Legea 10/2001. Decizia nr. 330/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 330/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 330/2014
Ședința publică de la 06 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta F. A. R. cu domiciliul în București, .. 106, ., ., împotriva sentinței civile nr.143/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat M. C. P. P., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 31.01.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 06.02.2014.
CURTEA
Asupra apelului civile de față:
P. sentința civilă nr. 143/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis excepția tardivității formulării contestației.
S-a respins ca tardivă contestația formulată de reclamanta F. A. R., cu domiciliul în București, .. 106, nbl. 84, . în contradictoriu cu pârâtul M. C. P. P..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, obiectul prezentei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 îl constituie dispoziția nr._/20.06.2006 emisă de Primăria Mun. C., astfel cum a fost modificată prin dispoziția nr. 2663/14.11.2012, dispoziție prin care notificarea nr. 694/N/2001 a fost soluționată în mod incomplet, reclamanta invocând existența dolului, prin care pârâta a urmărit inducerea sa în eroare cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 72,90 mp.
Dispoziția nr._/20.06.2006 emisă de Primăria Mun. C., prin care a fost soluționată notificarea nr. 694/N/2001 a fost comunicată reclamantei, conform disp. art. 25 alin. 3 Legea nr. 10/2001. Această dispoziție a fost modificată de Primăria Mun. C. prin dispoziția nr. 2663/14.11.2012. Această din urmă dispoziție a fost comunicată reclamantei la data de 22.11.2012, astfel cum reiese din înscrisul depus de reclamantă în dovedirea cererii și aflat la fila 22 din dosar.
Art.26, alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată instituie termenul de 30 de zile, termen în care persoana notificatoare poate formula contestație la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află situat sediul unității deținătoare sau al entității investite cu soluționarea acestei notificări.
Potrivit art. 101 din Codul de procedura civilă, termenul se calculează pe zile libere, neintrând in calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit acesta. Dar când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei, procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen fiind arătate și motivele împiedicării.
Termenul de 30 de zile începe să curgă de la data când persoana notificatoare a luat cunoștință de conținutul dispoziției/deciziei motivate și este considerat un termen de decădere atât in accepțiunea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, cât și a literaturii de specialitate. De regula, aceasta data este evidențiata pe confirmarea de primire a scrisorii recomandate cu care a fost expediat actul în cauza.
Neformularea contestației în termenul stabilit de lege duce la decăderea persoanei interesate, iar în condițiile în care o asemenea contestație a fost introdusă cu depășirea termenului legal, sancțiunea care intervine este respingerea contestației ca fiind tardiv promovată.
Constatând că prezenta contestație a fost depusă la data de 31.05.2013, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, termen ce se raportează la data comunicării deciziei modificatoare nr. 2663/2012, instanța a respins contestația ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F. A. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, arată că instanța de fond a interpretat greșit acțiunea ca fiind o contestație față de Dispoziția Primăriei Mun. C. nr.2663/2012, considerată eronat de către instanță ca fiind o dispoziție modificatoare a Dispoziției nr._/2006.
Obiectul acțiunii, pe care instanța de fond la sesizat corect în rezumatul asupra cauzei civile dar l-a omis în motivarea sentinței, este repunerea în drepturile conferite de dispozițiile art.26.-(3) din Legea 10/2001 în baza dispozițiilor art.2522 al.l și al.2, art. 1214.-(1) și (2), precum și dispozițiile art.2523 cod civil susținând că a constatat dolul comis de către Primăria Municipiului C. în cadrul Dispoziției Nr._/2006 și nu în cadrul Dispoziției Nr.2663/2012. Dispoziția nr.2663/2012 este o dispoziție care modifică textul nu și fondul Dispoziției nr._/2006 deoarece se poate vedea cu claritate că terenul în suprafață de 67,24 mp fusese deja menționat în Dispoziția nr._/2006 ca fiind restituit în natură prin textul art. 1 din dispoziție care precizează suprafața de teren ce se restituie în natură când se spune că "precum și terenul curte în suprafață de 154,77 mp (total suprafață teren 222,01mp)". Învederează instanței de apel că suprafața de 222,01 mp rezultă din suma celor două suprafețe restituite în natură, respectiv 154,77+67,24 = 221,01 mp. Dispoziția 2663/2012 a fost soluția adoptată de către Primăria Municipiului C. față de obtuzitatea unui funcționar de la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară C. care susținea că nu înțelege dacă este vorba de două suprafețe de teren sau de una. In aceste condiții, ar fi fost un non-sens ca să fie contestată Dispoziția nr.2663/2012 care, pentru subsemnata-reclamantă, nu modifica nimica din drepturile deja câștigate.
Din considerentele enumerate arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia emițând o sentință nelegală si nefondată.
Instanța de fond ar fi trebuit să se întrebe de ce Primăria Municipiului C. nu a considerat tardivă solicitarea, după șase ani, a subsemnatei-reclamante pentru a preciza că este vorba de două suprafețe de teren și mai adaug și faptul că am cerut o precizare scrisă și nu o nouă dispoziție care a fost soluția adoptată de către Primăria Municipiului C. pentru rezolvarea cazului. Mai învederez instanței de apel și faptul că la data emiterii Dispoziției nr.2663/14.11.2012, susținând că nu era încă în cunoștință de faptul că terenul pe care l-a revendicat prin chemarea în judecată este încă în posesia Primăriei Municipiului C. așa că nu aveam nici un motiv legal ca să contest dispoziția respectivă.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra existenței sau inexistenței dolului comis de către Primăria Municipiului C., capăt de cerere invocat în Chemarea în Judecată, problemă care era hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei. Din motivarea sentinței se poate vedea că nu se face nici un fel de vorbire despre doi nici că este, nici că nu este.
Instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra capătului de cerere privind repunerea în drepturi prin aplicarea dispozițiilor art.2522.-(l) și (2) precum și ale art.2523 Cod civil emițând o sentință fără să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere. Instanța de fond a ales, împotriva legii, să se pronunțe exclusiv pe decăderea pe motiv de tardivitate, din drepturile conferite de dispozițiile art.26.-(3) din Legea 10/2001.
Instanța de fond nu a primit spre examinare înscrisuri pe considerentul că nu sunt necesare și astfel nu a putut lua cunoștință de ele, înscrisuri care erau hotărâtoare pentru a se putea pronunța asupra dreptului subsemnatei-reclamante cu privire la repunerea în drept conform dispozițiilor art.2522.-(l) și (2) precum și ale art.2523 Cod civil. P. refuzul exercitat m-a privat de probe în susținerea cauzei și pot considera că instanța de fond s-a ante-pronunțat în cauză.
Instanța de fond nu a cerut pârâtei să prezinte situația juridică actuală a terenului revendicat și nici să explice de ce nu a restituit tot terenul cel poseda în cadrul Dispoziției Nr._/2006 eludând astfel dispozițiile Legii 10/2001 privind prevalenta restituirii în natură.
6.Arată că instanța de fond evocă în sentința civilă atacată la pag.2 paragraful 7 faptul că s-au depus "diverse adrese" fără însă să constate împrejurarea că respectivele adrese sunt dovada pentru afirmația că nu știam care este situația juridică a terenului pe care l-am revendicat prin acțiunea introdusă și astfel situația se încadrează în dispozițiile art.2523 Cod civil și mă îndreptățea la o acțiune în justiție după epuizarea intervențiilor făcute pe cale administrativă. Intervențiile privind soluționarea cererii subsemnatei-reclamante s-au încheiat pe data de 17.05.2013 (data poștei București) când Prefectura Județului D. prin scrisoarea nr.5016 din 13.04.2013 nr.5016 din 13.04.2013 închide cercul trimițându-mă din nou la Primăria Municipiului C. de unde primisem deja un refuz. La această dată de 17.05.2013 personal am dobândit convingerea că Primăria Municipiului C. a comis un doi ascunzându-mi situația reală a terenului revendicat si ca urmare sunt îndreptățită la acțiune în conformitate cu dispozițiile art.2529.-(l) lit.b). Asupra acestui aspect instanța de fond nu s-a pronunțat denaturând astfel fondul acțiunii.
Pentru motivele arătate consideră că nu i s-au asigurat condițiile unui proces echitabil așa cum prevăd dispozițiile art.21.-(3) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.
În drept își întemeiez apelul pe dispozițiile art.466.-(l) Cod procedură civilă, dispozițiile Cap.I art.l.-(a) din NORMELE METODOLOGICE de aplicare unitară a Legii 10/2001 aprobate prin HG Nr.498/2003, pe dispozițiile art.l214.-(l) și (2), art.1215, art.2522.-(l) și (2), art.2523 și art.2529 Cod civil precum și dispozițiile art.l.-(l) din Legea 165/2013 și art.21.-(3) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelată și respingerea excepția de tardivitate ridicată iar pe fond, și admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată.
Apelul este nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și în raport de normele legale incidente cauzei, a actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
P. notificarea nr.694/N/2001, reclamanta apelantă a solicitat instanței restituirea suprafeței de 4373 mp, teren situat în C., ..99, a Fabricii de Sifoane și a imobilului de locuit, situat la aceeași adresă, imobile naționalizate ce au aparținut bunicului săi, C. I..
Primăria C. a emis pentru vilă și teren curte Decizia nr._/20.06.2006, privind restituirea unui apartament cu 2 camere în suprafață construită de 67,24 mp, precum și terenul curte în suprafață de 154,77 mp, în total 221,01 mp. S-a făcut precizarea în această dispoziție că elementele de identificare sunt cuprinse în Procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat, încheiat de către RAADPFL C. la data de 09.06.2003 și planul anexă la acesta, ce constituie parte integrală a acestei dispoziții.
La art.4 se dispune că se vor acorda despăgubiri pentru suprafața de 337 mp, afectată servituților legale(alee de acces) precum și pentru restul construcției deținută cu contract de vânzare – cumpărare de cei doi chiriași, ce au devenit proprietari ca urmare a aplicării Legii 10/1995.
Art.8 precizează că dispoziția emisă poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Secția civilă a Tribunalului D..
În urma solicitării de a se rectifica dispoziția emisă sub aspectul clarificării suprafeței de teren ce se află sub apartamentul proprietate personală restituit, conform celor arătate, Primăria C. a emis o dispoziție de completare sub nr.2663/14.11.2012, având aceeași precizare, de posibilitate de a fi atacată în instanță în termen de 30 de zile de la comunicare.
Așa cum a fost formulată cererea din 19 septembrie 2012 în urma căreia a fost emisă decizia de completare, se desprinde că obiectul solicitării l-a constituit nu numai suprafața de 67,24 mp, aflată sub apartamentul restituit ci și suprafața de 72,90 mp, aflată sub cele două apartamente înstrăinate conform Legii nr.119/1995.
În condițiile în care s-a rezolvat parțial solicitarea și ale mențiunii fără echivoc de la art.3 din ultima dispoziție,în sensul că se mențin celelalte prevederi ale Dispoziției nr._/20.06.2006, reclamanta apelantă avea calea deschisă contestației în termen de 30 de zile.
La data de 03.12.2012 aceasta confirmă primirea dispoziției nr.2663/14.11.2012, comunicată cu adresa nr._/22.11.2012 a Primăriei C., aspect ce rezultă din cererea înaintată acestei instituții și aflată în copie la fila 22 a dosarului de fond.
Conform art.185 Noul Cod de proc.civ. alin.1, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Acțiunea a fost concepută ca fiind o acțiune în justiție în baza dispozițiilor Legii 10/2001 și face trimitere la „termenul de referință pentru începerea prescripției ca fiind 17.05.2013, data depunerii la Primăria Mun. C..”
Solicitarea a fost aceea de obligare a acestei instituții să emită o dispoziție de completare a celei inițiale și pentru suprafața de 72,90 mp.
Legea nr.10/2001, constituie un act normativ cu caracter de lege specială în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat de la foștii proprietari. Această lege instituie o procedură specială administrativă și judiciară, derogatorie de la dreptul comun, care delimitează clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
În contextul în care cele două dispoziții menționate nu au fost contestate în termenul prevăzut de art.26 din Legea nr.10/2001, nu mai pot fi contestate ulterior măsurile dispuse prin acele dispoziții, respectiv nu se mai poate solicita și analiza de către instanța de judecată restituirea în natură a unei suprafețe mai mari decât cea care a fost retrocedată, fiind decăzută reclamanta-apelantă din termen.
Pentru a solicita repunerea în termenul de a formula contestație, reclamanta apelantă trebuia să demonstreze că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să se adreseze instanței.
Împrejurarea invocată și anume că nu a avut cunoștință de suprafețele ce urmau a fi restituite în natură sau nu,implicit situația juridică a acestora, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa, care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a formula contestația în termen legal, comportamentul autorităților neputând fi asimilat unei împiedicări de a contesta dispozițiile emise, urmând a continua demersurile, chiar și cu concursul instanței, pentru clarificarea situației pe parcursul procedurii judiciare.
Acțiunea se subscrie legii speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de proc.civ., va fi respins apelul ca nefondat, neexistând motive de nelegalitate a sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta F. A. R. cu domiciliul în București, .. 106, ., ., împotriva sentinței civile nr.143/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat M. C. P. P., având ca obiect legea 10/2001.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2014.
Președinte, M. L. | Judecător, I. M. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
2ex/G.L.
J.F.G.C.F.
| ← Conflict de competenţă. Hotărâre din 19-03-2014, Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 4874/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
