Rectificare carte funciară. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 471/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 471
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de M. M., D. S., L. M., împotriva deciziei civile nr. 140 din 27 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații O. DE C. ȘI P. I. G., C. M. O., C. L. P., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat contestatoarea M. M., personal, lipsind contestatoarele D. S., L. M. și intimații O. DE C. ȘI P. I. G., C. M. O., C. L. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prezenta contestație în anulare apare motivată, dosarul nr._ în care s-a pronunțat decizia nr. 140/2014 împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație, se află atașat la dosarul cauzei împreună cu dosarele de fond;
De asemenea s-a învederat faptul că prezenta contestație nu a fost timbrată cu 10 lei taxă fiscală și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Contestatoarea M. M. a depus la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anulare și rejudecarea recursului.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată la 07.06.2012, pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanții M. M., D. S. și L. M. au solicitat rectificarea intabulării cu numărul 483/14.02.2006 în cartea funciară nr.3490/3472 G., radierea din cartea funciară 3490/3472 intabulării a biroului de carte funciară G..
Prin încheierea nr. 3603 din 25.09.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ .
Prin încheierea nr.1267 din 06.11.2012 a Judecătoriei G. s-a dispus trimiterea dosarului către Judecătoria Orșova.
Cauza a fost înregistrată la această instanță la 20.11.2012.
Judecătoria Orșova, prin sentința supusă recursului a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantelor D. S. și L. M. în ceea ce privește precizarea de acțiune depusă la termenul din 30.01.2013.
A anulat în parte precizarea de acțiune în ceea ce privește pe reclamantele D. S. și L. M..
A respins acțiunea având ca obiect rectificare carte funciară, ca neîntemeiată.
A obligat reclamantele să plătească pârâtei C. L. P. suma de 923 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele M. M., D. S. și L. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susțin că prin încheierea nr.3603/25.09.2012 pronunțată de ÎCCJ București-Secția civilă în dosarul nr._/2012 s-a admis cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarul de față.
Prin încheierea nr.1267/06.11.2012 a Judecătoriei G. s-a dispus trimiterea dosarului către Judecătoria Orșova.
Referitor la cele două acțiuni (plângerea de la Judecătoria Lugoj și rectificarea de la Judecătoria Orșova arată că nu sunt identice. În anul 2006 numiții C. au fost trecuți la C.F. nr.3490/3472, ca proprietari fără să achite prețul apartamentului.
A arătat că în anul 2008 au fost trecuți ca proprietari numiții C. cu hotărârea Curții de Apel Cluj nr. 2425/A/2004 cu un alt număr cadastral de C.F._.
A mai arătat că în motivarea sentinței pronunțate de Judecătoria Orșova nu se face referire despre C.F. și ce acte s-au depus de către O. de C., aspect față de care s-a solicitat anularea sentinței nr. 135 /27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Orșova.
S-a precizat că nu sunt de acord să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 923 lei intimaților, întrucât ele sunt cele păgubite și trebuie să încaseze banii pentru apartamentul lor din 2003 -2004 sau să intre în posesia locuinței. Au solicitat ca intimații să fie obligați să le achite prețul apartamentului la valoarea pieței de astăzi, respectiv 30.000 euro, 6000 lei cheltuieli de judecată și 10.553 euro conform deciziei civile nr.2425/A/2004 a Curții de Apel Cluj, dobânzile aferente precum și penalități datorate întârzierilor, daune morale și materiale în valoare de 50.000 lei, iar în cazul în care nu o să le plătească prețul apartamentului, să fie radiați din C.F., iar ele să fie trecute ca proprietare ale apartamentului.
Prin încheierea din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul M., în baza art.282 alin.1 Cod procedură civilă, s-a recalificat calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr. 97/a din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M., s-a respins apelul, ca nefondat, formulat de apelantele reclamante M. M., cu domiciliul în loc. G., ., jud. Cluj, D. S. și L. M., ambele cu domiciliul în loc.G., ., ., împotriva sentinței civile nr.135 din 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. O. și C. L. P., ambii cu domiciliul în loc. G., ., ., jud. Cluj, având ca obiect rectificare carte funciară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele M. M., D. S. și L. M., nemotivându-l în termenul prevăzut de lege.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.140 din 27 ianuarie 2014, pronunțată în dosar nr._, a constatat nul recursul declarat de reclamante.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 303 alin.1 Cod pr. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, conform art. 301 alin.1 Cod pr. civ.
Sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea căii de atac, potrivit art. 306 alin.1 Cod pr. civ., cu excepția cazurilor când există motive de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
Din dovada de primire și procesul verbal de predare, rezultă că recurentelor le-a fost comunicată hotărârea instanței de fond la data de 31.07.2013, iar prin cererea de recurs înregistrată la data de 01.08.2013, recurentele nu au indicat și motivele de casare sau modificare și nici ulterior nu a formulat motivele de recurs, înăuntrul termenului de recurs.
Recursul nefiind motivat în termenul legal, instanța nu a făcut o analiză pe fond a acestuia, astfel că, potrivit art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, cu raportare și la art. 306 Cod procedură civilă, se va constata nul recursul de față.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarele M. M., D. S., L. M..
În motivarea contestației, au arătat că în data de 26.01.2014 au trimis prin fax o cerere de amânare prin care au specificat că nu se pot prezenta datorită timpului nefavorabil, neavând mijloc de transport.
Totodată au anexat taxa de timbru judiciar.
Solicită admiterea contestației, casarea deciziei civile nr.140/27.01.2014.
Contestația în anulare se va respinge, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură civilă:
(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Așa cum se observa din textele legale mai sus menționate, contestația in anulare este o cale de atac extraordinara care poate fi exercitata de către părțile interesate numai in raport de cele motivele expres si limitativ prevăzute de lege.
In consecința, ea este admisibilă numai in condițiile in care sunt îndeplinite condițiile unuia din cele doua motive indicate de text.
Or, contestatoarele pun în discuție modul de soluționare de către instanța de recurs a cererii de amânare transmise prin fax la data de 26.01.2014, cerere examinată de către instanța de recurs și respinsă la termenul din data de 27.01.2014, situație care nu se încadrează in ipotezele textelor de lege privind admisibilitatea contestației in anulare.
Pe calea contestației in anulare, nu este admisibila examinarea justeței soluției pronunțate, printr-o reexaminare a fondului sau a modului de soluționare a cererilor de amânare. Ori, așa cum se observa din motivele invocate de către contestatoare, acestea aduc critici privind modul de aplicare, de către instanța de recurs, a unor dispoziții legale procedurale privind amânarea cauzelor.
In consecința, constatând ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației in anulare, urmează ca aceasta sa fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de M. M., D. S. și L. M., împotriva deciziei civile nr. 140 din 27 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații O. DE C. ȘI P. I. G., C. M. O., C. L. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.MC/2 ex.
Data red. 20.03.2014
j.rec. S.P.
R.M.
A. M.
← Strămutare. Sentința nr. 64/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 559/2014.... → |
---|