Pretenţii. Decizia nr. 674/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 674/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 674/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 674
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN – președinte secție
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Curții de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. F. împotriva sentinței civile nr. 1851 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de T. O. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - D.G.F.P. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: intimatul pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, dat fiind faptul că prevederile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, iar solicitarea reclamantului, de a i se plăti cu titlu de despăgubiri materiale chiria pentru locuință, nu face parte din categoria despăgubirilor prevăzute de lit. b a aceluiași articol.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul B. F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său, B. E., pentru condamnarea la 8 ani închisoare și la plata sumei de 2.203 lei actualizată la data punerii în executare, reprezentând chirie plătită pentru casa în care a locuit, ca urmare a confiscării averii .
În motivare, reclamantul a arătat că tatăl său, B. E. a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională și la 4 ani interdicție corecțională, constând în suspendarea drepturilor prevăzute de art. 58 pct.,2-5 cod penal, prin sentința nr.357 din 4 iunie 1959 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.312/1959 pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale.
A precizat reclamantul că această condamnare de care a suferit tatăl său s-a datorat faptului că acesta, împreună cu alți cetățeni din . înființării GAC.
Având în vedere că, potrivit art.1 al.2 din Legea 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările prevăzute în art. 207-209 cod penal din anul 1936, republicat în anul 1948, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul a arătat că tatăl său a fost condamnat pentru art. 209 al.2 lit.a cod penal și a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul suferit prin condamnare.
Reclamantul a menționat că, prin aceeași hotărâre s-a dispus confiscarea totală a averii personale, părinții acestuia fiind obligați să plătească chirie la Sfatul popular al comunei V. începând cu data de 11 august 1959 și până la 21 aprilie 1997 când, prin decizia nr.1030 din 21 aprilie 1997, Curtea Supremă de Justiție – Secția penală, a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, motiv pentru care a solicitat și plata sumei de 2.235 lei, actualizată, reprezentând chiria pentru perioada respectivă.
S-a arătat că prin Decretul nr.41/10.02.1965 în care se menționează că se restituie casa și grajdul, nu i-a fost adus la cunoștință și nici restituite bunurile.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.221/2 iunie 2009.
Au fost depuse la dosar, în copie, sentința nr.354 din 4 iunie 1959 pronunțată în dosarul nr.312/1959, decizia nr.1030 din 21 aprilie 1997 pronunțată de CSJ în dosarul nr.57/1997, adresele formulate pentru restituirea bunurilor, contractul de închiriere a propriei locuințe și acte de stare civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice O. a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că potrivit Legii 221/2009, beneficiază de măsuri reparatorii persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1998 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, însă în cauza de față se solicită măsuri reparatorii în baza art.5 alin.1 lit.b și c.
Dispozițiile Legii nr.221/2009 ce prevedeau acordarea daunelor morale, respectiv art.5 alin.1 lit.a. au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 de Curtea Constituțională.
Dispozițiile de lege declarate neconstituționale, nu se mai pot aplica.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu există reglementări legale cu privire la drepturile solicitate, motivat de faptul că în termenul de 45 de zile de la publicare în Monitorul Oficial a deciziilor de neconstituționalitate nu au fost emise noi dispoziții legale.
P. sentința nr.1851 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de T. O. în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice O..
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice O..
S-a reținut că, în raport de Deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 lit.a din Legea nr.221/2009, daunele morale pentru condamnările cu caracter politic nu mai pot fi acordate.
Privitor la despăgubirile materiale, contravaloarea chiriei solicitată de reclamant prin acțiune nu se încadrează în categoria bunurilor prevăzute de art.5 lit. b din lege, text care se referă numai la bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Împotriva sentinței reclamantul a declarat recurs, invocând că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 nu fuseseră declarate neconstituționale, astfel încât era îndreptățit la acordarea daunelor morale.
Direcția Generală a Finanțelor Publice O. pentru Ministerul Finanțelor Publice, în numele Statului R., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Chiar dacă, la data investirii instanței, pretențiile reclamantei aveau temei legal în dispozițiile art.5 alin. (1) lit.a din Legea nr.221/2009, această normă legală nu mai putea fi invocată la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Sentința civilă nr.1851/2011, a fost pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, or anterior, prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 15.11.2010, s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificări ulterioare, sunt neconstituționale.
Nu se poate pune în discuție încălcarea principiului neretroactivității, atâta timp cât însăși Constituția prevede, în art.147 alin.(1), că dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Hotărârea atacată în cauză a fost pronunțată după trecerea termenului în care Parlamentul putea adopta un act normativ conform Constituției, și cum la data soluționării litigiului temeiul legal în baza căruia a fost inițiat nu mai exista, având în vedere și norma din art.147 alin.1, pretențiile reclamantei nu puteau fi admise.
De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia menționată, „scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”.
P. decizia nr.12/19.09.2011 dată în interesul legii de I.C.C.J., s-a statuat că dat fiind că la momentul la care instanța a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică, respectiv art.5 alin.(1) lit.a din Lg.221/2009 nu mai exista, nu se poate considera că ultraactivează, în absența unor dispoziții legale exprese.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și respectarea drepturilor ocrotite de art.6 și 14 din Convenție, reținând că potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a arătat că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1, între alte condiții este și aceea ca textul să se aplice unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care are fundament legal în legislația statului contractant în cauză, or această cerință nu este îndeplinită, dacă la data pronunțării instanței, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantului nu mai există.
Cât privește discriminarea între cei ale căror cereri au fost soluționate anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale și cei ale căror acțiuni s-au soluționat ulterior, situația de dezavantaj în care s-ar afla aceștia din urmă are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit – acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsită de previzibilitate.
În consecință, pentru considerentele arătate, recursul este nefondat și va fi respins, conform art.312 alin.(1) c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. F. împotriva sentinței civile nr. 1851 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de T. O. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - D.G.F.P. O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2012.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex/7.02.2012
J.f.I.M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 678/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 386/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
