Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 7365/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7365/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2012 în dosarul nr. 7365/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7365
Ședința publică de la 19 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. - Președinte Instanță
- L. B. -Președinte Secție
- O. C. G. - Judecător
Grefier: - D. M.
xxx
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de Ș. M. D., împotriva deciziei civile nr. 3749/16.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimații R. T., Ș. C., B. C. R. S.A., R. I. și R. Vicența.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat J. B. pentru intimata R. T. cu delegație de substituire pentru avocat J. E., au lipsit celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat J. B. pentru intimata R. T. solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, învederând că instanța de recurs prin decizia 3749/16.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs în raport de probele administrate în cauză, solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față.
Prin decizia nr.247/20.10.2011 Tribunalul O. a admis apelurile civile formulate de apelantul reclamant Ș. M. D. și apelantul intervenient voluntar accesoriu Ș. C., împotriva Încheierii de admitere în principiu din data de 16.03.2010 și a sentinței civile nr.3539/15.06.2010, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. T. și intimații intervenienți R. I., R. Vicența, având ca obiect partaj bunuri comune.
A schimbat în parte Încheierea de admitere în principiu din data de 16.03.2010 și sentința civilă nr.3539/15.06.2010, în sensul că a reținut următoarele cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune: o cotă de 60% pentru reclamant și o cotă de 40% pentru pârâtă.
A modificat valoarea loturilor atribuite părților, astfel că lotul nr. 1 are valoarea de 127.764,98 lei, iar lotul nr. 2, atribuit pârâtei, are valoarea de 85.176,66 lei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 114.408,24 lei, cu titlu de sultă.
A admis apelul declarat de apelanta intervenientă B. C. R. S.A împotriva sentinței civile nr.3539/15.06.2010, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intervenientei forțate BCR Sucursala Slatina și a respins ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată în contradictoriu cu această intervenientă forțată.
A obligat reclamantul să achite ratele aferente contractului de credit nr. 3117/10.10.2010, până la expirarea termenului de rambursare prevăzut în contract, iar pe pârâtă a obligat-o să plătească reclamantului, în data scadentă a fiecărei rate lunare, 1/2 din rata datorată de părți BCR SA în baza contractului de credit.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile.
A impus precizarea că la stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți trebuie avută în vedere întreaga masă a bunurilor, iar nu fiecare bun în parte, astfel cum a considerat eronat apelantul reclamant.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul Ș. M. D., intervenientul în interesul reclamantului, Ș. C. și pârâta R. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs formulate de reclamantul Ș. M. D. s-a criticat decizia civilă pronunțată în apel, precum și încheierea de admitere în principiu și sentința .
În primul motiv de recurs s-a susținut că, în speță, au fost puse în discuție bunuri aparținând ., însă judecata s-a făcut în lipsa acestei societăți comerciale, care nu a fost legal citată în cauză, instanța de apel omițând să se pronunțe pe capetele de cerere și criticile formulate în motivele de apel referitoare la: sume de bani, bunuri comune, cheltuite de soți pentru înființarea, autorizarea și funcționarea .; contravaloare părți sociale, contravaloare capital social al societății, respectiv sumele investite inițial în fondul de comerț și contravaloare mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat decizia și în privința modului de soluționare a cererii formulate de reclamant, privind introducerea la masa bunurilor de împărțit și a construcției (contravalorii) din BCA situată în Slatina, . jud.O., arătându-se că instanța nu a avut în vedere depoziția martorului C. I., toate chitanțele și facturile ce evidențiază plăți făcute personal de reclamant din cele două credite, adresa de la ., ce evidențiază suportarea de către reclamant a cheltuielilor efectuate cu întocmirea proiectului, contractul de execuție lucrări nr.13/13.03.2008 care nu evidențiază plata efectuată de intervenientul R. I. pentru materiale și manoperă în raport de chitanța nr.12 /11.03.2008 și chitanța nr.13/14.04.2008 privind achitarea de către reclamant a sumelor de bani, precum și răspunsurile la interogatoriu luat intervenienților R. I. și V..
S-a invocat încălcarea dispozițiilor art.1191 Cod civil, arătându-se că depoziția martorei N. E. este în contradicție cu susținerile intervenienților privind proveniența sumelor de bani folosite la edificarea spațiului comercial, contractul de execuție lucrări nr._ nefăcând dovada plății materialelor și a manoperei de către intervenientul R. I..
În cel de-al treilea motiv de recurs s-a criticat hotărârea, susținându-se că judecarea s-a făcut în lipsa mamei reclamantului, în condițiile în care au fost puse în discuție bunuri aparținând părinților săi Ș. C. și E., încălcându-se prevederile art.129 alin., 5 Cod pr.civilă, ce instituie principiul rolului activ al instanței precum și dispozițiile art.105 alin. 2 Cod pr.civilă, apreciind că sunt incidente prevederile art.312 Cod pr.icivlă raportat la art.304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă în raport de care s-a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi citați . și Ș. E..
În cel de-al patrulea motiv de recurs s-a criticat decizia în privința includerii în comunitatea bunurilor comune a spațiului comercial edificat pe terenul proprietatea părinților reclamantului, fără a se verifica natura juridică de bun propriu sau de bun comun a construcției, apreciind că se impunea administrarea unor probe în acest sens.
În cel de-al cincilea motiv de recurs s-a criticat hotărârea judecătorească pronunțată în apel susținându-se că în mod nelegal instanța a respins cererile formulate de reclamant privind încuviințarea probei cu martori, expertiză, interogatoriu și alte probe noi.
Cel de-al șaselea și cel de-al șaptelea motiv de recurs vizează omisiunea tribunalului de a analiza toate motivele de apel formulate și de a motiva în fapt și în drept hotărârea, în raport de probele administrate, nefiind expus raționamentul pentru care instanța a admis în parte acțiunea și a înlăturat excepțiile de procedură și apărările de fond invocat de apelant.
În cel de-al optulea motiv de recurs s-a criticat decizia, susținându-se au fost încălcate dispozițiile art.30 din Codul familiei, în privința reținerii calității de bun propriu pentru unele bunuri mobile precum: televizorul, mașina de spălat, mobila de sufragerie, combina frigorifică, colțarul de bucătărie, bunuri dobândite în timpul căsătoriei care au fost considerate din eroare ca fiind bunuri proprii, dându-se eficiență depoziției martorei N. M..
În ultimul motiv de recurs s-a susținut că în mod nejustificat nu s-a majorat lotul reclamantului cu echivalentul sumei ce reprezintă contribuția părinților săi la dobândirea apartamentului, încălcându-se dispozițiile art.31 din Codul familiei, sume ce reprezintă o donație sub forma darului manual, primită de recurent de la părinți, sumă de bani ce reprezintă bun propriu al acestuia.
În motivele de recurs formulate de intervenientul Ș. C. s-a susținut că în mod nejustificat instanța de apel nu a reținut un drept de creanță pentru reclamant, privind sumele de bani achitate de intervenient atât pentru o parte din prețul apartamentului, în sumă de 54.000.000 lei, ce reprezintă datoriile la asociație, curent și alte utilități, datoriile la chirie, contravaloarea ratelor pentru apartament achitate din anul 2001 și până la data de 9.04.2003, parte din prețul apartamentului anterior autentificării fiind achitat de intervenient, conform adeverinței nr.53/29.10.2009 emisă de Asociația de proprietari nr.9, chitanței nr.321/13.03.2001, chitanței nr.480/17.04.2001 și adeverinței nr.63/8.06.2010 emise de aceeași asociație de proprietari.
În motivele de recurs formulate de pârâta R. T. s-a susținut, în esență, că decizia recurată este nelegală și netemeinică.
În primul motiv de recurs s-a susținut că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art.41 Cod pr.civilă, întrucât în apel s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a BCR Sucursala Slatina, invocată de BCR SA București, deși recurenta pârâtă a chemat în judecată pe BCR SA București și nu Sucursala BCR Slatina.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat decizia în privința modificării sentinței instanței de fond, astfel încât creditul contractat de soți în timpul căsătoriei de 55.000 Euro să nu mai fie suportat în cote de ½ pentru fiecare, ci ratele de credit să fie achitate de către intimatul reclamant, urmând ca recurenta pârâtă să plătească reclamantului, la data scadentă a fiecărei rate lunare ½ din rata datorată de părți către BCR SA, arătându-se că nu s-a avut în vedere că pasivul comunității de bunuri este garantat cu contractul de ipotecă asupra apartamentului ce a fost atribuit în lotul recurentei pârâte, existând riscul ca reclamantul să nu achite către bancă ratele aferente creditului.
În cel de-al treilea motiv de recurs s-a invocat nelegalitatea hotărârii sub aspectul omisiunii instanței de apel de a pune în discuția părților calificarea căii de atac din recurs în apel.
În cel de-al patrulea motiv de recurs s-a criticat hotărârea din apel, susținându-se în esență, că a fost dată cu încălcarea dispoz. art.357 Cod civil, ce instituie prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, arătându-se că reclamantul nu a răsturnat această prezumție, neputându-se justifica o cotă de 60 % pentru reclamant, în condițiile în care pârâta a achitat din creditul contractat de soți în timpul căsătoriei, după despărțirea prin divorț, suma de_ Euro, conform înscrisurilor depuse la dosar, adresa privind veniturile prezentate de pârât în sumă de_ lei nefiind reală, nereprezentând venituri încasate efectiv pe perioada căsătoriei, neavând relevanță împrejurarea că pârâta a fost studentă, motivat de faptul că singurul bun dobândit în această perioadă a fost apartamentul cumpărat în anul 2003 cu banii rezultați din nunta părților.
În cel de-al cincilea motiv de recurs s-a criticat hotărârea sub aspectul admiterii apelului declarat de intervenient, arătându-se că acesta nu a avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune.
La data de 3 februarie 2012 pârâta R. T. a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență, că sunt nefondate criticile invocate de acesta în raport de probele administrate.
La aceeași dată pârâta a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de intervenientul Ș. C., prin care a solicitat a se constata că recursul este lipsit de interes, prin admiterea apelului de către tribunal, iar în subsidiar a solicitat a se constata ca fiind nul recursul, deoarece motivele invocate de recurent nu fac posibilă încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, apreciind că apelul intervenientului trebuia respins, întrucât nu a avut nici un fel de contribuție la dobândirea apartamentului reținut la masa de partaj.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 3749/16.03.2012 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ș. M. D., intervenientul în interesul reclamantului Ș. C. și pârâta R. T., împotriva deciziei civile nr. 247/20.10.2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intervenienții R. I., R. Vicența și B. C. R. SA, având ca obiect partaj bunuri comune.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că soții au două categorii de bunuri, și anume comune și proprii. Cele comune constituie regula, iar bunurile proprii există numai în cazurile prevăzute de art. 31 din Codul familiei. În mod corespunzător, ei au două categorii de datorii, și anume comune și proprii. Dar, spre deosebire de bunuri, regula este că datoria soților este proprie fiecăruia, datoria fiind comună lor numai în cazurile prevăzute de art. 32 din același cod.
Instanța de apel a analizat motivele de apel formulate de reclamant, intervenient și pârâtă, în raport de probele administrate în cauză, fiind nefondate criticile din recurs în care se invocă omisiunea instanței de a se pronunța asupra criticilor din apel invocate de părți, fiind suficiente probele administrate.
Este nefondat motivul de recurs formulat de reclamant în care se invocă necitarea în cauză a ., în condițiile în care hotărârea s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității, nefiind formulate cereri de către părți privind introducerea în cauză a acestei societăți comerciale.
Criticile din recursul reclamantului referitoare la modul de interpretare a unor probe precum, depoziția martorului C. I., conținutul chitanțelor și facturilor referitoare la plățile făcute de reclamant, adresa emisă de ., contractul de execuție lucrări nr.13/2008 și răspunsurile la interogatoriu date de intervenienții R. I. și R. Vicența, reprezintă critici de netemeinicie ce vizează modul de interpretare a probelor administrate în cauză, neputându-se include în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă.
Motivul de recurs invocat de reclamant privind încălcarea dispoz. art.1191 cod civil reprezintă o critică nouă formulată direct în recurs, ce nu poate fi examinată în condițiile în care această critică nu a fost invocată și în apel, fiind relevante dispoz. art.294 Cod pr.civilă rap. la art.316 Cod pr.civilă, neputând fi examinată direct în recurs.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a evidențiat probele în raport de care a constatat calitatea de bun comun a spațiului comercial din . și probele în raport de care a reținut caracterul de bunuri proprii pentru bunurile mobile primite de pârâtă cu titlu de zestre, de la părinții acesteia, în recurs neputându-se reanaliza probatoriul administrat și neputându-se interpreta aceste probe, în condițiile în care criticile au vizat motive de netemeinicie și nu motive de nelegalitate, reglementate expres prin art.304 Cod pr.civilă, neputându-se reține că s-ar fi încălcat prevederile art.30 din Codul familiei, invocate în recurs.
Nu au fost reținute criticile din recurs în care s-a invocat nerespectarea dispoz.art.261 alin. 5 Cod pr.civilă, în condițiile în care hotărârile atacate sunt motivate în fapt și în drept, în raport de probele administrate și cererile formulate de părți.
Nefondat a fost și motivul de recurs în care s-a susținut că tribunalul nu s-a pronunțat asupra criticii din apel privind neincluderea în masa bunurilor comune a contravalorii părților sociale, dividendelor și a bunurilor achiziționate din bani comuni, în condițiile în care în motivele de apel cu care a fost învestită instanța anterior pronunțării deciziei de casare, nu s-a invocat un astfel de motiv.
Pe parcursul soluționării cauzei pe fond și în apel, reclamantul nu a solicitat introducerea în cauză a mamei acestuia, Ș. E., fiind nefondată și această critică din recurs, astfel încât sunt nefondate susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art.129 alin. 5 Cod pr.civilă și a art.105 alin. 2 Cod pr.civilă, judecarea cauzei realizându-se în cadrul procesual determinat prin cererile formulate de părți, instanța respectând principiul disponibilității.
Raportat la criticile privind calitatea de bun comun, pentru bunurile cumpărate în anul 2008 și la omisiunea instanței de apel de a majora lotul reclamantului cu echivalentul sumei ce reprezintă contribuția părinților săi la dobândirea apartamentului, instanța constată că aceste critici presupun reanalizarea probelor administrate, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi examinate în contextul în care nu pot fi incluse în motivele de nelegalitate, reglementate expres de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, nefăcându-se dovada nerespectării dispozițiilor art.30 și 31 din Codul familiei.
Criticile formulate de recurentul intervenient Ș. C., în care s-a susținut că instanța nu a avut în vedere probele administrate, respectiv conținutul adeverințelor și chitanțelor emise de Asociația de proprietari nr.9, în raport de care se impunea majorarea lotului reclamantului cu 40 % din valoarea apartamentului, sunt critici de netemeinicie ce implică reanalizarea și interpretarea probelor administrate în cauză, ce nu pot fi examinate, în condițiile în care nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod pr.civilă.
De altfel, instanța de apel a evidențiat probele în raport de care a reținut o cotă mai mare în favoarea reclamantului, și în raport de cererile formulate de reclamant și intervenientul accesoriu, stabilind corect că pentru stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți trebuie avută în vedere întreaga masă a bunurilor și nu fiecare bun în parte.
Criticile privind lipsa capacității de folosință a Sucursalei BCR Slatina au fost nefondate, instanța de apel aplicând corect prevederile art.41 Cod pr.civlă rap. la art.43 alin. 1 din Legea nr.31/1990, în raport de care sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, care nu au capacitate de exercițiu și capacitate de folosință, acestea putând sta în judecată numai prin societatea mamă, motiv de apel invocat de apelanta BCR SA București.
Critica din recurs referitoare la calificarea căii de atac dată de tribunal, a fost nefondată, în condițiile în care valoarea obiectului litigiului depășește suma de 100.000 lei, nefiind incidente prevederile art.2811 Cod pr.civilă.
Criticile din recursul pârâtei referitoare la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, raportat la probele administrate în cauză și la prezumția de bun comun au fost critici de netemeinicie, ce nu pot fi examinate în recurs, în condițiile în care acestea presupun reanalizarea probelor administrate, neputându-se încadra în prevederile art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, dispozițiile art.357 Cod civil, invocate în recurs, fiind abrogate prin art.49al Decretului nr.32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei.
Nu s-a făcut dovada nelegalității deciziei atacate, în privința modului în care instanța a dispus obligarea reclamantului la achitarea ratelor aferente contractului de credit și a pârâtei, privind plata în data scadentă a fiecărei rate lunare, a ½ către reclamant din rata datorată de părți BCR SA, având în vedere contractul de credit încheiat de părți, înregistrat sub nr.2117/10.10.2008, prin care foștii soți s-au obligat la plata lunară a ratelor, până la achitarea în totalitate a debitului.
Prin decizia 3749 de la 16 martie 2012 C. de Apel C. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ș. M. D., intervenient în interesul reclamantului Ș. C. și pârâta R. T. ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că instanța de apel a analizat motivele de apel formulate de reclamant, intervenient și pârâtă în raport de probele administrate în cauză, fiind nefondate criticile din recurs în care se invocă omisiunea instanței de a se pronunța asupra criticilor din apel invocate de părți, fiind suficiente probele administrate.
De altfel, instanța de recurs a analizat criticile formulate de recurenți numai în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 -9 Cod pr.civilă constatând că niciuna din aceste cauze de nelegalitate nu își află fundamentul în speță.
Aspectele ce au vizat probatoriul, respectiv o reconsiderare a acestuia nu au putut face obiectul controlului judiciar câtă vreme motivele de netemeinicie nu se circumscriu examinării în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul Ș. M.-D. susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare/modificare invocate de părți și deci, nu s-a pronunțat asupra lor.
Contestatorul a făcut referire la motivul de recurs vizând majorarea lotului apelantului cu suma de 4945 EURO, sumă reprezentând ratele achitate de recurentul –apelant, din salariul său propriu, după rămânerea definitivă a hotărârii de divorț și modul de soluționare a excepției de netimbrare la valoare a cererii de intervenție formulată de R. I. și R. Vicenta.
S-au invocat ca temei legal al contestației dispozițiile art.318 Cod pr.civilă.
În considerarea prevederilor art. 318 Cod pr.civilă, instanța constată nefondată contestația în anulare.
Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare care este deschisă exclusiv pentru situațiile enumerate de art.317 Cod pr.civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și 318 Cod pr.civilă ( greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).
Această cale extraordinară de atac nu este deschisă pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
Prin urmare, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.
În considerarea celor expuse și față de susținerile contestatorului, motivele contestației în anulare invocate de acesta, deși fac trimitere la ipoteza a II-a a art.318 Cod pr.civilă nu se regăsesc în situația reglementată de text.
Conform ipoteza a II-a din art.318 Cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul de lege invocat se referă la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.
Pentru înțelegerea cât mai corectă a acestui motiv de contestație în anulare trebuie subliniat faptul că instanța de recurs este îndreptățită să răspundă la motivele de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente. Altfel spus, nu trebuie confundate argumentele cu motivele de recurs.
Neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art.318 Cod pr.civilă, dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
De aceea, omisiunea cercetării unui motiv de casarenu există în situația în care instanța de recurs a analizat grupat toate criticile și susținerile formulate de recurent.
Este cazul în speță, instanța de recurs apreciind în mod expres, în cuprinsul hotărârii sale, că la rândul ei instanța de apel a analizat motivele formulate în această ultimă cale de atac (apel) în raport de probele administrate în cauză, orice suplimentare și analiză a probaotriului nefiind necesară.
Chiar dacă referirea instanței de recurs este una succintă, nu se poate considera că echivalează cu o nepronunțare asupra motivului respectiv de recurs.
Cel de-al doilea aspect invocat de către contestator, legat de taxa de timbru, nu se încadrează nici el în cazurile prevăzute de art.318 Cod pr.civilă fiind o problemă rezolvată în cadrul etapei procesuale a recursului. Altfel spus, timbrajul nu a reprezentat un motiv de recurs, ci o problemă ivită în cadrul derulării etapei procesuale a recursului.
Așa fiind, Curtea constatând că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile reglementate de art.318 Cod pr.civilă va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Ș. M. D., împotriva deciziei civile nr.3749 de la 16.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații R. T., Ș. C., B. C. R. SA, R. I. și R. VICENȚA.
Obligă contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata R. T..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2012.
Președinte, M. C. | Judecător, L. B. | Judecător, O. C. G. |
Grefier, D. M. |
12.07.2012
Red.jud.M.C.
2 ex/AS
j.r.A.M.
M.M.
I.M.
| ← Supraveghere specializată. Decizia nr. 8260/2012. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 8998/2012. Curtea... → |
|---|
