Anulare act. Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 39/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 39/2015
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta ., împotriva deciziei civile nr.815/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, intimat A. L. G. M., intimat A. M. O., intimata A. L. M. M., și intimata O. E., având ca obiect anulare act îndreptare eroare materială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic Bonciog F. G. pentru intimat C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimat C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, și de către intimații A. L. G. M., A. M. O., A. L. M. M., și O. E..
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic Bonciog F. G. pentru intimat C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, solicită respingerea recursului, susținând că motivele de recurs sunt aceleași cu cele de la fond, solicită a se avea în vedere motivele din întâmpinare, menționând că sunt încheiate legal contractele și nu se pune problema restituirii unui imobil.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. 8/215/19.08.2002, reclamanta R. G. a chemat în judecată pe pârâții R.A.A.D.P.F.L. C., ., A. L. G. M., A. I. M. O., A. L. M. M. și O. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 351/11.02.1997, privind imobilul situat in C., ..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, printr-o hotărâre judecătorească, i s-a restituit parțial imobilul situat in C., ., cealaltă parte fiind proprietatea . în baza contractului nr. 51/1973, care a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 42 și art. 43 din Legea 4/1973, raportat la art. 7 din HCM/880/1975.
S-a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile menționate, respectiv art. 42, statul putea vinde locuințele de care dispunea, altele decât cele aflate în blocuri, care se încadrau în categoria „case mici” – cu o locuință sau un număr redus de locuințe, iar imobilul nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 42 și nu a fost menționat în lista aprobată de către C. de Miniștri.
Reclamanta a mai învederat că părțile nu pot invoca uzucapiunea de 10-20 ani, contractul fiind lovit de nulitate în condițiile art. 1894 Cod civ., neputând constitui just titlu.
Actiunea reclamantei a fost intemeiata pe dispozitiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
La data de 20.09.2002, pârâții A. L. G. M., A. I. M. O., A. L. M. M. și O. E., precum și . au formulat întimpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că între părți mai există o cauză care are ca obiect constatarea nulității absolute a celor 2 contracte de vânzare-cumpărare care formează obiectul dosarului 4810/2001 al Tribunalului D., invocându-se excepția de litispendență.
Pe fond, pârâții au precizat că actul de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 a fost încheiat în baza Legii nr.4/1973 între fostul oficiu pentru construire de locuințe proprietate personală, întreprindere subordonată fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular, în calitate de vânzător și A. L. M. M., în calitate de cumpărător, contractul fiind încheiat cu respectarea condițiilor Legii nr. 4/1973 și cu bună credință.
Pârâții au mai învederat că pârâta A. L. M. M. a avut calitatea de chiriaș în imobil, iar de la data preluării și până la apariția Legii nr. 4/1973 statul a deținut imobilul în baza unui titlu - Decretul 92/1950, cel puțin aparent cu consecința aplicării dispozițiilor care reglementează procedura vânzării către chiriaș și că, până la data apariției Legii nr.112/1995 reclamanta nu a revendicat imobilul și nu a notificat părților contractante, intenția sa privind exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu bună credință, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 4/1973 care permiteau vânzarea către chiriași a locuințelor.
Pârâții au mai învederat că pârâta cumpărătoare ocupa în calitate de chiriaș apartamentul situat la etajul 1 al imobilului format din 3 apartamente, încheind contractul cu bună credință, căreia Legea nr.10/2001 îi conferă consecințe similare principiului error comunis facit jus, stabilindu-se că actul juridic a fost încheiat cu respectarea legii și cu bună credință și este pe deplin valabil, iar în ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare nr. 351/11.02.2001 pârâta . a fost de bună credință, având reprezentarea că încheie actul cu adevăratul proprietar.
La data de 25.10.2002 R.A.A.D.P.F.L. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A arătat că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă, pentru încheierea acestuia pârâții îndeplinind condițiile cerute de art. 42 si 43, ocupând cu titlul de chiriași apartamentul în litigiu și că la perfectarea actului de vânzare-cumpărare atât cumpărătorii cât și vânzătorii, respectiv statul au fost de bună credință care este ocrotită atât de legea generală cât și de legea specială – Legea nr.10/2001.
La data de 12.03.2008, reclamanta R. G. a depus la dosarul cauzei cerere prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamantă a ., ca urmare a transmisiunii calității procesuale prin act cu titlu particular, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2738/10.04.2003.
Prin sentința civilă nr.6893/23.04.2009, Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții R.A.A.D.P.F.L. C., . C., A. L. G. M., A. I. M. O., A. L. M. M. și O. E., a fost disjunsă precizarea la acțiune formulată la data de 02.04.2009.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta S.C.D. . pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 100 din 04.03.2010 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins apelul formulat de reclamanta ., reținându-se că sunt neîntemeiate criticile apelantei.
Împotriva acestei decizii și a sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.C.D. . ca fiind nelegală.
Prin Decizia nr.836 pronunțată la data de 21 iunie 2010, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de recurenta reclamantă . împotriva deciziei civile nr. 100 din 4 martie 2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost casată decizia civilă sus menționată, fost admis apelul declarat de reclamanta ., împotriva sentinței civile nr. 6893/23.04.2009, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria C..
În ședința publică din data de 26.10.2010 reclamanta a invocat excepția de conexitate a dosarului nr._/215/2009 al Judecătoriei C. la prezenta cauză.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 26.10.2010 instanța a admis excepția de conexitate a dosarului nr._/215/2009 la prezenta cauză; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R. G. și a dispus scoaterea acesteia din cauză.
În baza art 246 C.p.civ instanța a luat act de renunțarea reclamantei . C. la judecata împotriva pârâtei RAADPFL C. și a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte și a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Județean D.- Direcția Județeană de P. și Servicii.
Prin sentința civila nr._ din 12.07.2011 Judecătoria C., pronunțându-se in rejudecarea cauzei, a respins acțiunea precizata formulata de reclamanta.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 62/9.02.2012 a Tribunalului D..
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta . C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanțele au aplicat în mod greșit dispoz. art. 1202 alin 2 cod civil, motiv de recurs prev. de art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Prin decizia nr 7956/09 07 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. in dosarul_ a fost admis recursul, au fost casate atât decizia 62/2012 a Tribunalului D. cât și sentința civila nr._ din 12.07.2011 a Judecătoriei C. și a fost trimisa cauza spre rejudecare la Judecatoria C..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a concluzionat ca faptul că instanțele nu au soluționat acțiunea prin prisma Legii 10/2001, respectiv a dispozițiilor art.45 alin.5, nu au făcut verificări privind modul de soluționare a notificării formulate de R. G. și nu au cercetat fondul cauzei prin prisma acestui temei juridic, diferit de acțiunea în nulitate soluționată pe dreptul comun.
A indicat, de asemenea, că, în rejudecare, se va verifica dacă reclamanta a atacat actele de înstrăinare în termenul de prescripție prevăzut de Legea 10/2001, în forma existenta la data formulării acțiunii, respectiv anul 2002, înainte de modificarea adusă prin Lg. 247/2005, dacă au existat cazuri de întrerupere sau suspendare a prescripției.
În rejudecare cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr_ .
Prin sentința civilă nr.1668/11.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții C. Județean D.-Direcția Județeană de P. și Servicii, A. L. G. M., A. M. O., A. L. M. M. Și O. E..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta R. G. a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.51/1973 și 351/11.02.1997 privind imobilul situat în C., ., în contradictoriu cu pârâții RAADPFL C., ., A. L. G. M., A. I. M. O., A. L. M. M. și O. E., acțiune întemeiată pe dispozitiile art.46 din Legea 10/2001 și că reclamanta este proprietara unei părți din imobilul din litigiu, restituit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr.2975/1998 a Judecătoriei C., atribuit prin decizia civilă nr. 480/2007 pronunțată de Tribunalul D. prin care s-a sistat starea de indiviziune a acestui imobil, pe care l-a redobândit împreună cu sora sa.
C. procesual fixat inițial a fost modificat la 12.03.2009, prin transmiterea calității procesuale active a reclamantei R. G. către . de vânzare de drepturi succesorale intervenit între acestea, precum și prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Jud.D. - Direcția Județeană de A. și Servicii D..
In ceea ce privește prescripția acțiunii introduse de reclamanta instanța a reținut că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14.02.2001, iar termenul prevăzut de art. 46 alin. 5 a fost prelungit succesiv cu cate 3 luni prin OUG nr. 109/2001 si OUG 145/2001 și s-a împlinit la data de 14.08.2002, iar ștampila poștei pe plicul acțiunii reclamantei este cu data de 14.08.2002, astfel încât cererea a fost introdusa in termenul de prescripție speciala reglementat de Legea nr. 10/2001 nemaifiind necesară analizarea existentei vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție.
Față de aceste considerente instanța a respins excepția prin încheierea din data de 12.11.2013.
Analizând acțiunea pe fond prin prisma temeiului de drept indicat, instanța a reținut că actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, iar în cazul actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, acestea sunt valabile numai dacă actul a fost încheiat cu bună-credință.
In speța, s-a constatat că imobilul a fost naționalizat, în baza Decretului nr. 92/1950, iar contractul de vânzare-cumpărare nr.51/1973 a fost încheiat sub incidența Legii nr. 4/1973, care dădea posibilitatea statului să vândă un anumit tip de clădiri, apartamente sau case mici persoanelor fizice, după ce era asigurat fondul necesar de locuința pentru închiriere, iar înstrăinarea se făcea pentru persoanele care nu dețineau o altă locuință în baza unei repartiții, cu atribuirea în folosință a terenurilor aferente construcției și cu eliberarea unui titlu de proprietate în forma prevăzută în anexă la lege.
Instanța a apreciat că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat au fost respectate prevederile Legii nr. 4/1973. Conform art. 42, legea prevede ca „după asigurarea fondului de locuințe destinat pentru închiriere, statul poate vinde celelalte de care dispune cetățenilor pe care le ocupa in calitate de chiriași.” Legea nu distinge intre persoanele din categoria chiriașilor, astfel încât vânzarea se poate face oricărei persoane cu drepturi locative proprii, nefiind necesar sa se facă doar titularilor contractelor de închiriere.
De asemenea, s-a apreciat că efectuarea vânzării de locuințe în condițiile inexistenței aprobării unei liste anuale de către C. de Miniștrii, conform prevederilor art. 43 alin. 2, nu constituie motiv de nulitate absolută.
Potrivit art. 43 alin. 3 si 4 normele pentru determinarea prețului de vânzare a locuințelor sunt cele stabilite prin decret al Consiliului de Stat. Evaluarea clădirilor de locuit destinate vânzării se face de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului Bucuresti, la propunerea unor comisii compuse din specialiști, delegați ai administrației financiare, ai întreprinderilor de administrare a fondului locativ de stat, cetățeni cu prestigiu și autoritate domiciliați in cartierul in care se afla clădirile puse în vânzare. Listele cu preturile stabilite pe fiecare locuința ce se pune în vânzare vor fi afișate la sediul consiliilor populare, la clădirile puse in vânzare si in alte locuri unde pot fi consultate de cetățeni.
In cauza, instanța nu a reținut susținerile reclamantei prin care a arătat ca nu au respectate condițiile legii privind evaluarea imobilului, evaluarea făcându-se anterior vânzării imobilului, astfel cum prevăd dispozițiile legale.
In aceste condiții, instanța a constatat că în speța au fost respectate condițiile reglementate de Legea nr.4/1973.
In ceea ce privește buna credința a părților instanța a constatat ca atât vânzătorul, cât și cumpărătorii au fost de bună-credință la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare întrucât la data încheierii contractului, în anul 1973, problema restituirii imobilelor către foștii proprietari era exclusă. Astfel, la data respectivă era mai mult decât evidentă buna-credință a ambelor părți contractante.
Instanța a avut în vedere ca la nivelul anului 1973, când s-a încheiat contractul, atât Constituția din anul 1965, cât și legislația consacrau dreptul absolut, imprescriptibil și insesizabil al tuturor bunurilor aflate în patrimoniul statului și nimeni nu putea contesta titlul statului, fapt ce a devenit posibil de abia după anul 1989. Din acest motiv, statul, care se prezenta ca un titular de drepturi reale, obiective și absolute, dispunea asupra acestora conform voinței sale, iar,în aceste condiții dreptul subdobânditorului de bună-credință al unui imobil, preluat de stat fără titlu valabil și înstrăinat, rămâne definitiv dobândit, chiar dacă provine de la un non dominus.
Instanța a respins și susținerile reclamantei ca părțile contractante nu au fost de buna credința, fraudând legea apreciind că nu au suport probator.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 ca neîntemeiata.
Urmare a respingerii acestei cereri cu consecința menținerii contractului de vânzare-cumpărare, a respins și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare subsecvent, respectiv contractul nr. 351/11.02.1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.815/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de apelanta ., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Fuchs Iudith, C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1668/11 02 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, in contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, cu sediul în C., județul D., A. L. G. M., cu domiciliul în Pitești, .. 1, .. D, ., județul Argeș, A. M. O., cu domiciliu în Malu M., ., județul D., A. L. M. M., cu domiciliul în C., .. 73, . si O. E., cu domiciliul în Pitești, Aleea Carpenului, ., județul Argeș.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, apelul a fost nefondat, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.
Astfel, în motivarea apelului, s-a arătat, în mod generic, că instanța nu a analizat în concret motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, și s-au reiterat motivele din cererea de chemare in judecată.
Tribunalul a constatat, analizând sentința apelată, că instanța de fond a analizat motivele de nulitate invocate de apelantă, reținând că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat au fost respectate prevederile Legii nr. 4/1973, întrucât, în lege, se prevedea ca, după asigurarea fondului de locuințe destinat pentru închiriere, statul poate vinde celelalte imobile de care dispune cetățenilor pe care le ocupa in calitate de chiriași, fără să se distingă între persoanele din categoria chiriașilor, astfel încât vânzarea se poate face oricărei persoane cu drepturi locative proprii, nefiind necesar să se facă doar titularilor contractelor de închiriere.
În ceea ce privește inexistența aprobării unei liste anuale de către C. de Miniștrii, conform prevederilor art. 43 alin. 2, s-a apreciat, în mod just, că lipsa listei anuale nu constituie motiv de nulitate absolută, așa cum, de altfel, se statuase cu putere de lucru judecat și prin Decizia civilă nr. 2155/15.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel C..
Instanța de fond a analizat susținerile reclamantei privind încălcarea disp art 42 și 43 din legea 4/1973.
Astfel, disp art 42 din actul normativ sus menționat prevăd că:" …statul poate vinde celelalte locuințe de care dispune in primul rând cele din clădiri in care exista si apartamente proprietate personală, casele mici - cu o locuință sau cu un număr redus de locuințe - construite din materiale inferioare sau din materiale durabile, dar cu o uzura avansata, precum si cele cu mai multe locuințe, tip blocuri.
Nu se vând locuințele aflate in administrarea directa a intreprinderilor si organizațiilor economice de stat destinate salariaților acestora, pentru închiriere.
Locuințele se vând cetățenilor care le ocupa in calitate de chiriași."
Prin urmare, contrar susținerilor apelantei reclamante imobilul in cauza nu era exceptat de la vânzare și se încadrează in categoria celor care puteau fi vândute.
În ceea ce privește prețul locuinței, acesta s-a stabilit cu respectarea disp art 43 din același act normativ.
Astfel, in acest articol se arata ca: " Vinzarea locuintelor din fondul locativ de stat se va face esalonat. C. de Ministri va aproba anual lista clădirilor ce se pun in vinzare, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare judetene si al muncipiului Bucuresti. Normele pentru determinarea prețului de vânzare a locuințelor se vor stabili prin hotarire a C. de Miniștri, ținând seama in principal de tipul construcției, materiale din care este executata, gradul de dotare si finisaj, starea tehnica si uzura in timp. Evaluarea clădirilor de locuit destinate vânzării se face de comisii stabilite de comitetele executive ale consiliilor populare județene si al municipiului București, compuse din specialiști, delegați ai administrației financiare, ai intreprinderilor de administrare a fondului locativ de stat, cetățeni cu prestigiu si autoritate domiciliati in cartierul in care se afla cladirile puse in vinzare.
Listele cu preturile stabilite pe fiecare locuință se pune in vânzare vor fi afișate la sediul consiliilor populare, la clădirile puse in vânzare si in alte locuri unde pot fi consultate de cetateni. La preturile stabilite, chiriașii sau alți cetățeni pot face contestații la comitetele executive ale consiliilor populare pe lângă care funcționează comisiile de evaluare, in termen de 30 zile de la ata afisarii. Comitetele executive ale consiliilor populare vor solutiona contestatiile si vor afisa preturile definitive, in 3o zile de la expirarea termenului prevazut pentru depunerea contestatiilor."
Instanța de fond a făcut analize și cu privire la preț, reținând că s-au respectat disp art. 43 alin. 3 și 4, că acesta s-a stabilit potrivit normelor pentru determinarea prețului de vânzare a locuințelor și că evaluarea s-a făcut anterior vânzării imobilului, astfel cum prevăd dispozițiile legale.
În ceea ce privește buna credința a părților, instanța a constatat ca atât vânzătorul, cât și cumpărătorii au fost de bună-credință la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare întrucât la data încheierii contractului, în anul 1973, problema restituirii imobilelor către foștii proprietari era exclusă și atât Constituția din anul 1965, cât și legislația consacrau dreptul absolut, imprescriptibil și insesizabil al tuturor bunurilor aflate în patrimoniul statului și nimeni nu putea contesta titlul statului, fapt ce a devenit posibil de abia după anul 1989. Din acest motiv, statul, care se prezenta ca un titular de drepturi reale, obiective și absolute, dispunea asupra acestora conform voinței sale, iar, în aceste condiții dreptul subdobânditorului de bună-credință al unui imobil, preluat de stat fără titlu valabil și înstrăinat, rămâne definitiv dobândit, chiar dacă provine de la un non dominus.
De altfel, buna credință se prezuma și este necesar a exista in momentul încheierii actului, apelantei revenindu-i sarcina sa răstoarne prezumția, ceea ce aceasta nu a făcut.
Cu privire la frauda la lege întrucât imobilul nu era in circuitul general, tribunalul a apreciat că aceasta critică, care nici nu s-a probat, nu este întemeiată deoarece naționalizarea unui bun prin Decretul nr. 92/1950, nu echivalează cu scoaterea lui din circuitul general.
În concluzie, instanța a respins apelul declarat de reclamanta . ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs arată că instanța de apel trebuia să interpreteze dispozițiile art.45 alin.2 din Legea 10/2001 în sensul că actul de vânzare cumpărare nr.51/1973 este nul absolut, indiferent dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării sau nu.
Mai arată că, soluționând cauza prin prisma dispoz. art.45 alin.2 din Legea 10/2001, instanța de judecată trebuia doar să verifice buna credință a subdobânditorilor imobilului, reaua credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate rezultă din contractul de închiriere nr._/01.11.1973 încheiat între RAADPFL C. și A. G., evaluare imobil efectuat la solicitarea lui A. G. la data de 27.09.1973, contract de vânzare cumpărare nr.51/1973 încheiat de OCLPP D. și A. L. M., acte existente la dosarul nr._ al Tribunalului D..
Arată că au fost încălcate dispozițiile art.43 din decretul 4/1973 care precizează modalitatea de vânzare a acestor locuințe, iar cât privește contractul subsecvent, în cauză se aplică principiul „resolute jure dantis, resolvitur jus accipientis” și „nemo potest ad allium transferre, quam ipse habet” iar subdobânditorul . nu se poate prevala de bună credință întrucât între vânzătorul A. I. M. O. și reprezentantul societății există identitate, iar pe de altă parte între ceilalți vânzători și reprezentantul societății există o relație de rudenie – mama/frate/soră.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință a cererii de chemare în judecată.
Recursul este nefondat.
Motivele de recurs converg spre ipoteza potrivit căreia instanța de apel nu ar fi interpretat în mod corect dispozițiile art.45 alin.2 din Legea 10/2001.
Se mai arată că, soluționând cauza prin prisma dispoz. art.45 alin.2 din Legea 10/2001, instanța de judecată trebuia doar să verifice buna credință a subdobânditorilor imobilului, reaua credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate rezultând din contractul de închiriere nr._/01.11.1973 încheiat între RAADPFL C. și A. G., evaluare imobil efectuat la solicitarea lui A. G. la data de 27.09.1973, contract de vânzare cumpărare nr.51/1973 încheiat de OCLPP D. și A. L. M., acte existente la dosarul nr._ al Tribunalului D..
Ori, instanțele de fond au aplicat în mod corect dispozițiile legale mai sus citate, problema fiind în esență de calificare a bunei credințe a subdobânditorilor imobilului, chestiune care poate fi rezolvată numai prin modul în care instanțele au înțeles să interpreteze ansamblul probator administrat în cauză, printre care și probele enumerate de către recurent.
În aceste condiții, criticile de nelegalitate se transformă în critici de netemeinicie, inadmisibil a fi invocate pe calea de atac a recursului prevăzut de disp. art. 304 cpc.
În ceea ce privește eventuala încălcare a dispozițiilor art. 43 din decretul 4/1973, aceste motive de nulitate ar putea prezenta relevanță numai în condițiile în care s-ar fi constatat reaua credință la încheierea actului de vânzare, astfel cum impun dispoz. art.45 alin.2 din Legea 10/2001, fapt ce nu s-a petrecut în speța pendinte.
După cum au constatat și instanțele de fond este dificil a fi pusă în discuție o eventuală rea credință a subdobânditorilor la nivelul anului 1973, moment la care nu exista absolut nicio certitudine cu privire la o potențială restituire a imobilelor către foștii proprietari.
Referitor la contractul subsecvent, nu se mai pune problema analizei acestuia, de vreme ce primul contract nu a fost declarat a fi nul.
Concluzionând, potrivit disp. art. 312 cpc, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ., împotriva deciziei civile nr.815/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEAN D.-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE P. ȘI SERVICII, intimat A. L. G. M., intimat A. M. O., intimata A. L. M. M., și intimata O. E., având ca obiect anulare act îndreptare eroare materială.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.S.A.C.
2ex/G.L./ 29 01 2015
Jud.fond.C G.B.
J.Apel V.F.
| ← Strămutare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 794/2014. Curtea de... → |
|---|
