Obligaţie de a face. Decizia nr. 267/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 267/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 267
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -L. B.-Președinte Secție
-O. C. G.- Judecător
-M. C.-Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât C. JUDEȚEAN M. și apelul declarat de apelantul reclamant U. N. I., împotriva deciziei civile nr.176/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . P. S. S. și ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul declarat de recurentul pârât C. JUDEȚEAN M. este motivat în termenul legal; timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei;
s-au depus concluzii scrise din partea recurentului pârât și solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.
- apelul declarat de apelantul reclamant U. N. I. este motivat în termenul legal, timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și că s-au depus concluzii scrise din partea apelantului reclamant și solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.
Instanța califică în cauză calea de atac exercitată de reclamant U. N. I. împotriva deciziei civile nr.176/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, ca fiind recurs.
Luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursurile de față.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
P. cererea formulată la data de 26.10.2011 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._/225/2011, reclamantul U. N. I. a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se fie obligată pârâta să reia activitatea pentru executarea tuturor lucrărilor pentru a se putea reface împrejmuirea curții, deoarece lipsa acestei împrejmuiri a dus și va duce la furturi din materialele rezultate din demolarea pivniței magaziei și a împrejmuirii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta a executat în anul 2010 lucrări de reabilitare a drumului comunal DC 45 din . află imobilul pârâtului.
P. lucrările executate aceasta a înălțat drumul cu 2 m față de terenul imobilului reclamantului și al împrejmuirii (gard) curții astfel că i-a afectat împrejmuirea, aliniamentul catetei de drum, inclusiv porțile de la ., făcându-i imposibil accesul în curte.
Din cauza acestei situații, reclamantul a arătat că a fost nevoit să demoleze toată împrejmuirea curții pe partea drumului reabilitat, cât și o pivniță și o magazie ce se aflau construite în aproprierea împrejmuirii .
Reclamantul a mai arătat că a adus la cunoștință despre situația existentă proiectantului lucrării de la FC Proiect M. SA, care, în luna septembrie 2010 s-a deplasat la fața locului și a constata că cele relatate de reclamant sunt reale.
În urma demersurilor efectuate de către reclamant, acestuia i s-a comunicat că lucrările necesare urmează a fi efectuate în luna martie 2011 din cauza timpului nefavorabil.
Cu toate promisiunile făcute în repetate rânduri, lucrările nu au mai fost reluate până în prezent.
În consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să reia activitate pentru executarea tuturor lucrărilor pentru a se putea reface împrejmuirea curții, deoarece lipsa acestei împrejmuiri a dus și va duce la furturi din materialele rezultate din demolarea pivniței magaziei și a împrejmuirii, lucrări constând în: consolidarea drumului pe toată porțiunea care s-a făcut umplutura de înălțare a drumului cu 2 m știind faptul că în dreptul imobilului reclamantului perpendicular pe drumul modernizat se află o uliță comunală având o pantă cu unghi de înclinare foarte mare, iar pe timpul ploios apa depășește rigola și trece peste drum intrând în curtea reclamantului;refacerea rigolei pe partea de sud a drumului pentru colectarea apei pluviale de pe carosabil pe toată cateta de drum deoarece apa intră în curtea reclamantului prin desființarea acestei rigole ;completarea cu pământ și uniformizarea terenului din curte întrucât umplutura făcută în anul 2010 de către constructor a fost lăsată cum a fost basculată din mașini ; executarea celorlalte lucrări stabilite de către proiectant în vederea accesului în curtea imobilului .
La data de 07.12.2011, reclamantul a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei . să reia activitatea pentru executarea tuturor lucrărilor solicitate de acesta prin cererea de chemare în judecată .
La data de 08.12.2011 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă și, în subsidiar, respingerea cererii formulată de reclamant ca nefondată.
A arătat că în data de 05.11.2009 s-a încheiat contractul nr. 9008 între pârâtă în calitate de executant și C. Județean M., în calitate de achizitor, contract ce a avut ca obiect execuția lucrării „Îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba – Șovarna Km7+000 -9+000, județul M..
Conform proiectului pus la dispoziție de achizitor, a fost realizată structura rutieră pe traseul existent al drumului și au fost realizate rigole pereate pe partea dreaptă. Toate lucrările realizate se înscriu în zona drumului existent, conform documentației de execuție elaborată de Proiectant.
A arătat că proprietatea reclamantului se află în localitatea Șovarna, sector Km7+500 -7+600, pe partea stângă, iar diferența de cotă în dreptul proprietății acestuia este de 35cm, acostamentul drumului fiind realizat în așa fel încât să-i fie facilitat accesul la proprietate, lățimea drumului nefiind modificată .
A invocat excepția lipsei calității societății pârâte de subiect activ, în prezentul raport dedus judecății, ca urmare a faptului că . un terț față de reclamant, neexistând nici un raport contractual cu reclamantul U. N. I., singurul raport contractual pe care pârâta l-a respectat întocmai, executând toate obligațiile contractuale asumate, este cu instituția Consiliului Județean M., acesta fiind față de societatea pârâtă beneficiarul lucrării .
Pe fondul cauzei, pârâta solicitat respingerea cererii ca nefondată având în vedere că pârâta a respectat proiectul tehnic al lucrării, cât și caietul de sarcini, executând lucrările conform dispozițiilor proiectantului lucrării, cât și dispozițiile beneficiarului - achizitor –C. Județean M. .
Referitor la capătul de cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să reia activitatea pentru executarea tuturor lucrărilor pentru a se putea face împrejmuirea curții, pârâta a arătat că nu aceasta este cea care trebuie obligată la reluarea activității, în condițiile în care . încheiat un contract cu C. Județean M., pe care l-a respectat, executând întocmai toate lucrările care au făcut obiectul acestui contract .
Pârâta a mai arătat că față de sesizările primite referitoare la proprietatea reclamantului, aceasta și-a manifestat întreaga disponibilitate pentru rezolvarea acestora, dovadă fiind întreaga corespondență purtată inclusiv cu instituția Consiliului Județean M..
La data de 06.01.2012, reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză și a Consiliului Județean M., pentru ca împreună cu ., executantul lucrărilor de reabilitare a drumului D.C. 45 din . pământul și moluzul care au fost depozitate în curtea reclamantului de către . facă consolidarea drumului în dreptul imobilului reclamantului pentru stabilitatea umpluturii, să procure și să monteze cele trei porți metalice în locul inițial, asigurând reclamantului accesul în curtea imobilului, eventualele lucrări suplimentare ce vor fi necesare pentru a asigura accesul reclamantului în curte, sa fie suportate de . și a solicitat efectuarea în cauză, a unei expertize tehnice.
Reclamantul a depus la dosar adeverința nr. 731/28.12.2011 eliberată de Primăria Comunei Șovarna, copie contract de asigurare a imobilului, copie a chitanței contractului de asigurare din 04.08.2011, copie chitanță de plată a impozitului la rolul nominal unic -_11, copie schiță din care rezultă, cateta de drum care îi afectează proprietatea.
La data de 24.02.1012 pârâta a formulat precizări, având în vedere răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant.
Astfel, a precizat că solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă și în subsidiar, respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
Pârâta a arătat că aceasta nu se face vinovată de crearea niciunui prejudiciu reclamantului, aceasta nefiind decât un executant al unor lucrări care se execută doar în baza unui contract valabil încheiat, iar lucrările pe care le-a solicitat reclamantul nu pot fi executate decât în baza unui proiect și a unei dispoziții de șantier, întocmirea unei antemăsurători, (responsabilități ale Consiliului Județean M.), precum și a unui contract - act adițional .
La data de 07.02.2012, la solicitarea instanței, reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată pe . și C. Județean M., solicitând obligarea acestora să ridice cantitatea de pământ și moluz depozitată în curtea sa, cca 25-30 tone și montarea celor trei porți d din fier, care au existat montate în continuarea gardului de piatră și beton, pentru a putea intra și ieși din curtea imobilului în drumul DC 45, reabilitat de către ..
Instanța, în temeiul disp. art. 137 Cod pr.civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a ., în vederea administrării de probe.
De asemenea, în temeiul rolului activ reglementat de disp. art 129 al. 5 Cod pr.civilă, instanța a dispus efectuarea, în cauză, a unei expertize-specialitatea topografie, lucrarea dispusă în cauză a fost efectuată de expert I. C. și a fost depusă la dosar la data de 07.05.2012.
De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. Județean M. pentru a înainta, în copie, contractul de lucrări încheiat cu pârâta . pentru reabilitarea drumului DC 45 din Șovarna, județul M..
Relațiile solicitate de la C. Județean M. au fost înaintate la data de 29.02.2012, fiind astfel înaintat contractul de lucrări nr. 9008/05.11.2009.
La data de 26.04.2012 pârâta a precizat faptul că a înțeles să invoce excepția lipsei de subiect pasive a societății pârâte și în considerentul faptului că lucrarea executată pe drumul comunal Ohaba –Șovarna a fost subcontractată de ., astfel încât executantul lucrării a fost de fapt . sediul în Strehaia, . nr. 56, județul M. .
A depus la dosar contractul de prestări servicii nr. 162/02.08.2010 încheiat între . și .>
La data de 23.05.2012 reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de expert I. C. și a solicitat introducerea în cauză și a .>
La data de 05.07.2012 reclamantul a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea celor trei pârâți să ridice urgent întreaga cantitate de pământ și moluz depozitate în curtea sa și aducerea terenului la starea inițială, executarea lucrărilor necesare pentru a crea posibilitatea intrării în condiții normale, cu mijloace de transport cât și a persoanelor în curtea imobilului, prin refacerea și montarea celor trei porți metalice în locul în care au fost montate inițial și a gradului dispărut în timpul lucrărilor, refacerea rigolei pe partea stângă a drumului (partea de sud) pentru colectarea apelor de pe carosabil, așa cum a fost înainte de modernizarea drumului.
Instanța, în temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 129 al. 5 Cod pr.civilă, a dispus revenirea cu adresă către expert I. C. pentru a preciza, în raport de constatările efectuate cu ocazia efectuării raportului de expertiză și măsurătorile efectuate la fața locului, dacă a fost schimbată configurația terenului din litigiu după efectuarea lucrărilor la carosabil, în așa fel încât să faciliteze scurgerea apelor pluviale pe acest teren și în caz afirmativ să precizeze pe ce latură și care ar fi soluția tehnică pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale pe acest teren și să precizeze dacă mai există cale de acces pe terenul reclamantului sau aceasta trebuie refăcută .
Relațiile solicitate de la expert au fost înaintate la data de 11.09.2012, sub forma unui supliment la raportul de expertiză.
La data de 05.09.2012 reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea celor trei pârâți să ridice urgent întreaga cantitate de pământ și moluz depozitate în curtea sa și aducerea terenului la starea inițială, executarea lucrărilor necesare pentru a crea posibilitatea intrării în condiții normale, cu mijloace de transport cât și a persoanelor în curtea imobilului, prin refacerea și montarea celor trei porți metalice în locul în care au fost montate inițial și a gradului dispărut în timpul lucrărilor, refacerea rigolei pe partea stângă a drumului (partea de sud) pentru colectarea apelor de pe carosabil, așa cum a fost înainte de modernizarea drumului . A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, pe baza probelor de la dosar .
La data de 02.10.2012, întrucât . se află în procedura insolvenței, potrivit încheierii nr. 1899/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. –Secția a II-a Civilă, instanța a dispus citarea . prin administrator judiciar SCP Expert S. .
La data de 19.10.2012 reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că își menține solicitările anterioare.
La data de 30.10.2012 pârâta . a formulat cerere de suspendare a judecări cauzei potrivit disp. art. 36 din Legea 85/2006.
Instanța, la data de 30.10.2012 a dispus disjungerea capătului de cerere raportat la . și formarea unui nou dosar, respectiv_/225/2012, având ca obiect obligația de a face și privind pe reclamantul U. N. I. și pârâta ., cu termen de judecată la 27.11.2012 și a prorogat discutarea cererii de suspendare formulată de pârâta ., urmând a fi pusă în discuție în dosarul nou format, respectiv dosarul nr._/225/2012.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a admis acțiunea precizata formulată de U. I., a obligat pârâții C. JUDETEAN MEHEDINTI si ., în solidar să procedeze la luarea masurilor de evacuare a întregii cantități de moloz depozitată pe proprietatea reclamantului pe suprafața de 398 mp notată cu S 1, pe punctele 2, 3, 4, 5, 17, 16, 15, 14, 13, 12, 11, 2 conform raportului de expertiza întocmit de expert I. C. și să refacă rigola pe partea stângă a drumului DC OHABA –SOVARNA, județul MEHEDINTI, partea de sud, în dreptul proprietății reclamantului.
A obligat pârâtul C. JUDETEAN MEHEDINTI să procedeze la luarea măsurilor de execuție a unui podeț de acces la proprietatea reclamantului din drumul public amenajat DC 45 OHABA –SOVARNA KM 7+000-9+000, județul MEHEDINTI, deficiență constatată conform procesului verbal de recepție nr. 7532/18.10.2010 de către pârâtă.
A omologat raportul de expertiză și suplimentul la acesta întocmit în cauză de expert I. C., filele 116-119 si 178 dosar.
A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 658 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâtul C. JUDETEAN MEHEDINTI, în calitate de achizitor a încheiat contractul nr. 9008/5.11.2009, cu firma . ca obiect „execuția lucrării” Îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba – Șovarna Km7+000 -9+000, județul M., în baza OG 34/2006, . calitate de executant asumându-și obligația de a „lua toate masurile rezonabile, necesare pentru protejarea mediului, pe și în afara șantierului și pentru a evita orice paguba sau neajuns provocate persoanelor, proprietăților, publice sau altora, rezultate din poluare, zgomot sau alți factori generați de metodele sale de lucru conform art. 10 .4 lit iii din contract precum si prevederile art. 10.7 alin 1 si 2, 10 .9 alin 1 lit ii si iii, 10.11 din contractul 9008/5.11.2009.
Ulterior . calitate de executant încheie contractul de prestări servicii nr. 162/2.08.2010 cu ., prin care a subcontractat mai departe o parte din lucrările asumate în baza contractului 9008/5.11.2009, obiectul contractului constituindu-l execuția de rigole pereate în cadrul proiectului „ Îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba – Șovarna, județul M.”, iar la art. 30 din contract își asumă obligația de a aduna și îndepărta de pe șantier dărâmăturile, molozul etc, si de a despăgubi pe beneficiar adică . oricăror acțiuni în justiție.
S-a reținut faptul ca prin semnarea procesului verbal de recepție nr. 7532/18.10.2011, pârâtul C. JUDETEAN MEHEDINTI, prin care a fixat termen de refacerea a deficientelor 30.11.2011, unde a recunoscut practic lipsa unor podețe de acces la calea publică, a proprietarilor, nefinalizarea lucrărilor, terasamentelor, carosabil, a recunoscut si realizat recepția unei lucrări incomplete, lucrare care, așa cum reiese și din raportul de expertiză și supliment, a vizat și proprietatea reclamantului unde au rămas depuneri de moloz și podețul și rigola neexecutate.
În consecință instanța a constatat că în cauză a fost angajată atât răspunderea contractuală a pârâtelor . ., pe de o parte față de beneficiarul C. JUDEȚEAN M., pentru calitatea lucrărilor executate, ca urmare a subcontractării de către . o parte din obligații către ., aceasta a devenit răspunzătoare atât față de . și față de beneficiarul final C. JUDEȚEAN M., în virtutea contractelor 9008/5.11.2009 si nr. 162/2.08.2010 și totodată în virtutea acestor contracte cele doua pârâte . . devin direct răspunzătoare față de pagubele aduse proprietarilor și proprietăților acestora în timpul executării lucrărilor acestea devenind în baza contractelor încheiate cu C. JUDEȚEAN direct răspunzătoare pentru acțiunile în justiție ale terților păgubiți.
S-a reținut însă și faptul că achizitorul C. JUDEȚEAN M., prin admiterea recepției cu obiecțiuni a căror finalitate nu a urmărit-o prin conduita sa culpabilă ulterioară acestei recepții îl face răspunzător alături de cele două pârâte în egală măsură pentru nerealizarea lucrărilor în cauză.
Așadar se poate observa faptul că în virtutea contractului de prestări servicii nr. 162/2.08.2010, . s-a angajat față de . execuția de rigole pereate în cadrul proiectului „Îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba – Șovarna, județul M.”, iar la art. 30 din contract își asuma obligația de a aduna și îndepărta de pe șantier dărâmăturile, molozul etc, și de a despăgubi pe beneficiar adică . oricăror acțiuni în justiție, iar cum beneficiarul . predat lucrarea la rândul său în parte către C. JUDEȚEAN M., acesta la rândul său devine răspunzător alături de ., pentru pagubele aduse terților, în condițiile în care împotriva .-a declanșat procedura falimentului, iar reclamantul a înțeles să se îndrepte împotriva celorlalte două debitoare, C. JUDEȚEAN M. si ..
Potrivit disp. art. 969 cod civil - „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul, între părți existând încheiate contractul de prestări servicii nr. 162/2.08.2010 cu ., contractului 9008/5.11.2009.
În ceea ce privește reclamantul acesta în urma efectuării defectuoase a lucrărilor de către firmele contractate de către C. JUDETEAN MEHEDINTI, a suferit un prejudiciu în patrimoniul său actual, cert și bine determinat, prin ocuparea proprietății sale cu moloz 398 mp, împiedicarea accesului la proprietate din calea publica prin lipsa podețului, precum si prejudicierea sa, ca urmare a lipsei rigolei ceea ce face ca apele să curgă pe proprietatea sa.
In acest sens s-a constatat o vătămare adusă dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în cauza generatoare de prejudicii prin lipsa de folosință, a accesului si inundarea terenului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamantul Ursonoiu N. I., pârâtul C. Județean M. și pârâta . Strehaia, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs formulate de reclamantul U. I. acesta a solicitat obligarea pârâților C. Județean M. și . să procure și să monteze cele trei porți în locul unde au fost inițial montate,lucru pe care instanța de fond nu l-a făcut. De asemenea, a solicitat a se lectura adresa din 11.07.2012 eliberată de către Primăria Sovarna în care se menționează că imobilul apelantului reclamant a fost împrejmuit pe partea de nord cu gard din lemn, înainte de modernizarea drumului DC 45, accesul în curtea imobilului se făcea prin partea de nord a locuinței pârâtei cu drumul DC 45,solicitând ca pârâtele să fie obligate să execute aceste lucrări.
In motivele de recurs pârâtul C. Județean M. a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării la efectuarea lucrărilor de evacuare a molozului,instalării porților, refacerea rigolelor, a . și nu în solidar cu C. Județean M., deoarece întreaga răspundere și responsabilitate pentru executarea lucrării de îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba Sovarna împreună cu toate lucrările adiacente, au fost transmise prin contractul ferm de lucrări nr.9008 din 5.11.2009 către contractul ., aceasta în condiții de totală legalitate transmițând, la rândui, prin subcontractul de prestări servicii nr.162 din 2 august 2010 către . Strehaia.
De asemenea recurenta pârâtă ., a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a subscrisei,întrucât nu există legătură de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul, deoarece apelanta pârâtă a subcontractat lucrarea de la SV C., iar apelanta pârâtă a executat decât lucrări de betonare pe partea dreaptă și nicidecum pe partea stângă unde nu există nici în prezent edificate rigole, iar molozul l-a depozitat cel care a făcut lucrările cu săpături și nicidecum apelanta pârâtă. A susținut că nu cade în sarcina sa de a reface rigola pe partea stângă a drumului . rigola nu a fost niciodată executată, iar apelanta pârâtă nu a executat decât lucrări pe partea dreaptă, termenul de finalizare al lucrării în baza contractului fiind până la data de 03.09.2010.
Conform proiectului pus la dispoziție de achizitor, în speță C. Județean M. a fost realizată structura rutieră pe traseul existent al drumului și au fost realizate rigole pe partea dreaptă. Toate lucrările realizate se înscriu în zona drumului existent, conform documentației de execuție elaborată de Proiectant. A menționat apelanta pârâtă că proprietatea reclamantului se afla în localitatea Sovarna, pe partea stângă, iar diferența de cotă în dreptul proprietății acestuia este de 35 cm, acostamentul drumului fiind realizat în așa fel încât să-i fie facilitat accesul la proprietate, lățimea drumului nefiind modificată.
In ședința publică din 14 mai 2013 s-a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel în condițiile art. 282 Cod pr.civilă.
In ședința publică din 27 iunie 2013, instanța a apreciat că, față de actele depuse la dosar și față de împrejurarea că la fond a fost efectuată o expertiză topo, iar nu una construcții ce se impunea în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize construcții.
Având în vedere consimțământul părților prin apărător cu privire la o nouă expertiză în aceeași ședință publică a fost desemnat prin tragere la sorți expert Cuhguț V. cu un onorariu provizoriu de 1000 lei, s-au stabilit ca obiective: să se verifice în ce constă prejudiciul reclamantului U. I. și ce operațiuni sunt necesare pentru ca reclamantul să revină la situația anterioară; să se verifice contractul încheiat de C. Județean cu ., sub contractul încheiat de . . și să stabilească în derularea căruia din aceste contacte s-a produs prejudiciul reclamantului U. I. și din culpa cărei societăți. A fost încuviințat și obiectivul formulat de apelanta . ca expertul să precizeze dacă la proprietatea reclamantului există montate rigole.
Raportul de expertiză întocmit de expert Cuguț V. M. a fost depus pentru termenul din 3.10.2012, părțile neformulând obiecțiuni la aceste expertize.
Tribunalul M., prin decizia civilă nr.176 de la 07.11.2013, a admis apelul formulat de apelantul reclamant U. I.. A admis apelul formulat de pârâta . sentințe.
A respins apelul formulat de pârâtul C. Județean M. împotriva aceleiași sentințe.
A schimbat parțial sentința, în sensul că a respins acțiunea față de pârâta . și a înlăturat obligațiile stabilite în sarcina sa de către instanța de fond.
A obligat pârâtul C. Județean M. să repare în natură prejudiciul adus reclamantului prin procurarea și montarea celor 3 porți din fier la proprietatea acestuia.
A menținut dispozițiile sentinței privind repararea în natură a prejudiciului reclamantului de către C. Județean M., așa cum a stabilit instanța de fond.
A obligat apelantul reclamant U. I. la 1800 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta pârâtă ..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată și precizată ulterior la mai multe termene reclamantul U. N I. a chemat în judecată C. județean M., . și . Strehaia pentru ca prin hotărâre judecătorească acestea să fie obligate la luarea măsurilor de evacuare a cantității de moloz depozitată pe proprietatea reclamantului, refacerea rigolei și a podețului de acces în dreptul proprietății reclamantului, procurarea și montarea celor trei porți de fier la proprietatea acestuia-prejudicii care i-au fost aduse ca urmare a executării lucrării „îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba –Șovarna,km 7+000-9+000 județul M..”
A precizat în fapt că, cu ocazia executării acestei lucrări a fost înălțat drumul cu doi metri față de terenul său și al împrejmuirii curții sale astfel încât i-a fost afectată împrejmuirea aliniamentul catetei de drum, inclusiv porțile de la ., făcându-i imposibil accesul în curte. Datorită acestei situații a fost obligat să demoleze toată împrejmuirea curții pe partea drumului reabilitat, cât și o pivniță și o magazie ce se aflau construite în apropierea împrejmuirii.
Deși reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acțiunii sale, acest aspect nu împiedică instanța, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 din vechiul Cod civil, să facă o corectă încadrare juridică a situației de fapt expusă în acțiune, iar din motivarea în fapt a acțiunii, instanța a apreciat că temeiul juridic al acesteia este răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998-999 vechiul cod civil (aplicabil raporturilor juridice deduse judecății).
Faptul că, reclamantul a solicitat prin acțiune o „obligație de a face”, această obligație de a face nu reprezintă decât repararea în natură a prejudiciului suferit de el, ca urmare a răspunderii civile delictuale a pârâților. Potrivit literaturii de specialitate și practicii judiciare, în principiu repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură. D. în ipoteze în care repararea în natură nu este posibilă, repararea se face prin echivalent sub forma acordării de despăgubiri (daune).In toate cazurile, s-a impus doar ca despăgubirea să fie stabilită nu prin apreciere, ci în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit.
Instanța a apreciat încă că, temeiul răspunderii civile delictuale nu este același pentru cei trei pârâți chemați în judecată,acest aspect rezultând din situația de fapt rezultată din întâmpinările depuse la dosar coroborate cu actele depuse și cu raportul de expertiză întocmit de expert Cuguț V. M.. Ori, potrivit acestora a rezultat că, lucrările de construcție reprezentând îmbrăcăminte bituminoasă pe DC 45 Ohaba-Șovarna ,Km 7+00-9+000 au fost realizate de C. Județean M. care, prin contractul de lucrări nr.9008/5.11.2009 încheiat între acesta, în calitate de achizitor și . în calitate de executant, a încredințat acestei ultimi societăți executarea lucrărilor.
P. contractul de subantrepriză nr.362/22.12.2009 între . și . Tr.S. executarea lucrărilor a fost transmisă . Drobeta Turnu Severin în subantrepriză, această societate nefiind chemată în judecată în prezenta cauză.
P. contractul de prestări servicii nr.162/2.08.2010 încheiat între . și . s-a transmis acesteia din urmă executarea rigolelor pereiate în lungime de 2200 ml. Conform concluziilor expertului aceste servicii trebuiau să fie executate numai din punct de vedere al manoperei, beneficiarul lucrării ( .), obligându-se să predea întreaga documentație tehnică necesară și să pună la dispoziție materialele și utilajele necesare execuției lucrărilor.
Din situația de fapt expusă mai sus rezultă că, pârâta . are obligație contractuală față de C. Județean M., . Tr. S. (ce nu este parte în prezentul dosar), o obligație contractuală față de ., iar . o obligație contractuală în raport cu ..
Atunci însă când persoana păgubită prin lucrările executate de ele în virtutea raporturilor contractuale este o terță persoană, răspunderea lor față de terțul păgubit, în speță reclamantul U. I. va fi o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, în condițiile art. 998 din vechiul cod civil.
P. urmare, pentru a antrena răspunderea celor două părți chemate în judecată în prezenta cauză, respectiv . și . Strehaia este necesar ca în persoana acestora să fie îndeplinite cumulativ condițiile faptei cauzatoare de prejudiciu, prejudiciului produs reclamantului, legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Tocmai de aceea, s-a solicitat expertului verificarea contractelor și a lucrărilor de pe teren cauzatoare de prejudiciu și stabilirea în derularea căruia dintre aceste contracte s-a produs prejudiciul reclamantului U. I..
Ori, din raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert Cuguț V. M. s-a stabilit că, potrivit contractului de lucrări nr.9008/5.11.2009 între C. județean M. și . a rezultat că, acesta din urmă avea obligația în executarea lucrărilor, de a nu stânjeni inutil sau în mod abuziv: confortul riveranilor; b) căile de acces, etc.
Expertul a concluzionat că, umpluturile efectuate cu ocazia derulării acestui contract s-au produs din culpa executantului . prin subantreprenorul său . Drobeta Turnu Severin, care trebuia să respecte dispozițiile pct.10.2, 10.7, 10.10 din contract.
Cum, însă acțiunea reclamantului împotriva . a fost disjunsă de instanța de fond la 30.10.2012 dispunându-se formarea dosarului 16._ - disjungere neatacată de părți, instanța de apel nu a fost investită cu soluționarea răspunderii civile delictuale a . prin prisma art. 998 Cod civil.
Concluziile raportului de expertiză în privința acesteia sunt utile însă instanței în aprecierea răspunderii civile delictuale a pârâtului C. Județean M..
Ori, temeiul juridic al răspunderii Consiliului județean M., nu-l mai reprezintă dispozițiile art. 998 Cod civil (răspunderea pentru fapta proprie), ci dispozițiile răspunderii pentru fapta altei persoane, respectiv ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului reglementată de 1000 alin. 3 din Vechiul Cod civil.
Potrivit acestor dispoziții, comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.
Pentru antrenarea răspunderii acestora este suficient a se face dovada răspunderii pentru fapta proprie în condițiile art.998 Cod civil în sarcina prepusului și a raportului de prepușenie, respectiv a cauzării prejudiciului în limitele funcțiilor încredințate prepusului și automat este antrenată răspunderea comitentului.
Răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă bazată pe ideea de garanție, a persoanei vătămate, independentă de vreo culpă în sarcina comitentului, cel mult putând fi vorba de o culpă in eligendo ( în alegerea prepusului).
Or, în cazul de speță raportul de prepușenie îl reprezintă contractul de antrepriză nr.9008/ 5.11.2009 încheiat între C. Județean M. în calitate de achizitor și . în calitate de executant, deoarece antreprenorul care s-a angajat să execute lucrarea (.) se subordonează efectiv autorității beneficiarului lucrării (C. Județean M.), așa cum rezultă din clauzele contractului de lucrări nr.9008/5.11.2009 și din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert Cuguț V. M.. Potrivit acestora proiectul de execuție și caietul de sarcini au fost întocmite prin grija achizitorului C. Județean M. și puse la dispoziția executantului, care în baza lor a întocmit oferta pentru achiziția lucrării. Totodată achizitorul C. Județean M. este responsabil cu trasarea axelor principale, a bornelor de referință și a limitelor terenului pus la dispoziția executantului (pct. 11,4 din contract), în timp ce executantul trebuia să pună la dispoziția achizitorului caietele cu măsurători și orice document cerute de achizitor (pct.10.1(4) din contract).
Ca atare, cum din raportul de expertiză rezultă că prejudicierea reclamantului s-a produs în derularea contractului de mai sus, în limitele funcțiilor încredințate de comitent și din vina prepusului, în speță răspunderea civilă delictuală a comitentului C. Județean M. pentru faptele prepusului său . este antrenată, în condițiile art. 1000 alin 3 din Vechiul Cod civil.
Răspunderea comitentului va fi solidară în condițiile art. 1003 din Vechiul Cod civil, comitentul având la îndemână o acțiune în regres împotriva prepușilor vinovați de producerea prejudiciului în condițiile art. 998 Copd civil.
Pentru aceste considerente a fost respins apelul pârâtului C. Județean M. și menținute dispozițiile sentinței cu privire la obligarea sa la repararea în natură a prejudiciului, așa cum a fost stabilit de instanța de fond.
Acest prejudiciu urmând a fi însă stabilit de instanța de apel și cu privire la procurarea și montarea celor trei porți de fier, din proprietatea reclamantului, lipsa acestora fiind constatată de ambii experți desemnați în cauză și fiind de notorietate că atât timp cât reclamantul a avut proprietatea împrejmuită este evident că trebuia să aibă și porți de intrare.
Și cum instanța de fond, nu le-a inclus în prejudiciul constatat în dauna reclamantului U. I., sub acest aspect a fost admis apelul reclamantului și obligat pârâtul C. Județean M. în condițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil să repare în natură și acest prejudiciu adus reclamantului, prin procurarea și montarea celor trei porți din fier la proprietatea acestuia.
Un ultim aspect, s-a referit la apelul declarat de pârâta . Strehaia care, ca și pârâta . (pentru care a fost disjunsă cauza), răspunde față de terțul reclamant potrivit art. 998 Cod civil pentru fapta proprie.
Ori, din raportul de expertiză întocmit de expert Cuguț V. M. a rezultat că, contractul de prestări servicii încheiat cu aceasta cu nr.162/2.08.2012 este nerelevant în prezenta cauză, deoarece lucrările de rigole periate ce fac obiectul acestui contract erau proiectate a fi executată pe partea cealaltă de nord a DC DC 45.
Cum din același raport de expertiză rezultă că aceste lucrări au fost executate numai din punct de vedere al manoperei și fiind executate pe cealaltă parte a drumului o nu a avut cum să afecteze proprietatea reclamantului, instanța a constatat că prejudicierea proprietății reclamantului, nu s-a produs în derularea contractului cu pârâta apelantă . Strehaia, că deci, nu există raport de cauzalitate între această pagubă și activitatea desfășurată de ., nefiind întrunite în persoana acestuia condițiile prevăzute de art. 998 Cod civil.
Ca atare, s-a admis apelul pârâtei . Strehaia, s-a schimbat parțial sentința în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă și înlăturării obligației stabilite în sarcina acesteia de instanța de fond.
Cât privește cheltuielile de judecată în apel având în vedere că . a efectuat cheltuieli cu onorarii de expert, având în același timp angajat apărător, iar reclamantul U. I., este cel care a căzut în pretenții, prin aplicarea art. 274 -276 Cod pr.civilă, reclamantul apelant U. I. a fost obligat la suportarea acestor cheltuieli făcute de apelanta . Strehaia.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât pârâtul C. Județean M., cât și reclamantul U. N.I..
Recurentul reclamant a criticat decizia civilă doar sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată către pârâta . Strehaia, învederând în esență că această parte nu a fost introdusă în cauză la inițiativa sa, ci necesitatea participării la judecarea litigiului a rezultat din susținerile făcute prin întâmpinarea formulată de . . Or,în aceste condiții, nu există o culpă procesuală care să justifice, din prisma art. 274 Cod pr. civ., obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată suportate de această pârâtă.
Recurenta pârâtă C. Județean M. a susținut că decizia recurată este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.. Astfel, obligația de a remedia deficiențele constatate în teren revine pârâtei . cum rezultă din contractul de lucrări nr. 9908/5.11.2009 și cum a constatat și expertul Cuguț V.
Ambele recursuri sunt nefondate și se vor respinge, potrivit art. 312 pct.1 Cod pr. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274 Cod pr. civ., aplicabile și în apel, conform art.298 Cod pr. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Ca efect al admiterii apelului declarat de pârâta ., a schimbării sentinței în parte,în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă, reclamantul a căzut în pretenții, și are obligația legală a plăti cheltuielile de judecată suportate de partea care a avut câștig de cauză.
Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, declanșând o răspundere civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-998 Cod civil, în al cărei conținut intră obligația de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost obligată să le suporte.
Este nefondată susținerea recurentului reclamant potrivit căreia pârâta . nu a fost introdusă în proces ca urmare a chemării sale în judecată de către titularul acțiunii, ci necesitatea participării acestei părți în proces a rezultat din dezbateri.
Este adevărat că introducerea în cauză a . s-a făcut după întocmirea și depunerea la dosarului cauzei a raportului de expertiză tehnică de către exp . tehnic I. C. și după ce pârâta . a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, ca urmare a faptului că lucrarea executată pe drumul comunal Ohaba –Șovarna a fost subcontractată către executantul . Stehaia.
La termenul din 8.05.2012, prima instanță a dispus citarea reclamantului cu copie a raportului de expertiză și cu copia cererii formulată de ., cu mențiunea de a observa excepția invocată, pentru a preciza dacă înțelege să se judece și în contradictoriu cu ..
Introducerea acestei părți în proces s-a făcut, în temeiul principiului disponibilității reglementat de art. 129 Cod pr. civ., la inițiativa reclamantului, care prin cererea adresată instanței ( fila 128), a precizat că solicită chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a . Strehaia.
P. urmare, reclamantul se află în culpă procesuală și a căzut în pretenții față de pârâta . Strehaia, ca efect al admiterii apelului, a schimbării parțiale a sentinței și a înlăturării obligațiilor stabilite în sarcina sa de prima instanță, astfel că ,potrivit art. 274 Cod pr. civ., a fost corect obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de această parte.
Criticile formulate de recurentul reclamant, subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod pr. civ.,constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod pr. civ., sunt neîntemeiate, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat.
Neîntemeiate sunt și criticile aduse deciziei recurate de către pârât a C. Județean M..
Între pârâtele C. Jud .M., în calitate de achizitor, și . s-a încheiat, în baza OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, contractul de lucrări nr. 990/5.11.2009, având ca obiect executarea lucrării „îmbrăcăminte bituminoasă de DC 45 Ohaba Șovarna km 7+000-9+000, jud . M..”
Prejudiciul produs reclamantului, ce s-a cerut a fi reparat, a fost produs în executarea acestei lucrări, subcontractată către ..
Acțiunea formulată împotriva . a fost disjunsă de prima instanță, la data de 30.10.2012, formându-se dosarul nr._/225/2012.
Criticile formulate de recurenta pârâtă sunt circumscrise exclusiv calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
Contractul de achiziție publică încheiat potrivit OUG nr. 34/2006 este o varietate a contractului de antrepriză. P. urmare, între autoritatea contractantă și executant nu există raporturi de prepușenie, care să facă incidente dispozițiile art. 1000 alin.3 Cod civil, în temeiul cărora autoritatea contractantă să răspundă delictual față de terții păgubiți.
În speță însă, autoritatea contractantă a recepționat final lucrările efectuate, constatând că au fost finalizate conform proiectului de execuție, așa cum reiese din procesul verbal de recepție nr. 8512/23.10.2011, ceea ce înseamnă că executantul a respectat întocmai documentația, bornele de referință, limitele terenului și materializarea cotelor de nivel în imediata apropriere a acestora, în condițiile art. 11.3. și 11.4 din contract. P. urmare, culpa în afectarea terenului reclamantului revine achizitorului, câtă vreme aceasta a confirmat implicit prin semnarea procesului verbal de recepție că executantul a respectat întocmai clauzele contractului de achiziții.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta pârâta, motivele de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ., constând în motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei, și în lipsa de temei legal a deciziei recurate, nefiind incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul C. JUDEȚEAN M. și de reclamantul U. N. I., împotriva deciziei civile nr.176/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . P. S. S. și ..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | Judecător, M. C. |
Grefier, D. M. |
Red,jud.O.C.G.
2 ex/AS/25.02.2014
j.a.A.B.
V.N.
j.f.O.G.
← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 559/2014.... | Conflict de competenţă. Hotărâre din 19-03-2014, Curtea de... → |
---|