Grăniţuire. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 122/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 122/2015
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător S. A. C.
Judecător M. M.
Grefier G. D. L.
.x.x.x.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți N. G., și N. I. și de către recurenții reclamanți M. Ș., și M. A., împotriva deciziei civile nr.581/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât N. G., asistat de avocat P. I., și tot acesta a răspuns pentru recurenta pârâtă N. I. care este lipsă; și recurentul reclamant M. Ș., asistat de avocat L. M., și tot acesta a răspuns pentru recurenta reclamantă M. A., care este lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, iar prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare și dovada achitării taxei de timbru de către recurenții pârâți N. G., și N. I., și tot prin serviciul registratură a fost depusă întâmpinare și dovada achitării taxei de timbru de către recurenții reclamanți M. Ș., și M. A..
La interpelarea instanței cu privire la faptul dacă părțile au cunoștință de întâmpinările depuse, avocat P. I., pentru recurenții pârâți și avocat L. M., pentru recurenții reclamanți, arată că nu au cunoștință și nu solicită termen în vederea observării.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. I., pentru recurenții pârâți N. G., și N. I., pe recursul formulat de aceștia solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare cu recomandarea ca apelul să fie judecat în complet legal constituit, în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți ca nefundat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.2249/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, și obligarea recurenților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Arată că au criticat sentința instanței de apel pentru 3 motive, respectiv pentru primul motiv arată că în viziunea acestora completul de apel nu a fost legal constituit fiind incidente dispozițiile art.304 pct.1 alin.1, susținând că au fost încălcate dispozițiile art.24 și 25 din vechiul Cod de proc.civ., solicitând a se vedea decizia civilă nr.595/1976. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează art.304 alin.1 pct.7 Cod proc.civ., atunci când hotărârea nu cuprinde motive pe care se sprijină și când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, susținând că se face vorbire de Anexa 1 a Raportului de Expertiză, ori Anexa 1 se referă la cu totul altceva, într-adevăr există o anexă la Raportul de Expertiză dar cuprinsă în suplimentul la Raportul de Expertiză și nu în Raportul de Expertiză, arătând că o consideră ca fiind o eroare materială a crezut că se referă la stabilirea liniei de hotar, însă instanța a continuat și a respins cererea de revendicare imobiliară și obligația de a face care consta în desființarea construcțiilor, astfel consideră aceste motive ca fiind contradictorii. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs arată că vizează art.304 alin.1 pct.8 Cod proc.civ., când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății susținând că așa cum prevede hotărârea Curții de Apel, instanța trebuia să stabilească dacă au fost respectate vechile semne de hotar, iar instanța de apel în Raportul de Expertiză stabilește că vechile semne de hotar sunt în interiorul proprietății reclamanților însă trasează o linie cu totul altfel decât ar fi trebuit așa cum s-a specificat în hotărârea Curții de Apel, susținând că s-a făcut dovada că liniile de hotar sunt aceleași și că gardul despărțitor nu a fost mutat ori fiecare a intrat în posesia unui corp cert și limitat potrivit deciziei Curții de Apel conform art.1324 Cod civ. fiind predat în starea în care se află în momentul vânzării, susținând totodată că reclamantul a înțeles să renunțe la suprafața de la fațadă a proprietății sale, și-a retras de bună voie latura de fațadă conform proceselor verbale de la dosarul cauzei rezultând că acesta nu mai are suprafața inițială pe care a cumpărato, menționând că așa i-a spus Primăria, lucru fals, menționând că au depus la dosar Cartea Funciară a orașului B. care se situează cu mult în fața proprietății reclamantului. Arată că a enumerat în recurs și actele anterioare contractului de vânzare-cumpărare arătând că au dobândit 378 mp, dar proprietarii aveau circa 400 mp, impactul de a muta gardul așa cum arată instanța de apel este devastator, respectiv ar presupune să nu mai aibă acces la fondul din spate. Un ultim motiv de recurs ar fi cel legat de cheltuielile de judecată, acțiunea în grănițuire și ce-a în revendicare, trebuiau compensate cheltuielile de judecată și nu să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată, incumbă pentru ambele părți această obligație, depune concluzii scrise.
Avocat L. M., pentru recurenții reclamanți M. Ș., și M. A., solicită pe recursul formulat de recurenții pârâți, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțată de instanța de apel. Cu privire la primul motiv de recurs într-adevăr la rejudecarea cauzei în apel a formulat o cerere de abținere care a fost respinsă ori potrivit art.34 alin.1 din vechiul Cod de proc.civ., încheierea nu este supusă la nici o cale de atac, considerând că nu este întemeiat acest motiv de recurs. Cu privire la cel de-al doilea motiv arată că este neîntemeiat susținând că a existat o eroare materială cu privire la faptul că instanța de apel a făcut referire la Anexa 1, dar se referea la supliment lipsind acest cuvânt „supliment” dar acest lucru rezultă din detalierea motivării hotărârii, susținând că a existat o eroare de redactare. În ceea ce privește faptul că s-a stabilit linia de hotar între punctul 5 și B în linie dreaptă pe o suprafață de 39,18 m, și s-a respins capătul de cerere privind revendicarea imobiliară și capătul de cerere privind cererea de obligație de a face în sensul de a desființa recurenții pârâți gardul edificat actualmente arată că atâta timp cât s-a admis această cerere privind stabilirea liniei de hotar pe acest nou amplasament susține că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească și să admită și celelalte capete de cerere care aveau legătură cu stabilirea liniei de hotar, totodată arată că le ocupă din proprietate și în mod clar ar trebui desființat acest gard și mutat așa cum prevede Anexa 1 a suplimentului la Raportul de Expertiză, mai mult arată că probele din dosar se coroborează și stabilesc cu exactitate că amplasamentul este cel real susținând că ar fi trebuit să aibă la fațada proprietății o lungime de 23 m pe când în Raportul de Expertiză rezultă o lungime de 22,8 m. Cu privire la al treilea motiv de recurs arată că este un motiv total neîntemeiat susținând că instanța de apel a ținut cont de decizia instanței superioare, întocmindu-se un supliment la Raportul de Expertiză și s-a constatat că aliniamentul este cel constatat în Anexa 1 A, fapt de care a ținut cont instanța de apel. Faptul că recurenții pârâți au cumpărat o suprafață de 400mp dar din acte rezultată o suprafață de 378 mp, consideră că nu are relevanță în cauză atâta timp actul de proprietate arată că suprafața este de 378 mp, iar cu privire la anexele gospodărești edificate de recurenții pârâți arată că au fost construite după începerea litigiului pentru a crea o falsă situație juridică a terenului, astfel solicită respingerea recursului declarat de recurenții pârâți, iar pe recursul formulat de recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate în totalitate și admiterii capătului de cerere privind revendicarea imobiliară și obligația de a face în sensul de a obliga la desființarea gardului de către intimații pârâți menționând că atâta timp cât instanța de apel a admis capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar consideră că în mod neîntemeiat a respins capătul de cerere privind revendicarea și obligația de a face susținând că recurenții pârâți le ocupă o suprafață de teren din proprietatea acestora. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, solicită cheltuieli de judecată pe toate ciclurile procesuale reprezentând onorariul de avocat, onorariu experți și taxe de timbru.
Avocat P. I., pentru recurenții pârâți N. G., și N. I., pe recursul formulat de recurenții reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând cu privire la mutarea gardului că se face referire că ar trebui mutat cu câți-va centimetri, arată că această mutare a unui gard de 60 m are anumite implicații, referitor la încheierea de respingere a cererii de abținere arată că nu au avut cum să o atace, și a fost luat ca motiv deoarece s-a pronunțat și la fond. Cu privire la suprafață, arată că ar fi mai mare suprafața reclamanților cu 17,92 m mai mult decât în actul de proprietate, iar dacă pe timpul procesului reclamantul și-a retras gardul este normal că are o suprafață mai mică.
Avocat L. M., pentru recurenții reclamanți M. Ș., și M. A., arată că prin reîntregire suprafața recurenților reclamanți ar deveni ce-a din actele de proprietate la fel și suprafața pârâților deoarece aceștia în momentul de față au mai mult și chiar prin mutarea gardului ar reveni la suprafața din acte.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 15.11.2010, reclamanții M. Ș. și M. A. au chemat în judecată pe pârâtul N. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor, să desființeze gardul care separă cele două proprietăți și să oblige pârâtul să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de cca 20 mp teren, situat la limita hotarului dintre cele două proprietăți, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului compus din suprafața de 863 mp, cu lungimea de 39,25 mp și lățimile de 21 ml (în partea de sud) și 23 ml (în partea de nord), situat în T 66, P 36, având vecinătățile: la S - B. M., N - Drum exploatare, E - G. Agripina și V - moștenitorii lui A. M., teren dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3397 din 24.10.1997.
Au mai arătat reclamanții că pârâtul se învecinează cu ei în partea de vest și, înainte de a construi gardul despărțitor dintre proprietăți, a chemat reprezentanții Primăriei B., care să ajute în delimitarea proprietăților, însă ulterior a scos țărușii amplasați în prezența lor și a construit gardul, acaparând din terenul lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că a cumpărat suprafața de teren de 378 mp de la numitul I. Gh. V.-L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din data de 19.09.1997, vânzătorul dobândind 400 mp prin dezbaterea succesiunii defuncților A. E. și A. M., iar în contractul prin care a cumpărat terenul s-a trecut, dintr-o regretabilă eroare, suprafața de 378 mp, în loc de 400 mp, diferența de 22 mp aparținând moștenitoarei numitului I. Ghe. V.-L. și nu reclamanților.
De asemenea, pârâtul a arătat că în momentul în care a construit gardul nu a întâmpinat nici un fel de opoziție din partea reclamanților și a construit gardul pe proprietatea sa, respectând vechile urme de hotar, respectiv stâlpii de ciment.
Pârâtul a menționat că reclamanții au mutat gardul de la stradă către interiorul proprietății lor, micșorându-și intenționat proprietatea, iar reprezentanții Primăriei B., care au fost la fața locului, i-au mustrat pe reclamanți că au mai mult teren decât în acte.
Totodată, pârâtul a precizat că a cheltuit o sumă importantă de bani cu gardul care are o fundație de beton și este construit din lemn și țeavă metalică, iar acțiunea reclamanților este un abuz de drept.
La termenul din 11.01.2011 instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a soției pârâtului, respectiv N. I..
Prin sentința civilă nr. 1035/31.05.2011, instanța a respins acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată, reținând în motivare, în esență, că nu a fost posibilă stabilirea cu exactitate a suprafețelor de teren deținute în proprietate de către părți, din cauza faptului că reclamanții și-au mutat gardul de la fațada gospodăriei către interiorul proprietății lor, iar din probatoriul administrat a reieșit că pârâții au construit gardul în interiorul proprietății lor.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, acesta fiind admis prin decizia civilă nr. 251/20.10.2011 a Tribunalului O., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei s-a reținut că acțiunea în grănițuire este o acțiune admisibilă, instanța trebuind să stabilească hotarul dintre cele două proprietăți.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei B. în data de 10.01.2012.
Prin sentința civilă nr. 2249 din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M. Ș. și M. A., împotriva pârâților N. G. și N. I..
S-a stabilit hotarul care desparte proprietățile părților, pe linia dintre punctele „5” și „9”, având punctele intermediare „6”, „7” și „8”, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmit de expert P. M..
S-a respins capătul de cerere privind revendicarea și cel privind obligarea pârâților la mutarea gardului, ca neîntemeiate.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 1528,37 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, din raportul de expertiză întocmit în cauză, că părțile sunt proprietarii unor terenuri învecinate, situate în intravilanul orașului B., jud. O., proprietatea pârâților aflându-se la vestul proprietății reclamanților.
Din același raport de expertiză, instanța a constatat că există 3 variante posibile de amplasament al limitei de hotar dintre cele două proprietăți învecinate, astfel că instanța trebuie să aleagă una dintre ele în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, o importanță majoră căpătând declarațiile martorilor audiați în cauză.
De asemenea, singurele repere concrete în funcție de care se poate stabili dacă pârâții respectă sau nu linia de hotar și dacă au ocupat sau nu vreo suprafață din terenul reclamanților sunt cele referitoare la amplasamentul gardului despărțitor.
Din declarația martorului I. C., instanța a reținut că noul gard despărțitor a fost ridicat de către pârâți în interiorul proprietății acestora, fără a ocupa în vreun fel teren al reclamanților. Această declarație se coroborează cu ceea a martorei T. F. L. care a declarat că noul gard a fost construit lângă stâlpii de beton ai vechiului gard, fără a se sprijini pe aceștia, înspre proprietatea pârâților.
Instanța însă nu a ținut cont de declarația martorei R. M. referitoare la mutarea de către reclamant, într-una din serile din toamna anului 2010, a stâlpilor vechiului gard înspre proprietatea reclamanților, având în vedere relația de dușmănie existentă între familia respectivei martore și pârâți, între respectivele persoane existând anumite conflicte, chiar martora declarând că pârâții o hărțuiesc pe fiica sa. Mai mult, martora a declarat că nu a fost de față la ridicarea gardului și nu știe dacă s-a respectat vechiul amplasament.
P. a putea fi admisă acțiunea în revendicare, se impunea stabilirea cu certitudine, dincolo de orice posibilitate de tăgadă, a faptului că pârâții au mutat limita de hotar înspre proprietatea reclamanților prin construirea noului gard, ocupând o anumită suprafață de teren aparținând reclamanților.
În cauză, așa cum s-a arătat, din probele administrate, nu reiese construirea noului gard înspre proprietatea reclamanților, ci pe proprietatea pârâților, astfel că nu se poate concluziona în sensul ocupării de către pârâți a vreunui teren aparținând reclamanților.
Față de cele arătate, instanța a reținut că se impune ca linia de hotar care delimitează proprietățile celor două părților să fie stabilită pe actualul amplasament al gardului despărțitor, și anume pe linia dintre punctele „5” și „9”, având punctele intermediare „6”, „7” și „8”, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmit de expert P. M., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 561 C.civ., în conformitate cu care orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate.
În ceea ce privește capetele de cerere privind revendicarea și obligarea pârâților la mutarea gardului, instanța a constatat că în cauză se aplică dispozițiile art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., potrivit cărora părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările, reclamanții fiind cei care aveau obligația de a dovedi nerespectarea de către pârâți a liniei de hotar și ocuparea de către aceștia a unei suprafețe de teren care nu le aparține, aceste aspecte nefiind dovedite în cauză.
În lumina considerentelor arătate, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a stabilit hotarul care desparte proprietățile părților, pe linia dintre punctele „5” și „9”, având punctele intermediare „6”, „7” și „8”, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmit de expert P. M..
Totodată, instanța a respins capătul de cerere privind revendicarea și cel privind obligarea pârâților la mutarea gardului, ca neîntemeiate.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța a avut în vedere faptul că în cauză au fost formulate mai multe capete de cerere, și anume capătul privind grănițuirea și cel privind revendicarea, la care se adaugă și capătul de cerere privind obligația de mutare a gardului, astfel că stabilirea cheltuielilor de judecată s-a făcut în baza unor analize separate pentru fiecare cerere, compensarea urmând a se face la final.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. Ș. și M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată, dispunând grănițuirea proprietăților reclamanților și a pârâților și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 32 mp., cu despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanții au arătat că principala probă efectuată în cauză, respectiv raportul de expertiză, în toate cele trei variante, arată că linia de hotar trebuie să fie alta decât cea de pe actualul amplasament.
Pornind de la concluziile raportului de expertiză concretizate în anexa 1, unde se consideră că suprafața de teren ocupată de pârâți este de 32 mp,. apelanții au solicitat instanței de fond ca linia de hotar să se facă pornind de la punctul B, paralel cu gardul actual pe o distanță egală atât față de punctul B cât și de punctul 5.
În subsidiar, dacă nu se consideră viabilă o astfel de propunere, apelanții au solicitat să fi omologată propunerea de grănițuire care prevede ca hotarul să fie deplasat din punctul B la o distanță de 1,39 ml. de punctul 9 și în linie dreaptă până la punctul 5, pe o lungime de 39,18 ml.
Au arătat că, deși există mai multe variante propuse de către expert, totuși este importat de reținut că punctul de unde se face măsurătoarea este punctul 5 la nivelul gardului actual al reclamanților unde li s-a pus în vedere de către Primăria B. să-și retragă gardul.
Cu privire la aceste situații însă instanța de fond nu s-a pronunțat, astfel că, în reconsiderarea tuturor probelor efectuate la fondul cauzei și în raport de dispozițiile autorităților locale care au impus retragerea gardului de la fațadă pe actualului aliniament, se impune ca hotarul dintre părți să fie în concordanță cu concluziile raportului de expertiză.
Admițând apelul, s-a solicitat a se reconsidera si problema revendicării, a lipsei de folosință și a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele cod procedură civilă.
Intimații pârâți au formulat la data de 08.02.2013 întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea întâmpinării, aceștia au arătat că solicită ca linia de hotar să rămână aceeași, deoarece reclamanții au mutat în mod constant gardul de la fațada proprietății, este necesar a se avea în vedere și cartea funciară a orașului B., dar și actele anterioare celor doua contracte de vânzare cumpărare ale părților.
S-a mai arătat că mutarea gardului presupune cheltuieli importante si acordarea de către instanță a mai mult decât s-a cerut. S-a susținut ca Anexa nr.3 a raportului de expertiza are aplicabilitate în cauza.
In apel s-a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, sens în care instanța a pus în vedere părților să atașeze la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul, schițele de plan pentru suprafețele cumpărate, respectiv anexele ce fac parte integrantă și se afla atașate la contractele de vânzare-cumpărare ale părților.
Prin decizia nr.150 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți M. Ș. și M. A., împotriva sentinței civile nr.2249 din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimați pârâți N. G. și N. I..
S-a schimbat sentința în sensul că s-a admis acțiunea apelanților reclamanți, așa cum a fost modificată.
Au fost obligați intimații pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apelanților reclamanți suprafața de 32 mp. cuprinsă între punctele 5-6-7-8-9-B-5, potrivit Anexei nr.1 supliment, întocmită de expert P. M. (fila 105 dosar fond).
S-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților pe amplasamentul reprezentat de linia dreaptă dintre pct.5 și pct. B pe o lungime de 39,18 m. unde pct. B se află dispus la o distanță de 1,39 m față de pct.9- limită materializată pe planul Anexa 1 supliment (fila 105 dosar fond).
Au fost obligați intimații pârâți să desființeze gardul realizat de aceștia pe suprafața de 32 mp, ocupată, individualizată mai sus.
Au fost obligați intimații pârâți la 514,3 lei cheltuieli de judecată, în apel și la 2842,8 lei cheltuieli de judecată - la fond, către apelanții reclamanți.
S-a reținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 3397/24.10.1997(fila 6 dosar_ ) apelanții reclamanți dețin in proprietate suprafața de 863 m.p., cu lungimea de 39,25 ml si lățimile în partea de S-21ml si în partea de N-23ml, teren situat în intravilanul orașului B., în T66, P36, a cărui configurație apare în schița anexă la contract, ce face parte integrantă din contract și ce a fost depusă la fila 39 dosar apel.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 2487/19.09.1997(fila 15 dosar_ ) intimații pârâți dețin în proprietate suprafața de 378 m.p., cu lungimea de 39 ml și lățimea de 9,7 ml, teren situat in intravilanul orașului Bals, sola Familial, a cărui configurație apare în schița anexă la contract, ce face parte integrantă din contract și ce a fost depusă la fila 40 dosar apel.
Nu poate primi eficiență în cauză sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate al intimaților pârâți certificatul de moștenitor deținut de cel de la care au cumpărat terenul, I. Gh. V. L., în care este consemnată suprafața de 400 mp, deoarece acesta nu reprezintă act de proprietate, ci contractul de vânzare-cumpărare nr. 2487/19.09.1997 din care rezulta întinderea suprafeței ce a intrat în proprietatea intimaților pârâți si dimensiunile acesteia.
S-a constatat astfel că singurele elemente de care instanța de judecată este obligată a ține seama în stabilirea formei și dimensiunii terenurilor părților, astfel încât să stabilească linia de hotar corectă, sunt cele doua schițe anexa la contractele de vânzare cumpărare, din care rezultă cu certitudine configurația terenurilor dobândite de părți.
Raportând dimensiunile din schițele anexă la contract la măsurătorile si la propunerile de grănițuire efectuate de către expertul desemnat de instanța de fond, Tribunalul a constatat că varianta corespunzătoare a hotarului despărțitor dintre proprietățile părților este amplasamentul reprezentat de linia dreaptă dintre pct.5 și pct. B pe o lungime de 39,18 m. unde pct. B se află dispus la o distanță de 1,39 m față de pct.9 - limită materializată pe planul Anexa 1 supliment (fila 105 dosar fond).
Acest hotar corespunde formei și dimensiunilor terenului părților din schițele anexa la contractele de vânzare cumpărare, care asigură intimaților pârâți o lățime a terenului de 9,75 ml respectiv de 9,74 ml (8,02+3,11-1,39=9,74 ml)- față de 9,7ml din act și o lungime de 39,18 ml. - față de 39 ml în act, iar apelanților reclamanți - o lățime pe latura de N de 22,81 ml si aceeași lățime.
Stabilind hotarul de aceasta manieră suprafața apelanților reclamanți se va reîntregi, la 863 mp-identica celei înscrise în actul de proprietate, iar aceea a intimaților pârâți va rămâne de 380 m.p - cu 2mp mai mult decât în actul de proprietate.
In temeiul dispoz. art.480 C.civ din 1864, constatând că intimații pârâți ocupă din terenul apelanților reclamanți, s-a dispus obligarea acestora să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apelanților reclamanți suprafața de 32 mp. cuprinsă între punctele 5-6-7-8-9-B-5, potrivit Anexei nr.1 supliment, întocmită de expert P. M.(fila 105 dosar fond).
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții N. G., și N. I., criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă, deoarece instanța de judecată a interpretat greșit actul dedus judecății având în vedere că din oficiu a solicitat schițele anexe la contractele de vânzare cumpărare, fără a fi pus în dezbaterea părților această probă, situație în care au fost încălcate dispoz. art.292 Cod pr.civilă; nu s-a făcut o comparare a titlurilor de proprietate ale părților pornind de la dreptul de proprietate al autorilor respectiv al vânzătorilor față de actele de proprietate ale acestora ; nu s-a stabilit starea de fapt reală pe baza probatoriului administrat privind plasarea liniei de hotar atât timp cât s-au respectat vechile semne și nu s-a întâmpinat o opoziție din partea reclamanților, astfel încât nu s-au stabilit concret limitele proprietăților, așa cum erau îngrădite.
Prin decizia nr. 9292/05.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de pârâții N. G. și N. I. împotriva deciziei civile nr. 150/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. Ș., M. A..
S-a casat decizia civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O..
P. a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:
Criticile formulate sunt întemeiate parțial.
În ceea ce privește aplicare dispoz. art.292 Cod pr.civilă raportat la dispunerea din oficiu de către instanță a administrării probei, cu schițelor de plan pentru suprafețele cumpărate, se constată că nu s-au încălcat dispozițiile legale.
Verificând încheierea de ședință din 14 martie 2013 se constată că instanța a pus în discuția contradictorie a părților, din oficiu, necesitatea depunerii la dosar a schițelor de plan pentru suprafețele cumpărate, în urma dezbaterilor avute în ședință cu privire la situația reală a limitelor terenurilor conform schițelor din dosar.
Prin art.292 Cod pr.civilă se prevede în mod expres că instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, deci instanța de apel a procedat în acest sens,uzând de dreptul acordat de lege.
Sunt întemeiate criticile privind stabilirea liniei reale de hotar și a rezolvării acțiunii în revendicare întemeiată pe art.480 cod civil în funcție de actele de proprietate ale părților.
În cadrul procesului ce are ca obiect acțiunea în grănițuire, se determină, prin semne exterioare, linia despărțitoare între două fonduri vecine deci scopul acestei acțiuni este delimitarea proprietăților învecinate.
Este posibil ca grănițuirea, în situația în care reclamanții pretind cotropirea unei suprafețe de teren, să implice o revendicare, în acest caz reclamanții trebuind să dovedească dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de care au fost deposedați.
Așa cum rezultă din actele dosarului, între părți nu au fost litigii cu privire la nerespectarea dreptului de proprietate asupra terenului aflat în posesia reclamanților până la momentul reconstruirii noului gard, respectiv anul 2010.
Potrivit acțiunii reclamanții au pretins că pârâții nu au respectat vechea linie de hotar și prin modalitatea nouă de trasare a hotarului și construirea gardului li s-a încălcat dreptul de proprietate pentru o suprafață de 20 mp, de care au fost deposedați fără drept.
Prin urmare, față de această susținere a reclamanților, revendicarea este consecința traseului noului gard, edificat de pârâți, situație în care determinant în cauză era să se constate dacă a fost respectată sau nu vechea linie de hotar raportat la vechile semne de hotar existente pe teren ( bondoci de ciment).
Cu privire la acești bondoci de ciment, aflați în interiorul proprietății reclamanților, gardul nou fiind edificat în spatele acestora, deci în interiorul proprietății pârâților, există neînțelegeri între părți cu privire la realitatea situării lor. Reclamanții au susținut că pârâții, fără permisiunea lor, i-au mutat în interiorul proprietății lor, iar pârâții au afirmat că au fost obligați să construiască gardul în interiorul propriei lor proprietăți deoarece reclamanții nu au fost de acord să-i mute.
Cum toate părțile au confirmat că respectivii bondoci au constituit semne de hotar era esențial în cauză să se stabilească cu certitudine dacă în prezent se află situați pe amplasamentul vechi sau au fost mutați, situație în care se impunea a se solicita expertului să constate pe teren existența acestor bondoci și să verifice dacă au fost mutați sau nu. Existența bondocilor pe teren rezultă și din nota de constatare întocmită în anul 2010 de Primăria orașului B. (fila 102 dosar fond rejudecare).
Este adevărat că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ și nu constitutiv de drept, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe având ca premisă verificarea identității hotarului actual, determinat prin semne exterioare, dacă acestea există, cu cel inițial, având ca finalitate restabilirea, dacă se impune a situației de fapt existentă la data generării stării de vecinătate.
În speță ambele părți au devenit proprietari prin contractele de vânzare cumpărare încheiate în anul 1997, iar . imobile s-a făcut în forma în care se aflau la acel moment, deci între limitele proprietăților stabilite de gardurile aflate pe teren.
Așa cum rezultă chiar din acțiune între părți nu au existat litigii cu privire la proprietate până în momentul reconstruirii de către pârâți a gardului despărțitor, ceea ce înseamnă că până la acea dată au considerat că aveau în stăpânire suprafața de teren cumpărată.
Prin urmare, fiecare din părți a intrat în posesia unui corp cert și limitat, conform art.1324 Cod civil, fiind predat în starea în care se afla în momentul vânzării, situație în care acțiunea în revendicare își are izvorul în presupusa schimbare a liniei de hotar trasată prin noul gard construit de pârâți.
În atare situație se impunea ca instanța să stabilească cu certitudine existența sau nu pe hotar a semnelor vechi, a amplasării reale a acestora pentru ca în funcție de ele să stabilească realitatea liniei de hotar și, în consecință dacă a existat o ocupare abuzivă de către pârâți a terenului.
Or, în cauză, instanța nu a fost preocupată de existența sau nu pe teren a semnelor de hotar vechi și s-a raportat numai la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert P. M., deși, și acesta cu privire la ocupațiunea abuzivă a terenului de către pârâți a prezentat mai multe variante cu concluzii diferite.
Astfel potrivit măsurătorilor efectuate și prezentate în anexele aferente raportului de expertiză pârâții ocupă fie 32 mp., fie 13,44 mp., fie reclamanții au o suprafață de teren mai mare decât cea deținută în acte, ceea ce demonstrează incertitudinea constatărilor de la fața locului raportat la situația reală a terenurilor la momentul cumpărării acestora de către părți.
În atare situație se constată că nefiind administrate probe cu privire la stabilirea reală a liniei de hotar, schimbarea acesteia fiind fapta juridică ilicită care a produs consecința juridică a acaparării dreptului de proprietate al reclamanților, potrivit susținerii acestora, nu s-a cercetat fondul ceea ce atrage admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului către Tribunalul O., făcându-se aplicarea dispozițiilor artr.312 alin.5 Cod pr.civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 581/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți M. Ș. și M. A., ambii domiciliați în B., .. 122, județul O., împotriva sentinței civile nr.2249/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. G. și N. I., ambii domiciliați în B., .. 122, ., ..
A schimbat sentința în sensul stabilirii liniei de hotar pe amplasamentul stabilit în raportul de expertiză anexa 1, în linie dreaptă pe o distanță de 39,18 m, cuprinsă între punctul 5 și B.
A respins capetele de cerere privind revendicarea și obligația de a face.
A obligat intimații la 800 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
P. a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că la termenul din 11.02.2014 s-a admis proba cu suplimentarea raportului de expertiză de specialitate topografie care să aibă în vedere stabilirea cu certitudine a existenței sau nu a vechilor semne de hotar și amplasamentul real al acestora pentru ca în funcție de ele să se stabilească linia de hotar.
Expert P. M. la data de 16.06.2014 a depus suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Intimații pârâți N. G. și N. I. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care au arătat că lucrarea realizată de experți arată că vechile semne de hotar se pot vedea numai în zona garajului unde actualul aliniament al ușilor a fost deplasat spre interior cu 50 cm., ceea ce este fals.
Aceștia au susținut că semnele de hotar sunt reprezentate de bondoci de beton care se află pe terenul reclamanților atât pe latura despărțitoare a proprietății cât și pe latura despărțitoare a vecinului R..
S-a emis adresă către expert cu obiecțiunilor formulate de intimații pârâți la care expertul a depus supliment la raport de expertiză.
Din răspunsul la răspunsul suplimentului la expertiză a reieșit că expertul a identificate vechile semne de hotar care se pot vedea în zona garajului unde actualul aliniament al ușilor a fost deplasat spre interior cu 50 cm, pe grinzile acoperișului de la garaj au rămas urmele poziționării ușilor și cuiele care au fost bătute.
Expertul a precizat că pe limita dintre proprietățile părților există 4 stâlpi de beton poziționați în curtea reclamantului.
De la acești stâlpi spre proprietatea pârâților aceștia au edificat gardul actual din uluci din lemn și care are o fundație de beton lată de 20 cm.
În prezent aliniamentul gardului este cel prezentat în anexa nr.1 la raportul de expertiză iniția, singura deosebire fiind că în prezent în partea de nord a imobilului reclamantului nu mai există gardul din ulucă de lemn el fiind înlocuit cu tablă.
Expertul a precizat că menține variantele propuse în rapoartele de expertiză depuse anterior cu motivațiile respective .
Față de această situație, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul, a schimbat sentința, în sensul stabilirii liniei de hotar pe amplasamentul stabilit în raportul de expertiză anexa 1, în linie dreaptă pe o distanță de 39,18 m, cuprinsă între punctul 5 și B.
A respins capetele de cerere privind revendicarea și obligația de a face, ca neîntemeiate întrucât în cauză nu s-a dovedit ocuparea unei suprafețe de teren.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat intimații la 800 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții N. G., și N. I., dar și reclamanții M. Ș., și M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs pârâți N. G., și N. I., arată că decizia este nelegală și netemeinică deoarece potrivit art.304 alin.1, pct. 1 Vechiul Cod de proc.civ., menționând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, considerând că instanța de apel a fost alcătuită cu încălcarea dispozițiilor art.24 și 25 Cod proc.civ., care stipulează la alin.1: Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare, astfel în speța de față, dna judecător I. M. a participat și la judecarea fondului și în apel, rejudecare în urma căreia s-a pronunțat aceeași decizie ca ce-a recurată, deși aceasta a formulat cerere de abținere, cererea a fost respinsă.
Un alt motiv arătat este potrivit căruia, în baza art.304 alin.1 pct.7 Cod proc.civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, susținând că se face vorbire de Anexa 1 a Raportului de Expertiză, ori Anexa 1 se referă la cu totul altceva, într-adevăr există o anexă la Raportul de Expertiză dar cuprinsă în suplimentul la Raportul de Expertiză și nu în Raportul de Expertiză, arătând că o consideră ca fiind o eroare materială a crezut că se referă la stabilirea liniei de hotar, însă instanța a continuat și a respins cererea de revendicare imobiliară și obligația de a face care consta în desființarea construcțiilor, astfel consideră aceste motive ca fiind contradictorii.
Arată că instanța de Apel nu numai că a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat i înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ci nu a interpretat în mod corec recomandările Instanței de Casare.
Instanța de Apel doar a suplimentat probatoriul în cauză și a solicitat expertului să stabilească dacă există acele semne vechi de hotar în speță bondocii de ciment. După formularea de obiecțiuni și depunerea de planșe foto, expertul a confirmat existența celor 4 bondoci de ciment poziționați în curtea reclamaților. Aceste concluzii coroborate cu probe administrate în cauză conduc indubitabil la concluzia că la construirea s-au respectat vechile semne de hotar.
Stabilirea dacă s-au respectat sau nu vechile semne de hotar a fost recomandată de e Apel pentru un motiv anume și anume acela de a stabili dacă a existat o abuzivă de către pârâți a terenului. Din motivarea deciziei de casare se desprindemotivația conform căreia: " Este adevărat că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ și nu constitutiv de drept, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile având ca premisă verificarea identității hotarului actual, determinat prin semne, dacă acestea există, cu cel inițial, având ca finalitate restabilirea, dacă se a situației de fapt existentă la data generării stării de vecinătate. In speță părțile au devenit proprietari prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în 7, iar . imobile s-a făcut în forma în care se aflau în acel moment, deci în limitele proprietăților stabilite de gardurile aflate pe teren. Așa cum rezultă chiar din acțiune între părți nu au existat litigii cu privire la proprietate până în momentul reconstruirii de către pârâți a gardului despărțitor, ceea ce înseamnă că cea dată au considerat că avea în stăpânire suprafața de teren cumpărată. in urmare, fiecare din părți a intrat în posesia unui corp cert și limitat, art 1324 Cod Civil, fiind predat în starea în care se afla în momentul vânzării, situație în care acțiunea în revendicare își are izvorul în presupusa schimbare a linie de hotar trasată prin noul gard construit de pârâți.
În atare situație se impunea ca instanța să stabilească cu certitudine existența sau nu a pe hotar a semnelor vechi, a amplasării reale a acestora pentru ca în funcție de ele să se stabilească realitatea liniei de hotar și în consecință daca a existat o ocupare abuzivă de către pârâți a terenului”
Ori din probele administrate în cauză nu rezultă de niciunde că am ocupat abuziv vreo suprafață de teren. De altfel instanța respinge capătul de cerere privind revendicarea ii obligația de a face, confirmând acest lucru.
De observat este că reclamanții sunt cei care au modificat fondul dobândit de iul 1997 .
Reaua credință a reclamanților a fost demonstrată cu toate probele administrate în cauză. Instanța de Judecată trebuie să se raporteze la data sesizării acesteia cu acțiunea în și anume 15.11.2010. la data promovării cererii limitele proprietății lor erau stabilite corect. Aceștia în timpul procesului au început să mute hotarul de la fațadă. Acest lucru l-am dovedit cu proba cu martori (martora rentina fila 46 dosar fond) și interogatoriul reclamantului M. Ș. (fila 40 din dosar) care la întrebarea nr.4 recunoaște acest aspect.
Cartea Funciară a Orașului B. a fost întocmită înainte de promovarea acțiunii de către reclamanți și reflectă întocmai starea de fapt de la acea dată. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul la anexa 3 stabilește că "din măsurarea terenului și ținând cont de limita stabilită la stradă conform măsurătorilor Primăriei în 2010, înscrise în Cartea funciară, suprafața de teren deținută ar fi de 831 mp + 49,92 mp = 880,92 mp suprafață mai mare decât în acte cu 17,92 mp. In concluzie în anexa 3 din raport și reclamanții au mai mare cu 17,92 mp, deci se impune ca aliniamentul să rămână același. Se poarte observa din planșele foto nr. 1 și 2 din dosar cum deja Primăria Orașului B. a făcut lucrări de modernizare și a respectat Cartea Funciară a Orașului B.. Se observa cum asfaltul turnat nu este turnat la limita proprietății reclamanților ci Cartea Funciară a orașului B..
Se inoculează de către reclamanți o falsă problemă a alinierii cu celelalte iți. In primul rând dacă într-adevăr se dorea o astfel de aliniere, problema era le către reprezentanții primăriei înainte de a întocmi cartea funciară. In al doilea rând se poate observa din planul de situație depus de noi la fila 93 din dosar că singurele de teren care nu au suferit modificări sunt cele ale noastre. Vecinii reclamanților sunt cei care s-au aliniat cu aceasta la fațadă, aceștia având suprafețe mai mici înainte de aliniere. Se poate observa din planul de situație în proprietatea reclamanților era aliniată cu acea grămadă de pietriș și limita de la fațadă se termina la limita grămezi de pietriș (grămadă care apare în planșele foto efectuate de noi la o varii acțiunii).
Mai mult decât atât se pune problema al cui va fi trenul rămas în urma retragerii aliniamentului în condițiile în care Cartea Funciară a orașului nu îl cuprinde. Acel teren nu ar avea nici un regim juridic și nu ar aparține nimănui.
Impactul mutării gardului ar fi unul împovărător.
Mai mult decât atât prin completarea la raportul de expertiză expertul face vorbire de desființarea unor anexe, capăt de cerere cu care Instanța nu a fost investită. Prin montarea gardului ni se îngrădește accesul în spatele casei. Dacă am muta gardul nu am mai avea acces în spatele casei. Prin montare pavelelor am făcut o investiție de cca 4 600 Iei.
Analizând toate celelalte variante și anexe la raportul de expertiză, singura care își e aplicabilitatea este anexa 3.
În baza art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod Procedură Civilă "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Decizia a fost dată cu încălcarea legii privind cheltuielile de judecată.
În drept își întemeiază recursul pe disp. art.304 pct.1,7,8 și 9 Cod proc.civ.
În motivele de recurs formulate de recurenții reclamanți se arată că:
Apreciază că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța a dat o greșită interpretare a probelor administrate în cauză.
Insă problema stringentă și care trebuie rezolvată pentru a fi respectat principiul aflării adevărului și pentru a se stabili situația reală care ar trebui să existe e legată de faptul că instanța de apel nu a ținut de toate probele administrate în cauză pentru a pronunța o soluție legală și temeinică . Astfel, așa cum reiese fără u echivoc din actele de proprietate deținute de către noi, părțile, dar și din actele cu planurile de situație deținute de către Primăria orașului B. și depuse la dosar, reclamanții ar fi trebuit să avem o lățime la frontul stradal de 23ml, în stabilirea de către d-1 expert în anexa 1 supliment la raportul de expertiză ( fila 105 dosar fond în rejudecare) a punctului 5 ca și punct final pe latura de nord a limitei de hotar dintre noi, avem o lățime la frontul stradal de numai 22,81 ml, cu 19 cm puțin decât ar fi trebuit în mod legal sa avem, conform actului nostru de proprietate act autentificat și care produce efecte în modalitatea în care este realizat.
P. că realitatea arătată și de către probele din dosar este aceea că intimații pârâți au edificat noul gard pe un alt amplasament decât cel vechi, spre interiorul proprietății noastre. . Chiar dacă intimații-pârâți au construit gardul pe partea dinspre dumneaei a bondocilor de ciment, acești bondoci nu reprezintă vechiul amplasament al gardului, ci se află în interiorul proprietății noastre .
Acest fapt, că nu a fost respectat vechiul amplasament al gardului de către intimații-pârâți este relevat și de concluziile raportului de expertiză - supliment efectuat în această fază de apel și se coroborează și cu celelalte probe cu înscrisuri de care făceam vorbire mai sus.
In ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, solicită obligarea intimaților-pârâți la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de-a tuturor ciclurilor procesuale, reprezentate de contravaloarea taxelor judiciare de timbru, onorarii experți și onorarii avocați, atât timp cât toate capetele de judecată formulate de către noi sunt întemeiate, iar cei ce cad în pretenții sunt intimații.
Față de cele arătate solicită admiterea recursului și schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea intimaților pârâți la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de-a lungul tuturor ciclurilor procesuale .
În drept, își întemeiază recursul pe disp.art.304 pct. 7, 8, 9 și art.312 C.proc.civ.
Ambele recursuri sunt fondate.
Motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 1 cpc nu este admisibil, deoarece judecătorul considerat a fi într-o situație de incompatibilitate a formulat declarație de abținere, care a fost respinsă printr-o încheiere irevocabilă.
Prin urmare, soluționarea declarației de abținere fiind irevocabilă, potrivit disp. art. 34 al. 1 cpc, nu se poate formula recurs împotriva unei astfel de soluții.
Indiferent de modul în care a fost soluționată cererea de abținere, cei nemulțumiți de rezolvarea acestui incident procedural au dreptul de a formula cerere de recuzare, iar, în situația în care este respinsă, încheierea poate fi atacată pe calea recursului.
Este întemeiat motivul de recurs invocat de toți recurenții potrivit disp. art. 304 pct. 7 cpc.
Astfel, se constată că hotărârea contestată cuprinde într-o formă extrem de restrânsă argumentele și raționamentele juridice care au format convingerea instanței.
Practic, considerentele se reduc la a relua concluziile expertului, după care se expune soluția, fără a se argumenta modul în care s-a ajuns la o astfel de soluție.
Or, nemotivarea unei hotărâri atrage nulitatea acesteia, cu condiția probării unei vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului în litigiu, vătămare care poate fi justificată de imposibilitatea efectuării controlului judecătoresc sau de imposibilitatea criticării unei soluții insuficient motivate.
Pe de altă parte, din enumerarea motivelor de recurs cuprinsă în disp. art. 304 C., motivul de la pct. 7 – când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină – reprezintă un caz de modificare a hotărârii, iar nu de casare a acesteia, potrivit disp. art. 312 al. 3 C..
Varianta casării hotărârii în temeiul art. 312 al. 5 C. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare poate fi acceptată în ideea că, în lipsa oricăror considerente nu se poate ști dacă soluția dată este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului, ceea ce este cazul în speța de față.
Astfel, cauza nefiind analizată sub toate aspectele invocate, sunt incidente prevederile art. 312 cod procedura civila si nu se impune analiza celorlalte motive de recurs invocate de recurenți.
În practica judiciară s-a statuat că noțiunea de proces echitabil consacrată de juriprudența CEDO presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Decizia pronunțată de tribunal nu respectă prin urmare exigențele art. 261 punct 5 Cod pr. civilă, în sensul că nu s-a răspuns argumentat tuturor cererilor și apărărilor formulate.
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune și obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994) ceea ce presupune gruparea criticilor pe motive de drept sau pe aspecte de fapt comune, din care să rezulte logic motivul care a dus la pronunțarea unei anumite soluții.
Curtea europeană a apreciat ca fiind o motivare insuficientă preluarea integrală a hotărârii anterioare, fără a aduce argumente concrete în susținerea unui punct de vedere (Hotărârea din 31 martie 2009, cauza Rache și Ozun c. României sau cauza M. c. României - cererea nr._/03, hotărârea din 31.03.2009) sau ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor (cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
În cauza Luka împotriva României, hotărârea din 21.07.2009, Curtea Europeană a decis că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță. Aceste argumente sunt valabile și pentru judecata în fond sau în apel a pricinii, nepronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în ansamblul său semnifică încălcarea substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
În speță, se constată că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția pronunțată, astfel că decizia atacată nu răspunde obiectivului de a asigura părților un proces echitabil.
Ca urmare, în condițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți N. G., și N. I. și de către recurenții reclamanți M. Ș., și M. A., împotriva deciziei civile nr.581/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
Casează decizia civilă nr.581/02.12.2014 și trimite cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2015
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.S.A.C.
3ex/G.L./ 02 03 2015
J.F.C.I.
J.Apel.I.B.
| ← Strămutare. Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
