Obligaţie de a face. Decizia nr. 6762/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 6762/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 6762/2012
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6762
Ședința publică din data de 30 Mai 2011
Completul compus din:
Președinte Judecător P. B.
Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier - I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul P. C. R. de A. – C. I. L., împotriva deciziei civile nr.124/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. P. și intimatul intervenient G. C., având ca obiect, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul pârât depunând împuternicirea avocatului R. C. și delegația de substituire, avocat V. E. D., prezent fiind și intimatul reclamant asistat de avocat D. V., lipsind intimatul intevenient.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este timbrat, declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților.
Avocat V. D. D. pentru recurentul pârât, a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probei testimoniale cu martori și completarea expertizei, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță onorariu.
Avocat D. V. pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, instanța de fond analizând fondul, din practicaua deciziei rezultând că la interpelarea instanței pârâtul a afirmat că nu mai are cereri, iar cererea de probatoriu a fost formulată sub forma unor note de ședință depuse după încheierea dezbaterilor.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanța onorariu.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 5.01.2010 sub număr dosar_, reclamantul G. P., a chemat în judecată pe pârâtul C. L., P. comunei R. de A.,județul Gorj pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să amenajeze șanțul stradal pentru ca apa provenită din ploi să nu se mai scurgă prin grădina casei sale.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie Procura autentificată sub nr.639 din 14 august 2009, chitanța din 26.01.2010 privind achitarea taxei de timbru judiciar, Testamentul din 8 decembrie 1971 autentificat sub nr.1575/8 dec.1971.
Prin precizarea la acțiune, reclamantul a arătat că drumul comunal care trece prin fața gospodăriei sale nu este prevăzut cu șanț care să la colecteze apele din ploi, astfel că acestea se scurt în curtea și grădina sa. A precizat că ar putea face singur un șanț de scurgere, dar pârâtul în calitate de primar l-a amenințat că îl va amenda.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul G. C. care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului pe motiv că a mai avut litigii cu acesta, iar solicitarea de a se amenaja șanțul de scurgere nu poate fi admisă deoarece nu se poate schimba cursul apelor naturale provenite din ploi, datorită configurației geografice a terenului.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice și în urma probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1981 din 12.12.2011 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă pentru obligația de a face, formulată de reclamantul G. P., domiciliat în ., ., județul Gorj, împotriva pârâtului C. L., P. comunei R. de A., județul Gorj, în contradictoriu cu intervenientul G. I.C., domiciliat în ., județul Gorj.
A fost obligat pârâtul să amenajeze șanțul stradal, astfel încât apa provenită din ploi să nu se mai scurgă prin grădina acestuia. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamant.
A fost respinsă cererea de intervenție.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut din expertiza efectuată în cauză,că în momentul de față, prin grădina proprietatea reclamantului nu există nici un șanț de scurgere, care să tranziteze apele provenite din precipitații ,că rigolele de scurgere a apelor aflate de o parte și alte a platformei drumului comunal, sunt colmatate în procent de 90%, iar în zona respectivă nu este executat de un colector principal, care să preia și să evacueze într-un emisar natural aceste ape.
Tot din expertiză s-a reținut și faptul că drumul traversat de șanțul colmatat 100%, este un drum comunal - DC 29, iar realizarea lucrărilor de întreținere și amenajare în baza unei documentații tehnice, revin în exclusivitate, în sarcina Administrației publice locale, respectiv Consiliul local și Primăria R. de A., județul Gorj.
Cât privește cererea de intervenție formulată în cauză, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 49 C.pr.civ.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul C. L., în calitate de primar al comunei R. de A., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului a arătat că motivarea sentinței s-a făcut numai pe concluziile raportului de expertiză, iar dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece instanța nu precizează clar care sunt lucrările la care a fost obligat pârâtul.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere disp.art. 282 indice 1 Cpr.civ. prin încheierea din 22.02.2012, tribunalul, în baza art. 99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Apelantul a depus la dosar note de ședință prin care a completat motivele de apel în sensul că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că amenajarea șanțurilor stradale nu face parte din atribuțiile primarului, așa cum sunt ele stabilite prin Legea nr. 215/2001.
De asemenea, a susținut că și reclamantul are o culpă, deoarece nu a întreținut canalul colector, dimpotrivă, l-a obturat, ceea ce face ca scurgerea apelor din ploi să se facă pe terenul său, iar în ce privește amplasamentul canalului, acesta nu se poate modifica deoarece s-ar infesta apa potabilă din fântânile aflate în zonă. S-a solicitat suplimentarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize de specialitate care să aibă în vedere și alte obiective decât cele stabilite de instanța de fond.
Prin decizia civilă nr. 127/14 martie 2012 apelul a fost respins ca nefondat.
S-a reținut că expertiza este o probă care se administrează pentru dovedirea unei stări de fapt; astfel fiind în mod corect instanța a administrat această probă și a argumentat sentința pe concluziile expertizei care a verificat susținerile reclamantului cu privire la neexistența unui șanț stradal care să preia apele din ploi.
Așadar, critica formulată în acest sens de apelant este nefondată, din concluziile expertizei rezultând că rigolele de scurgere a apelor aflate de o parte și alta a drumului comunal, sunt colmatate în procent de 90%, că în zona casei reclamantului nu există un colector principal și că se impune realizarea unor lucrări de amenajare și întreținere a șanțului stradal în baza unei documentații tehnice care să aibă în vedere și executarea unui colector principal.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată în apel, urmează a fi respinsă, deoarece prin OG nr.21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, la art. 8 punct k sunt prevăzute obligații atât pentru consiliile locale cât și pentru primari, printre acestea fiind și aceea de întreținere a digurilor și malurilor, executarea lucrărilor de protecție și întreținere a albiilor, executarea lucrărilor de protecție contra inundațiilor și asigurarea scurgerii apelor.
Așadar, critica apelantului, în sensul că obligația dispusă de instanță nu face parte din atribuțiile primarului, stabilite prin Legea nr. 215/2001, urmează a fi înlăturată, OG nr.21/2002 referindu-se concret la atribuțiile primarului în domeniul gospodăririi localităților.
Critica referitoare la imposibilitatea punerii în executare a sentinței este nefondată, iar în ce privește nemotivarea în drept a hotărârii, acesta nu constituie un motiv de nulitate al sentinței, instanța motivând în fapt hotărârea, cu referire la probele administrate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, primarul comunei R. de A., C. I. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ.
Prin motivele invocate, consideră că instanța de fond nu a antamat corespunzător fondul, omițând a se pronunța pe cererea de probatorii prin care a solicitat proba testimonială cu martori și efectuarea unei noi expertize în vederea completării obiectivelor expertizei, în vederea stabilirii dacă curgerea canalului este permisă datorită formei de relief în orice altă direcție sau doar captată de canalul colector și dacă ar mai exista pericolul inundării în cazul în care reclamantul ar aduce la forma inițială terenul pe care l-a încărcat.
Instanța de apel a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată.
Conform înscrisurilor depuse la dosar de Prefectura Gorj, datorită formei de relief scurgerea de apă nu se poate face doar pe actualul plasament, acesta neputând fi modificat datorită formei de relief și a existenței în zonă a două fântâni cu apă potabilă.
Așa cum a constatat și Garda de Mediu, conform adresei nr.145/06.03.2006, a fost blocată scurgerea apei pluviale din șanțul stradal spre ogaș, prin decizia nr.3568/05..05.2005 dată de ICCJ, reclamantul fiind obligat să desființeze lucrările care împiedică scurgerea naturală a apelor, aspecte neluate în seamă de instanță.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Referitor la cererea de probatorii formulată în apel se reține că aceasta a fost înserată în notele de ședință depuse pentru termenul din 14 martie 2012. Această cerere nu a mai fost, însă, susținută oral de recurent, deși acesta a fost ărezent în instanță. Astfel fiind, nu poate fi imputat instanței nepronunțarea asupra unei cereri de probatorii formulată în scris, cerere care, însă, nu a mai fost susținută oral de parte în ședință publică.
Referitor la necesitatea completăii probatoriului, invocată și prin motivele de recurs, Curtea apreciază că probatoriul administrat în cauză – în raport cu obiectul litigiului – a fost în măsură să asigure stabilirea exactă a stării de fapt. Cât privește înscrisurile invocate de recurent, respectiv adresa nr. 145/2006 emisă de Garda de Mediu și decizia nr. 3568/2005 dată de Inalta Curte de Casație și Justiție aceste înscrisuri fac dovada unei culpe a intimatului reclamant în obturarea unui șanț care trecea pe terenul său. Acest litigiu a fost soluționat irevocabil, stabilindu-se necesitatea menținerii șanțului respectiv.
În litigiul de față s-a solicitat amenajarea șanțului stradal. Din raportul de expertiză rezultă indiscutabil că acest șanț este colmatat. Potrivit expertizei întocmită în litigiul anterior pe sub drumul comunal a fost montat un tub cu diamentru de 1000 mm (filea 16 fond). Acest tub a fost desfundat cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești dată în litigiul anterior (astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat în copie la fila 22 dosar fond). Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a specificat că și acest șanț colector – denumit podeț transversal -este înfundat în procent de 100%. Sarcina întreținerii acestuia aparține autorității locale, astfel cum corect a reținut și instanța de apel.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă, constatându-se că starea de fapt a fost lămurită în cauză și că prevederile legale incidente au fost corect aplicate, se va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civilă va fi obligat recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul pârât, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. C. R. de A. – C. I. L., împotriva deciziei civile nr.124/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. P. și intimatul intervenient G. C..
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30.05.2012.
Președinte,Judecător,Judecător, P. B. C. Tomesu L. E. Grefier,
I. B.
Red. Jud. PB /7iunie 2012
Tehn. red. IB / 2 ex /
Jud. apel AM C.
V G.
← Întoarcere executare. Decizia nr. 6628/2012. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 7685/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|