Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 794/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 794/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 794/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 794

Ședința publică de la 09 Mai 2014

Completul constituit din:

Președinte: I. M.

Judecător: S. A. C.

Judecător: M. M.

Grefier: A. Golașu

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea S. M. împotriva deciziei civile nr. 294/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C. – Instituția Primarului, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- prin serviciul registratură, în data de 11.04.2014, recurenta-contestatoare a depus o cerere prin care solicită repunerea pe rol a cauzei,

- deși citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2,5 lei aferentă cererii de repunere pe rol și a timbrului judiciar de 0,15 lei, aceasta nu se achită de această obligație,

- părțile, deși legal citate, lipsesc și nici nu cer judecarea în lipsă,

- având în vedere că prin încheierile de ședință de la 25.01.2013, 29.03.2013, 07.06.2013, 27.09.2013 și 24.01.2014 a fost menținută măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință de la 16.11.2012, termenul perimării s-a împlinit în data de 16.11.2013.

Curtea, având în vedere că recurenta nu face dovada timbrării cererii de repunere pe rol, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru acest termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995, anulează cererea de repunere pe rol.

După care, din oficiu, având în vedere referatul grefierului de ședință, redeschide judecata pricinii și, în baza dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ., invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. decizia recurată, Tribunalul D. a admis excepția perimării și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S. M. împotriva deciziei nr. 17/21.01.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C. prin P., reținând, în esență că pricina a rămas în nelucrare din vina contestatoarei mai mult de un an

Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs contestatoarea S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul termen de judecată a fost fixat la 26.10.2012, dată la care instanța a acordat un nou termen de judecată pentru 16.11.2012 în vederea refacerii procedurii de citare a recurentei și achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei.

La termenul de judecată acordat în data de 16.11.2012, constatând că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a cerut, în scris, judecarea în lipsă, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., a fost suspendată judecarea recursului.

În data de 17.12.2012, recurenta S. M. a formulat cerere de repunere pe rol, fiind fixat în acest sens termen de judecată la data de 25.01.2013.

La termenul de judecată din 25.01.2013, a fost respinsă cererea de repunere pe rol și menținută măsura suspendării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., dispusă prin încheierea de ședință de la 16.11.2012.

În data de 11.02.2013, recurenta S. M. a formulat a nouă cerere de repunere pe rol, fiind fixat în acest sens termen de judecată la data de 08.03.2013.

La acest din urmă termen de judecată, constatând că recurenta nu a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, pricina a fost amânată pentru data de 29.03.2013.

P. încheierea de ședință dată în data de 29.03.2013, Curtea, a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării recursului dispusă prin încheierea de ședință de la 16.11.2012.

P. cererea depusă prin serviciul registratură în data de 09.05.2013, recurenta S. M. a introdus o nouă cerere de repunere pe rol.

Curtea a fixat termen pentru redeschiderea judecății la 07 iunie 2013, dată la care, având în vedere că recurenta nu s-a achitat de obligația de a timbra cererea de repunere pe rol cu suma de 2,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, a anulat cererea și a dispus menținerea măsurii suspendării recursului dată prin încheierea de ședință de la 16.11.2012.

P. încheierea de ședință de la 27.09.2013, urmare a cererii recurentei din 19.08.2013, și prin încheierea de ședință de la 24.01.2014, urmare a cererii recurentei din 08.01.2014, Curtea, având în vedere că recurenta nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor legale, a anulat cererile de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării pricinii dispuse în data de 16 noiembrie 2012.

În data de 11 aprilie 2014, recurenta S. M. a formulat a nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, fără a o timbra anticipat și fără a face dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru termenul de judecată fixat în cauză la data de 09.05.2014.

La termenul fixat în data de 09 mai 2014, Curtea, din oficiu, așa cum rezultă și din practicaua deciziei, a invocat excepția perimării, excepție ce o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, apreciază că prin nenumăratele cereri de repunere pe rol formulate de recurenta S. M., fără însă a fi timbrate sau a se solicita judecarea în lipsa părților, nu a fost întrerupt cursul perimării în înțelesul dispozițiilor art. 249-251 Cod proc. civ, ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 16 noiembrie 2012, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părților, măsură menținută prin încheierile de ședință din 25 ianuarie 2013, 29 martie 2013, 07 iunie 2013, 27 septembrie 2013 și 24 ianuarie 2014.

Ca urmare, constatând că de la data încheierii de suspendare din data de 16 noiembrie 2012, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, Curtea, în temeiul art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimată cererea de recurs.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de contestatoarea S. M. împotriva deciziei civile nr. 294/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C. – Instituția Primarului, având ca obiect obligația de a face.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09 Mai 2014.

Președinte,

I. M.

Judecător,

S. A. C.

Judecător,

M. M.

Grefier,

A. Golașu

Red. IM

Tehnored. AG/16.04.2014

Jud. fond: R. S. G. și G. C. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 794/2014. Curtea de Apel CRAIOVA