Partaj judiciar. Decizia nr. 7685/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 7685/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 7685/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7685/2012
Ședința publică de la 28 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol,pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 21 iunie 2012, privind judecarea cererii de revizuire formulată de I. V., în contradictoriu cu intimatul P. L., privind decizia civilă nr.123/12.03.2010 a Curții de Apel Iași, având ca obiect partaj judiciar declinare de competență
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 iunie 2012 care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin sentința civilă nr._ din 18.11.2006 a judecătoriei Iași s-a admis acțiunea formulata de reclamanta-parata G. V., domiciliata în Iași, ., ., . cu pârâtul-reclamant P. L., domiciliat în Iași, ., ., ..
S-a admis in parte cererea reconvenționala formulata de paratul-reclamant P. L..
S-a constatat că părțile sunt coproprietari, reclamanta-parata cu o contribuție de 90 %, iar paratul-reclamant cu o contribuție de 10 % cu privire la următoarele bunuri:
apartamentul cu trei camere, situat in Iași, ., ., . de 244.304,75 lei;
- un teren în suprafață de 892 mp situat în ., jud. Iași, dobândit in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1085/2005, in valoare de_,2 lei (24.084 euro, un euro=3,8 lei);
- autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, in valoare de 68.229 lei (17.955 euro, un euro=3,8 lei);
autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, in valoare de 5200 lei;
sase monitoare calculator, in valoare de 5220 lei;
camera foto Sanyo, in valoare de 175 lei;
sase camere web Logitech, in valoare de 3060 lei;
sase harduri, in valoare de 1512 lei;
doua telefoane Panasonic, in valoare de 500 lei.
S-a constatat că valoarea totala a bunurilor comune este de 419.719,95 lei. Constata ca lotul valoric cuvenit reclamantei-parate este de 377.747,95 lei, iar lotul paratului-reclamant este de 41.971,99 lei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților si, în consecința:
S-a atribuit reclamantei-pârâte în deplină proprietate și liniștita posesie apartamentul cu trei camere, situat în Iași, ., ., ., in valoare de 244.304,75 lei, autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 68.229 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite fiind de 312.533,75 lei.
S-a atribuit pârâtului-reclamant în deplină proprietate și liniștita posesie un teren în suprafață de 892 mp situat în ., in valoare de 91.519,2 lei, autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, in valoare de 5200 lei, sase monitoare calculator, in valoare de 5220 lei, camera foto Sanyo, in valoare de 175 lei, sase camere web Logitech, in valoare de 3060 lei, sase harduri, in valoare de 1512 lei, doua telefoane Panasonic, in valoare de 500 lei, valoarea totala a bunurilor atribuite fiind de 107.186,2 lei.
A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 65.214,2 lei reprezentând sulta.
A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către expertul B. C. a sumei de 250 lei diferența onorariu si către expertul R. E. a sumei de 300 lei cu același titlu.
A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 209,99 lei cheltuieli de judecata proporțional cotei sale de contribuție.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2007, reclamanta G. V. a chemat in judecata pe paratul P. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile pe care le-au dobândit împreuna.
Motivând in fapt cererea, reclamanta a învederat instanței faptul că părțile au fost concubini din anul 2002 până în 2003 când s-au căsătorit în Republica M., căsătorie care nu a fost transcrisă în România, astfel ca partajul este unul intre concubini, iar nu între foștii soți. Solicita reclamanta sa se constate ca a avut o cota de contribuție de 90 % la dobândirea bunurilor, iar paratul de 10 %, având in vedere următoarele argumente: părinții reclamantei sunt oameni de afaceri in Republica M. si au susținut-o financiar în România, unde reclamanta este la Facultate; contribuția pârâtului la dobândirea bunurilor a fost modica, nesemnificativa, acesta realizând venituri la nivelul celui minim pe economie, venituri pe care la administra defectuos, fiind mare risipitor; reclamanta a lucrat in SUA, unde a economisit venituri in valuta, predând contra cost ore de limba rusa si pian (40 $ ora), figurând si pe lista modelelor MISS Republica M., fiind recompensata financiar de un manager de modele din Marea Britanie cu sume in valuta de peste 60.000 euro.
Susține reclamanta si ca din aceste sume a achiziționat bunurile comune, a achitat si
datoriile personale ale paratului si ale mamei acestuia, căreia urma sa i se vândă la licitație
imobilul.
Bunurile a căror partajare o solicita sunt: un apartament cu trei camere, situat în
Iași, ., ., . în suprafață de 926 mp situat în ., autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ ; autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ ; sase monitoare calculator; camera foto Sanyo; sase camere web Logitech; sase harduri si doua telefoane Panasonic.
Pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala, solicitând respingerea acțiunii, iar instanța sa constate ca paratul-reclamant a avut o contribuție de 100% la dobândirea tuturor bunurilor indicate de reclamanta in cerere.
Arata paratul-reclamant ca susținerile din acțiune nu sunt reale, la data când s-au cunoscut părțile reclamanta-parata nu avea un loc de munca în România, nu era studenta, paratul-reclamant fiind cel care a înscris-o la facultate, i-a plătit taxele, a întreținut-o permanent pana in mai 2006 când reclamanta-parata 1-a dat afara din casa, rămânând în imobil cu concubinul sau G. C..
Mai susține acesta că fosta soție a beneficiat doar de bursa sociala pe care o primește orice student în România si care se vărsa . care doar reclamanta avea acces, nu a fost ajutata financiar de părinți si nici nu a întreținut activități extrașcolare remunerate, paratul fiind cel care a susținut financiar familia. Bunurile indicate de reclamanta in cerere au fost achiziționate doar de pârât, fără contribuția reclamantei. Reclamanta nu a primit niciodată sume în valută de la manageri de modeling, căci în perioada căsătoriei nu i-a spus soțului despre aceasta.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul reclamant P. L. și reclamanta pârâtă G. V..
Prin decizia civilă nr. 540 din 10.06.2009 a Tribunalului Iași a respins apelul declarat de pârâtul reclamant P. L. împotriva sentinței_/18.11.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-o.
A obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1800 lei cheltuieli judecată.
Prin decizia civilă nr. 792 din 18.11.2009 a Tribunalului Iași care face parte integranta din decizia civilă nr. 540 din 10 iunie 2009 s-a completat dispozitivul acestei din urma decizii in sensul că s-a admis apelul formulat de apelanta G. V. împotriva sentinței civile nr_ din 18.11.2006 a Judecătoriei Iași pe care a schimbat-o în parte in sensul ca a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 6839 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând cererea de apel formulată de apelanta-intimată G. V. Tribunalul a constatat că la fond aceasta a făcut dovada cheltuielilor de judecată astfel ca, in temeiul art. 274 Cod procedură civilă îi vor fi acordate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant P. Livra pentru următoarele motive:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii în sensul că în ceea ce pricește bunurile mobile dobândite de părți pe care recurentul le-a contestat în apel instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la ele, reclamanta nefăcând nici o dovadă că au fost cumpărate de ea.
Prin decizia civilă nr. 123/12.03.2010 a Curții de Apel Iași, a fost admis recursul formulat de pârâtul reclamant P. L. împotriva deciziei civile nr. 540 din 10 iunie 2009 și a deciziei civile nr. 792 din 18 noiembrie 2009 ale Tribunalului Iași (decizia civilă nr. 792 ce face corp comun cu decizia civilă nr. 540), pe care le modifică în tot:
A fost admis apelul formulat de pârâtul reclamant P. L. împotriva sentinței civile nr._ din 18 noiembrie 2008 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în parte:
S-a constatat că apartamentul cu 3 camere, situat în Iași, . ..B . în valoare de 244.304 lei și autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 5200 lei sunt bunuri proprii ale pârâtului reclamant P. L. și dispune scoaterea acestora din masa bunurilor comune de împărțit.
D. consecință s-a constatat că valoarea masei bunurilor comune este de 170.216 lei, reclamanta pârâtă G. V. având o cotă de 70% egală valoric cu 119.151 lei iar pârâtul reclamant P. L. o cotă de 30% egală valoric cu 51.065 lei.
Au fost atribuite reclamantei pârâte G. V. terenul în suprafață de 892 m.p. situat în . în valoare de 91.520 lei și autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 68.229 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite reclamantei pârâte fiind de 159.749 lei.
Au fost atribuite pârâtului reclamant P. L. 6 monitoare calculator în valoare de 5222 lei, camera foto Sanyo în valoare de 175 lei, 6 camere web Logitech în valoare de 3060 lei, 6 harduri în valoare de 1512 lei, 2 telefoane panasonic în valoare de 500 lei, valoarea totală a bunurilor fiind de 10.467 lei.
A fost obligată reclamanta pârâtă G. V. să plătească pârâtului reclamant P. L. suma de 40.598 lei cu titlu de sultă.
S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței care nu contravine prezentei hotărâri.
A fost respins apelul formulat de reclamanta pârâtă G. V. împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligată reclamanta pârâtă G. V. să plătească pârâtului reclamant suma de 7766 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a se pronunța astfel, din analiza probelor administrate instanța a reținut că, părțile s-au căsătorit la data de 27 02 2003 in Republica M. si au divorțat la data de 10.04.2007 tot in Republica M. (filele 23 si 24 dosar), căsătoria nefiind transcrisa în România. Din probele administrate instanța a reținut că în perioada in care cele doua părti au conviețuit, au dobândit în coproprietate bunurile enumerate de reclamanta-parata in acțiune, anume: un apartament cu trei camere, situat în Iași, ., .. B, ., conform actului de vânzare-cumpărare autentic nr. 623/2077 (filele; 5 si 6 dosar); un teren în suprafață de 892 mp situat in ., după cum reiese din copia contractului de vânzare-cumpărare de la fila 128-129 dosar, autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ ; autoturismul marca Opel cu nr. înmatriculare_, conform actului de la fila 118 dosar; sase monitoare calculator camera foto Sanyo; șase camere web Logitech; sase harduri si doua telefoane Panasonic, bunuri mobile ale căror existenta a fost recunoscuta indirect de paratul-reclamant prin întâmpinat acesta afirmând însa ca a avut o contribuție exclusiva la dobândirea lor, iar în lipsa altor probe certe urmează ca si acestea sa intre in comunitate, in baza principiului înscris in art. 30 din c.fam.
Asupra cotei de contribuție la dobândirea bunurilor menționate mai sus instanța a reținut următoarele:
Reclamanta-parata s-a cunoscut cu paratul-reclamant in anul 2002, in România, când era studenta la Academia de Studii Economice din Chișinău, după cum rezulta din înscrisurile depuse la fila 137 si urmat, dosar, ulterior fiind studenta, pana in anul 2007 la Universitatea A. loan C. din Iași, Facultatea de Litere, după cum atesta adeverința de la fila 135 dosar A reținut instanța si faptul ca anterior studenției, reclamanta-parata a studiat in SUA, fapt confirmat nu doar de mențiunile adresei din 05.10.2007, depusa la fila 119 dosar, dar si de declarațiile de martori audiați in cauza. Din aceleași declarații de martori a reținut instanța faptul ca deși reclamanta-parata a plecat în SUA pentru studii, aceasta a prestat acolo si diferite activități producătoare de venituri considerabile: a predat ore de pian si de limba rusa. Sumele câștigate pentru aceste activități fiind foarte mari (martorele G. Mana C. si Businshi M.) .
Pârâtul-reclamant nu a putut proba cu înscrisuri (carnet de munca, acte contat cuantumul veniturilor realizate in perioada conviețuirii cu reclamanta-parata, iar cei doi propuși si audiați în instanța la solicitarea sa, M. lonut-L. si B. V. N. au putut aprecia nici măcar estimativ veniturile câștigate de acesta.
Instanța nu a putut retine așadar ca paratul-reclamant desfășura activități aducătoare de venituri câta "vreme o mare perioada de timp acesta a fost lucrător comercial, neprobând în instanța cuantumul veniturilor realizate. Instanța nu a putut lua in considerare nici apărarea acestuia conform căreia banii primiți de la mama lui prin donație au fost investiți in apartamentul din la . din declarațiile martorilor audiați la solicitarea paratului reclamant s-a preconizat ideea ca acești bani erau de la tatăl sau, care economisise sume importante din munca in străinătate. Acest aspect trebuie coroborat si cu declarațiile martorilor care au relatat ca mama paratului era funcționar la Primărie, având deci un salariu fix ,risca să i se scoată la vânzare imobilul proprietate din cauza fiului sau care a cauza lipsuri in gestiune apartamentul mamei fiind pus garanție (înscrisurile de la filele 197 si 198 dosar).
Atât reclamanta cât și pârâtul au realizat venituri în timpul conviețuirii sume de bani în valută pe care aceștia le-au administrat prin conturi bancare comune beneficiare fiind ambele părți la Raiffeisein Bank.
Documentele emise de această bancă dovedesc că atât reclamanta cât și pârâtul primeau sume importante în valută de la terțe persoane pentru diverse activități (filele 214-218 dosar fond).
Comparând sumele de bani dovedite a fi dobândite de părți aflata în unitățile bancare susținute de declarațiile martorilor audiați și de celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, curtea va constatat o contribuție de 70% din partea reclamantei și de 30% din partea pârâtului, cote ce reflectă contribuția reală a părților raportat la derularea operațiunilor bancare în contul comun al părților și a celorlalte probe administrate în cauză.
D. urmare, se va constata că din masa bunurilor comune nu fac parte apartamentul și autoturismul marca Opel care sunt bunuri proprii ale pârâtului. Astfel că masa bunurilor comune este de 170.216 lei, reclamantei revenindu-i o cotă de 70% egală valoric cu 119.151 lei iar pârâtului-reclamant o cotă de 30% egală valoric cu 51.065 lei. Având în vedere cotele de contribuție ale părților posesia bunurilor și opțiunea părților, instanța va atribui reclamantei terenul situat în . marca BMW iar pârâtului restul bunurilor mobile.
Pentru egalizarea loturilor reclamanta pârâtă va plăti pârâtului-reclamant suma de 40.598 cu titlu de sultă.
D. urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă s-a admis recursul promovat atât împotriva deciziei civile nr. 540 din 10 iunie 2009 cât și a deciziei civile nr. 792 /18 noiembrie 2009 ale Tribunalului Iași, decizia 792 făcând corp comun cu decizia 540 care vor fi modificate în tot în sensul admiterii apelului formulat de pârâtul-reclamant împotriva sentinței primei instanțe în sensul și limitele diapozitivului care urmează.
D. consecință a admiterii recursului pârâtului și a admiterii apelului acestuia s-a respins apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe care viza cheltuielile de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
Împotriva acestei decizii civile nr. 123/12.03.2010 a Curții de Apel Iași, a formulat cerere de revizuire I. V. în temeiul disp. art. 322 pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă; solicitând admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, schimbarea în tot a deciziei recurate, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârilor instanțelor de fond
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, arată că, datorită caracterului nelegal al deciziei din recurs, a formulat cererea de revizuire și,ca urmare a împrejurării că, unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia din recurs în dosarul nr._/245/2007 a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni privitoare la soluționarea acelui recurs, iar sentința penală de condamnare a scos în evidență și faptul că infracțiunile săvârșite de judecător a fost determinantă pentru soluția instanței de recurs, de modificare a sentinței de partaj pronunțate de Judecătorie.
La data de 30 noiembrie 2010, la fila 2 dosar_ a fost depusă și formulată de I. V., cerere de revizuire și cerere de suspendare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, iar pe cale de consecință a solicitat „ schimbarea deciziei civile nr.123/12.03.2010, pronunțată în dosarul civil nr._/245/2007 de Curtea de Apel Iași prin respingerea recursului formulat de numitul P. L. domiciliat in Iași ., ., ..
În dezvoltarea cererii de revizuire, a menționat că solicită suspendarea deciziei civile nr.123/12.03.2010, pronunțate în dosarul civil nr._/245/2007 de Curtea de Apel Iași, până la soluționarea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că, prin decizia civilă nr.123/12.03.2010, pronunțata în dosarul civil nr._/245/2007, de Curtea de Apel Iași, s-a admis recursul formulat de numitul POPESCV L., instanța constatând că apartamentul cu 3 camere situat în Iași . si autoturismul marca Opel sunt bunuri proprii ale lui P. L., scoțându-le din masa bunurilor comune de împărțit.
Prin aceiași decizie civilă instanța a stabilit că revizuenta are o cotă de contribuție de 70 % egala valoric cu 119.151 lei iar intimatul o cotă de 30 % egală valoric cu 51.065 lei, atribuie acesteia un teren de 892 mp situat in . marca BMW, iar intimatului îi atribuie 6 monitoare, camera foto Sanyo, 6 camere web, 6 harduri, 2 telefoane Panasonic, si a obligat pe revizuentă să achite o sultă de 40.598 lei către intimat
A mai arătat că deși prin sentința civila nr. l3761/18.11.2006 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea formulata de revizuenta, admițându-se în parte cererea reconvenționala formulată de intimat, constatându-se că revizuenta are o cotă de contribuție de 90 % iar intimatul de 10 %,atribuindu-se revizuentei imobilul din Iași ., iar paratului 1 s-a atribuit autoturismul Opel, terenul de 892 situat in .> A mai precizat că, împotriva acestei sentințe P. L. a formulat apel, si prin decizia civila or 540/10.06.2009 Tribunalul Iași a respins apelul.
Precizează ca întemeiază cererea de revizuire pe motivele prevăzute de art. 322 pct.2, 4,5 cod procedura civila. ..
Din aceste sentințe pronunțate de instanțe, s-a putut observa că instanța de recurs a fost părtinitoare, de altfel iudecatoarea B. G. care a fost in completul de judecata și care a pronunțat decizia a cărei revizuire a solicitat-o este cercetataă pentru luare de mită si trafic de influenta de la P. L. pentru acest dosar.
Din Ordonanța de punere in mișcare a acțiunii penale întocmita de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: In perioada februarie — martie 2010, inculpata B. G., judecător la Curtea de Apel Iași, a pretins si primit de Ia învinuitul P. L. suma de 4.000 de euro, susținând ca banii sunt pentru doua judecătoare din cadrul Curții de Apel Iași si a pretins o alta suma pentru sine al cărei cuantum nu I-a precizat. B. G. si celelalte doua judecătoare făceau parte din completul investit cu soluționarea unui dosar civil referitor la partajarea pe cale judiciara a bunurilor aparținând învinuitului P. L. si fostei sale soții, dosarul fiind in stadiu de recurs. Banii au fost pretinși pentru ca P. L. sa obtina o soluție favorabila in procesul de partaj ce viza, in principal, un apartament in municipiul Iași, un teren in județul Iași si doua autoturisme
Ulterior pronunțării acestei decizii, B. G. i-a mai pretins lui P. L. inca 1.000 euro, susținând ca banii sunt pentru una dintre membrele completului de judecata. La data de 26 noiembrie 2010, P. L. a remis inculpatei suma de 1.000 de euro pentru colega sa de complet, acceptând pentru sine suma de 3.000 de euro pentru „ajutorul" dat in obținerea hotărârii. A doua zi, judecătorul B. G. a primit suma de 3.000 euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante" Prin hotărârea J din 27 noiembrie 2010, Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători a" încuviințat luarea măsurii preventive a arestării fata de magistratul judecător B. G.. La data de 28 noiembrie 2010, procurorii anticorupție au dispus reținerea acesteia pe o perioada de 24 de ore, iar la data de 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventiva a judecătoarei B. pe o perioada de 29 de zile.
De altfel, instanța de recurs deși in contractul de vanzare-cumparare 623/7.05.2003 se precizează ca imobilul situat in Iași . ca bun comun dobândit in timpul căsătoriei, contractul fiind semnat de ambele pârti, stabilește ca este bunul propriu al intimatului P. L., încălcând dispozițiile art.30 codul familiei.
Mai mult se poate observa, ca instanța de recurs a fost părtinitoare, întrucât deși intimatul P. L., nu a solicitat Ia instanța de fond prin cererea reconvenționala
sa se constate ca imobilul din Iași . si autoturismul Opel sunt bunurile sale proprii iar la celelalte bunuri dobândite in timpul căsătoriei a avut o cota de contribuție de 50%, după ședința de judecata in care instanța de recurs a rămas in pronunțare, acesta depune la dosar la fila 24 o cerere prin care solicita sa se constate aceste aspecte, iar instanța de recurs pronunța hotărârea bazându-se pe aceasta cerere.
De asemenea in motivarea recursului, P. L. vorbește de bunurile care compun masa succesorala, si solicita a se constata ca autoturismul Opel a fost cumpărat înainte de căsătorie deși acest dosar s-a judecat după regulile de la concubinaj, iar la data cumpărării acestui autoturism părțile conviețuiau in concubinaj.
In încheierea din 5.93.2010, se menționează ca intimatul solicita scoaterea imobilului din masa succesorala, iar autoturismul Opd se afla in aceeiasi situație ca si imobilul a fost cumpărata înainte căsătorie si solicita scoaterea din masa succesorala.
Art. 322 alin. 1 pct. 4 c. proc . C7v, aceasta situație vizează situația in care soluția din hotărârea atacata este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului, care a denaturat adevărul.
Pentru aceste considerente solicit admiterea cererii de revizuire si a suspendării hotărârii supuse revizuiri.
În drept invocă dispozițiile art. 322 pct. 2, 4, 5 cod procedura civila.
Analizând cererea de revizuire prin prisma criticilor formulate,Curtea constată că aceasta este fondată:
În speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art 322 pct. 4 din codul de procedură civilă pentru admisibilitatea revizuirii, astfel că, în temeiul art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va admite cererea de revizuire și se va desființa decizia civilă nr. 123 din 12 martie 2010, pe care Curtea de Apel Iași a pronunțat-o în dosarul nr. 10._ .
Aceasta,în situația în care,pentru admisibilitatea cererii de revizuire conform de art 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă cerința textului de lege este aceea a existenței unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune privitoare la pricină.
Admisibilitatea cererii de revizuire formulată este determinată de condamnarea unuia dintre judecătorii care au participat la judecarea deciziei care face obiectul prezentei cereri de revizuire, condamnare suferită în legătură cu modul de soluționare a recursului din dosarul nr. 10._ .
Instanța are în vedere că, pentru admisibilitatea revizuirii formulată în temeiul acestui motiv menționat nu este necesar ca judecătorul să fi ” luat parte la judecată” în pricina în care s-a pronunțat hotărârea atacată, aceasta de oarece cerința menționată este prevăzută de text numai pentru ipoteza condamnării definitive pentru o infracțiune privitoare la pricină.
În speță, unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia din recurs în dosarul nr. 10._ a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni privitoare la soluționarea acelui recurs, sentința penală de condamnare scoțând în evidență și faptul că, infracțiunile săvârșite de judecător au fost determinante în pronunțarea soluției de recurs.
In plus, prezenta cerere de revizuire nu a fost precedată de vreo altă cerere de revizuire, întemeiată pe același motiv, astfel că nu este fondată excepția inadmisibilității, invocată de intimat prin întâmpinare.
Consecința admiterii cererii de revizuire este schimbarea în tot a deciziei recurate și respingerea recursului formulat de către P. L. ca nefundat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, verificând legal stabilirea corectă a situației de fapt dedusă judecății
Criticile formulate de către recurent în cererea de recurs, vizează în special o reanalizare a probatoriului deja administrat în cauză în fața celor două instanțe de judecată, de fond și de apel.
Or, această reanalizare a probelor presupune analiza netemeiniciei deciziei pronunțate de către instanța de apel, analiză care pe calea de atac a recursului nu mai poate fi efectuată ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care permiteau acest lucru.
Fără a antama fondul cauzei, Curtea constată că, în cauză nu s-a făcut dovada de către pârâtul P. L. a existenței unor venituri care să ducă la achiziționarea împreună cu reclamanta a unor bunuri comune. Aceasta în situația în care înscrisurile depuse la dosar și martorii audiați în cauză ( unele dintre declarații fiind chiar de înlăturat cum este cazul martorului Murcoci I. L. ), nu au putut arăta faptul că pârâtul putea să asigure un trai decent familiei sale.
Mai mult pârâtul nu a putut dovedi, în acestă situație realizarea unei reserve bănești în cuantum de 30.000 lei, pentru a fi astfel plauzibilă versiunea donației pe care și-a fondat decizia instanța de recurs în dosarul nr. 10._ .
Prin aplicarea corectă a legii, Curtea constată că, ambele instanțe au stabilit modul de contribuție la dobândirea bunurilor comune, fără a se pune problema că apartamentul în litigiu este bun propriu al pârâtului.
Față de toate aceste considerente atârnă în plus la pronunțarea unei astfel de soluții și faptul că prin sentința civilă nr. 19.128 din 11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație în baza caracterului ilicit al acestuia.
Având în vedere considerentele expuse, prin prisma dispozițiilor 312 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefundat recursul formulat în cauză cu consecința menținerii hotărârilor instanțelor de fond și de apel.
Referitor la cererea de cheltuieli de judecată prin prisma art. 274 cod procedură civilă intimatul va fi obligat la plata sumei de 11 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare, taxă de timbru către revizuientă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de I. V., în contradictoriu cu intimatul P. L., privind decizia civilă nr.123/12.03.2010 a Curții de Apel Iași, având ca obiect partaj judiciar declinare de competență
Schimbă în tot decizia recurată în sensul că respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârilor instanței de fond și de apel.
Obligă pe intimat la 11 lei cheltuieli de judecată către revizuientă, reprezentând taxă de timbru.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2012
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Data red.12.07.2012
Red.jud.reviz./I. V.
Tehn. 2 ex./J.V.
j. rec./G. E.
Jud.trib.Iași/ D. C.
A. M..
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 6762/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 3027/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|