Legea 10/2001. Decizia nr. 61/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2012 în dosarul nr. 61/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 61
Ședința publică de la 09 Iulie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător A. M.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 25 iunie 2012, privind judecarea apelului declarat de reclamantul V. M., cu domiciliul în localitatea S., ., județul M. împotriva sentinței civile nr.73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.2947._, în contradictoriu cu pârâții P. S., cu sediul în localitatea S., ., județul M. și S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., nr.1, județul M. și intervenientul accesoriu B. A. A. – prin curator B. M., cu domiciliul în localitatea S., ..17, județul M., având ca obiect „Legea 10/2001”, trimis spre rejudecare ca urmare a casării deciziei civile nr.160 din 17 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia civilă nr.4249 din 20 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în dosarul nr._ .
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că la data de 28 iunie 2012, la dosar au fost depuse concluzii scrise de către intervenientul în numele altei persoane B. A. A. prin curator B. M., la data de 29 iunie 2012 au fost depuse concluzii scrise de către intimata pârâtă primăria S. iar la data de 2 iulie 2012, au fost depuse concluzii de către apelantul reclamant V. M., după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 iunie 2012, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în baza dispozițiilor art. 260 C.P.C. a amânat pronunțarea în cauză la data de 2 iulie 2012 și ulterior la data de 9 iulie 2012.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Reclamantul V. M. a chemat în judecată pe pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. și P. S., solicitând Tribunalului M., pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr.3665/2006, anularea parțială a dispoziției nr.65/2006 emisă de primărie și, pe cale de consecință, admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 912 m.p. situat în S., ., preluat abuziv de stat din patrimoniul autorului reclamantului, S. V..
Tribunalul M., prin sentința civilă nr.1438/19.10.2006, a respins acțiunea.
Curtea de Apel C.-secția civilă, prin decizia nr. 71/07.02.2007, a admis apelul declarat de reclamantul V. M., a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul M..
Împotriva deciziei a declarat recurs intimatul pârât S. R. prin M. Finanțelor P.
P. decizia civilă nr.5521/27 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr.71 din 7.02.2007 a Curții de Apel C..
Cu ocazia rejudecării cauza a fost înregistrată la Tribunalul M. sub nr.2947._ .
P. sentința civilă nr.73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.2947._ s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de P. Orașului S..
S-a respins contestația formulată de reclamantul V. M., în contradictoriu cu pârâții P. orașului S. și S. R. prin M. Finanțelor București.
S-a reținut că reclamantul V. M., în temeiul Legii nr.10/2001 prin notificarea înregistrată sub nr.2350/21.05.2001 a solicitat restituirea în natură a terenului plaț de casă în suprafață de 912 m.p. situat în orașul S., . și despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile demolate de pe acest teren.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul V. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
P. decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 2947._ s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul V. M., împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, în contradictoriu cu pârâții P. Orașului S., S. R. prin M. Finanțelor București, DGFP M..
S-a reținut că din schița anexă la raportul de expertiză a rezultat că suprafața de teren liberă de 657 mp este mărginită de construcțiile C1, C2 și C3 și nu poate fi restituită în natură deoarece asigură accesul la aceste construcții, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 teza a II-a din Legea 10/2001.
Probatoriile administrate au dovedit că sala de sport și grădina de vară sunt folosite încă în scopul pentru care au fost realizate, iar cea de-a treia construcție a fost folosită doar temporar de o societate comercială cu activitate de vulcanizare auto, care potrivit sentinței civile nr. 322/C./21.02.2008 a Tribunalului M. a fost evacuată din acest spațiu.
P. adresa 1338/10.10.2008 depusă la fila 24 a dosarului de apel P. S. a comunicat că nu deține suprafețe de teren intravilan sau extravilan și nici bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare reclamantului.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul V. M. în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ.
P. decizia civilă nr. 6716/17 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul V. M. împotriva deciziei nr. 383/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel s-a avut în vedere următoarele considerente:
Expertiza tehnică efectuată în cauză, a concluzionat că două din cele 3 construcții, respectiv C1 și C2 nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare agravată de degradare, iar construcția C3 este destinată activităților de sport și judo. De asemenea, cele 3 construcții ocupă 28 % din suprafața terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 mp, poate fi restituit proprietarului. S-a observat că terenul liber constituie cale de acces la construcții, astfel cum a reținut instanța de apel.
Din probatoriul administrat nu a rezultat nici dacă aceste construcții au fost autorizate, motiv ce va necesita un supliment de probatorii, din care dacă va rezulta că cele 3 construcții au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, iar în situația în care ele nu îi mai sunt de folos, să se analizeze posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 10 al. 5 din legea 10/2001.
Aceste prevederi legale sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective.
În rejudecare s-a format dosarul nr._ .
În acest ciclu procesual, chestiunile vizând regimul juridic al imobilului în raport cu disp. art. 2 din lege, identificarea acestuia, calitatea de persoană îndreptățită și de unitate deținătoare, faptul că imobilele construcții preluate au fost demolate total după preluare și că pe teren sunt edificate construcții noi – nu au mai ridicat probleme de fapt și de drept în cauză.
Potrivit disp. art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare, problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
P. urmare, în rejudecare instanța de apel a fost preocupată în a suplimenta probatoriile în scopul stabilirii depline a stării de fapt și a existenței sau nu a autorizațiilor de construire pentru construcțiile existente pe terenul în litigiu, împrejurări în raport cu care, urma să se interpreteze și să se aplice în mod corespunzător dispozițiile legale incidente din legea specială art. 10 – potrivit dezlegărilor de drept date prin decizia de casare.
Astfel, la termenul din 1 februarie 2010, instanța de apel – potrivit disp. art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, a dispus efectuarea în cauză a unui supliment la raportul de expertiză de către același expert M. A., având următoarele obiective: - să se stabilească exact căile de acces la construcțiile C1, C2 și C3 identificate de expert pe terenul în litigiu situat în S., .; - să se specifice dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, în sensul dacă mai sunt funcționale; - dacă pentru acestea există autorizație de construcție.
În baza acelorași considerente s-a apreciat ca fiind necesară emiterea unei adrese către P. S. pentru a comunica următoarele: dacă construcțiile C1, C2, C3 identificate de expertul M. A. pe terenul în litigiu situat în S., . au autorizație de construcție ; dacă mai sunt funcționale și actuala destinație a acestora cu activitățile care se desfășoară; să se precizeze valoarea de inventar.
De asemenea, s-a solicitat primăriei să depună înscrisuri relevante atașate răspunsului solicitat și să comunice instanței lista actualizată cu rezerva de teren disponibil ce poate fi acordat în compensare în baza Legii 10/2001.
La termenul din 29 martie 2010, s-a depus la dosar Suplimentul la Raport și documentația care a stat la baza informațiilor furnizate prin adresa înaintată la dosarul cauzei la termenul anterior de către P. orașului S., înregistrată sub nr._/25.03.2010.
Instanța a pus în discuția părților, emiterea unei adrese către expertul M. A. pentru ca acesta să întocmească o schiță corespunzătoare cu configurația exactă a terenului și a căilor de acces către construcții, în mod real și obiectiv și anume: stabilirea căilor de acces pentru fiecare construcție în parte; pentru C1 indicarea exactă; pentru C2 și C3 să indice dacă au căi de acces separate, independente de calea de acces pentru C1 sau depind unele de altele, mai precis să arate dacă acest teren în litigiu, apreciat liber, constituie calea de acces la construcții așa cum a indicat Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât nu a întocmit o asemenea schiță, aspect esențial și necesar în lămurirea cauzei.
Instanța a pus în discuție următoarea împrejurare: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a făcut referire la stabilirea incidenței sau nu în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. 5 din legea nr. 10/2001, care prevăd posibilitatea restituirii în natură, dar numai dacă există acordul primăriei privind plata despăgubirilor pentru construcții, iar în situația existenței acordului de voință să se indice și criteriul în baza căruia s-ar putea stabili acele despăgubiri.
La termenul din 10 mai 2010, s-au depus: la lucrarea întocmită de expert M. A., înregistrată sub nr._/14.04.2010 și un punct de vedere formulat de intimata pârâtă P. orașului S., înregistrat sub nr._/15.04.2010.
Intimata pârâtă P. orașului S. nu a comunicat o listă propriu-zisă actualizată cu rezerva de terenuri disponibile ce pot fi acordate în compensare în baza legilor speciale – Legea 10/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Dar, reprezentantul intimatei a învederat că în momentul de față primăria nu deține anexa 17, respectiv anexa cu suprafețele de teren disponibil ce poate fi acordat în compensare și că în prezent nu există un astfel de teren. Dar, că s-a avut în vedere posibilitatea acordării unei suprafețe de teren intravilan, în echivalent în măsura identificării unei asemenea suprafețe.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.160 din 17 mai 2010 pronunțată în dosarul nr._, Secția I Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de reclamantul V. M. împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, în contradictoriu cu pârâții P. Orașului S., S. R. prin M. Finanțelor București, DGFP M., ca urmare a casării deciziei civile nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 2947._ prin decizia civilă nr. 6716 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
A schimbat în totalitate sentința civilă nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, a admis contestația.
A anulat în parte dispoziția nr. 65/2006, respectiv art. 1 și art. 2 în sensul că admite solicitarea și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 912 mp situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile neautorizate C1 și C2, parte din C3 - așa cum au fost identificate în Raportul de expertiză ing. M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta - Plan scară 1: 300 - fila 58 dosar apel.
A menținut restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, precum și cele cuprinse în art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, restituirea în natură fiind măsura reparatorie principală, așa cum rezultă din întreaga economie a Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Astfel, potrivit disp. art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie, în natură, în condițiile acestei legi. Numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. 2.
De asemenea, potrivit art. 9 din lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
În aceeași ordine de idei, disp. art. 21 alin. 1 prevăd că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.
Iar, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, ori după caz, a președintelui consiliului județean – potrivit art. 21 alin 4 din lege.
În aplicarea consecventă a principiului restituirii în natură, dispozițiile art. 10 din lege prevăd reglementări clare și cu privire la situația imobilelor preluate abuziv ale căror construcții au fost demolate total sau parțial și pe care, după caz au fost edificate construcții autorizate sau nu.
Astfel, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, potrivit art. 10 alin. 1.
În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 10 alin. 2.
Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, potrivit art. 10 alin. 3 din lege.
Mai mult, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate - art. 10 alin. 4.
De asemenea, se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare - art. 10 alin. 5.
Având în vedere principiul de bază al restituirii în natură și interpretarea tuturor acestor dispoziții legale, rezultă concluzia potrivit căreia legiuitorul a înțeles să extindă regula restituirii în natură și a terenurilor preluate abuziv ale căror construcții au fost total demolate, deținute de unitățile administrativ-teritoriale și pe care au fost edificate construcții neautorizate și în perioada 6 martie 1945 - 1 ianuarie 1990.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât se restituie în natură terenurile și în situațiile în care construcțiile edificate ulterior preluării și demolării - chiar autorizate, dar ușoare sau demontabile, sau care nu sunt necesare unității deținătoare, ori care sunt afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate și neîncepute sau începute și abandonate.
Or, în speță, pe terenul în litigiu sunt edificate trei construcții: C1, C2 - compun imobilul Grădina de vară S., edificate în 1962 și C3 – sala de judo a orașului, edificată în 1970.
Potrivit susținerilor intimatei C1 și C2 au fost autorizate potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar pentru C3 – nu s-au identificat documente de autorizare – fila 25 dosar apel. Intimata a făcut și demersuri la Direcția Județeană a Arhivelor Statului M. pentru verificări în acest sens – fila 30 dosar apel.
Până la data pronunțării, intimata – singura în măsură să producă dovezi directe ale autorizării celor trei construcții, nu a depus la dosar asemenea probe.
P. urmare, construcțiile vor fi privite ca fiind edificate fără autorizație.
Din concluziile Raportului de expertiză – fila 40 dosar apel, rezultă faptul că C1 și C2 nu funcționează nici în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme), astfel că în C1 funcționează un birou parlamentar și sediul unui partid, C2 se află într-o stare avansată de degradare, iar în C3 se desfășoară activități sportive.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada autorizării, este nerelevantă apartenența în prezent, respectiv împrejurarea că imobilul construcție C3 este inventariat ca bun în al domeniului public evidențiat ca atare în anexa 4 HG 968/2002- poz. 245, ca și C1 și C2 – în anexa 4 poz. 212 HG 678 bis, astfel că aceste aspecte de drept nu reprezintă o piedică legală și nu pot înlătura exigența cu privire la autorizarea construcțiilor, cu toate consecințele ce decurg de aici în ceea ce privește restituirea terenului pe care sunt edificate asemenea construcții.
În același context, este nerelevantă și împrejurarea că imobilul G. de vară C1 și C2, ar urma – potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local S., să fie reabilitat și folosit în viitor potrivit destinației sale inițiale.
De asemenea, faptul că intimata prin HCL 48/2009 a hotărât închirierea unei părți din imobilul C1, este nerelevant și nu este de natură să facă inoperabilă exigența legală a autorizării construcției, așa cum s-a arătat în precedent.
În aceeași ordine de idei, instanța de apel a apreciat că nu este obligatoriu a se verifica în raport cu disp. art. 10 alin. 5 din lege, dacă cele trei construcții din cauză mai sunt necesare unității deținătoare condiționat de plata unei despăgubiri stabilită potrivit standardelor internaționale, de către persoana îndreptățită, întrucât aceste reguli sunt aplicabile numai în situația construcțiilor autorizate.
În aceste condiții, în cazul de față sunt aplicabile regulile accesiunii imobiliare artificiale prevăzute în art. 492 și 494 Cod civil, urmând ca părțile să se desocotească într-un litigiu pe dreptul comun.
Față de împrejurarea că se impune restituirea întregului teren identificat, cu acces direct la întregul imobil din . Raport expertiză, fila 58 dosar apel, nu mai apare necesară analizarea accesului la drumul public pentru fiecare construcție în parte, întrucât această examinare s-ar fi impus numai în cazul restituirii în parte a terenului în litigiu ce ar fi fost stabilit ca fiind liber în sensul legii.
De asemenea, față de restituirea în natură a întregului teren ce a făcut obiectul notificării, nu se mai impune analizarea vreunei modalități de stabilire a unei măsuri reparatorii în echivalent prin compensare, legat de care – în treacăt fie spus, intimata nu dispune în prezent de teren în compensare, ce ar fi fost accceptabil de către persoana îndreptățită în cazul imposibilității restituirii în natură totale sau parțiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P. S. .
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4249/20 mai 2010 a admis recursul declarat de pârâta P. S. împotriva deciziei nr. 160/17.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cadrul primului motiv se invocă dispozițiile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală însă litigiul de față este guvernat de dispozițiile Legii nr.10/2001, care în forma de la data intrării în vigoare se referea în art.20 alin.3 la primării.
Față de cel de-al doilea motiv de recurs, instanța a constatat că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea art.304 pct.9 și art.314 Cod procedură civilă având în vedere următoarele considerente:
Făcând aplicarea dispozițiilor art.10 alin.2 și alin.3 din Legea nr.10/2001, cu consecințe asupra analizei celorlalte apărări formulate în cauză, instanța de apel a reținut că se impune restituirea terenului întrucât cele trei construcții – C1, C2 (ce compun imobilul Grădina de V. S.) edificate în 1962 și C3 (reprezentat de sala de judo a orașului) edificată în1970, s-au realizat fără autorizație de construcție.
Cerința autorizării construcțiilor este impusă însă imobilelor edificate după data de 1 ianuarie 1990 de art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Or, în decizie se reține că cele trei construcții au fost deificate în anii 1963 și, respectiv 1970, deci anterior datei de 1 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă în cauză.
Întrucât celelalte apărări nu s-au mai analizat, reținându-se prevalența lipsei autorizației de construire, acestea presupunând și verificări de fapt incompatibile cu judecata în decurs, s-a făcut aplicabilitatea art.304 pct.9 și art.314 cod procedură civilă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În faza rejudecării apelului, Comisia orășenească de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a propus reclamantului 2 variante de restituire prin echivalent a terenului ce face obiectul prezentei cauze. Reclamantul nu a fost de acord cu niciuna dintre propuneri, solicitând restituirea în natură a terenului.
Examinând apelul în raport de criticile formulate și în concordanță cu dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs, Curtea de Apel C. apreciază că apelul este fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Înaintea analizării situației de fapt și a temeiului juridic aplicabil cauzei de față, se impune sublinierea situației premisă de la care Curtea va porni analiza, respectiv a aspectelor care nu au mai făcut obiectul unor dezbateri contradictorii în această fază procesuală. Aspectele vizând regimul juridic al imobilului în raport cu dispozițiile art. 2 din lege, identificarea acestuia, calitatea de persoană îndreptățită și de unitate deținătoare, faptul că imobilele construcții preluate au fost demolate total după preluare și că pe teren sunt edificate construcții noi – nu au mai ridicat probleme de fapt și de drept în cauză. De asemenea, nici problema autorizării sau neautorizării construcțiilor nu a mai constituit obiect de analiză, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că dispozițiile art. 10 alin. 3 nu sunt aplicabile prezentei cauze, față de împrejurarea că cele trei construcții au fost edificate pe teren înainte de data de 1 ianuarie 1990, astfel că situația de fapt (edificarea construcțiilor în anii 1962 și 1970) nu se încadrează în ipoteza textului art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare, problemele de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Urmând dispozițiile obligatorii din decizia civilă nr. 6716/17 iunie 2009, coroborate cu cele ale deciziei nr. 4249/20.05.2011 ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul judecării prezentului apel Curtea de Apel C. va analiza cauza prin prisma dispozițiilor art. 10 alin.1 și 5 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziții legale:
(1) „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.
(5) „Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.
Textele legale sus citate sunt deplin aplicabile situației de față.
Terenul în suprafață de 912 mp și construcțiile ce au aparținut defunctului V. S. și care au făcut obiectul notificării nr. 54/2001 și al dispoziției nr. 65/2006 emise de Primarul orașului S. (dispoziție contestată în prezenta cauză) au fost preluate de stat fără titlu valabil. Faptul preluării abuzive nu a constituit un element de controversă, emitentul dispoziției contestate recunoscând chiar în preambulul dispoziției nr. 65/2006 faptul că „defunctului V. S. i-au fost demolate construcțiile, iar terenul a fost preluat fără titlu valabil de către stat”.
Fiind îndeplinită astfel condiția esențială impusă de art. 10 alin 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă deci că pentru terenul liber, respectiv suprafața de 652 mp (conform raportului de expertiză) neafectată de construcții noi, se impune restituirea în natură.
În ceea ce privește terenul ocupat de construcțiile C1, C2 și C3, analiza instanței trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 10 alin. 5, respectiv a se stabili dacă aceste construcții mai sunt necesare unității deținătoare.
Pe terenul în litigiu sunt edificate trei construcții: C1 și C2 - compun imobilul Grădina de vară S., edificate în 1962 și C3 – sala de judo a orașului, edificată în 1970. Din concluziile raportului de expertiză – fila 40 dosar apel, rezultă faptul că C1 și C2 nu funcționează în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme), iar în C3 se desfășoară activități sportive.
Apreciind asupra situației de fapt prin prisma condiției prevăzute de art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că imobilele - construcții C1 și C 2 nu sunt necesare unității deținătoare, astfel încât reclamantul este îndreptățit și la restituirea terenului aferent acestor construcții așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel_ .
Nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că imobilul G. de vară C1 și C2, ar urma – potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local S., să fie reabilitat și folosit în viitor potrivit destinației sale inițiale, situația de fapt fiind apreciată în funcție de momentul notificării. Dispozițiile art. 10 alin. 5 sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective.
În ceea ce privește construcția C3, Curtea constată că aceasta este necesară unității deținătoare, fiind utilizată în prezent ca sala de sport. Pentru terenul de 58,275 mp (31,50mx1,85 m) pe care este edificată parțial construcția C.3 conform schiței la raportul de expertiză, soluția măsurii reparatorii prin echivalent dispusă prin dispoziția nr. 65/2006 este corectă. Imobilul este necesar unității deținătoare, astfel că nu se încadrează în situația prevăzută la art. 10 alin. 5, ci in cea de la art. 10 alin. 1 teza finală.
Concluzionând asupra cauzei, Curtea apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 mp. situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile C.1 și C.2 așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel_ .
Se vor menține restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenul în suprafață de 58,275 mp. pe care este edificată parțial construcția C.3 conform schiței la raportul de expertiză, precum și cele cuprinse la art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul.
Curtea apreciază ca neavenite motivele formulate prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de către intervenientul B. A. A. la data de 12.05.2012 (în faza procesuală a recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție ). În primul rând se observă faptul că, deși intitulată cerere de intervenție accesorie, cererea nu cuprinde motive care să susțină apărarea pârâtei, întreaga motivare fiind centrată pe susținerea intervenientului privind existența dreptului său propriu de proprietate asupra unei părți din terenul ce face obiectul judecății, respectiv pentru o suprafață de 10,13 mp. Or, asemenea susțineri nu pot fi analizate pe fond în cadrul procesual definit de însuși intervenientul accesoriu prin formularea direct în recurs a unei cereri de intervenție accesorii.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel C. va respinge cererea de intervenție accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul V. M., cu domiciliul în localitatea S., ., județul M. împotriva sentinței civile nr.73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.2947._, în contradictoriu cu pârâții P. S., cu sediul în localitatea S., ., județul M. și S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. M., cu sediul în Drobeta Tr.S., ., nr.1, județul M. și intervenientul accesoriu B. A. A. – prin curator B. M., cu domiciliul în localitatea S., ..17, județul M., având ca obiect „Legea 10/2001”, trimis spre rejudecare ca urmare a casării deciziei civile nr.160 din 17 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia civilă nr.4249 din 20 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în dosarul nr._ .
Schimbă în totalitate sentința nr. 73 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinti.
Admite în parte contestația. Anulează în parte dispoziția nr. 65/2006 emisă de primăria orașului S., respectiv art. 1 și art. 2 în sensul că admite în parte solicitarea și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 mp. situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile C.1 și C.2 așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel.
Menține restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenul în suprafață de 58,275 mp. pe care este edificată parțial construcția C.3 conform schiței la raportul de expertiză, precum și cele cuprinse la art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Respinge cererea de intervenție accesorie.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2012
Președinte, M. P.-P. | Judecător, A. M. | |
Grefier, V. R. |
V.R. 10 Iulie 2012
Red. Jud. M.P.P
01.08.2012
J fd. C . M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 7784/2012. Curtea de... | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 7959/2012.... → |
|---|
