG nr. 71/2009) sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, consider că instanța de apel, ca și cea de fond, avea obligația de a nu da relevanță OUG nr. 71/2009, cu modif. și compl. ulterioare.
În ceea ce privește concordanța dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Între aplicarea ordonanțelor indicate, ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile - titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. ale 148, alin. 2) și 4), raportate la cele ale art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art. 1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult decât atât, s-a statuat la nivel de jurisprudență a CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință nepermisă si nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr. 800/2011 a Tribunalului O., solicită să se observe că instanța de apel este într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat acesta decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțe P. O. prin care s-a cerut obligarea B. Tăpuși R. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu, cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
Având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Solicită judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Legal citați intimații debitori, au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că plata sumelor va fi efectuată pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2012, expunând o situație de eșalonare a plății, în procente, până în anul 2014, inclusiv.
Recursul se respinge.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 3041 și art. 304 pct. 9 C. pr. civilă, recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Critica privind ignorarea dispozițiilor constituționale statuate de art. 148 și art. 20 de către instanța de fond și instanța de apel este nefondată întrucât prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se realizează după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012, iar terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Or, aceste dispoziții legale, nu contravin prevederilor constituționale și normelor comunitare sau jurisprudenței CEDO, întrucât scopul reglementarii ține de rațiuni strict economice, motiv pentru care legiuitorul a stabilit o esalonare a creantelor fata de stat si a reglementat o suspendare de drept a executării silite.
Din Nota de fundamentare a ordonantei si din cuprinsul acesteia rezulta ca actul normativ se refera la litigiile colective la nivel national care s-au finalizat prin hotarari judecatoresti favorabile reclamantilor -personal bugetar- și că, obiectul actiunilor l-au constituit diferite drepturi salariale acordate necorespunzator sau neacordate, deci nu salariul, ca urmare a încălcării sau interpretării gresite a unor dispozitii legale, drepturi care reprezinta in realitate diferente salariale pe fondul desfasurarii in continuare a raporturilor de munca.
Astfel, actul normativ a avut in vedere influenta substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea in condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării in vigoare a ordonanței, necesitatea instituirii unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind executarea silita a hotarârilor judecatorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, si a ținut seama de faptul ca nepromovarea ordonanței ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare si in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv in ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Motivele expuse la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, situație ce se circumscrie celor reglementate de prevederile art. 53 din Constituția României.
Necesitatea menținerii echilibrului bugetar a constituit un aspect de interes general ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție (dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor).
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul celor două drepturi protejate de convenție.
Contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, în condițiile în care este, de asemenea, de notorietate că împotriva statului existau pronunțate un număr relativ mare de hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani (reținându-se aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi referitoare la salarizarea unor categorii de salariați din sistemul bugetar) impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea echilibrului bugetar).
Totodată, faptul că prin actul normativ menționat amânarea executării obligației a fost dispusă pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), îndreptățește Curtea să considere că prin adoptarea OUG nr. 71/2009 nu a fost afectată substanța dreptului reglementat prin art.6 alin.1 din Convenție pentru persoanele care intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență.
Cât privește proporționalitatea măsurii, analizată în raport de speța concretă dedusă judecății, Curtea apreciază că aceasta a fost respectată în cauză.
Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere mai multe aspecte:
- faptul că prin titlul executoriu nu s-a reținut lipsirea în totalitate a creditorului de salariu pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată (ci doar unele diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, diferențe rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale cu impact în ce privește drepturile salariale ale creditorului în calitatea sa de angajat în sistemul bugetar);
- obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată;
- față de amploarea crizei economice perioada pentru care a fost eșalonată plata este una rezonabilă;
- pentru a preîntâmpina prejudiciul ce ar putea fi produs creditorului prin amânarea și eșalonarea executării obligației de plată, s-a prevăzut actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele examinate, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față. Spre exemplu: în nici unul dintre cazurile menționate ingerința nu îmbrăca forma unui act normativ.
Prin urmare, eșalonarea în timp a plății creanțelor si suspendarea de drept a executării, prin actele normative menționate anterior, în aprecierea instanței, răspunde necesității ocrotirii interesului general constând în asigurarea fondurilor instituțiilor publice pentru o mai bună administrare a statului, în condițiile unor dificultăți financiare determinate de contextul economic național și internațional, negativ.
În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C. pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat, iar decizia va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea B. F., împotriva deciziei civile nr.309/27.10.2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2012.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
Red.jud. M.L.
2 ex/IE/06.02.2012
J. fond: M.M.B.
J. apel: I.B.
S. O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1798/2012. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 1720/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
