Strămutare. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 17/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 17
Ședința din Camera de Consiliu de la 02 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de petentul P. M. S. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului numărul_/311/2013 aflat pe rolul Tribunalului O. în contradictoriu cu intimații F. M., F. O. și F. O..
La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au răspuns intimații F. M., F. O. și F. O., toți fiind reprezentați de avocat Țuluca R., lipsind petentul P. M. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că s-a timbrat cererea de strămutare cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra cererii de strămutare.
Avocat Țuluca R., pentru intimații F. M., F. O. și F. O., a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare ca neîntemeiată.
S-a susținut că judecătorul care a pronunțat hotărârea la instanța de fond, respectiv judecător O. C. este soră cu judecător O. S. de la Tribunalul O., Secția I Civilă, însă acest aspect nu este un motiv de bănuială legitimă în sensul dispozițiilor art. 140 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Motivul invocat de petent ar fi putut deveni motiv de recuzare în raport de dispozițiile art. 42 pct. 10 cu raportare la art. 44 NCPC în situația în care judecătorul O. S. nu s-ar fi abținut potrivit art. 43 NCPC.
S-a mai arătat judecător O. S. din cadrul Secției I Civile a Tribunalului O. nu face parte din completul CA5 ce va judeca dosarul a cărui strămutare se solicită.
Apărătorul intimaților a depus întâmpinare solicitând a se considera concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de strămutare de față:
La data de 14.01.2015, petentul P. M. S. a formulat cerere de strămutare a judecării dosarului numărul_/311/2013 aflat pe rolul Tribunalului O., pe motiv de bănuială legitimă, de la Tribunalul O. la o altă instanță egală în grad, cu refacerea actelor de procedură săvârșite până în prezent, pentru următoarele motive:
- în cadrul Tribunalului O., Secția I Civilă, din care fac parte judecătorii investiți cu soluționarea căii de atac a apelului, funcționează ca judecător doamna O. S., rudă de gradul al II- lea în linie colaterală cu judecătorul care a pronunțat hotărârea apelată - doamna judecător O. C., situație în care se poate spune că, se dă naștere la o îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor ce urmează să soluționeze această cale de atac;
- existența unor circumstanțe ale procesului care ar determina ca instanța de judecată, în speță Tribunalul O. - Secția I Civilă, să nu fie obiectivă, prin aceea că, anterior soluționării acestei cereri, pe rolul Tribunalului O., între reclamant și pârâți s-au purtat și alte litigii ce au vizat aceleași aspecte legate de legalitatea construirii edificiului ce se cere a fi demolat, deci care s-au aflat în strânsă legătură cu prezentul litigiu, acestea fiind soluționate în mod nefavorabil de către această instanță pentru instituția noastră.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.140 – 143 Cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de strămutare.
Curtea, analizând susținerile petentei din perspectiva dispozițiilor art. 140 și urm. N. Cod proc. civ., va dispune respingerea cererii de strămutare.
Prezenta hotărâre se dă fără motivare, în acest sens fiind dispozițiile art. 144 al.2 N.C. proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de strămutare formulată de petentul P. M. S. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului numărul_/311/2013 aflat pe rolul Tribunalului O. în contradictoriu cu intimații F. M., F. O. și F. O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2015.
Președinte, C. S. | ||
Grefier, A. C. |
Red,jud.C.S.
Data red.05.02.2015
← Anulare act. Decizia nr. 1778/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|