Legea 10/2001. Decizia nr. 4874/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4874/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-04-2012 în dosarul nr. 4874/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4874/2012
Ședința publică de la 06 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător A. M.
Judecător M. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții S. C. E., D. L. G., D. Ș. V. și D. M. O. prin mandatar R. V. E. împotriva sentinței civile nr. 331/08.06.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. Dioști – Instituția Primarului, și având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns mandatar R. V. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-a depus copie după certificatul de deces și nici dovezi din registrele agricole din perioada 1948-1951.
S-a depus declarație notarială, și procură specială de către D. M. O. prin mandatar R. V. E..
Instanța nu mai dispune emiterea unei adrese către recurenții-reclamanți prin care se solicită, să depună la dosar titlul de proprietate privind terenul în suprafață de 36,5 ha, restituit de pe urma autorului G. T., copie a certificatului de deces și dovezi din registrele agricole din perioada 1948-1951 privind pe autorul sus arătat.
Mandatarul R. V. E. este acord.
Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatarul R. V. E. solicită admiterea recursului și depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 331/08.06.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții D. M. O., S. C. E., D. G. L. și D. Ș. V., în contradictoriu cu pârâtele . și P. C. DIOȘTI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că singurul înscris, de care se prevalează reclamanții în dovedirea dreptului de proprietate al autorului acestora, G. T., asupra imobilelor, preluate în mod abuziv de stat, fără titlu, conform susținerilor acestora și a căror restituire în natură a fost solicitată, în temeiul legii reparatorii nr. 10/2001, este reprezentat de certificatul datat 18.04.1948, emis de Primarul C. R. (fila 5 dos.), potrivit căruia autorul reclamanților, T. G., poseda la data emiterii respectivului certificat, pe teritoriul C. R. „suprafața de 22,25 ha, teren arabil, între care intră Conacul cu casă cu 3 camere uzată și o magazie uzată ”.
Având în vedere că mențiunile acestui înscris, exhibat de reclamanți și contestat vehement de pârâte, în mod evident sunt lacunare și eliptice sub aspectul descrierii amplasamentului și vecinătăților locului concret al situării respectivelor imobile-construcții, Tribunalul a apreciat ca fiind pertinentă și utilă administrarea probei testimoniale, pentru clarificarea acestor aspecte, dată fiind și natura terminologiei folosite în conținutul înscrisului, și anume certificarea unei posesii și nu a unei proprietăți, cum se obișnuia a fi folosit în redactarea unor astfel de înscrisuri vechi.
Astfel, deși martorul M. I., propus de reclamanți, a relatat, în depoziția sa dată în fața instanței, ca fiind de notorietate că respectivele clădire-conac și anexa-magazie au fost proprietatea „boierului G.”, autorul reclamanților, Tribunalul, dată fiind vârsta acestuia de 56 ani, așadar născut cu mult ulterior stării de fapt pretinsă a fi fost cunoscută de acesta, apreciază ca pur subiectivă depoziția sa, nefiind de natură să formeze convingerea instanței asupra veridicității unor astfel de relatări.
Cu mult mai convingătoare sunt însă depozițiile celorlalți doi martori, M. I. și D. I., propuși de pârâte. Aceasta întrucât, vârsta înaintată a acestora, de peste 80 de ani fiecare, implică, în primul rând, o contemporaneitate a acestora cu starea de fapt supusă analizei instanței. Totodată, convingerea instanței că relatările acestor doi martori sunt veridice rezidă și din descrierea unor aspecte concrete, cum ar fi, de pildă, acelea legate de descrierea destul de amănunțită a stării fizice a respectivelor imobile-construcții, din perioada anterioară preluării abuzive de către stat, așadar, implicit, din perioada emiterii înscrisului de care se prevalează reclamanții ca reprezentând dovada dreptului de proprietate al autorului acestora asupra imobilelor solicitate a fi retrocedate.
Astfel, ambele depoziții ale celor doi martori, propuși de pârâte, converg la formarea convingerii instanței că, în realitate, pe raza respectivei localități R. nu a existat decât o singură proprietară a unor întinderi mari de terenuri agricole, precum și a construcțiilor conac și magazie și terenului aferent, situate în centrul comunei, în persoana boieroaicei M. B., zisă Buduroasa, astfel cum i-a fost atribuit acest apelativ de către comunitatea rurală. În privința autorului reclamantelor, T. G., acceptând ca veridice aceste susțineri ale acestor martori, ce exclud existența și unui alt boier latifundiar pe raza aceleiași localități, se poate contura convingerea instanței că, de fapt, acest autor al reclamantelor nu a fost, în realitate, decât arendașul, administratorul, respectivei moșii.
Așadar, s-a putut conchide că, termenul de posesie,din înscrisul-certificat exhibat de reclamanți, este foarte probabil să fi fost folosit tocmai în considerarea calității de arendaș a autorului reclamanților, care, în acea perioadă, avea în posesie, în administrare, moșia respectivă.
În aceste condiții, Tribunalul, a constatat că înscrisul invocat de reclamanți este incert în privința dovezii calității de proprietar al autorului acestora, asupra imobilelor a căror retrocedare în natură a fost solicitată, motiv pentru care acțiunea dedusă judecății se înfățișează ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă, în speță, nefiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin.1 lit. a), coroborate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 Rep., care să le confere reclamanților legitimitatea îndreptățirii acestora la restituirea în natură a respectivelor imobile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. C. E., D. L. G., D. Ș. V. și D. M. O., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată că, conform art.129 alin 2 C.p.c., instanța avea obligația să stăruie în aflarea adevărului iar dacă probele administrate în cauză nu erau suficiente instanța putea dispune completarea acestora. Având în vedere motivarea instanței de fond, arată că se poate observa că aceasta s-a limitat la a analiza și interpreta un singur înscris și depoziția martorilor, ignorând celelalte probe administrate în cauză.
Mai arată, conform art.261 alin.1 C.p.c. hotărârea judecătorească trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cu alte cuvinte considerentele trebuie să demonstreze în mod logic concordanța deplină dintre soluția din cauza respectivă și realitatea.
Consideră că instanța a făcut o gravă eroare în interpretarea probelor administrate în cauză, de fapt soluția bazându-se doar pe un singur act și depoziția martorilor.
Astfel, din interpretarea certificatului datat 18.04.1948 instanța concluzionează că autorul G. T. ar fi avut calitatea de arendaș și administrator al moșiei „boieroaicei M. B.”.
De asemenea pe baza depozițiilor martorilor pârâtei instanța își formează convingerea ca „pe raza localității R. nu a existat decât o singură proprietară a unor întinderi mari de terenuri agricole precum și a construcțiilor conac și magazie în persoana boieroaicei M. B.”.
Consideră că interpretarea și motivarea dată de instanța de fond probelor administrate în cauză sunt greșite deoarece în ceea ce privește actele de la dosar, analizând certificatul datat 18.04.1948 se poate observa că autorul G. T. a solicitat primarului comunei un certificat „CĂ SUNT PROPRIETAR ÎN . NU FAC NICI UN COMERȚ…”
Arată că instanța încearcă să ignore alte documente existente la dosarul cauzei, cum ar fi:- certificatul nr.388/15.02.2002 eliberat de Arhivele Naționale D. din care rezultă că T. G. ar fi „părăsit” în anul 1951 o suprafață de 32 de ha teren agricol pe raza .> - copia Dosarului corespondența exproprieri din anul 1949 eliberat de Arhivele Naționale O. din care rezulta că T. G. avea pe raza . 36,5 ha teren agricol.
Arată că instanța pune la îndoială declarația martorului acestora pe motivul că acesta are vârsta de 56 de ani, deci născut ulterior stării de fapt pretinsă a fi cunoscută de acesta, și apreciază că subiectivă declarația acestuia.
În ceea ce privește interogatoriul luat pârâtei, arată că instanța trebuia să analizeze și răspunsurile date la interogatoriul luat pârâtei și să coroboreze aceste răspunsuri cu celelalte probe de la dosar îndeosebi cu declarația martorilor propuși chiar de pârâtă.
Arată că pârâta a fost în imposibilitatea de a face dovada modului cum deține acest imobil și de la cine a fost preluat deși acest lucru a fost cerut de instanța de fond.
De asemenea consideră că instanța în mod greșit a analizat probele de la dosar, fără a face a analiza temeinica a întregului material probator.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului ,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține că recursul este nefondat.
Conform art. 3 alin. 1 lit.a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Condiția esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este aceea ca titularii cererii să facă dovada că ei sau autorul lor dețineau imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada că defunctul T. G.,ai cărui moștenitori sunt reclamanții, a fost proprietar al imobilului solicitat.
Instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în dosar respectiv înscrisuri și declarații de martori,în baza acestora stabilind situația imobilului ,,C. cu casă cu 3 camere uzată,precum și o magazie uzată”.
A reținut, în esență, că nu s-a dovedit dreptul de proprietate pentru imobilul solicitat în sensul că prin înscrisurile depuse la dosar și prin declarațiile de martor nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și drept urmare recurenții reclamanți nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor solicitate.
Curtea constată că,în cauză, aspectul esențial ce interesează vocația la măsuri reparatorii este acela al existenței în patrimoniul autorului reclamanților a unui "imobil" în sensul Legii nr. 10/2001, asupra căruia să se fi exercitat un drept de proprietate și care să fi fost preluat în mod abuziv, aspect în legătură cu care instanța de fond a conchis că nu s-a dovedit existența dreptului de proprietate asupra unui asemenea bun.
decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Instanța de fond a apreciat corect că nu s-au depus acte doveditoare din care să rezulte indubitabil că defunctul T. G. ,autorul recurenților ,a deținut în proprietate construcția respectiv,,Conacul cu casă cu 3 camere uzată și o magazie uzată”.
Curtea consideră că ,deși s-au depus la dosar mai multe înscrisuri emise de autorități prin care se atestă aspecte cu privire la proprietarii de pe raza . 1945,1949,1951 în nici unul nu se face mențiune că T. G. ar fi deținut în proprietate și imobilul-conacul cu casă cu 3 camere uzate.
Singurul act în care se face referire despre construcțiile solicitate este certificatul din 18 aprilie 1948 emis de Primarul comunei Radomiru(fila 5,dosar fond) dar în care se face mențiunea că posedă ,,Conacul cu casă cu 3 camere uzată,precum și o magazie uzată”mențiuni care nu se coroborează cu nici un alt înscris astfel încât să se facă dovada indubitabil că a deținut construcțiile , în proprietate.
După cum se observă ,chiar și din cerere adresată de T. G. pentru eliberarea acestui certificat(fila 5,verso,dosar fond) ,înregistrată la data de 18 04 1948 reiese că l-a solicitat pentru a dovedi că este proprietar al suprafeței de 22 ha teren arabil și nu pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra vreunei construcții.
În aceste condiții,nu se poate face dovada dreptului de proprietate asupra unei construcții cu declarația unui martor Melecu I. care a făcut afirmații contrazise de declarațiile celorlalți martori M. I. și D. I. audiați în cauză și ale căror declarații se coroborează cu aspectele ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Și dacă s-ar accepta ideea că T. G. a avut calitatea de proprietar ,din înscrisurile depuse la dosar respectiv copie după dosar corespondență exproprieri reiese că în anul 1949,în tabelul de proprietari de teren,la nr..crt.52 este menționat T. G. ca posesor al suprafeței de teren de 36,50 ha iar din certificatul nr.388/15 februarie 2002 emis de M.I –Direcția Jud. D. a Arhivelor Naționale reiese că în,,dosarul din anul 1951 cuprinzând situația terenurilor părăsite se regăsește T. G. cu suprafața părăsită de 32 ha ,fiind făcută dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren agricol și nu și asupra imobilului solicitat.
În ceea ce privește terenul,Curtea constată că din înscrisurile depuse la dosar respectiv certificatul din 18 aprilie 1948,certificatul nr.388/15 februarie 2002 emis de MI-Direcția Jud.D. a Arhivelor Naționale T. G. a deținut suprafața de 32 de ha,suprafață cu privire la care s-a emis titlul de proprietate nr.1770-2015/25 03 2002 pentru suprafața de 34 ha și 3100 mp și nu a depus dovezi prin care să ateste că a deținut în proprietate o suprafață de teren arabil mai mare.
În consecință, constatarea dovedirii dreptului de proprietate se face în concret pe baza actelor depuse iar Curtea consideră că instanța de fond în mod corect a considerat că o astfel de dovadă cu privire la construcția solicitată nu a fost efectuată și că nu sunt astfel îndeplinite condițiile prev.de art. 3 alin. 1 lit.a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de argumentele expuse pe larg,Curtea consideră că sentința este temeinică și legală, și urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă,să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. C. E., D. L. G., D. Ș. V. și D. M. O. prin mandatar R. V. E. împotriva sentinței civile nr. 331/08.06.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. Dioști – Instituția Primarului, și având ca obiect Legea 10/2001.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2012
Președinte, I. M. | Judecător, A. M. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. D. L. |
18 Aprilie 2012
Red.jud.M.M.
2 ex/G.L.
j.f.D.F.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 330/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
