Partaj judiciar. Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 646/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 646/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 646

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN

Judecător D. S.

Judecător M. P.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C. împotriva deciziei civile nr. 855 din 14 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. D. A. și intimații intervenienți G. F., G. R., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat M. M., reprezentându-l pe intimatul reclamant G. D. A., lipsind intimații intervenienți G. F., G. R. și recurentul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P.-DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

După apelul făcut în dosar, s-a prezentat G. F., procurator al intimaților intervenienți G. F., G. R..

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului punându-i în vedere procuratorului intimaților intervenienți prevederile art. 68 alin. 4 C.p.c., potrivit cărora nu poate pune decât concluzii scrise.

Avocat M. M., pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale și a respectat principiul disponibilității. A arătat că intimatul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

P. cererea înregistrată la data de 10.10.2008 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 082, reclamanții G. D. A. și B. A. A. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Eskenasy C. A. și S. R. prin M. Economiei și Finanțelor București prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului situat în C., ..17,jud.D..

În motivarea în fapt a cererii au arătat că imobilul figurează în evidența Primăriei C. pe ..17, conform certificatului de nomenclatură stradală nr._ din 15.08.2003 emis de Primăria C. și este compus din teren și două corpuri de clădire, unul la stradă parter și etaj și altul cu parter și două etaje, al cărui acces la etajul 2 se realizează prin imobilul aflat la Nord, proprietate de stat în administrarea Consiliului Local Municipal C., având ca vecini: la nord, fosta proprietate P. V., la est – . sud – . vest fosta proprietate M. V..

Cu privire la deținerea cotelor indivize au arătat că: reclamantul G. D. A. deține: o cotă indiviză de 1/6 (o șesime) din ½ din imobil în baza Dispoziției nr.4796/26.03.2003, emisă de Primarul Muncipiului C., în temeiul Legii nr.10/2001, în calitate de moștenitor al numiților D. și A. T.; o cotă indiviză de 1/6 din (½) jumătate din imobil conform Contractului de vânzare cumpărare nr.2642/31 mai 2007 Biroul Notarului Public C. M. P. din București deținută anterior de G. M. A. și G. A. Ș.; o cotă indiviză de 1/3 din (1/2) din jumătate din imobil conform contractului de schimb nr.1567/26.04.2006 Biroul Notarului Public C. M. P. din București, deținută anterior de Bajeu G. în calitate de moștenitor al lui Bajău M., care la rândul ei a deținut această cotă din imobil în baza Dispoziției nr.4796/26.03.2003, emisă de Primarul Municipiului C., în temeiul Legii nr.10/2001, în calitate de moștenitoare a lui D. și A. T.; reclamanta B. A. A. C., născută G.: cotă indiviză de 1/3 din (1/2) jumătate din imobil ca urmare a contractului de donație cu încheierea de autentificare nr.4657 din 25.10.2004 Biroul Notarului Public C. M. P. din București, deținută anterior de T. D. în calitate de moștenitor al lui D. și A. T. în baza Dispoziției nr. 4796/26.03.2003, emisă de Primarul Municipiului C., în temeiul Legii 10/2001.

S-a menționat de asemenea că, pârâtul S. R. deține cota indiviză de (1/2) jumătate din imobil conform Dispoziției nr.4796/26.03.2003, cotă care a rămas proprietate de stat, în administrarea Consiliului Local al Municipiului C. și a R.A.A.D.P.F.L. C. cotă deținută anterior aplicării Decretului 92/50 de Banca fraților Asher Eskenazy.

Astfel, în raport de cele arătate în prezenta acțiune asupra imobilului B. A. A. C. deține o cotă de 1/3 din 1/2 din dreptul de proprietate, G. D. A. deține o cotă de 2/3 din 1/2 din dreptul de proprietate, iar S. român o cotă de ½.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.728 Cod civil.

În susținerea cererii au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: certificat de nomenclatură stradală nr._ din 15.08.2003, dispoziția nr.4796, procese-verbale din data de 14.01.2002 și 25.07.2003, contract de donație autentificat sub nr.4657 din 25.10.2004, contract de schimb aut. sub nr.1567 din 26.04.2006, contract de vânzare cumpărare aut. sub nr.2642 din 31.05.2007, procură, certificat de căsătorie.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.

La data de 13.11.2008, a fost formulată cerere de intervenție în interesul pârâtului S. R. prin M. Economiei și Finanțelor București, de către numiții G. F. și G. R. prin care au arătat că sunt chiriași ai unei locuințe de stat, situată în ..17, jud.D., în baza contractului de închiriere nr.1614/1999, așa cum acesta a fost prelungit la data de 10.06.2004, potrivit OG 8/2004.

Arată că, interesul formulării cererii este acela ca la momentul lotizării fizice a imobilului, locuința menționată mai sus să intre în lotul fizic atribuit pârâtului Statului R. prin M. Economiei și Finanțelor București, care are o cotă indiviză de ½ din imobilul compus din teren și construcții, deoarece înțeleg să continue raportul de locațiune privind locuința acestora.

Au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: contract de închiriere nr.1614/1999 și act de identitate al intervenientei.

La solicitarea instanței, reclamanții au depus în copie sentința civilă nr.2047/13.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ ; certificat de moștenitor nr.40/07.04.2004, certificat de moștenitor nr.61/2001, declarație.

P. încheierea din data de 12.03.2009, instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de numiții G. F. și G. R. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Eskenasy C. A., acesta nemaifiind conceptat în cauză în calitate de pârât.

La data de 09.04.2009, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu alături de S. R. și cu Municipiului C. prin Primar și Primarul Municipiului C..

La data de 09.04.2009, instanța a luat act de modificarea acțiunii reclamanților, în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți și a Municipiului C. prin Primar și a Primarului Municipiului C..

P. încheierea de ședință din data de 30.04.2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, MUNICIPIUL C. P. PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI C., invocată de către aceștia, prin consilier juridic, având în vedere că din actele dosarului nu reiese că MUNICIPIUL C. P. PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI C. ar fi coproprietari ai imobilelor în litigiu.

P. aceeași încheiere instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții cu obiectivele solicitate de către reclamanți, respectiv identificarea imobilelor în litigiu, să formuleze propunerii de lotizare ținând cont de faptul că reclamanții doresc să rămână în indiviziune, precum și de capacitatea imobilului de a fi folosit ca locuință, propunerile de lotizare să se facă în așa fel în care să se asigure calea de acces pentru fiecare parte ținând cont de cotele acestora de proprietate, să se evalueze la valoarea de circulație imobilele, la lotizare să se aibă în vedere locuința deținută de aceștia în baza Contractului de închiriere, urmând a cădea în lotul Statului R..

La data de 30.11.2010, DGFP D. a invocat excepția de nelegalitate în ceea ce privește poziția nr. 298 din HCL nr. 226/24.06.2010, privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului C. și a solicitat pronunțarea unei încheieri de sesizare a instanței de contencios administrativ și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.

La data de 21.05.2009, reclamanții au depus la dosar o cerere de introducere în prezenta cauza, în calitate de pârâți a Consiliului Local al Mun. C., Municipiul C. prin Primar, Primaria Mun. C. și Primarul Mun. C. și o cerere de suspendare a prezentei cauze, in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C., până la soluționarea Dosarului cu numărul_/215/2008, aflat tot pe rolul Judecătoriei C..

P. încheierea de ședință de la aceeași dată, instanța, având în vedere opoziția pârâtului la modificarea cererii de chemare, ținând cont si de dispozițiile art.132, alin.1 C., a constatat decăzuți reclamanții din dreptul de a-și mai modifica cererea de chemare în judecata. De asemenea a fost respinsă cererea de suspendare a judecării prezentei cauze, in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C..

La data de 18.06.2009 reclamanții au depus la dosar note scrise prin care au invocat excepția lipsei interesului în raport de intervenienții G. F. și G. R. și excepția lipsei calității de reprezentant a DGFP D..

Cauza a fost suspendată în temeiul art.155/1 C.p.civ la data de 18.06.2009 și repusă pe rol la data de 06.07.2010.

Raportul de expertiză specialitatea construcții civile, întocmit de expert Rîcă G. a fost depus la dosar în data de 06.09.2010.

P. încheierea de ședință din data de 14.09.2010 instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant a DGFP D. și a dispus atașarea dosarului nr._ .

P. notele scrise depuse la dosar în data de 30.11.2010 pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. a invocat excepția de nelegalitate în ceea ce privește poziția nr.298 din HCL nr.226/24.06.2010 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului C., motivat de faptul că în anexa 1 a acestei HCL la poziția nr.298 este cuprins și imobilul situate în C., ..17, jud.D..

P. încheierea din data de 30.11.2010, instanța având în vedere dispozițiile art.4, alin.1 din Legea 554/2004 și faptul că se contesta hotărârea nr. 226/2010 care se referă la bunurile a căror partajare se solicită, soluția asupra excepției de nelegalitate având înrâurire asupra prezentei cauze a dispus suspendarea judecării cauzei înaintarea dosarului Tribunalului D., Secția C. Administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate.

La data de 13.01.2012 intervenienții G. F. și G. R. au depus cerere de repunere pe rol a cauzei, dosarul fiind înaintat prin încheierea de ședință din data de 13.04.2012, completului inițial investit CF1.

P. încheierea de ședință din data de 18.06.2012, instanța a dispus rectificarea citativului în sensul că în calitate de pârât figurează S. R. prin M. Economiei și Finanțelor București - Direcția Generala a Finanțelor P. D. întrucât cu privire la pârâții Eskenasy C. A., Municipiul C. prin Primar și Primarul Municipiului C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

La interpelarea instanței av. M., pentru reclamanți a arătat că nu mai înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R. prin M. Economiei și Finanțelor București - Direcția Generala a Finanțelor P. D. și excepția lipsei de interes a intervenienților G. F. și G. R..

De asemenea, instanța având în vedere că ieșirea din indiviziune se realizează la valoarea de circulație a bunurilor din momentul efectuării efective a partajului, precum și faptul că raportul de expertiză realizat în cauză a fost efectuat în anul 2008 și susținerea reprezentantului reclamantului cu privire la faptul că expertul care a întocmit raportul de expertiză a decedat, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză specialitatea construcții civile cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din data de 30.04.2008 și din oficiu administrarea probei cu expertiza specialitate topografie.

La data de 30.08.2012, a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie de către expertul desemnat în cauză P. I., iar la data de 26.11.2012 raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert A. M., cu privire la care părțile au formulat obiecțiuni, obiecțiuni încuviințate în parte conform încheierii de ședință din data de 04.02.2013.

Răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, specialitatea construcții civile a fost depus la data de 04.04.2013 de către expert A. M., iar completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie a fost depus la data de 10.05.2013, de către expert P. I..

P. sentința civilă nr.9062/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G. D. A. și B. A. A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Economiei și Finanțelor București-Direcția Generală a Finanțelor P. D. și intervenienții G. F. și G. R..

A fost respinsă cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de intervenienții G. F. și G. R..

S-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți asupra imobilului-teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață totală de 620 mp din acte și 614 mp din măsurători.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit și completat în cauză de expert P. I. (expertiza în specialitatea topografie), în varianta I.

S-a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din:

- teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 513 mp, în valoare de 379.620 lei, teren pe care se află amplasată construcția C1(P+1) și care este identificat conform, schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie.

S-a atribuit pârâtului lotul nr.I, care se compune din: teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 101 mp, în valoare de 74.740 lei, teren pe care se află amplasată construcția C2(P+2) și care este identificat conform schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie.

Au fost obligați reclamanții să plătească sultă pârâtului suma de 152.440 lei.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți asupra imobilelor construcții, situate în C., ..17, jud.D..

A fost omologat în parte raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. M. (expertiza în specialitatea construcții-civile).

S-a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din:

- corpul de clădire notat pe planul de situație cu C1, având regim de înălțime P+1E, în valoare de 193.299 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

S-a atribuit pârâtului lotul nr.I, care se compune din: corpul de clădire notat pe planul de situație cu C2, având regim de înălțime P+2E, în valoare de 41.993 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Au fost obligați reclamanții să plătească sultă pârâtului în sumă de 75.653 lei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 709,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin dispoziția nr.4796/26.03.2003, emisă de Primarul Municipiului C. s-a aprobat restituirea în natură în indiviziune în cotă determinată de ½ a imobilului situat în C., ..17, compus din teren în suprafață de 620,03 mp din care 395,40 mp suprafață construită și 224,63 mp curte, precum și două corpuri de clădire având 14 camere și 14 dependințe, unul la stradă parter și etaj și altul cu parter și două etaje al cărui acces la etajul doi se realizează prin imobilul aflat la nord, proprietatea Consiliului Local al Municipiului C. și aflat sub acoperișul acestuia, numiților Băjău M., T. D., G. D. A., G. M. A. și G. A. Ș., cealaltă jumătate din imobil fiind proprietate de stat în administrarea Consiliului Local al Municipiului C..

P. contractul de donație aut. sub nr.4657/25.10.2004 de BNP C. M. P. din București, numitul T. D. a donat reclamantei G. A. A. C. cota indiviză de 1/3 din cota determinată de ½ a imobilului situat în C., ..17, jud.D..

Conform certificatului de moștenitor nr.40/07.04.2004, emis de N. Public C. M. P. din București, de pe urma defunctei Bajău M.(cunoscută și ca Băjău M.) a rămas ca și masă succesorală cota indiviză de 1/3 din cota determinată de ½ a imobilului situat în C., ..17, jud.D. și ca moștenitori Băjeu G..

P. contractul de schimb aut. sub nr.1567/26.04.2006 de N. Public C. M. P. din București încheiat între reclamantul G. D. A. și numitul Băjeu G., reclamantul G. D. A. a primit în schimb de la numitul Băjeu G. pentru cota parte de 1/6 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., ., jud.D., cota indiviză de 1/3 din cota determinată de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., ..17, jud.D..

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2642/31.05.2007 de N. Public C. M. P. din București, numiții G. A. Ș. și G. D. A. au vândut reclamantului G. D. A., cota de 1/6 din ½ din imobilul situat în C., ..17, jud.D..

S-a mai avut în vedere și faptul că prin sentința nr.2191/19.10.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010*, irevocabilă prin decizia nr.44/10.01.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2010* s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea HCL a Municipiului C. nr.226/24.06.2010 în ceea ce privește poziția nr.298 (respectiv poziția prin care imobilul în litigiu a fost inventariat în domeniul privat al Municipiului C.).

Instanța a arătat că potrivit art.728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Cererea de sistare a stării de indiviziune întemeiată pe art. 728 C.civ. și art. 673¹ și urm. C.pr.civ. presupune existența între părți a unei stări de indiviziune sau de coproprietate asupra unor bunuri sau asupra unui bun.

Coproprietatea reprezintă acea modalitate juridică a proprietății căreia îi este caracteristic faptul că bunul, nefracționat în materialitatea lui, aparține concomitent mai multor titulari, dreptul de proprietate al fiecăruia fiind determinat în mod abstract, sub forma unei fracțiuni matematice. Dreptul fiecărui proprietar se referă și se întinde asupra întregului bun, întâlnindu-se cu drepturile celorlalți coproprietari în fiecare parte a bunului.

Este de esența coproprietății ca nici unul dintre coproprietari să nu fie titularul exclusiv al vreunei fracțiuni din bun. Altfel spus, drepturile coproprietarilor se manifestă printr-o generalizare a dreptului fiecăruia în fiecare moleculă asupra bunului indiviz.

Având în vedere înscrisurile menționate anterior, precum și faptul că reclamanții au arătat că doresc să rămână în indiviziune cu privire la cotele care le revin din cota de ½ din imobilul supus partajului, instanța a constatat că reclamanții și pârâtul se află în indiviziune, reclamanții având în proprietate în indiviziune cota de ½ din imobilul situat în C., ..17, jud.D., iar pârâtul S. R. cota de ½ din același imobil.

Din concluziile raportului de expertiză, specialitatea topografie, întocmit de către expert P. I. rezultă că imobilul în litigiu se află situat în C., ..17, având o suprafață totală de 620 mp din acte și 614 mp din măsurători.

Conform raportului de expertiză, specialitatea construcții civile pe terenul situat în C., ..17, județul D. se află amplasate două corpuri de clădire: C1, având regim de înălțime P+1E, cu suprafața construită de 340 mp și C2, având regim de înălțime P+2E, cu suprafața construită de 43 mp.

În ceea ce privește corpul de clădire C1 s-a reținut că un apartament de la etajul 1 este închiriat de către intervenienți, chiriașii având acces comun ca și reclamanții din . spațiu în indiviziune: suprafața gang-accesul principal al clădirii pentru toți locatarii corpului de clădire C1 (4,55 mp) și suprafața casa scării de acces la etaj și o parte din holul de la etaj (18,35 mp).

În ceea ce privește clădirea C2 s-a menționat că aceasta are acces la parter și etajul 1 din curtea interioară situată între cele două clădiri și la etajul 2 are acces separat din curtea clădirii învecinate, dar accesul direct la parterul și etajul corpului de clădire C2 poate fi asigurat prin realizarea unei porți în gardul de pe .>

A reținut instanța că, modul specific de încetare a coproprietății temporare este partajul, acesta reprezentând operația juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părți sunt împărțite, în materialitatea lor, între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau părți materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietății.

Dacă este posibil, partajul se realizează în natură, numai în caz contrar procedându-se la vânzarea bunului, astfel cum prevede art.673 ind.5 alin.2 Cod proc.civ., instanța formând și atribuind loturi.

Potrivit art. 673⁹ C.p.c., la formarea și atribuirea loturilor, instanța a ținut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Principiul care guvernează partajul de bunuri este acela al atribuirii în natură cu încercarea de a se atribui părților bunuri de aceeași natură și valoare astfel încât să se realizeze o partajare echitabilă, iar pentru egalizarea loturilor în funcție de cotele stabilite să primească sulte.

Astfel, instanța a reținut că atât reclamanții cât și pârâtul au solicitat sistarea stării de indiviziune prin omologarea variantei 1 din completarea la raportul de expertiză specialitatea topografie, în care părțile dobândesc în proprietate exclusivă suprafețe de teren distincte, respectiv reclamanții lotul nr.2 în suprafață de 513 mp, iar S. R. lotul nr. 1 ce cuprinde suprafața de 101 mp, iar în ceea ce privește construcțiile atribuirea în lotul Statului R. a corpului de clădire notat pe planul de situație cu C2, cu regim de înălțime P+2E și în lotul reclamanților a corpului de clădire notat pe planul de situație cu C1 în integralitatea lui.

Având în vedere acordul părților asupra modului de sistare a stării de indiviziune, raportat la prevederile art.673⁹ C.pr.civ., reținând și faptul că celelalte variante de lotizare ar îngreuna administrarea, exploatarea și chiar valorificarea imobilelor instanța a admis cererea și a dispus sistarea stării de indiviziune în modalitatea solicitată de către părți.

Împrejurarea că intervenienții G. F. și G. R. au încheiat cu R.A.A.D.P.F.L. C. contractul de închiriere nr.280/12.08.2009 privind locuința compusă din 2 camere și dependințe, situată la etajul 1 al corpului de clădire C1 nu este de natură prin ea însăși să determine atribuirea acesteia în lotul pârâtului având în vedere că prin atribuirea acestei locuințe în lotul altei părți decât al celei căreia i-a fost atribuită clădirea în care acestea se află s-ar eluda chiar scopul unei acțiuni de partaj, respectiv ca fiecare dintre copărtași să devină proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau părți materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietății.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de către intervenienții G. F. și G. R., instanța a reținut următoarele:

La data de 12.08.2009, între R.A.A.D.P.F.L. C., în calitate de locator și intervenienții G. F. și G. R., în calitate de locatari a fost încheiat contractul de închiriere nr.280 având ca obiect locuința, situată în C., ..17, jud.D., compusă din 2 camere, în suprafață utilă de 29,74 mp și dependințe, în suprafață de 19,63 mp.

Potrivit raportului de expertiză specialitatea construcții civile, întocmit de expert A. M. rezultă că această locuință este situată la etajul 1 al corpului de clădire C1.

Potrivit art.49, alin.3 Cod Procedură Civilă interevenția este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acestuia.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii ci urmărește prin apărările pe care le face ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit.

Ori, în cauză, în condițiile în care pârâtul a solicitat instanței ca întreg corpul de clădire C1 (inclusiv locuința deținută cu titlu de chiriaș de către intervenient) să fie atribuită în lotul reclamanților, nesolicitând astfel să-i fie atribuită în lotul său, solicitările intervenienților în sensul atribuirii acestei locuințe în lotul Statului R. nu pot fi reținute de către instanță ca fiind o apărare în favoarea pârâtului pentru care a intervenit.

S-a mai avut în vedere că, chiar pârâtul în favoarea căruia au intervenit a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes accesoriu motivat de faptul că apărările privind lotizarea în varianta solicitată de către intervenienți nu converg către interesul statului, fiind de natură să îngreuneze procedura de valorificare a imobilelor.

Pe cale de consecință, instanța a respins cererea de intervenție accesorie formulată.

În ceea ce privește imobilul-teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață totală de 620 mp din acte și 614 mp din măsurători instanța a omologat raportul de expertiză întocmit și completat în cauză de expert P. I.(expertiza în specialitatea topografie), în varianta I.

Astfel, a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 513 mp, în valoare de 379.620 lei, teren pe care se află amplasată construcția C1(P+1) și care este identificat conform, schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie și va atribui pârâtului lotul nr.I, care se compune din teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 101 mp, în valoare de 74.740 lei, teren pe care se află amplasată construcția C2(P+2) și care este identificat conform schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie.

În vederea egalizării loturilor atribuite, reținând valoarea terenului în suprafață totală de 614 mp din măsurători, stabilită de către expert la suma de 454.360 lei, valoarea loturilor atribuite fiecărei părți și cota care le revine acestora din dreptul de proprietate asupra acestui teren, respectiv ½, va obliga reclamanții să plătească sultă pârâtului suma de 152.440 lei.

În ceea ce privește imobilele construcții, situate în C., ..17, jud.D., instanța a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din corpul de clădire notat pe planul de situație cu C1, având regim de înălțime P+1E, în valoare de 193.299 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză, ia pârâtului lotul nr.I, care se compune din corpul de clădire notat pe planul de situație cu C2, având regim de înălțime P+2E, în valoare de 41.993 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Având în vedere că prin raportul de expertiză întocmit de expert A. M. s-a propus atribuirea în lotul pârâtului a locuinței închiriate intervenienților G. F. și R. și aflate la etajul 1 al corpului de clădire C1, iar instanța a apreciat că în lotul reclamanților trebuie atribuit în integralitate corpul de clădire C1, instanța a omologat în parte acest raport de expertiză.

În vederea egalizării loturilor atribuite, reținând valoarea totală a corpurilor de clădire C1 și C2, stabilită de către expert la suma de 235.292 lei, valoarea loturilor atribuite fiecărei părți și cota care le revine acestora din dreptul de proprietate asupra acestor imobile, respectiv ½, a obligat reclamanții să plătească sultă pârâtului sumă de 75.653 lei.

În temeiul art. 274 alin. 1 și 276 Cod proc.civ., instanța, constatând că reclamanții au fost cei care au achitat cheltuielile de judecată, constând în onorarii expert în cuantum total de 1400 lei și taxă de timbru de 19 lei, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 709,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv jumătate din cheltuielile făcute de aceștia, corespunzător cotei pe care o dețin.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C. în nume propriu și pentru S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în ce privește valoarea imobilului teren și construcție.

În apel, prin citația emisă pentru primul termen de judecată – 19._, s-a pus în vedere apelantei obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 676,19 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, precum și sancțiunea aplicabilă în cazul neexecutării obligației.

P. decizia civilă nr. 480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a admis excepția netimbrării.

S-a anulat apelul declarat de apelanta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. C. în nume propriu și pentru S. R. P. M. FINANȚELOR P., București, împotriva sentinței civile nr.9062/10.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. D. A. și LUPO A. A. C., intimatul-pârât ESKENASY C. A. și intimații -intervenienți G. F. și G. R., ca netimbrat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut faptul că la dosarul cauzei nu a fost remisă dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat până la primul termen de judecată sau până la termenul acordat de instanță în acest scop.

Sancțiunea pentru neachitarea taxei de timbru până la termenul acordat de instanță în cursul judecății sau stabilit de lege, este anularea cererii ca netimbrată.

S-a reținut că apelanta a formulat cerere de asistență judiciară, cerere ce a fost respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu de la 11.11.2013, aceasta având posibilitatea să achite taxa judiciară de timbru până la acest termen.

Față de aceste aspecte, din oficiu, s-a invocat excepția netimbrării apelului constatându-se că este întemeiată în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr.146/1997.

P. decizia civilă nr.350 din 19 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, s-a respins recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.-Directia Generala Regională A Finanțelor P. C..

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:

Cu privire la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv necesitatea ca hotărârea judecătorească să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, Curtea a reținut că instanța de apel a procedat la motivarea hotărârii în acord cu aceste dispoziții legale, indicând temeiul de drept pentru care s-a dispus anularea ca netimbrat a apelului, raportat la împrejurarea că apelanta pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantumul precizat, nu s-a conformat acestei dispoziții .

Raportat la soluția de anulare ca netimbrat a apelului, nu se impunea o altă motivare a instanței de apel sau o motivare mai amplă, fiind suficiente temeiul de drept și motivarea în fapt care au dus la adoptarea acestei soluții.

În privința mențiunii din decizia recurată, a formulării de către apelant a unei „cereri de asistență judiciară”, Curtea a apreciat că este vorba doar de o eroare materială a instanței de apel, fără consecința juridice asupra soluționării apelului.

Astfel, instanța de apel a făcut referire în mod corect la soluționarea acestei cereri prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 11.11.2013, fiind în mod evident vorba de o eroare materială, respectiv referirea eronată la cererea formulată la data de 08.11.2013, ca fiind o cerere de asistență judiciară, în loc de cerere de reexaminare.

A rezultat astfel că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, eroarea materială produsă la redactarea deciziei recurate neavând consecințe juridice asupra soluției din apel.

În privința dispozițiilor legale aplicabile soluționării taxelor judiciare de timbru, instanța de apel a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, și nu dispozițiile OUG 80/2013, în condițiile în care art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede expres că în cererile și acțiunile introduse până la . ordonanței, timbrul judiciar, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.

Cum taxa de timbru stabilită în apel vizează o cale de atac în cadrul unui proces început la data de 10.10.2008, iar O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare la data de 29.06.2013, rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect că în materia taxei de timbru sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 146/1997 republicată – lege aflată în vigoare la data înregistrării pe rolul instanței de fond a acțiunii introductive.

Art. 17 din Legea nr. 146/1997, aplicabil în raport de data introducerii acțiunii, prevede că „sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

Cu privire la motivul de recurs privind scutirea recurentului de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, Curtea a apreciat că aceste dispoziții legale nu i-au fost aplicabile recurentei, urmând a se analiza dacă se impune scutirea sa de plata în raport de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 republicată, pentru considerentele expuse anterior.

De altfel, Curtea a constatat că cele două acte normative sunt similare în privința problemei de drept deduse judecății, ambele prevăzând scutirea de taxa judiciară de timbru a cererilor și acțiunilor, inclusiv căilor de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Ceea ce s-a impus a se lămuri a fost dacă recurentul pârât este scutit de taxa judiciară de timbru în cauza dedusă judecății.

Recurenta pârâtă s-a prevalat de dispoziție scutirii sale de taxa judiciară de timbru, în raport de mențiunea din text „indiferent de obiectul acestora”, însă ignoră mențiunea necesității ca aceste cauze să aibă ca obiect venituri publice, așa cum sunt menționate în Legea bugetului de stat nr.5/2013 și Legea 500/2002 privind finanțele publice.

Or, obiectul cauzei nu l-a reprezentat în nici un fel această categorie de venituri bugetare și nu a reprezentat resurse bănești cuvenite din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte, ci a fost reprezentat de ieșire din indiviziune asupra unui imobil ce figurează în domeniul privat al Municipiului C., așadar, natura litigiului nu atrage incidența dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, care se referă strict la cauzele ce au ca obiect venituri publice.

În privința practicii judiciare invocată de recurent, s-a reținut pe de o parte că în legislația românească, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar pe de altă parte, situația din această cauză nu a fost identică cu cea pronunțată în dosarul nr._, întrucât în cauză ,la instanța de apel a fost formulată cerere de reexaminare împotriva taxei de timbru stabilită, cerere pe care instanța a respins-o ca nefondată, iar soluția pronunțată în cererea de reexaminare prin care s-a menținut obligarea apelantei la plata taxei judiciare de timbru este irevocabilă și ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulareDirecția Generala Regională a Finanțelor P. C., pentruS. R. prin M. Finanțelor P..

În motivarea contestației a arătat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.318, alin (1) Cod procedura civilă, pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs a dispus anularea recursului promovat de S. R. prin

M. Finanțelor P., cu motivarea că recurentul se prevalează de dispozițiile scutirii

sale de taxa de timbru, în raport de mențiunea făcută în textul de lege " indiferent de

obiectul acestora", ignorând mențiunea necesității ca aceste cauze să aibă ca obiect

venituri publice, așa cum este menționat în Legea bugetului de stat nr.5/2013 și Legea

nr.500/2002 privind finanțele publice.

Art.17 din Legea nr.146/1997 prevede expres si limitativ instituțiile publice ce sunt scutite de plata taxei de timbru pentru cererile formulate, indiferent de obiectul acestora, printre aceste instituții regăsindu-se și M. Economiei si Finanțelor, în cazul celorlalte instituții publice scutirea legală de la plata taxelor de timbru operând numai pentru cererile și acțiunile având ca obiect venituri publice.

Pe acest aspect s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție în mai multe cauze având ca obiect contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă:

„Greșeala materială la care se referă art.318, alin (1) Cod procedura civila, trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, cum ar fi anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru; sau respingerea recursului ca tardiv declarat deși a fost depus în termen la poștă iar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate sau ștampila poștei.."( C.S.J, S.Civilă, dec.nr.305 din 7.03.1996 )

Potrivit dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă:

„ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare,,.

Greșeala materială ca motiv de contestație în anulare, în înțelesul restrictiv al art. 318 C. proc. civ., trebuie să existe în dosar, să fie evidentă și săvârșită de instanță datorită omiterii sau confundării unor elemente și date materiale importante ale cauzei ( I.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 1322 din 17 februarie 2004).

P. urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greșeala materială se apreciază astfel în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii. Acesta este sensul urmat de legiuitor, o altă interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs.

Greșeala materială, în înțelesul dispozițiilor art.318 din Codul de procedură civilă, presupune invocarea și constatarea săvârșirii de către instanța de recurs a unor greșeli formale, involuntare, și nu a unor greșeli de judecată care să vizeze aprecierea greșită a probelor.

De asemenea, instanța de recurs în mod greșit a reținut că obiectul prezentei cauze nu l-a reprezentat în nici un fel această categorie de venituri bugetare și nici nu reprezintă resurse bănești cuvenite din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte, ci este reprezentat de ieșire din indiviziune asupra unui imobil ce figurează în domeniul privat al Municipiului C.,și în consecință natura litigiului nu atrage incidența dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997, care se referă strict la cauzele ce au ca obiect venituri publice.

Sub acest aspect a apreciat contestatoarea că instanța a săvârșit o greșeală materială, deoarece imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu se află în domeniul privat al municipiul C..

S-a reținut astfel că imobilul se află în domeniul privat al municipiului C., fiind situat la poz.298 din HCL nr.226/24.06.2010 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al Mun.C.. Imobilul situat în ..17 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, figurând la poziția 424 din lista anexă.

P. Dispoziția nr.4796/26.03.2003 a Primarului Mun. C. și validată de

Prefectul Județului D. prin referatul nr.4850/2003 s-a aprobat restituirea în natură în

indiviziune în cota determinantă de 1/2a imobilului situat în C., .>nr.17, compus din teren în suprafață de 620,03 mp din care 395,40 mp suprafața construită

și 224,63 mp curte, precum și două corpuri de clădire... numiților Bajau M., T.

D. ș.a., cealaltă jumătate din imobil fiind proprietate de stat, în administrarea

Consiliului Local al Municipiului C..

Dispoziția de restituire in natura a imobilului situat in . deplină a proprietății Statului asupra cotei de 1/2din imobil. S. R. a invocat excepția de nelegalitate în ceea ce privește poziția nr.298 din HCLnr.226/24.06.2010.

P. Sentința civila nr.2191/19.10.2011 pronunțată în dosarul nr._/63/2010*,

Tribunalul D. a admis excepția de nelegalitate a HCL nr.226/24.06.2010 în ceea ce

privește poz.298, invocată de S. R. prin M. Finanțelor P., sentința fiind

irevocabilă potrivit Deciziei nr.44/2012 a Curții de Apel C..

S-a învederat de asemenea instanței faptul că sumele rezultate din valorificarea cotei de 1/4 ce s-au aflatîn proprietatea privată a Statului se fac venit la bugetul de stat așa cum prevede OG.nr.14/2007.

Astfel, potrivit art.1 din O.G nr.14/2007, bunurile de orice fel intrate, potrivit legii în

proprietatea privată a statului se valorifică de către M. Finanțelor P. prin

organele de valorificare abilitate.

Modul de valorificare pentru bunurile imobile deținute de stat în cota indiviză este reglementat de art.22 alin (6) din H.G. nr.731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.14/2007 respectiv se valorifică direct de către coproprietari, dacă aceștia oferă cel puțin prețul stabilit de comisia de evaluare în baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data înștiințării în acest sens de către organele de valorificare, și achită integral suma în 60 o zile de la data depunerii ofertei de cumpărare. In caz contrar se procedează la valorificare imobilului prin licitație publică.

La art.1 lit g din actul normativ mai sus menționat se prevede că în condițiile OG nr.14/2007 pentru reglementarea modului și a condițiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privata a statului, se valorifică următoarele bunuri: mijloacele de plată în valută convertibilă și în lei, titlurile de valoare și orice active necorporale sau drepturi, inclusiv creanțe, intrate în proprietatea privată a statului prin modalitățile prevăzute la lit. a) - f);

Potrivit art.5, alin 6 :"creanțele devenite ale statului în condițiile prevăzute la art.1 urmează regimul mijloacelor de plată în lei. Creanțele care nu se recuperează prin plăți voluntare, la scadență, se transmit organelor de executare silită, împreună cu documentele doveditoare ale dreptului de creanță al statului. Acestea devin titluri executorii pentru sumele scadente, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

P. decizia nr.725 din 16.04.2014 s-a admis contestația în anulare formulată de Direcția Generala Regională a Finanțelor P. C., pentru S. R. P. M. Finanțelor P. împotriva deciziei civile nr. 350 din 19 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații G. D. A., Lupo A. A. C., Eskenasy C. A., G. F., G. R., Municipiul C. P. Primar, Primarul Municipiului C..

S-a dispus anularea deciziei și s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 7 mai 2014.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut:

Primul aspect care trebuia lămurit a fost acela privind legea de procedură aplicabilă, contestatorul invocând atât dispozițiile art. 503 din Noul Codul de procedură civilă, în vigoare începând cu data de 15.02.2013, cât și art. 318 din vechiul Codul de procedură civilă. Față de data promovării cererii de chemare în judecată și având în vedere și dispozițiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că legea procesuală aplicabilă este vechiul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 318 C.Pr.Civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așa cum se poate observa din textul legal mai sus menționat, contestația in anulare este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată de către părțile interesate numai in raport de cele doua motive expres si limitativ prevăzute de lege.

In consecința, ea este admisibila in condițiile in care sunt îndeplinite condițiile unuia din cele doua motive indicate de text.

Prima teza a textului are in vedere existenta unor greșeli materiale cu caracter procedural, vizând aspecte formale a judecații .

La soluționarea recursului, instanța a avut în vedere ca esențial faptul că terenul în discuție ar aparține domeniului privat al Municipiului C.. Pornind de la acest fapt, Curtea a stabilit că dispozițiile de excepție privind scutirea de taxă de timbru prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997 nu se aplică în situația de față.

Soluția dată a fost rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând să observe faptul că la dosarul primei instanțe, la filele 49-55, au fost depuse sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D. prin care s-a constatat nelegalitatea HCL al municipiului C. nr. 226/24.06.2010 în ceea ce privește poz. 298 și decizia nr. 44/10.01.2012 a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței sus-menționate. P. aceste hotărâri judecătorești s-a constatat irevocabil faptul că inventarierea imobilului situat în C., .. 17 nu este legală, deoarece cota de 1/2 din teren este proprietatea Statului, dobândită în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a constatat astfel că soluția pronunțată în recurs a fost rezultatul unei erori materiale, prin omisiunea instanței de a avea în vedere sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D..

În rejudecare s-au depus înscrisuri.

P. decizia civilă nr. 1010/19.06.201 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.-Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C. împotriva deciziei civile nr. 480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. D. A., Lupo A. A. C., intimații intervenienti G. F., G. R. și intimații pârâti Eskenasy C. A., Municipiul C. prin Primar, Primarul Municipiului C..

A fost casată decizia civilă nr.480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Raportat la faptul că nemulțumirea recurentei vizează de fapt o singură critică, circumscrisă în esență soluționării greșite a excepției netimbrării apelului său de către tribunal, Curtea va analiza recursul în mod global, unitar, răspunzând tuturor argumentelor subsumate acestei critici printr-un considerente comun.

Așa cum s-a reținut prin decizia pronunțată în contestația în anulare, instanța a fost în eroare cu privire la părțile implicate în litigiu, sub aspectul calității de coproprietar asupra imobilului, în prezentul recurs raportarea făcându-se la partea reală.

Astfel s-a reținut în decizia nr.725/2014 a Curții de Apel C. pronunțată în contestația în anulare că „La soluționarea recursului, instanța a avut în vedere ca esențial faptul că terenul în discuție ar aparține domeniului privat al Municipiului C.. Pornind de la acest fapt, Curtea a stabilit că dispozițiile de excepție privind scutirea de taxă de timbru prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997 nu se aplică în situația de față.

S-a constatat astfel că soluția pronunțată în recurs a fost rezultatul unei erori materiale, prin omisiunea instanței de a avea în vedere sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D.”.

În privința legii incidente în cauză s-a reținut că dispozițiile soluționării taxelor judiciare de timbru sunt cele prevăzute de Lg. 146/1997 și nu dispoz. OUG 80/2013, în condițiile în care art. 55 din OUG nr. 80/2013 prevede expres că în cererile și acțiunile introduse până la . ordonanței, timbrul judiciar, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de lege în vigoare la data introducerii lor.

S-a constatat că cele două acte normative sunt similare în privința problemei de drept deduse judecății, ambele prevăzând scutirea de taxa judiciară de timbru a cererilor și acțiunilor, inclusiv căilor de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Dintr-o interpretare gramaticală a acestor texte de lege reiese faptul că scutirea de plata taxei de timbru a instituțiilor nominalizate expres, inclusiv a MFP în nume propriu sau în calitate de reprezentant privește cererile și acțiunile promovate de acesta, inclusiv căile de atac indiferent de obiectul lor fără a fi condiționate ca acestea să aibă ca obiect venituri publice.

Sintagma „ venituri publice”, din modul de redactare și așezare în textul de lege se referă ca și condiție la alte instituții publice, altele decât cele menționate anterior în textul de lege, indiferent de calitatea procesuală a acestora, dar când acțiunea și cererea lor au ca obiect venituri publice.

P. urmare, aceste condiții - acțiunea și cererea să aibă ca obiect venituri publice privește în mod cert celelalte instituții publice și nu cele expres menționate în articol printre care și MFP, pentru acestea prevăzându-se expres că sunt scutite de taxa de timbru acțiunile și cererile indiferent de obiectul lor.

În subsidiar, în situația în care s-ar fi avut în vedere condițiile veniturilor publice și pentru aceasta categorie de instituții, față de obiectul pricinii deduse judecății, de ieșire din indiviziune, în care S. R. apare ca având calitatea de copartajant, revenindu-i în lot parte din bunurile supuse împărțelii, este evident că prevederile de mai sus, referitoare la scutirea recurentei pârâte de achitare a taxei de timbru, sunt incidente, aceste bunuri sau contravaloarea lor constituind o sursă la bugetul general consolidat.

P. urmare, din verificarea actelor și lucrărilor cauzei s-a constatat că sunt întemeiate criticile recurentei cu privire la dezlegarea dată excepției netimbrării apelului, recursul urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele arătate.

Văzând și dispoz. art. 312 alin. 1 teza 1 C.pr.civilă și alin. 2 teza 2 C.pr.civilă s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă nr.480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul D. sub nr._ .

Intimatul G. D. A. a depus la dosar copia contractului de donație autentificat sub nr. 1143/29.11.2012 prin care Lupo A. A. C. i-a donat dreptul de proprietate asupra cotei acesteia de 2/12 din imobilul în litigiu.

În ședința publică din data de 07 octombrie 2014 instanța a luat act că prin acest contract de donație s-a transmis calitatea procesuală activă de la reclamanta Lupo A. A. C. către reclamantul G. D. A., urmând ca acesta să figureze în continuare în calitate de intimat reclamant și totodată, a dispus rectificarea citativului în sensul că nu vor mai figura ca părți în apelul de față Eskenasy C. A., Municipiul C. prin Primar și Primarul mun. C. întrucât nu au fost părți în sentința apelată și nu sunt critic în apel cu privire la acest aspect.

P. aceeași încheiere, luând act că apelantul solicită, în dovedirea apelului, efectuarea unui nou raport de expertiză efectuat de către un expert ANEVAR, instanța a încuviințat proba solicitată de apelantă, însă a apreciat că nu se impune numirea unui expert atestat ANEVAR, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, care nu prevede obligația ca raportul de expertiză să fie efectuat de un expert atestat ANEVAR, astfel că pentru efectuarea expertizei a desemnat, prin tragere la sorți, un expert cu specializarea evaluare proprietăți imobiliare, din lista de experți comunicată de Biroul Local de Expertize, respectiv dl. P. I., expertiza având ca obiective evaluarea imobilului în raport de valoarea de circulație și de destinația încăperilor, precum și stabilirea sultei cuvenite apelantului pârât, ținând seama că nu s-au formulat critici privind modul de atribuire .

La raportul de expertiză efectuat de expert P. I., au formulat obiecțiuni apelantul –pârât S. R., intimatul-reclamant G. D. A. și intimata intervenientă G. R..

Apelantul S. R. a arătata că expertul desemnat de instanță nu a evaluat și terenul aferent clădirii, ci numai clădirea, iar evaluarea făcută de expert celor două corpuri de clădire nu respectă standardele ANEVAR .

În obiecțiunile formulate de intimatul reclamant G. D. A. s-au arătat următoarele: în procesul verbal de culegere a datelor necesare întocmirii raportului de expertiză nu au fost consemnate toate datele necesare evaluării, respectiv fisuri pătrunse vizibile cauzate de cele 2 seisme din anii 1941 și 1977, tencuielile degradate, fiind în pericol de a se desprinde, imobilul C1 nu este racordat la rețeaua de apă a orașului, din acest motiv nefiind locuit la momentul expertizei, precum și alte degradări ale imobilului, care au fost descrise de expertul consultant Szollosy G. în observațiile atașate la prezentele obiecțiuni și pe care le susține în totalitate.

În ceea ce privește raportul de expertiză, intimatul a arătat că nu se face nicio apreciere a uzurii componentelor imobilului; se face o încadrare a imobilului conform Normativului P135/1999 pentru o vechime de 124 de ani și destinația generală a imobilului, ca apoi, uzura să se calculeze în funcție de Decr. nr. 93/1977, luându-se în calcul o uzură pentru o vechime a clădirilor de numai 90 de ani; pivnițele au fost luate în calcul ca aparținând de spațiul comercial, cu toate că nu există vreo legătură cu acesta, sunt improprii desfășurării oricărei activități; trei încăperi de la parte care au avut mai multe utilizări de-a lungul timpului, au fost considerate de către expert spații comerciale, cu toate că ele, prin construcție nu au avut această destinație; expertul a reținut calitatea de chiriași a trei persoane, în corpul de clădire C2, cu toate că în imobil nu mai există chiriași; starea imobilul trebuie încadrată ca necorespunzătoare, dovadă fiind devizele elaborate de firma care reabilitează centrul istoric al Craiovei, atașate obiecțiunilor.

P. încheierea de ședință din data de 24.02.2015 instanța a respins obiecțiunile intimatei G. R., fiind formulate de către o persoană lipsită de calitate procesuală, având în vedere că cererea sa de intervenție în interesul pârâtului S. R. a fost respinsă prin sentința supusă apelului de față, iar intervenienta nu a declarat apel împotriva acestei soluții, sentința devenind irevocabilă sub acest aspect.

P. aceeași încheiere au fost respinse obiecțiunile formulate de apelantul S. R. întrucât, în ceea ce privește specializarea expertului, ca expert ANEVAR, această chestiune a fost tranșată prin încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2014, iar în ceea ce privește evaluarea terenului, s-a constatat, în urma verificării înregistrării ședinței din data de 07.10.201, că instanța a avut în vedere atât motivele de apel formulate de S. R., care, în ceea ce privește terenul se referă doar la specializarea expertului care a întocmit raportul de expertiză valorificat de instanța de fond, cât și precizările apelantului și ale intimatului reclamant privind evaluarea construcțiilor prin prisma destinației acestora și a gradului de uzură, astfel că la termenul din 07.10.201, când s-a încuviințat expertiza nu s-a dispus și evaluarea terenului prin nouaexpertiză încuviințată.

Au fost încuviințate în parte obiecțiunile formulate de intimatul reclamant G. D. A., solicitându-se expertului să răspundă la obiecțiuni.

La data de 11.03.2015 G. R. și G. A. L. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantului S. R., aducând critici raportului de expertiză și arătând că interesul lor în formularea prezentei cereri este acela ca, printr-o sultă mai mare ce ar urma să revină Statului R., să crească veniturile la bugetul de stat, ceea ce ar fi benefic pentru cetățenii României.

P. încheierea de ședință din data de 12.03.2015 instanța a respins cererea de intervenție accesorie formulată de G. R. și G. A. L., apreciindu-se că față de motivele expuse în cerere și justificarea interesului de a formula o astfel de cerere, intervenienții nu justifică un interes propriu în a formula o astfel de cerere.

La data de 07.01.2015 expertul a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate de intimatul reclamant G. D. A..

P. decizia nr.855 din 14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins apelul formulat de apelantul-pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, sector 5, . prin DIRECȚIA GENERALA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. C., cu sediul în C.., ..2, județul D., împotriva sentinței civile nr. 9062/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant G. D. A., cu domiciliul în București, ., nr.13, sector 1, ca nefondat.

S-a reținut că experții desemnați de instanța de fond pentru efectuarea expertizelor nu sunt atestați ANEVAR și la evaluarea construcțiilor și a terenului nu au folosit standardele ANEVAR, nu poate atrage desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Acțiunea de față are ca obiect ieșire din indiviziune, iar pentru evaluarea bunurilor, construcții și teren, în temeiul art. 673 ⁶ C.pr.civ. s-a dispus efectuarea unor expertize tehnice judiciare de către experți judiciari autorizați de M. Justiției.

Activitatea de expertiză judiciară este reglementată de O.G. Nr. 2/ 21 ianuarie 2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2000, „activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se desfășoară în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță”.

Nici codul de procedură civilă și nici OG nr. 2/2000 nu impun ca evaluarea bunurilor să se realizeze conform standardelor ANEVAR, aceste standarde fiind obligatorii doar pentru membrii Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România.

În plus, prevederile OG 24/2011 nu aduc atingere dispozițiilor legale în materia expertizelor judiciare și a autorizării experților judiciari.

De asemenea, instanța a constatat că nici criticile referitoare la evaluarea clădirilor nu sunt întemeiate.

Comparând expertiza în specialitatea construcții efectuată la instanța de fond, cu cea efectuată în apel s-a constatat că experții au identificat spații având aceeași destinație în ambele expertize și au aplicat aceleași metode de evaluare, astfel că valoarea mai mare rezultată din expertiza efectuată în apel de către expertul P. I. se datorează valorii de piață crescute la momentul efectuării acestei expertize, față de valoarea de piață existentă la momentul efectuării expertizei la instanța de fond, astfel că nu se justifică majorarea sultei la care a fost obligat reclamantul prin hotărârea instanței de fond.

Față de cele arătate mai sus, instanța a apreciat că apelul este nefondat, astfel că în temeiul art. 296 C.pr.civ. a fost respins.

Împotriva deciziei a declarat recurs S. R. P. M. FINANȚELOR P.-DIRECTIA prin GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C., criticând-o pentru nelegalitate.

O primă critică se referă la faptul că instanța de apel nu a desemnat un expert ANEVAR deoarece sunt aplicabile dispoz. OG.nr.2 /2000, iar dispoz. Codului de pr.civilă nu impun ca evaluarea bunurilor să se facă în acest sens, învederând de asemenea că raportul de expertiză nu este întocmit cu respectarea standardelor ANEVAR, deoarece expertul nu a solicitat informații despre tranzacții imobiliare vreunei societății de evaluare, bănci, notar public etc., recurenta dezvoltând aceste motive.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că expertiza tehnică de specialitate în construcții a fost efectuată de expert ANAVAR, expertul nefolosind criterii și standarde internaționale la efectuarea raportului de expertiză, care definesc valoarea de piață a unui imobil, dezvoltând de asemenea acest motiv.

Recurenta mai arată că în efectuarea expertizei s-au utilizat acte normative diferite nefăcându-se dovada existenței unor diferențe ale caracteristicilor constructive care să impună costuri unitare diferite, detaliind acest motiv și arătând modul greșit prin care s-a stabilit valoarea de circulație și criteriile folosite.

De asemenea se critică și expertiza tehnică topografică prin care expertul în evaluarea terenului nu a folosit criterii și standarde internaționale la efectuarea raportului de expertiză.

O altă critică vizează împrejurarea că instanța de apel în mod greșit a reținut că prin motivele de apel formulate de S. R. prin M. Finanțelor P. nu s-a solicitat în mod expres și evaluarea terenului în litigiu, iar judecătorul nu și-a exercitat rolul activ prev. de art.129 Cod pr.civilă.

Potrivit art.304 Cod pr.civilă modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prev. la pct.1-9.

Din examinarea motivelor rezultă că recurenta critică expertiza întocmită în cauză, aceasta constituind o probă admisă de instanță în soluționarea litigiului, recurenta fiind nemulțumită de valoarea stabilită de expert pe de o parte, iar pe de altă parte această expertiză nu a fost efectuată de un expert ANEVAR.

Această critică a recurentei nu este întemeiată deoarece numirea expertului și evaluarea bunurilor s-a făcut potrivit dispoz. OG nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză judiciară, de experți tehnici judiciari autorizați de M. Justiției, legea neimpunând instanțelor de judecată efectuarea expertizelor de către ANEVAR care este o asociație profesională care are standarde proprii de evaluare și care sunt obligatorii pentru cei care fac parte din această asociație.

În evaluarea imobilului instanța a stabilit ca obiectiv valoarea acestuia în raport de valoarea de circulație și destinația încăperilor.

În acest sens expertul a avut în vedere uzura imobilului, acesta aflându-se într-un stadiu avansat de degradare, structura de rezistență, instalațiile electrice, termice, apă și canalizare, acoperișul și finisările construcției dar și intervențiile neprofesioniste făcut de-alungul anilor pentru înlăturarea unor distrugeri pe care imobilul le avea din cauza cutremurelor sau al amenajărilor interioare pentru crearea de spații.

Cu privire la expertizarea terenului instanța a avut în vedere obiective fixate la cererea părților, solicitarea fiind făcută târziu odată cu depunerea raportului de expertiză.

Pe de altă parte motivele de apel au vizat doar modul de stabilire al valorii imobilului prin folosirea unor standarde de evaluarea folosite de ANEVAR.

Nu este întemeiat nici motivul invocat de recurentă privind lipsa rolului activ al judecătorului deoarece în cauză instanța a avut în vedere principiul disponibilității părților în limita căruia instanța și-a exercitat rolul activ.

În consecință, motivele invocate de recurentă și reținute de instanță prin sintetizarea lor, nu constituie motive de nelegalitate care impună admiterea recursului, astfel că acesta urmează să fie respins ca nefondat potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, sector 5, . prin DIRECȚIA GENERALA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. C., cu sediul în C.., ..2, județul D., împotriva deciziei nr.855 din 14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți G. F., G. R. cu domiciliul în C. ..17 jud.D. și intimatul reclamant G. D. A., cu domiciliul în București, ., nr.13, sector 1.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2015.

Președinte,

T. Ț.

Judecător,

D. S.

Judecător,

M. P.

Grefier,

C. C.

Red.jud.D.S.

Tehn.M.D.7 ex

J.f.L.T.

J.a.A.B.

A.C.Tițoiu

05.11.2015

#Judecator Tania Tapurin

← Strămutare. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel CRAIOVA		Contestaţie la executare. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel... →

Partaj judiciar. Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel CRAIOVA