Validare poprire. Decizia nr. 386/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 386/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 386
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin – președinte secție
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea M. G.-C. împotriva deciziei civile nr. 342 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S., JUDEȚUL O., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, iar intimata debitoare Direcția G. a Finanțelor Public O. a depus întâmpinare, solicitând, de asemenea, judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.7735/01.07.2011, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, s-a respins cererea de validare a popririi, formulată de creditoarea M. G.-C., în contradictoriu cu debitorii Direcția G. a Finanțelor P. a Județului O., M. Finanțelor P. și terțul poprit T. M. S., ca neîntemeiată.
S-a desființat poprirea, înființată prin adresa nr.110/_, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc, Tăpuși R., S..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, creditoarea nu a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de decizia nr.1172 din 10.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. și nici adresa nr. 110/_, emisă de B. Tăpuși R., privind înființarea popririi pentru suma de 6527 lei.
Potrivit art.379 alin.1 C.proc.civ.: „Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă lichidă și exigibilă”.
În alin.3 din același articol de lege se arată: „Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Potrivit art.379 alin. 4 C.proc.civ.:”Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul ...”
În cauza de față, creditoarea a susținut că executorul judecătoresc a emis adresa nr.110/_, privind înființarea popririi până la concurența sumei de 6527 lei, dobânzile și penalitățile calculate până la achitarea integrală a debitului însă nu a depus la dosar titlul executoriu din care să rezulte creanța certă pentru suma de 6527 lei.
Conform art.460 alin.1 C.proc.civ.: „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
În alin.2 din același articol de lege se arată: „Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, i-ar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Din perspectiva dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța a observat că din probele administrate nu rezultă că T. M. S., județul O. datorează sume de bani debitorilor M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. a județului O..
Creditoarea M. G.-C. în cuprinsul cererii de validare a popririi a menționat că titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr.1172/10.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C..
Instanța a dispus citarea creditoarei cu mențiunea depunerii titlului executoriu menționat mai sus atât prin rezoluția completului de judecată CC1 din 18.02.2011, după înregistrarea cererii cât și prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2011, după respingerea excepției de conexare a cauzei la dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 01.07.2011, creditoarea legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nu și-a îndeplinit obligația privind depunerea titlului executoriu reprezentat de decizia nr.1172/10.03.2009, a Curții de Apel C. și adresa de înființare a popririi nr. 110/_, emisă de B. Tăpuși R..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel creditoarea, considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-au depus actele solicitate, deși apelantul nu a fost încunoștințat în acest sens.
Al doilea motiv s-a referit la faptul că apărările făcute de debitoarea Direcția G. a Finanțelor P. O. erau formulate atât în nume propriu cât și pentru terțul poprit, lucru inadmisibil din punct de vedere procedural.
Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că OUG nr.71/2009 și OUG nr. 45/2010 nu sunt în concordanță cu Convenția Europeană, iar instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale, care are hotărâri contrare Curții Europene, invocându-se cauza D. P. contra României.
S-a susținut că actele și tratatele internaționale la care România este parte au prioritate în raport cu legislația internă, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului presupune încălcarea art. 1 din Protocolul I din Convenție.
Art.6 din CEDO protejează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar întârzierea executării unei sentințe aduce atinge dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale.
S-a invocat de asemenea cauza Ș. contra României, întrucât prin întârzierea plății debitelor s-ar încălca dreptul la executare a unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, eșalonarea plății pe o perioadă de 4 ani creând un dezechilibru între interesul general și cel particular.
Prin decizia civilă nr.342 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta creditoare M. G.-C..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a considerat că în ceea ce privește motivul referitor la nedepunerea actelor solicitate de instanță este fondat, dar acesta nu poate conduce la schimbarea sentinței, întrucât instanța de fond avea posibilitatea să verifice decizia menționată de către creditor pe portalul instanțelor.
Instanța de fond a reținut în mod corect că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu există rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar M. Finanțelor P. ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr.71/2009.
Hotărârea judecătorească în baza căreia a fost emisă adresa de înființare a popririi a fost desființată prin decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., întrucât plata titlurilor executorii intră sub incidența OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010, astfel încât, actul de înființare a popririi fiind nul și validarea popririi este neîntemeiată.
Sunt nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp, dar potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea M. G.-C., susținând că este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
A mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., a susținut că instanța de apel a fost într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat această decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțelor P. O., prin care s-a cerut obligarea B.E.J. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Față de conținutul menționat al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Instanța de recurs apreciază că, în mod corect, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.
Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene.
Totodată, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.
În ce privește indicarea eronată a deciziei nr.800/2011 a Tribunalului O., critica formulată de creditor nu este fondată.
Așa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauza de față, ca urmare a refuzului executorului judecătoresc de a înființa poprire, creditorul s-a adresat Judecătoriei S. cu contestație la executare, iar prin sentința civilă nr.5629/5.11.2010, aceasta a fost admisă și s-a dispus obligarea executorului de a emite acte de executare silită pentru tot debitul.
Adresa de înființare a popririi s-a emis în baza acestei sentințe care ulterior a fost modificată în recursul soluționat de Tribunalul O., prin decizia nr.800/2011, dispunându-se respingerea contestației creditorului.
Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea M. G.-C. împotriva deciziei civile nr. 342 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu debitorii Direcția G. a Finanțelor P. a Județului O., M. Finanțelor P. și terțul poprit T. M. S., Județul O., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2012.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red. jud. D. S.
Tehn. E.O.
2 ex./27.01.2012
j.f. I.B.
j.a. I.M.
L.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 674/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 400/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
