Validare poprire. Decizia nr. 1773/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1773/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-02-2012 în dosarul nr. 1773/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1773/2012
Ședința publică de la 15 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. P.-P.
Judecător E. S.
Grefier V. R.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea A. G. împotriva deciziei civile nr. 369 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O. precum și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege iar prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, părțile au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 Cod Pr. Civilă, după care, instanța a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.9587/21.09.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoarea A. G., în contradictoriu cu debitorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului O., Ministerul Finanțelor Publice și terțul poprit T. M. S., dispunând desființarea popririi.
S-a constatat suspendată de drept executarea silită în baza art.1 alin.2 din OUG 71/2009.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză obiectul cererii de validare a popririi îl reprezintă plata unor sume prevăzute în titlul executoriu care reprezintă drepturi salariale ale personalului bugetar, a căror procedură de executare silită este reglementată de OUG 71/2009, în speță nefiind aplicabil dreptul comun în materia validării popririi, ci reglementarea specială prevăzută de OUG 71/2009.
A reținut judecătoria că acest act normativ constituie o reglementare specială în domeniul executării silite a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și se referă la toate hotărârile judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă.
A mai reținut instanța că adresa prin care terțul poprit a refuzat înființarea popririi nu este neîntemeiată, neexistând rea credință din partea acestuia în privința popririi, întrucât executarea creanțelor derivând din titlul executoriu urmează să se facă în condițiile stabilite prin OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2010.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelanta creditoare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat că prima instanță a apreciat eronat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.71/2009, ignorându-se dispozițiile exprese și imperative ale art. 11 și 20 din Constituție.
În privința concordanței dispoz. OUG nr. 71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern, iar instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, a relevat apelanta că nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției.
În cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „ Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Prin decizia civilă nr. 369 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare A. G., împotriva sentinței civile nr. 9587/21.09.2011, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații debitori Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În mod corect, instanța de fond a reținut că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009, plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu există rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar Ministerul Finanțelor Publice ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr. 71/2009.
Sunt nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp, dar, potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea A. G., susținând că este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
A mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., au susținut că instanța de apel a fost într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat această decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțelor Publice O., prin care s-a cerut obligarea B.E.J. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO nu sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Instanța apreciază că nu sunt fondate apărările vizând inaplicabilitatea ordonanței, deoarece sumele de bani din titlul executoriu cu privire la care s-a dispus amânarea plății nu ar constitui drepturi de natură salarială. Astfel, noțiunea de „drepturi de natură salarială” este mai cuprinzătoare, sub aspect juridic, decât noțiunea de salariu și include toate acele drepturi de care se bucură un salariat în virtutea contactului său de muncă. Nu are relevanță pentru definirea noțiunii modul de impozitare al anumitor sume de bani ce sunt acordate de angajator sau resursele din care acestea se plătesc, ci faptul că plata se face în aprecierea calității de salariat, în absența acesteia nefiind posibilă acordarea anumitor drepturi materiale, indiferent dacă acestea constau în sume de bani sau servicii.
În ce privește indicarea eronată a deciziei nr.800/2011 a Tribunalului O., critica formulată de creditoare nu este fondată.
Așa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauza de față, ca urmare a refuzului executorului judecătoresc de a înființa poprire, creditoarea s-a adresat Judecătoriei S. cu contestație la executare, iar prin sentința civilă nr.5629 din 5.11.2010, aceasta a fost admisă și s-a dispus obligarea executorului de a emite acte de executare silită pentru tot debitul.
Adresa de înființare a popririi s-a emis în baza acestei sentințe care ulterior a fost modificată în recursul soluționat de Tribunalul O. prin decizia nr.800/2011, dispunându-se respingerea contestației creditoarei.
Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A. G. împotriva deciziei civile nr. 369 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O., precum și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2012
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red. jud. M. M.
Tehn. E.O.
2 ex./23.02.2012
J.f. M. S.
J.a. I. M.
L. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2332/2013. Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 2165/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
