Obligaţie de a face. Decizia nr. 06/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 06/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-11-2012 în dosarul nr. 10551/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2012
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de către recurenții reclamanți T. T. și T. C. împotriva deciziei civile nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. I., V. V., C. A., C. E., M. M., M. F., P. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă T. C., personal și asistată de avocat C. Teofila și avocat B. A., recurentul reclamantul T. T., reprezentat de aceiași avocați, intimații pârâți V. V., C. A., M. F., personal și asistați de avocat D. F. și avocat M. C. și intimații pârâți V. I., C. E., M. M., reprezentați de aceiași avocați, lipsind intimatul pârât P. D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise și un set de două fotografii de către recurenții reclamanți, la data de 30.10.2012, după care;
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat B. A. și avocat C. Teofila, pentru recurenții reclamanți T. T. și T. C., având pe rând cuvântul, au susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 Cod procedură civilă, în raport de care au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâți și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată în recurs și apel.
Avocat D. F. și avocat M. C., pentru intimații pârâți, având pe rând cuvântul, au pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate la instanța de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate prin întâmpinările depuse la dosar; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._, au fost respinse excepțiile prematurității și prescripției dreptului la acțiune, ridicate de pârâții V. I. și V. V., cu privire la acțiunea formulată de reclamanții T. T. și T. C..
A fost respinsă excepția lipsei de interes ridicată de pârâții M. M. și M. F., cu privire la acțiunea reclamanților T. T. și T. C..
A fost admisă, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanții T. T. și T. C. împotriva pârâților V. I. și V. V., C. A. și C. E., M. M. și M. F..
Au fost obligați pârâții V. I. și V. V. să ridice pereții încăperii în suprafață de 2,4 mp, cu dimensiuni de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față.
Au fost obligați pârâții C. A. și C. E. să ridice pereții încăperii în suprafață de 2,4 mp, cu dimensiuni de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față. Au fost obligați aceeași pârâți să desființeze debaraua și sala închisă de pe sala din spate, astfel încât ea să rămână liberă în întregime.
Au fost obligați pârâții M. M. și M. F. să ridice pereții încăperii de 2,4 mp, cu dimensiunile de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față.
A fost respinsă în totalitate acțiunea împotriva pârâtului P. D..
Au fost respinse cererile reclamanților pentru a fi autorizați să efectueze lucrările de desființare pe cheltuiala pârâților.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți M. M. și M. F. împotriva reclamanților pârâți T. T. și T. C..
A fost admisă în parte cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamanții T..
Au fost compensate în totalitate onorariile de avocat între reclamanții T. pe de o parte și toți pârâții, pe de altă parte.
Au fost obligate fiecare din cuplurile de pârâți V., C. și M. la plata a câte 213 lei cheltuieli de judecată, către reclamanții T. T. și T. C..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților că aceștia justifică interesul promovării acțiunii întrucât sunt împiedicați în folosirea spațiilor comune de către pârâți și astfel prezintă interesul de a se stabili dacă există ocuparea spațiilor comune și dacă ei sunt împiedicați în folosire.
Sub aspectul excepției prematurității acțiunii, instanța a apreciat ca inadmisibilă susținerea conform căreia promovarea unei acțiuni în obligația de a face pentru înlăturarea unei lucrări edificate abuziv ar fi condiționată de obținerea unei autorizații administrative de către cel vătămat, deoarece în fața autorității administrative înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești cel vătămat nu și-ar putea justifica interesul și calitatea.
Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților pentru obligația de a face este întemeiată pe încălcarea dreptului lor de proprietate, fiind incidente dispozițiile de drept comun referitoare la proprietate și nu dispozițiile Legii nr.50/1991, referitoare la disciplina în construcții.
Pe fondul cauzei, a reținut că la momentul vânzării cumpărării locuințelor de către părți, care anterior aveau calitate de chiriași, o parte dintre locuințe au fost extinse prin ocuparea de porțiuni din spațiile comune, vânzătoarea neînțelegând să înstrăineze foștilor chiriași suprafețele ce reprezentau extinderea pe spațiile comune care au fost executate fără acordul proprietarilor și fără a obține autorizație de construire.
A mai reținut instanța că reclamanții T. și pârâtul P. nu au efectuat lucrări de extindere a locuințelor pe suprafața spațiilor comune, toate celelalte extinderi ale pârâților fiind făcute fără acordul coproprietarilor
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții apelanții V. I. și V. V., pârâții C. E. și A., pârâții M. M. și M. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâții V. I. și V. V. au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nu există vreun interes al reclamanților în promovarea acțiunii întrucât aceștia nu pot utiliza sălile din fața imobilului, că folosința trebuie să se înfăptuiască numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.
Astfel, sălile sunt înscrise în Cartea Funciară a fiecărui imobil, în privința lor înscrierea lor având nr. cadastral nr. 6709/1/5, iar prin actul adițional la contractul de vânzare cumpărare le-a fost transmis și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 14,04% din terenul aferent Pavilonului B.
Pârâții C. E. și A. au arătat că instanța a apreciat greșit asupra excepțiilor privind lipsa de interes și lipsa calității procesuale active a reclamanților, excepții care trebuiau admise, iar pe fondul cauzei s-a făcut o greșită interpretare a probatorului neavându-se în vedere că erau trecuți în carte funciară nr._ suprafața de 72,56 mp și că nu există legătură între apartamentul lor situat în fața imobilului și cel al pârâților, situat pe latura din spate.
Pârâții M. M. și M. F. au arătat că ei nu au realizat construcții de zidărie la apartamentul proprietatea lor, ci au cumpărat apartamentul, așa cum se află în prezent.
Prin decizia civilă nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-au admis apelurile civile declarate de apelanții pârâți V. I. și V. V., apelanții pârâți C. A., C. E. și apelanții pârâți M. M. și M. F., împotriva sentinței civile nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._ .
A fost schimbată sentința în sensul că s-a respins acțiunea și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Au fost obligați intimații reclamanți la cheltuieli de judecată în apel: 400 lei către apelanții M. M. și M. F., 1000 lei către apelanții C. A. și C. E. și 1000 lei către apelanții V. I. și V. V..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Inițial părțile au avut calitatea de chiriași ai apartamentului în litigiu care toate sunt situate în același imobil pentru ca, ulterior să încheie contracte de vânzare cumpărare prin care au cumpărat atât apartamentele propriu zise cât și cote indivize din suprafața părților comune, precum și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra unor cote părți din terenul aferent construcției, contracte de vânzare cumpărare pe care le-au intabulat în Cartea Funciară.
La momentul închirierii în fața apartamentelor fiecărui chiriaș, atât pe latura din față, cât și pe latura din spate existau săli de acces în locuința fiecăruia ce nu erau despărțite prin ziduri, însă ulterior, de comun acord, proprietarii au stabilit ca fiecare în fața apartamentului lui să compartimenteze sălile și chiar să le închidă.
Astfel, cum s-a constatat cu ocazia cercetării la fața locului, pe partea din față a imobilului, la apartamentul pârâților Vîrzov a fost edificată în perioada 2003-2004 o cămară, la apartamentul pârâților C., în anul 2001 s-a edificat o bucătărie, între proprietățile C. și P. s-a ridicat în anul 1998 un perete despărțitor, între proprietățile P. și M. s-a edificat în anul 2006-2007 un zid despărțitor, iar pârâții M. au și o bucătărie edificată în anul 2007 de fostul proprietar A..
A rezultat astfel că toate aceste construcții aflate în litigiu, așa cum de altfel recunosc și reclamanții, existau în momentul în care la rândul lor au cumpărat propriul apartament, respectiv în anul 2005 ei acceptând astfel starea de fapt existentă. De altfel, reclamanții nu au avut niciodată intrare la apartamentul lor prin sălile din față și aceasta pentru că nu există o astfel de posibilitate, așa cum a rezultat și din schița întocmită la fața locului, având cale de acces laterală pe lângă imobil.
Pe latura din spate, reclamanții T., în anul 2006, au edificat la rândul lor un zid până la jumătatea înălțimii de aproximativ 50 cm și au închis sala de jur împrejur cu zid și poartă de intrare, sală pe care au folosit-o și o folosesc exclusiv.
În continuare, pe latura din spate proprietatea pârâților C. este închisă cu zid, a pârâtului P. D. închisă cu jumătate de zid. Această compartimentare diferită a proprietății reclamanților față de proprietățile pârâților a fost posibilă datorită faptului că reclamanții au un apartament cu două camere, la fel ca și alți trei proprietari neincluși în prezentul litigiu, că apartamentele sunt situate pe colțurile clădirii și nu permit faptic ca accesul să se facă pe ambele laturi ale clădirii, așa cum este posibil pentru proprietățile pârâților care constau în apartamente cu trei camere.
S-a apreciat astfel că nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului de proprietate în privința reclamanților, întrucât, pe de o parte, la cumpărarea propriului apartament au preluat starea de fapt a celorlalte construcții, așa cum este și în prezent, rezultând o acceptare a modului de exercitare a dreptului de proprietate atât pentru ei, cât și pentru pârâții și în privința căruia nu au intervenit modificări până în prezent, iar pe de altă parte, datorită faptului că fiecare proprietar în contractul de vânzare cumpărare a preluat în cotă indiviză și suprafața părților comune ale imobilului, precum și dreptul de folosință tot în cote indivize din terenul aferent locuinței.
Reclamanții și pârâții au folosit în permanență și folosesc și în prezent construcțiile și extinderile așa cum existau anterior cumpărării, acceptând starea de fapt, ceea ce presupune acordul tuturor în privința exercitării dreptului de proprietate în limitele de ei stabilite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții reclamanți T. T. și T. C., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii apelurilor declarate de apelanții pârâți Virzob I., Virzob V., C. Aristica, C. E. și Magdoiu M. și Magdoiu F., împotriva sentinței civile_ din 30.XI.2011, dată de Judecătoria Tg. J., în dosarul_, urmând astfel a menține ca temeinică și legală această sentință, precum și obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și recurs.
În motivarea recursului, a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9 și art.304 pct. 7 Cod pr. civ.), deoarece în mod greșit s-a motivat că nu s-a făcut dovada celor susținute de către reclamanți, în sensul că exercitarea dreptului de proprietate le-a fost încălcat și îngrădit prin edificarea construcțiilor de către pârâți, totodată, instanța de apel făcând trimitere, în motivarea acestei soluții, la faptul că toate acele construcții edificate de apelanții pârâți existau la momentul dobândirii apartamentului de către ei și astfel, aceștia ar fi acceptat această stare de fapt.
A arătat că instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra petitului cu care a investit instanța, respectiv o acțiune prin care reclamanții, în calitate de coproprietari asupra spatiilor comune din blocul (imobilul) unde aveau apartamentul ( Pavilionul D), au solicitat să li se respecte acest drept și prerogativele conferite de acest drept de proprietate comună forțată și perpetuă de a se folosi de aceste spații comune, reprezentate de cele două săli, drept de coproprietate ce le-a fost încălcat prin faptele pârâților, care în mod abuziv și total nelegal au edificat pe aceste spații comune lucrări ce efectiv obturează și împiedică o folosință normală a acestor spații.
În cauză, așa cum de altfel au reținut atât instanța de fond cât și instanța de apel, atât reclamanții cât și pârâții au dobândit câte un apartament în imobilul . cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului, fiecare dintre părți a dobândit și o cotă indiviză din spațiile comune ale acestui imobil, reprezentată de sala din față (încăperea nr. 10 din RLV, imobil nr. l din încheierea de intabulare 453) și sala din spate (încăperea nr. 11 din RLV, imobilul nr.2 din încheierea 453), fiind la fel de evident față de regimul juridic al celor două săli, spațiile comune ale imobilelor pavilion D, acela că sunt în coproprietate pe cote părți stabilă, forțată și perpetuă, că fiecare dintre coproprietarii acestor săli, părți comune, au dreptul de a se folosi de acestea, fiecare în integralitatea lor și în scopul utilizării lor, adică săli.
Din probele ce au fost administrate (recunoașterile pârâților, interogatoriul luat de instanța de fond, declarațiile martorilor audiați în apel raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, înscrisurile depuse la dosar), a rezultat clar că pe cele două săli fiecare din apelanții-pârâți au edificat lucrări prin care efectiv împiedică folosința acestor spații, încălcându-se astfel flagrant dreptul lor de coproprietate asupra acestor spații comune și în același timp, încălcându-se flagrant și a doua limită prevăzută de lege în exercitarea dreptului de coproprietate pe cote părți stabile și perpetue, aceea de a nu se schimba scopul pentru care au fost destinate aceste spații comune, săli exterioare ale imobilului.
În acest sens, a menționat și faptul că, chiar fostul proprietar al acestui imobil pavilion D, MApN, la momentul când le-au fost înstrăinate fiecăruia dintre coproprietari apartamentele și odată cu acestea și cotele părți ideale și absolute din spații comune, a precizat clar, că toate construcțiile ce au fost făcute pe spațiile comune au fost edificate abuziv, fără autorizație de construire emise de organe competente și, a solicitat către OCPI Gorj ca aceste edificări să nu facă obiectul înscrierii în cartea funciară, fapt ce s-a și respectat, în sensul acesta fiind adresa A/2934/4.XII.2005, aceste săli fiind înscrise ca suprafețe părți comune, sala față, sala spate cu folosință comună.
Totodată, din raportul de expertiză încheiat de expert P. N., a rezultat fără dubiu că toate aceste compartimentări (construcții) făcute de apelanții-pârâți pe spațiile comune reprezentate de cele două săli, sala față și sala spate, sunt edificate fără autorizație de construire, deci abuziv și nu fac obiectul suprafeței din construcțiile dobândite de fiecare din apelanții-pârâți ca bunuri proprietate exclusivă.
În mod greșit, instanța de apel a reținut că apelanții pârâți au edificat aceste lucrări de compartimentare cu acordul tuturor coproprietarilor, inclusiv a recurenților, întrucât nu există nici o probă în acest sens, ci există probe ce demonstrează contrariul, că atât MApN, fostul proprietar la momentul înstrăinării apartamentelor, cât și ceilalți coproprietari, după acest moment, s-au opus ca apelanții-pârâți să edifice aceste lucrări pe spațiile comune.
De altfel, prin concluziile expertizei, respectiv anexa nr.1 la raportul de expertiză, sunt evidențiate clar lucrările de pe spațiile comune făcut apelanții-pârați, ce au fost realizate până la momentul cumpărării apartamentelor de la MApN și lucrările ce au fost edificate după cumpărarea apartamentelor.
A mai menționat că, în timpul cercetării locale s-a constatat, conform susținerilor părților că apelanții-pârați au acces la apartamentele lor atât prin sala din față, cât și prin sala din spate,cu excepția reclamanților T. și a altor 3 coproprietari, care au apartamente situate pe ambele colțuri ale clădirii, aceștia neputând folosi decât una din cele două săli comune datorită faptului că apelanții-pârați au edificat aceste construcții, îngrădind accesul celorlalți pe una din aceste săli ( fila 78).
De altfel, deși instanța de apel a menținut soluția Judecătoriei Tg. J., în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de Magdoiu Mirei și Magdoiu F., în mod greșit au fost obligați doar recurenții la cheltuieli de judecată, întrucât și acești pârâți au fost în culpă procesuală.
În drept, au invocat dispozițiile art. 299-316 Cod pr. civilă.
Recursul este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții în calitate de proprietari ai apartamentului 8 situat în imobilul din Tg.J. ,Calea București ,nr.58 pavilionul D ,au solicitat instanței să oblige pârâții,proprietari ai apartamentelor 5,4 ,2 și 3,să le respecte dreptul de folosință asupra celor două săli din față și spate ,părți comune ale imobilului care au regim juridic al proprietății comune pe cote părți forțate și perpetue.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.50/22.12.2005 reclamanții au dobândit apartamentul compus din 2 camere de locuit și dependințe cu o suprafață totală de 43,58 mp în proprietate exclusivă precum și cota indiviză de 10,91% din suprafața părților comune ale imobilului ,respectiv 6,76.
De asemenea prin încheierea 453/8.02.2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj a fost intabulat dreptul de proprietate indiviză asupra imobilului ,pentru părțile comune formate din holuri de acces ,sală față cu suprafața de 31,19 mp,sală spate cu suprafața de 34,23mp și teren aferent în suprafață 54,66 mp,pentru reclamanți revenind cota de 10,91%.
În ceea ce îi privește pe pârâții, M. M. și F.,V. I. și V. respectiv C. A. și E. ,prin contractele de vânzare cumpărare nr.3298/23.05.2008,nr.43/22.12.2005 respectiv 42/22.12.2005 ,aceștia au dobândit apartamentele 2,5 și 4 compuse din 3 camere de locuit și dependințe în proprietate exclusivă precum și cota indiviză de 14,15 % ,14,04 %,respectiv 14,30% din suprafața părților comune.
În toate contractele de vânzare cumpărare au fost prevăzute și părțile din imobil care s-au dobândit în coproprietate forțată și perpetuă.
Indiviziunea nu este determinată de folosința comună a menționatelor părți ale imobilului ci de imposibilitatea existenței entității bunului în integralitatea sa fără existența acestor părți comune.
În cauză există pe de o parte dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului principal(apartament) ,care aparține fiecărui proprietar și pe de altă parte dreptul de proprietate comună pe cote părți forțată asupra bunurilor considerate accesorii pe lângă bunurile principale (holuri de acces și teren aferent),drept care aparține tuturor coproprietarilor.
Desigur fiecare coproprietar este proprietar exclusiv asupra cotei părți ideale și abstracte din dreptul în ansamblul său .
Pentru ca perpetuitatea indiviziunii să nu afecteze administrarea și libera folosință a lucrului îngreunând-o ,în cazul coproprietății forțate fiecare coproprietar are drept de administrare și de folosință asupra bunului comun ca și un adevărat proprietar dar supus și anumitor limite:folosința să nu aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari ,să se înfăptuiască numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu, transformarea modului de folosință să se realizeze decât cu acordul tuturor coproprietarilor.
C. parte aferentă fiecărui apartament,calculată proporțional cu raportul dintre suprafața locativă a acestuia și suprafața locativă a tuturor apartamentelor ,este importantă pentru stabilirea participării la cheltuielile comune însă nu are relevanță pentru folosința bunurilor comune.
Astfel fiecare copărtaș poate folosi nestingherit aceste bunuri ,indiferent de cota sa parte ,având obligația de a nu aduce atingere drepturilor celorlalți.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză se reține că proprietarii apartamentelor 2,4 și 5 din imobilul situat în Tg.J. ,calea București nr.58 pavilionul D și-au extins locuințele prin ocuparea unor porțiuni din spațiile comune (sală față și spate).
Această atitudine a proprietarilor nu respectă principiile ce vizează proprietatea comună forțată și perpetuă ,Curtea constatând astfel că reprezintă o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți ,inclusiv a reclamanților recurenți.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra unei cote indivize asupra terenului nu înlătură obligația pârâților intimați de a nu limita folosința concomitentă și egală a celorlalți coproprietari asupra părților comune.
Fără dovezi referitoare la acordul dat de toți coproprietarii pentru schimbarea modului de folosință a părților comune ale imobilului,nu se poate reține că aceștia au acceptat starea de fapt existentă ,așa cum în mod greșit a apreciat instanța de apel.
Față de toate aceste motive în baza art.312 raportat la art.296 cod procedură civilă Curtea urmează să admită recursul,să modifice decizia în sensul că va respinge apelurile ,menținând astfel soluția primei instanțe.
În baza art.274 cod procedură civilă,pârâții,proprietari ai apartamentelor 2,4 și 5 vor fi obligați la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat apel,onorariu avocat recurs și cheltuieli transport.
Instanța nu va acorda si suma prevăzută în chitanța nr.3226/22.10.2012 întrucât la dosar a fost depusă numai copia acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenții reclamanți T. T. și T. C. împotriva deciziei civile nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. I., V. V., C. A., C. E., M. M., M. F., P. D., având ca obiect obligație de a face.
Modifică decizia atacată nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în sensul că respinge apelurile declarate de apelanții pârâți V. I. și V. V., apelanții pârâți C. A., C. E. și apelanții pârâți M. M. și M. F., împotriva sentinței civile nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._ .
Obligă intimații pârâți V. I., V. V., C. A., C. E., M. M. și M. F. la 2000 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, către recurenții reclamanți T. T. și T. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2012.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L. M. L./21.11.2012
Tehn. E.O.
3 ex.
J.f. P. D.
J.a. D. F. T.
V. N.
← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 7959/2012.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel... → |
---|